UNIVERSITATEA DE VEST

FACULTATEA DE LITERE, ISTORIE ȘI

TEOLOGIE

LITERATURĂ POST-PATRISTICĂ

CINSTIREA ICOANELOR LA SF.

NICHIFOR MĂRTURISITORUL ȘI SF.
TEODOR STUDITUL

Alexandru-Bogdan COJOCARU,

Teologie Pastorală, anul II

Dată predare: 26.01.2022

Pagina 1 din 10
 CUPRINS

I. ICONOCLASMUL ȘI ICONODULIA

II. ASPECTE BIOGRAFICE ALE SF.

NICHIFOR MĂRTURISITORUL ȘI ALE SF.
TEODOR STUDITUL

III. CINSTIREA ICOANELOR ÎN CONCEPȚIA

SF. NICHIFOR MĂRTURISITORUL

IV. CINSTIREA ICOANELOR ÎN CONCEPȚIA

SF. TEODOR STUDITUL

V. CONCLUZII

Pagina 2 din 10
 I. ICONOCLASMUL ȘI ICONODULIA

Iconoclasmul reprezintă o perioadă istorică de rău augur pentru creștinism

întrucât acesta a echivalat cu reale acțiuni de prigonire și represiune împotriva
semenilor creștini, din simpla convingere religioasă privind cultul cinstirii icoanelor.
În concret o parte ditre creștinii evului mediu întunecat au apreciat că cinstirea
icoanelor ar încălca porunca a 2-a care interzice facerea chipului cioplit, aceștia
fiind recunoscuți ca iconoclaști. În contrapartidă s-au aflat iconoduluii adică acei
creștini care au adorat și cinstit icoanele.

Mișcarea iconoclastă a început cu secolul al VIII-lea când împăratul

Bizanțului Leon al III-lea Isaurul a promulgat un edict imperial în anul 730 prin care
a poruncit distrugerea icoanelor și a interzis folosirea lor. Totodată prin acest edict
a fost interzisă și venerarea moaștelor. Aceste măsuri au întâmpinat rezistență din
partea creștinilor din imperiu dar și din afara lui. Nume reprezentative ale literaturii
patristice au refuzat să se supună edictului în cauză, așa cum a fost cazul
Sfântului Nichifor Mărturisitorul sau a Sfântului Teodor Studitul. Această aversiune
îndreptată împotriva iconofiliei a luat sfârșit la finalul secolului VIII când văduva
regelui Constantin al V-lea Croponimul, împărăteasa Irina a inițiat convocarea
Sinodului VII Ecumenic de la Niceea, sinod unde în anul 787 s-a restabilit,
cinstirea și venerarea icoanelor, însă a fost interzisă adorarea lor. Argumentul
principal pentru cinstirea icoanelor a fost dat de însuși întruparea Mântuitorului,
căci devreme ce Acesta s-a făcut trup este posibilă reprezentarea Lui prin materie.
Odată cu sinodul VII Ecumenic i-a sfârșit prima perioadă iconoclastă.

Cea de a doua perioadă iconoclastă debutează în anul 813 cu prigoana

împăratului Leon al V-lea și i-a sfârșit prin moartea împăratului Teofil Iconoclastul
care o lasă ca regentă pentru fiul său minor pe împărăteasa Teodora a II-a. Astfel
în anul 843 se sfârșește cea de a doua perioadă iconoclastă iar de atunci se
sărbătorește Duminica Ortodoxiei în prima duminică a Postului Mare.

Pagina 3 din 10
 II. ASPECTE BIOGRAFICE ALE SFINȚILOR NICHIFOR
MĂRTURISITORUL ȘI TEODOR STUDITUL

SFÂNTUL NICHIFOR MĂRTURISITORUL s-a născut la Constantinopul în

anul 755din părinții Teodor și Evdochia, tatăl său fiind dregător la curtea
împăratului Constantin Copronim recunoscut ca iconoclast după cum am arătat și
în primul capitol. Tatăl său Teodor fiind iconodul a fost supus exilului și a murit din
cauza prigoanei mărturisind dreapta credință. Mama s-a Evdochia și-a urmat soțul
iar după moartea acestuia a revenit în Constantinopol. Fiul lor, Nichifor a adoptat
un stil de viață monahal și a fost numit de împăratul Leon, fiul lui Croponim,
dregător în locul tatălui său Teodor.

