22. Revelatie si Inspiratie sau "Cine a scris Biblia?

"
Cel ce deschide Biblia, se poate apropia de ea din doua directii, care caracterizeaza doua
scoli cu opinii distincte: cea literara si cea analitica.
1. Unii privesc Biblia ca pe un produs literar al civilizatiei din orientului mijlociu, care
poate fi studiat impreuna cu alte documente din aceiasi clasa, aparute in aproximativ aceiasi
perioada. Unul din meritele acestei metode este ca ni-i descopera pe autorii cartilor biblice ca
oameni normali, preocupati in viata si cu alte scopuri in acela de a primi revelatia lui
Dumnezeu sau de a I se inchina prin tot felul de acte sacramentale. A sustine contrariul, si deci
a-i izola pe autorii cartilor sfinte de viata cotidiana si de evenimentele contemporane, ar fi o
incercare artificiala, contrara realitatilor istorice, care ne prezinta multe natiuni si o pluralitate
de sisteme religioase care si-au intersectat cursul cu poporul si religia lui Iehove (2 Imp. 23:125). In acelasi timp insa, trebuie sa spunem ca o astfel de metoda comparativa prezinta cel
putin cateva dezavantaje majore. Cea mai importanta este ca, in ciuda asemanarilor, intre
cultura biblica si cultura altor civilizatii sau religii contemporane din jur exista deosebiri
fundamentale. Realitatea ne obliga sa observam ca, in timp ce toate celelalte religii din
orientul apropiat au disparut, religia lui Iehova este cu noi si astazi. Supravietuirea ei a fost
inlesnita tocmai de elementele care o disting de toate celelalte forme religioase orientale.
2. A doua scoala de gandire, se apropie de Biblie cautand sa afle in primul rand ceea ce spune
Biblia despre ea insasi. Aceasta nu inseamna o ignorare a istoriei, geografiei sau a religiilor
din orientul mijlociu, caci pe toate acestea le vom gasi prezentate distinct in chiar paginile
Bibliei! Aceasta inseamna insa o examinare atenta a catacteristicilor specifice care fac din
Biblie un produs unic, imposibil de asemanat, comparat sau confundat cu vreuna din celelalte
scrieri de literatura sau de religie ale lumii. O astfel de caracteristica specifica a Bibliei este
idieia fundamentala ca Iehova, Dumnezeul creator transcendental, doreste si mentine o
comunicare, un dialog cu poporul care i se inchina.
Biblia debuteaza cu o prezentare a modului in care a creiat Dumnezeu cerurile si pamantul.
Urmeaza apoi imediat detalii despre facerea celei dintai perechi de oameni (Gen. 1:26) si
despre primele dialoguri dintre Creator si Creatura (Gen. 1:28-30). Ni se spune apoi ca
partasia initiala dintre Dumnezeu si om a fost fracturata de caderea lui Adam si Eva in pacat
(Gen. 3:23), dar si ca in ciuda acestei rascoale a omului impotriva autoritatii divine,
Dumnezeu a continuat sa comunice cu omenirea. si in Vechiul Testament si in Noul
Testament, conceptul de baza care strabate toate cartile Bibliei si care este acceptat prin
credinta de toate personajele Bibliei, este ca Dumnezeu l-a creiat pe om pentru partasie cu
divinitatea. Ca sa mentina aceasta partasie, Dumnezeu S-a descoperit pe Sine oamenilor, iar
dupa caderea lor, si-a exprimat dorinta de a reface partasia initiala ("umblarea cu Dumnezeu")
printr-o si mai deplina revelatie a Persoanei si a planurilor Sale.

Revelatia divina
Dumnezeu S-a descoperit pe Sine lui Avraam, Moise, Samuel si multor altor persoane din
Vechiul si Noul Testament. Profetul Amos merge asa de departe cu certitudinea despre intentia
lui Dumnezeu de a comunica cu oamenii incat scrie: "Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic
fara sa-si descopere taina Sa slujitorilor Sai prooroci" (Amos 3:7). Acest concept al

"revelatiei" ("descoperirii") poate fi intalnit cu o notabila frecventa in foarte multe carti ale
Bibliei.
Insemnatatea termenului. Cuvantul "revelatie" poate avea un sens activ sau unul pasiv, dupa
cum el numeste sau actul prin care Dumnezeu comunica cu oamenii sau continutul mesajului
comunicat ("descoperit").
In Vechiul Testament primeaza sensul activ. El descrie procesul prin care Dumnezeu a intrat
in legatura cu anumite persoane, ce cuvinte le-a spus, ce fel de vise sau viziuni le-a dat, si prin
ce fapte S-a facut cunoscut.
In Noul Testament, apare cu intensitate sensul pasiv al termenului, identificand calitatea si
semnificatia mesajului care ne-a fost transmis, precum si imensa responsabilitate pe care o
avem in fata lui.
Revelatie prin fapte si revelatie prin cuvant. Este evident ca Dumnezeu se "descopera" pe
Sine prin lucrarile pe care le face. Scoaterea poporului Sau din Egipt, impreuna cu toate acele
minuni care au insotit-o, este una dintre cele mai mari revelatii ale lui Iehova din Vechiul
Testaemnt. Aceasta revelatie prin fapte sau lucrari a fost insa insotita si de o revelatie prin
cuvinte. Iehova a vorbit cu oamenii care va fi semnificatia lucrarii Sale inainte de Exod (Exod
3:2-10), in timpul Exodului (Exod 12:12) si dupa exod (Exod 20:2).
"Atunci le-am zis: "lepadati fiecare uraciunile care va atrag privirile si nu va spurcati cu idolii
Egiptului! Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru!"
"Dar ei s-au razvratit impotriva Mea si n-au vrut sa Ma asculte. Nicunul n-a lepadat uraciunile
care ii atrageau privirile si n-au parasit idolii Egiptului. Atunci am pus de gand sa-Mi vars
mania impotriva lor, in mijlocul tarii Egiptului. Dar am avut in vedere Numele Meu, ca sa nu
fie pangarit in ochii neamurilor printre care se aflau si in fata carora Ma aratasem lor, ca sa-i
scot din tara Egiptului. si i-am scos astfel din tara Egiptului, si i-am dus in pustie" (Ezec.
20:6-10).
Este clar ca Dumnezeu a considerat ca revelatia prin lucrarile Sale nu este suficienta. Slujitorii
Lui din fiecare generatie au continuat sa le "aminteasca" celor din jur despre "lucrarile" din
trecut si sa le "lamureasca" semnificatia lor spirituala. Fara semnificatia lor teologica, lucrarile
lui Dumnezeu s-ar fi pierdut repede in negura uitarii.
Revelatia prin lucrari si prin cuvant nu s-a produs doar ca o marturie rece despre un
Dumnezeu distant, desprins de existenta cotidiana. Dimpotriva, revelatia a avut intotdeauna
intentia de a le reaminti oamenilor ca scopul final al lui Dumnezeu este sa se implice total in
viata omenirii si sa-i readuca pe oameni in partasia familiei divine. Istoria revelata in
Cuvantul lui Dumnezeu este o naratiune rascumparatoare. Ea urmareste refacerea intimitatii
dintre Creator si creatura. Chiar si cand sunt punitive in natura (pedepse, judecati, nenorociri),
lucrarile savarsite de Dumnezeu ne descopere ca in esenta ei, voia lui Dumnezeu este buna si
binevoitoare. Tot ce face Dumnezeu, face spre binele nostru.
Termenul principal pentru a denumi "revelatia" este in Vechiul Testament "gala" (a desveli, a
lasa deschis, a expune), iar in Noul Testament "apokalypto" (de la grecescul "apokalopsis" - a
descoperi, a comunica un mesaj, a dezveli).

Necesitatea revelatiei divine. Pot fi date doua motivatii fundamentale pentru revelatie. In
primul rand, "Iehova" exista dincolo de granitele limitelor noastre de spatiu si timp. Apostolul
Pavel, vorbind filosofilor din Atena, incearca sa puna in cuvinte aceasta realitate
"transcendentala" :
"Dumnezeu, care a facut lumea si tot ce este in ea, este Domnul cerului si al pamantului si nu
locuieste in temple facute de maini. El nu este slujit de maini omenesti, ca si cand ar avea
trebuinta de ceva, El, care da tuturor viata, suflarea si toate lucrurile. El a facut ca toti
oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamantului; le-a asezat anumite
vremi si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa caute pe Dumnezeu si sa se sileasca sa-L
gaseasca bajbaind, macar ca nu este departe de fiecare din noi. Caci in El avem viata,
miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostrii: "Suntem din neamul lui ..." (Fapte
17:24-28).
Unul dintre cosmonautii sovietici care s-a intors din spatiul cosmic a spus ca nu L-a vazut pe
Dumnezeu acolo. Din felul in care ne descopere Biblia natura lui Dumnezeu, nici nu ne putem
astepta sa-L intalnim prin intermediul simturilor noastre. El ne-a asezat anumite "hotare" peste
care nu putem trece "dincolo". Cunoasterea lui Dumnezeu nu este posibila decat daca
Dumnezeu insiusi ia initiativa si ni se "descopere", comunicand cu noi pe cai prin care "l
putem intalni si intelege. Biblia ne spune ca Dumnezeu foloseste cai adatate simturilor noastre
de fiinte care traiesc intr-un trup cu cinci simturi. El "vorbeste", ni se arata ca sa-L putem
"vedea"; simtim cum se cutremura pamantul in prezenta Sa.
In al doilea rand, Biblia ne spune ca, prin Adam si Eva, omenirea a "cazut" in pacat si este
lipsita de slava lui Dumnezeu. Poetul crestin Costache Ioanid scria pe drept cuvant ca:
"Inaite de a fi ceea ce suntem,
Am fost aceea ce vom fi,
Caci moartea nu-i o nimicire,
Ci-i noaptea inspre-o noua zi!"
Ca o pedeapsa pentru neascultare, Dumnezeu l-a facut pe om, pentru o vreme, "mai prejos de
ingeri". Expresia ne lasa sa intelegem ca statutul si starea noasttra actuala este una de "fiinte
handicapate temporar". "n aceasta temnita a pacatului, glasul lui Dumnezeu nu ajunge la noi
decat daca Dumnezeu se coboara la noi, ca un act de favor nemeritat, cu scopuri de
recuperare.
Relatie generala si revelatie speciala. Biblia ne spune ca Dumnezeu s-a revelat tuturor
oamenilor prin lucrarile pe care le-a facut. "n afara de aceasta "revelatie generala", Biblia ne
prezinta cazuri de "revelatie speciala", incidente in care Dumnezeu le-a vorbit in mod expres
doar anumitor persoanealese din suvoiul umanitatii.
In categoria "revelatiei generale" putem enumera sapte "editii" ale revelatiei adevarului divin.
1. - Scrisa in natura creata:
"Cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui" - Ps. 19:1
"Insusirile nevazute ale Lui, puterea lui vesnica si dumnezeirea Lui, se vad lamurit, de la
facerea lumii, cand te uiti cu bagare de seama la ele in lucrurile facute de El" - Rom. 1:20

2. Scrisa inconstiinta umana:

"Cand Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o
lege, isi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea lLegii este scrisa in inimile lor; fiindca
despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gandurile lor, care sau se invinovatesc sau
se dezvinovatesc intre ele. si faptul acesta se va vedea in ziua cand, dupa Evanghelia mea,
Dumnezeu va judeca, prin Isus Christos, lucrurile ascunse ale oamenilor" - Rom. 2:14-16
3. Scrisa pe table de piatra:
"Domnul a zis lui Moise: "Suie-te la Mine pe munte si ramai acolo. Eu iti voi da niste table de
piatra cu Legea si poruncile, pe care le-am scris pentru invatatura lor" - Exod 24:12
4. Isus Christos - Cuvantul intrupat:
"Si Cuvantul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar. si noi am privit
slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal" - Ioan 1:14
5. Scrisa in cartile toata Biblia:
"Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte, sa
dea intelepciune in neprihanire" - 2 Tim. 3:16
6. Scrisa in inimile credinciosilor:
"Voi pune legile Mele in mintea lor si le voi scrie in inimile lor: Eu voi fi Dumnezeul lor si ei
vor fi poporul Meu" - Evrei 8:10
7. Scrisa prin viata publica a credinciosilor:
"Voi sunteti epistola noastra, scrisa in inimile noastre, cunoscuta si citita de toti oamenii. Voi
sunteti aratati ca fiind epistola lui Christos, scrisa de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneala, cu
cu Duhul Dumnezeului celui viu; nu pe niste table de piatra, ci pe niste table care sunt inimi
de carne" - 2 Cor. 3:2-3
In categoria "revelatiei speciale" putem enumera visurile, vedeniile si comunicatiile verbale.
"Ascultati bine ce va spun! Cand va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Ma voi descoperi
lui intr-o vedenie sau ii voi vorbi intr-un vis. Nu tot aa este insa cu robul Meu Moise. El este
credincios in toata casa Mea. Eu ii vorbesc gura catre gura, Ma descopar lui nu prin lucruri
grele de inteles, ci el vede chipul Domnului" - Num.12:6-8
Din punct de vedre calitativ, revelatia lui Dumnezeu si-a atins punctul maxim in intruparea
Fiului Sau, Isus Christos:
"Dupa ce a vorbit in vechime parintilor nostri prin prooroci, in multe randuri si in multe
chipuri, Dumnezeu, la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor
al tuturor lucrurilor, si prin care a facut si veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui si
intiparirea Fiintei Lui, si care tine toate lucrurile cu Cuvantul puterii Lui, a facut curatirea
pacatelor, si a sezut la dreapta Maririi, in locurile prea inalte" - Ev. 1:1-3

Revelatia progresiva. Cine citeste Vechiul Testament, isi da seama foarte repede ca
Dumnezeu nu le-a descoperit de la inceput oamenilor totul despre fiinta si palanurile Sale. El
a preferat sa le dea revelatia in secvente progresive care au adaugat fiecare la ceea ce era deja
cunoscut din revelatiile anterioare. De exemplu, Dumnezeu si-a facut cunoscuta voia ca
Avraam sa paraseasca tara sa (Gen. 12:1) si sa mearga intr-o tara pe care o vor mosteni
urmasii sai (Gen. 12:7). Mai tarziu, Dumnezeu le-a descoperit ca acesti urmasi ai lui Avraam
vor stapani tara promisa doar dupa ce vor fi asupriti intr-o tara straina pentru un timp de 400
de ani (Gen. 15:13). Acest caracter progresiv al revelatiei este evident in toate cartile Bibliei si
este ilustrat cum nu se poate mai bine de "secventele de revelatie" pe care le-au avut profetii
despre "slava viitoare."
Conceptul de revelatie progresiva nu trebuie inteles doar ca o adaugire cantitativa de
informatii, ci si ca o progresie calitativa a mesajului ei. De exemplu, Isus Christos a spus clar
ca El a venit ca "nu ca sa strice Lega sau proorocii, ci ca sa le implineasca" (Mat. 5:17).
Aceasta "implinire" sau atingere a scopului initial avut de Dumnezeu, nu distruge Legea sau
proroocii (Vechiul Testament), ci le adauga o "noutate", prin contrast cu care ele devin
"invechite." "n acest sens, autorul epistolei catre Evrei poate spune: "Prin faptul ca zice: "Un
nou legamant", a marturisit ca cel dintai este vechi" (Evrei 8:13). Prin urmare, Vechiul
Testament, ca intreaga revelatie din trecut, ramane Cuvantul lui Dumnezeu, dar trebuie
reanalizat si inteles in lumina revelatiei mai complete a Noului Testament. Comentatorii
Biblaiei obisnuiesc sa spuna pe drept cuvant ca: "Noul Testaemnt s-a aflat in samanta in cel
Vechi, iar Vechiul Testaemnt se intelege lamurit doar in lumina complecta a celui Nou."
Revelatia salvatoare. Biblia ne spune ca Dumnezeu nu ne-a dat revelatia doar ca sa ne
satisfaca curiozitatea umana, ci ca sa-si implineasca scopul Sau primordial, care este
mantuirea noastra. tinta lui Dumnezeu este sa refaca umanitataea cazuta in pacat si s-o
readuca in partasia desavarsita a unitatii divine: "Tata, vreau ca acolo unde sunt Eu, sa fie
impreuna cu Mine si aceia, pe care Mi i-ai dat Tu, ca sa vada slava Mea, slava pe care Mi-ai
dat-o Tu; fiindca Tu M-ai iubit inainte de intemeierea lumii" (Ioan 17:24). "Caci Dumnezeu a
vrut ca toata plinatatea sa locuiasca in El (Christos), si sa impace totul cu Sine prin El, atat
ce este pe pamant, cat si ce este in ceruri, facand pace, prin sangele crucii Lui" (Col. 1:1920).
Din aceasta cauza, revelatia lui Dumnezeu trebuie sa intalneasca in noi un raspuns de
incredere si ascultare deplina. Ca revelatia sa-si implineasca scopul cu Avraam, a trebuit ca
Avraam sa paseasca prin credinta si sa inceapa o viata de totala supunere fata de Dumnezeu.
Tot la fel stau lucrurile cu oricare alta revelatie data de Dumnezeu in Scriptura. O multime de
barbati si femei au auzit revelatia raspandita prin cuvintele Domnului Isus in perioada in care
traia El pe pamant. Urechile si mintile lor au fost in contact cu adevarul divin. Aceasta
revelatie nu si-a atins insa scopul decat in viata acelora care au avut credinta si care au fost
gata sa I se supuna lui Dumnezeu:
"Multi din ucenicii Lui, dupa ce au auzit aceste cuvinte, au zis: "Vorbirea aceasta este prea de
tot; cine poate s-o sufere?" ... Din clipa aceea, multi din ucenicii Lui s-au intors inapoi si nu
mai umblau cu El. Atunci Isus a zis celor doisprezece: "Voi nu va duceti?"
"Doamne", I-a raspuns Simon Petru, "la cine sa ne ducem? Tu ai cuvintele vietii vesnice. si
noi am crezut si am ajuns la cunostinta ca Tu esti Christosul, Sfantul lui Dumnezeu" (Ioan
6:60,66-69).

