12_Un nou limbaj vizual: imaginea în arta creștină timpurie

13_Viețile lui Hristos și a Fecioarei Maria în arta creștină timpurie (bizantină)

Un nou limbaj vizual: imaginea în arta creștină timpurie

O iluzie a realității
Imagine: Praxiteles, Afrodita din Knidos, sec. 4 î.H. – copie romană cunoscută sub numele de „Venus
Capitolină,” marmură, 193 cm înălțime (Muzeul Capitolin, Roma)
Arta clasică, sau arta Greciei și Romei antice, a căutat să creeze o iluzie cât mai convingătoare a
realității pentru privitori. Artiștii care realizau imaginile zeilor și zeițelor încercau să se asigure că statuile
lor arată ca o figură umană idealizată. Unele dintre aceste sculpturi, precum Afrodita din Knidos a lui
Praxitelles, erau atât de realiste, încât se răspândiseră legende despre statui care au prins viață și au
început să le vorbească oamenilor. În orice caz, o statuie a unui zeu sau a unei zeițe era considerată
că întrupa acea zeitate în lumea antică.
Problema pentru Creștinismul timpuriu
Această calitate iluzorie a artei clasice a ridicat o problemă foarte importantă pentru teologii
Creștinismului timpuriu. Atunci când Dumnezeu a dat poporului evreu cele zece porunci pe Muntele
Sinai, el le-a interzis acestora să își facă orice imagine cioplită sau orice altă asemănare a vreounui
lucru carese află pe pământ sau în ceruri. Primii creștini se vedeau ca descendenții spirituali ai
poporului evreu și au încercat să se supună acestei porunci. Cu toate astea, mulți dintre primii creștini
erau foști păgâni convertiți, care erau obișnuiți cu utilizarea imaginilor în cultele religioase. Utilizarea
imaginilor în ritualul religios era o practică foarte convingătoare vizual și dificil de abandonat.
Imagine: Mozaic din absida Basilicii Sant’Apollinare in Classe, sec. 6 d.H., Ravenna, Italia
Tertullian se întreabă: pot artiștii să fie creștini?
Tertullian, un autor creștin timpuriu foarte influent care a trăit între secolele 2 și 3 d.H., a scris un tratat
denumit Despre idolatrie, în care se întreba dacă artiștii pot, de fapt, să fie creștini. În acest text,
Tertullian susține că arta iluzorie sau arta care caută să arate precum ceva sau cineva real, are
potențialul de a fi adorată precum un idol. Fiind cu totul împotriva artiștilor convertiți la Creștinism,
Tertullian recunoaște că există numeroși artiști care s-au creștinat și că existau chiar unii artiști care
deveniseră preoți creștini, cerându-le tuturor acestora să renunțe la profesia lor și să devină
meșteșugari.
Sfântul Augustin: imaginile iluzorii sunt minciuni
Un alt scriitor creștin timpuriu, Sfântul Augustin de Hipona, era la rândul său îngrijorat din cauza
imaginilor, dar din alte motive. În scrierile sale, Augustin observa că imaginile iluzorii, precum actorii,
mint. Un actor pe scenă minte pentru că interpretează un rol, încercând să ne convingă că este un
personaj din piesă, ceea ce el nu este în realitate. O imagine minte pentru că ea nu este lucrul pe care
pretinde că îl arată. Ca atare, Augustin nu putea să împace aceste minciuni ale imaginilor cu adevărul
lui Dumnezeu și, prin urmare, nu găsea niciun loc pentru imagini în practica creștină – adaptând, în
mod paradoxal, o idee platoniană la noua religie.

