Taina Nunii Taina nunii este un act sfnt, de origine dumnezeiasc, n care, prin preot, se mprtete harul Sfntului

Duh, unui brbat i unei femei ce se unesc liber n cstorie care sfinete i nal legtura natural a cstoriei la demnitatea reprezentrii unirii duhovniceti dintre Hristos i Biseric. Familia este cea mai veche instituie social, fiind ntemeiat de Dumnezeu n Rai prin cuvintele: Nu este bine s fie omul singur pe pmnt, s-i facem ajutor potrivit pentru el (Facere 2,1). n Noul Testament, participnd la nunta din Cana Galileii, Mntuitorul a sfinit aceast legtur natural ridicnd-o din ordinea natural n ordinea haric. Fericitul Augustin zice: Hristos a ntrit la Cana Galileii, ceea ce a instituit Dumnezeu n rai iar Sfntul Chiril al Alexandriei afirm: Dumnezeu a creeat coexistena. Dar caracterul haric sacramental al Sfintei Cununii l afirm explicit Sfntul Apostol Pavel n Efeseni 5,32, unde aseamn legtura sfnt a Cununiei cu legtura dintre Hristos i Biseric zicnd: Taina aceasta mare este, iar eu zic n Hristos i n Biseric. Harul Sfintei Cununii este necesar pentru a transforma dragostea fireasc dintre soi ntr-o legtur spiritual superioar. Svritorul Tainei este preotul prin care Hristos sfinete n mod real legtura liber consimit a soilor. n Biserica Romano-Catolic se consider c svritori ai Tainei sunt soii nii, preotul fiind numai un martor. Aceast concepie este susinut i de cultele protestante n totalitate. Noi afirmm c este greit pentru c atac n mod esenial izvorul divin al harului Cununiei. Nu trebuie s uitm c toate Tainele se svrec de ctre preoia sacramental pentru c numai preoii sunt iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni, 4,1). Primitorii sunt un brbat i o femeie necstorii, neaflai n rudenie apropiat. Cstoria nseamn sfinirea unirii brbatului cu femeia dualitatea masculin-feminin. Omul a fost creat dintru nceput cu datele masculinului i femininului; realitatea masculin-feminin, este conform Sfintei Scripturi, dorit i creat de Dumnezeu. Ea nu nseamn numai sexualitate sau deosebire fizic ci este i o realitate suprasexual i suprafizic. Masculin-Femininul este o rnduial divin, nu o evoluie n cadrul lumii i nu este la ndemna schimbrii omului. Cstoriile mixte, adic ntre ortodoci i neortodoci sunt permise cu condiia ca copiii s fie crescui n credina ortodox. Este posibil i cstoria celor care au mai fost cstorii i divorai dar aceasta trebuie ci o simpl ierurgie. Biserica Ortodox ngduie divorul i recstorirea, pe temeiul textului de la Matei 5,32: Eu ns v spun vou: c oricine va lsa pe femeia sa nafar de pricin de desfrnare, o face s svreasc adulter, i cine va lua pe cea lsat svrete adulter. Biserica Rom-Catolic nu ngduie divorul pentru nici un motiv ci numai separarea de mas i pat n scopul mpcrii. Practica modern de cstorie a persoanelor de acelai sex, pe care au acceptat-o unele culte protestante, chiar i pastorii lor, este cu totul opus Sfintei Scripturi i Sfintei Tradiii i nu reprezint numai o contrazicere a omului cu fiina religioas, ci un atentat la om ca fiin biologic. Formula Tainei: este ntreit i anume: Se cunun robul lui Dumnezeu (numele) cu roaba lui Dumnezeu (numele) n numele Tatlui i a Fiului i a Sfntului Duh. Amin. nsuirile cstoriei sunt: unitatea i indisolubilitatea. Unitatea const n monogamie iar indisolubilitatea nseamn c rmne pentru toat viaa. n manualele dogmatice de pn acum se sublinia ca scop fundamental natere de copii, funcia reproductiv i abia dup aceea, rostul desvririi soilor ca persoane. Formularea aceasta este simplist i vulgar. Nici nu mai vorbim de faptul c njosete pe nedrept familiile care nu mai pot avea copii. Referitor la aceasta Sf. Maxim Mrturisitorul observ deja n secolul al VII-lea c dac ar fi condamnabil convieuirea dintre soii care nu pot avea copii, atunci ar fi condamnabil nsui cstoria. Scopul principal al cstoriei este mplinirea personal prin iubire, naterea de prunci decurgnd firesc i necesar din aceasta, dar nu ca un scop detaat n sine. Cstoria de fapt este o harism (I Corinteni 7,7) harisma tririi n comuniune deplin. Prin convieuirea lor iubitoare fiecare so influeneaz pe cellalt. Fiecare devine pentru cellalt tot mai cunoscut ca persoan valoroas i totodat tot mai misterios ca persoan, cu posibiliti de formare i nnoire. Acest mod de mpreun cretere configurare i formare spiritual este posibil numai n convieuirea prin cstorie.

Deosebiri confesionale: n Biserica Ortodox i cea Catolic, Cununia este Sfnt Tain. Protestanii i Neoprotestanii i neag calitatea de Tain, afirmnd c este numai consimmntul reciproc pe care i-l dau viitorii soi de a ntemeia o familie. De aceea ritualul lor e foarte simplu. Ei obiecteaz asupra calitii de Tain conform textului de la Efeseni 5,32 pe care l interpreteaz altfel. Expresia Taina aceasta mare este spune c se refer nu la legtura dintre brbat i femeie ci la legtura dintre Hristos i Biseric. Respectnd cele mai simple reguli ermeneutice se poate constata c n capitolul 5 Sfntul Apostol Pavel este preocupat s vorbeasc efesenilor despre cstorie i nu de Iisus Hristos i Biseric dect n msura n care ei se refer la cstorie. Bibliografie: Sf. Teodor Studitul (sec. IX) este primul Printe care a ridicat problema numrului Sfintelor Taine. n vremea lui apruser primele tendine de a scoate monahismul din rndul Tainelor, iar el considera acest lucru ca fiind foarte periculos, pentru c putea s duc la excluderea din aceast list i a altor Taine. Reflectnd la schema Sf. Dionisie, el enumer tot ase Taine. Numrul de apte Taine l ntlnim pentru prima dat n apus n secolul al XII-lea, cnd se discut pe tema lor n lucrarea Sentinele (cartea a 4) ale arhiepiscopului catolic de Paris Petru Lombardul +1164. 1) Botezul 2) Confirmarea (la ortodoci: Mirungerea) 3) Euharistia 4) Pocina 5) Ultima ungere (la ortodoci: Sfntul Maslu) 6) Preoia 7) Nunta Primul izvor de origine ortodox n care ntlnim schema de apte Taine l reprezint o scrisoare a unui monah bizantin Iov Iazitul (+1270). Aceasta enumer: 1) Botezul 2) Harisma (Mirungerea) 3) Primirea Trupului i Sngelui lui Hristos (mprtirea) 4) Preoia 5) Nunta cinstit 6) Schima monahal. 7) Ungerea cu ulei sau pocina. n sec. XV, Sf. Simeon al Thesalonicului vorbete, la modul direct despre 7 Taine, numai c, la enumerare are totui opt, unind Tunderea n monahism cu Pocina. Tot n secolul al XV-lea, mitropolitului Ioasaf al Efesului scria: Dup prerea mea, n Biseric nu sunt doar apte Taine, ci mult mai multe; el propune ca, n rndul Tainelor s se adauge nmormntarea i Sfinirea Bisericii, iar ali Prini ai Bisericii includ i Sfinirea apei. n teologia apusean, schema de 7 Taine a lui Pentru Lombardul a fost stabilit la Sinodul unionist de la Lyon (1274), nnoit apoi la Ferrara-Florena (1438-1439), apoi definitiv la Conciliu Tridentin (1545-1563), unde se declara: dac cineva spune c Tainele Noului Legmnt nu au fost instituite de ctre Domnul nostru Iisus Hristos sau c ele sunt mai multe sau mai puin de 7, sau c una din ele nu poate s fie numit Tain, acesta s fie excomunicat din Biseric. n contextul polemicii dintre ortodoci i protestani cu privire la Taine, teologii din Rsrit nu au fcut dect s preia schema i argumentarea latin cu privire la Tain, fr s se discute compatibilitatea acestor nvturi cu Tradiia noastr patristic. Tradiia ortodox, n primele 15 secole nu a cunoscut un numr fix al Tainelor. Abia n sec. XVII, schema de 7 Taine a fost unanim recunoscut n Biserica Ortodox, mai ales datorit Mrturisirilor de Credin ale patriarhului Dositei al Ierusalimului i ale mitropolitului Petru Movil. Taina Cununiei nu a fost introdus n lista sistematic a tainelor dect n secolul XII de Petru Lombardul; i aceasta pentru c, n tradiia veche ortodox toate lucrrile svrite n biseric sunt lucrri ale harului, dup cum am artat mai sus. O Tain este ntotdeauna un eveniment n Biseric, prin Biseric i pentru Biseric, el exclude tot ce nu are ecou eclezial. Astfel, pentru Taina cstoriei, soul i soia, nainte de toate intr n sinaxa euharistic, n noua lor existen conjugal. Integrarea n Euharistie d mrturie despre pogorrea

Duhului i darul primit i de aceea orice Tain era ntotdeauna o parte organic a Liturghiei euharistice. Taina Cununiei este n strns legtur cu Taina Botezului i a Euharistiei, pentru c sunt parte integrant din Taina Bisericii. Unitatea tainelor, a Bisericii i a lui Hristos - cum le arat Printele Stniloaie - se reflect n afirmaia Sf. Ap. Pavel: Taina aceasta mare este; iar eu zic n Hristos i n Biseric , pentru c dup Sfntul Ioan Gur de Aur, iubirea este cea care-i unete pe ndrgostii unindu-i cu Dumnezeu. Mitropolitul Antonie de Suroj evocnd afirmaia unui Printe din vechime, a zis c, lumea nu poate exista fr taine, adic fr ca, anumite stri, sau anumite relaii dintre oameni s fie suprapmneti, cereti, minunate; i continu acelai, cstoria a doi oameni ntr-o lume dezbinat, reprezint o astfel de tain, o minune ce covrete toate relaiile naturale dintre oameni. Temelia Cununiei

i a zis Dumnezeu: "S facem om dup chipul i dup asemnarea Noastr i a fcut Dumnezeu pe om dup chipul Su; dup chipul lui Dumnezeu l-a fcut; a fcut brbat i femeie. Dup referatul biblic cunoatem c, Dumnezeu l-a nzestrat pe om cu chipul Su dumnezeiesc. I-a druit raiune, sensibilitate, voin liber, fcndu-l prta la toate buntile, pentru a ajunge la asemnare cu Dumnezeu, cci, spune Sf. Grigore al Nyseei: dac Dumnezeu este plintatea tuturor buntilor, iar omul este dup chipul Lui, oare nu n acest plintate va sta asemnarea chipului cu Arhietipul su? Acesta este nceputul i sfritul omului i , chipul i asemnarea. n relaie cu Dumnezeu, acest nseamn venicie i nu un sfrit temporal; iar dac omul a fost creat pentru venicie, se poate mprti din ea n msura n care rmne cu cel Venic, cu Dumnezeu. Dumnezeu este iubire i cel ce rmne n iubire rmne n Dumnezeu i Dumnezeu rmne ntru el. Iat punctul culminant la care trebuie s ajung omul: Iubirea, Dragostea. Apostolul Pavel n epistola I ctre Corinteni (Cap. 13, 1-3) arat deertciunea tuturor celor jertfite fr dragoste. De a gri n limbile oamenilor i ale ngerilor, iar dragoste nu am, fcutu-m-am aram suntoare i chimval rsuntor. i de a avea darul proorociei i tainele toate le-a cunoate i orice tiin, i de a avea atta credin nct s mut i munii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. i de a mpri toat avuia mea i de a da trupul meu ca s fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosete. Dragostea are capacitatea virtual de a deveni subiect al dragostei divine i, ntr-o msur oarecare chiar tinde spre aceasta. n aceasta st chipul dumnezeiesc n el. Dar dragostea nsi n deplintatea ei nu o poate avea de la sine, ci o primete de la Dumnezeu, ceea ce nseamn c asemnarea nu o poate dobndi dect n comuniune cu Dumnezeu. Dragostea este ceea ce-l mplinete pe om. Tot omul caut mplinirea. Setea de mplinire este sdit n om prin dorina de a fi asemenea lui Dumnezeu. Chiar dac omul se trezete n cutarea lui de mplinire, ntr-o patim, el va constata c ajunge acolo tot din dorina fireasc de mplinire. Patima este o diversiune a dragostei. Aa crede omul n momentul diversiunii, c ceea ce-i ofer patima l va mplini. Patima l face pe om centrul exstenei sale; toi i toate trebuie s se ndrepte spre el. Printele Stniloaie afirma c patima este setea dup infinit a omului, ntoars ntr-o direcie n care nu-i poate afla satisfacia. Ea este o dragoste mprtit obiectelor i strilor, care duc pn ntr-acolo nct l fac pe om s se raporteze la persoan ca la o surs creatoare de stri; este o energie care respinge pe semenul su ca persoan, prefernd starea care rezult din relaia cu el, hrnind propriul ego. Dragostea ns este energie doar ntre persoane. Prin iubire fiecare atrage pe semenul su att de mult la sine n inteniile sale i-l prefer siei, pe ct l respingea nainte i se prefera pe sine. Dragostea dumnezeiasc druiete existen i sfinete pe om, pentru c, cel care iubete pe Cel Sfnt se unete cu El. ntre cei ce se iubesc nu este separaie.... Energia care se comunic de la unul la altul n cei ce se iubesc nu are caracter fizic i nu se comunic n forma care se comunic energiile fizice. L-a fcut Dumnezeu pe om dual - brbat i femeie - tocmai ca s lucreze dragostea.. Omul este o unitate complet, deci chip al lui Dumnezeu, pentru c unitatea sa de om se realizeaz n dualitate, personal, neuniform, ci complementar de brbat i femeie. n planul lui Dumnezeu omul este brbat i femeie. Dragostea nu se poate mplini dect cel puin ntre dou persoane. Omul avea nevoie de ajutor potrivit pentru el ca s nvee i s experieze dragostea.