Revelatia scrisa. Biblia nu ne spune nicaieri ca toata revelatia raspandita de-a lungul timpului
de Dumnezeu este cuprinsa in paginile scrise. Dimpotriva, evangheliile ne spun clar ca "Mai
sunt multe alte lucruri, pe care le-a facut Isus, care, daca s-ar fi scris cu deamaruntul, cred ca
nici chiar in lumea aceasta n-ar fi putut incapea cartile care s-ar fi scris" (Ioan 21:25). La fel
sta situatia cu fiecare generatie care a trait sub lumina revelatiei divine in Vechiul Testament.
Multe din mesajjele lui Dumnezeu nu au fost destinate decat celor care au trait in acea
generatie. Totusi, pentru invatatura generatiilor viitoare, anumite parti ale revelatiei au fost
destinate sa fie inregistrate in scris si pastrate. Rezultatul este culegerea de texte inspirate pe
care le gasim intre copertile Bibliei.
Majoritatea inregistrarilor scrise sunt cronici ale planului facut de Dumnezeu pentru
rascumpararea lumii. Biblia ne invata ca Dumnezeu a hotarat scurgerea istoriei intr-o serie de
secvente succesive in care evenimentele duc spre un punct culminant in care se va implini
voia Sa desavarsita. Oameni alesi de Dumnezeu au fost "inspirati" sa scrie aceste evenimente
pentru invatatura si pregatirea generatiilor viitoare:
"Si avem cuvantul proorociei facut si mai tare; la care bine faceti ca luati aminte, ca la o
lumina care straluceste intr-un loc intunecos, pana se va crapa de ziua si va rasari luceafarul
de dimineata in inimile voastre. Fiindca mai intai de toate, sa stiti ca nici o proorocie din
Scriptura nu se talcuieste singura. Caci nici o proorocie n-a fost adusa prin voia omului, ci
oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant" (2 Petru 1:19-21).
"Pentru ca veti dobandi, ca sfarsit al credintei voastre, mantuirea sufletelor voastre. Proorocii,
care au proorocit despre harul care va era pastrat voua, au facut din mantuirea aceasta tinta
cercetarilor si cautarii lor staruitoare. ... Lor le-a fost descoperit ca nu pentru ei insisi, ci
pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe care vi le-au vestit acum cei ce va vestesc Evanghelia,
prin Duhul Sfant trimis din cer si in care chiar ingerii doresc sa priveasca" (1 Petru 1:9-12).
"Aceste lucruri li s-au intamplat ca sa ne slujeasca drept pilde, si au fost scrise pentru
invatatura noastra, peste care au venit sfarsitul veacurilor" (Rom. 10:10).
Revelatia scrisa inspirata de Dumnezeu. Cu toate ca "inspiratie" nu este un cuvant biblic, el
descrie un concept exprimat in terminologia scripturii. Cuvantul folosit in traducerea
romaneasca este "insuflat" ("Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ..." - 2
Tim. 3:16). "n originalul grec, termenul folosit este "theopneustos" (de la Thoes = Dumnezeu
si pneuma = suflare). Putem spune ca "Biblia este inspirata de Dumnezeu", in sensul ca
Dumnezeu i-a influentat pe oameni sa astearna pe hartie exact cuvintele pe care le citim noi
astazi. Asta nu inseamna ca in Biblie nu sunt si pasaje in care intalnim intelepciunea si
cuvintele oamenilor sau chiar a demonilor. Inspiratia Scripturii a determinat insa care din
aceste cuvinte sa fie inregistrate in scris si care nu.
Inspiratia cartilor biblice nu trebuie confundata cu "inspiratia" despre care vorbim atunci cand
ne referim la produsurile exceptionale ale geniilor umani. Noi spunem ca Shakespeare a fost
inspirat sa scrie sau ca Micheloangelo a fost inspirat cand a creat opere de arta, dar aceasta
inspiratie nu este de origine divina, ci doar o exprimare neobisnuita a capacitatii omului de a
crea. Aceasta forma de "inspiratie" este mai degraba o expresie a capacitatilor umane duse la
extrem, o depasire a normelor de mediocritate generale. "Inspiratia divina" prezenta in Biblie
o face un produs al divinitatii, un mesaj pornit de la Dumnezeu spre umanitatea cazuta in
ruina pacatului.

Revelatia primita prin Duhul Sfant. Agentul principal al revelatiei este Duhul Sfant, cea de
a treia persoana a triunitatii divine. Ambele termene folosite in Vechiul si Noul Testament
pentru "duh" pot fi traduse "vant" sau "suflare". Ideia din spatele terminologiei este ca
Scriptura este "insuflata" de Dumnezeu si a fost primita de cei care au scris-o , tot asa cum se
primeste aerul in plamani prin "inspiratie". Orice incercare de a intra in detaliile procesului
prin care Duhul Sfant le-a transmis oamenilor ce trebuie sa scrie se va izbi intotdeauna de
neputinta noastra de a intelege fenomenele spirituale. Asemenea vantului, "Duhul sufla
incotro vrea si-i auzi vuietul; dar nu sti de unde vine, nici incotro merge" (Ioan 3:8).

LANYUL DE REVELAYIE PRIN BIBLIE

DUMNEZEU
I
I
REVELATIA (Dumnezeu se descopere pe Sine oamenilor)
I
I
INSPIRATIA (Dumnezeu calauzeste oamenii in scrierea cartilor Bibliei)
I
I
RECUNOASTEREA (Dumnezeu convinge oamenii sa accepte cartile sfinte)
I
I
CANONIZAREA (Biblia este formata ca o culegere de carti)
I
I
PASTRAREA (Biblia este copiata exact si multiplicata)
I
I
TRADUCEREA (Biblia este daruita tuturor neamurilor)
I
I
OBSERVAREA (Biblia este citita si cunoscuta)
I
I
ILUMINAREA (Duhul Sfant lamureste launtric textul Bibliei)
I
I
INTERPRETAREA ("Ce?", "De ce?" si "Pentru ce?" este scris in Biblie)
I
I
APLICAREA (Oamenii pun principiile Bibliei in practica zilnica)
Revelatia scrisa prin agenti umani. Venita la noi prin intermediul oamenilor inspirati sa
scrie, Biblia pastreaza aroma personalitatii fiecarui autor al cartilor sfinte. Putem distinge
personalitatea lui, stilul, pasiunile lui, educatia primita, precum si conditiile sociale in care a
trait. Psalmistii scriu in versuri, autorii proverbelor foloseste rima populara, iar elegantul
limbaj folosit de Isaia se deosebeste clar de felul in care folosesc cuvintele Amos si Osea. "n

procesul inspiratiei, Duhul lui Dumnezeu a lucrat asupramintii celor care au scris intr-un mod
tainic, ce nu le-a anulat sau deformat personalitatea.
Ca rezultat final al inspiratiei, Biblia este in intregime un produs divin, dar tot in intregime si
un produs uman. Aceasta aparenta contradictie nu se paote solotiona decat daca ne aducem
aminte ca si Domnul Isus, Cuvantul intrupat, a fost o astfel de paradigma: suta la suta
Dumnezeu si suta la suta om (Dumnezeu adevarat si om adevarat).
Revelatia literala. Biblia sustine ca tot cuprinsul ei este de origine divina. Asta nu inseamna
ca fiecare cuvant este izvorat in intelepciunea lui Dumnezeu, ci mai degraba ca fiecare cuvant
a fost acceptat sa fie in Biblie prin intelepciunea divina a Duhului Sfant. Pasaje in care ne
intalnim cu sectiuni din cronicile de curte ale imparatilor pagani, decrete ale lui Cir, fragmente
citate din lucrarile poetilor greci, sau ganduri de ale diavolului, nu sunt in Biblie ca mesaje ale
lui Dumnezeu pentru noi, ci doar ca decor omenesc si demonic in care se desfasoara lucrarea
mantuitoare a revelatiei rascumparatoare. Minciunile sarpelui in gradina Edenului, ispitirile cu
care a cautat sa-L distruga pe Christos, sovaielile uamne si neascultarile de tot felul, sunt toate
legate prin inspiratie intr-un manunchi din care iese in evidenta planul lui Dumnezeu cu noi si
directiile pe care trebuie sa mearga fara sovaire ascultarea noastra.
"Inspiratia literala" inseamna ca fiecae cuvant din originalul scrierilor a fost asezat acolo
pentru ca Dumnezeu, numai Dumnezeu si intru-totul Dumnezeu a hotarat asa. Ca sa fie precis
a in ansamblul ei, revelatia biblica a trebuit sa fie absolut de precisa in aranjarea fiecarui
cuvant scris. Aceasta nu inseamna ca fiecare Dumnezeu a dictat fiecare cuvant, ci, mai
degraba, ca Dumnezeu a influentat mintea umana a celor care au scris, facandu-i sa aleaga din
vocabularul familiar lor exact acele cuvinte, ganduri si expresii care au imbracat mai bine
mesajul originat in mintea divina. "n acest sens, si numai in el, putem spune ca fiecare cuvant
folosit de cei ce au scris cartile sfinte este "cuvantul lui Dumnezeu."

"MANTUIREA" - CA UN FIR ROSU PRIN CARTILE

BIBLIEI
Lucrurile stau foarte simplu: sau Biblia este intr-adevar o carte despre Rascumparare si atunci
ea este cea mai importanta din toate cartile lumii, sau ea nu este o carte despre Rascumparare
si atunci Scriptura este o carte fara prea mare valoare. Excelenta Bibliei nu sta in domeniile
istoriei, stiintei, antropologiei, eticii sau cosmogoniei, desi elemente din toate acestea se
intalnesc si pe paginile ei. Ea este o carte care proclama salvarea si recuperarea unei umanitati
pierdute intr-o existenta fara sens.
Semnificatia termenului de "rascumparare" este dubla: ea face aluzie la ideea de eliberare, dar
si la pretul care a trebuit platit pentru a putea face posibila aceasta eliberare. Suntem
rascumparati de sub pedeapsa pentru pacat si de sub puterea lui Satan si a pacatului prin pretul
platit pentru noi de Domnul Isus pe cruce. Oricine accepta personal ispasirea facuta de Isus
pentru pacat, este descatusat de sub robia stricaciunii, intra intr-o noua relatie cu Dumnezeu si
asteapta intrarea intr-o lume noua, in care va domni neprihanirea.

Intreaga Biblie, Vechiul Testament cat si Noul Testament, ne vorbeste despre ispasirea
rascumparatoare facuta de Hristos. Jertfa Lui insangerata este pretul rascumpararii platit
pentru eliberarea noastra. El S-a intrupat intr-o natura pacatoasa ca a noastra pentru a putea
satisface cerintele Legii. Sangele Lui a fost acceptat ca plata a datoriei pe care o are omul fata
de Dumnezeu, iar moartea si invierea Lui au aratat ca tranzactia s-a facut si ca omul are astazi
o cale de salvare din impasul in care se afla.
Lucrarea de rascumparare savarsita de Hristos se rasfrange asupra noastra in trei feluri :
1. Ea este asociata cu iertarea pedepsei pe care o meritam;
2. Ea ne scoate de sub puterea pacatului de care am fost robiti prin caderea protoparintilor
nostri: Adam si Eva; si
3. Ea ne vesteste eliberarea finala, cand vom fi transferati din sfera prezentei pacatului intr-o
existenta noua, care va fi inaugurata la cea de a doua venire a lui Hristos. Descrierea acestui
proces de "rascumparare" strabate ca un fir rosu toate paginile Bibliei.
I. Creatia si Caderea
Cand le-a facut Dumnezeu, cerurile si pamantul au fost desavarsite in frumusete si splendide
in maretie, asa cum numai un Creator desavarsit putea sa le faca. Din putinul pe care-l
cunoastem despre eternitatea trecuta, echilibrul si armonia primara desavarsita a fost tulburata
si ruinata de mandria orgolioasa a lui Lucifer, unul dintre heruvimii de rang inalt din ierarhia
cereasca. Prin actiunea lui a intrat in lume pacatul. Asa a inceput raul, pacatuirea si
distrugerea. Oriunde apare, pacatul distruge. Asta a facut el si cand s-a ivit in insula de
neprihanire si armonie pe care Dumnezeu o recrease pe planeta Pamant. Primele capitole din
cartea Genesei ne descriu aceasta drama care s-a petrecut in gradina Edenului. Amagindu-i pe
primii oameni, infectandu-i viclean cu virusul mortal al neascultarii, Satan i-a atras sub
imperiul pacatului. Cand Dumnezeu a venit ca de obicei sa se intalneasca cu Adam si Eva in
racoarea diminetii, primii oameni s-au ascuns, simtind cele dintai consecinte ale caderii:
rusinea si frica. Ca sa-si ascunda goliciunea, Adam si Eva si-au facut niste sorturi din frunze,
dar Dumnezeu le-a spus: "Nu asa!" El a luat sub privirile lor un animal nevinovat din gradina,
l-a injunghiat sub ochii lor si i-a varsat sangele pe pamant, iar cu pielea lui le-a facut cele
dintai vesminte. Acesta este cel dintai episod din "firul rosu" al rascumpararii. Animalul din
Eden a fost prima jertfa adusa de Cel Atotputernic pentru a repara vinovatia oamenilor. M-am
intrebat adesea: ce trebuie sa fi simtit Adam cand a asistat pentru prima data la zvarcolirile
animalului jertfit si a vazut petele sangerii ramase in praful pamantului? O fi inteles el atunci
ca pretul pacatului este suferinta, iar plata lui cere intotdeauna moartea? Prin jertfirea
animalului, Dumnezeu a inaugurat sirul nenumaratelor jertfe care aveau sa stea mereu inaintea
omenirii vinovate pentru a le reaminti continuu despre necesitatea rascumpararii. Ispasirea si
jertfele au inceput in Eden. Istoria lor se va incheia atunci cand vom vedea multimi
nenumarate de oameni iertati si glorificati pentru ca si-au spalat hainele in sangele scump si
sfant al "Mielului lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii."
II. De la cadere la chemarea lui Avraam
n Eden, dupa ce a acoperit goliciunea oamenilor cu pielea jertfei, Dumnezeu s-a intors spre
Satan si i-a zis: "Samanta acestei femei, pe care ai amagit-o si prin care ai distrus intreaga
rasa, iti va zdrobi intr-o zi capul". Timp de secole, rabinii s-au intrebat ce vrea sa insemne
aceasta paradoxala "samanta a femeii", n ordinea fireasca a lucrurilor, samanta ii apartine

barbatului. Noi astazi stim ca Dumnezeu vestise atunci intruparea minunata a Domnului Isus
prin nasterea supranaturala printr-o fecioara. "Vrajmasia" despre care vorbea Dumnezeu
atunci, nu era altceva decat infruntarea perpetua intre dragostea lui Dumnezeu fata de noi prin
Hristos si ura nemasurata a lui Lucifer. Conflictul avea sa-si atinga apogeul la crucea
Golgotei. Satan l-a facut pe Fiul Omului sa sufere, "zdrobindu-i calcaiul", dar prin suferinta
Sa, Fiul a iesit triumfator, "zdrobind capul sarpelui si biruindu-l odata pentru totdeauna pe
Satan, Balaurul, sarpele cel stravechi.
Dupa ce Adam si Eva si-au facut primele locuinte pe scoarta de acum ostila a pamantului, in
casa lor s-au nascut doi fii: Cain si Abel. ntr-un moment de gelozie si de furie nebuna, Cain
si-a ucis fratele. Prin fapta lui insuflata de Satan, se parea ca rascumpararea nu va putea sa
vina: Abel era mort, iar Cain era fugar, "departe de fata Domnului". Samanta femeii trebuia
insa izbavita si Dumnezeu le-a daruit primilor oameni un al treilea fiu, pe Set. Urmasii lui au
continuat apoi linia neprihanirii. Cand insa si acestia s-au incuscrit cu urmasii nelegiuti ai lui
Cain, Dumnezeu Si-a vazut iarasi planul amenintat de interventiile viclene ale lui Satan.
"Ajunge!", a spus El, "toata rasa aceasta este pangarita. Peste o suta doua zeci de ani voi
distruge omenirea printr-un cataclism cum nu a mai fost si nu va mai fi vreodata. Voi aduce
peste ei potopul". Un singur om dintre urmasii lui Set a gasit trecere inaintea ochilor lui
Dumnezeu. Numele lui era Noe. Ca sa perpetueze samanta celor neprihaniti, Dumnezeu i-a
poruncit lui Noe sa construiasca o corabie. ntre peretii ei de salvare si speranta, Noe si-a
izbavit propria familie, impreuna cu familii din toate vietuitoarele pamantului. Noe si cei trei
fii ai sai au reluat apoi firul istoriei rascumparatoare pe pamant.
La scurta vreme insa, omenirea s-a stricat din nou si in loc sa asculte de porunca lui
Dumnezeu de a se raspandi pana la marginile pamantului, cei de atunci s-au grupat intr-o vale
manoasa, s-au sfatuit intre ei si s-au hotarat sa instaureze o civilizatie care sa rezolve
problemele fara ajutorul sau interventia lui Dumnezeu. Ca simbol al independentei si
obrazniciei lor, ei s-au hotarat sa construiasca un turn "al carui varf sa ajunga cerul". Expresia
semnifica dorinta lor de a fi rencadrati in ordinea lumilor ceresti, dar nu prin rascumpararea
pregatita de Dumnezeu, ci prin resursele lor proprii. Ei nu se puteau multumi sa traiasca fara
cer, dar, asemeni lui Lucifer altadata, incercau sa intre in cer ca rivali ai divinitatii, nu ca
fapturi care asculta.
Vazand razvratirea lor, Dumnezeu S-a coborat sa le zadarniceasca planurile si le-a "ncurcat
limbile", facandu-i sa inceteze lucrarea. Din pricina aceasta, turnul a ramas in istorie ca
"turnul Babel". Numele poate fi tradus din aceasta limba straveche prin: "ncurcatura", "sarpe
inelat" sau "poarta a cerului".
Nemaiputand sa se inteleaga unii cu altii, oamenii de atunci s-au raspandit apoi pe toata
suprafata pamantului, formand natiunile si grupele lingvistice de astazi. Cei trei fii ai lui Noe :
Sem, Ham si Iafet sunt stramosii tuturor popoarelor de pe fata pamantului.
III. De la chemarea lui Avraam pana la timpul judecatorilor
Istoria vietii lui Avraam incepe intr-o vreme foarte, foarte intunecata. Satan reusise sa
prabuseasca intreaga lume intr-o idolatrie crasa si indobitocitoare. Dumnezeu a mai intins inca
o data mana Lui salvatoare in suvoiul timpului si l-a chemat pe Avram sa iasa din casa,
cetatea, tara si neamul lui si sa se lase condus spre o alta tara pe care i-o va da in dar Domnul.
ntr-o sclipire de ascultare si supunere, Avram a ascultat de glasul Domnului si a plecat din
cetatea Ur, din Caldeea, spre meleagurile Canaanului. Ajuns acolo, el a locuit in corturi si a

avut doi copii. Dumnezeu i-a spus insa ca Ismael, cel mai mare dintre cei doi, fiul initiativelor
firesti nascut dintr-o femeie roaba, nu va mosteni promisiunea divina. Alesul divin a fost
Isaac, nascut in neputintele trupului si in imposibilitatea firii pamantesti la varsta de o suta de
ani. Acest Isaac a avut si el doi fii, pe Esau si pe Iacov. Si iarasi, Dumnezeu l-a lepadat pe cel
mai mare, Esau, si l-a ales pe cel mic, Iacov. Dupa aceea, Dumnezeu i-a schimbat acestuia
numele din Iacov ("cel inselator") in "Israel", "omul care se lupta cu Dumnezeu".
Familia acestui Iacov a trebuit sa se stramute pentru o vreme in Egipt din cauza unei secete
indelungate care a produs o foamete teribila in Canaan. Trecut prin suferinte sfasietoare, unul
dintre fii lui Iacov, fusese deja asezat providential in fruntea tuturor administratorilor
Egiptului. Dupa o vreme insa, in Egipt a venit la putere un Faraon care nu-l cunostea pe Iosif
si urmasii lui Iacov au ajuns intr-o grea robie, din care au strigat dupa ajutor catre Dumnezeul
parintilor lor. Dupa 430 de ani petrecuti in Egipt, Dumnezeu l-a ridicat pe Moise ca eliberator
al poporului Sau.
Printr-un sir de interventii miraculoase, Dumnezeu a zdrobit incapatanarea potrivnica a lui
Faraon si Si-a scos poporul dupa o noapte extraordinara, numita "de Paste". ngerul mortii a
trecut prin Egipt si a omorat pe titi intaii nascuti ai egiptenilor, de la oameni pana la
dobitoace. Doar in casele israelitilor, unde sange proaspat de miel junghiat era deja asezat pe
usiorii usii, n-a murit nimeni. Se petrecea inca un episod din istoria "firului rosu al
rascumpararii".
Dupa ce i-a scos cu mana tare din Egipt, Dumnezeu i-a trecut pe evrei prin Marea Rosie si i-a
dus la Muntele Sinai, unde le-a incredintat Legea celor zece porunci, tiparul Cortului intalnirii
si instructiunile pentru viata sociala si de inchinaciune. Toate aceste amanunte se gasesc in
cartile: Exodul si Leviticul. Aproape toate randuielile ceremoniale si obiectele de cult
prevesteau in chip simbolic venirea rascumpararii prin jertfirea Fiului lui Dumnezeu.
Dupa moartea lui Moise, Iosua a condus razboaiele de cucerire a Canaanului. Cu ocazia
cuceririi Ierihonului, o femeie care aratase bunavointa fata de evrei a fost crutata, ea si familia
ei, pentru ca asezase pe zidurile casei ei o sfoara rosie caramizie. Era si aceasta o alta aparitie
a "firului rosu" al rascumpararii.
Dupa Iosua, a urmat vremea Judecatorilor in care evreii au experimentat multe caderi si
suferinte. Pe vremea lui Samuel, evreii au cerut un imparat, dupa moda tuturor celorlalte
popoare.
IV. De la ultimul judecator la un imparat dupa inima lui Dumnezeu
n Sine insusi, Dumnezeu stiuse mai dinainte ca israelitii vor fi incapabili sa traiasca la
inaltimea "teocratiei" si ca vor dori pe unul dintre ei ca imparat (Deut.17:14-20). Asta nu
inseamna ca El n-a suferit cand S-a vazut lepadat de popor. Experienta trista cu Saul, trebuia
sa-i arate lui Israel, ca omul nu este ce pare la infatisare si nimeni nu-I poate lua locul lui
Dumnezeu in rezolvarea problemelor umane. Desi a inceput frumos, Saul a nesocotit foarte
curand mesajele date de Dumnezeu prin Samuel si a trebuit sa fie lepadat din fruntea
poporului. Interesant ca neascultarea sa s-a manifestat tot in problema aducerii jertfei. Saul na avut rabdare sa astepte orarul jertfei asa cum il hotarase Dumnezeu si nu s-a conformat
poruncii de a da mortii toate lucrurile dusmanului. n locul lui, Dumnezeu l-a trimis pe
Samuel sa-l unga ca imparat pe David, adolescentul cu par balai, care pastea oile tatalui sau.
V. David si imparatiile lui Iuda si Israel