Nichifor, mirean fiind în vremea celui de al VII-lea Sinod Ecumenic a fost

purtătorul de cuvând al casei împărătești căci era un bun orator și cunoscător al
scripturilor. Evoluând în cele duhovnicești a părăsit curtea imperială și a întemeiat
o mănăstire lângă Bosforul Traciei. Este numit Patriarh al Constatinopolului după
moartea lui Tarasie, în timpul Împăratului Nichifor. Întrucât era laic, numirea sa a
întâmpinat opoziții din partea unor fețe bisericești printre care și Teodor Studitul. În
calitatea sa de Patriarh l-a încoronat pe împăratul iconoclast Leon Armeanul (813-
820), moment în care se spune că la așezarea coroanei pe capul împăratului,
Sfântul simțea în mâna sa țepii ce urma să îi pregătească acest împărat pentru
dreptcredincioși. Prigoana iconodulilor a început prin întemnițarea celor apropiați
Patriarhului și prin marginalizarea acestuia. Ulterior Sfântul Nichifor a fost depus
din treaptă în anul 815 și exilat la Hrisopoli iar mai apoi pe insula Proconis unde
după 13 anîn anul 829 chinuit de boală și nevoințe a plecat către Domnul. Biserica
Ortodoxă i-a acordat titlul de mărturisitor și îl prăznuiește pe data de 2 iunie.

SFÂNTUL TEODOR STUDITUL s-a născut la Constantinopol în anul 759 într-o

familie de înalți funcționari, părinții săi fiind Teoctista și Fotin, care mai târziu se
pare că au urmat și ei calea monahală lepădându-se de avuțiile lor. Teodor a fost
instruit de un grămătic într-ale retoricii, dialecticii și filosofiei. Mai târziu, în timpul
împărătesei iconodule Irina a urmat pe unchiul său Platon (fratele mamei sale) în
Pagina 4 din 10
ținutul Sacudiei unde au și zidit o biserică cu hramul Sfântului Ioan Cuvântătorul
de Dumnezeu. Aici înmulțindu-se frații a fost nevoie a se pune bazele unei
mănăstiri. Dând dovadă de o viață exemplară unchiul său Platon îl va duce la
Patriarhul Tarasie pentru a fi hirotonit preot iar mai târziu unchiul său Platon se
vede silit de boli a-i încredința egumenia nepotului său Teodor. În calitate de
egumen este oponent împăratului Constantin, fiul împărătesei Irina, care a silit pe
soția sa să viețuiască la o mănăstire și a luat de nevastă pe o rudă a tatălui său,
dând astfel exemplu negativ și altor funcționari din împărăție. Pentru aceasta a
fost exilat la Tesalonic, însă după preluarea coroanei de către împărăteasa Irina
(anul 797) el a fost rechemat din exil și pus ca egumen la Mănăstirea Studion. Aici
Sfântul Teodor transformă Mănăstirea Studitului în principalul centru monastic al
Bizanțului, numărul monahilor ajungând la 700. După instalarea împăratului
Nichifor a fost trimis în exil întrucât a criticat decizia împăratului de a-l reabilita pe
preotul Iosef, cel ce a binecuvântat căsătoria fostului împărat Constantin cu ruda
sa după tată. Sfântul Teodor îi prevestește împăratului Nichifor moartea în
războiul acestuia cu barbarii din ținuturile tracilor, lucru care s-a și întâmplat. După
moartea acestuia, Teodor este readus la Mănăstirea Studitului și face parte,
alături de Patriarhul Nichifor Mărturisitorul, din grupul de dreptcredincioși care au
intrat în dialog cu împăratul Leon Armeanul pe tema cultului icoanelor. Cu
îndrăzneală și dreaptă credință Sfântul Teodor a organizat la Constatinopol o
procesiune de peste 1.000 de monahi care purtau în brațe icoane.

