Scurt eseu asupra μετάνοια

Metanoia, o transliterare a cuvântului grecesc μετάνοια, desemnează o schimbare a

gândirii, care produce în plan teologic o convertire religioasă. Termenul sugerează
remușcarea, regretul, pocăința și ispășirea, dar „convertire” și „reformare” pot aproxima cel
mai bine conotația sa. În versiunea regelui Iacob a Bibliei termenul metanoeo / μετανοέω
este tradus prin „a se căi”.

Metanoia în antichitatea precreștină

Metanoia înseamnă gândire ulterioară, de la meta care înseamnă „după” sau „dincolo”

și nous care înseamnă „minte”. În filozofia clasică greacă metanoia însemna schimbarea
părerii despre cineva sau ceva. Atunci când era personificată, Metanoia era înfățișată ca o
zeiță întristată, acoperită cu o mantie și având fața umbrită, care îl însoțea pe Kairos, zeul
timpului oportun, semănând regretul și inspirând căința pentru „momentul ratat”. Această
portret convențional al zeiței a fost perpetuat în timpul Renașterii. „Căința, regretul,
reflecția și schimbarea sunt întotdeauna prezente în conceptul de metanoia într-o oarecare
măsură ...”, afirma profesoara Kelly Myers de la Boise State University.

Filon Iudeul din Alexandria (c. 25 î.e.n. - c. 50 e.n.) a descris metanoia ca fiind „în cer, o
fiică frumoasă și mai ales bună a Celui Preaînalt”.

Metanoya în contextul Noului Testament

Traducerile moderne ale Noului Testament grecesc folosesc cuvântul „căință” atât pentru
substantivul metanoia, cât și pentru verbul metamelomai. Primul termen este astfel tradus
de zece ori mai des decât cel de-al doilea. Metanoia poate fi găsită în Capitolul 1
din Evanghelia după Marcu, în care Isus anunță că se apropie Împărăția lui Dumnezeu și
cere oamenilor să se pocăiască și să creadă în scripturi.[7]

Evanghelia după Matei folosește verbul grecesc metamelomai pentru a afirma că Iuda „s-a

căit” după ce l-a văzut pe Isus dus legat pentru a fi judecat. Metamelomai semnifică
„întristare dureroasă” sau „regret plin de remușcări”. Potrivit lui James Glentworth Butler,
„pe cât mai aproape posibil [metamelomai] este echivalentul exact al cuvintelor a se căi sau
căință”. Cercetătorul biblic A.T. Robertson observă că Iuda a avut doar tristețe și regret și
că „simpla întristare nu folosește la nimic dacă nu duce la schimbarea minții și a vieții
[metanoia]”.

Substantivul metanoia / μετάνοια, este tradus „pocăință”, iar verbul cu aceeași

origine metanoeō / μετανοέω este tradus „a se pocăi” în douăzeci și două de cazuri în
versiunea regelui Iacob a Noului Testament.

Abid Rogers Bhatti în cartea sa A Textbook of Soteriology scrie despre semnificația

metanoiei / μετάνοια. În Biblia în limba urdu cuvântul pentru „pocăință” este „toba”. Toba
înseamnă regret, mâhnire și întristare pentru faptele păcătoase care duc la o schimbare a
gândirii și a vieții. Abid este de acord cu explicația lui Tertulian care prefera să traducă
termenul metanoia / μετάνοια mai degrabă prin „convertire” decât prin „pocăință”. Pe scurt,
Abid consideră că cel mai potrivit cuvânt pentru a exprima semnificația termenul grecesc
metanoia / μετάνοια este „convertire” (mai degrabă decât „pocăință”).

Metanoya în contextual creștinismului timpuriu

Termenul „... a fost folosit în mod constant în literatura acelor vremuri pentru a exprima o
schimbare fundamentală a gândirii care duce la o schimbare fundamentală a
comportamentului și / sau a modului de a trăi”. În anul 2006 un grup ecumenic de
cercetători biblici a publicat un studiu despre pocăință în Biblie și în Biserică. După „o
examinare amănunțită a scrierilor evreiești din perioada elenistică, studiul a constatat că
pentru evreii care trăiau pe vremea lui Isus „pocăința” însemna „o schimbare fundamentală

2
a gândirii și a modului de a trăi”. Pentru Noul Testament, această schimbare este un
element necesar în realizarea planului lui Dumnezeu de mântuire a tuturor oamenilor.