Prima parte a domniei lui David peste Israel a fost extraordinara. n numai doua decenii,
Dumnezeu le-a daruit un salt de civilizatie de cel putin cateva generatii. In culmea gloriei si
prosperitatii insa, David a devenit indulgent cu sine insusi si a cautat luxul, confortul si
privilegiile celorlalti monarhi orientali. Din aceasta pricina, cea de a doua parte a domniei lui
a fost marcata de tragedii si suferinte. Dumnezeu i l-a daruit totusi pe Solomon si a facut din
acest urmas la tron o culme a intelepciunii si priceperii. Acestea nu l-au scapat insa pe
Solomon de o straveche amagire din partea lui Satan: pacatul. Neascultarea fata de Dumnezeu
l-a dus la ruina, iar imparatia s-a dezbinat imediat dupa moartea lui, formand cele doua regate:
Israel, cu capitala la Samaria, si Iuda, credincios casei lui David si cu capitala eterna la
Ierusalim.
Amandoua regate au degenerat treptat si au cazut in idolatrie. Dumnezeu a trimis osti
puternice impotriva lor si asirienii au dus in robie Israelul in anul 722 i.d.H.., iar babilonienii
i-au dus in robie pe cei din Iuda in anul 586 i.d.H.. Din captivitatea babiloniana ne-au ramas
trei mari binecuvantari: evreii au fost transformati in acest creuzet curatitor intr-un popor
imun la idolatrie; departe de Templu, ei au infiintat Sinagoga, locul in care se traia
inchinaciunea si se studiau Scripturile, iar dupa tiparul ei s-a nascut mai tarziu Biserica;
preocuparea cu studiul a dus la adunarea cartilor sfinte si la formarea Canonului Vechiului
Testament. Din lacrimile suferintei s-au nascut sclipirile binecuvantarii. A fost un alt episod al
istoriei rascumparatoare.
VI. De la vremea restaurarii, la vremea rascumpararii si la vremea predicarii
n noaptea cruda a decaderii, robiei si suferintei, pe cerul lui Israel au stralucit, asemeni unor
constelatii, profetii Bibliei. Mesajul lor divin a explicat si proclamat cauza caderii lui Israel :
neascultarea. n disperarea generala, glasurile lor au mentinut vie speranta intr-o vreme
viitoare in care Dumnezeu v-a interveni din nou si va recupera, rascumpara si restaura poporul
fagaduintei. Unele dintre cele mai extraordinare pasaje profetice se afla in Isaia 53 si in
Psalmul 22. Aceste texte sunt anunturi ale programului dupa care Dumnezeu va face
rascumpararea omenirii.
ncepand cu anul 593 i.d.H.., imparatul babilonian Cirus le-a permis evreilor sa se intoarca in
vatra lor stramoseasca. Sub conducerea lui Zorobabel, conducatorul politic, si Iosua, Marele
Preot, evreii au inceput sa reconstruiasca casele si cetatile. Profetii: Zaharia, Hagai si Maleahi
i-au inspirat la reconstruirea Templului si la asezarea unor vremi in care Dumnezeu se va
intoarce iarasi la poporul Lui, il va rascumpara si-i va reda slava de odinioara.
Pentru un timp, lumea din jur a trecut prin vremea expansiunii grecesti si prin teribila
campanie de cucerire a romanilor. n culmea puterii, Cezar August, a vrut sa-si numere supusii
din provinciile Imperiului, pentru a-si masura gloria. Nebagat in seama de nimeni, s-a dus
atunci sa se nasca in Betleemul Iudeii, pruncul Isus, nascut din "umbrirea Duhului Sfant" in
pantecele Mariei.
Dupa o viata exemplara de propovaduire si facere de bine descrisa in cele patru Evanghelii,
Isus S-a dus sa se aseze pe o cruce, intr-o titanica inclestare de forte cu Satan, printul acestei
lumi. ntregul cosmos a vazut atunci cum profetia din Eden s-a implinit. Dupa inaltarea Sa la
cer, Domnul Isus ne-a trimis Duhul Sfant, a nascut la Rusalii Biserica si-i atrage acum la Sine
pe toti oamenii.
Cand predicam Evanghelia, noi vestim sangele rascumparator varsat pe lemnul crucii.
Rastignirea este punctul culminant al "firului rosu rascumparator" care strabate Biblia.

Prin apostolii si proorocii Bisericii primare, Dumnezeu a trimis Evanghelia pana la marginile
pamantului. Ales in mod special si trimis imputernicit cu aceasta misiune a fost un beniamit
din Israel, pe nume Saul. Fratii din Biserica primara i-au schimbat repede numele in Pavel,
"cel mic si smerit".
Ispravnicia acestui Pavel a fost sa ajunga apostolul Neamurilor, popoarele lumii din afara
granitelor lui Israel. Aflat permanent in calatorie, Pavel a scris scrisori Bisericilor noi
infiintate. Aceste scrisori sunt "epistolele" Noului Testament in care gasim invatatura despre
mantuire, sfintire si asteptarea revenirii Domnului.
VII. Apocalipsa si vremea sfarsitului
Biblia incepe si se termina simetric cu carti de "descoperire": Genesa ne vorbeste ceva despre
vremea dinaintea facerii omului, iar Apocalipsa ridica putin valul care acopera vremurile
viitoare si reinstaurarea eternitatii.
Exilat din cauza persecutiei pe insula Patmos din Mediterana, batranul Ioan, unul dintre cei
doisprezece ucenici ai Domnului si singurul ramas in viata dintre ei, este "rapit" in Duhul la
cer si primeste misiunea de a ne transmite tot ceea ce-i descopere Dumnezeu despre vremurile
viitoare.
Apocalipsa este greu de inteles doar pentru oamenii care cauta in ea sensuri si alegorii
obscure. Orice cititor sincer va gasi in ea intotdeauna un mesaj de speranta si anticiparea
revenirii Domnului. Revolta lui Satan va continua sa inspire omenirea in desfasurarea istoriei
ei. Conflictul cu Fiul Omului va continua prin persecutarea celor care apartin poporului
Domnului. Infruntarea finala se va da in cadrul unui sistem socio-politic in care oamenii ii vor
fi dusmani pe fata a lui Dumnezeu. Babelul de la inceput, crescut prin Babilonul robiei, va
ajunge atunci sa cuprinda in duhul sau de ratacire intreaga omenire. Sistemul va fi numit:
Babilonul cel mare ! "Mielul junghiat" se va intoarce in fruntea ostirilor ceresti, imbracat in
haine stropite de sange, si va pravali dusmanii in iazul cu foc si cu pucioasa si va deschide
usa unei existente noi, in care natura restaurata si credinciosii rascumparati vor mosteni slava
si fericirea. Acesta este punctul final al "firului rosu" ce ne-a calauzit prin labirintul istoriei
spre iesirea glorioasa dinspre limanul slavei.

Supranaturalul biblic
Biblia cu explicatii

Inapoi la Cuprins

Biblia este marturia despre Dumnezeul cel viu! El locuieste intr-o lume din care noi am
"cazut" prin pacatul lui Adam si Eva. Experimentam acum o existenta restransa la
"desertaciune si decadenta". Viata noastra de acum este lipsita de contactul binefacator cu alte
sfere de existenta. Am fost redusi la dimensiuni strajenitor de mici si de insuficiente. Nu mai
traim nici macar cat traiau patriarhii inainte de potop, nu mai folosim decat o mica parte din
celulele creierului si ne este interzis accesul in dimensiunea "telepatica" sau "hipnotica". Cum
observa cu tristete poetul Costache Ioanid:
"Inainte a fi ceea ce suntem / Am fost aceea ce vom fi,
Caci moartea nu-i o nimicire, / Ci poarta inspre-o noua zi!"

Venita inspre noi din limanul unor existente infinit superioare, Biblia este presarata cu
marturii despre experiente si realitati nefamiliare noua, proprii miscarii si dimensiunilor
divine. Citim aceste pasaje cu uimire, unii sceptici, altii entuziasmati de anticiparea intrarii
viitoare intr-o lume in care vom fi partasi "puterilor veacului viitor". Pasajele ne vorbesc
despre "supranaturalul Bibliei", sau, cum bine le-a numit cineva, "super-naturalul Bibliei"!
Pentru acest domeniu, am inventat o terminologie a noastra, a celor deocamdata neputinciosi.
Iata cativa din termenii acestei terminologii a "supranaturalului":

"Semn" - (lit. "omen" aramaica, "token" in ebraica, "semeion", "teras", in greaca).

Termenul, impreuna cu sinonimele sale, numeste fenomene neobisnuite cu origine
supranaturala, destinate sa atraga atentia, sa avertizeze sau sa incurajeze in credinta. Contextul
in care apare da de obicei si semnificatia "semnului" divin.
Contemporanii Domnului Isus I-au cerut un "semn" care sa le dovedeasca divinitatea Sa. El
le-a amintit doar despre "semnul proorocului Iona", care s-a intors printre cei vii dupa ce a stat
trei zile si trei nopti in pantecele unui peste mare (Mat. 12:38-40). O minune este un
eveniment inexplicabil in conditiile "normale" experientei noastre actuale. Ea este insa foarte
fireasca in sfera de existenta a divinitatii. Am putea defini "semnul" (si corespondentul lui,
"minunea") si ca o "intersectie" dintre doua lumi, o patrundere temporara a realitatii dintr-o
sfera superioara de existenta in lumea noastra de acum si aici. Magii si vrajitorii Egiptului,
care cochetau cu "supranaturalul demonic" au identificat o minune cu exclamatia: "Aici este
degetul lui Dumnezeu!" (Exod 8:19).
Tinand seama de dimensiunile universului "spatiu---timp" in care ne aflam, ne putem da
seama ca orice interventie a unei realitati dintr-un univers cu mai multe dimensiuni este un
"semn" si pare "inexplicabila" pentru observatorul din universul inferior. Pentru universul
liniar nu se poate explica unghiul geometric, pentru universul plan nu se poate explica cum
doua linii drepte intersectate mai pot sa se intalneasca o data pe o sfera (asemenea
meridianelor imaginare de pe glob), etc. Inchipuiti-va cum am "vedea" intrarea mainii in apa,
daca am trai intr-o lume restransa la dimensiunea plana a suprafetei ei: mai intai un punct
(varful degetului mijlociu), apoi un cerc care creste (degetul), un cerc si un punct (aparitia
degetului inelar), doua cercuri (cele doua degete), doua cercuri si un punct (aparitia degetului
aratator), etc. pana cand toate s-ar cumula intr-un oval (sectiunea palmei). Obiectele
zburatoare neidentificate (OZN) sunt probabil astfel de "patrunderi" dintr-o lume cu mai
multe dimensiuni in lumea noastra.

Minuni - Daca prin minune intelegem ceva neconform cu lumea in care traim si cu legile
ei, atunci Biblia este, de la un capat la altul, intesata cu astfel de "minuni". Insasi procesul
creatiei, ne spun cercetatorii de astazi, a fost guvernat de legi inverse celei de a doua legi a
termodinamicii. Astazi, in procesul entropiei, toate se descompun, se desfac. Atunci, toate sau compus, s-au "facut". Mergand invers pe scara timpului, astronomii au ajuns sa descifreze
procesul facerii. Asta pana in primul minut al marii "explozii". Restul ... este o minune
indescifrabila!
Minunile savirsite de Dumnul Isus pot si trebuie clasificate in minuni de identificare, minuni
de exemplificare si minuni de ajutorare.
Minunile de identificare au fost interventii prin "accelerarea proceselor creatiei". Prin
savirsirea acestor minuni, Isus S-a prezentat drept ceea ce era in Sine insusi: Dumnezeu
adevarat din Dumnezeu adevarat, Dumnezeu creator al tuturor lucrurilor. Atunci cind a
schimbat apa in vin, Domnul Isus n-a facut altceva decit sa "accelereze" un proces deja

existent in "ordinea naturala". De fapt, prin vita de vie, acest proces se desfasoara "natural" in
fiecare an de recolta! La fel si cu inmultirea piinilor sau a pestilor. Din bobul de griu ies multe
boabe de griu si din peste se inmultesc pestii!
Minunile de exemplificare au fost minuni "cu mesaj direct". Vindecarea leprei a fost o
ilustratie a curatirii de pacatul mortal. Vindecarea orbirii sau a paraliziei au fost ocazii de a
ilustra lucrarea spirituala facuta la nivelul mantuirii sufletului. De fapt, asa cum este aratat in
studiul introductiv de la Evanghelia lui Ioan, aceste "minuni de exemplificare" au fost
selectionate in numar de sapte in acea evanghelie si asezate in trepte simbolice care explica
procesul mantuirii.
Tot in aceasta categorie putem aseza si minunile savirsite de Dumnezeu cu prilejul scoaterii
evreilor din Egipt. Fiecare din cele zece plagi a fost indreptata in mod expres impotriva unuia
din zeii Egiptului. Prin aceasta cavalcada de minuni, Dumnezeu a demontat "panteonul"
Egiptului si l-a facut de ris inaintea tuturor oamenilor.
Minuni de ajutorare au fost ocazii de manifestare a milei si a dragostei divine, un fel de
avanpremiera a schimbarilor care se vor produce "in vremurile viitoare". Venirea lui Isus, ca si
revenirea Sa in slava trebuie sa schimbe "trupul starii noastre smerite", sa ne scoate din
imperiul neputintelor si sa ne reaseze in prerogativele plenare ale infierii noastre ca fii ai lui
Dumnezeu. In moartea Sa, Isus a luat asupra Lui "toate boalele noastre" si a platit pretul
reintrarii noastre in "normalitatea" cerului.
Relatia dintre "semne", "minuni" si "credinta" a fost si este discutata aprins in cadrul
diferitelor scoli teologice. Este suficient sa spunem aici ca noi asezam credinta in Christos
inaintea tuturor celorlalte elemente ale vietii crestine. Prin credinta in Christos, noi ajungem
sa acceptam existenta minunilor. Reciproca, anume ca prin existenta minunilor putem ajunge
la credinta in Christos, este o propozitie mult mai indoielnica.

"Puteri" - (lit. "dunamos" in greaca). Fariseii L-au intrebat pe Isus: "Cu ce putere faci
Tu lucrurile acestea si cine ti-a dat aceasta putere?" (Mat. 21:23). O minune sfideaza sau
suspenda temporar legile fizice ale lumii materiale. Domnul Isus si Petru au umblat pe mare.
Elisei a facut sa pluteasca o secure de fier, vindecarile au inversat procesul degenerator sau au
recreat materia vie.
"Puterile" si, in special, "peterea lui Isus", sunt exemple de interventii divine in ordinea
decadenta a entropiei din existenta lumii materiale actuale. Astfel de interventii reactiveaza
fenomenul "creator", inversind, deocamdata temporar, niste consecinte evidente ale pacatului.
Apostolul Pavel ne instiinteaza despre "nemarginita putere" pe care a manifestat-o Dumnezeu
in invierea lui Christos. Aceiasi "putere a tariei Lui" este astazi la lucru in viata celor
"credinciosi", trecindu-i de la moarte la viata si pregatindu-i astfel pentru intrarea in Imparatia
viitoare (Efes. 1:17-21).
Intr-un alt text, autorul epistolei catre Evrei ne spune ca cei care L-au primit cu adevarat pe
Christos in viata lor "au gustat Cuvantul cel bun al lui Dumnezeu si puterile veacului viitor"
(Evrei 6:5).
Manifestarea acestor "puteri" a fost sigiliul care a certificat lucrarea apostolica si a dat
autorilor cartilor Noului Testament autoritate in fata contemporanilor si a oamenilor din toate
generatiile:
"Semnele unui apostol le-ati avut printre voi in toata rabdarea, prin semne, puteri si minuni
care au fost facute intre voi" (2 Cor. 12:12).

"Viziuni" - (lit. "opasis" in greaca).

Sunt patrunderi dincolo de dimensiunile spatiotemporale, in lumea sau realitatea pe care vrea Dumnezeu s-o transmita cuiva.
Viziunile pot fi "anticipative", veritabile calatorii printr-un tunel al timpului, prin care
subiectul este proiectat in viitor si facut martor la evenimente care nu s-au petrecut, dar care
se vor intampla cu siguranta. O astfel de viziune este descrisa in cartea proorocului Naum.
Textul capitolelor doi si trei sunt adevarate scenarii cinematografice, pline de dramatism si
activitate: "... Auziti pocnetul biciului, uruitul rotilor, tropaitul cailor, si duruitul carelor! Se
arunca navalnici calaretii, scanteiaza sabia, fulgera sulita ... O multime de raniti! ... Gramezi
de trupuri moarte! ... Morti fara numar! ... Cei vii se impiedica de cei morti! ..." (Naum 3:2-3)
Viziunile pot fi "revelatii din alte dimensiuni", ca acelea ale lui Ezechiel sau ale apostolului
Pavel (2 Cor. 12:1-4- "... a fost rapit in rai, si a auzit cuvinte, care nu se pot spune, si pe care
nu-i este ingaduit unui om sa le rosteasca ...").
Viziunile pot avea un caracter de "comunicare" intre Dumnezeu si profetii Sai. Iata ce scrie
in Numeri 12:6: "Ascultati bine ce va spun! Cand va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul,
Ma voi descoperi lui printr-o vedenie sau ii voi vorbi intr-un vis". O astfel de "vedenie" i-a
fost daruita de Dumnezeu apostolului Pavel pentru a-l determina sa treaca in Macedonia
(Fapte 16:9).

Telepatie - Este o functie "atrofiata" a sufletului de a intra in contact cu alte persoane

aflate la mari distante si de a primi si trimite informatii. Cercetatorii fenomenelor
parapsihologice de azi au scos in evidenta existenta acestor potente "latente" in manifestarile
organismelor vii. Biblia prezinta acest fenomen intr-un text din Vechiul Testament. Proorocul
Elisei a putut auzi de la distanta ce vorbea imparatul Sirienilor cu capeteniile lui in cort: " ...
proorocul Elisei, care este in Israel (deci la mare distanta) spune imparatului lui Israel
cuvintele pe care le rostesti in odaia ta de culcare." (2 Imp. 6:8-23).

