UNIVERSITATEA DE VEST

FACULTATEA DE LITERE, ISTORIE ȘI

TEOLOGIE

STUDIUL NOULUI TESTAMENT

EXEGEZE LA CAPITOLUL XI DIN

EPISTOLA CĂTRE EVREI

Alexandru-Bogdan COJOCARU,

Teologie Pastorală, anul II

Dată predare: 18.01.2022

Pagina 1 din 10
 CUPRINS

I. ASPECTE PRELIMINARE

II. PROLOGUL

III. CREDINȚA – CALEA CEA DREAPTĂ

IV. ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR, RĂSPLATA

CREDINȚEI

V. CREDINȚA INSTRUMENTUL
IZBÂNDEI

Pagina 2 din 10
 I. ASPECTE PRELIMINARE

Epistola Apostolului Pavel către evrei este ultima epistolă paulină a Noului
Testament și cea de a nouăsprăzecea carte, după prezentarea lor, dintre cele 27
de cărți ale Noului Testament. Epistola către Evrei alături de Apocalipsa Sf. Ioan
Teologul au fost ultimele două cărți introduse în canonul Noului Testament.
Epistola nu a fost semnată de către autorul său motiv pentru care unii critici ai
literaturii de specialitate consideră că ea ar fi fost scrisă în realitate de o altă
persoană care făcea parte din anturajul Apostolului Pavel ci nu de Apostolul Pavel
însăși. Indiferent care ar fi realitatea istorică, pentru posteritate rămâne valoarea
literară a acesteia și însemnătatea importanței mesajului creștin, acestea fiind
determinante pentru apartenența epistolei la canonul biblic.

În cele ce urmează vom trata Cap. XI al Epistolei către Evrei care redă cu
putere mesajul privind importanța credinței pentru calea în Hristos, transmițând
limpede că drumul de la pâmânt și până în ceruri nu este altul decât cel al
credinței. Acest capitol este o aprofundare a citatului profetului Habacuc din
capitolul anterior și anume ”cel drept va trăi prin credință”.

Potrivit opiniei autorului Hamilton Smith, textul capitolului XI este structurat

în 4 (patru) părți, după cum urmează: Versetele 1-3 versete introductive, versetele
4-7 care prezintă credința ca fiind calea către Dumnezeu, versetele 8-22 ce
transmit mesajul că lumea viitoare este răsplata pentru credință și versetele 23-40
unde aflăm că prin credință învingem asupra celor pământești și prezente1.

II. PROLOGUL

Iar credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor

nevăzute. Prin ea, cei din vechime au dat buna lor mărturie. Prin credinţă
înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut
din nimic cele ce se văd.

1
Accesat la https://comori.org/noul-testament/evrei/epistola-catre-evrei/capitolul-11-1/
Pagina 3 din 10
 Primele 3 (trei) versete introductive definesc credința atât de necesară
creștinilor timpurii, care la acea vreme erau mai susceptibili de dubiu și necredință
decât oricare alți trăitori ai pământului. Autorul simte nevoia de a defini credința în
Dumnezeu întrucât la data redactării epistolei nu putea face apel decât la Legea
Veche, la proto-părinții Vechiului Testament (ceea ce se și întâmplă în versetele
următoare) și la învățăturile lui Hristos. Spre deosebire de zilele noastre în care
reîntâlnim o prigoană creștină sub denumirea de împiedicare a fanatismului
religios, dar în care ne putem inspira în credință din izvorul nesecat al faptelor
înaintașilor noștri și din bogata istorie a Bisericii, la acea vreme nu exista exemplul
mucenicesc și nici posibilitatea de a încuraja credința creștină prin fapte ale
înaintașilor, motiv pentru care definirea credinței este una teoretică și mai puțin
văditoare a faptelor. Avem deci de a face cu un mesaj preponderant teoretic ci nu
cu un exemplu practic. Apostolul pune semnul egalității între nădejde și credință,
aceasta din urmă fiind expresia valorilor în care creștinul nădăjduiește, cât și
expresia lumii intangibile. Vedem că prin definirea credinței se face trimitere la
proto-părinții Vechiului Legământ ca la niște oameni care au dat un bun exemplu
de credință. Definirea credinței este sintetizată prin versetul 3 (trei) ce face
trimitere la apogeul de credință și anume credința primordială și apriorică, aceea
că Dumnezeu a făcut cele văzute din nimic prin Cuvânt. Înțelegem deci că acesta
este punctul de plecare al credinței și că pe acest crez se sprijină întreaga
credință în fața lui Dumnezeu, astfel că orice altă credință este străină de
Dumnezeu Cuvântul. Versetul 3 (trei) ni-l tălmăcește și Sf. Ioan Gură de Aur 2
afirmând pe bună dreptate că mai mult reușește omul prin credință decât prin
rațiune căci rațiunea omului e slabă și nepricepută. Nu poate omul cu mintea sa,
să înțeleagă toate tainele pământului și nici măcar pe cele văzute, darămite pe
cele nevăzute, așa că nu îi rămâne decât credința prin care va înțelege cum că
toate le-a făcut Dumnezeu prin cuvânt la început, făcând deci și un început.