În anul 815 împăratul iconoclast Leon Armeanul exilează econofilii din

imperiu, astfel Sfântul Teodor ajunge din nou în exil, de unde prin scrisori și tratate
îi încurajează și îi mângâie pe dreptcredincioși. În anul 820 după încoronarea
împăratului Mihail Bâlbâitul, este slobozit din exil alături de ceilalți exilați. Trece la
domnul în anul 826 undeva în Nicomidia. Biserica Ortodoxă îl prăznuiește în ziua
de 11 noiembrie.

Pagina 5 din 10
 III. CINSTIREA ICOANELOR ÎN CONCEPȚIA SFÂNTULUI NICHIFOR
MĂRTURISITORUL

După cum am arăta Sf. Nichifor Mărturisitorul a suferit în vremea

împăratului iconoclast Leon Armeanul prigoana pentru credința sa de a cinsti
icoanele. În prezentarea învățăturilor acestuia despre cinstirea icoanelor relevant
este dialogul purtat cu împăratul Leon Armeanul care înainte de a porni prigoana
asupra Sfântului Nichifor, a invocat legea lui Moise cu privire la chipurile cioplite.
În replică Sfântul ne învață:

„Oare nu știi pentru ce li s-a poruncit israelitenilor de către Dumnezeu, după ce au

ieșit din Egipt, ca să nu-și facă idoli și orice fel de asemănare? Pentru aceea că,
viețuind israelitenii în Egipt, se obișnuiseră cu păgânătatea și cu închinarea de
idoli cea cu mulți zei împreună cu egiptenii, dintre care unii aveau ca zei niște
oameni spurcați, care muriseră încă de demult, unii păsările cerești, alții fiarele
pământului, alții târâtoarele și peștii, alții pe niște sluțenii, și făceau asemănările
acelea și se închinau lor ca unui adevărat Dumnezeu. Deci, voind Dumnezeu să
dezrădăcineze năravul închinării de idoli de la israelitenii care se deprinseseră în
Egipt la aceasta, le-a dat acea poruncă ca să nu facă idoli, nici orice asemănare,
dar nu i-a oprit a face chipuri și icoane cinstite, care se fac nu spre defăimare, ci
spre înmulțirea cinstei lui Dumnezeu. Căci oare nu cu porunca aceluiași
Dumnezeu s-a zidit de Moise cortul mărturiei și chivotul Legii cel ferecat peste tot
cu aur, în care se păzeau tablele, toiagul lui Aaron și mana?

Asemenea și heruvimii cei de aur, oare n-a poruncit Dumnezeu ca să-i facă
și să-i pună în cort deasupra chivotului? încă și pe catapetesme, pe uși și pe
poalele cortului, oare nu erau cusături închipuite care se asemănau cu fețele
heruvimilor? Și toate acestea, au nu se cinsteau de israeliteni, ca niște cinstiri
aduse lui Dumnezeu? Și oare înaintea tuturor acelora nu se închinau israelitenii lui
Dumnezeu și nu-I aduceau jertfe? Iar când se închinau și aduceau jertfe înaintea
cortului, ei nu se închinau și aduceau jertfe chivotului, heruvimilor, cortului, ci se
închinau și aduceau jertfe Unuia Dumnezeu, Care petrece în ceruri, iar cortul și
Pagina 6 din 10
chivotul cu cele ce erau într-însul și asemănările heruvimilor, le cinsteau ca pe
niște lucruri dumnezeiești, iar nu îndumnezeite.

Asemenea facem și noi acum, și închinându-ne sfintelor icoane, și aprinzând

lumânări înaintea lor, nu ne închinăm și nu așezăm candele nici scândurii, nici
vopselelor, ci feței închipuite pe icoană, adică lui Hristos Dumnezeu, Cel ce S-a
întrupat. Și nu zugrăvim pe icoane dumnezeirea lui Hristos, care precum este
nevăzută și neajunsă, așa și necuprinsă; ci însemnăm omenirea lui Hristos, Care
a fost văzută oarecând de ochi omenești, și a fost pipăită cu mâinile. Și noi nu
numim Dumnezeu icoana lui Hristos, ci închipuire a feței lui Hristos Dumnezeu.
Deci lui Hristos Dumnezeu ne închinăm înaintea sfintei Lui icoane, ca lui
Dumnezeu; iar pe icoana lui Hristos o cinstim ca pe un lucru dumnezeiesc, dar nu
o îndumnezeim pe ea. De asemenea, tot așa putem să zicem despre icoanele
Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale celorlalți sfinți, întru care Se cinstește
însuși Dumnezeu, Cel minunat întru sfinții Lui.