Nu s-a putut ajuta omul n lucrarea dragostei de nici una din speciile create de Dumnezeu, care au fost numite de Adam, iar ca s ajung la iubirea dumnezeiasc, la scopul su, avea nevoie de ajutor. Adam avea nevoie de cineva din specia lui. Brbatul se ntregete aa de mult prin femeie, deoarece ea este cealalt jumtete a speciei. spune pr. Stniloaie - i numai mpreun cu ea, brbatul formeaz un ntreg; i numai n unire cu ea se realizeaz ca brbat. i femeia la fel. Cci brbatul este cel ce completeaz femeia, i viceversa. Pentru a ntrezri ceva din iubire, trebuie s ajungi mult dincolo de ea, pn la acel adnc al sufletului n care pasiunea, de acum liber de orice exaltare trupeasc, dar fr a-i pierde ceva din bogia coninutului, devine osia nemicat a unei roi care se nvrtete. Depind senzualul, iubirea i d trupului o nebnuit profunzime. Clarvztoare i profetic, ea este n primul rnd revelaie. Ea face ca sufletul persoanei iubite s fie vzut cu totul n lumin i s se ajung la un nivel de cunoatere care aparine numai celui ce iubete. n ebraic verbul yada nseamn n acelai timp a cunoate i a lua n cstorie, astfel nct a iubi nseamn cunoaterea desvrit: Adam a cunos-cut-o pe Eva. Dincolo de toate deghizrile, iubirea contempl inocena originar. Perechea uman din Rai era o pereche conjugal. Adam i Eva au avut parte de prima cstorie din istoria omenirii. Aceasta era castoria paradisiac, avndu-i baza n natura dual. Faptul ca Adam a fost barbat si femeie, un ntreg Adam Eva ntr-un singur trup, subliniaz nceputul i fundamentul acestei taine. Clement Alexandrinul vorbete chiar despre un har al cstoriei n rai. Dragostea este, aadar, pecetea i izvorul unirii dintre brbat i femeie, dar aceast dragoste, dac rmne nchis ntre cele dou persoane, se limiteaz i se transform tot n patim. Omul nu este izvor al dragostei; el mprtete i se mprtete din dragoste, astfel c, el se vede nevoit s rmn ntr-o legtura continu cu izvorul dragostei, cu Dumnezeu, dac dorete mprtire continu din ea. Omul, aa dual cum este, nu a fost creat ca s rmn n sine nsui, ntr-o iubire reciproc a brbatului ctre femeie i a femeii ctre brbat, ci ca s se mprteasc din iubirea lui Dumnezeu, scopul fiind s ajung la o comuniune deplin cu Dumnezeu. Dragostea ne este revelat ca temelie a cununiei. Cununia ni se descoper ca pregustare a iubiri depline n relaia de comuniune cu Dumnezeu, care are ca nceput virtual existena ei n planul dumnezeiesc nainte de crearea lumii, iar ca nceput existenial, prin sfatul dumnezeiesc - de a-l face pe om dual, brbat i femeie, unit ntr-un gnd, ncununat ntr-un trup, capabil s poarte chip dumnezeiesc i s lucreze dragostea. Taina cununiei mplinirea umanului

Apostolul Pavel se minuneaz cnd vorbete depre unirea dintre brbat i femeie: Taina aceasta mare este; iar eu zic n Hristos i n Biseric. Nu exist relaie mai apropiat ntre persoane, dect relaia dintre miri, brbat i femeie (din punct de vedere canonic, soul cu soia sunt n gradul zero) . n parabolele Sale, Mntuitorul folosete adesea imaginea nunii, ca o profeie a nunii de la sfritul Lumii. De altfel, i intrarea n Bucuria Printelui Ceresc ne-o va face Glasul Dumnezeiesc, prin chemarea la Cina Nunii Mielului: Fericii cei chemai la Cina Nunii Mielului! (Apoc., 19, 9) De aceea, dei o realitate terestr, nunta i are finalitate i mplinire n realitatea celest, n mpria lui Dumnezeu, cum, de fapt se petrece cu toate Tainele, care n-au nici scop, nici finalitate n viaa aceasta de pe pmnt. Taina cununiei este taina prin care este subliniat iubirea ntre persoane. Aceast iubire are ca efect acele trsturi pe care apostolul Pavel le evideniaz: Dragostea ndelung rabd; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiete, nu se laud, nu se trufete. Dragostea nu se poart cu necuviin, nu caut ale sale, nu se aprinde de mnie, nu gndete rul. Nu se bucur de nedreptate, ci se bucur de adevr. Toate le sufer, toate le crede, toate le ndjduiete, toate le rabd. Aceasta este dragostea ce nu cade niciodat. Uitndu-ne n societatea n care trim, ne punem ntrebarea: unde se gsete aceast dragoste minunat de care se vorbete, aceast dragoste a celor care s-au mprtit, totui, din Taina cununiei, cnd n jurul nostru, n loc de ndelug rbdare vedem reprouri; n loc de bunvoin, invidie, orgolii? Dragostea se confundat cu indecena, se alung cu egoismul, cu mnia, cu gelozia, .a. Toate acestea sunt cauze care sfresc n tribunal, la divor. Rspunsul ne vine prin apostolul Pavel: eu zic n Hristos i n Biseric. Societatea, rupt de Dumnezeu i de Biseric este, n fond,

rupt de dragoste. Nu este suficient ca omul s fac act de prezen n biseric, ci s se mprteasc printr-un act sinergic, de mpreun lucrare cu Dumnezeu, din ceea ce Dumnezeu i druiete prin biseric spre mplinire. n Taina Cununie, ca i n celelalte taine, are loc o prefacere tainic, divino - uman. Dumnezeu dorete o mpreun lucrare cu omul, pentru c, aceast tain nceput pe pmnt se desvtete n mpria lui Dumnezeu, cnd mirele i mireasa, un trup fiind ca o mic biserc, particip la Cina nunii Mielului. O nelegere profund a Tainei Cununiei, ca realitate terestr, dar cu destinaie cereasc, ne ajut s depim tendinele degradante i s trim fiecare moment al existenei noastre n perspectiva unirii cu Hristos att aici, pe pmnt, n experiena ecclesial, ct i n mpria Sa Venic i a comuniunii cu Sfnta Treime, pregustat i experiat n Taina Comuniunii nupiale. De vom nelege, vom ncerca s i trim, i, de vom tri dup chemarea evanghelic, vom avea experiena unei adevrate minuni. n aceast perspectiv putem spune c, Cununia e o minune pe pmnt. ntr-o lume unde toi i toate sunt dezbinate, cstoria este locul unde doi oameni, mulumit faptului c s-au ndrgit unul pe altul, devin una; locul unde se termin dezbinarea, unde ncepe nfptuirea vieii n unire. i n aceasta const cea mai mare minune a relaiilor omeneti: doi devin dintr-o dat o singur personalitate. Dac Dumnezeu l-a gndit pe om s fie prta prin nfiere la dumnezeirea Lui, prin lucrarea dragostei, I-a pus la ndemn toate cele necesare n vedere acestui deziderat. Lsndu-se nelat de diavol i necindu-se pentru pcat, omul s-a vzut gol de tot acest ajutor dumnezeiesc. I-a rnduit, totui, Dumnezeu, n iubirea Sa de oameni, un vemnt palpabil i mrginit pentru c s-a ncrezut n cel mrginit. Prin aceast golire de har dumnezeiesc, s-a lipsit i de harul paradisiac al cstoriei. Acum, scopul cstorie se schimb. Dac n Rai, Adam cu Eva trebuia s ajung s se mprteasc din venicia dumnezeiasc, prin lucrarea iubirii, n afara Raiului, ei se leag de venicie prin perpetuarea neamului omenesc, prin fii i fiice. Scopul legturi lor conjugale devine naterea de copii. Scriptura ne spune c, dup cdere a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, i ea, zmislind, a nscut pe Cain. Prima ntlnire dintre Adam i Eva s-a perecut n Rai, cnd i-a pus nume: i a zis Adam: "Iat aceasta-i os din oasele mele i carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru c este luat din brbatul su.; deci, prin afirmaia a cunoscut Adam pe Evase arat o nou raportare a lui Adam la Eva. Sf. Ioan Gur de Aur spune c Dup clcarea poruncii, dup scoaterea din Rai, atunci a luat inceput unirea trupeasc dintre Adam i Eva. nainte de clcarea poruncii duceau via ngereasc i nu a fost vorba deloc de unire trupeasc. (...) Prinii nu pun ntrebarea: cum s-ar fi nscut copiii dac Adam nu ar fi czut? Ei spun c, copiii s-ar fi nscut ntr-un chip pe care l tia Dumnezeu, dar nu n felul nostru de acum, care, cum zice Sfantul Grigorie al Nyssei, e legat de firea noastr dobitoceasc. Acest (mod de reproducere) nu va exista n Raiul viitor, i nu exista nici n Raiul dintru nceput. Schimbarea scopului cstoriei de dup cdere se vede i prin atitudinea pe care Adam o are asupra femeii. Dac n Rai, la prima ntlnire o numete femeie, pentru c este luat din brbatul su, nume prin care se arat unitatea dintre ea i brbatul ei; dup cderea n pcat, Adam o numete Eva adic via, pentru c ea era s fie mama tuturor celor vii. Se tie c n Vechiul Testament familia cu muli copii era considerat o familie binecuvntat , iar cea fr copii era considerat ca pedepsit i prsit de Dumnezeu. Potopul, bolile, moartea, rzboaiele i celelalte nenorociri venite asupra omului, i-au pus amprenta asupra sufletului omului, ntristndu-l prin contientizarea neputinei de a atinge mplinirea umanului prin naterea de prunci. Nu putea s se mprteasc din venicie atta vreme ct, moartea curma generaii dup generaii. Ndejdea omului s-a legat de fgduina dat de Dumnezeu, prin profeiile mesianice. Matria primei profeii din Facere 3, 15 s-a rspndit la toate poporele lumii. Toate simeau nevoia unui Rscumprtor. Odat cu ntruparea Domnului, firea uman se Restaureaz i, odat cu ea, castoria ntre brbat i femeie se ridic la rangul de Tain, pentru c, odat cu venirea Mntuitorului la nunta din Cana Galilei, castoria ntre brbat i femeie se transform i primete ceva din starea conjugal cea dinainte de cdere. Acum este aruncat apa (ritualurilor de curire a Vechiul Testament) din inima de piatr a omului, care nu mai putea primi femeia ca un ntreg al su, i este inundat de apa