2
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Evrei, Tipografia Cărților Bisericești, 1923 – p. 265-266 Sfântul Ioan
Gură de Aur, Omilii la Epistola către Evrei, Tipografia Cărților Bisericești, 1923 – p. 265-266
Pagina 4 din 10
 Așadar vedem cum credința este punctul de plecare pentru fiecare și cum
creatura lui Dumnezeu are nevoie de credință pentru a putea înțelege că este o
parte a creației. Ori tocmai această credință după cum vom vedea în versetele
următoare constituie legătura noastră cu Dumnezeu.

III. CREDINȚA CALEA CEA DREAPTĂ

Versetele 4-7 fac trimitere la proto-părinții Vechiului Testament arătând cum

aceștia au urmat calea credinței neclintite. Astfel, Abel care aducea jertfă dreaptă
lui Dumnezeu a fost mai iubit de către Acesta decât fratele său Cain care și el ca
agricultor aducea jertfă din roadele muncii sale. De la început Apostolul ne
amintește că ”cu credință” aducea Abel jertfa sa, ceea ce era mai de preț decât
jertfa însăși înaintea ochilor lui Dumnezeu, credința fiindu-i lui Abel mărturie a
dreptății sale. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață că deși Cain aducea jertfele sale
înaintea lui Dumnezeu și acestea erau primite, ele erau mai mult pricină de păcat
și întristare decât mărturie de credință și iubire căci acestea erau aduse fără
dreptate adică fără credință după cum zice scriptura în Facerea 4, 7. Ori tocmai
lipsa de credință a jertfitorului făceau din aceste jertfe pricină de întristare înaintea
lui Dumnezeu.3

Enoh este un alt exemplu în credință căci a umblat după căile Domnului
scriptura amintind credința sa astfel: "Enoh, bine plăcut Domnului fiind, s-a mutat
cu trupul și este pildă de pocaință neamurilor" (Sirah 44, 16). Teodor Dănălache
opinează că Enoh este prin credința sa pildă de viață curată și credință astfel că
urmând lui urmăm lui Dumnezeu, dovadă fiind tocmai Enoh care datorită credinței
sale a fost răpit în ceruri fără ca acesta să mai cunoască moartea în trup4.

3
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Evrei, Tipografia Cărților Bisericești, 1923 – p. 265-266 Sfântul Ioan
Gură de Aur, Omilii la Epistola către Evrei, Tipografia Cărților Bisericești, 1923 – p. 267

4
Teodor Dănălache pe creștinortodox.ro, 30 iulie 2009 – accesat la
https://www.crestinortodox.ro/colaboratori/teodor-danalache/articole/
Pagina 5 din 10
 Prin următoarele două versete se întărește limpede și textual ideea că
pentru a ne apropia de Dumnezeu este nevoie de credință în El și în răsplata Sa,
fiind dat ca exemplu Noe care prin credința sa a fost ales izbăvitor al lumii
făcându-se moștenitor al lumii întregi. În acest sens preotul Ioan Sorin Usca ne
amintește că Noe prin credința sa s-a învrednicit ca reprezentant al neamurilor
față de care Dumnezeu a încheiat un legământ pecetluit cu curcubeul. Prin urmare
nu este ușor lucru de a fi reprezentant al tuturor neamurilor (nu doar al lui Israel) și
parte a unui legământ făcut cu Dumnezeu. Pentru aceasta dreptcredinciosul Noe
a fost ales de Dumnezeu, adică datorită credinței sale 5. De aici se desprinde
limpede că drumul către Dumnezeu este cel al credinței și al dreptății.

