Sunteți pe pagina 1din 3

EVANGHELIA DUPĂ LUCA

Capitolul 9

Trimiterea celor doisprezece

1 Isus* a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi dracii şi să
vindece bolile. 2 Apoi, i-a* trimis să propovăduiască Împărăţia lui Dumnezeu şi să tămăduiască pe cei
bolnavi. 3 „Să nu luaţi nimic cu voi pe drum”, le-a* zis El; „nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici bani, nici
două haine. 4 În* orice casă veţi intra, să rămâneţi acolo, până veţi pleca din locul acela. 5 Şi* dacă nu vă
vor primi oamenii, să ieşiţi din cetatea aceea şi să scuturaţi* praful de pe picioarele voastre, ca mărturie
împotriva lor.” 6 Ei* au plecat şi au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia şi săvârşind
pretutindeni tămăduiri.

Irod nu ştie ce să creadă despre Isus

7 Cârmuitorul* Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârşite de Isus şi stătea în cumpănă,
neştiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morţi; 8 alţii ziceau că s-a arătat Ilie; şi alţii
ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime. 9 Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este
oare Acesta despre care aud astfel de lucruri?” Şi* căuta să-L vadă.

Înmulţirea pâinilor

10 Apostolii, când* s-au întors, au istorisit lui Isus tot ce făcuseră. El* i-a luat cu Sine şi S-a dus la o parte,
lângă o cetate numită Betsaida. 11 Noroadele au priceput lucrul acesta şi au mers după El. Isus le-a
primit bine, le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu şi vindeca pe cei ce aveau trebuinţă de vindecare.
12 Fiindcă* ziua se pleca spre seară, cei doisprezece s-au apropiat şi I-au zis: „Dă drumul noroadelor, ca
să se ducă în satele şi cătunele de primprejur să găzduiască şi să-şi caute de ale mâncării, pentru că aici
suntem într-un loc pustiu.” 13 Isus le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce!” Dar ei au răspuns: „N-avem decât
cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă ne vom duce noi înşine să cumpărăm merinde pentru tot
norodul acesta.” 14 Şi erau aproape cinci mii de bărbaţi. Isus a zis ucenicilor Săi: „Puneţi-i să şadă jos în
cete de câte cincizeci.” 15 Aşa au şi făcut: i-au pus pe toţi să şadă jos. 16 Isus a luat cele cinci pâini şi cei
doi peşti, Şi-a ridicat ochii spre cer şi le-a binecuvântat. Apoi, le-a frânt şi le-a dat ucenicilor să le împartă
norodului. 17 Au mâncat toţi şi s-au săturat şi au ridicat douăsprezece coşuri pline cu firimiturile rămase.

Mărturisirea lui Petru

18 Într-o* zi, pe când Se ruga Isus singur deoparte, având cu El pe ucenicii Lui, le-a pus întrebarea
următoare: „Cine zic oamenii că sunt Eu?” 19 Ei I-au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan* Botezătorul; alţii zic
că eşti Ilie; alţii zic că a înviat un proroc din cei din vechime.” 20 „Dar voi”, i-a întrebat El, „cine ziceţi că
sunt?” „Hristosul lui Dumnezeu!” I-a răspuns Petru*. 21 Isus* le-a poruncit cu tărie să nu spună nimănui
lucrul acesta. 22 Apoi, a adăugat că Fiul* omului trebuie să pătimească multe, să fie tăgăduit de bătrâni,
de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât şi a treia zi să învieze.
Cum să urmăm pe Isus

23 Apoi* a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în
fiecare zi şi să Mă urmeze. 24 Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde
viaţa pentru Mine o va mântui. 25 Şi* ce ar folosi unui om să câştige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau
s-ar pierde pe sine însuşi? 26 Căci* de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi
Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri. 27 Adevărat* vă spun că sunt
unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până nu vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Schimbarea la faţă