botezului i desvrit cu vinul cel bun, vinul euharistic. Tot acum Eva cea Nou, Maica Domnului, Nsctoarea Vieii reprimete numirea edenic de Femeie parte a ntregului, a bisericii. Biserica este mireasa lui Hristos, iar cei trecui prin ap i prin Duh fac parte din acest trup al crui cap este Hristos . Unirea aceasta ntre Hristos i Biseric, iubirea pe care o are Hristos pentru Biserica, i invers, devine model pentru noua relaie dintre brbat i femeie. Brbatul i femeia constituie mpreun o unitate (femeia, Ischa este scoas din brbat, Isch). Cnd brbatul i femeia sunt unii prin cstorie, ei nu mai par ceva pmntesc, ci mai degrab chipul lui Dumnezeu nsui. ntr-un vechi manuscris al Evangheliei este un pasaj unde Hristos este ntrebat: Cnd va veni mpria lui Dumnezeu? i Hristos rspunde: mpria lui Dumnezeu a venit deja acolo unde nu mai sunt doi, ci unul.... Se poate pune atunci ntrebarea: dac mpria lui Dumnezeu a venit, ntradevr, prin cstorie, care este atunci legtura dintre aceast mprie i omul care alege viaa de celibat? mpria lui Dumnezeu, Mntuitorul o aseamn n parabolele Sale, n cele mai multe cazuri cu o cin sau cu o nunt. Aceast idee este att de bine marcat n literatura nou testamentar, nct termenul grecesc ( , -) gamos= nunt nu desemneaz n mod direct cstoria omeneasc, ci, mai degrab, nunta eshatologic a lui Hristos cu cei rscumprai. Aceast relaie nupial (de nunt) cu Hristos nu este rezervat unei categorii de cretini... (cstorii sau monahi) ...ci este caracteristic tuturor celor botezai, fr excepie sau distincie. Taina Cununiei este legat de mpria lui Dumnezeu, moment marcat chiar de la nceputul ritualului liturgic, prin binecuvntarea mare: Binecuvntat este mpria Tatlui i a Fiului i a Sfntului Duh, acum i pururea i n vecii vecilor. Amin! Aceast raportare la mpria lui Dumnezeu, face din Taina Cununie un act de mplinire uman, ce se mprtete mpreun cu castitatea tuturor celor chemai la cina nunii Mielului . Taina Cununiei vzut din versantul Monahismului

ntotdeauna, n Biserc a existat o legtur ntre monahi i cretinii cstorii, fr s se ajung la opoziii i conflicte ntre cele dou stri. Teologia patristic, este n marea ei parte, scris de monahi. Tot ei, monahii, brbai plini de Duhul Sfnt, prin scrierile lor au tlmcit pe nelesul nostru, prin lumina Sfintei Traditii, hrana cea tare a dumnezeietilor Scripturi. Dei monahi fiind, nu au trecut peste unirea brbatului i a femeii prin taina cununiei. n vederea lor duhovniceasc se poate observa, totui, o preferi personal ctre calea monahal. i este de neles, pentru c, din dragoste au ales-o pe aceasta. Nu prefera n locul fecioriei cstoria, ngduit de Dumnezeu din pricina slbiciunii tale, - zice Sfntul Ioan Gur de Aur - nici nu le pune pe picior de egalitate! Dac ai judeca aa, ar trebui s speri c este mai bine s ai dou femei dect s te mulumeti cu una, deoarece legea lui Moise ngduie s ii dou femei. Sfntul Ioan Gur de Aur face aceast apologie a fecioriei, pe de o parte aprndu-se mpotriva ereticilor, care se ludau cu fecioria, condamnnd cstoria, pe de alt parte, mbrbtnd fecioarele care erau la nceputul acestui drum, aducnd nainte textul Sf. Apostol Pavel Ct despre cele ce miai scris, bine este pentru om s nu se ating de femeie. Dar din cauza desfrnrii, fiecare s-i aib femeia sa i fiecare femeie s-i aib brbatul su. Prin aceste cuvinte spune sf. Ioan - Pavel justific n aparen ngduina cstoriei, dar n realitate i pe ascuns, cu prilejul sfaturilor date celor cstorii, aduce laude nfrnrii; n-o descoper cu totul prin cuvnt, dar o las la nelegerea contiinei asculttorilor. Cnd afli c eti sftuit s te cstoreti, nu pentru c ar fi cstoria cea mai nalt treapt de virtute, ci pentru c Pavel te socotete att de desfrnat nct nu poi scpa de desfrnare dac nu te cstoreti, roeti, te ruinezi i te grbeti s mbriezi fecioria, ca s scapi de o dezonoare att de mare. Spunnd aceasta nu osndesc cstoria, n-o pun ntre faptele rele, dimpotriv o preuiesc nespus de mult.Cstoria este un post al castitii pentru cei care se folosesc de cstorie aa cum trebuie. Cstoria nu d voie firii omeneti s se slbticeasc. Cstoria pune traiul legiuit ntre un brbat i o femeie ca un zid de aprare de care se sfrm toate valurile poftei, prin acest trai legiuit dobndim mult linite i o pstrm. Sunt unii oameni care n-au nevoie de sigurana dat de cstorie; n locul ei, acetia i potolesc nverunarea prin posturi, privegheri, culcri pe pmnt i

prin multe alte nevoine pustniceti. Pe astfel de oameni ii sftuiesc s nu se cstoreasc, dar nu-i opresc s se cstoreasc. Deosebirea ntre sfat i oprire este tot att de mare ct de mare este deosebirea ntre constrngere i libera alegere. Cel ce sftuiete las celui care-l aude libertatea de a urma sau nu sfatul lui; cel care oprete i rpete aceast liberate. n afar de aceasta, cnd eu sftuiesc pe cineva s nu cstoreasc, nu spun c este rea cstoria, nici nu osndesc pe cel ce nu se las convins. n alt parte acelai Sf. Ioan explicnd mirarea sf.- lui Pavel, Taina aceasta mare este! spune, ...c amndoi, (tinerii ndrgostii) lsndu-i prinii, se nlnuie unul de altul i c mpreuna fericire din acea vreme este mai tare dect ndelungata vreme petrecut (cu prinii), i tiind c acest lucru nu este omenesc, ci Dumnezeu 1-a sdit n adncul acestor ndrgostii, i-a pregtit i pe cei care se despart i pe cei de care se despart s fac cu bucurie acest lucru i zice: Taina aceasta mare este. Teologia contemporan ridic Taina Cununiei la aceeiai nlime duhovniceasc cu monahismul, pstrnd totui specificul fiecreia n parte. Curia conjugal i fecioria monahal se opun i se cheam reciproc n aparenta lor antinomie. Or, cuvntul Mntuitorului: Cine poate nelege s neleag se potrivete fiecreia dintre cele dou ci, pentru c i plaseaz att pe unii ct i pe ceilali la nivelul aceleai asceze a absolutului. Aceeai Evanghelie este dat penru toi, mireni i monahi, i pentru tot omul ce crede n cuvntul Evangheliei. Tot Sfntul Ioan Gur de Aur ne atenioneaz cnd spune: V nelai pe de-a-ntregul gndind c unele se cer mirenilor i altele clugrilor... ei vor avea de dat aceeai socoteal... i dac unii gsesc n cstorie o poticnire, s afle c nu cstoria este o piedic, ci mai curnd libertatea lor de opiune pe care o folosesc ru n csnicie. Trii curat cstoria i vei fi primii n mpria cerurilor i v vei bucura de toate buntile. Episcopul Kallistos Ware, ca i alti episcopi ortodoci din occident pune n paralel la aceeai nime cei doi versani ai Ortodoxiei: Castoria i viaa monastic. "Cstoria i viaa monastic spune Episcopul Kallistos Ware - se completeaz i se echilibreaz cam n felul n care e completeaz i se echilibreaz n teologie calea catafatic si cea apofatic. Amndou cile sunt expresii reale ale preotiei mprteti, universale, a celui botezat. Amndou sunt necesare Bisericii i nici una din ele nu poate fi neleas cu adevrat dect n lumina celeilalte. [...] Monahul i cretinul cstorit sunt, i unul, i cellalt, deopotriv ascetici i trupeti, [...] n sensul c mrturisesc potenele spirituale ale trupurilor. Ambii reneag pcatul i afirm lumea. Diferena dintre ei st doar n condiiile exterioare ale luptei lor ascetice. [...] Pentru noi toi, cstorii sau monahi, iubirea este, cu harul dumnezeiesc, att ceva ce avem deja i izbucnete spontan n inimile noastre, ct i ceva ce trebuie s nvm i pentru care trebuie s luptm i s suferim mereu. Iubirea este att punctul de plecare, ct i cel de sosire. Iubirea este n centrul viu al fiinei noastre: este chiar esena noastr i, dac nu iubim, nimic nu suntem. Oriunde am fi, n cminul nostru sau n mnstirea noastr, s ne strduim s devenim mai deplin ceea ce suntem deja". n Proloage, la ziua de 19 Ianuarie, este consemnat descoperirea pe care Sfntul Macarie Egipteanul a avut-o ntr-o ntlnire cu dou femei cstorite, care au fost artate de Dumnezeu mai naintate duhovnicete dect el, i care l-au fcut s exclame: Cu adevrat, nici fecioare, nici mritate, nici monah, nici mirean, ci hotrrea cea bun o caut Dumnezeu, primind-o pe ea ca pe nsi fapta, i fiecruia, dup alegerea cea de bun voie, i d pe Duhul Sfnt, Cel ce ndrepteaz viaa tuturor celor ce vor s se mntuiasc. Sunt i alte asemnri ntre cele dou vieuiri. Cele trei voturi monahale: srcia, castitatea i ascultarea sunt prezente i n taina cununiei. Prin srcie nu se nelege a nu avea ce pune pe tine n sens fiziologic, ci folosirea bunurilor n chip duhovnicesc: a nu dori dect strictul necesar. Trecerea peste acest necesar, leag sufletul, cu dorire, de bunurile materiale, producnd ruptur de atenie i comunicare - soii ntre ei , iar monahii n relaia cu Dumnezeu. Acest vot are n vedere, ndejdea n Dumnezeu. Castitatea, la fel; n monahism, se cere devotament i fidelitate fa de Dumnezeu, harul i adevrul lui. n cstorie se cere devotament fa de soie i fa de Dumnezeu. Prin patul ne-ntinat se nelege evitarea adulterului, fidelitate n iubirea conjugal. Ne cstorim pentru a aparine, n iubirea conjugal, doar lui Dumnezeu. Prin ascultare se pune acentul pe purtarea de grij a lui Dumnezeu. Monahul ascult de Dumnezeu

