Pr. Josiah B.

Trenham

Căsătorie și feciorie

în gândirea

Sfântului Ioan Gură de Aur

Student:

Anul II, Grupa 3

1
 Date despre autor

Părintele Josiah Trenham este absolvent al Westminster Seminary California şi are un

doctorat în teologie la Universitatea Durham, obţinut în 2004 sub îndrumarea lui Andrew Louth.
A fost profesor la California Baptist University (2003-2010), iar în prezent este profesor la St.
Katherine College, San Marcos, California. A publicat cărţile: Căsătorie și feciorie în gândirea
Sfântului Ioan Gură de Aur (2013) și Piatră și nisip (2016), traduse la Editura Doxologia.

Introducere

Această carte concentrează sfaturile Sfântului Ioan Gură de Aur, ce se compun într-un
tezaur alcătuit din învățătura și dragostea sa pentru Sfânta Scriptură și supunerea și respectul
profund față de înțelepciunea Bisericii. Acesta abordează teme actuale pentru creștinii zilelor
noastre, precum: feciorie, castitate, celibat, căsătorie, contracepție, paternitate, viață de familie,
procreare, divorț, recăsătorie și văduvie.

Percepția creștină despre feciorie și sexualitate își are rădăcinile bine fixate într-o
antropologie complexă. Precum majoritatea autorilor patristici, Sfântul Ioan Gură de Aur își
construiește viziunea despre sexualitatea umană și, în special, despre feciorie, dintr-o viziune
mult mai amplă asupra omului, axată pe două coordonate: protologică și eshatologică.

Capitolul 1: Învățătura Bisericii primare despre feciorie și căsătorie înainte de Sfântul Ioan
Gură de Aur

Menirea acestui capitol este să slujească drept o introducere generală în tema unei
abordări patristice legată de subiectul căsătoriei și a fecioriei, înainte de perioada în care a trăit
Sfântul Ioan Gură de Aur. De asemenea, în acest capitol, sunt prezentate principalele curente
eretice ce au avut legătură cu subiectul tratat în această carte, deoarece majoritatea scrierilor
patristice legate de această temă, au fost formulate ca răspuns la învățătura care nu se afla în
armonie cu norma de credință a Bisericii.

Așadar, în acest prim capitol regăsim o prezentare generală a operelor despre căsătorie și
feciorie scrise de șase învățători ai Bisericii ante-hrisostomieni foarte importanți. Aceștia sunt:
Tertulian, Clement Alexandrinul, Origen, Sfântul Metodie al Olimpului, Sfântul Atanasie cel
Mare și Sfântul Efrem Sirul.

2
 Tertulian a pus accent pe originea divină atât a căsătoriei, cât și a fecioriei creștine,
evidențiind că cele două chemări sunt cele două drumuri ce duc la mântuire, asemănând fecioria
și căsătoria cu „două preotese ale sfințeniei”. El afirma că relațiile sexuale au început după
căderea lui Adam și a Evei, fiind o consecință a acesteia. A militat cu hotărâre împotriva
avortului și a contracepției abortive. Amintește despre caracterul veșnic al căsătoriei. Tertulian
definește trei tipuri de feciorie: fecioria din naștere- din fericire, fecioria din a doua naștere –din
virtute și monogamia – din cumpătare.

Clement Alexandrinul a apărat celibatul și căsătoria „Amândouă sunt sfinte în Domnul;

una ca soție, cealaltă ca fecioară”. Susține că mariajul creștin, jugul purtat în comun sub
Dumnezeu, oferă adevărata fericire în împreună-lucrarea virtuții de către partener. În viziunea lui
căsătoria este „plăcerea folosită cu cumpătare” și astfel, ea este nevătămătoare.

Origen susține despre căsătorie că are sens doar în această lume, în schimb, fecioria are
sens numai atunci când este văzută din perspectiva lumii viitoare. Acesta distinge două moduri
de a trăi: căsătoria – conform poruncilor și fecioria – dincolo de ceea ce este poruncit.

Sfântul Metodie al Olimpului afirmă că fecioria este motivată intern de eshatologie și că

eshatologia dă naștere fecioriei. Acesta fundamentează foarte adânc fecioria în istoria mântuirii
și susține că apariția ei reprezintă fructul apropierii omului de mântuire. Consideră fecioria ca un
dar al omului primit din cer și că aceasta a devenit o normă a creștinismului.

