Marturisire

Am venit cu aripile frante de dor Inaintea Fetei Tale Purtand asupra noastra povara grea A pacatului milenar Dar cu dorinta acerba de a Te vedea, Care razbate orice impediment Ce nu ne-ar permite sa privim la Tine In acest moment.

De ce ne-a regasit aceasta clipa Chiar langa tronul Tau? Parca vantul ne-a purtat pe-a lui aripa Atat de scurt ni s-a parut, Atat de putin ploaia ne-a batut In drumul de intoarcere spre Casa Stiind ca in a Sa iubire si grija parinteasca Tatal cu drag o sa ne primeasca.

Ne-am intors pentru ca-n ratacirea noastra Am aflat ceva ce ar fi trebuit sa stim: Ca ne iubesti asa cum suntem si ca Te iubim. Departarea ne-a-nvatat sa ne maturizam Sa stim ce avem, ce suntem si ce cautam; Sa atribuim fiecarui lucru valoarea meritata, Dragostea s-o recunoastem din ochii Tai de Tata Si de la care nimic sa ne distraga.

Simt nevoia sa-Ti marturisesc asa cum Tu Imi demonstrezi in fiecare clipa, Cu fiecare picatura limpede de roua, Prin florile parfumate pe care mi le daruiesti Si copacii pe care ii cresti si-i cresti, Cu fiecare secunda de viata, Ca ma iubesti. Acelasi sentiment impartasesc si eu Caci inima-mi e doar a Ta, Bunule Dumnezeu.