prin stare, iar femeia prin brbatul ei; ca de Domnul. n cstorie, natura omului este schimbat, precum este schimbat, dup un alt mod, aceea a celui cel ce mbrac haina monahal. Cele dou stri sunt legate ntre ele cu cea mai mare nrudire luntric. Fgduinele pe care le schimb logodnicii i introduc ntr-un fel de stare monahal particular, cci i aici este o moarte fa de trecut i naterea la noua via. De altfel, slujba intrrii n monahism se folosete de simbolismul conjugal (logodnic, so) i ritualul vechi al cstoriei l includea pe acela al tunderii monahale care semnifica abandonarea comun a celor dou voine n mna Domnului. Astfel, cstoria include luntric starea monahal i, de aceea, aceasta din urm nu este o Tain. Ele converg ca dou aspecte ale aceleiai realiti feciorelnice ale spiritului uman. Tradiia veche considera perioada logodnei ca pe un noviciat monastic i prescria noilor cstorii ca dup slujba cununiei s se retrag la o mnstire pentru a se iniia n sacerdoiul conjugal. Climatul monahal, att de profund nrudit, n chiar simbolismul lui, cu nunta, face i mai curat bucuria acesteia. Taina Cununiei i viaa conjugal O problem a familie contemporane, care se mprtete din viaa bisericii, i care triete nrt-o sociatate care cultiv patimi, printre care cea mai des ntlnit este desfrnarea, este teama de de apariia unei sarcini nedorite. Aceast problem compromite orice armonie posibil ntre cei doi soi. Copilul-accident, copilul-intrus dezechilibreaz orice construcie, i aa fragil. Negsind un alt scop i o alt semnificaie n relaia conjugal, dect procreaia, nvtura oficial devine aspr i i apr n primul rnd principiile doctrinare. Or, nobleea unui cuplu credincios const tocmai n faptul c face din relaiile conjugale altceva dect este n lumea animal. Prin Taina Cununiei, brbatul i femeia se unesc ntr-un singur gnd, devin un singur trup. nsui i acum, Stpne, ntinde mna Ta din sfntul Tu loca i unete pe robul Tu (N) cu roaba Ta (N), pentru c de ctre Tine se nsoete brbatul cu femeia. Unete-i pe dnii ntr-un gnd; ncununeaz-i ntr-un trup; druiete-le lor road pntecelui, dobndire de punci buni. - spune arhiereul sau preotul n slujba cununiei. Acest trup unit n biseric, are cap pe Hristos. Relaia dintre miri nu este una de respect. Respectul l datorm prinilor conform poruncii a V a din decalog sau semenilor notri. Relaia dintre miri este mai nalt, este una de iubire. La aceasta sunt chemai mirii, dup cum am pomenit mai sus. (Numesc miri, pe toi cei care s-au mprtit din Taina Cununiei, ca s nu se cunfunde cu cei cstorii civil.) Actul adulterului nu este altceva dect o sfiere din trupul lui Hristos. Prin cuvntul Sfntului Apostol Pavel din I Corinteni 6, 16, se poate deduce faptul c, prin alipirea a dou trupuri prin desfrnare, ele devin un trup. nu tii c cel ce se alipete de desfrnat este un singur trup cu ea? "Cci vor fi zice Scriptura cei doi un singur trup . Acesta este pcatul desfrnrii. Acesta const n faptul c, acest din urm trup, nu doar c nu este unit cu Dumnezeu i de Dumnezeu (cum este n Taina Cununiei), ci produce cel mai oribil i mai contradictoriu dintre acte: o mpreunare i o respingere simultan. Un act a crui manifestare trupeasc sugereaz cea mai deplin contopire, pentru a fi n armonie cu el nsui ar trebui s impice i contopirea sufletelor dinspre trupuri i respectiv motorul nsui al acestui trup care este sufletul. Dac i n viaa de familie se pune accentul doar pe iubirea trupeasc, este semn c s-a pierdut taina iubirii i taina persoanei. Iubirea rupt de spiritual nu ofer dect trupuri, din care sufletul lipsete i produce dezechilibre mentale. Dac prin Taina Cununiei, mirii devin un singur trup al crui cap este Hristos, prin adulter, trupul se rupe de Hristos. De aceea, Sfinii Prini au oprit, pe cel ce a svrit aceast sfiere a trupului, de a se mai apropia de Sfntul Potir, pentru a se mprti. Aceast sfiere sau schism a trupului, care este adulterul, nu este numai de ordin trupesc aa cum am amintit mai sus. ntr-adevr la o prim vedere spunem c actul adulterului este pur trupesc, dar omul este trup i suflet. Aceai ruptur se poate produce i prin ieirea sufleteasc din cadrul cununiei, iar cuvntul Mntuitorului confim acest lucru: Eu ns v spun vou: C oricine se uit la femeie, poftind-o, a i svrit adulter cu ea n inima lui. Nici o relaie ntre oameni nu este att de strans ca iubirea existenta ntre miri, dac ei sunt unii aa cum ar trebui s fie. Taina cununiei i unete pe miri ntr-un tot, trupete i sufletete, dar i unete i cu Hritos, iar aceast unire este fcut de nsui Dumnezeu prin tinderea minii Sale, din

sfntul Su loca, binecuvntnd i relaia conjugala a soilor - ca s dobndeasc prunci buni- i nu o incrimeaz. Iubirea include procreaia, dar aceasta din urm nu o definete pe cea dinti; nici nu o epuizeaz ctui de puin i omul trebuie s decid cu libera i suverana sa contiina n faa lui Dumnezeu i a tainei iubirii. ... unirea trupesc a celor doi oamnei care se iubesc nu este nceputul ci deplintatea i limita relaiilor, c doar atunci cnd cei doi oameni au devenit una cu inima, cu mintea, cu duhul, unirea lor poate s creasc, s se descopere prin unirea trupeasc ce devine atunci nu lacom posedare reciproc pasiv, ci tain. Trebuie s recunoatem c, mentalitatea curent asupra cstoriei rmne sub valoarea acesteia. Sub efectul unei obscure dispreuiri, legturile conjugale ncarc contiina. Rigorismul ostil simurilor tinde s confunde ntre ele trupul, erosul i pcatul. Or, Biserica Sinoadelor nu i-a asumat niciodat aceast mentalitate. Sinodul Trullan precizeaz, cu privire la obscenitate, c acest ru este n gndurile ntinate, carnale, n imaginaie, care fac spiritul s consimt n mod contient i voit, de unde principiul ascetic al postirii ochilor, al curirii minii. Curentul ascetic extremist, n timpul primului Sinod ecumenic, a vrut s impun celibatul preoilor sub pretextul c sfinenia liturgic i svrirea Sfintei Euharistii ar fi incompatibile cu viaa conjugal. Dar cel care a determinat hotrrea Sinodului i canonizarea strii conjugale a preotului a fost tocmai Episcopul Pafhutie, clugr i ascet foarte sever. Sinodul de la Gangra (sec. IV) condamn cu trie orice dispreuire a raporturilor conjugale, cci cstoria n sine este demn i fr pat; sfinit, ea este cast. Sfntul Amfilohie, Episcop de Iconium (+394), formuleaz o concepie foarte ortodox: i cstoria i fecioria sunt vrednice de mare cinstire, cci amndou au fost instituite de Dumnezeu. Evanghelia nu conine nici un sistem etic. Noutatea judecilor sale vine din faptul c, ele se refer, nu la principii morale, ci la valoarea absolut a mpriei i a iubirii mpratului. Cel ce cere nvoiri, autorizaii i reete dovedete prin acest fapt c este nc la nceput i nu are nc drepturi. Morala are foarte puin de-a face aici, cci este n joc persoana i n lume nu exist dou persoane identice. Cel ce nu s-a maturizat i se mulumete cu morala nvat nu depete nivelul turmei i poate afla aici suficiente directive. Dar la nivelul persoanei, nimic nu poate fi impus iubirii. Iubirea nu cunoate reguli morale, ea cunoate valorile normative, spirituale, n care domnesc libertatea i inspiraia, i iubirea este cea care le descoper i triete din revelaiile lor. Pedagogia abdic n pragul tainei prin care iubirea realizeaz i nate persoana pentru eternitate. Modalitatea evanghelic de abolire a Legii este plinirea ei desvrit. n slujirea conjugal, iubirea cunoate abisurile, dar i acele nlimi de pe care viaa se avnt n mprie. Biserica Ortodox va apra ntotdeauna demnitatea mirilor. Episcopul, Duhovnicul i fiecare preot nu va refuza niciodat un sfat cerut, dar acest sfat va fi ntotdeauna personal i n afara oricrei discipline generalizate. Paul Evdokimov red, pe aceast tem, un fragment dintr-un articol despre Teologia pcatului al preotului V. Palachkovsky: n practica obinuit a Bisericii ruse, preoii, din discreie, nu pun niciodat ntrebri cu privire la acest subiect... Domeniul relaiilor dintre so i soie este dup prerea duhovnicilor prea intim pentru a fi investigat de ctre preot. .. Problema nu se pune niciodat la ora actual deoarece, aa cum am mai spus, domeniul relaiilor sexuale dintre soi nu face de obicei obiectul investigaiilor duhovnicului ortodox, acesta nedorind s intre n intimitatea prin care se realizeaz unitatea celor doi ntr-un singur trup i n care prezena unui al treilea, chiar mbrcat n vemntul preoesc i fie numai cu ntrebrile lui, ar fi neavenit. Este adevrat c, pcatul, cu toate efectele lui intervine acolo unde relaia brbatului i a femeii, prtai ai aceluia trup, trece de firesc ignornd valoarea Tainei Cununiei din care s-au mprtit. Taina Cununiei nu este doar un act litugic svrit pentru ca brbatul s poat tri legal cu femeia sa, ci este o mplinire a firescului uman, pentru c este o relaie pentru venicie, dup cum am mai spus. Pcatul n fond, este un nefiresc al omului. Pcat peste fire este un pleonasm. Dezechilibrul, n Taina Cununiei se produce atunci cnd, atenia mirilor este ndreptat doar pe un segment din ntregul tainei. Dac trupul i sufletul sunt separate printr-o atenie mai mare asupra unuia sau altuia, se produce dezechilibrul, nefirescul omului. Tot ce cuprinde Taina Cununiei este curat, i n firea omului. De asemenea, n interiorul Tainei Cununiei se poate vorbi despre castitate. O icoan a castitii din familie este Tobie cu Sara. Istoria lui Tobie relateaz i descrie izbnda neprihnirii asupra elementului demoniac al concupiscenei.

Cluzit de Arhanghelul Rafail, Tobie ntlnete o tnr care avusese apte miri, toi ucii de Asmodeu (demonul curviei). Simbolismul e clar: mirii fuseser stpnii de dracul curviei i moartea lor arat caracterul ucigtor al acestei patimi. Fata, dimpotriv, reprezint castitatea: Tu tii, Doamne, c sunt curat, repeta n rugciunile ei, atrgnd astfel acopermntul duhovnicesc al ngerului. Tobie a iubit-o i sufletul lui s-a lipit de ea foarte. El a luat-o pe Sara i ngerul i-a poruncit s afume camera de nunt: simbol transparent al curiei i al rugciunii-ofran-d. i cnd va trebui s te apropii de Sara, ridicai-v amndoi i strigai ctre milostivul Dumnezeu i El v va milui i v va mntui. Legtura demonic este spulberat de neprihnirea amndurora, a lui Tobie i a Sarei. Asmodeu este nvins; concupiscena este distrus pn la rdcin prin ocrotirea cereasc: Rafail nseamn n ebraic leacul lui Dumnezeu. Acest leac nu este altul dect castitatea, prezent n orice iubire adevrat care s-a aprins de la focul mistuitor al Celui Venic. Rugciunea lor e aprins de el: i acum, Doamne, nu plcerea o caut (patima oarb), lund pe sora mea, ci o fac cu inim curat (desvrirea plin de Sfntul Duh). Binevoiete deci a avea mil de ea i de mine i a ne duce mpreun pn la btrnee! i a zis i ea cu el: Amin!. i n aceast problem, Dumnezeu a druit soluie pentru toat lumea, o soluie pe msura omului. Soii triesc supranaturalul i sfinenia comuniunii lor nu n ciuda cstoriei, ci prin mplinirea adus de ea. Iubirea biruitoare nu are istorie, nu are literatur. Relatia conjugal nu-i dezvluie taina dect lui Dumnezeu i nimnui altcuiva. Omul este unic i triete clipe unice i irepetabile. i n Taina Cununiei se produce irepetabilul. Cuplul trece printr-o maturizare care i afl la fiecare vrst a vieii conjugale o soluie potrivit i care nu suport nici o reet general. Asceza conjugal, alimentat de o via plenar n Biseric, aduce prin ea nsi stpnirea necesar pentru a alege i a judeca situaia n acord cu vrsta spiritual i creterea armonioas a darurilor. Biserica nu ofer dect elemente de judecat cel mult, nu exercit nici o constrngere, menirea ei este de a-1 elibera pe om de orice form a sclaviei pentru a face din el un cetean liber al mpriei. Prsind accepia sociologic i finalist a procreaiei, soluia vine prin arta inventiv a lui, a marii iubiri, i prin harul care o acoper.