IV. ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR, RĂSPLATA CREDINȚEI

Următoarele versete de la 8 până la 22 fac vorbire despre răsplata credinței

fiindu-ne dat exemplu Avraam și urmașii săi Iacov și Iosif. Aici ni se vorbește
limpede despre sacrificiul cerut de Dumnezeu de la Avraam și anume pe unicul
său fiu născut în mod minunat la bătrânețe. Avraam astfel a fost încercat în
credința sa iar el a dovedit că-i este credința dincolo de puterea firii omenești.
Pentru aceasta Avraam a primit nu doar Împărăția Cerurilor ci și misiunea sfântă
de a-I ridica popor lui Dumnezeu.

Prin această jertfă Avraam a închipui pe pâmânt ceea ce s-a petrecut în

ceruri la nivel infinit mai intens atunci când Fiul a fost sacrificat pentru izbăvirea
neamului omenesc cu deosebirea că la jertfa Fiului nu s-a mai auzit nici un glas
care să spună ”Destul” și să oprească sacrificiul, dovada de iubire a lui Dumnezeu
pentru creaturile sale a mers până la capăt spre deosebire de dovada de credință
a lui Avraam. Acest episod de jertfă vechi-testamentar stabilește un etalon al
credinței și este o bornă de reper în materie de credință atât pentru oameni cât și
pentru cetele îngerești.6 Răsplata lui Avram pentru credința sa este
incomensurabilă, după cum ziceam atât pe pâmânt cât și în ceruri. Tot așa vom fi
5
Ioan Sorin Usca, Facerea. Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți, Ed. Christiana, București anul 2002 -
pagina 55;
6
Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, Editura Viată şi Sănătate, București, ed. 2006, p. 149.
Pagina 6 din 10
și noi răsplătiți pentru credință, sau altfel spus nu există răsplată fără de credință
astfel cum Mântuitorul ne învață ”Fie vouă după credința voastră.”, Matei 9, 29
sau după cum Sfântul Apostol Petru reiterează acest puternic mesaj astfel: ” Pe
Iisus Hristos îl iubiți, deși nu L-ați văzut niciodată. Credeți în El, deși acum nu-L
vedeți. Și crezând, vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preaslăvită, dobândind ca
răsplată a credinţei voastre, mântuirea sufletelor”, I Petru 1, 8-9.

Patriarhul Daniel în predica sa la Duminica Tomei din anul 2021 ne atrage

atenția asupra credinței căci ea nu este suficientă la nivel abstract intelectiv ci
trebuie să dea naștere iubirii față de Dumnezeu la fel cum Avraam a dovedit că Îl
iubește pe Dumnezeu mai mult decât orice. În acest sens Preafericitul afirmă
(despre credință): ”Nu o convingere intelectuală că Dumnezeu există undeva în
ceruri, ci o legătură vie care se manifestă prin iubire față de Dumnezeu și are ca
rezultat în sufletul omului o bucurie binecuvântată de Dumnezeu”7. Așadar
această iubire naște în om dorința de ascultare față de Dumnezeu, de aceea
Avraam dă ascultare lui Dumnezeu orbește după cum ar spune azi unii militanți
pentru drepturile copiilor. Acestă ascultare ne aduce și răsplata la fel cum Petru a
fost făcut de către Fiul din pescar de pești pescar de oameni atunci când I-a dat
ascultare. Prin aceasta Petru a văzut măreția faptelor Lui. În parabola de la Luca
5, 1-11, când Iisus îi spune lui Petru să arunce mrejele pentru a prinde pește
acesta îi răspunde că nu au prins nimic toată ziua dar că Îl vor asculta, și văzând
ce minune s-a petrecut, cu toții s-au înfricoșat. Părintele Constantin Coman ne
explică că Petru a beneficiat de trezvia duhovnicească și a conștientizat puterea
Fiului și însemnătatea lucrărilor Sale prin ascultare, care după cum am arătat este
apanajul iubirii și implicit al credinței8.

Finalul capitolului ne descoperă cum urmașii Lui Avraam au primit la rândul

lor și răsplată pământească pentru credința lor întărindu-se astfel mesajul puterii
dumnezeiești al credinței.

7
Preafericitul Patrarhul B.O.R. Daniel, București, Duminica Tomei anul 2021;
8
Pr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor, Editura Bizantina, Bucuresti, 2010, p. 110;
Pagina 7 din 10
 V. CREDINȚA INSTRUMENTUL IZBÂNDEI

Ultimele versete, cele de la 23 la 40 ne arată cum lui Moise credința i-a fost
stâlp de întărire pentru a-și realiza misiunile cu care Dumnezeu l-a însărcinat și
cum credința a folosit drept armă de izbândă altor prooroci și credincioși vechi-
testamentari.