28 Cam* la opt zile după cuvintele acestea, Isus a luat cu El pe Petru, pe Ioan şi pe Iacov şi S-a suit pe
munte să Se roage. 29 Pe când Se ruga, I s-a schimbat înfăţişarea feţei, şi îmbrăcămintea I s-a făcut albă
strălucitoare. 30 Şi iată că stăteau de vorbă cu El doi bărbaţi: erau Moise şi Ilie, 31 care se arătaseră în
slavă şi vorbeau despre sfârşitul Lui, pe care avea să-l aibă în Ierusalim. 32 Petru şi tovarăşii lui erau*
îngreuiaţi de somn, dar, când s-au deşteptat bine, au văzut slava lui Isus şi pe cei doi bărbaţi care stăteau
împreună cu El. 33 În clipa când se despărţeau bărbaţii aceştia de Isus, Petru a zis lui Isus: „Învăţătorule,
este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie.” Nu ştia
ce spune. 34 Pe când vorbea el astfel, a venit un nor şi i-a acoperit cu umbra lui; ucenicii s-au
înspăimântat când i-au văzut intrând în nor. 35 Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta* este Fiul
Meu preaiubit: de El să ascultaţi*.” 36 Când s-a auzit glasul acela, Isus a rămas singur. Ucenicii* au tăcut
şi n-au spus, în zilele acelea, nimănui nimic din cele ce văzuseră.

Vindecarea unui îndrăcit

37 A* doua zi, când s-au coborât de pe munte, o gloată mare a întâmpinat pe Isus. 38 Şi un om din
mijlocul mulţimii a strigat: „Învăţătorule, rogu-Te, uită-Te cu îndurare la fiul meu, fiindcă îl am numai pe
el. 39 Îl apucă un duh şi, deodată, răcneşte; şi duhul îl scutură cu putere, aşa că băiatul face spumă la
gură şi cu anevoie se duce duhul de la el, după ce l-a stropşit de tot. 40 Am rugat pe ucenicii Tăi să-l
scoată şi n-au putut.” 41 „O, neam necredincios şi pornit la rău”, a răspuns Isus, „până când voi fi cu voi
şi vă voi suferi? Adu aici pe fiul tău.” 42 Pe când venea băiatul, dracul l-a trântit la pământ şi l-a scuturat
cu putere. Dar Isus a certat duhul necurat, a vindecat pe băiat şi l-a dat înapoi tatălui său. 43 Şi toţi au
rămas uimiţi de mărirea lui Dumnezeu.

Pe când toţi se minunau de tot ce făcea Isus, El a zis ucenicilor Săi:

Isus vesteşte moartea şi învierea Sa

44 „Voi ascultaţi* bine ce vă spun: Fiul omului va fi dat în mâinile oamenilor!” 45 Dar* ucenicii nu
înţelegeau cuvintele acestea, căci erau acoperite pentru ei, ca să nu le priceapă, şi se temeau să-L
întrebe în privinţa aceasta.
Cine este cel mai mare?

46 Apoi*, le-a venit în gând să ştie cine dintre ei ar fi cel mai mare. 47 Isus le-a cunoscut gândul inimii, a
luat un copilaş, l-a pus lângă El 48 şi le-a zis: „Oricine* primeşte pe acest copilaş în Numele Meu pe Mine
Mă primeşte şi oricine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Fiindcă* cine este
cel mai mic între voi toţi, acela este mare.” 49 Ioan a luat cuvântul şi a zis*: „Învăţătorule, noi am văzut
pe un om scoţând draci în Numele Tău şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi.” 50 „Nu-l opriţi”, i-a
răspuns Isus, „fiindcă cine* nu este împotriva voastră este pentru voi.”

„Foc din cer”

51 Când s-a apropiat vremea în care avea să fie luat în cer*, Isus Şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la
Ierusalim. 52 A trimis înainte nişte soli, care s-au dus şi au intrat într-un sat al samaritenilor, ca să-I
pregătească un loc de găzduit. 53 Dar* ei nu L-au primit, pentru că Isus Se îndrepta să meargă spre
Ierusalim. 54 Ucenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să
se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie*?” 55 Isus S-a întors spre ei, i-a certat şi le-a zis:
„Nu ştiţi de ce duh sunteţi însufleţiţi! 56 Căci Fiul* omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci
să le mântuiască.” Şi au plecat într-alt sat.

Cum să urmăm pe Isus

57 Pe* când erau pe drum, un om I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” 58 Isus i-a răspuns:
„Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” 59 Altuia* i-a
zis: „Vino după Mine!” „Doamne”, I-a răspuns el, „lasă-mă să mă duc întâi să îngrop pe tatăl meu.” 60
Dar Isus i-a zis: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii, şi tu du-te de vesteşte Împărăţia lui Dumnezeu.” 61 Un
altul a zis: „Doamne, Te* voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas-bun de la ai mei.” 62 Isus
i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui
Dumnezeu.”

S-ar putea să vă placă și