Antinomie - Daca toti intelegem rationamentele logice, cu paradoxurile si antinomiile

avem mai mult de furca! Un paradox este o afirmatie compusa din doua jumatati aparent
contradictorii, dar armonizate in urma unei explicatii surprinzatoare. Este paradoxal ca David
sa-l invinga pe Goliat sau ca Rahav sa fie in linia stramosilor mesianici. O antinomie este o
afirmatie compusa din doua jumatati aparent contradictorii, care nu se armonizeaza decat in
sfera intelepciunii divine. Noi putem doar sa o vedem functionand. Iata trei paradigme clasice:
I. Cine a scris Scripturile? Pe de o parte "toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu" , "Caci
oamenii au vorbit de la Dumnezeu, manati de Duhul Sfant" (2 Tim. 3:16; 2 Petru 1:21). Pe de
alta parte insa, oameni ca Moise, Samuel, Ezra, Neemia si-au scris cronicile si ele sunt pline
de stilul, personalitatea si specificul autorilor lor. Iata ce "motivatie" aseaza Luca in debutul
scrierii lui: "Fiindca multi s-au apucat aa alcatuiasca o istorie amanuntita despre lucrurile care
s-au petrecut printre noi, ..., am gasit si eu cu cale, ..., dupa ce am facut cercetari cu
deamaruntul asupra tuturor acestor lucruri de la obarsia lor, sa ti le scriu in sir, unele dupa
altele, ca sa poti cunoaste astfel temeinicia invataturilor, pe care le-ai primit prin viu grai"
(Luca 1:1-4). Scripturile sunt 100% divine si tot 100% produs uman al autorilor lor. Oamenii
acestia nu le-au scris intr-o stare de transa, ci in toata puterea facultatilor lor.
II. Cine traieste viata noua in crestinul Nou Testamental? Pe de o parte ni se spune ca
"Dumnezeu este acela care lucreaza in noi si ne da dupa placerea Lui si vointa si
indeplinirea", iar pe de alta parte ni se spune: "Dati-va si voi toate silintele!", "Dupa cum

intotdeauna ati fost ascultatori, duceti pana la capat mantuirea voastra, cu frica si cutremur"
(Filip 2:13, 14; 2 Petru 1:5). Ca si Scripturile sau Cuvantul scris, si viata crestina sau Cuvantul
trait, este 100% dumnezeiesc si tot 100% omenesc.
III. Cine hotaraste mantuirea? Exista "predestinatie" sau traim dupa "liberul arbitru"? Ne-a
ales Dumnezeu "mai inainte de intemeierea lumii" si "nu atarna nici de cine vrea, nici de cine
alearga, ci de Dumnezeu, care are mila" (Rom. 9:16) sau "oricine va chema Numele
Domnului va fi mantuit" (Rom. 10:13)? Spurgeon spunea ca in cetatea mantuirii exista doua
inscriptii. Una afara, deasupra portii, pe care scrie: "Oricine vrea, poate sa intre!" si alta tot
deasupra porti, dar inauntru, pe care este scris: "Au intrat numai cei alesi!" Cum se poate
explica aceasta? Bineinteles ca nu se poate explica. Este o antinomie si ea ne dovedeste ca
revelatia Scripturii nu este produsul mintii omenesti, ci este venita spre noi dintr-o lume in
care "timpul" nu mai curge ca in lumea noastra, ci are dimensiunile si caracteristicile
"vesniciei"!

Atemporaneitatea - Domnul Isus a subliniat incapacitatea noastra de a pricepe

dimensiunile vesniciei: "Daca v-am vorbit despre lucruri pamantesti si nu credeti, cum veti
crede cand va voi vorbi despre lucruri ceresti? Nimeni nu s-a suit in cer, afara de Cel ce s-a
pogorat din cer, adica Fiul omului, care este in cer" (Ioan 3:13) . Cum putea fi Isus, Fiul
omului si intre oameni si ... in cer? N-ar fi fost mai corect sa spuna: "care a fost in cer"?
Criticii au mai remarcat si o alta greseala "gramaticala" in Evanghelie. Isus spune: "Mai inaite
sa se fi nascut Avraam, Eu sunt" (Ioan 8:57). N-ar fi fost mai corect sa spuna: "Eu am fost"?
Nu! Pentru ca El era Iehova, Atemporalul, Eternul "Eu sunt Cel ce sunt!"

Multidimensiunile Bibliei - Oamenii de stiinta moderni au intuit ca "realitatea"

universului nostru nu poate fi explicata doar prin cele patru dimensiuni ale teoriilor stiintifice
clasice (lungime, latime, inaltime, timp). Exista banuiala ca universul nostru s-ar intinde pe
cel putin 22 de dimensiuni. Omul neinitiat nu poate "intui" realitatea despre care vorbesc
oamenii de stiinta. La fel este si cu unele pasaje din Biblie care par a ilustra un univers
multidimensional, cu manifestari care sfideaza intelegerea noastra. Iata citeva din aceste
pasaje:
1. Probabil ca dintre multele viziuni ale Bibliei, cea mai socanta este seria de experiente
extrasenzoriale traite de Ezechiel. Desi si-a dat toata silinta sa consemneze ceea ce a vazut,
intre prooroc si cititor nu exista o comunicare coerenta. Sau el n-a putut spune clar ce a vazut
sau noi nu-l putem intelege. Iata un exemplu: "Infatisarea acestor patru roate si materialul
din care erau facute, pareau de hrisolit si toate patru aveau aceiasi intocmire. Infatisarea si
intocmirea lor era de asa fel incat fiecare roata parea ca este in mijlocul unei alte roate.
Cand mergeau, alergau pe toate cele patru laturi ale lor, si nu se intorceau de loc in mersul
lor." Tot pasajul acesta din Ezechiel 1:1-28 descrie "slava Domnului". Nici un artist grafic n-a
reusit sa redea in desen descrierea facuta de Ezechiel. Cuvintele lui nu gasesc corespondent in
experienta si imaginatia noastra.
2. In aceasta categorie a patrunderii dincolo de cele patru dimensiuni ale universului nostru as
pune si "intalnirea" dintre Moise si Dumnezeu pe muntele Sinai. Fara indoiala ca Moise a
"vazut" acolo "chipul Templului" si "imaginea" uneltelor lui (Exod 25:9;40). Ceea ce ma
fascineaza insa este neputinta limbajului nostru de a descrie "realitatea" traita de Moise.
Dimensiunile spatiului sunt inghitite de alte dimensiuni superioare, asa ca descrierea se
estompeaza si devine confuza: "Domnul S-a pogorat intrun nor, a statut acolo langa el, si a
rostit Numele Domnului. Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a strigat: ..." Cum a stat langa

el si a trecut prin fata lui in acelasi timp noi nu putem pricepe. Intalnirea s-a desfasurat la o
intersectie intre lumea noastra fizica si realitatea multidimensionala a lumii de dincolo.
3. La fel este si cu evreii care s-au apropiat sa-l vada pe Dumnezeu. Ne este imposibil sa
vizualizam ce au experimentat ei pe muntele intalnirii cu Dumnezeu: "Ei au vazut pe
Dumnezeul lui Israel; sub picioarele Lui era un fel de lucrare de safir straveziu, intocmai ca
cerul in curatia lui" (Exod 24:10).
4. Unul din cele mai gresit citate texte din Biblie este fara indoiala si versetul 7 din Psalmul 7:
"Ingerul Domnului tabaraste in jurul celor ce se tem de El, si-i scapa din primejdie."
Foarte multi oamenii spun "ingerii Domnului tabarasc in jurul celor care se tem ..." Mintea
umana nu intuieste ca expresia biblica nu se potriveste cu experienta noastra si tinde imediat
sa o modifice. Cum ar putea "Ingerul Domnului" (la singular) sa tabarasca "in jurul" cuiva ?
Adevarul biblic se refera la o imbratisare de dincolo de dimensiunile limitatei noastre
experienta umane prezente. Revelatia primita de psalmist ne comunica ceva din realitatea
multidimensionala a Bibliei.
5. Tot asa, cartea Apocalipsei ne spune ca: "In mijlocul pietii cetatii si pe cele doua maluri ale
raului, era pomul vietii, rodind douasprezece feluri de rod, ..." (Apoc. 22:2). Un singur pom al
vietii va sta in acelasi timp si pe amindoua maluri ale riului si in mijlocul pietii cetatii.
Interesant, nu?

Tot in categoria manifestarilor miraculoase specifice unei alte sfere de existenta trebuiesc
incadrate si aratarile Domnului Isus de dupa inviere: El a putut sa intre prin usi incuiate
(Ioan 20:9), sa cunoasca gandurile de la distanta (Ioan 20:27), sa manance, dar sa nu aiba
nevoie de mancare (Luca 24:36-43), sa teleporteze instantaneu trupul sau la mari distante
(Luca 24:31), sa se inalte la cer si sa reapara printre ucenici (Ioan 20:17).
Unii oameni au refuzat Biblia pentru ca ea cuprinde lucruri pe care ei nu le pot intelege! Dar
asa este normal sa fie! Ea ne vorbeste despre un "dincolo" din care am fost smulsi pentru o
vreme si in care suntem chemati cu iubire sa ne intoarcem. De aceea Domnul Isus s-a numit
pe Sine: "Calea, Adevarul si Viata"! De aceea El este "Usa"! Supranaturalul Bibliei ne atrage
atentia ca nu este totul "aici" si "acum"; ca exista un Dumnezeu infinit mai mare si mai
complex decat noi, care ne-a creat si care ne vrea cu gelozie pentru Sine. Marturia Scripturii
ne arata ca Acest Dumnezeu a plecat in cautarea omului pierdut si ca El a facut tot ce putea si
era necesar ca sa-l mantuiasca. Un singur lucru nu va face insa niciodata Dumnezeu: Sa ne
mantuiasca cu forta. Aceasta depinde de tine si de mine.

Cifrul spiritual al cifrelor

Inapoi la Cuprins

Este indeobste cunoscut ca unele din limbile vechi, ca de exemplu ebraica si latina, folosesc
aceleasi semne atat pentru litere cat si pentru cifre. In felul acesta, fiecare cuvant are, pe langa
semnificatia literara si o valoare numerica data de suma tuturor semnelor care-l compun.
Stiinta care se ocupa cu interpretarea spirituala a valorilor numerice a cuvintelor se numeste
"Gematrie" .

Cititorul atent al Bibliei a observat deja ca anumite numere si cuvinte se repeta in pasaje cu
semnificatii asemanatoare. In afara mult discutatului "666" ca semn al lui Antichrist, celelalte
numere si semnificatiile lor spirituale nu sunt prea bine cunoscute crestinilor de astazi. Iata
mai jos o scurta enumerare a semnificatiilor spirituale inscrise in numerele Bibliei:

UNU. Poarta in el semnificatia unitatii si a originii. Ca regula generala, prima aparitie in

textul Scripturii defineste semnificatia unui anumit termen si-i reglementeaza interpretarile
ulterioare. Cifra UNU apare in contextul creatiei primordiale. In cea dintai zi, Dumnezeu a
facut lumina. Primele cuvinte ale Bibliei sunt: "La inceput, Dumnezeu... " Cifra unu este
asociata cu divinitatea, ca sursa, suport si scop unic al intregii creatii.

DOI. Este sinonim cu notiunea de "diferenta". Teritoriul lui "doi" incepe acolo unde se
sfarseste limita unitatii. Cifra doi inseamna conflict, opozitie, dezbinare. In cea de a doua zi a
creatiei, Dumnezeu a "despartit apele". In domeniul lui "doi", similaritatile sunt exceptionale
si trebuiesc tratate cu tot respectul. De exemplu, la tribunal sau la judecata, cand doua entitati
diferite au o pozitie comuna, marturia lor este suficienta pentru un verdict, pentru o decizie.
Tot asa, avem doua urechi, doi ochi, etc.

TREI. Defineste echilibrul si suficienta. Trei puncte sunt minimul suficient pentru definirea
unui plan geometric sau pentru a face un scaun stabil. Cifra 3 a imbracat foarte repede
semnificatia "perfectiunii divine" si a desavarsirii. In cea de a treia zi a creatiei, Dumnezeu a
facut sa apara lucruri, care impreuna cu celelalte lucrari din primele doua zile, au completat
elementele strict necesare vietii. De fapt, zilele creatiei merg in serii paralele de cate trei. Ziua
a patra, a cincea si a sasea, complecteaza simetric lucrarea lui Dumnezeu din cea dintai, cea
de a doua si cea de a treia zi (In domeniul Luminii apar "luminatorii"; in spatiul Cerului apar
vietuitoarele si din Pamant apar animalele terestre). Cifra trei este asociata si cu Invierea, caci
in cea de a treia zi a iesit la iveala pamantul de sub acoperisul de ape si a dat nastere la
belsugul de vegetatie, ca un prim salt de la materia moarta la cea vie.

PATRU. Poarta semnificatia infaptuirilor creatoare (3+1) si este intotdeauna asociata cu

contextul realizarilor din lumea materiala, a realitatii "de sub soare". Exista 4 Evanghelii care
redau viata terestra a Domnului Isus. Sunt patru puncte cardinale (Nord, Sud, Est, Vest).
Intreaga aventura a vietii umane a fost asezata de Dumnezeu intr-un univers cu patru
dimensiuni: lungime, latime, inaltime si timp.

CINCI. Este cifra Harului (4+1). Este realitatea pamantescului in care apare contributia
factorului divin. Dumnezeu adauga de la Sine ceea ce lipseste performantelor si stradaniilor
noastre omenesti. In limba ebraica, "Ha'ret" (pamantul) este un multiplu de patru, in timp ce
"Hasamaim" (cerul) este un multiplu de cinci. Cifra 5 este unul din factorii care apar
pretutindeni in structura si masuratorile Cortului Legamantului.

SASE. Este cifra Omului. Omul a fost creat in cea de a sasea zi. Numarul sase este cifra
caderii, a nedesavarsirii, a uzurparii (7-1). Dumnezeu i-a poruncit omului sa lucreze sase zile
din saptamana. Numarul orelor din zi si numarul lunilor din an sunt si ele multiplii ai lui sase.
Atalia a uzurpat tronul lui Iuda timp de sase ani. Tiranii care s-au semetit si I s-au impotrivit
lui Dumnezeu in istorie au nume cu valoare numerica din familia lui sase: Goliat,
Nebucadnetar, Antichrist).

SAPTE. Defineste superlativul divin in toata splendoarea si desavarsirea. El este un sigiliu al

lucrarii Duhului Sfant. Ca Autor divin al Scripturilor, Duhul Sfant si-a lasat imprimat

filigramul cifrei sapte in paginile Bibliei, tot asa cum fabricantul de hartie isi pune emblema
in structura foii de celuloza. Dumnezeu este Izvorul si Datatorul vietii si tot ce tine de
gestatie, incubatie, in insecte, pasari, animale si om este reglementat de cifre cu factorul sapte.
In creatie, cea de a saptea zi i-a apartinut in intregime lui Dumnezeu. El S-a odihnit in ea,
preocupandu-se in intregime de Sine. Lumina alba, care ne inlesneste perceptia realitatii
incon-juratoare, si care este simbol al dumnezeirii, este compusa, asa cum ne arata si
curcubeul, din sapte culori, (rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si violet). Este
semnificativ ca, in aproape toate limbile natiunilor, cifrele care ne vin cel mai rapid in minte
sunt cifrele divinitatii: unu, trei si sapte.

OPT. Urmand dupa desavarsitul sapte, cifra opt arata un nou inceput (7+1). Ea poate fi
asociata deci cu Invierea si Regenerarea. De fapt, socotind in baza 7, cifra 8 este un nou 1.
Aceasta structura se vede din realitatile creatiei divine: ziua a VIII-a este de fapt cea dintai zi
a unei noi saptamani; a opta nota muzicala este repetitia celei dintai (octava). Domnul Isus a
inviat in ziua a VIII-a, daruindu-ne un nou inceput. De fapt, in Gematrie, valoarea numelui
ISUS este 888 (777+111).

NOUA. Este cifra asociata cu Judecata si cu Deznodamantul. Descompusa fragmentar, cifra

9 este 3x3 sau produsul perfectiunii divine. Valorile lui noua si ale multiplilor lui apar in
Biblie acolo unde este vorba despre judecata.

ZECE. Aceasta cifra este asociata cu ordinea perfecta. Ea apare dupa ce a avut loc judecata
(9+1). Dupa judecare si deznodamant, ea da ocazia reasezarii unei noi ordini. Toate sunt bune,
atata timp cat stam in teritoriul lui zece; avem zece degete la maini si tot zece degete la
picioare; ni s-a dat pe Sinai o ordine divina a lumii guvernata de zece porunci.
Sigur ca dincolo de semnificatia primelor zece cifre exista semnificatii si pentru altele: 11 este
sinonim cu dezordinea(12-1); 12 este asociat cu guvernarea perfecta (12 luni in anul
administrativ, 12 semintii ale lui Israel, 12 ucenici, etc.); 13 este cifra rascoalei, a apostaziei, a
dezintegrarii (prima ei aparitie in textul sacru ilustreaza acest lucru (Gen. 14:4) si cea de a
doua o confirma (Gen. 17:25). 13 este al 6-lea numar prim); 40 este cifra ordinii in incercarile
sau intreprinderile umane (40 de ani in pustie, 40 de zile de post si rugaciune, etc).
Din enumerarea de mai sus se vede clar ca exista cinci numere perfecte: 1,3,7,10,12. Produsul
lor (1x3x7x10x12) ne duce la numarul 2.520 care este cel mai mic multiplu comun al cifrelor
de la unu la zece si ilustreaza perfectiunea cronologica (7x360).
Unul din marile merite ale Gematriei este acela ca certifica inspiratia divina a textului scris.
Nu haosul hazardului, nici mintea muritorilor, ci doar desavarsirea divina putea produce o
asemenea armonie a numerelor.