Textul apocrif Faptele lui Petru realizează o legătură între metanoia și crucea pe care a fost
răstignit Petru. În timp ce Petru era răstignit, el a explicat unele părți ale crucii pe care era
agățat, inclusiv „pironul care ține bârnele crucii drepte la mijloc”. Acest piron este
„convertirea [epistrophē] și pocăința [metanoia] omului”.

Potrivit lui David N. Wilkin, „Părinții Latini ai Bisericii au tradus metanoia ca paenitentia,

care a ajuns să însemne penitență sau acte de penitență”. Tertulian a protestat împotriva
traducerii nepotrivite a termenului grecesc metanoeo prin
latinescul paenitentiam, argumentând că „în limba greacă, metanoia nu este o mărturisire a
păcatelor, ci o schimbare a gândirii”. „Convertirea” (din latinescul conversiōn-em) cu
înțelesul ei de „schimbare a caracterului” reprezintă mai mult echivalentul metanoiei decât
al pocăinței.

Factura lexicală a termenului metanoya

Dicționarul Merriam-Webster transliterează termenul grecesc μετάνοια ca metanoia și îl

împrumută ca un cuvânt englezesc, definindu-l astfel: „o schimbare transformatoare a
sufletului; în special: o convertire spirituală”, completându-l cu o explicație a termenului
grecesc metanoia: „din metanoiein cu sensul a schimba părerea, a se pocăi,
din meta- + noein a gândi, din nous minte”. Sinonimele „convertirii” sunt „schimbare a
părerii” și „metanoia”.

În opoziție cu interpretarea termenului metanoia de către Biserica Romano-Catolică ca

remușcare, mărturisire și penitență, Martin Luther a susținut că el are sensul clasic de
„schimbare a gândirii”. Pentru John Staupitz, „... metanoia poate fi derivată, deși într-un
mod forțat, nu numai din post și mentem, ci și din trans și mentem, astfel încât metanoia
semnifică o schimbare a gândirii și a sufletului, pentru că ea părea să indice nu numai o
schimbare a gândirii, ci și o modalitate de a realiza schimbarea acesteia, adică prin harul lui

3
Dumnezeu”. Metanoia este un concept fundamental pentru Luther, deoarece constituie baza
primeia din cele 95 de teze ale sale.

Jean Calvin a evidențiat dubla proveniență a cuvântului „pocăință”: din ebraică cu sensul de
convertire sau reîntoarcere și din greacă [metanoia] cu sensul de schimbare a gândirii și a
scopului vieții. Înțelesul cuvântului se potrivește, pentru Calvin, ambelor proveniențe,
deoarece pocăința (a) implică „lepădarea de sine”, (b) întoarcerea către Dumnezeu, (c)
„abandonarea vechii gândiri” și (d) adoptarea unei „gândiri noi”.

Preotul catolic Gregory Martin, traducătorul ediției Douay-Rheims a Bibliei, a argumentat

în opers sa “A Discovery of the Manifold Corruptions of Scripture” pentru traducerea
termenului metanoia ca „penitență”. El și-a bazat concluziile pe scrierile Părinților Bisericii
și pe afirmațiile incomode la care duc lecturile altor scrieri”.

Alte interpretări

Biserica Ortodoxă Greacă din America învață că „Termenul grecesc pentru

pocăință, metanoia, semnifică o schimbare a gândirii, o reorientare, o transformare
fundamentală a perspectivei, a viziunii omului asupra lumii și asupra lui însuși și un nou
mod de a-i iubi pe ceilalți și pe Dumnezeu. În cuvintele unui text din secolul al II-
lea, Păstorul lui Herma, el implică „mare înțelegere” sau discernământ”.

Folosirea extinsă a termenului în Noul Testament și în scrierile inspirate de Noul Testament

a făcut ca profunzimea termenului să crească până când, după cuvintele arhiepiscopului
Richard C. Trench, a ajuns „să exprime această schimbare puternică a gândirii, sufletului și
a vieții în minte, inimă și viață produsă prin mijlocirea Spiritului lui Dumnezeu”.

Aloys H. Dirksen în The New Testament Concept of Metanoia respinge sensul metanoiei

de „pocăință” și susține sensul de „convertire”. Alți autori au afirmat că traducerea
metanoiei / μετάνοια drept „pocăință” are un sens negativ și de aceea este „nepotrivită”. În
opinia acelor autori traducerea în acest mod a metanoiei este „total inadecvată”.