Personal apreciez că dintre toți dreptcredincioșii Vechiului Testament,

Moise a fost dreptcredinciosul care a primit cele mai grele misiuni pământești,
Dumnezeu văzându-l capabil de toate câte i le-a poruncit. Moise prin credința sa
în Dumnezeu s-a întărit în lucrările lui. Moise a fost ales pentru misiunea cerească
de a scoate poporul lui Dumnezeu din robie fiindcă prin credința lui în Dumnezeu
a dobândit iscusință și mai ales înțelegere. El a înțeles planul divin tocmai fiindcă
credința i-a deschis ochii. În acest sens Fericitul Augustin spunea că ”Priceperea
este răsplata credinței. Așadar, nu căuta priceperea ca să poți să crezi, ci crede
ca să poți pricepe”. Din interpretarea acestei verba memorabilia înțelegem cum
credința ne aduce pricepere adică înțelegere ci nu invers iar înțelegerea este o
putere umană suplimentară care în cazul lui Moise i-a dat cele necesare pentru a-
și îndeplini misiunile. Credința este intens propovăduită în cuvântul Sfintei
Scripturi, mesajul conform căruia credința ne aduce biruința îl regăsim și în 1Ioan
5, 4-5 unde aflăm că ” 4. Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte
lumea, şi aceasta este biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră. 5. Cine este
cel ce biruieşte lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu?”.

Textul analizat ne vorbește despre izbânda pământească tocmai pentru ca

adresantul să priceapă mai lesnicios care sunt efectele credinței, însă marea
biruință prin credință nu este aceea a lucrărilor pământești ci aceea a mântuirii.
Reiese deci că credinnța devine condiție sine qua non a mântuirii subiective, însă
nu unica. Părintele Ilie Cleopa ne învață limpede că mântuirea individuală nu este
un dar ci este o lucrare care se înfăptuiește atât de către Dumnezeu cât și de
către omul însuși, unde Dumnezeu ne dăruiește harul iar omul este responsabil de
credință și de faptele cele bune. Așadar zice părintele pe lângă instrumentul
Pagina 8 din 10
credinței vom avea nevoie și de harul lui Dumnezeu și de faptele noastre cele
bune9, dovadă că niciunul dintre dreptcredincioșii pomeniți în textul analizat nu s-a
mântuit prin simpla lui credință sau prin simplele sale fapte bune.

Așadar cele trei fețe ale credinței prezentate în Cap. XI din Epistola către
Evrei ne ajută să înțelegem că aceasta este fundamentul oricărei trăiri pentru
Dumnezeu și că prin ea vom realiza atât faptele cât și iubirea necesare mântuirii
noastre. Pentru ușurarea înțelerii ne va fi pildă toată activitatea dreptului Moise
care a practicat mai bine decât oricine cele rezumate de Fericitul Augustin:
”În cele trebuinciose unitate, în cele dubioase libertate, în toate dragoste”10.

9
Părintele Ilie Clopa, Despre Credința Ortodoxă, Editura institutul biblic și de misiune al B.O.R., București -1985, p. 99
10
Revista OBSERVATORUL, Anul III nr. 4-5-6, Beiuș 1930, p. 207.
Pagina 9 din 10
 Bibliografie:

- Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Epistola către Evrei, Ed. Tipografia
Cărților Bisericești, București - 1923;
- Teodor Dănălache, articole din creștinortodox.ro, 30 iulie 2009 – accesat la
https://www.crestinortodox.ro/colaboratori/teodor-danalache/articole/;
- Ioan Sorin Usca, Facerea. Vechiul Testament în tâlcuirea Sfinților Părinți,
Ed. Christiana, București -2002
- Hamilton Smith – accesat la
https://comori.org/noul-testament/evrei/epistola-catre-evrei/capitolul-11-1/
- Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, Editura Viată şi Sănătate, București, ed.
2006, p. 149;
- Extras din cuvântarea Preafericitului Patrarh al B.O.R. Daniel, București,
Duminica Tomei anul 2021 accesat la https://basilica.ro/sa-credem-si-sa-
simtim-bucuria-credintei-indemnul-patriarhului-in-duminica-tomei/;
- Pr. Constantin Coman, Dreptatea lui Dumnezeu si dreptatea oamenilor,
Editura Bizantina, Bucuresti, 2010,
- Părintele Ilie Clopa, Despre Credința Ortodoxă, Editura institutul biblic și de
misiune al B.O.R., București -1985, p. 99;
- Revista OBSERVATORUL, Anul III nr. 4-5-6, Beiuș 1930, p. 207

Pagina 10 din 10