Cosmogonia biblica
Inapoi la Cuprins

De unde este freamatul ce ne cuprinde cand privim noaptea, deasupra capului, bolta
instelata? Ce sunt aceste stele asezate in grupuri de constelatii, navigand pe cai trasate cu

precizia unor ecuatii matematice? Cine le-a asezat in spatiu si care le este mesajul misterios?
Exista un mesaj al numerelor. Nu cumva exista si unul purtat spre noi de ordinea si numele
constelatiilor?
Scopul cu care a creat Dumnezeu corpurile ceresti ne este enuntat chiar in pasajul in care ele
sunt mentionate pentru prima data, Geneza 1:14-19. Acolo ni se spune ca, in afara de a marca
alternarea zi/noapte, corpurile ceresti au menirea de a fi "semne care sa arate vremile, zilele si
anii".
Luminatorii trebuie sa fie niste SEMNE
In original, pentru semne este folosit oth, un derivat al lui atah, care inseamna a veni.
"Semnele" vorbesc deci despre ceva sau Cineva care va veni. Cei care inteleg mesajul lor sunt
anuntati si avertizati de ele, in timp ce ceilalti "se tem de ele" (Ieremia 10:2).
Biblia ne spune ca stelele cerului sunt numarate de Dumnezeu si ca fiecaruia i s-a dat un nume
(Ps. 147:4). Multe din numele acestor stele s-au pierdut in decursul istoriei. In prezent exista
aproximativ doar 100 de nume stravechi pe care le putem culege din documente scrise in
limbile arabica si ebraica. Astronomii de astazi folosesc numirile stravechi fara sa se mai
gandeasca la semnificatiile lor. Numele stelelor sunt pomenite, pe ici pe colo, in pasajele
Bibliei, desi uneori, traducerea lor cam lasa de dorit (in Iov 9:9, ash este Arcturus - Ursa
Mare, \esil este Orion, \imah sunt Pleiadele). In Iov 38:31-33 ni se vorbeste despre Gainusa,
Orionul, Ursa Mare si ... semnele Zodiacului! Despre acelasi Zodiac, despre Orion si despre
Closca cu pui ni se vorbeste si in 2 Imparati 23:5; Isaia 13:10 si in Amos 5:8.
Ce este "Zodiacul"?
Prin Zodiac se intelege o succesiune de douasprezece semne (figuri) desenate pe bolta cerului.
Ele sunt ca un fel de inel prin care trece soarele in drumul sau aparent din timpul celor
douasprezece luni ale anului. Comentatorii stravechi sunt de parere ca prima referinta la
semnele Zodiacului se gaseste in visul pe care l-a avut Iosif (Soarele, luna si unsprezece stele
se inchinau inaintea lui; Iosif fiind cel de al doisprezecelea semn Zodiacal).
Este important sa spunem ca profilurile figurilor ceresti sunt trasate arbitrar si ca numele lor
vine spre noi din protoistoria omenirii. Iosif Flavius, un istoric evreu din primul secol, noteaza
traditia evreiasca care sustine ca aceste semne ale Zodiacului, ca elemente de astronomie
Biblica, ne-au fost lasate de Adam, Set si Enoh. Prima evidenta Biblica despre asa ceva o
gasim in Geneza 11:4, unde ni se spune ca oamenii s-au apucat sa zideasca un turn "cu cerul
in varf" (gresit tradus: "care sa atinga cerul"). Prin expresia "cu cerul in varf" ni se sugereaza
ca la etajul de sus al turnului Babel erau desenate semnele ceresti ale Zodiacului. Acelasi
Zodiac fusese desenat si in Templele Denderei si Esnehei din Egipt.
Tablitele de lut descoperite in sapaturile arheologice din Babilon, amintesc despre aceste
semne ale Zodiacului, adaugand ca insemnatatea lor primordiala se pierduse sau fusese
denaturata intre timp. Aceasta denaturare sau degradare a adevarului istoric primitiv a dus si la
caricaturala mitologie greaca.
Trebuie sa ne amintim ca Biblia scrisa nu a aparut decat pe vremea lui Moise, cam prin anul
1.450 inainte de Christos. Pana atunci, revelatia divina a fost transmisa si prin alte cai, printre
care, unii comentatori cred, a fost si aceasta cale a semneleor Zodiacale. Existenta unor
personaje ca Melhisedec, imparatul Salemului, Ietro, preot al Dumnezeului cel viu in Madian

si Balaam, profet al Domnului in tara Mesopotamiei, ne obliga sa credem ca Dumnezeu a avut

reprezentanti Sai in popoarele lumii cu care a comunicat pe cai speciale, in afara Scripturilor
evreiesti. Un alt exemplu al acestei realitati il gasim in cartea Iov: toate personajele sunt
contemporane cu patriarhii biblici, Il cunosc pe Dumnezeu, traiesc sub calauzirea si judecata
lui Dumnezeu, iar Elihu este chiar un exponent evident al Duhului Sfant.
De unde au venit semnele "zodiacului"?
Lucru uimitor este ca figurile zodiacale nu sunt imediat evidente in constelatiile vizibile, ci au
fost desenate arbitrar pe bolta astronomica, de parca cineva a vrut sa aseze fresca unui mesaj
in infinitul spatiului sideral, departe de orice posibilitate de contaminare prin amestecul mainii
omenesti.
Dupa ce au aparut Scripturile scrise, oracolele cronicilor sfinte (Rom. 3:2) au inlocuit mesajul
stelar. Insemnatatea semnelor zodiacale s-a estompat, a fost uitata sau, si mai tragic, a fost
inlocuita cu o alta insemnatate, demonica in natura si distrugatoare in intentie. Mitologiile si
religiile lumii sunt astfel bazate pe cioburi de adevar, ramase dintr-un mesaj pervertit de-a
lungul veacurilor.
Un psalm cu mesaj stelar
Despre frumusetea si farmecul revelatiei stelare ni se vorbeste sugestiv in Psalmul 19. Cele
doua jumatati ale psalmului (1-6 si 7-14) aseaza intr-un fel de paralela cronologica doua carti
de revelatie divina: bolta cerului si Scriptura. Trecerea abrupta de la un subiect la altul din
mijlocul psalmului i-a lasat perplecsi pe comentatorii din toate timpurile.
Intre cele doua jumatati exista o simetrie care le da valoare egala:
"Cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. O zi
istoriseste ... o noapte da de stire alteia ... " si
"Legea Domnului este desavarsita si invioreaza sufletul, marturia Domnului este adevarata si
da intelepciune celui nestiutor ... "
Prima parte a psalmului nu ne vorbeste despre minunatia creatiei cosmice, ci despre mesajul
ei. Intr-o foarte clara aluzie ni se spune despre drumul soarelui care "rasare la un capat al
cerurilor si isi ispraveste drumul la celalalt capat". Este evident ca nu este vorba despre
miscarea solara iluzorie din timpul zilei, ci de parcurgerea unui drum zodiacal cu semnificatie
de mesaj profetic. Miscarea de pe bolta cereasca are ceva de spus: "Si aceasta fara vorbe,
fara cuvinte, al caror sunet sa fie auzit, dar rasunetul lor strabate tot pamantul si glasul lor
merge pana la marginile lumii."
Ce vestesc cerurile ? Raspunsul se gaseste in Gen. 3:15. Esenta revelatiei primordiale este
Protoevanghelia. Acolo ni se vesteste venirea lui Christos si rascumpararea rasei umane
cazute sub sfera de influenta a lui Satan.
Semnele zodiacului vestesc "lucrarea mainilor Lui", adica venirea Celui care, dupa ce va
suferi, va zdrobi capul sarpelui cel vechi, Satan.
Mesajul "zodiacului"

Dar cum sa deschidem aceasta carte a cerului? Zodiacul este un inel de semne simbolice.
Unde ii este inceputul? De-a lungul procesiunii "echinoxurilor", soarele isi modifica gradual
pozitia, in asa fel incat la fiecare 2.000 de ani, el isi incepe drumul din alt semn al zodiacului.
Cei din vechime stiau asta si anticipand ca, peste timp, oamenii nu vor mai sti unde este
inceputul cartii de revelatie stelara ei au inventat si construit "Sfinxul"! El este un semn de
aducere aminte: cap de femeie si corp de leu. Cartea cerului incepe cu zodia Fecioarei si se va
incheia cu zodia "Leului". Numirea de "Sfinx" este un derivat al verbului grec sfingo, care
inseamna a pune impreuna, a lega. Creatura curiosa din desertul Egiptului leaga cele doua
capete ale ciclului zodiacal.
Exista un total de douasprezece semne zodiacale. Gematria ne spune ca 12 este cifra care
defineste guvernarea perfecta si exact aceasta este menirea "luminatorilor" asezati de
Dumnezeu pe bolta: "sa stapaneasca ziua si noaptea" (Gen. 1:18), "Cunosti tu legile cerului?
Sau tu ii oranduiesti stapanirea pe pamant?" (Iov. 38:33)
Cronica stelara este impartita in trei carti, fiecare cu cate patru capitole (semne). In cazul
acesta, cifra 12 este rezultatul lui 3x4, sau a adevarului divin care se reveleaza pamantului
(vezi anexa despre "Cifrul spiritual al cifrelor").
Cartea intai. Rascumparatorul
FECIOARA (VIRGO). Profetia despre samanta femeii.
BALANtA (LIBRA). Lucrarea rascumparatorului (harul).
SCORPIONUL (SCORPIO). Lupta Rascumparatorului.
SAGETATORUL (SAGITTARIUS). Implinirea profetiei.
Cartea a doua. Cei rascumparati
CAPRICORNUL (CAPRICORNUS). Profetia eliberarii.
VARSATORUL(AQUARIUS). Rezultatul revarsat peste multi.
PESTII (PISCES). Rezultatul impartasit multora.
BERBECELE (ARIES). Implinirea eliberarii promise.
Cartea a treia. Rascumparatorul (Cea de a doua venire)
TAURUL (TAURUS). Profetia judecatii viitoare.
GEMENII (GEMINI). Domnia slavita a Rascumparatorului.
RACUL (CANCER). Siguranta celor rascumparati.
LEUL (LEO). Implinirea profetiei despre biruinta.
Fiecare capitol (semn zodiacal) al celor trei carti este alcatuit astronomic din trei constelatii.
Exista astfel un total de 36 (3x12) constelatii implicate in ciclul zodiacal. Impreuna cu
numarul semnelor zodiacale, obtinem totalul de 36+12=48 (4x12) de elemente ale revelatiei
stelare. Un studiu al tuturor acestor elemente ar fi impresionant, dar depaseste scopul si
spatiul pe care-l avem.
Este interesant sa adaugam doar ca Apocalipsa ne descrie o scena a sfarsitului, in care, in
limbajul fapturilor ceresti, se vesteste ca: "Leul din semintia lui Iuda ... a biruit ca sa
deschida cartea si sa-i rupa pecetile" (Apoc. 5:5).
Este "zodiacul" crestin?

Aproape in toate ziarele de astazi apar horoscoape si se consulta semnele Zodiacului. Care
trebuie sa fie atitudinea noastra fata de aceasta realitate?
Explicatiile de mai sus s-au vrut o lamurire si o avertizare. Sigur, Dumnezeu ne-a lasat in
paginile Bibliei franturi de informatii si aluzii la realitatea si revelatia "luminatorilor ceresti".
La fel de sigur insa, revelatia scrisa a inlocuit-o pe cea stelara. Lumina clara a revelatiei scrise
a facut sa paleasca lumina difuza a zodiilor. Pentru "vremea" de acum, Dumnezeu interzice
ghicirea in stele si astrologia. Revelatia stelara este astazi denaturata si demonizata. A starui in
ea, inseamna a trai constient impotriva unei porunci dumnezeiesti: "Sa nu fie la tine nimeni
care sa-si treaca pe fiul sau pe fiica lui prin foc, nimeni care sa aiba mestesugul de ghicitor,
de cititor in stele, de vestitor al viitorului, de vrajitor, de descantator, nimeni care sa intrebe
pe cei ce cheama duhurile sau dau cu ghiocul, nimeni care sa intrebe pe morti. Caci oricine
face aceste lucruri este o uraciune inaintea Domnului." (Deuteronom 18:10-12).

"Fii lui Dumnezeu" din Geneza 6

Inapoi la Cuprins
Cand au inceput oamenii sa se inmulteasca pe fata pamantului si li s-au nascut fete, fiii lui
Dumnezeu au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase si din toate si-au luat de neveste pe
acelea pe care le-au ales" - Gen. 6:1-2
Cine sunt "fiii lui Dumnezeu"
Pentru a fi numit in categoria "fiilor lui Dumnezeu" trebuie sa fii un produs nemijlocit al
creatiei divine. "Ce este nascut din carne este carne". Dumnezeu este Duh si doar "ce este
nascut din Duh este duh" (Ioan 3:6).
Fiind creat direct de Dumnezeu, Adam are dreptul sa fie numit "fiul lui Dumnezeu" (Luca
3:38). Tot asa acum, cei ce sunt "in Christos", facuti partasi naturii divine printr-o "noua
creatie" si ajunsi sa fie "nascuti din nou", "de sus" sau "din Dumnezeu" (2 Cor. 5:17; Efes.
2:10), au dreptul sa apartina acestei categorii privilegiate de "copii ai lui Dumnezeu" (Ioan
1:13; Rom. 8:14-15; 1 Ioan 3:1).
Pentru toti ceilalti oameni care au trait vreodata pe pamant, necreati direct de Dumnezeu, ci
doar nascuti dintr-o alta fiinta umana, este valabila terminologia folosita in Faptele
Apostolilor 17:28: "Suntem din neamul lui ..." , unde cuvantul grec este genos (genos), cu
semnificatie de rudenie sau "gen" originat de Dumnezeu.
Fiind creati direct de Dumnezeu, ingerii au si ei dreptul sa fie numiti "fii ai lui Dumnezeu"
(Iov. 1:6; 2:1; 38:7; Psalm 29:1; 89:6; Daniel 3:25) si "duhuri" (Psalm 104:4; Evrei 1:7,14)
Aceasta scurta lamurire ne ajuta sa interpretam corect unul din pasajele adeseori controversate
si rau intelese: Geneza 6:1-7. Fiintele care sunt numite aici fii de Dumnezeu au fost
interpretate uneori ca descendenti din neamul lui Set, singura semintie despre care se
presupune ca a ramas credincioasa standardelor de morala divina. O astfel de interpretare, desi
atragatoare, nu este sprijinita de evidentele textului Scripturii. Unul dintre cele mai renumite
manuscrise grecesti ale traducerilor originalului ebraic, Septuaginta, pune chiar termenul de
"ingerii" acolo unde la noi gasim expresia "fiii lui Dumnezeu" !

Incidentul descris in Geneza 6 reprezinta fara indoiala un act de neascultare al ingerilor.

Avem de a face cu o categorie de ingeri impotrivitori fata de Dumnezeu, care au incercat sa-I
saboteze planurile. Faptul ca o astfel de "cadere" a existat in experienta unora din fapturile
ingeresti create de Dumnezeu ni se spune lamurit si in versetul 6 al epistolei lui Iuda: "El
(Dumnezeu) a pastrat pentru judecata zilei celei mari, pusi in lanturi vesnice, in intunerec, pe
ingerii care nu si-au pastrat vrednicia, ci si-au parasit locuinta." Termenul oiaeterion
(oi\eterion), "locuinta", mai apare in Noul Testament doar o singura data in 2 Corinteni 5:2 si
defineste un trup spiritual (posibil pentru noi doar dupa inviere): "Si gemem in cortul acesta,
plini de dorinta sa ne imbracam peste el cu locasul (oiaeterion) nostru ceresc."
O alta referinta despre "invazia" ingerilor in lumea muritorilor umani ne este data in 1 Petru
3:20 si 2 Petru 2:4. Fara indoiala, pescarul Petru a invatat despre aceste realitati din sfera
cereasca de la Domnul Isus insusi: "Domnul Isus a inviat in duh, in care S-a dus sa
propovaduiasca duhurilor din inchisoare, care fusesera razvratite odinioara, cand indelunga
rabdare a lui Dumnezeu era in asteptare, in zilele lui Noe, cand se facea corabia, in care au
scapat un numar mic de suflete, si anume opt." "Caci daca n-a crutat Dumnezeu pe ingerii
care au pacatuit, ci i-a aruncat in Adanc, unde stau inconjurati de intunerec, legati cu lanturi
si pastrati pentru judecata, ..."

Rezultatul incrucisarii dintre "fiii lui Dumnezeu" si fetele oamenilor a dat nastere pe pamant
la un fel de supra-rasa umana, numita in textul ebraic gibor si tradus la noi prin "viteji",
"oameni cu nume" (Gen. 6:4). Desi putem pune in seama acestor fapturi progresul tehnologic
extraordinar ilustrat de marturiile unor vestigii de dinainte de potop, influenta genetica si
morala asupra rasei umane a fost devastatoare. Un produs secundar a fost aparitia "uriasilor",
adevarate ilustratii de alterare genetica folosite de Satan pentru a-i descuraja sau chiar nimici
pe purtatorii planului mesianic.

Scopul acestei contaminari dracesti a fost sa blocheze intruparea Mantuitorului promis in

"samanta femeii" (Gen. 3:15). Scriptura ne spune ca, sub influenta ingerilor cazuti: "rautatea
omului era mare pe pamant si ca toate intocmirile gandurilor din inima lui erau indreptate in
fiecare zi numai spre rau" (Gen. 6:5). Mai mult, intregul ecosistem planetar a fost alterat:
"Pamantul era stricat inaintea lui Dumnezeu, pamantul era plin de silnicie, ... caci orice
faptura isi stricase calea pe pamant" (Gen. 6:11-12).

Solutia lui Dumnezeu a fost o nimicire totala prin potop si o re-incepere a rasei umane,
prin familia lui Noe (Gen.6:9). Prin potop, Dumnezeu a distrus (de facto) ceea ce fusese deja
distrus (de jure). In original se foloseste acelasi cuvant (sachat) si in Gen. 6:17 si in Gen.
6:11,12.
Relatarea din Geneza 6 nu este decat prima dintr-o serie intreaga de incercari disperate
ale Diavolului de a bloca "intruparea" mantuitoare a lui Christos.
1. Cand Dumnezeu a ales sa zdrobeasca capul sarpelui printr-un descendent din "samanta
femeii" Satan a vrut sa infecteze intreaga rasa. Cand Dumnezeu a ales familia lui Avraam ca
instrument al binecuvantarii lumii, Satan s-a napustit asupra acestei familii.
2. Cand Canaanul a fost ales ca leagan al dezvoltarii poporului ales, "uriasii" au impanzit tara.
De doua ori, (Gen. 12:10-20 si Gen. 20:1-18) Satan a incercat sa alunge familia lui Avraam
din Canaan prin intermediul secetei.

3. A treia oara, seceta i-a dus pe urmasii lui Avraam iarasi in Egipt, iar Satan a incercat sa-i
nimiceasca prin uciderea tuturor pruncilor de parte barbateasca (Exod 1:10,15-16).
4. Cand, dintre toti urmasii lui Avraam, Dumnezeu l-a ales pe David ca semintie regala din
care sa se nasca Mesia, Satan s-a aruncat furibund asupra acestei familii. Incercarea lui era
gata, gata sa izbuteasca pe vremea lui Ioram, Ioahaz, Atalia si Ioas (2 Cronici 21-23). Printrun joc politic de culise, Satan a cautat sa suprime toti membrii familiei davidice. Cand a ajuns
la tron, obsedat cu posibilitatea unei lovituri de palat, Ioram "a omorat cu sabia pe toti fratii
sai" (2 Cron. 21:4). Satan a lucrat apoi prin dusmani din afara Israelului. O ceata de egipteni
si arabi s-a suit apoi impotriva lui Ioram "si i-au luat fii, nevestele, asa incat nu i-a mai ramas
alt fiu decat Ahazia, cel mai tanar dintre ei" (2 Cron. 21:17). Acest Ahazia s-a nascut dintr-o
casatorie a lui Iotam cu Atalia, o stranepoata de a lui Ahab, imparatul regatului de nord. Si
prin aceasta mezalianta politica Satan a cautat sa produca decadenta si distrugere in regatul lui
Iuda (2 Cron. 21:3-4). Alianta dintre Iuda si Israel l-a tarat pe Ahazia in razboi si i-a provocat
in final moartea (2 Cron. 22:4-9). Cautand sa foloseasca momentul, prin Atalia, Satan a
omorat atunci "tot neamul imparatesc al casei lui Iuda" (2 Cron. 22:10). Intreaga promisiune
mesianica era in prag sa se prabuseasca. "Dar Domnul n-a voit sa piarda casa lui David, din
pricina legamantului pe care-l facuse cu David" (2 Cron. 21:7). "S-a intamplat ca, pe cand
Atalia ii omora pe toti cei din neamul imparatesc, Iosebead, fata lui Ioram, nevasta preotului
Iehoiada, si sora lui Ahazia, a luat pe Ioas, fiul lui Ahazia, care era doar un prunc in scutece,
si l-a ascuns cu doica lui in odaia paturilor" (2 Cron. 22:11-12). Timp de sase ani (simbol
numeric al puterii imperfecte a omului), pe tronul din Ierusalim a domnit Atalia, iar in poporul
Domnului se intarea pe zi ce trece convingerea ca Dumnezeu nu putuse sa-si tina legamantul
facut cu David. Intreg planul mesianic parea ratat. Dupa acesti sase ani, preotul Iehoiada "s-a
imbarbatat", a mobilizat preotii si Levitii si l-au pus pe tron pe Ioas, asezandu-i pe cap cununa
imparateasca. Cu un imparat in varsta de sapte ani si cu Atalia pedepsita exemplar, Dumnezeu
a rasturnat din nou atacul Diavolului si ... planul mesianic a mers mai departe (2 Cron. 23).
5. Un alt moment de cumpana a fost in timpul lui Ezechia. Imparatul n-avea nici un fiu
mostenitor cand a fost de doua ori in pericol de moarte; o data atacat de imparatul Asiriei si a
doua oara de chiar solul mortii (Is. 36; 38). El s-a rugat insa Domnului si a supravietuit celor
doua atacuri (Ps. 136).
6. Altadata, in robia Babiloniana, Haman, folosit de Satan, a incercat din nou sa-i omoare pe
toti copiii lui Israel. Dumnezeu a intervenit insa inca o data in chip magistral, iar din planurile
exterminatoare nu a ramas in picioare decat spanzuratoarea pe care a fost atarnat insusi ...
Haman.
7. Cand, la plinirea vremii, Fiul lui Dumnezeu a venit in lume, Maria a riscat sa fie omorata
cu pietre ca fecioarele vinovate cu copii din flori (Deut. 24:1). Dumnezeu a intervenit din nou,
vorbindu-i lui Iosif in vis si primejdia a fost inlaturata. A urmat apoi, furia draceasca a lui Irod
si uciderea pruncilor. Mantuitorul a fost ascuns de Dumnezeu pentru o vreme in Egipt.
8. Cu prilejul ispitirilor, Diavolul L-a indemnat pe Isus la un soi de sinucidere, spunandu-I sa
se arunce jos de pe streasina Templului. In Nazaret, Satan i-a intaratat pe locuitori sa-L arunce
pe Domnul Isus in prapastie de pe spranceana muntelui pe care era zidita cetatea lor (Luca
4:29).
9. Mai tarziu, Satan a starnit in doua randuri furtuni pe mare ca sa scufunde corabia in care
calatorea Domnul.