Concluzie Taina Cununiei este mldi din Taina cea din veac ascuns din Taina ntruprii. Prin providena Sa, Dumnezeu s-a artat dintru nceput artizanul acestei uniri a brbatului cu femeia. Fcndu-l pe om dup chipul Su, l-a fcut icoan Fiului. Scond din coasta lui Adam pe Eva, a scos din coasta strpuns a lui Hristos, Biserica. Din sngele i apa curse din coasta noului Adam, au ieit toi cei nscui prin apa botezului i Duhului Sfnt cum spune Aleander Schmemann, Din ap i din duh; a ieit biserica, noua Ev (Via), mireasa nenuntit a lui Hristos. Cum, dar, s-a fcut aceasta n cazul lui Hristos i al Bisericii? Dup cum mirele lsndu-i tatl se duce spre mireas, aa i Hristos, lsnd scaunul printesc, a venit ctre Mireas. Nu ne-a chemat pe noi sus, ci El nsui a venit la noi. Iar cnd auzi c a lsat, s nu socoteti c i-a schimbat locul, ci c S-a mpreunpogort. Cci i mpreun cu noi fiind, era i mpreun cu Tatl. De aceea zice: Taina aceasta mare este. Mare este i ceea ce se ntmpl n cazul oamenilor. Iar cnd vd c se ntmpl acelai lucru ca i cu Hristos i Biserica mi ies din mine i m minunez. Raportnd cstoria natural, la marea Tain a lui Hristos i a bisericii, Taina nunii transfer cstoriei un nou neles; ea transform, de fapt, nu doar cstoria ca atare, ci ntreaga iubire uman. Muli privesc cstoria din punct de vedere social-politic. Unii se cstoresc pentru c se plac, pentru c ntre ei exist o atracie fizic sau psihologic. Acetia nu caut n cstorie nfptuirea vreunui scop, nu vor s ajung undeva; lor li se pare c, dac pot s se satisfac trupete sau sufletete au obinut deja totul. Alii, pe lng toate acestea, se cstoresc i pentru faptul c au un ideal comun. Cei care se raporteaz n unirea lor la cstorie ca Taina, au n vedere: Cstoria ca unire cu o dimensiune venic. Cum se percepe aceasta? Prin ceea ce scriitorul francez Gabriel Marcel intuia atunci cnd a scris: A-i spune omului: te iubesc nseamn a-i spune: vei tri venic, niciodat nu vei muri. . Dac ar fi s condensm ntr-o propoziie Teologia Patristic i cea Contemporan referitoare la

Taina Cununiei, putem concluziona c: Particularitatea cstoriei cretine const n transformarea i transfigurarea afeciunii umane fireti dintre un brbat i o femeie ntr-un legmnt etern al iubirii, care nu poate fi rupt nici mcar de moarte. Invatatura despre casatorie si familie in literatura patristica a sec. II si III Dupa cum se stie, Biserica primara s-a confruntat, in activitatea ei de inceput, cu imprejurari si conditii deosebit de grele, fiind framantata de lupte si neajunsuri atat din interior din cauza ereticilor care n-au intarziat sa apara, cat si din exterior din partea iudeilor si a paganilor. De aceea, preocuparile literar-crestine ale celor dintai Parinti si scriitori bisericesti, indeobste cunoscuti sub numele de Parinti sau Barbati apostolici, s-au concentrat in special asupra invataturilor de ordin practic, punandu-se accentul pe tinuta morala a vietii crestinilor, asupra mesajelor de imbarbatare in fata persecutiilor si asupra principalelor teme de doctrina cum ar fi: Tainele de initiere, Biserica, ierarhia bisericeasca. Parintii Apostolici fac legatura intre viata primara-noutestamentara si crestinismul generatiilor urmatoare. Operele lor oglindesc viata crestina a vremii lor, astfel ca cercetarea acestora ne va aduce in fata parfumul proaspat, racoritor si intaritor al acestei vieti sfinte. Din complexitatea acesteia, ne vom opri asupra unui singur aspect, care la randul lui contine o multitudine de nuante, acela al casatoriei si familiei crestine. Cu toata putinatatea informatiilor cu referire directa la aceasta tema, din marturiile acestor Parinti, care oglindesc de fapt aplicarea practica a Evangheliei in viata crestinilor din acel timp, acestea totusi nu lipsesc. Casatoria, de care depinde, pentru cei legati de ea, buna chivernisire a intregii vieti si chiar mantuirea proprie si a celorlalti membri ai familiei, avea la crestinii din acea vreme o mare importanta. De aceea, Sfantul Ignatie Teoforul, in drumul sau spre martiriu, arzand de dorinta de a lasa Biserica in buna randuiala, scrie episcopului Policarp al Smirnei: "Trebuie ca cei care se insoara si cele care se marita sa faca unirea lor cu aprobarea episcopului, ca sa fie casatoria lor dupa Domnul si nu dupa pofta. Toate sa se faca spre cinstea lui Dumnezeu". Preocuparea aceasta era dictata de conditiile in care crestinii isi duceau viata de zi cu zi, ei locuind printre pagani; crestinii reprezentau o minoritate; unii dintre ei erau deja casatoriti la imbratisarea noii religii. Situatia acestora nu era, uneori, deloc usoara. "Sa ne imaginam o femeie crestina casatorita cu un pagan. Ea trebuia sa mearga la adunarile crestinilor si la slujbe. Pe de alta parte, trebuia sa ingrijeasca de sotul sau si sa-i suporte toate obiceiurile pagane. Totusi, numele de "crestin" ii turna in suflet puteri supraomenesti. Fiecare dintre crestini - barbat sau femeie - era un catehet pentru cei din jurul sau". Grija fata de familia crestina a fost o preocupare constanta a Parintilor Bisericii primare. Intre putinele sfaturi pe care ei le-au putut lasa in scris in conditiile grele in care-si desfasurau activitatea lor misionara, s-au uitat pe cele referitoare la sot, sotie, copii, tineri si vaduve. Asa, de pilda, Sfantul Clement Romanul indeamna: "Sa invatam pe tineri invatatura fricii de Dumnezeu, iar pe sotiile noastre sa le indreptam spre ce este bun. Sa arate purtarea cea vrednica de iubire a castitatii, sa vadeasca vointa cea curata a blandetii lor, sa faca, prin tacere, cunoscuta bunatatea limbii lor si sa-si arate dragostea lor, nu dupa simpatii, ci sa o ofere tuturora cu cuviosie, in chip egal, tuturor celor ce se tem de Dumnezeu. Copiii nostri sa aiba parte de cresterea cea intru Hristos; sa invete ce putere are smerenia inaintea lui Dumnezeu si ce poate dragostea curata in fata lui Dumnezeu; sa invete ca buna si mare este frica de Dumnezeu si ca mantuie pe toti cei care traiesc cu cuviosie in Dumnezeu, cu cuget curat". Aceleasi indemnuri adreseaza Sfantul Policarp, crestinilor din Filipi, carora le spune: "Sa invatam si pe femeile noastre sa umble in credinta data lor, in dragoste si in curatie, sa-si iubeasca barbatii lor cu credinta, sa iubeasca pe toti deopotriva cu toata infranarea si sa-si creasca copiii, invatandu-i frica de Dumnezeu". Nici Sfantul Ignatie nu uita, nici chiar in cele mai grele clipe ale vietii sale, de fiecare din membrii familiilor crestine scriindu-le: "imbratisez casele fratilor mei, impreuna cu sotiile si copiii si pe fecioarele cele numite vaduve". Si fiindca tinerii si tinerele fecioare sunt mai supusi tentatiilor lumii acesteia, nu sunt neglijati nici ei, fiind indemnati cu grija: "La fel si tinerii sa fie fara prihana in toate, inainte de orice ingrijindu-

se de curatia lor si infranandu-se de la orice lucru rau. Este bine sa se abtina de la poftele cele din lume, ca "orice pofta lupta impotriva duhului" si ca "nici desfranatii, nici muieraticii, nici sodomitii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu", nici cei ce fac lucruri nesocotite. De aceea tinerii trebuie sa se indeparteze de toate acestea, supunandu-se preotilor si diaconilor ca lui Dumnezeu si lui Hristos. Fecioarele sa vietuiasca fara de prihana si cu constiinta curata". Iar vaduvele, care se cuvine a fi pilda atat tinerilor, cat si celor casatoriti, ca unele ce la randul lor au avut experienta tineretii, apoi au purtat sarcinile impuse de viata de familie, trebuie "sa se poarte cu cumintenie in credinta Domnului, sa se roage necontenit pentru toti, sa se departeze de orice defaimare, de vorbire de rau, de marturie mincinoasa, de iubire de argint si de orice lucru rau; sa stie ca sunt altare ale lui Dumnezeu, ca sunt cercetate cu de-amanuntul toate si ca lui Dumnezeu nuI este ascuns nimic nici din gandurile noastre, nici din simtamintele noastre si nici ceva din cele ascunse ale inimii" (I Cor. 14, 25). Acestea insa nu trebuie neglijate, ci sa se afle in purtarea de grija a Bisericii, ca de altfel si orfanii. Pastrarea puritatii familiei si a dragostei care se cuvine sa stea la temelia ei sunt principiile capitale ale vietuirii dupa voia lui Dumnezeu. De aceea, atentia Parintilor apostolici se indreapta si in directia feririi membrilor familiilor crestine de pacatele cele mai grele care stau la baza distrugerii unitatii si indisolubilitatii casatoriei; printre acestea pot fi amintite: invidia, desfranarea, adulterul, stricarea copiilor, pacatul Gomorei sau uciderea pruncilor. De aceea, Sfantul Ignatie il roaga pe Policarp sa transmita sotilor si sotiilor crestine indemnul lui si al Sfantului Apostol Pavel, zicand: "Graieste surorilor mele sa iubeasca pe Domnul si sa se multumeasca, trupeste si duhovniceste, cu sotii lor. La fel si fratilor mei porunceste-le, in numele lui Iisus Hristos, sa-si iubeasca sotiile, cum iubeste Domnul Biserica" (Efes. 5, 25). Cei care, pentru Domnul, ar vrea sa-si pastreze castitatea, neimbratisand casatoria, sa ramana asa, insa fara a se lauda ca sa nu-si piarda plata; numai episcopul sa cunoasca aceasta, pentru ca "toate sa se faca spre cinstea lui Dumnezeu", adica in buna randuiala. La aceasta buna cuviinta si cumintenie specifica familiilor crestine se refera si autorul Epistolei catre Diognet, cand, printre alte calitati ale acestora, aminteste: Crestinii "se casatoresc ca toti oamenii si nasc copii, dar nu arunca pe cei nascuti. intind masa comuna, dar nu si patul. Sunt in trup, dar nu traiesc dupa trup". Si Sfantul Clement Romanul lauda purtarea crestinilor fata de cea a paganilor, aratand ca aceasta cale evanghelica nu este greu de urmat; asa incat, chiar "multe femei intarite de harul lui Dumnezeu, au savarsit multe fapte de barbatie". De asemeni, el lauda purtarea de mai inainte a corintenilor, lasand sa se inteleaga in acelasi timp nemultumirea sa fata de starea prezenta: "Celor tineri - zice el - le dadeati sfatul sa traiasca cumpatat si curat; femeilor le porunceati sa savarseasca totul cu constiinta nepatata, curata si sfanta, iubindu-si dupa cuviinta barbatii lor; le invatati sa-si gospodareasca asa cum se cuvine casa, in buna randuiala a ascultarii, pastrandu-se curate la suflet si la trup". Crestinii nu trebuie sa vietuiasca la intamplare, stiind ca sunt "parte sfanta" si creatie a lui Dumnezeu, caci El a "plasmuit cu sfintele si neprihanitele Sale maini pe om, fiinta cea mai aleasa si mai mareata, chip al icoanei Lui". De aceea, ei trebuie sa fuga de legaturi spurcate si necurate, de pofte urate si de adulter. In conceptia autorului Omiliei, numita Epistola a doua catre Corinteni a Sfantului Clement Romanul, imparatia lui Dumnezeu va veni, cand barbatul cu femeia nu vor fi nici barbat nici femeie, adica "fratele cand vede o sora sa nu gandeasca de ea ca e femeie, nici sora cand vede un frate sa nu gandeasca de el ca de un barbat". Herma in lucrarea sa Pastorul, atinge cateva probleme in legatura cu casatoria; mai precis, in legatura cu pastrarea curatiei in familie si casatoria a doua. El spune: "iti poruncesc sa pastrezi curatia si sa nu se suie in inima ta pofta de femeie straina sau pofta de desfranare sau de alte pacate asemanatoare acestora. Facand aceasta savarsesti mare pacat. Daca-ti vei aminti neincetat de sotia ta, niciodata nu vei pacatui". Pedeapsa pentru acest pacat este mare, pregatindu-i celui pacatos moartea. Herma pune in discutie o problema sensibila, rezultata din perceptele Mantuitorului Iisus Hristos din Evanghelie (Mt. 19, 9), aceea a adulterului. Aceasta il intreaba pe pastor daca un barbat, traind cu femeia sa care a cazut in desfranare, savarseste adulter sau nu? Pastorul ii spune ca savarseste adulter numai in cazul ca acela