1
Din fericire pentru artă și pentru istoria artei, nu toată lumea era de acord cu Tertullian și Augustin, iar
utilizarea imaginilor a persistat. Cu toate astea, însă, stilul și aspectul imaginilor s-a schimbat, pentru a
deveni mult mai compatibile cu teologia.
Către abstracție (și renunțarea la iluzie)
Arta creștină, care a fost la început influențată de calitatea iluzionistă a artei clasice, a început să
renunțe, treptat, la reprezentarea naturalistă și să devină tot mai abstractizată. Artiștii au început să
abandoneze convențiile artei clasice precum redarea volumelor prin modelarea luminii și umbrei sau
reprezentare în perspectivă, care fac ca o imagine să pară mai reală.
În locul acestora, artiștii au preferat reprezentări aplatizate ale oamenilor, animalelor și obiectelor. Ei nu
mai creau minciunile împotriva cărora avertizase Augustin, iar aceste imagini abstractizate diminuau
semnificativ tentația de idolatrizare. Acest nou stil de reprezentare, adoptat de-a lungul mai multor
generații, a creat o distanță confortabilă între noul imperiu creștin și trecutul său păgân.
În Europa Occidentală, această abordare în artele vizuale a dominat până la domnia Împăratul Carol
cel Mare (Charlemagne, 800-814), în timpul căreia s-a petrecut așa-numita Renaștere Carolingiană.
Însă controversa aceasta pe marginea legitimității și adevărului imaginii a fost continuată și s-a
intensificat în Imperiul Bizantin, dezbaterea fiind și aici, în cele din urmă, soluționată în favoarea
imaginilor, în timpul celui de-al doilea Conciliu din Niceea, din 787.
Arta creștină timpurie
Începuturile unei arte creștine pot fi identificate încă de la finalul secolului 2 și debutul secolului 3.
Ținând cont de faptul că Vechiul Testament interzicea imaginile, este important să ne întreb din ce
motive a început, la urma urmei, să se dezvolte o artă creștină. Utilizarea imaginilor în practica
relogioasă a rămas o problemă continuă pe întregul parcurs al istoriei Creștinismului. Cea mai bună
explicație pentru apariția artei creștine în primele secole de după Hristos este rolul deosebit de
important pe care imaginile l-au avut în cultura antică greco-romană.
Pe măsură ce Creștinismul atrăgea tot mai mulți credincioși, noii convertiți aduceau cu ei în noua
credință valoarea pe care imaginile o avuseseră în cultura și religia lor anterioară și doreau să continue
cultivarea acestei valori și în practicile lor creștine. De exemplu, se produsese o schimbare în practicile
de înmormântare în lumea romană o dată cu creștinarea, renunțându-se la incinerarea defuncților, care
erau acum înmormântați. Înafara zidurilor Romei, în vecinătatea drumurilor prinicpale, au fost săpate
catacombe în pământ pentru a fi înmormântați în ele creștinii decedați. Familiile aveau incinte separate,
sub forma unor camere subterane, denumite cubicula, pentru a-și îngropa acolo morții. Romanii bogați
aveau și sarcofage sau sicrie din marmură sculptate pentru înmormântarea lor. Catacombele creștine
erau săpate cel mai adesea în vecinătatea catacombelor ne-creștine, iar sarcofagele cu imagini
creștine era foarte populare printre creștinii mai bogați.
Imagine: Sarcofagul lui Junius Bassus, 359 d.H., marmură (Tezaurul Basilicii Sf. Petru, Roma)
Junius Bassus, un praefectus urbi roman (un administrator guvernamental de rang înalt) a murit în 359
d.H.. Cercetătorii cred că el s-ar fi convertit la Creștinism cu puțin timp înainte de moartea sa, date fiind
includerea lui Hristos și a unor scene din biblie între imaginile reprezentate pe sarcofagul său.
Teme ale morții și învierii
Totuși, un aspect curios al artei creștine din secolul 3 este absența imaginilor care urmau să domine
arta creștină mai târziu. În această perioadă timpurie nu se găsesc imagini cu Nașterea lui Hristos, cu

