Arta crestina trebuia sa reflecte o noua atitudine spre deosebire de formele artei greco-romane , prin intermediul

unui stil artistic propriu .

Biserica a utilizat de la inceput mituri antice, simboluri care erau pictate pe peretii catambelor si care reprezentau
gradini sau palmieri care desemnau paradisul terestru, corabia- simbol al prosperitatii, scene din vechiul
testament(Daniel in groapa leilor), Ddam si Eva etc. La sfarsitul sec II lea apar simboluri crestine precum inmultirea
painilor, adorarea magilor, teme considerate doar decorative fiind acum pline de simbolistica precum ancora,
zvastica ,vita de vie si peste- un simbol foarte raspandit fiind simbolul bunatatilor ceresti.

Fecioara maria a fost reprezentata direct nu prin simboluri precum Iisus, , uneori fiind reprezentata alaturi de Petru
si Pavel sau sf. Ana. Sau cu pruncul Iisus in brate. Reprezentarea lui Iisus apare in sec. al 2lea precum un tanar cu
parul inelat, descult, imbracat cu o tunica si o mantie sau precum un orator antic. In sec V-lea in Orient era
reprezentat drept un personaj barbos, cu par lung si aspect maiestuos, in timp ce in Occident era reprezentat fara
barba pana in sec. al XII lea cand apare cu barba asemanator tipului oriental.

Icoana nefacuta cu mana omului si-a facut intrarea in Bizant cand a servit ca scut impotriva persilor , avand ca scop
de a servi ca semn salvator . Din sec VI imparatii au tolerat multiplicarea icoanei si au folosit- o pentru rugaciunea
personala .Cultul icoanelor devine foarte raspandit in sec VIII-lea, temele erau variate, de la Iisus , sf. Fecioara si
diversi sfinti pana la scene din vechiul si noul testament . Aceste figuratii erau mozaicuri, fresce, gravuri in fildes,
lemn sau bronz. Se venerau icoanele nefacute de mana omului pe care credinciosii le credeau facatoare de minuni
, icoanele devenind in timp foarte importante pentru viata fiecarei familii fiind purtate ca si amulete.

Primul imparat iconoclast Leon III a reusit sa indeparteze pericolul arab eliberand o mare parte a provinciilor Asiei
mici, si in politica interna a initiat o propaganda impotriva icoanelor. Sursele despre iconoclasm sunt foarte reduse
datorita destrugerii lor de catre adversarii lor dupa triumf, singurele fragmente fiind pastrate in operele
iconofililor. Decretul conciliului iconoclast din 753 a fost pastrat in actele celui de al 7 conciliu ecumenic din
787 .Motivele care l-au determinat pe Leon III lea sa interzica venerarea icoanelor au fost politice – inlaturarea
icoanelor apropia crestinismul de mozaism sau islamism, religii care interziceau adorarea imaginilor Si religioase-
temerea de o renastere a paganismului . Un alt motiv ar fi cresterea excesiva a nr de comunitati monastice, multi
tineri alegand haina monahala pentru a scapa de serviciul militar sau pentru a se sustrage de la munca pamantului
si obligatii date de stat.

Tendintele iconoclaste din orient au fost influentate si de evrei a caror religie interzice cultul imaginii. Califul Yazid
al2lea a dat un edict impotriva cultului icoanelor si sfintilor practicat de crestinii din provinciile sale .

Conflictul a continuat si in vremea lui Constantin al V-lea (741-775) cand au inceput persecutii asupra iconofililor ,
convocand in 754 un sinod la Hieria, pentru a convinge populatia ca masurile impotriva iconofililor sunt
legitime.Dupa acest sinod imaginile au fost distruse, numerosi adoratori de icoane au fost torturati, executati ,
proprietatile le`au fost confiscate, manastirile inchise iar calugarii torturati, obligati sa se casatoreasca etc.

Ca aparatori ai icoanelor se remarca teologul Ioan Damaschinul, de la Sf Sava, care scrie 3 lucrari sub denumirea de
Cele trei tratate impotriva iconoclastilor, Prima incercare de restaurare a cultului icoanelor o face Constantin al VI
lea organizand un sinod in acel scop la niceea .

Imparatii iconoclasti din a doua perioada , dinastia Amoriana- Leon al V lea Armeanul, Mihail al II lea si Teofil si-au
infaptuit politica religioasa diferit de cei din prima perioada. A doua perioada a durat intre 815 si 843, rezistenta
iconodulilor fiind mult mai puternica, exemplul lui Teodor, staretul manastirii Studon si a confratilor sai care au dus
o campanie de promovare a icoanelor folosind mijloace de propaganda: pamflete, poezii, piese de teatru .
Restaurarea cultului icoanelor ia revenit lui Teodora, sotia imparatului Teofil , din anul 848 biserica crestina
sarbatoreste si astazi acest eveniment in prima duminica din postul pastelui.

La sinodul din 787 cand a avut loc incheierea primei perioade a iconoclasmului, au fost prezenti si reprezentanti ai
lui papa Adrian I, explica ca icoana nu a servit ca material auxiliar ci face parte integranta in religie fiind un mod de
cunoastere a lui Dumnezeu, una din caile de contact cu el. Dar traducerea in limba latina a textului adoptat la sinod
a ridicat mari neintelegeri . In 794, Carol cel Mare a convocat un conciliu la Frankfurt in care aproba cultul
icoanelor fara sa recunoasca acestora un rol dogmatic sau liturgic, considerandu-le simple ornamente.Iconodulii si
iconoclastii au trait permanent in timpul conflictelor in zone vecine ale imperiului.

La sf. Sec al IX biserica bizantina isi reafirma atasamentul fata de icoana, imaginea lui Iisus Hristos – pontocrator de
pe monedele de aur garanta imparatului aflat la domnie protectia acordata de suveranul ceresc loctiitorului sau de
pe pamant.

In timpul lui Vasile I si a patriarhului Photios s-a incercat refacerea raporturilor dintre stat si biserica cele doua
puteri, temporala si spirituala fiind supuse reciproc una celeilalte .