10. In final, Satan a crezut ca biruie, atarnandu-L pe Fiul lui Dumnezeu pe cruce. Moartea Lui
a fost pecetluita de piatra mormantului. A urmat insa invierea glorioasa si lumea vazuta, ca si
"duhurile din inchisoare", au aflat ca "biruinta este a Domnului".
In acest lung sir de atacuri demonice, unirea fiiilor lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, redata
in capitolul 6 din Geneza, a fost doar primul episod dintr-o inclestare al carei punct culminant
s-a savarsit la Calvar si al carei deznodamant il asteptam sa se intample.
Ca si Ioas altadata, Domnul Isus este acum "intronat" in Casa Domnului, "sta" si "asteapta"
ca vrajmasii Lui sa-I fie facuti asternut al picioarelor Lui (Evrei 10:12-13), iar anturajul Sau a
iesit preoteste pe strazi, ca altadata Iehoiada, sa-I anunte biruinta (2 Cron 23:3,13a).

Uriasii Bibliei
Inapoi la Cuprins
Cand au inceput oamenii sa se inmulteasca pe fata pamantului si li s-au nascut fete, fiii lui
Dumnezeu au vazut ca fetele oamenilor erau frumoase si din toate si-au luat de neveste pe
acelea pe care le-au ales" - Gen. 6:1-2

Una din aparitiile insolite de pe paginile Bibliei sunt uriasii. Cine au fost si de unde au
aparut ei? Prima referinta o gasim in Geneza 6:4:
"Uriasii erau pe pamant in vremea aceea, si chiar si dupa ce s-au impreunat fiii lui Dumnezeu
cu fetele oamenilor."
Ce sunt "uriasii" ?
Cuvantul folosit in originalul ebraic este Nefilim, un derivat al verbului nafal, care inseamna a
cadea, cadere. Uriasii sunt deci cei "cazuti", sau am zice noi astazi "cei decazuti" , "cei
degenerati". Ce fel de fapturi au fost ei putem afla doar din relatarile aluzive din Scriptura.
Este evident ca "uriasii" au fost mari in dimensiuni si la fel de mari in rautate. Ei au fost un fel
de supra-oameni, niste anomalii genetice si morale, care au trebuit sterse de pe fata
pamantului pentru prezervarea sanatatii planetei si pentru perpetuarea planului mesianic (Gen.
3:15). Acesta a fost motivatia potopului (2 Petru 2:5), dupa profetia rostita mai dinainte de
Enoh (Iuda 14).
Ceea ce este surprinzator este faptul ca citim iarasi despre existenta uriasilor si dupa potop.
Iata ce gasim in Numeri 13:33:
"Apoi am mai vazut in ea (tara Canaan) pe uriasi, copiii lui Anac, care se trag din neamul
uriasilor; inaintea noastra si fata de ei parca eram niste lacuste."
De unde au aparut "uriasii" ?
Intrebarea fireasca este: de unde au aparut acesti uriasi daca toate fiintele decazute au fost
distruse de apele potopului. Singurul raspuns este ca a mai avut loc o alta imixtiune a ingerilor
("in vremurile acelea si dupa aceea"- scrie Gen. 6:4) in treburile umane cu scopul de a-i

impiedica pe Avraam si ai sai sa ocupe Canaanul. In Geneza 12:6 ni se spune ca in timp ce

Avraam se indrepta spre tara promisa: "Canaanitii erau atunci in tara", iar in Geneza 14:5 ii
gasim implicati in conflicte tribale locale. Aici, ei sunt numiti "Refaimi" stabiliti la AsterotCarnaim si "Emimi" stabiliti la Save-Chiriataim. In Geneza 15:18-21, "Refaimitii" sunt
enumerati intre popoarele Canaanului. Toate aceste popoare au fost judecate de Dumnezeu si
trebuiau distruse cu desavarsire de copiii lui Israel (Deut. 20:17; Iosua 3:10). Majoritatea au
sfarsit-o asa, iar altii au scapat probabil in tarile din jur, urmele lor facand si astazi un subiect
de studiu controversat pentru antropologi.
In Geneza 35:27 gasim scris despre Hebron, care mai inainte se numise Chiriat-Arba
(fortareata lui Arba), iar Arba fusese tatal lui Anac (Iosua 15:13; 21:11). Tot asa si in Num.
13:22: " ... au mers pana la Hebron, unde se aflau Ahiman, Sesai, Talmai, copiii lui Anac.
Hebronul fusese zidit cu sapte ani inainte de cetatea toan din Egipt." (Acest toan a fost
capitala Egiptului pe vremea robiei si a exodului)
Este evident ca acesti umanoizi de statura inalta erau o spaima si o pacoste pentru neamurile
din jur. Renumele si ispravile lor ajunsese in cele patru colturi ale lumii:
" ... niste neamuri mai mari si mai puternice decat tine, ... cetati mari si intarite pana la
cer, ... un popor mare si inalt la statura, copiii lui Anac, ... despre care ai auzit zicandu-se:
Cine va putea sa stea impotriva copiilor lui Anac?" (Deut. 9:1-3)
Nu este de mirare ca iscoadele trimise in Canaan s-au intors speriate inapoi: "Dar poporul
care locuieste tara este puternic, cetatile sunt intarite si foarte mari. Ba inca am vazut acolo
si pe fiii lui Anac. ... toti aceia pe care i-am vazut acolo sunt oameni de statura inalta. ...
Inaintea lor si fata de ei parca eram niste lacuste" (Num. 13:28,32,33; Deut. 1:28).
Sub conducerea lui Iosua, evreii au cucerit totusi Canaanul. Statura uriasa si puterea
"Anachimilor" a fost strivita sub tavalugul Dumnezeului ostirilor: "Iosua a pornit si a nimicit
pe Anachimi din muntele Hebronului, din Debir, din Anab, din tot muntele lui Iuda si din tot
muntele lui Israel; Iosua i-a nimicit cu desavarsire, impreuna cu cetatile lor. N-au ramas
deloc Anachimi in tara copiilor lui Israel; n-au ramas decat la Gaza, la Gat si la Azdod"
(Iosua 11:21-22; 15:8; 17:15; 18:16).
Despre unul din neamul Refaimitilor gasim scris si in Deuteronom 3:1-11: "Numai Og,
imparatul Basanului, mai ramasese din neamul Refaimitilor. Patul lui, un pat de fier, este la
Raba, cetatea fiilor lui Amon. Lungimea lui este de noua coti si latimea de patru coti, dupa
cotul unui om (4,3x1,6m)."
Cei din ostirea lui Saul s-au speriat la vederea unui astfel de om. Puteti citi descrierea lui
Goliat din Gat in 1 Samuel 17:4-7. Camasa de zale cantarea 5.000 de sicli (aproximativ 72 \g),
iar sulita era de 600 de sicli (aproximativ 7,5 \g). Toata familia acestui Goliat a fost omorata
de mana lui David si de mana slujitorilor lui: Isbi-benon, Saf, Lahmi sau Goliat din Gat, fiu al
celui ucis de David, Lafni, si unul nenumit, dar grozav la infatisare, "un om de statura inalta,
care avea sase degete la fiecare mana si la fiecare picior, douzeci si patru de toate" (2 Sam.
21:15-22; 1 Cron. 20:4-8).
Ce stim despre acesti "uriasi" ?

Ca nume, uriasii s-au numit Anachimi, descendenti din tatal lor Anac (Num. 13:22) si
Refaimiti, de la Rafa, un alt intemeietor de neam. O alta referinta despre ei se afla in Deut.

2:10-11: "Mai inainte locuiau aici Emimii; un popor mare, mult la numar si de statura inalta,
ca Anachimii. Ei treceau drept Refaimiti, ca si Anachimii; dar Moabitii ii numeau Emimi."
"tara aceasta trecea deasemenea ca o tara a lui Refaim; mai inainte locuiau in ea Refaimitii;
si Amoritii ii numeau Zamzumimi: un popor mare, mult la numar si de statura inalta, ca
Anachimii. Domnul i-a nimicit dinaintea Amoritilor, care i-au izgonit si s-au asezat in locul
lor."

Ca destin, Septuaginta, traducerea originalului ebraic in limba greaca, inlocuieste termenul

"refaimiti" cu numirea de "cei morti" si una din explicatii este aceea ca fapturile acestea
stranii nu vor avea posibilitatea invierii, ca toti componentii rasei umane, ci vor intra in
pedeapsa vesnica direct din "Seol" (locuinta mortilor). Texte in care este facuta aceasta
substituire sunt: Iov 26:5; Psalm 88:10; Prov. 2:18; 9:18; Isaia 14:9; 26:14. In ultimele doua,
Refaimitii sunt descrisi ca o veritabila aristocratie a celor morti.
Exista alte relatari istorice despre "uriasi" ?
Cercetatorul pasionat de istorie si de arheologie, va putea vedea in combinatia dintre forta
bruta a "Refaimitilor" si "inteligenta supra-umana" a "gibbror"-ilor (viteji, oameni cu nume
din Gen. 6) una din explicatiile posibile ale constructiilor impresionante din Egipt si din alte
parti ale lumii. Aceste amintiri din proto-istoria omenirii, transmise si deformate de traditia
orala a popoarelor a dat probabil nastere mai tarziu "semizeilor" din mitologia greaca. Unul
dintre aceste personaje mitice, Hercules, este prezentat chiar ca un fiu al lui Zeus cu una din
fetele muritorilor de rand. Concluzia logica este ca "Tabletele Creatiei" gasite in Babilon,
"Cartea mortii" din Egipt, mitologia greaca si cosmogoniile pagane, puse de unii pe picior de
egalitate cu Biblia sau citate de altii in sprijinul textului sacru, nu sunt la urma urmei altceva
decat fragmente de adevar primar denaturat si corupt de mintea perversa a oamenilor si
folosite de Satan pentru a nega chiar sursa din care de fapt provin: Biblia.

Aserah - stalpul idolatru

Inapoi la Cuprins

Cuvantul Aserah este un derivat al lui ashar (in ebraica), a fi drept, inaltat sau vertical. In sens
moral, a fi drept, inseamna a trai dupa "indreptarul" eticii divine, a trai cu capul sus, fara a
avea de ce sa-ti pleci fata de rusine.
Termenul apare in Vechiul Testament ca numire a unui obiect de cult idolatru. Aserah-ul era
un stalp infipt in pamant, cand era din lemn, sau o structura verticala de piatra sau metal, un
fel de "coloana" sau "obelisc". Biblia contine nu mai putin de 40 de referiri despre aserah.
Din examinarea pasajelor, intelegem ca uneori Aserah-ul era trunchiul unui copac, curatit de
crengi si sculptat in diferite infatisari. (Deut. 16:21-22; Jud. 6:25-26: Is. 17:8; 1 Imp. 14:15;
16:33). Cel mai adesea, stalpul idolesc era asezat pe culmea unui deal sau in apropierea unui
palc de copaci ("Si-au ridicat stalpi idolesti si Astartee pe orice deal si sub orice copac verde"
- 2 Imp. 17:10). Aserah-ul apare aici in pereche cu Astarteea. Si nu este de mirare. In idolatria
animista a celor din vechime, Astarteea era reprezentanta feminina pasiva a elementului
fertilitatii in timp ce Aserah-ul era elementul activ al puterii virile. In Templul Astarteii din

Pafos, fenicienii au plasat ca singur obiect de inchinaciune, un obelisc vertical de piatra, peste
care turnau ulei si pe care-l invesmantau intr-o broderie de panza. Astfel de "obeliscuri" s-au
gasit pretutindeni in vatra lumii semitice, mai ales in teritoriul Babilonului, in Siria, in
Palestina, in Egipt si in Arabia. Unele pietre de genul acesta au fost preluate ca obiect de cult
contemporan. Un astfel de exemplu este |aaba, piatra sfanta careia i se inchina arabii la Meca.
Sa nu uitam ca si Iacov a imitat acest obicei traditional la Betel ("... a luat piatra pe care o
pusese capatai, a pus-o ca stalp de aducere aminte, si a turnat untdelemn pe varful ei" - Gen.
28:18)
De la imitare si pana la idolatrie nu a fost de obicei decat un singur pas. Mereu si mereu,
Israelul L-a parasit pe Iehova, Dumnezeul Atotputernic, ca sa se inchine la simboluri animiste
pagane. Reformatorii si proorocii trimisi de Dumnezeu in Israel s-au ridicat categoric
impotriva unor astfel de practici (2 Cr. 34:4; Is. 17:8). Ca orice alt element al "religiilor" false,
Aserah-ul era incarcat si el cu semnificatii legate de trairile "carnii". Satan a corupt
intotdeauna inchinaciunea adevarata, pervertind-o printr-un amestec de formalism si
abandonare imorala in mlastina poftelor nesatioase ale firii pamantesti.
Probabil ca la inceput Aserah-ul a fost un simbol al "pomului vietii" asezat de Dumnezeu in
mijlocul gradinii Eden. Cu timpul insa, el a devenit un simbol al izvorului vietii, un obiect de
cult "falic", o prosternare inaintea organului masculin de procreatie ("Dar voi, apropiati-va
incoace, fii ai vrajitoarei, samanta preacurvarului si a curvei! Nu sunteti voi o samanta a
minciunii, care se incalzeste pentru idoli sub orice copac verde ...? In pietre lustruite din
paraie este partea ta de mostenire, ele sunt soarta ta; lor le torni si jertfe de bautura si le
aduci daruri de mancare. Pe un munte inalt si ridicat iti faci culcusul; tot acolo te sui sa
aduci jertfe. Iti pui pomenirea in dosul usii si usiorilor; caci, departe de Mine, iti ridici
invelitoarea si te sui in pat, iti largesti culcusul si faci legamant cu ei, si iei seama la semnul
lor" - Isaia 57:3-8; " ... ti-ai facut inaltimi ... si ti-ai facut niste chipuri de barbati, cu care ai
curvit" - Ezec. 16:17).
Aceste simboluri religioase au aprins imaginatia oamenilor si au dus la instaurarea unor forme
libidinoase de inchinaciune, cu o multime de "devotati" prabusiti la nivelul animalic al
orgiilor obscene.
Toate popoarele Canaanului au practicat astfel de forme de inchinaciune. Ele n-au fost
"inceputuri originale", ci au rezultat din denaturarea tragica a formelor arhetipale, ce aminteau
oamenilor de elementele Edenului. In acelasi fel, toate sistemele idolatre legate de Astrologie
sau Mitologie, nu au fost nici ele "originale", ci au marcat o corupere a unei cunostinte vechi
despre vremea inceputurilor. Adevarul primitiv a fost denaturat si pervertit intr-o inchinaciune
surogat, oferita de Satan oamenilor care mai aveau inca melancolia "paradisului pierdut". De
ce a facut Satan asa? Pentru ca nici o minciuna nu este mai periculoasa decat ceea care are in
sine si o parte de adevar. Cea mai mare inselatorie este aceea care ofera o minciuna ambalata
in poleiala adevarului.
Odata prabusite in astfel de forme de idolatrie, natiunile din Canaan si din imprejurimi au
decazut si au cazut sub pedeapsa divina. Inchinaciunea plina de perversiuni sexuale a fost
limita care a marcat capatul rabdarii divine:
"In al patrulea neam, ea se va intoarce aici; caci nelegiuirea Amoritilor nu si-a atins inca
varful" - Gen. 15:16

"Strigatul impotriva Sodomei si Gomorei s-a marit si pacatul lor este intr-adevar nespus de
greu. De aceea, Ma voi pogori acum sa vad daca intr-adevar au lucrat in totul dupa zvonul
venit pana la Mine; si daca nu va fi asa, voi sti" - Gen. 18:20-21
"Caci avem sa nimicim locul acesta, pentru ca a ajuns mare plangere inaintea Domnului
impotriva locuitorilor lui. De aceea ne-a trimis Dumnezeu, ca sa-l nimicim" - Gen. 19:13
Aceiasi idolatrie a trezit gelozia lui Iehova si a dus la pedepsirea Israelului:
"Domnul va lovi pe Israel, va smulge pe Israel din aceasta tara buna pe care o daduse
parintilor lor, si-i va imprastia dincolo de Rau, pentru ca si-au facut idoli, maniind pe
Domnul" - 1 Imp. 14:15
Elementele idolatre ale religiilor pagane nu au disparut niciodata cu totul. Ele si-au facut
mereu loc in fiecare secol si in fiecare societate. Le intalnim si astazi furisate in simbolistica si
ritualurile fraternitatilor Masonice, in Teozofie si chiar in anumite forme liturghice ale
Bisericilor Catolice si Ortodoxe. Limbajul este asa de ascuns si tainic incat marea majoritate a
celor care practica astfel de ritualuri nici nu-si mai dau seama de ideile pe care le intretin si le
propaga. Napoleon s-a grabit sa aduca "obeliscuri" din Egipt si multe din metropolele
moderne le afiseaza astazi in piete sau parcuri. Semnele "I" si "O" precum si litera "f" din
alfabetul grecesc sunt simboluri ale religiei falice, in care sexul este "dumnezeul ostirilor".
Aceleasi semne si semnificatii le intalnim din ce in ce mai des in puzderia de religii orientale,
care au inundat lumea moderna sub titulatura de religii ale lui "Ne[ Age" (Veacul cel Nou).
Noul Testament ne anunta ca formele idolatre si vrajitoria vor trai un fenomen de
recrudescenta in preajma sfarsitului, in vremea lui Antichrist. Unii comentatori identifica
prezenta Aserah-ului in "uraciunea pustiirii din Locul Preasfant", despre care vorbeste
profetul Daniel si Domnul Isus Christos (Mat. 24:15).
Iata si alte pasaje care arunca o lumina mai mare asupra acestei forme de idolatrie imorala:
Ier. 5:7; 7:30-31; 19:4-5; 37:34-35; Osea 4:12-14; Amos 2:7-9.
Iata o lista complecta cu pasajele in care apare "Asterah"-ul in Biblie: Exod. 34:13; Deut. 7:5;
12;3; 16:21; Jud. 3:7; 6:25-26, 28,30; 1 Imp. 14:15,23; 15:13; 16:33; 18:19; 2 Imp. 13:6;
17:10, 16; 18:4; 21:3,7; 23:4,6,7,14,15; 2 Cron. 14:3; 15:16; 17:6; 19:3; 24:18; 31:1; 33:3,19;
34:3,4,7; Isa. 17:2; Mica 5:14.