2
Crucificarea sau cu Învierea lui Hristos, de exemplu. Această absență totală a unor imagini directe cu
viața lui Hristos este explicată cel mai bine de faptul că religia creștină era o religie a misterului.
Povestea Crucificării și cea Învierii făceau parte din secretele cultului creștin.
Fără să reprezinte în mod direct astfel de scene creștine esențiale, temele morții și a învierii erau,
totuși, reprezentate printr-o serie de imagini, dintre care majoritatea derivau din întâmplări ale Vechiului
Testament care evocau aceste teme. De exemplu, povestea lui Iona – cel care a fost înghițit de un
pește uriaș și, după ce a petrecut trei zile și trei nopți în burta peștelui, a fost vomitat de acesta pe
uscat. Această poveste era văzută de primii creștini ca o anticipare sau o prefigurare a istoriei morții și
învierii lui Hristos. Imagini cu Iona, precum și altele cu profetul Daniel în groapa leului, cu Moise lovind
stânca, de exemplu, sunt foarte des întâlnite în arta creștină din secolul 3, atât în pictură, cât și în
sculptura sarcofagelor.
Toate acestea făceau trimitere în mod alegoric la narațiunile principale ale vieții lui Hristos.
Reprezentarea acestor subiecte, deseori unele lângă celelalte, în catacombe și pe sarcofage, poate fi
înțeleasă ca o rugăciune vizuală: salveză-mă, Doamne, așa cum l-ai salvat pe Iona din burta peștelui,
așa cum l-ai salvat pe Daniel din groapa leului, ș.a.m.d..
Textele canonice ale Creștinismului și Noul Testament
Una dintre diferențele majore dintre Creștinism și cultele publice era rolul central pe care credința
individuală îl avea în Creștinism, împreună cu importanța convingerilor canonice. Istoria Bisericii
Creștine timpurii este marcată de efortul de a stabili un set de texte canonice și de doctrine oficiale ale
credinței.
Întrebări multiple despre natura Trinității și despre Hristos continuau să provoace autoritatea religioasă.
În cadrul cultelor civice romane nu existau texte centrale și nu existau doctrine oficiale, ci se punea
accent pe menținerea tradițiilor obișnuite. Cei care practicau aceste culte civile romane acceptau
existența zeilor, dar nu se punea nici un accent pe credința în zei.
Ei bine, importanța deosebită pe care Creștinismul o acorda doctrinei oficială se aseamăna cel mai mult
în lumea antică greco-romană cu rolul pe care îl avusese filosofia. Școlile de filosofie fuseseră, în
cultura clasică antică, cele care se întemeiau pe învățături sau doctrine ale unui anume învățat. Școlile
de filosofie erau cele care propuneau anumite concepții despre realitate. Totodată, însă, filosofia antică
a avut o influență mare în formarea teologiei creștine.
Reprezentări timpurii ale lui Hristos și ale apostolilor
Imagine: Hristos și apostolii, Catacombele Domitillei, secolul 4, Roma
Una dintre cele mai vechi reprezentări ale lui Hristos, găsită în Catacombele Domitillei în Roma,
înfățișează figura lui Hristos (fără barbă, ca în toate reprezentările creștine timpurii) înconjurat de un
grup de discipoli ai săi. Această scenă nu reprezintă Cina cea de Taină – chiar dacă iconografia mai
târzie va împrumuta acest format de reprezentare – și nici nu înfățișează o altă poveste din viața lui
Hristos, ci doar transmite ideea lui Hristos ca adevăratul învățător.
Hristos este reprezentat în ținută clasică și ține un sul de manuscris în mâna stângă, în timp ce mâna
dreaptă îi este întinsă în așa-numitul gest ad locutio, sau gestul oratorului. Îmbrăcămintea, manuscrisul
și gestul conferă toate autoritate lui Hristos, care este amplasat în mijlocul discipolilor săi. Prin urmare,
Hristos este reprezentat ca un filosof înconjurat de studenții săi.
Imagine: Apostolul Pavel (stânga) vs. O copie romană a dramaturgului Sofocle (dreapta)

3
Tot astfel, o reprezentare timpurie a Apostolului Pavel (stânga) se bazează pe imaginea convențională
a filosofului, așa cum exemplifică o copie romană a unui portret din sec. 5 î.H. a dramaturgului Sofocle.