4
Ulrich Wilckens a identificat în predica lui Petru din Fapte 2: 38-40, așa cum este relatată
de evanghelistul Luca, faptul că pasul prim și necesar pentru mântuirea unei persoane este
metanoia, deoarece celelalte etape sunt dependente de primul. Wilckens consideră că acesta
este modul normativ de mântuire în teologia lui Luca.

Metanoya în contextul textelor Biblice

Pentru a atesta utilizarea specială a conceptului de metanoia în Evanghelii, ma voi folosi de

parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 16, 19-31). Este unul dintre cele
mai surprinzătoare fragmente evanghelice, fiindcă este redat un dialog din lumea de
dincolo. Bogatul nemilostiv este, de fapt, un indiferent, care e mult prea preocupat de viața
lui de huzur ca să ia seama că la poarta lui trăiește un sărac, care s-ar mulțumi să se sature
cu ceea ce se aruncă de la masa lui. Mai atenți și deci mai milostivi erau cîinii, care îi
lingeau rănile. În lumea de dincolo rolurile se inversează. Lazăr e în sînul lui Avraam, iar
bogatul e în gheena focului și-i cere lui Avraam (părintele său întru cunoașterea
adevăratului Dumnezeu) să-l trimită pe Lazăr să-și moaie degetul în apă ca să vină să-l
răcorească. Răspunsul lui Avraam e în sensul justiției distributive, care stă la baza tuturor
societăților (suum cuique tribuere = fiecare cu ale lui): „Fiule, adu-ţi aminte că ai primit
cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mîngîie,
iar tu te chinuieşti“. Bogatul nu are de ispășit o vină, ci pur și simplu este pus în situația de
a-și continua existența, așa cum și-a conceput-o pe pămînt, în spiritul distribuției bunurilor
fiecăruia. Ceea ce i se dezvăluie este că a greșit față de sine, nu față de Lazăr. Astfel, el
vrea să le transmită fraților săi că există o realitate spirituală diferită de ordinea religioasă în
care au trăit în societate. Astfel, bogatul îi răspunde lui Avraam: „Nu, părinte Avraam, ci,
dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi (vor înțelege altfel). Iar Avraam i-a
zis: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre
morţi.“Acesta este însuși Fiul Omului. Procesul acestei noi înțelegeri a vieții este numit
prin verbul metanoeô.

5
Metanoia, în cele din urmă, eliberează de rătăcire sau eroare spirituală (= amartia): „Atunci
le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să
pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în numele
Său pocăinţa - metanoia spre iertarea păcatelor sau eliberarea de rătăcire la toate neamurile,
începînd de la Ierusalim“ (Luca 24, 45-47).

Ultimul martor al nevoii de a-și privi viața din alt punct de vedere este bogatul căruia i-a
rodit țarina. Acesta chiar nu are nimic să-și reproșeze, nu e pomenit cu vreo datorie, nu are
un Lazăr la poartă sau vreun alt semnal de alarmă spirituală. Lui îi merge pur și simplu
bine, iar la un moment dat chiar atît de bine, într-atît de mult i-a rodit țarina, încît se
gîndește deja la soluții pentru a tezauriza acest noroc: „Suflete, ai multe bunătăţi strînse
pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănîncă, bea, veseleşte-te“. Acestui bogat norocos îi
răspunde nu Avraam, ci chiar Dumnezeu: „Nebune! În această noapte vor cere de la tine
sufletul tău“.

Sfîntul Pavel folosește aceeași semnificație specială a conceptului de metanoia, ba chiar

mai mult, propune o descriere a acesteia: „Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce
pocăinţă - metanoia spre mîntuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte“ (2
Corinteni 7, 10). Întîi, întristarea precedă metanoia. În al doilea rînd, metanoia salvează de
la eșec spiritual. În al treilea rînd, nu conține regret sau remușcare, fiindcă metanoia aduce
și soluția la dezechilibrul spiritual produs de greșeală. În al patrulea rînd, regretul sau
remușcarea fără metanoia produc deznădejde și deci moarte spirituală.

Pentru a încheia deocamdată discuția despre metanoia ar mai trebui citate versetul din 2
Timotei 2, 25: „Certînd cu blîndeţe pe cei ce stau împotrivă, că doar le va da Dumnezeu
pocăinţă spre cunoaşterea adevărului“ și versetul din 2 Petru 3, 9: „Domnul nu întîrzie cu
făgăduinţa Sa, după cum socotesc unii că e întîrziere, ci îndelung rabdă pentru voi, nevrînd
să piară cineva, ci toţi să vină la pocăinţă.“