Scrierea masoretica
Inapoi la Cuprins
Toate manuscrisele vechi ale Bibliei contin pe fiecare pagina, pe langa textul sacru aliniat in
doua sau mai multe coloane, si cateva randuri scrise cu litere mai mici, plasate deasupra,
dedesuptul, la marginea sau intre coloanele textului.
Randurile de deasupra si dedesubtul coloanelor formeaza "Masora Magna" (Masora cea
mare), iar cele dintre coloane si de la marginea lor formeaza "Masora Parva" (Masora cea
mica).

Termenul "Masora" vine de la verbul "masar" - a transmite mai departe, a inmana. Cele doua
"masora" contin informatii strict necesare pentru transmiterea textului sacru si pentru
pastrarea integritatii lui.
Canonul Vechiului Testament a fost alcatuit inainte de aparitia "masoretilor". Responsabili cu
canonul au fost "soferimii" (de la "safar"= a numara, a tine evidenta). Ei au fost scribi iudaici
care au copiat textul din sulurile stravechi. Intreaga lucrare s-a facut sub calauzirea lui Ezra si
Neemia, din dorinta de a oferi evreilor intorsi din Babilon baza teoretica pentru reluarea
asezamintelor si practicilor mozaice:
"Acest Ezra a venit din Babilon; era un carturar iscusit in Legea lui Moise. ... preotul si
carturarul Ezra, care invata poruncile si legile Domnului" (Ezra 7:6,11).
"Ei citeau deslusit in cartea Legii lui Dumnezeu si-i aratau intelesul, ca sa-i faca sa inteleaga
ce citisera" (Neemia 8:8).
Intreaga lucrare s-a facut la Sinagoga cea mare si a durat aproximativ 110 ani, din timpul lui
Neemia pana pe vremea lui Simon Intai (410 - 300 i.Ch.).
Dupa ce "soferimii" au stabilit textul, "masoretii" au trecut la treaba si au creat Masora. Ea
este numita si "gardul care pastreaza Scriptura", pentru ca ea stabileste odata pentru totdeauna
locul si numarul cuvintelor pe fiecare pagina. Comentariile masoretilor nu se adreseaza
intelesului textului, ci formei in care apare el. Randurile adaugate de ei arata date si simetrii
interesante despre cuvintele folosite in original. Aflam astfel de cate ori apare o anumita litera
sau un grup de litere in diferite carti ale Biblie, numarul total sau partial de cuvinte folosite in
anumite pagini sau carti, numarul de expresii si combinatii de cuvinte, etc. Toate aceste
evidente matematice s-au alcatuit nu din zadarnice cercetari mistice, ci din dorinta arzatoare
de a transmite textul sacru fara ca o litera sau un cuvant sa se piarda sau sa nu fie la locul lor.
La scrierea fiecarei copii, fiecare copist trebuia sa consulte comentariile masoretice si sa fie
sigur ca textul lui este fidel originalului. Toate adnotarile masoretice au fost culese de Dr. C.
D. Ginsburg si publicate in trei mari volume, aflate in marile biblioteci ale lumii.
Traducatorii Bibliei nu au preluat in nici un fel informatiile scrierilor masoretice. Ele sunt
totusi la dispozitia cercetatorilor si stau si astazi marturie despre evlavia si interesul pe care leau avut evreii fata de Biblie. Numai asa se explica increderea pe care o putem avea astazi in
textul manuscriselor.
Pentru cei ce le studiaza, comentariile masoretice sunt un izvor de cunostinte suplimentare, nu
de putine ori fascinante, despre felul in care ne-a fost transmisa stafeta "revelatiei" oracolelor
lui Dumnezeu. "Nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi
intamplat toate lucrurile" (Mat. 5:18).

Legi dinaintea Sinaiului

Inapoi la Cuprins

Oricine citeste Geneza si Exodul isi da seama ca anumite reglementari sociale si religioase
sunt semnalate in text fara a li se identifica originea (Ex. 18:16). Cu siguranta, unele dintre
aceste legi le-au fost date oamenilor de insasi Dumnezeu: (1) legea Sabatului (Gen. 2:3), legea
jertfelor (Gen. 4:4), etc. Altele insa sunt consemnate in text fara nici o referinta de initiativa
divina. Probabil ca aceste legi au fost produsul experientei si intelepciunii umane, bazate pe
marturia interioara a constiintei. Apostolul Pavel scrie:
"Cand Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au
o lege, isi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa in inimile lor; fiindca
despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul si gandurile lor, care s-au se invinovatesc sau se
dezvinovatesc intre ele. Si faptul acesta se va vedea cand, ... , Dumnezeu va judeca, prin Isus
Christos, lucrurile ascunse ale oamenilor" (Rom. 2:14-16).
In 1901, M. J. de Morgan a descoperit la Susa "Codul lui Hamurabi". Acest personaj, numit in
Biblie Amrafel (Gen. 14:1), a fost o mare pesonalitate a vremii, imparat al Babilonului. Data
probabila a scrierii este 2.139 i. Ch.. Cu opt sute de ani inainte de vremea lui Moise, aceste
legi au guvernat viata popoarelor aflate in teritoriu dintre Golful Persic si Marea Caspica si
din Persia pana la Marea Mediterana. Relatarea biblica ni le arata la lucru in tara Canaanului.
Hamurabi si-a numit legile: "Judecati despre neprihanire", desi comparate cu legile date de
Dumnezeu prin Moise, perceptele lui nu sunt nici neprihanite si nici nepartinitoare. Iata doar
cateva aspecte contrastante:
Ofensa

Legea Mozaica

Codul lui Hamurabi

Furt

Sa dea inapoi indoit (Ex.

22:9)

Moartea (#4 din Cod)

Jaf

Sa dea inapoi indoit (Ex.

22:7)

Moartea (#21 din Cod)

Adapostirea
unui rob fugar

Nevinovat (Deut. 23:15)

Moartea (#16 din Cod)

Mutilarea unui
rob

Eliberarea robului

Stapanul compensat
#199

Ranirea unui
om bogat

Dinte pentru dinte

Dinte pentru dinte

#196,197

Ranirea unui
om sarac

Dinte pentru dinte

Sa plateasca o "mina"
de argint

Ranirea mortala
a unei fete de
De la caz la caz
om bogat

Moartea @209

Ranirea mortala
a unei fete de
De la caz la caz
om sarac

Sa plateasca cinci sicli

de argint #211,213

Iata cateva texte biblice in care se vad operand legile lui Hamurabi:

1. Legea adoptarilor il face pe Eliezer mostenitorul lui Avraam (Gen. 15; #191)
2. Agar naste pentru Avraam (Gen. 23:16), Bilha (Gen. 30:4) si Zilpa (Gen.30:9) nasc pentru
Iacov (#146).
3. Reglementari pentru cumpararea pesterii Macpela (Gen.23; #7).
4. Pedeapsa cu moartea pentru furt, propusa de Iacov lui Laban (Gen. 31:32; #4).
5. Iuda propune ca Tamar sa fie arsa de vie pentru curvie (Gen. 38:24; #110).
6. Cel ce a furat cupa lui Iosif trebuie sa moara (Gen. 44:9; #4).
7. Ruben pierde dreptul de intai nascut (Gen. 49:4; #158).
8. Lui Avraam nu ii este ingaduit sa o vanda pe Hagar (Gen. 16:6; #119).

Dispensatiile istoriei
Inapoi la Cuprins

Fara indoiala, orice elev isi aduce aminte ca istoria lumii a fost impartita in capitole
distincte: istoria antica, istoria medievala, istoria moderna, etc. Asa au impartit oamenii
istoria. Cum a impartit-o insa Dumnezeu?
In debutul epistolei catre Evrei ni se spune ca Dumnezeu "a vorbit in vechime parintilor
nostri prin prooroci, in multe randuri si in multe chipuri", iar acum "la sfarsitul acestor zile,
ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus mostenitor al tuturor lucrurilor si prin care a facut si
veacurile" (Evrei 1:1-2).
Din simpla lectura a acestui text intelegem ca "in vechime" Dumnezeu a vorbit altfel decat "la
sfarsitul acestor zile", iar ce le-a spus "parintilor nostri prin prooroci" este altceva decat ceea
ce "ne-a vorbit prin Fiul". Ca sa "impartim drept Cuvantul adevarului" (2 Tim. 2:15) este
esential sa intelegem ca in administratia lui Dumnezeu cu lumea exista "dispensatii" distincte
caracterizate de revelatii si prerogative diferite.
Noul Testament foloseste trei termeni diferiti cand vorbeste despre timp:
1. "Chronos" - timp ca esenta, cu durata nelimitata.
2. "Kairos" - un anumit timp, o vreme, un sezon prielnic.
3. "Oikonomia" - insemnand literal "economia, administratia, ingrijirea unei gospodarii" si
incluzand ideia de slujire cu caracter specific. Cel mai bun sinonim romanesc contemporan
este "ispravnicie" (Luca 16:2-4; Efes. 3:2,9; 1 Cor. 9:17; Col. 1:25). In pasajul din Tit 1:7,
"oikonomos" este tradus romaneste prin "econom": "Caci episcopul, ca econom al lui
Dumnezeu, ..."
In sens teologic, dispensatia, "oikonomia", este definita drept modalitatea in care Dumnezeu
alege sa-si administreze planul Sau cu omul pe pamant. Scofield intelege prin dispensatie: "O
perioada de timp in care omul este incercat daca asculta de o anumita revelatie specifica a voii
lui Dumnezeu". In fiecare dispensatie omul a falimentat si va falimenta in continuare. Singura
speranta de mantuire a fost, este si va ramane pana la sfarsit: credinta mantuitoare in harul
iertarii oferit de Dumnezeu in Christos.

Cunostintele despre voia lui Dumnezeu date omului de-a lungul dispensatiilor n-au fost nici
contradictorii, nici arbitrare si nu s-au anulat unele pe altele, ci s-au cumulat treptat,
accentuand caracterul progresiv al revelatiei (Mat. 5:17). Din acest punct de vedere, cei din
dispensatia Harului nu mai sunt sub jugul invataturilor incepatoare ale Legii. Totusi, harul nu
anuleaza Legea, ca marturie a unui caracter desavarsit, ci o foloseste pentru exersarea
evlaviei:
"Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa indrepte,
sa dea intelepciune in neprihanire, pentru ca omul lui Dumnezeu sa fie desavarsit, cu totul
destoinic pentru orice lucrare buna" (2 Tim. 3:16-17)
"Si tot ce a fost scris mai inainte, a fost scris pentru invatatura noastra, pentru ca, prin
rabdarea si prin mangaierea pe care o dau Scripturile, sa avem nadejde" (Rom. 15:4).
Biblia ne prezinta sapte dispensatii specifice care s-au perindat sau se vor perinda pe scena
lumii. Aceasta este istoria rasei umane din punctul lui Dumnezeu de vedere. Fiecare dintre
aceste dispensatii a avut o revelatie caracteristica. In fiecare dispensatie, omul a falimentat in
fata asteptarilor divine. Din aceasta cauza, fiecare dispensatie s-a incheiat cu o pedeapsa
catastrofala.
I. Dispensatia inocentei Edenice (Gen. 1-3)
- incheiata cu izgonirea din rai.
II. Dispensatia constiintei, inainte de Sinai (Fapte 17:30; Rom. 2:12-16,5:13,14).
- incheiata prin potop, turnul Babel si robia Egipteana
III. Dispensatia Legii (Gal. 3:19-25; 1 Cor. 9:20)
- incheiata prin lepadarea lui Israel.
IV. Dispensatia Bisericii (Ioan 1:17; Rom. 6:14; 10:4; Gal. 3:8)
- incheiata prin "Ziua Domnului".
V. Dispensatia Judecatii (Is. 24:1-22; Apoc. 3:10)
- incheiata prin nimicirea lui Antichrist.
VI. Dispensatia Mileniului (Is. 11:1-9; Ezec. 34:23-31; Apoc. 20)
- incheiata prin nimicirea lui Satan si prin Judecata de la urma.
VII. Dispensatia slavei viitoare (Apoc. 21, 22)
- fara sfarsit.
In istoria planului rascumparator, Israel, ca popor ales si Biserica, trup al lui Christos, nu
trebuiesc nici confundate, nici suprapuse. Cand Domnul Isus a vorbit despre "vremurile
(kairos) Neamurilor" (Luca 21:24), El a sugerat ca ele vor fi urmate de niste "vremuri ale
evreilor sub conducerea lui Mesia" (Is. 33 si 34). Este evident ca intre aceste vremuri exista
diferente categorice. Ceea ce a fost valabil pentru evrei sub Lege, nu mai este valabil pentru
mantuitii Bisericii aflate sub har.
Paranteza din vremea de acum - Dispensatia Bisericii a fost si continua sa ramana pentru
evrei un mister. Noi traim acum "taina tinuta ascunsa din vesnicii si in toate veacurile, dar
descoperita acum sfintilor Lui" (Col. 1:26), "care n-a fost facuta cunoscut fiilor oamenilor in

celelalte veacuri, in felul cum a fost descoperita acum sfintilor apostoli si prooroci ai lui
Christos, prin Duhul" (Efes. 3:5), "ascunsa din veacuri in Dumnezeu" (Efes. 3:9) si "tinuta
ascunsa timp de veacuri" (Rom. 16:25).
Cand Domnul Isus a stat in picioare in sinagoga din Nazaret si I S-a dat sa citeasca din
profetul Isaia (Luca 4:16-20), El a facut ceva de neimaginat pentru ascultatorii Sai evrei: S-a
oprit la mijlocul unei propozitii si ... a inchis cartea! Pasajul era din capitolul Isaia 61:1-2 si in
loc sa mearga pana la capat, Isus s-a oprit la cuvintele "sa vestesc un an de indurare al
Domnului" si n-a mai citit: "si o zi de razbunare a Dumnezeului nostru". Domnul Isus s-a
oprit din lectura la punctul care marca delimitarea dintre cele doua dispensatii. Intre cele doua
jumatati ale propozitiei s-au scurs deja aproape 2.000 de ani, vremea Bisericii. Aceasta este si
explicatia data de Pavel in auzul evreilor din Roma (Fapte 28:25-28).
Vremurile Neamurilor - In afara de cele sapte dispensatii majore, exista si niste "vremuri (|
airos) ale Neamurilor" (Luca 21:24), care acopera aproximativ doua din dispensatiile
enumerate mai sus. Aceste "vremuri" au inceput din momentul in care Ierusalimul a trecut sub
stapanirea Babilonului (477 i.Ch.) si continua pe durata in care Ierusalimul "va fi calcat in
picioare de Neamuri" (Luca 21:24). Despre incheierea "vremurilor Neamurilor" si debutul
vremurilor mesianice pentru Israel scrie si apostolul Pavel in Romani 11:24-31: "Fiindca,
daca tu, care ai fost taiat dintr-un maslin, care din fire era salbatic, ai fost altoit, impotriva
firii tale, intr-un maslin bun, cu cat mai mult vor fi altoiti ei, care sunt ramuri firesti, in
maslinul lor? ... o parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra
numarul deplin al Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit."

Istoria intertestamentala
Inapoi la Cuprins

Intre Vechiul si Noul Testament exista o perioada de aproximativ 400 de ani de tacere. De la
Maleahi si pana la vremea Evangheliilor, in istoria neconsemnata in Biblie, Israelul a
continuat lupta lui pentru existenta si refacere nationala. Ezra si Neemia au lasat in urma lor o
forma stabila de guvernamant, condus de un grup de "batrani" si de preoti. Aceasta curte
eclesiastica interpreta Legea si asigura stricta ei implementare in viata sociala si personala.
Numele ei a fost "Sinagoga cea Mare". Era compusa din 120 de membrii si a calauzit Israelul
un timp de 150 de ani, pana pe vremea lui Simon cel Drept, adica pana la 292 i.Ch.
Premiza guvernarii era ca Legea divina fusese transmisa in doua editii: Legea scrisa, constand
in precizari scurte si categorice, si Legea orala, transmisa de Moise lui Iosua si batranilor care
i-au urmat. Ea a fost completata cu revelatiile primite de profeti, si a fost asezata intr-un
canon definitiv de Ieremia si Ezra. Acest Ezra a incredintat-o spre pastrare celor de la
Sinagoga cea Mare (2 Macabei 2:13 - ne spune ca Neemia a daruit acestei Sinagogi o intreaga
colectie de scrieri sfinte).
Intreaga invatatura practica a Sinagogii celei Mari a fost sintetizata in 613 porunci. Ele au
format samburele din care s-a dezvoltat apoi Talmudul, o culegere de comentarii rabinice la
textele sacre. La aceste porunci se refera Domnul Isus cand ii acuza pe cei din vremea Lui,

spunand: "Ati desfiintat Cuvantul lui Dumnezeu in folosul datinei voastre. ... Fatarnicilor,
bine a proorocit Isaia despre voi, cand a zis: "... Degeaba Ma cinstesc ei, invatand ca
invataturi niste porunci omenesti" (Mat. 15:1-9). Urmand exemplul Invatatorului lor, apostolii
numesc Talmudul: "datini stramosesti" (Gal. 1:14), "datina oamenilor" (Col. 2:8) si "felul
desert de vietuire pe care l-ati mostenit de la parintii vostri" (1 Petru 1:18).
Ezra si Neemia au infiintat sinagogi in multe orase. Ele erau centre de inchinaciune,
invatatura si functionau si ca tribunale locale in care oamenii erau judecati pentru delicte
impotriva statului sau societatii. Pe langa fiecare sinagoga functiona un corp de demnitari magistrati civili si religiosi. In toata aceasta perioada, tara lui Israel a fost sub stapanire
persana, fiind atasata satrapului care stapanea peste Siria.
In 331 i.Ch., dupa ce Grecia, prin Alexandru Macedon, a repurtat o serie de victorii asupra
Persiei, Siria, si odata cu ea si tara evreilor, a trecut sub stapanirea Greciei. Alexandru
Macedon le-a ingaduit evreilor sa pastreze o forma de auto-guvernare si de practicare libera a
religiei. Fascinat de credinta lor, Alexandru Macedon i-a invitat sa vina sa locuiasca si in
Alexandria, noul oras construit de el in Egipt, la gurile Nilului. Evreii stramutati acolo au dat
nastere "Septuagintei", celebra traducere a Vechiului Testament in limba greaca. Lucrarea s-a
facut intre anii 294 - 289 i.Ch.
La moartea lui Alexandru Macedon, imperiul greciei s-a impartit intre cei patru generali ai sai.
Cassan a luat Grecia si Macedonia, Lisimah a luat Asia Mica, Seleucus a luat Siria, Babilon,
Mezia si Persia si alte regiuni din rasarit, iar Ptolomeu a luat Egiptul. Aproape tot secolul trei
dinainte de Christos a fost macinat de lupte intre acesti generali, deveniti imparati rivali. In
aceste circumstante s-a implinit profetia din Daniel 11:1-34. Domnia ultimului imparat grec
asupra evreilor a fost si cea mai devastatoare. Antioh Epifaniu, care a cucerit Ierusalimul in
anul 170 i.Ch., a spurcat Templul si i-a silit pe evrei sa se inchine idolilor. El a asezat o statuie
a lui Jupiter in locul altarului, a jertfit porci in Templu, a ars cartile sfinte si a interzis orice
forma de inchinare fata de Iehova.
"Niste osti trimise de el, vor veni si vor spurca sfantul Locas, cetatuia, vor face sa inceteze
jertfa necurmata, si vor aseza uraciunea pustiitorului. Va ademeni prin viclesug pe cei ce vor
parasi legamantul sfant. Dar aceia din popor, care vor cunoaste pe Dumnezeul lor, vor
ramanea tari, si vor face mari ispravi" (Dan. 11:31-32).
Nu este greu sa deslusesti in aceasta profetie cu dubla implinire si o avanpremiera a
evenimentelor din vremea Antichristului. ("De aceea, cand veti vedea "uraciunea pustiirii",
despre care a vorbit proorocul Daniel, "asezata in locul sfant" - cine citeste sa inteleaga! atunci, cei ce vor fi in Iudeia, sa fuga la munti, etc." (Mat. 24:15-16).
Sub aceasta teroare a "uraciunii pustiirii", evreii s-au rasculat sub conducerea Macabeilor, una
dintre familiile Asmoneilor, preoti din Israel. Ierusalimul a fost eliberat si in Decembrie 165
i.Ch. a fost reinstaurata inchinaciunea cea adevarata.
Din perioada aceea ne-a ramas sarbatoarea Hanuca, sau Praznicul Inoirii Templului (Ioan
10:22). Ea comemoreaza victoria lui Iuda Macabeul asupra fortelor seleucude. Hanuca se
bazeaza pe o intamplare din vremea refacerii inchinaciunii, cand o candela mica a continuat sa
arda miraculos timp de opt zile, pana ce preotii au putut face rost de untdelemn sfintit. Din
aceasta cauza, Hanuca se mai numeste si "Sarbatoarea Luminii".