Viețile lui Hristos și a Fecioarei Maria în arta creștină timpurie (bizantină)

Imagine: Imperiul Bizantin în timpul domniei lui Iustinian, c. 550 î.H..
Imperiul Bizantin a durat mai bine de un mileniu și s-a întins în regiuni geografice situate departe de
capitala sa, Constantinopol. Drept rezultat, arta bizantină include piese create din secolul 4 și până în
secolul 15, regiuni diverse precum Grecia, peninsula Italiei, Europa de Est, Orientul Mijlociu și Africa de
Nord. Dar ce anume este arta bizantină și ce desemnăm prin acest termen?
Evenimentele din viața lui Isus Hristos și a mamei sale Fecioara Maria, au fost printre subiectele cel
mai frecvent reprezentate în arta bizantină. Multe dintre aceste evenimente sunt relatate în cele patru
Evanghelii ale Bibliei Creștine, dar altele au fost inspirate de texte care nu apar în Biblie, așa-numitele
texte apocrife, precum „Protoevanghelia lui Iacob” – un text ce datează din secolul 2 d.H. și în care este
povestită copilăria lui Isus. Creștinii bizantini celebrau toate aceste evenimente sub forma unor
sărbători ale bisericii, potrivit unui calendar liturgic anual.
Reprezentări vizuale ale acestor evenimente au apărut într-o mare varietate de medii, la diferite
dimensiuni, atât în contexte publice, cât și private. Toate aceste reprezentări au variat foarte mult, în
funcție de circumstanțele și de perioadele în care au fost realizate.
Chiar dacă vom rezuma foarte mult o tradiție artistică care a durat mai bine de 1000 de ani, vom
discuta acum, sub forma unei introduceri, despre subiectele și trăsăturile comune ale reprezentărilor
bizantine despre viețile lui Hristos și ale Fecioarei Maria.
Subiecte frecvent reprezentate în arta bizantină (creștină timpurie):
Nașterea Fecioarei Spălarea picioarelor
Prezentarea Fecioarei în Templu Crucificarea
Buna Vestire Așezarea în mormânt
Nașterea lui Hristos Plângerea
Prezentarea lui Hristos în Templu Învierea / Anastasis
Botezul lui Hristos Necredința lui Toma
Schimbarea la față Înălțarea
Învierea lui Lazăr Pentecost / Rusaliile / Coborârea Sfântului Duh
Intrarea lui Hristos în Ierusalim Adormirea Maicii Domnului
Cina Cea de Taină

Nașterea Fecioarei
Imagine: Nașterea Fecioarei, frescă, c. 1314, Biserica Regelui, Mănăstirea Studenica, Serbia