stie de pacatul sotiei sale si daca ea nu se pocaieste. In aceasta situatie, sotul trebuie sa se desparta, dar nu are voie sa se recasatoreasca; astfel, savarseste el adulter. Daca sotia se pocaieste, trebuie primita de catre sotul ei; "ca trebuie primit - zice pastorul - cel ce pacatuieste si se pocaieste; dar nu de multe ori; ca pentru robii lui Dumnezeu este o singura pocainta". Lucrul acesta este valabil atat pentru femei cat si pentru barbati. Cu privire la a doua casatorie; un barbat sau o femeie se poate recasatori in cazul in care a ramas vaduv, respectiv vaduva, dar daca ramane asa, "isi agoniseste luisi inaintea Domnului mai multa cinste si mare slava". Chiar daca Parintii Apostolici s-au referit mai putin la casatorie si familie, aceasta nu inseamna ca doctrina si practica crestina cu privire la aceste aspecte le erau necunoscute lor sau celor carora ei li se adresau. Ca exista o viata crestina autentica in comunitatile Bisericii acelei epoci, dovezile sunt incontestabile, incepand chiar cu insesi operele acestor Parinti. Acelasi lucru se poate afirma si pentru perioada patristica urmatoare, cea a apologetilor, cand preocuparea de capatai a Parintilor si scriitorilor bisericesti era de a combate acuzatiile ce se aduceau crestinilor din partea iudeilor si a paganilor si de a apara crestinismul fata de atacurile acestora. Totusi, apologetii au tratat in operele lor o serie de probleme cu privire la casatorie, cautand sa raspunda unor false acuzatii la adresa crestinilor care vizau tocmai institutia familiei; printre altele, acestea erau: ca adeptii crestinismului isi ucid copiii aducandu-i ca jertfa in adunarile cultice si ca se dedau la impreunari incestuoase, nu numai intre frati si surori care s-ar casatori intre ei, ci chiar si cu mamele lor care i-au nascut, dupa cum a facut regele Oedip. Dintre apologeti, considerati "adevarati candidati la moarte", cei care s-au ocupat de problema casatoriei si a familiei crestine, si aceasta intr-un mod cu totul tangential, au fost: Sfantul Iustin Martirul si Filozoful, care, vorbind despre infranare si renuntarea la casatorie, spune: "Dar, daca principial noi nu ne casatorim decat cu scopul de a creste copii, in cazul cand noi renuntam la casatorie, facem aceasta cu scopul de a ne infrana cu desavarsire"; iar cu privire la abandonarea copiilor, zice: "intrucat ne priveste pe noi, pentru a nu savarsi nici o nedreptate si nici o impietate, noi am fost invatati ca a expune, adica a parasi pe copii, este un obicei al celor rai; mai intai, pentru ca aproape pe toti acestia ii vedem indrumati catre prostitutie -nu numai pe fete, ci si pe baieti - si, asa cum se spune despre cei vechi ca hraneau cirezile de boi sau turmele de capre si de oi, sau hergheliile de cai de pasune, tot asa si acum sunt crescuti copiii, spre a fi folositi numai la desfranare". Ceva mai jos el zice: "Si iarasi, al doilea motiv pentru care noi nu expunem, adica nu abandonam copiii, este acela ca nu cumva vreunul dintr-acestia, nefiind luat sa fie crescut de cineva, sa moara si, in felul acesta, sa fim si ucigasi". Teofil al Antiohiei, criticand imoralitatea paganilor, care, dupa preceptele lui Platon, legiuiau "ca femeile trebuie sa fie comune tuturor", spune ca acestia savarsesc aceasta nelegiuire "sub pretextul ca in acest chip se nasc mai multi copii si pentru ca asa-zisii intristati sa aiba o mangaiere prin niste legaturi ca acelea". Totodata el apreciaza legile lui Solon, care prevedeau: "Copiii sa se nasca legitimi din casatorie si nu din adultere, ca nu cumva sa cinsteasca cineva ca tata pe unul care nu-i este tata, sau ca cineva sa nu respecte pe adevaratul tata, pentru ca nu stie ca-i este tata". Se poate observa de aici ca invatatura crestina, cu noua ei atitudine fata de casatorie si familie, era bine cunoscuta celor care trebuiau sa faca fata atacurilor si acuzatiilor din partea paganilor. Tertulian (c.160 - c.240) are pozitii diferite fata de casatorie si familie; in prima parte a vietii, cand era ortodox, scrie pagini de o rara frumusete in legatura cu acestea, pe cand in a doua parte, sub influenta montanista, devine extrem de rigorist, iar principiile lui nu mai corespund invataturii Parintilor ortodocsi. Asadar, in perioada ortodoxa, in Apologeticul sau, el respinge acuzatiile aduse crestinilor, invinuind pe pagani de chiar crimele puse de ei pe seama acestora. El ii condamna ca-si abandonau copiii; acestia, fiind luati si erescuti de alte familii, nu-si mai cunosteau proprii lor parinti si frati. De aceea ei puteau deveni incestuosi fara ca macar sa stie, casatorindu-se cu frati sau surori de-ai lor. "Pe noi, insa, ne fereste sa cadem in astfel de pacate - zice Tertulian - o viata de aproape pazita si cu credinta pastrata; casatoria, pe cat ne fereste de stricaciune si de alte pacate, pe atat ne pune in acelasi timp la adapost si de orice fel de incest. Unii, ca sa fie mai siguri ca nu vor cadea in primejdia acestei greseli, raman fara impreunare femeiasca toata viata, copii pana la batranete". Pentru aceste nelegiuiri, paganii isi pregatesc ceea ce ei numesc "inchisoarea chinurilor groaznice". Tertulian

zice: "Acolo de obicei sunt aruncati toti nelegiuitii fata de parinti, cei incestuosi fata de surori, cei ce poftesc la femeia altuia, cei ce rapesc fecioarele si strica tineretul, cei cruzi si cei ce ucid, cei ce fura si cei ce inseala, intr-un cuvant toti aceia care se aseamana cu oricare dintre zeii vostri". Buna cuviinta crestinilor este pusa in contrast cu faptele ce batjocoresc casatoria, ale celor mai apreciati reprezentanti ai lumii pagane. Spre deosebire de acestia, "crestinul nu depaseste ce e ingaduit nici cand este vorba de sexul femeiesc. Crestinul este barbat numai al sotiei sale. Crestinul, insa, fara a-ti scoate ochii, nu se uita dupa femei, sufletul sau ramane orb in fata poftelor". Vorbind despre rabdare, Tertulian are aprecieri pozitive la adresa sotilor care, desi dintr-un motiv oarecare sau despartit, gasesc mijlocul de a-si reface casatoria. El spune: "Cand o casatorie este desfacuta, rabdarea este folositoare la amandoi soti, - prin faptul ca sustine pe barbat si pe femeie cat staruie in despartire - pe unul nu-l face adulter, iar pe celalalt il indreapta". Tertulian sustine si elogiaza casatoria intre crestini, savarsita de Biserica, intarita de jertfa, asistata de ingeri ca martori, consfintita de Tatal. Casatoria intre crestini e frumoasa; ei sunt una in nadejde, una in dorinta, una pe drumul vietii pe care merg, una in credinta pe care o urmeaza, slujitori ai aceluiasi Stapan. Nimic nu-i desparte nici in trup, nici in duh. Ei se roaga impreuna, se inchina impreuna, postesc impreuna, se invata unul pe altul, se incurajeaza unul pe altul, se intaresc unul pe altul, merg impreuna la biserica si participa la masa lui Dumnezeu, infrunta dificultatile si persecutia, n-au secrete unul fata de altul, nu se rusineaza unul de prezenta celuilalt, nu-si mahnesc inimile reciproc. isi canta psalmi si imne unul altuia, straduindu-se sa vada care canta mai frumos. Hristos se bucura auzind si vazand acestea. Unor asemenea soti, El le da pacea lui. In perioada sa montanista, Tertulian sustine, in materie de casatorie, o atitudine de mijloc intre repudierea tainei de catre gnostici si pozitia prea ingaduitoare a ortodocsilor. Conceptia gnosticilor o considera o blasfemie, iar cea a ortodocsilor ca o desfranare. El sustine ca infranarea este vrednica de veneratie, asa cum libertatea de a se casatori e vrednica de respect, fiindca amandoua se supun vointei lui Dumnezeu. Prima e supusa unor randuieli, a doua e perfect libera. Prima e liber aleasa, a doua e restransa intre anumite limite. Dupa ce defineste casatoria, adulterul si repudiul in fata lui Dumnezeu, autorul arata datoriile sotiei intr-o casatorie monogama fata de sotul decedat; ea se roaga pentru sufletul lui, face daruri in fiecare an la ziua adormirii lui si asteapta unirea cu sotul ei la inviere. In ceea ce priveste a doua casatorie, Tertulian nu o recomanda, motivand ca nici trupul, nici lumea si nici dorinta de a avea copii nu trebuie sa-l determine pe crestin la a o imbratisa. Casatoria a doua, dupa el, este un obstacol pentru sfintenie. El o accepta totusi, admitand ca in cazul in care sotul moare, sotia sa se poata recasatori, insa numai cu un crestin, deoarece casatoriile mixte implica multe complicatii mai ales in materie de credinta. in partea a doua a vietii, Tertulian reia problema casatoriei a doua; se pronunta total impotriva ei si o considera un desfrau legitim si contrara vointei lui Dumnezeu. El spune: "Admitem o singura casatorie, asa cum recunoastem un singur Dumnezeu". El critica sever pe preotii recasatoriti, spunand: "Recasatorit savarsesti taina Botezului? Recasatorit savarsesti taina Sfintei Euharistii? Cu atat mai important este pentru un laic recasatorit s-o faca pe preotul, cand preotului recasatorit i se ia dreptul de a face preotie. Se acorda indulgenta, zici, pentru necesitate. Nici o necesitate nu e scuzata, fiindca poate sa nu fie necesitate". Tinuta vestimentara a femeilor casatorite, ca si a fecioarelor, trebuie sa fie modesta; acestea se cuvine sa aiba capul acoperit nu numai in biserica, ci si in afara de biserica. Femeile casatorite sa renunte la coafurile care nu mai lasa loc pentru val. Podoabele si cosmeticele folosite de femei sunt de origine diabolica. Daca prin imbracamintea lor luxoasa femeile dau dovada de ambitie, prin machiajul lor ele manifesta prostitutia. Tertulian foloseste cuvinte aspre la adresa femeilor crestine, criticand folosirea podoabelor, imbracamintea luxoasa, parfumurile, machiajul, vopsirea sau tunderea parului, purtarea de "cocuri enorme de la un cap necunoscut", prin toate aceste schimonosiri incercandu-se corectarea operei lui Dumnezeu. Femeile crestine, care se cuvine sa fie preotese ale castitatii nu trebuie sa aiba un aspect de curtezane, ci sa imprumute parfumul si bijuteriile profetilor si ale Apostolilor, sa aiba rosul pudoarei, ochii impodobiti cu modestia, buzele cu tacerea, urechea plecata la cuvantul lui Dumnezeu, grumazul supus jugului lui Hristos. Pacatul desfranarii, dupa Tertulian, in ierarhia pacatelor se afla in abisul cel mai adanc al ticalosiei, facand corp comun cu idolatria si omuciderea. Aceste pacate grele nu pot fi iertate decat de