Sfântul Atanasie cel Mare stabilește legitimitatea căsătoriei între creștini, în cadrul
Noului Testament. Descrie fecioria drept o „căsătorie spirituală”. Acesta disociază două căi
existente ale vieții: căsătoria – mai modestă și lumească; și fecioria – îngerească și de neîntrecut.
Despre căsătorie, el afirmă că este o cale a lumii, însă dacă este îmbrățișată cu pioșenie, aceasta
aduce roade.

Sfântul Efrem Sirul afirmă că dacă nu ar fi existat păcatul strămoșesc, Eva ar fi născut,
deoarece aceasta ar fi fost o binecuvântare asupra ei, însă ar fi făcut-o fără durere. El susține că
fecioria întrece cu mult căsătoria, ca desăvârșire a modului de a trăi „Dar mai puternice și mai
ușoare sunt aripile fecioriei decât cele ale căsătoriei”. Totuși, acesta spune că deși actul conjugal
este mai mic decât fecioria, el rămâne curat și binecuvântat. Pentru Sfântul Efrem, actul conjugal
nu se află în opoziție cu rugăciunea, ci reprezintă o ocazie pentru ea.

3
 Prin intermediul acestei mici prezentări ale acestor ideologii ce au fost susținute în
veacurile precedente Sfântului Ioan Gură de Aur, se poate deduce faptul că învățătura sa a
apărut având o temelie foarte puternică și importantă.

Capitolul 2: Îngeri pământești: bărbatul și femeia în rai

Cei doi piloni pe care s-au bazat învățăturile și gândirea teologică a Sfântului Ioan Gură
de Aur au fost căsătoria și fecioria. Acesta a realizat cele mai multe tratate despre asceză și
căsătorie din tradiția greacă. A scris detaliat despre monahism ca fiind desăvârșirea fecioriei din
această perioadă.

Capitolul acesta evidențiază concepția Sfântului Ioan Gură de Aur, din punct de vedere
teologic, asupra caracterului neprihănit al omului înainte de căderea în păcat. De asemenea,
surprinde sprijinul acestuia asupra relației dintre feciorie și căsătorie și Grădina Raiului prin
învățătura sa. Acesta expune faptul că în Grădina desfătărilor, a Raiului, nu existau relații
sexuale și nici măcar impulsul sexual, așa cum este perceput astăzi. „Desfătările” erau de ordin
netrupesc.

Definții ale fecioriei sau ale „virginității” apar interpretate atât limitat, în sens denotativ,
făcând trimitere la omul care nu a avut niciodată relații sexuale, dar și în sens conotativ, făcând
referire la niveluri înalte de puritate. Însă, pentru a putea înțelege învățătura Sfântului Ioan Gură
de Aur cu privire la fecioria paradisiacă, aceste definiții trebuie extinse considerabil, pentru a
putea percepe adevărata feciorie din Grădina Edenului.

Atunci când Sfântul Ioan descrie condiția omului în Rai, afirmă faptul că Adam a fost
creat de Dumnezeu pentru a fi înger pământesc, iar din acest motiv a fost stârnită invidia
diavolului, pentru că Adam era un înger în trup. Acesta afirmă că moartea nu ține de firea
omului, pentru că el a fost creat pentru a nu muri și demnitatea omului stă în faptul că acesta are
suflet, fiind cea mai de preț dintre toate ființele văzute. Despre viața paradisiacă, acesta spune că
era lipsită de griji, greutăți, tristețe, durere, boală, osteneală, lacrimi, impurități și de toate
nevoile trupești. Însă, după căderea în păcat, aceștia au fost dezbrăcați de slavă și minunata cinste
oferită lor de Dumnezeu, pierzând toate darurile ce le-au fost oferite de El, iar păcatul i-a
îmbrăcat în povara rușinii.

4
 Când omul se afla în Rai, căsătoria nu era necesară, dar după căderea în păcat, aceasta a
devenit darul făcut omului de către Dumnezeu, pentru slăbiciunea umană.

Capitolul 3: De la ambiții copilărești la roade cerești: căsătoria și fecioria în Vechiul și Noul

Testament

În acest capitol este adusă în prim-plan învățătura Sfântului Ioan referitor la evoluția
răscumpărării, aplicată atât în feciorie, cât și în căsătorie, în Vechiul și Noul Testament.

În Vechiul Testament pot fi găsite numeroase modele de persoane căsătorite care au

dobândit dreptatea. Căsătoria drepților era percepută ca o faptă spirituală, din două motive: starea
decăzută a omului și perioada timpurie de răscumpărare în care acesta se afla. Tot aici, fecioria
continuă nu era practicată, deoarece aceasta nu era nici măcar cunoscută.