4
Relatată în scrierea apocrifă „Protoevanghelia lui Iacob”, Nașterea Fecioarei este comemorată ca
sărbătoare religioasă pe 8 septembrie. Ana, mama Fecioarei, apare reprezentată stând pe un pat, în
timp ce moașele o spală pe nou-născuta Maria. Ioachim, tatăl Fecioarei, apare uneori reprezentat – ca
aici, în freca din Mănăstirea Studenica din Serbia, unde el stă alături de leagănul Fecioarei, unde
aceasta a fost așezată după baie, în partea din dreapta jos a imaginii.
Prezentarea Fecioarei în Templu
Imagine: Prezentarea Fecioarei în Templu, c. 1315–1321, Mănăstirea Chora, Constantinopol (Istanbul),
mozaic
Prezentarea Fecioarei în Templu se bazează, la rândul său, pe texte apocrife și este o sărbătoare
comemorată pe 21 noiembrie. Fecioara Maria apare reprezentată copil, mergând alături de părinții săi,
Ioachim și Ana, împreună cu un alai care poartă lumânări, către Templul evreiesc. Ioachim și Ana o
oferă pe Maria lui Dumnezeu, iar preotul Zaharia o primește în Templu. În continuarea narațiunii, Maria
locuiește în Templu, iar un înger o hrănește cu pâine. Cele mai timpurii exemple ale reprezentării
acestei scene datează din secolul 10. La Mănăstirea Chora, procesiunea este redată într-o formă
circulară, pentru a se integra în bolta în care este amplasată.
Buna Vestire
Imagine: Buna Vestire, mozaic, Mănăstirea Daphni, Chaidarion, Grecia, c. 1050–1150
Buna Vestire (în greacă: Evangelismos) este relatată în Evanghelia lui Luca și este comemorată pe 25
martie. Reprezentarea acestui eveniment este făcută în compoziții simple, precum mozaicul din
Mănăstirea Daphni, care îl înfățișează pe Arhanghelul Gabriel apropiindu-se de Fecioara Maria pentru
a o anunța că Sfântul Duh va coborâ asupra sa și că ea îl va naște pe Isus, fiul lui Dumnezeu. Alte
imagini arată și Sfîntul Duh coborând sub forma unui porumbel pe o rază de lumină. Uneori, sunt
incluse în reprezentări și detalii suplimentare, din textele apocrife precum „Protoevanghelia lui Iacob”:
de exemplu, Fecioara poate să țină în mână un fir roși din care țese un văl pentru Templu sau poate să
fie redată lângă o fântână, de unde ia apă, atunci când Arhanghelul se apropie.
Nașterea lui Hristos
Imagine: Miniatură cu Nașterea lui Hristos din Menologionul lui Vasile II (Basil II), c. 1000 (Biblioteca
Vaticanului)
Nașterea lui Hristos se bazează în principal pe Evangheliile lui Matei și Luca și este comemorată pe 25
decembrie. Nou-născutul Hristos este redat într-un staul de animale, lângă o vită și un măgar. Fecioara
stă sau se înclină lângă Hristos, dar Iosif este de regulă reprezentat mai departe de ei (în miniatura din
Menologionul lui Vasile II apare în colțul stâng de jos), pentru a minimiza rolul lui în nașterea lui Hristos.
Narațiunea continuă cu una sau două moașe care îl îmbăiază pe Hristos, cu îngerii care anunță vestea
cea bună păstorilor și cu steaua care îi ghidează pe Magii din Răsărit care strălucește deasupra
Pruncului Isus.
Prezentarea lui Hristos în Templu
Imagine: Prezentarea lui Hristos în Templu, sec. 15, Byzantium, tempera pe lemn, fundal aurit, 44.5 x
42.2 cm
Prezentarea lui Hristos în Templu apare descrisă în Evanghelia lui Luca și este celebrată pe 2
februarie. Fecioara Maria și Iosif intră în Templul iudaic pentru a sacrifica două păsări și a-l oferi pe Isus

5
lui Dumnezeu, în concordanță cu legea iudaică. Ei se întâlnesc cu profetul Simeon (reprezentat luându-
l pe copilul Hristot în brațe în această icoană) și cu profetesa Ana, care îl identifică pe Hristos ca fiind
Mesia. Templul iudaic este deseori reprezentat ca o biserică creștină.
Botezul lui Hristos
Imagine: Botezul lui Hristos, mozaic, sec. 11, Mănăstirea Hosios Loukas, Boeotia, Grecia
Botezul lui Hristos este relatat în Evangheliile lui Matei, Marcu și Luca și este celebrat de Biserica
Ortodoxă Orientală pe 6 ianuarie. Ioan Botezătorul sau „Înaintemergătorul” îl botează pe Isus în Râul
Iordan, în timp ce îngerii stau în apropiere. Sfântul Duh coboară asupra lui Hristos sub forma unui
purumbel, iar cuvintele lui Dumnezeu Tatăl, care îl identifică pe Isus ca fiind Fiul său, sunt reprezentate
pe o mână care binecuvântează din ceruri. Un topor apare în vecinătatea unui copac, făcând referire la
cunoscuta remarcă a lui Ioan Botezătorul: „Chiar și acum toporul stă la rădăcina copacilor; fiecare
copac care nu dă roade bune este tăiat și aruncat în foc.” (Matei 3:10).
Uneori, Râul Iordan este personificat ca o figură umană aflată în apă, așa cum se poate observa și în
acest mozaic cu Botezul lui Hristos de la Mănăstirea Hosios Loukas. Tot aici apare în apă și o cruce,
făcând referire la crucea și coloana care se află la locul de pelerinaj din Palestina unde se crede că ar fi
avut loc botezul lui Isus – crucea și coloana fiind menționate într-o descriere scrisă de un pelerin din
secolul 6 numit Theodosius.
Schimbarea la Față
Imagine: Icoana Schimbării la Față, începutul secolului 13, Constantinopol, mozaic, 52 x 36 cm (Musée
du Louvre)
Schimbarea la Față este descrisă în Evangheliile lui Matei, Marcu și Luca și este sărbătorită pe 6
august. Isus urcă pe un munte (pe care tradiția l-a identificat ca Muntele Tabor) împreună cu apostolii
Petru, Iacob și Ioan și se transformă astfel încât emană lumină divină. Această lumină este deseori
reprezentată precum raze în formă de mandorlă (o formă de migdală), așa cum se poate observa și în
icoana în mozaic de la Muzeul Louvre. Moise și Ilie – două figuri care reprezintă legea și profeții din
Biblia Iudaică – apar de o parte și de cealaltă a lui Hristos. Exemple timpurii ale acestei scene se
găsesc la Mănăstirea Sfintei Ecaterina de pe Muntele Sinai și la Sant’Apollinare in Classe.
Imagine: Mozaicul Schimbării la Față, sec. 6, Mănăstirea Sfintei Ecaterina, Sinai, Egipt
Aici, Isus este reprezentat în centru radiind lumină, în timp ce Ioan, Petru și Iacob sunt martori la miracol.
Cele două figuri care încadrează grupul central sunt profeții Ilie și Moise.
Învierea lui Lazăr
Imagine: Învierea lui Lazăr, fragment, sec. 12, Muntele Athos, tempera pe lemn, 21.5 x 24 cm
Învierea lui Lazăr din morți este relatată în Evanghelia lui Ioan și este sărbătorită de Biserica Ortodoxă
Orientală în sâmbăta de dinaintea Duminicii Floriilor. Hristos, însoțit de apostolii săi, îl cheamă pe Lazăr
din mormânt, așa cum se vede în acest fragment provening de pe Muntele Athos. Maria și Marta,
surorile lui Lazăr, îngenunchează la picioarele lui Isus. Alte personaje deschid mormântul și îl
eliberează pe Lazăr de veșmintele sale de înmormântare.
Intrarea în Ierusalim