Cam pe atunci, la orizontul istoriei, dincolo de Marea Mediterana, a inceput sa se ridice Roma
si dupa o serie de lupte cu grecii, romanii au cucerit Grecia si Macedonia (168 i.Ch.). Familia
Macabeilor a fost silita sa accepte protectia Romei. In anul 47 i.Ch., Iulius Cezar i-a daruit lui
Hircanus si urmasilor sai dreptul sa functioneze ca Mare Preot in Israel. Prin el, evreii au
primit si dreptul sa apeleze direct la Cezar in caz de abuz sau nedreptate si tot prin el, evreii
au fost scutiti in fiecare al saptelea an de impozite imperiale. Dupa Lege, in acest an, evreii nu
semanau si nu secerau. Intr-un tratat ratificat de Senatul roman in anul 44 i.Ch., evreilor li s-a
garantat dreptul de a se intalni conform traditiilor lor si au fost scutiti de serviciul in armata
imperiala. Pentru mentinerea ordinii generale, peste Siria si imprejurimi a fost instalat un
guvernator roman.
In anul 37 i.Ch., cu ajutorul legiunilor imperiale, idumeanul Irod cel Mare l-a inlaturat pe
ultimul urmas asmoneu, Aristobulus II, si s-a autoproclamat stapan al iudeilor, vasal absolut al
Romei. Domnia lui Irod a fost nefasta pentru evrei. El a cultivat obiceiurile pagane si
imoralitatea, a ucis toata floarea nobila a tarii, a corupt preotia si a instaurat un climat de
asasinate si teroare. Intr-o incercare vicleana de a recastiga simpatia supusilor, Irod s-a apucat
sa le rezideasca si sa le mareasca Templul.
In aceasta atmosfera de decadenta si compromis, poporul a inceput sa se refugieze intr-un fel
de mandrie orgolioasa pentru trecut si intr-o impotrivire tacita, plina de ura fata de stapanirea
Romei. In popor, fariseii si carturarii erau mai iubiti decat preotii si levitii compromisi.
Esenienii, o secta de aderenti inversunati ai Legii si randuielilor stravechi, s-au retras in locuri
pustii si intretineau speranta intr-o viitoare vreme mesianica. Patrunsi de influenta lor, multi
oameni simpli din popor, ca batranul Simeon sau ca batrana Ana asteptau "mangaierea lui
Israel" si "mantuirea Ierusalimului", slujind lui Dumnezeu "cu post si cu rugaciune" (Luca
2:25,37-38; 24:21). Chiar si Iosif din Arimateia, un sfetnic cu vaza al soborului, "astepta si el
Imparatia lui Dumnezeu" (Marcu 15:43).

Legamintele divine
Inapoi la Cuprins

Biblia ne descopere istoria drept o cronica a implinirii unui scop vesnic prestabilit pe care-l
are Dumnezeu cu lumea. Acest plan vesnic este revelat in Scriptura si este centrat in jurul asa
numitelor "legaminte" istorice. Exista opt "legaminte" majore. Majoritatea lor sunt date sub
forma unor promisiuni a caror indeplinire este sigura.
Legamintele aratate de Scriptura se pot clasifica in doua categorii: legamantele conditionate si
legamintele neconditionate. Un legamant conditionat are in componenta sa cuvantul "daca" si
leaga implinirea promisiunii divine de o anumita actiune sau atitudine de care omul este
responsabil. Daca omul falimenteaza in responsabilitatea sa, Dumnezeu nu mai este in nici un
fel obligat sa-Si implineasca promisiunea divina.
Legamantul neconditionat, chiar si in cazul in care cuprinde niste implicatii umane, este in
sine un fel de declaratie solemna care-L implica doar pe Dumnezeu. Chiar si in cazul
neascultarii omului, legamintele neconditionate isi vor implini promisiunile la vremea si in

felul stabilit de Dumnezeu. Legamintele neconditionate se sprijina doar pe puterea si pe

suveranitatea lui Dumnezeu.
Din cele opt legaminte istorice, doar cel Edenic si cel mozaic au fost legaminte conditionate.
1. Legamantul Edenic (Gen. 1:26-31; 2:16-17). A fost cel dintai legamant, conditionat in
natura, incheiat de Dumnezeu cu omul. De ascultarea sau neascultarea lui Adam a depins daca
el va avea parte de viata si binecuvantare sau de blestem si moarte. Cei dintai oameni au
calcat acest legamant si au prabusit intreaga rasa umana in blestem si moarte. In momentul
neascultarii, omul a cazut din statutul de partasie intima cu Dumnezeu, a murit din punct de
vedere spiritual si are acum nevoie sa fie "nascut din nou".
2. Legamantul cu Adam - dupa cadere (Gen. 3:16-19). Acesta a fost un legamant
neconditionat, in care Dumnezeu il anunta pe om care ii va fi soarta, ca urmare a pacatuirii.
Aceasta sentinta divina ramane definitiva si perpetueaza asupra omenirii un climat de
suferinta si necaz. Omul isi va castiga hrana cu truda si cu sudoare (Gen. 2:15; 3:17-19),
femeia va naste cu durere si va fi dependenta si subordonata barbatului (Gen. 1:26-27; 1 Cor.
11:7-9; Efes. 5:22-25), oamenii vor trai in necaz si vor sfarsi in moarte (Gen. 3:19; Efes. 2:5).
In acest context apare "protoevanghelia", prima veste buna data oamenilor dupa cadere (Gen.
3:15). Ea priveste rezolvarea problemei umane prin trimiterea lui Mesia, "samanta femeii".
Exprimarea lasa sa se intrevada nasterea miraculoasa a Domnului Isus din fecioara Maria.
3. Legamantul cu Noe, dupa potop (Gen. 9:1-18). Ca si cel Adamic, acesta repeta unele din
prevederile deja anuntate si este neconditional in natura. Semnul acestui legamant este
curcubeul care apare in nor dupa ploaie: "Fac un legamant cu voi ca nici o faptura nu va mai
fi nimicita de apele potopului si nu va mai veni potop ca sa nimiceasca pamantul. Iata semnul
... : curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor" Gen. 9:11-13). Legamantul cu Noe introduce
factorul autoritatii si autoguvernarii umane (Gen. 9:6). Legatura armonioasa din creatia
dinainte de cadere este si mai mult perturbata. Pentru prima data, omului ii este ingaduit sa
manance carne, asa ca toate animalele pamantului nu-l vor mai avea ca protector, ci ca stapan
de temut: "S-apuce groaza si frica de voi pe orice dobitoc de pe pamant, pe orice pasare a
cerului, ... vi le-am dat in mainile voastre" (Gen. 9:2-3).
4. Legamantul cu Avraam (Gen. 12:1-4; 13:14-17; 15:1-7; 17:1-8) este una dintre cele mai
extraordinare promisiuni divine, una dintre cele mai clare revelatii asupra istoriei si una dintre
cele mai definitive pronuntari asupra alegerii unui neam care sa devina purtator al cunostintei
care duce la mantuire. Semnul legamantului a fost taierea imprejur (Gen. 17:9-14). Continutul
legamantului poate fi impartit in trei:
a. Pentru Avraam - Dumnezeu il anunta ca va avea o multime imensa de urmasi (Gen.
17:16), ca-l va binecuvanta din belsug (Gen. 13:14-15, 17; 15:6, 18; 24:34-35; Ioan 8:56), ca-i
va face numele vestit (Gen. 12:2) si ca el insusi va fi o binecuvantare pentru altii (Gen. 12:2).
b. Pentru neamul lui Avraam - Dumnezeu anunta formarea unui popor deosebit intre
popoarele lumii (Gen. 12:2). Aceasta se refera expres la cele douasprazece semintii ale
urmasilor lui Iacov, nepotul lui Avraam. Dumnezeu da pe vecie tara Canaan in stapanirea
urmasilor lui Avraam (Gen. 12:7; 13:15; 15:18-21; 17:7-8).
c. Pentru toate toate familiile pamantului - Dumnezeu anunta ca va face din Israel sursa de
binecuvantare pentru toate neamurile de pe pamant (Gen. 12:3). Prin el va fi data lumii

revelatia despre Dumnezeul cel adevarat, prin el vor vorbi profetii, prin el va fi daruita lumii
Scriptura si tot prin el se va naste, la vremea sorocita Mesia, Mantuitorul intregii lumi.
Ca sa asigure prezervarea si protectia acestui neam, Dumnezeu anunta ca va binecuvanta pe
toti aceia care vor fi binevoitori cu Israel si-i va blestema pe toti aceia care-i urmaresc
distrugerea (Gen. 12:3).
Ca si legamintele cu Adam si Noe, legamantul cu Avraam este tot neconditionat. Desi
Dumnezeu si-a pastrat dreptul sa-l pedepseasca pe Israel cu exil in caz de neascultare,
previziunile acestui legamant, care asigura pastrarea si implinirea destinului urmasilor lui
Avraam, sunt imutabile. Ele se sprijina pe suveranitatea si atotputernicia divina (Gen. 15:1315).
5. Legamantul mozaic - facut cu evreii aflati in drum dinspre Egipt spre tara promisa (Exod
20:1 - 31:18). Expus pe larg in cartea Exodul si amintit in numeroase alte parti ale Vechiului
Testament, legamantul mozaic stabileste principiile care guverneaza relatia dintre Dumnezeu
si poporul Israel. Este un legamant conditionat, care prevede ca, in cazul in care Israelul va
asculta si va implini Legea, Dumnezeu il va binecuvanta, iar in eventualitatea neascultarii,
Dumnezeu il va pedepsi si-l va disciplina (Deut. 28; Ier. 30:11).
Cele aproximativ sase sute de porunci sunt impartite in trei categorii majore: (a) poruncile, o
exprimare clara si concisa a voiei lui Dumnezeu (Exod 20:1-26), (b) legile, care
reglementeaza viata sociala si civica a Israelului (Exod 21:1 24:11) si (c) randuielile, care
reglementeaza viata religioasa (Exod 24:12 - 31:18). Legaman-tul mozaic a fost temporar si a
expirat la Crucea de la Calvar.
6. Legamantul Palestinian (Deut. 30:1-10) - este un legamant neconditionat si prevede
dreptul Israelului de a stapani tara promisa. Acest legamant ilustreaza cum un legamant, altfel
neconditionat si irevocabil, poate avea elemente conditionale aplicabile doar anumitor
generatii din istorie. Promisiunea data lui Avraam (Gen. 12:7) anunta ca Dumnezeu da pe
vecie tara in stapanirea evreilor. Totusi, din cauza neascultarii lor, Iacov si urmasii sai au
trebuit sa locuiasca un timp de patru sute de ani in Egipt. Ca o urmare a legamantului
Palestinian, evreii s-au intors sa ia in stapanire tara. Mai tarziu, cand au incetat iarasi sa-L
asculte pe Domnul si s-au indepartat de Lege, Dumnezeu i-a dat in mana asirienilor si
babilonienilor, care i-au asuprit si i-au dus in robie. Prin harul divin si ca urmare a
legamantului, Dumnezeu i-a adus inapoi in tara dupa 70 de ani si i-a lasat s-o locuiasca pana
in anul 70 d. Ch. Dupa rastignirea lui Christos si dupa refuzul de a primi harul dat la Rusalii,
Dumnezeu i-a raspandit iarasi printre neamuri, unde continua sa traiasca si astazi. Recenta lor
intoarcere in perimetrul vetrei strabune, desi i-a surprins pe multi, este si ea o urmare a
legamantului Palestinian. Ea pregateste scena finala pentru vremea sfarsitului.
Profetiile biblice anunta ca evreii se vor intoarce in tara si ca nu o vor mai parasi niciodata.
Dupa o perioada de "mare necaz", ei se vor intoarce la Isus-Mesia si vor trai in pace si
prosperitate (Ezec. 39:25-29; Amos 9:14-15).
Legamantul Palestinian deci, desi neconditionat, cuprinde risipirea lui Israel ca pedeapsa
pentru necredinta si neascultare (Gen. 15:13; Deut. 28:63-66), necesitatea pocaintei pentru
restaurare (Deut. 30:2), intoarcerea din diaspora (Deut. 30:3; Ier. 23:8; 30:3; 31:8: Ezec.
39:25-29; Amos 9:9-15: Fapte 15:14-17), restaurarea natiunii in prerogativele ei (Is. 11:11-12;
Ier. 23:3-8; Ezec. 37:21-25), binecuvantarea lor finala cu prosperitate si pace (Amos 9:11-15)

si o teribila judecata divina asupra tuturor dusmanilor lui (Is. 14:1-2; Ioel 3:1-8; Mat. 25:3146).
7. Legamantul cu David (2 Sam. 7:4-16; 1 Cr. 17:3-15) a fost un legamant neconditionat prin
care Dumnezeu i-a promis lui David o descendenta regala nesfarsita, un tron de domnie
perpetuu si o imparatie vesnica. In aceasta declaratie, Dumnezeu isi rezerva iar dreptul de a
suprima temporar prevederile legamantului in cazul in care urmasii lui David vor trebui
pedepsiti (2 Sam. 7:14-15; Ps. 89:20-37). Din ziua in care a fost facut acest legamant si pana
in ziua in care Dumnezeu l-a certificat prin nasterea lui Christos (Fapte 2:30), David nu a fost
niciodata lipsit de un urmas care sa poata sa domneasca (Ier. 33:20-21). Domnia insa a fost
suspendata temporar din cauza necesitatii disciplinarii. La implinirea vremii, Domnul Isus s-a
nascut ca Fiu de Dumnezeu si Fiu al lui David si va domni asupra Israelului asa cum prevede
continutul legamantului Davidic. Aceasta afirmatie are implicatii majore pentru vremea
imparatiei milenare:
"El va fi mare si va fi chemat Fiul Celui Prea Inalt; si Domnul Dumnezeu ii va da scaunul de
domnie al tatalui Sau David. Va imparatii peste casa lui Iacov in veci si Imparatia Lui nu va
avea sfarsit" (Luca 1:32-33).
"Voi pune peste ele un singur pastor, care le va paste, si anume pe Robul Meu David; El le va
paste, El va fi pastorul lor. Eu, Domnul, voi fi Dumnezeul lor si Robul Meu, David, va fi
voievod in mijlocul lor" (Ezec. 34:23-24).
Legamantul Davidic n-a fost si nu va fi implinit prin asezarea lui Christos pe tronul ceresc,
caci David nu a fost imparat in cer. Tronul "tatalui Sau David" a fost si trebuie sa fie iarasi pe
pamant (Mat. 25:31). Iata de ce, legamantul Davidic este cheia intregului program profetic
care-si asteapta implinirea.
8. Legamantul cel Nou (Ier. 31:31-33) - care-si asteapta implinirea nationala in timpul
Mileniului. Si el este un legamant neconditionat. Asa cum il descrie Ieremia, legamantul cel
nou este facut cu "casa lui Israel si cu casa lui Iuda" (Ier. 31:31). El poate fi numit "cel nou"
numai daca-l comparam cu legamantul mozaic facut cu Israel: "Nu ca legamantul cel dintai
pe care l-am incheiat cu parintii lor, in ziua cand i-am apucat de mana ca sa-i scot din tara
Egiptului, legamant pe care l-au calcat, ..." (Ier. 31:32).
In legamantul cel nou, Dumnezeu promite: "Voi pune Legea Mea inlauntrul lor, o voi scrie in
inima lor: si Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai invata pe
aproapele sau pe fratele sau, zicand: "Cunoaste pe Domnul!" Ci toti Ma vor cunoaste, de la
cel mai mic pana la cel mai mare, zice Domnul; caci le voi ierta nelegiuirea si nu-Mi voi mai
aduce aminte de pacatul lor" (Ier. 33:33).
Pasajul anticipeaza conditiile ideale ale Mileniului, cand Christos va domni si toti oamenii vor
cunoaste deslusit totul despre viata si lucrarea lui Isus Christos. Atunci nu se va mai face
"evanghelizarea" oamenilor, pentru ca adevarul despre Mesia va fi cunoscut si acceptat in
mod universal. Din descrierea lui Ieremia reiese clar ca acest "legamant nou" nu este implinit
astazi, cand Biserica a fost trimisa in toata lumea sa propovaduiasca Evanghelia "la orice
faptura."
Din cauza ca Noul Testament vorbeste si el despre Legamantul cel nou facut in sangele
Domnului Isus si il aplica la viata si existenta Bisericii, unii sunt de parere ca legamantul cel
nou nu se va mai implini cu Israelul, ci si-a gasit deplina implinire in Biserica. Altii presupun

ca ar putea fi vorba despre doua impliniri ale aceluias legamant, una contemporana, legata de
"nasterea din nou" a celor din Biserica si alta viitoare, legata de convertirea si refacerea
spirituala a Israelului.
(a) Pentru Biserica - Dumnezeu se angajeaza sa-i mantuiasca, sa-i pastreze si sa-i prezinte in
slava desavarsiti pe toti cei care au crezut in Fiul Sau, Isus Christos:
"Sunt incredintat ca Acela care a inceput in voi aceasta buna lucrare, o va ispravi pana in
ziua lui Isus Christos" (Fil. 1:6).
(b) Pentru Israel - in virtutea "alegerii", Dumnezeu va mantui Israelul:
"Ii voi scoate din toate abaterile cu care au pacatuit si-i voi curati; ei vor fi poporul Meu si
Eu voi fi Dumnezeul lor" (Ezec. 37:23).
"Fratilor, pentru ca sa nu va socotiti singuri intelepti, nu vreau sa nu stiti taina aceasta: o
parte din Israel a cazut intr-o impietrire, care va tinea pana va intra numarul deplin al
Neamurilor. Si atunci tot Israelul va fi mantuit, dupa cum este scris: "Izbavitorul va veni din
Sion si va indeparta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi lagamantul, pe care-l voi face
cu ei, cand le voi sterge pacatele.
In ce priveste Evanghelia, ei sunt vrajmasi, si aceasta este spre binele vostru, dar in ce
priveste alegerea, sunt iubiti, din pricina parintilor lor. Caci lui Dumnezeu nu-i pare rau de
darurile si de chemarea facuta" (Rom. 11:25-29).
Ca o concluzie a tuturor celor opt legaminte enumerate mai sus, putem spune ca suveranitatea
si puterea lui Dumnezeu le garanteaza pe cele neconditionate, iar ca in cele conditionate,
falimentul si neputinta umana ies imediat si definitiv in evidenta. Tot ceea ce a promis
Dumnezeu insa, in infinita Lui intelepciune si bunatate, se va implini cu certitudine in planul
Sau desavarsit si vesnic:
"Fiindca Dumnezeu a inchis pe toti oamenii in neascultare, ca sa aiba indurare de toti. O,
adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui
si cat de neintelese sunt caile Lui! Si in adevar, "cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine
a fost sfetnicul Lui? Cine i-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?" Din El, prin El si
pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin!" (Rom. 11:32-36).