Esența căsătoriei pământești este aprofundată în Noul Legământ și își arată și mai
evident prototipul. Aceasta are rolul de a defini adevărata căsătorie, cea dintre Hristos și Biserică
și cea dintre Hristos și sufletul fiecăruia. Cu toate acestea căsătoria pământească din Noul
Testament continuă într-o lume a realităților dificile, ea a devenit o taină importantă ce surprinde
căsătoria spirituală dintre Dumnezeu și om.

Capitolul 4: Căsătoria spirituală, familia monahală și biserica de acasă

În cadrul acestui capitol este analizată învățătura Sfântului Ioan în legătură cu natura și
practica căsătoriei creștine adevărate. Prin intermediul lui este arătată vocația înaltă a căsătoriei
în Hristos din perspectiva sfântului. Tot în acest capitol se ordonează majoritatea materialului
omiletic, răsfirat de-a lungul diferitelor opere ce au rolul de a dezvălui coerența învățăturii și
paradigma monahală care se situează la baza sfaturilor sale conjugale.

Sfântul Ioan a fost un mare iubitor al vieții monahale, dar în același timp a fost un
susținător al familiei, având o viziune asupra ambelor stiluri de viață. De aceea nu a considerat că
există o cantradicție între susținerea căsătoriei ca mod de viață onorabil pe de o parte, și
susținerea fecioriei ca unul și mai onorabil, pe de altă parte.

De asemenea, Sfântul Ioan consideră că în fiecare casă de creștin trebuie să existe o

rânduială bine stabilită după un anumit tipic domestic.

Capitolul 5: Relația sexuală protejată: Contracepția în învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur

5
 Acest capitol abordează aspectul eticii conjugale. El este relevant din mai multe
motive. Primul ar fi acela că Sfântul Ioan este considerat de specialiștii în etică ca fiind singurul
Părinte al Bisericii a cărui gândire este de acord cu folosirea contracepției artificiale, iar în
această carte autorul încearcă să demonstreze contrariul și anume că Sfântul se opune și
condamnă vehement metodele contraceptive. Un al doilea motiv este acela că acesta a definit o
paradigmă conjugală, o etică ce conține diferențe esențiale față de ceea ce mulți Părinți din
Orient și Occident și oferă o etică conjugală creștină acceptabilă și ușor de înțeles pentru toată
lumea.

Capitolul 6: Trupurile cerești și unirea sufletelor: viața în eshaton

Acest ultim capitol transmite învățătura Sfântului Ioan Gură de Aur cu privire la învierea
și transfigurarea căsătoriei și a fecioriei în Împărăția ce va veni. Aici se regăsesc crezurile sale
despre încetarea legăturii conjugale, cât și despre cotinuitatea și întărirea unirii sufletești a soților
în Hristos. Tema acestui capitol poate fi considerată o provocare în plus deoarece este, de cele
mai multe ori, dincolo de capacitatea de înțelegere a firii umane căzute. Însuși Sfântul dovedește
o conștiință profundă a dificultății dezvoltării unei concepții clare despre starea eshatologică.
Acesta se străduiește să demonstreze cu fiecare ocazie certitudinea existenței noastre de după
învierea trupurilor.

Concluzie

Așa cum prezintă cartea, pe calea monahismului s-ar ajunge mai ușor la îndumnezeire
decât pe calea căsătoriei. Nu pentru că taina căsătoriei nu ar fi suficient de importantă, dar
monahismul este considerat mai aproape de Dumnzeu, pe când căsătoria e precedată de căderea
în păcat a omului. Ea fiind instituită pentru o bună ordine în lume, pentru a evita un eventual
haos.

Având în vedere că această carte încurajează mai mult fecioria decât căsătoria, înjosind-o
chiar în unele capitole. Vreau să mărturisesc că din punctul meu de vedere nu ar trebui pusă
căsătoria pe locul doi pentru că după cum bine știm în ziua de astăzi se încearcă să se dărâme
unul din pilonii ortodoxiei, și anume familia.

Deși Sfântul Ioan Gură de Aur a trăit acum mai bine de 1600 de ani, importanța,
actualitatea și relevanța învățăturilor sale sunt de o reală însemnătate pentru omul modern,

6
deoarece dăinuie încă din vremea acestuia și totodată au fost preluate de succesorii săi și
îmbrățișarea învățăturilor sale a adus Bisericii numeroși sfinți.