6
Imagine: Panoul central al unei icoane triptic reprezentând Intrarea în Ierusalim, sec. 10,
Constantinopol, fildeș, 18.4 x 14.7 cm (Staatliche Museen zu Berlin)
Intrarea în Ierusalim este relatată în Evangheliile lui Matei, Marcu, Luca și Ioan și este comemorată în
Duminica Floriilor (duminica de dinaintea Paștelui). Isus intră în orașul Ierusalim călare pe un măgar, în
timp ce o mulțime de oameni îl întâmpină, aruncând veșminte și flori (frunze de palmier) pe drumul din
fața sa.
Cina Cea de Taină
Imagine: Cina Cea de Taină, frescă, 1105/6, Panagia Phorbiotissa, Asinou, Cipru
Cina Cea de Taină, Ultima Cină, Cina Mistică sau doar „Cina” (în greacă: Deipnos), reprezintă masa pe
care Hristos a împărțit-o cu apostolii săi înainte de a fi crucificat, fiind relatată în Evangheliile lui Matei,
Marcu, Luca și în Corintieni și este sărbătorită în Joia Mare. Iuda se întinde să își înmoaie mâncare într-
un vas, gest pe care Isus îl identifică precum un semn de trădare. Masa este deseori reprezentată sub
forma unei mese din antichitatea târzie, o masă „sigma”, în forma literei C, așa cum este și masa
altarului din biserica Panagia Phorbiotissa din Asinou, Cipru. Deseori, un pește mare este reprezentat
pe masă, care ilustrează vechea utilizare creștină a cuvântului grecesc „ichthys” (care înseamnă
„pește”) ca acronim pentru enunțul „Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Salvatorul”. Cina Cea de Taină
este interpretată ca fiind prima celebrare a Eucharistiei / Împărtășaniei (pâinea și vinul ce sunt oferite
ritualic ca reprezentând trupul și sângele lui Hristos).
Spălarea picioarelor
Imagine: Spălarea picioarelor, mozaic, sec. 11, Mănăstirea Hosios Loukas, Boeotia, Grecia
Spălarea picioarelor a avut loc în timpul Cinei Cea de Taină, potrivit Evangheliei lui Ioan. Așa cum
relatează Evanghelia, Petru nu l-ar fi lăsat pe Isus să îi spele picioarele, dar Isus i-a explicat: „Dacă Eu,
Domnul și Învățătorul tău, ți-am spălat picioarele, și tu va trebui să speli picioarele altcuiva. Pentru că ți-
am dat un exemplu” (Ioan 13:14-15). Mozaicul de la Mănăstirea Hosios Loukas îl înfățișează pe Hristos
în timp ce îi spală picioarele lui Petru.
Crucificarea
Imagine: Crucificare, sec. 12, Cipru sau Sinai, tempera și aur pe fundal textil pe panou de lemn, 44.1 x
118.3 x 3.1 cm (Mănăstirea Sfânta Ecaterina, Sinai, Egipt)
Crucificarea reprezintă moartea lui Hristos pe cruce, așa cum este descrisă în toate cele patru
Evanghelii, fiind comemorată în Vinerea Mare (vinerea de dinaintea Paștelui). Reprezentările mai
simple ale acestui eveniment îi includ pe Fecioara Maria și Sfântul Ioan Evanghelistul. Soarele și luna
sau îngeri apar pe cerul de deasupra. Compoziții mai complexe, precum cea care se păstrează în
Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, înfățișează și alte femei care l-au urmat pe Isus, precum și
soldați romani – ca, de exemplu, pe Sfântul Longinus, soldat roman care s-a convertit la Creștinism.
Evenimentul Crucificării s-a petrecut pe Golgota, înafara zidurilor orașului Ierusalim (care apare uneori
reprezentat în fundal). Unele imagini cu această scenă includ și un creniu la picioarele crucii, pe care
tradiția îl identifică drept craniul lui Adam, primul om, reflectând astfel credința creștină potrivit căreia
Hristos este „Noul Adam”, ca salvator al umanității.
Coborârea de pe cruce