Dar începând pe cele din Legea veche, încă nu le-am sfârșit. Oare n-a poruncit
Dumnezeu lui Moise să înalțe șarpele de aramă în pustie ca să alerge și să
privească spre dânsul oamenii cei mușcați de șerpi? Oare acel șarpe de aramă nu
era un chip făcător de minuni, tămăduind cu minune pe aceia care erau mușcați
de șerpii cei vii? Deci acel șarpe avea putere tămăduitoare nu de la sine, ci de la
Acela, pe Care mai înainte îl închipuia; pentru că mai înainte închipuia pe Hristos,
Mântuitorul nostru, Care avea să fie înălțat pe lemnul Sfintei Cruci, după cuvântul
pe care însuși Hristos l-a zis în Evanghelie despre Sine:Precum Moise a înălțat
șarpele în pustie, tot așa se cade a Se înălța și Fiul Omului.

Și ce minune este dacă și acum sfintele icoane sunt făcătoare de minuni, precum
și șarpele cel de aramă făcător de minuni în Legea veche? Și precum șarpele
acela nu prin sine, ci prin puterea Aceluia, pe care mai înainte îl închipuia, făcea
niște minuni ca acelea, tot astfel și sfintele icoane cu puterea feței celui închipuit
pe ele, se fac făcătoare de minuni. Însă să ne aducem aminte și de Biserica lui
Solomon. Oare Dumnezeu i-a socotit lui Solomon aceea de păcat, când a făcut în
Pagina 7 din 10
biserica pe care a zidit-o, afară de heruvimii făcuți de Moise, alți heruvimi mai mari
de aur, și pe ale acelorași asemănări le-a închipuit pe pereți, pe stâlpi și pe uși;
făcând și o mare de aramă așezată pe doisprezece boi? Dumnezeu nu numai că
n-a socotit-o ca păcat, ci a și binevoit într-acel lucru al Lui, când singur a cercetat
biserica aceea și pe cele dintr-însa; pentru că scris este: Slava Domnului a umplut
biserica, încât preoții nu puteau să stea să slujească de fața norului.”

Dincolo de această prezentare de idei Sfântul Nichifor Mărturisitorul a scris

Antireticus, operă în 3 (trei) volume îndreptată împotriva lui Constantin Cropronim,
Apologia Mare și Apologia Mică toate fiind scrise pentru a combate erezia
iconoclastă.

În concluzie Sf. Nichifor pune în lumină esența cinstirii și venerării icoanelor

arătând că nu lemnului sau pânzei pictate se închină dreptcredincioșii ci Sfântului
zugrăvit pe acestea iar reprezentarea material este necesară pentru ca mintea
umană să poată înțelege mai bine însemnătatea și sfințenia celor ce sunt cinstiți.

IV. CINSTIREA ICOANELOR ÎN CONCEPȚIA SFÂNTULUI TEODOR

STUDITUL

Sfântul Teodor Studitul a scris numeroase lucrări ce se impart în 5 categorii:

scrieri poetice, omilitice, ascetice, epistole și scrieri împotriva iconoclaștilor.

Dintre acestea scrierile împotriva iconoclaștilor au o însemnătate sporită,

lucrările sale pe această temă purtând următoarele titluri: Despre cultul icoanelor,
epistolă către Platon; Cuvânt către iconoclaști; Unele probleme către iconoclaști;
Șapte capitole împotriva iconoclaștilor; Respingerea poemelor iconoclaștilor și Trei
cuvinte antiretice împotriva iconoclaștilor. În cadrul acestei ultime lucrări primele
două cuvinte sunt scrise sub formă de dialog după cum vom vedea pe parcurs iar
cel de al treilea cuvânt este exprimat în cuprinsul a 80 de silogisme. Acestea
explică teologic cultul icoanelor.