Dumnezeu, iar cei care le savarsesc trebuie izolati, ei nefiind vrednici de a primi Euharistia. Desfranatii, printre care si incenstuosii, sunt impurificabili ca lepra. Iin testamentul lasat sotiei sale, Tertulian omagiaza fericirea de care aceasta i-a facut parte, chiar daca, dupa cum se presupune, ei n-au avut copii. Testamentul sau se incheie cu un fel de poem asupra splendorii cuplului crestin: "Acolo unde exista un singur trup, exista un singur duh: sotii se roaga impreuna, se inchina impreuna, postesc impreuna. Ei se invata reciproc, se indeamna reciproc, se sprijina reciproc. Ei nu-si ascund nimic unul altuia, nu se evita unul pe altul". Minucius Felix in cunoscuta sa opera Octavius, respingand pe rand toate acuzatiile la adresa moralei crestine, arata ca cele invocate de catre pagani sunt de fapt pacate proprii lor. El spune: "Voi aruncati asupra unor oameni curati si rusinosi niste vini pe care noi le-am crede aproape imposibile, daca nu le-am vedea la voi". In ceea ce priveste casatoria, crestinii, spre deosebire de pagani, isi dovedesc pudoarea din tot sufletul, nu numai la suprafata, legandu-se "in lantul unei singure casatorii". Crestinii isi nasc si cresc copiii, pe care-i au cu "o singura femeie"; ei nu numai ca nu-si jertfesc pruncii, cum sunt acuzati, dar nici nu-i abandoneaza sau ucid, uneori chiar inainte de nastere, cum fac paganii. Autorul spune: "Voi sunteti cei care va lasati uneori fiii, abia nascuti, in fata fiarelor si pasarilor, sau ii omorati alteori in mod barbar, strangulandu-i. Aveti mijloace cu care distrugeti viata viitorului om chiar in pantecele voastre, omorandu-va copiii inainte de a-i naste". Incesturile, practicate frecvent de catre pagani si laudate in paginile cartilor lor de istorie si ale tragediilor lor, nici nu pot fi pomenite printre crestini, si nici un fel de desfranare: "E atat de departe de noi dorinta de incest, incat chiar unirea legitima ii rusineaza pe unii dintre ai nostri", zice Minucius Felix. Paganii savarsesc incestul uneori fara ca sa stie, ei avand copii prin diferite locuri din legaturile lor desfranate. Unii dintre ei nici nu se casatoresc, din dorinta de a-si pastra castitatea; si nu se falesc cu aceasta. Tinuta crestinilor este cuviincioasa; vorbesc si asculta vorbe nevinovate, pastrandu-si trupul si mai nevinovat. Sfantul Ciprian al Cartaginei (c.210- 14 sept.258) se inscrie si el in randul celor care critica aspru societatea pagana decandenta, unde imoralitatea este la ea acasa. Pacatele de tot felul sunt apreciate si ridicate la cinstea de virtute in arenele romane: "Uciderea - zice el - e ridicata la rangul de stiinta si a ucide se socoteste un act de glorie". La acestea participa membrii familiei celui ce se lupta, care se fac ei insisi partasi la uciderea fiului sau fratelui lor: "Tatii isi privesc fiii, fratele este in loja, sora este si ea spectatoare si, daca pregatirea spectacolului cere un pret mai mare, pentru ca mama sa asiste la propria ei jale, - vai, durere!, - mama cumpara loc si cu astfel de pret. Si in spectacole atat de nelegiuite si de criminale ei nu-si dau seama ca si privitul cu ochii inseamna intr-un fel paricid". Teatrele ofera si ele privirilor "scene producatoare de durere si rusine", prezentand, in tragediile care se joaca pe scena, imagini ale crimei, incestului si ale altor pacate. Acestea devin exemple de urmat pentru cei care le privesc. "Adulterul cand este vazut se invata - zice Sfantul Ciprian - si raul face atragator viciul, devenind de autoritate publica". Ca si Parintii veacului de aur, si in special Sfantul Ioan Gura de Aur, autorul dezvaluie toata stricaciunea si dezmatul lumii pagane desfasurate sub protectia legilor imperiale si prin consimtamantul si incurajarea religiei politeiste. "Cata decadere a mravurilor, - spune el - ce atatare la ticalosie, ce hrana a viciilor, ce nerusinare a gesturilor histrionice care prezinta, contrar convenientei si dreptului, imoralitatea si crima in toate formele ei: barbatii se castreaza, toata demnitatea si vigoarea sexului sunt degradate si produce placere scena in care un barbat e transformat in femeie. Crima ajunge sa fie laudata si cineva e socotit cu atat mai destoinic, cu cat este mai josnic, fiind privit, - vai, nelegiuire!, -cu placere". Teatrele sunt nu numai locuri de desfrau, ci ele promoveaza si seamana desfraul in sufletele celor care iau parte la spectacole. Sfantul Ciprian spune in continuare: "Ce indemnuri ne poate provoca un astfel de personaj? Pune in miscare simturile, atata pornirile, ataca puterea de rezistenta a unui suflet sanatos din punct de vedere moral. Si necinstei atragatoare nu-i lipseste puterea de a furisa in oameni perditia prin vorbe placute la auz". Crimele, incesturile si toata imoralitatea inchipuite pe scena sunt puse in multe piese pe seama zeilor, care devin in acest fel promovatorii desfraului; adulterul Marte, nerusinata Venus, Jupiter cel inflacarat de amoruri pamantesti sunt cei care, infatisati asa, imprima celor ce-i cinstesc un mod de

viata. "Cine-si venereaza zeii ii imita. Pentru ca la cei de jos delictele celor de sus devin ceva religios", zice Sfantul Parinte. Dar nu numai ceea ce se joaca pe scena este de condamnat, ci mai ales ceea ce se intampla in spatele scenei. El spune: "O, de ai putea, de pe un loc inalt de observatie, sa-ti furisezi privirea in cele secrete, sa deschizi usile unor camere si sa dai in vileag ce se ascunde in ele! Ai vedea ca se practica in ele de catre cei fara rusine ceea ce n-ar putea privi un om cu rusine, ceea ce constituie o crima si numai faptul de a vedea ceea de dementii in urgia viciilor lor neaga ca au savarsit, dar se grabesc sa savarseasca. Cu pofte bolnave se imperecheaza barbati cu barbati, se petrec lucruri care nu pot placea nici celor ce le fac". Sfantul Ciprian demonstreaza ca toate institutiile societatii pagane sunt pline de toata necuratia si nedreptatea. Intr-o astfel de societate institutia casatoriei si familiei nu poate sa aiba o situatie mai buna. Acolo unde desfranarea este propovaduita de pe scena, unde paricidele si incesturile sunt "virtutile" zeilor, intr-o astfel de lume imorala, casatoria si familia sunt condamnate la desfiintare. In lucrarea sa Despre unitatea Bisericii ecumenice, Sfantul Ciprian foloseste deseori imaginile biblice ale fidelitatii conjugale si fecioriei pentru a infatisa curatia si neprihanirea Bisericii. Ea este "unica mama ai carei fii duhovnicesti se inmultesc necontenit. De ea suntem nascuti, cu laptele ei ne hranim, din sufletul ei este sufletul nostru". Ea este "Mireasa a lui Hristos, este curata si neprihanita, nu poate fi adultera, o singura casa cunoaste, cu aceasta pudoare pazeste juramantul unui singur pat". Celebra formula a Sfantului Ciprian: "Cine nu are mama Biserica nu poate avea pe Dumnezeu ca tata", foloseste aceeasi imagine a unei familii in care credinciosii, se intelege. Si in alt loc, indemnand la o viata crestina ireprosabila, el zice: "Asa cum noua ne place ca-L avem pe Dumnezeu ca Tata, la fel Sa-I placa si Lui ca ne are pe noi fii". Familia crestina a folosit, asadar, Sfantului Ciprian ca model in infatisarea imaginii Bisericii; procesul era invers decat la Sfantul Apostol Pavel. Dar din aceste imagini ale Bisericii, se poate lesne intelege, viziunea Sfantului Parinte in legatura cu familia crestina, care trebuie sa fie: curata, neprihanita, sa cunoasca o singura casa, sa fie cu pudoare respectand juramantul unui singur pat si sa aiba copii numerosi. Clement Alexandrinul (c.159 - c.211/215) consacra casatoriei pagini bogate si deosebit de pretioase, mai ales in doua dintre operele sale: Pedagogul si Stromatele. El apara si afirma cu tarie, impotriva gnosticilor si dochetilor, "casatoria dupa lege" ca fiind dupa voia lui Dumnezeu. "Odata ce legea este sfanta, este sfanta si casatoria", zice el. Si de asemenea: "Daca cineva indrazneste sa numeasca desfrau casatoria, ajunge sa huleasca si legea si pe Domnul". Si tot el afirma: "Sa nu socoteasca nimeni pacat casatoria facuta potrivit invataturii Cuvantului si cu atat mai putin sa nu socoteasca amara cresterea copiilor. Cel care nu poate indura cu usurinta viata singuratica, acela sa doreasca sa se casatoreasca, pentru ca placerea folosita cu cumpatare nu aduce vatamare". De aceea, sa nu socoteasca nimeni casatoria necurata, caci "nu casatoria este pacat, ci desfranarea!" zice Clement. Sunt vinovati cei care fug de casatorie dispretuind-o, dupa cum si cei care se indeparteaza de ea nu pentru infranare, ci pentru a se sustrage de la obligatiile aferente ei. Dar vinovati sunt si cei care se casatoresc folosindu-se de casatorie in mod abuziv, caci ea presupune cumpatare, nu satisfacere peste masura a poftelor. Clement spune: "Vad, insa, ca unii, care, din pricina greutatilor aduse de casatorie, abtinandu-se de la casatorie, nu potrivit cu cunoasterea cea sfanta, au cazut in mizantropie si s-a dus de la ei dragostea; iar altii, folosindu-se de casatorie, se cufunda in placeri si intr-o viata desfranata; si, dupa cum spune profetul, s-au asemanat animalelor". Decalogul opreste poftirea femeii aproapelui (Ies. 20, 17), pentru ca "Legea voia ca barbatii sa se foloseasca cu cumpatare de sotiile lor, numai pentru facerea de copii", zice Clement Alexandrinul. Cumpatarea consta si in aceea ca sotul nu se apropie de sotia sa in timpul sarcinii si nici in perioada alaptarii. Clement argumenteaza acest lucru cu exemple din Vechiul Testament. Cumpatare este si cand, potrivit invataturii Sfantului Apostol Pavel, cei doi se lipsesc unul de altul pentru un timp indeletnicindu-se cu postul si cu rugaciunea (I Cor. 7, 5). Scopul celor ce se casatoresc este, dupa Clement, "nasterea de copii, iar tinta lor sa aiba copii buni". El da exemplul plugarului care arunca semintele in brazda cu nadejdea dobandirii unei recolte bune. "Cu mult mai bun - zice el - este plugarul, care seamana un ogor insufletit". Aceasta insa nu trebuie sa risipeasca samanta, pentru a nu lucra contra ratiunilor firii, pentru ca "in laboratorul firii mamei,

samanta se transforma in embrion". Omul devine chipul lui Dumnezeu atunci cand "conlucreaza cu Dumnezeu la nasterea omului" caci "casatoria ajuta creatia, ii continua opera". De aceea nasterea de prunci este dupa randuiala lui Dumnezeu si nu trebuie dispretuita; el zice: "Daca nasterea este un rau, atunci sa spuna hulitorii ca in rau este Domnul, Care a participat nasterii, in rau este Fecioara, care L-a nascut! Ce ticalosi!. Hulind nasterea, hulesc vointa lui Dumnezeu si taina creatiei". Iin afara de nasterea de prunci si la Clement Alexandrinul se intrevad ca scopuri ale casatoriei intrajutorarea reciproca a sotilor si potolirea concupiscentei. Clement a accentuat nasterea de prunci in dorinta de a contracara conceptiile ereticilor care o condamnau ca pe un mare pacat. Aratand vrednicia si folosul casatoriei, el spune: "Ca are si casatoria, ca si starea de famen, functiile si slujirile ei speciale, care sunt de pret inaintea Domnului, adica grija de copii si de sotie". Si in alt loc, potrivit cuvintelor: "Barbatul sa arate femeii bunavointa datorata, asemenea si femeia barbatului" (I Cor. 7, 3), el zice: "Dupa aceasta datorie implinita, femeia este ajutor in gospodarie si in credinta in Hristos". Iata aici am subliniat un al doilea scop al casatoriei. In ce priveste scopul al treilea al casatoriei, pornind de la cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Sa nu va lipsiti unul de altul decat din buna intelegere pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu rugaciunea" (I Cor. 7, 5), Clement spune ca Apostolul "a adaugat "din buna intelegere", ca sa nu strice unul din ei casatoria; "pentru un timp", ca sa nu alunece candva sotul spre pacat din pricina unei infranari silite, isi cruta sotia, dar cade in alta pofta". Casatoria si nasterea de prunci nu sunt piedica in calea mantuirii, caci insusi Domnul Iisus Hristos a spus: "Ca unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Mt. 18, 20). Autorul Stromatelor vede in aceste cuvinte, printre altele, asigurarea prezentei Mantuitorului in mijlocul familiei crestine. El zice: "Dar care sunt cei doi sau trei care sunt adunati in numele lui Hristos si in mijlocul carora este Domnul? Oare nu vorbeste Domnul prin cei trei de barbat, femeie si copil, pentru ca prin Dumnezeu este unita femeia cu barbatul? Prin Fiul Sau, Dumnezeu este cu cei care, fiind casatoriti, traiesc cu cumpatare si fac copii; si, de asemeni, acelasi de Dumnezeu este si cu cei care, in chip rational, traiesc in infranare". Mai mult decat atat, potrivit Apostolului Pavel, in fruntea Bisericii trebuie pusi oameni care sunt deprinsi sa-si chiverniseasca propria lor casa (I Tim. 3, 4-5). Clement combate pe Tatian Asirianul care, in lucrarea Despre desavarsire dupa invatatura Mantuitorului, invata: "intelegerea intre soti este potrivita rugaciunii, dar comuniunea in stricaciune desfiinteaza ruga", referindu-se la legatura trupeasca a sotilor. El zice: "Marturisim si noi ca neinfranarea si desfraul sunt patimi diavolesti; dar intelegerea intre soti mijloceste o casnicie cumpatata; te face sa te duci la rugaciune dupa ce te-ai infranat si te indrumeaza ca in casatorie sa ai grija ca facerea de copii sa fie insotita de infranare". Lipsirea pentru o vreme, de care vorbeste Apostolul (I Cor. 7, 5), "nu indeparteaza desavarsit ca rusinoase dorintele firesti", cum socotea Tatian. Impotriva ereticilor care dispretuiau femeia si nasterea de prunci dintr-insa, Clement argumenteaza, reluand cuvintele Sfantului Apostol Pavel (Rom. 5,12-14): "Astfel femeia cea dintai cauza a pacatului - a fost numita "viata", pentru ca este cauza urmarii neamului omenesc, a celor care se nasc si a celor care pacatuiesc; este de asemeni mama celor drepti ca si a celor nedrepti, asa cum fiecare din noi traim dupa dreptate sau, dimpotriva, suntem nesupusi". Dupa cum Biserica nu se casatoreste de mai multe ori, ea avand Mirele ei, pe Hristos, tot asa si femeia trebuie sa se casatoreasca, potrivit legii dumnezeiesti, o singura data. Dumnezeu a instituit o singura casatorie pentru nasterea de copii si pentru gospodarirea casei, pentru care i s-a dat barbatului "ajutor" femeia. Casatoria a doua, pentru cei carora le traieste sotul sau sotia dintai, este socotita desfrau "pentru ca se impotriveste multumirii cu cele ce ai", zice Clement. Si tot asa "desfraul este caderea dintr-o singura casatorie in mai multe casatorii". impreunarea cu un trup strain, si nu cu trupul celei date prin casatorie pentru facerea de copii, este "comuniune spurcata". El considera ca Apostolul Pavel "lauda foarte mult pe barbatul unei singure femei; fie preot, fie diacon, fie laic, daca se foloseste fara repros de casatorie". Clement Alexandrinul accepta si a doua casatorie pentru vaduvi si vaduve, pe baza invataturii Apostolului Pavel (I Cor. 7, 6. 39-40), spunand ca aceasta nu este oprita de lege, "dar nu mai indeplineste desavarsirea aceea inalta a vietuirii dupa Evanghelie. Dar daca nu se casatoreste a doua