7
Imagine: Coborârea de pe cruce, frescă, 1164, Biserica Sfântul Pantelimon, Gorno Nerezi, Macedonia
de Nord
Coborârea de pe cruce reprezintă momentul în care trupul lui Hristos este dat jos de pe cruce pentru a
fi înmormântat. Compoziția îi include deseori pe Fecioara Maria și pe Sfântul Ioan Evanghelistul,
precum și pe Iosif din Erimateea și pe Nicodim, doi dintre adepții lui Isus, așa cum putem observa și în
fresca de la Biserica Sfântul Pantelimon din Gorno Nerezi.
Plângerea
Imagine: Plângerea, frescă, 1164, Biserica Sfântul Pantelimon, Gorno Nerezi, Macedonia de Nord
Scena Plângerii îi reprezintă pe Fecioara Maria, alături de alte personaje, care plâng moartea lui Isus
pe cruce. Deseori scena îi include pe Sfântul Ioan Evanghelistul, pe Iosif din Erimateea și pe Nicodim,
care au ajutat la coborârea trupului lui Isus de pe cruce, așa cum vedem și în această frescă de la
Biserica Sfântul Pantelimon din Gorno Nerezi.
Învierea
Imagine: Femeile purtătoare de mir (Mironosițele) la mormântul gol al lui Isus (Învierea), sec. 6, mozaic,
Sant’Apollinare Nuovo, Ravenna
Învierea lui Hristos din morți s-a petrecut în cea de-a treia zi de după crucificarea sa, potrivit relatărilor
din Noul Testament și este celebrată în fiecare an de Paște. Evangheliile spun că femeile care îl
urmaseră pe Isus au fost primele martore ale Învierii. Arta creștină timpurie le reprezintă pe aceste
femei, care duceau la mormânt uleiuri parfumate pentru a unge trupul lui Isus, dar care descoperă
mormântul gol. Un înger le spune că Hristos înviase din morți. La Sant’Apollinare Nuovo în Ravenna,
mormântul rotund este reprezentat cu un plan circular, făcând o referire la Biserica Sfântului Mormânt,
construită de împăratul roman Constantin pentru a marca locul învierii lui Hristos din Ierusalim.
Anastasis / Învierea
Imagine: Fresca Anastasis, c. 1315–1321, Mănăstirea Chora, Constantinopol (Istanbul)
„Anastasis”, cuvântul grecesc pentru „Înviere”, cunoscută și sub numele de „Spulberarea Iadului”, a
devenit o reprezentare standard pentru Învierea doar începând cu secolul 8 încoace. Fiind bazată în
principal pe surse apocrife (non-biblice), scena îl înfățișează pe Hristos coborând în Iad – uneori
cărându-și crucea în spate ca instrument al salvării –, pentru a-i învia pe morți. Încuietori și balamale
zac rupte pe jos în timp ce Hristos calcă, în unele reprezentări, pe figura personificată a morții. La
Mănăstirea Chora, imaginea îl redă pe Isus întinzând ambele mâini pentru a-i ridica pe Adam și pe Eva,
primii oameni, din mormintele lor. Figurile celor drepți din Vechiul și din Noul Testament – de regulă
David, Solomon și Sfântul Ioan Botezătorul – stau în apropiere.
Necredința lui Toma
Imagine: Necredința lui Toma, mozaic, secolul 11, Mănăstirea Hosios Loukas, Boeotia, Grecia
Necredința lui Toma este relatată în Evanghelia lui Ioan și este celebrată în prima duminică de după
Paște. Atunci când unii dintre apostoli susșineau că îl văzuseră pe Hristot înviat, apostolul Toma și-a
exprimat îndoiala, spunând că nu va crede decât dacă va putea să atingă cu mâinile lui urmele rănilor
lui Hristos. O săptămână mai târziu, Isus îi apare lui Toma și îl invită să îi atingă rănile: moment care
este reprezentat și în acest mozaic de la Mănăstirea Hosios Loukas.