Pagina 8 din 10
 Teodor Studitul, în dialogul său purtat alături de Patriarhul Nichifor
Mărturisitorul și alții cu împăratul Leon Armeanul, ne învață astfel:

”De unde ți-a venit, o împărate, o gândire ca aceasta, ca să necinstim chipul

lui Hristos, să aduci în Sfânta Biserică porunca aceasta eretică și să rupi haina ei
țesută cu darul cel de sus și cu apostolească și părinteasca învățătură? Au doară
din legea cea veche cugeți, când este știut că sfârșitul ei l-a făcut darul cel nou
care a venit prin Iisus Hristos? Și dacă se cuvine a ține legea cea veche, de care
țineți voi, apoi se cade a vă și tăia împrejur și a ține sâmbetele; și celelalte care
sunt scrise într-însa, se cuvine a le face. Dar n-ai putut înțelege aceasta,
împărate, cum că legea cea veche a fost dată până la o vreme, numai unui neam
care a ieșit din Egipt, adică evreilor? Deci, a încetat umbră după ce s-a arătat
darul.

Dar chiar și acea lege nu se păzește pretutindeni, ceea ce se poruncește; căci ea

a poruncit să nu se facă asemănare și să nu se închine lucrului de mâini
omenești, dar tot ea a îngăduit asemănarea de heruvimi deasupra Chivotului. Dar
acel Heruvim nu era făcut de mâini omenești? Însă de toți se cinstea. Iar în darul
cel nou Însuși Domnul, închipuindu-și fața Sa pe mahramă, a dat-o lui Avgar de
care acesta ținându-se, a dobândit tămăduire de boala să cea de multă vreme.
După aceasta, Sfântul Luca, Apostolul Domnului și evanghelistul, a închipuit cu
mâinile sale asemănarea Maicii Domnului și a lăsat-o neamului care l-a urmat.
Apoi în Fenicia, arătându-se chipul Mântuitorului cel nefăcut de mâini omenești, a
săvârșit multe și strălucite minuni. Iar puterile care se arătau prin chipurile altor
sfinți nu dovedesc acestea mai luminat decât soarele, că se cuvine a li se da
cinstea cea cuvenită? (…) nu scriem dumnezeirea, ci nescrisă o mărturisim și o
credem. Iar trupul Fiului lui Dumnezeu, cel luat de la noi, numai că îl închipuim pe
icoane cu scrisori, și Aceluia ne închinăm și pe Acela Îl cinstim; însă nu lemnul
sau vopselele”.

Prin scrierile sale Sfântul Teodor Studitul reia și dezvoltă conceptul Sfântului
Ioan Damaschim conform căruia iconoclaștii sunt eretici a căror erezie este
Pagina 9 din 10
îndreptată împotriva lui Hristos căci tăgăduind posibilitatea pictării chipului Lui
Hristos practic nesocotesc întruparea Acestuia și îi neagă acestuia proprietatea
asupra trupului.

V. CONCLUZII

După cum lesne se înțelege atât Sfântul Nichifor Mărturisitorul cât și Sfântul
Teodor Studitul au fost iconoduli nu doar prin scrierile și învățăturile lor dar mai
ales prin faptele lor, ambii suportând prigoana pentru convingerea de a cinsti și
venera icoanele ca pe o dreaptă credință întru Hristos Dumnezeul Nostru. Cu
toate că scrierile lor au o deosebită importanță normativă pentru ortodoxie,
puterea cuvântătoare a faptelor lor este mult mai mare decât cea a scrierilor. Au
suportat cu mare evlavie asupririrea pentru dreapta lor credință în timp ce mulți
contemporani ai lor s-au adaptat cerințelor vremurilor, și mai mult au reușit să ne
transmită nouă în scris convingerile cele drepte, astfel înțelegem de la aceștia că
a cinsti și a venera icoanele nu este același lucru cu a le adora căci
dreptcredincioșii nu se închină lemnului și picturii ci prin intermediul acestora
cinstesc Sfântul simbolizat sau reprezentat. Mai mult, înțelegem că întruparea Lui
Dumnezeu Cuvântul, care din nevăzut s-a pogorât pe pământ și s-a făcut materie,
îndreptățește reprezentarea chipului pâmântesc a lui Hristos pentru a fi văzut și
înțeles mai ușor de către noi oamenii.

Pagina 10 din 10