oara - zice el - ci pastreaza neintinata casatoria desfacuta de moarte, dobandeste luisi slava cereasca". Clement Alexandrinul, dupa cum s-a vazut, sustine, pe de o parte legitimitatea casatoriei si nasterea de prunci ca principal scop al ei, contra gnosticilor si a dochetilor care le considerau rele si de la diavolul, iar pe de alta parte atrage atentia in privinta unei atente cumpatari in relatiile sotului cu sotia, cautand sa contracareze conceptiile altor eretici, a adeptilor lui Carpocrat, care propovaduiau desfraul, invatand comunitatea bunurilor si a femeilor. Origen (185 - 253) nu a scris o lucrare speciala dedicata casatoriei si familiei; elemente in legatura cu aceasta chestiune se afla disparate in diferite locuri ale vastei opere a lui. In Omiliile sale ia Facere, el vorbeste despre constitutia omului creat ca barbat si femeie, interpretand alegoric, cuvintele Scripturii; el vede in barbat spiritul, iar in femeie sufletul familiei. Acestia trebuie sa conlucreze in vederea propasirii binelui si a realizarii binecuvantarii primite de la Creator: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti" (Fac. 1, 28). Daca cei doi, spiritul si sufletul, barbatul si femeia, ei "laolalta au pace, buna intelegere si armonie, aceste virtuti cresc si se inmultesc producand si nascand sentimente bune si conceptii sanatoase si folositoare prin care sa umple pamantul si sa-l stapaneasca, cu alte cuvinte sa-si supuna lorusi simturile trupesti pe care sa le transforme in deprinderi mai bune in asa masura incat sa nu se mai porneasca poftele carnii impotriva duhului". Poftele carnii pun in pericol unitatea familiei. El zice in continuare: "Si astfel, unindu-se sufletul cu duhul ca intr-o casnicie fericita, sa nu lase sa-si mai faca de cap poftele inimii ori ale carnii spre a strica unirea familiei prin intinaciunea divortului". Metodiu de Olimp (+ 311), desi propovaduieste superioritatea fecioriei aratand evolutia ideii de feciorie de-a lungul istoriei neamului omenesc, considera casatoria vrednica de elogii, ca una care aduce nastere de copii si astfel prelungeste viata, asigurand totodata, pentru Biserica, "martiri si adversari ai celui rau". De aceea ea "nu trebuie sa ne dezguste", dimpotriva, ea trebuie considerata o impreuna lucrare a omului cu Dumnezeu, i caci spune Metodiu de Olimp: "Pentru moment este necesar ca omul sa colaboreze la (crearea) chipului lui Dumnezeu, pentru ca lumea inca se formeaza isi creatia ei continua". Si tot el spune: "Principiul nasterii oamenilor este impreunarea barbatului cu femeia; in virtutea unei puteri nevazute, "osul din oasele noastre si carnea din carnea noastra" devine un om nou, creat de acelasi mester". Fiind lucrare a lui Dumnezeu, nimeni nu este indreptatit sa dispretuiasca institutia casatoriei si nasterea de prunci dintr-insa. Cel care se casatoreste se ofera lui Dumnezeu Care lucreaza prin el la zamislirea celor ce se vor naste. "Pentru aceasta, - se exprima autorul - pe buna dreptate s-a spus ca barbatul "va parasi pe tatal si pe mama sa" (Fac. 2, 24); atunci, uitand de toate, cand plin de iubire se uneste cu femeia sa, ii ofera Creatorului Dumnezeu coasta pentru a i se lua, pentru ca din fiu ce era, sa se arate la randul sau tata. Deci, daca si acum Dumnezeu continua sa creeze pe om, nu este oare o indrazneala prea mare sa arati scarba fata de procreare, de care Cel Atotputernic nu se rusineaza atunci cand face (copilul) cu mainile Sale cele nepatate?". Pana si copiii zamisliti din desfranare sunt tot lucrarea lui Dumnezeuj dandu-li-se la nastere, ca si tuturor celorlalti copii, cate un inger pazitor. Nu este vinovata samanta, "ci cel care, sclavul placerii de o clipa, si-a lasat samanta in ogor strain". Metodiu de Olimp condamna pe unii ca acestia considerand ca trebuie pedepsiti, pentru ca ei distrug casatoriile, surpa bunul mers al vietii arzand de dorinta impreunarii si murdaresc actul procrearii, intrand in gradini straine. In concluzie, se poate afirma ca in perioada imediat urmatoare Sfintilor Apostoli, Parintii Bisericii au continuat si dezvoltat printre altele si invatatura cu privire la casatorie si familie. Scrierile Parintilor Apostolici contin sfaturi care se adreseaza deopotriva barbatilor clerici si laici, femeilor, tinerilor, fecioarelor si vaduvelor. Astfel, sotii trebuie sa-si iubeasca sotiile lor, dupa cuvantul Apostolului, ca pe Domnul, iar sotiile sa iubeasca pe Domnul si sa se multumeasca trupeste si duhovniceste cu sotii lor. Copiii sa aiba parte de cresterea cea intru Hristos, tinerii sa fie fara prihana in toate, inainte de orice ingrijindu-se de curatia lor si infranandu-se de la orice lucru rau, iar fecioarele sa vietuiasca fara de prihana si cu constiinta curata. Vaduvele sa nu fie neglijate, ci sa fie in grija Bisericii, dar si ele sa aiba un comportament ireprosabil deoarece sunt altare ale lui Dumnezeu. Este condamnata desfranarea si adulterul ca facand parte din pacatele ce alcatuiesc calea mortii sau a intunericului alaturi de alte faradelegi ca:

stricarea copiilor sau uciderea pruncilor, caci omul este chip al icoanei lui Dumnezeu. in fine, se poate afirma: Crestinii "se casatoresc ca toti oamenii si nasc copii, dar nu arunca pe cei nascuti. intind masa comuna, dar nu si patul. Sunt in trup, dar nu traiesc dupa trup". Apologetii au facut si ei referiri, uneori foarte exacte, cu privire la casatorie si familie pentru a contracara acuzatiile, mai ales cele din partea paganilor, de imoralitate a crestinilor. Printre numeroasele reprosuri pe care acestia le faceau adeptilor noii religii erau: ca isi ucid copiii aducandu-i jertfa in adunarile lor cultice, ca practica impreunarile oedipice si incestul de tot felul s.a. Dintre apologetii care s-au ocupat de problema casatoriei si a familiei crestine, amintim: Sfantul Iustin Martirul si Filozoful, care considera ca scopul principal al casatoriei este nasterea de prunci; de aceea, crestinii, nu numai ca nu-si ucid copiii, dar nici nu-i abandoneaza, cum fac paganii. Teofil al Antiohiei, care sustine necesitatea nasterii de prunci, insa nu din adultere, ca la pagani, ci din casatorii legitime. Tertulian, care in prima parte a vietii, pe cand era ortodox, sustinea ca prin casatorie pastrata cu credinta, prin nasterea si cresterea copiilor lor, crestinii erau pusi la adapost fata de stricaciune, de incest si de alte pacate. Crestinul este barbat numai al sotiei sale, neuitandu-se cu pofta la alte femei. Tertulian elogiaza casatoria intre crestini, savarsita de Biserica. In a doua parte a vietii, sub influenta montanista, el devine mai riguros; este de acord cu casatoria, insa sustine ca infranarea este vrednica de veneratie, asa cum libertatea de a se casatori e vrednica de respect, amandoua supunandu-se vointei lui Dumnezeu; nu admite a doua casatorie, ea fiind un obstacol pentru sfintenie si contrara vointei lui Dumnezeu, cu atat mai mult in cazul preotilor. Tinuta vestimentara a femeilor casatorite, ca si a fecioarelor, trebuie sa fie modesta. Desfranarea este unul din cele mai mari pacate, ea neputand fi iertata de Biserica. Minucius Felix apara moralitatea crestinilor, aratand ca acestia se leaga in lantul unei singure casatorii, isi nasc si cresc copiii, pe care-i au cu o singura femeie; ei nu-si jertfesc pruncii si nu-i abandoneaza sau ucid, uneori chiar inainte de nastere, cum fac paganii. Incesturile nici nu pot fi pomenite printre crestini, si nici un fel de desfranare deoarece ei iubfesc foarte mult Sfantul Ciprian al Cartaginei, criticand imoralitatea paganilor ridicata la rang de virtute si laudata in arene si de pe scenele teatrului, foloseste imaginea familiei crestine drept model pentru infatisarea chipului Bisericii; de aici se poate lesne intelege viziunea Sfantului Parinte in legatura cu familia crestina, care trebuie sa fie: curata, neprihanita, sa cunoasca o singura casa, sa fie casta, cu pudoare respectand juramantul unui singur pat, sa aiba copii numerosi. Clement Alexandrinul care apara si afirma cu tarie, impotriva gnosticilor si a dochetilor, "casatoria dupa lege" ca fiind sfanta ca si legea data de Domnul, caci nu casatoria este pacat, ci desfranarea. De aceea sunt vinovati cei care fug de casatorie dispretuind-o, ca si cei care "se indeparteaza de ea pentru a se sustrage de la obligatiile aferente ei. Dar vinovati sunt si cei care se casatoresc folosindu-se de casatorie in mod abuziv. Scopul principal al celor ce se casatoresc este, dupa Clement, nasterea de copii care este impreuna-lucrare a omului cu Dumnezeu; de aceea, ea nu trebuie dispretuita. Nu lipseste insa nici scopul intr-ajutorarii reciproce si cel al potolirii concupiscentei, dar care sunt secundare. Casatoria a doua nu este recomandata de Clement; este acceptata cu mare rezerva, insa in nici un caz a celor carora le traieste sotul sau sotia dintai, aceasta fiind socotita desfrau si comuniune, spurcata. Origen, care interpretand mai mult alegoric Sfanta Scriptura, considera ca barbatul este spiritul iar femeia sufletul familiei. Daca cei doi, spiritul si sufletul, barbatul si femeia vietuiesc in pace, buna intelegere si armonie, aceste virtuti cresc si se inmultesc in asa masura incat sa nu se mai porneasca poftele carnii impotriva duhului, caci poftele carnii pun in pericol unitatea familiei inlesnind divortul. Metodiu de Olimp care, desi propovaduieste superioritatea fecioriei, considera casatoria vrednica de elogii, ca una care aduce nastere de copii si asigura pentru Biserica, martiri si adversari ai celui rau. Ea nu trebuie dispretuita fiindca prin intermediul ei omul colaboreaza cu Dumnezeu la creatie care continua si acum. De aceea, nimeni nu este indreptatit sa dispretuiasca institutia casatoriei si nasterea de prunci dintr-insa. Metodiu de Olimp condamna pe desfranati, nu si copiii rezultati din desfranare.