8
Înălțarea
Imagine: Miniatură a Înălțării, sfârșitul secolului 13, Niceea sau Nicomedia (Turcia modernă), tempera și
foiță de aur (Getty Museum)
Înălțarea lui Hristos la ceruri este descrisă în Evanghelia lui Luca și este celebrată în Joia din a patra
săptămână de după Paște. Hristos apare în interiorul unei mandorle și este purtat spre cer de îngeri,
precum se vede și în această miniatură din Muzeul Getty. Fecioara și Apostolii stau dedesubt, pe
pământ.
Pentecost / Rusaliile / Coborârea Sfântului Duh
Imagine: Miniatură cu Rusaliile, sfârșitul secolului 13, Niceea sau Nicomedia (Turcia modernă),
tempera și foiță de aur (Getty Museum)

Rusaliile sau Pentecost (literal „cea de-a cincizecea zi”) înfățișează scena coborârii Sfântului Duh
asupra Apostolilor, sub forma unor limbi de foc. Uneori, Fecioara este reprezentată alături de apostoli,
chiar dacă prezența Ei nu este relatată în Biblie. Sfântul Duh îi inspiră pe Apostoli pentru a putea să
vorbească oamenilor în diferite limbi, propovăduind istoria lui Hristos. În reprezentările artistice ale
evenimentului, diferite figuri, reprezentând diferite „triburi” sau „limbi”, sau o unică figură, care este
personificarea întregului Cosmos, primește cuvintele Apostolilor – așa cum apare și în miniatura de la
Getty.
Adormirea Maicii Domnului
Imagine: Icoană cu Adormirea Fecioarei, sfârșitul secolului 10, probabil realizată în Constantinopol,
fildeș, 18.6 x 14.8 x 1.1 cm
Adormirea Fecioarei reprezintă moartea Fecioarei Maria, relatată în texte apocrife (non-biblice) și
comemorată pe 15 august. Fecioara este întinsă pe patul ei funerar, înconjurată de Apostoli. Hristos stî
în spatele Fecioarei, primind sufletul ei, care este redat sub forma unui copil înfășat. Icoanele mai târzii
inlud uneori detalii suplimentare, precum nori care îi poartă pe Apostoli sau porțile Raiului deschizându-
se, pentru a o primi pe Fecioară. Asftel de icoane în fildeș din secolul 10 din Constantinopol, precum
aceasta, se numără printre cele primele reprezentări ale Adormirii Fecioarei.