Mostenirea artei bizantine in tarile romane

Termenul “Bizant” deriva de la numele unei cetati fondate de greci in secolul 6 i.H. ales de
Constantin cel Mare ca noua capitala a Imperiului Roman de Rasarit si numit dupa numele
sau, Constantinopol.
Imperiul Bizantin nu a exsitat niciodata ca stat din punct de vedere administrativ, este
doar o conventie a terminologiei moderne, a existat Imperiul Roman de Rasarit cu capitala la
Constantinopol care si-a luat numele de la vechea denumire a orasului. Necestatea
conventiei cronologice este, de asemenea, fireasca, pentru coerenta perioadelor de timp,
astfel este general acceptat ca inceputul este datat in anul 330 ( fondarea Constantinopolului
) incheiat tragic in 1453 sub atac otoman.
Este greu de determinat cu precizie geneza artei bizantine in teritoriul Tarilor
Romane insa este certa aparitia ecourilor noii forme de arta in forme provinciale in spatiul
carpato-dunarean.
Putem vorbi de o lumee bizantino-romana la Dunarea de Jos ( secolele V-VII )
areal in care arta bizantina se reflecta pe fundamentele artei romane prin organizarea
Bisericii locale cu epicscopia la Tomis si subordonata Constantinopolului. Evenimentele
istorice care culmina cu prabusirea Imperiului Roman de Apus in anul 476. Este momentul in
care zona la care ne referim intra sub influenta Imperiului Bizantin. Astfel, teritoriul Dobrogei
actuale intra in sfera de interese ale imparatilor din rasarit. Sub imparatul Iustinian se refac
capete de pod. Sub jurisdictia recentri arhiepiscopii Justiniana Prima, in secolul VI, este
construita Bazilica de la Sucidava. Din pacate migratia slavilor si bulgarilor din secolele VI
VII au dus la disparitia bazilicilor paleocrestine, ramanand foar fundamente si elemente
sculptate. Planurile presupuneau existenta a 3 nave despartite de 2 siruri de coloane, un
nartex la intrare si o absida semicirculara la est. Altarul este despartit de naos de
cancellum , o balustrada de coloane. La vest era prevazut un atrium pentru penitenti si
catehumeni alcatuit dintr- un portic acoperit si o curte interioara.
Daca bazilicile paleocrestine ale oraselor zilei ( Histria, Tomis, Calatis ) au fost
distruse compet, de-a lungurl falezei portului din Constanta s-a pastrat un mozaic-paviment
de 850 mp apartinand perioadei romane tarzii ( sf sec V ) constituit din marmura si ceramica
in 6 culori, avand motive florale si geometrice. Elemente sculptate s-au pastrat mai bine, ne
referim la elemente principale de estetica arhitecturala: fusuri de coloane, capiteluri,
arhitrive, cornise si mese de ofranda. Cele mai multe piese de acleasi gen care au rezistat
pana astazi constituie capiteluri de ordin ionic si corintic cu frunze de acant si crucea ca
simbol al noii credinte. Ca raspandire, urmeaza pietrele funerare si lespezile cu inscriptii si
simboluri crestine: pestele, porumbelul, frunza de palmier dar mai ales motivul crucii.
Apartitia cultului Sinftei Cruci nu se lasa asteptat, are ecou puternic, un exemplu fiind o
cruce inscriptionata “In morte resurectio”. Printre cele mai importante elemente de metal
avam monograma de la Biertan discul lui Paternus ( anafornita ).
In secolele X XII realizarile arhitectonice si a obiectelor de ceramice sau podoabe
atesta continuitatea culturii romano bizantine din secolele VI VII. Astfel, in conditiile integrarii
teritoriului dintre Dunare si mare statului bizantin putem constata trecerea de la epoca
bazilicii si inscriptiilor funerare paleocrestine la biserica cuneiforma sau treflata. Sunt
notabile 3 situri de arhitectura bisericeasca: bisericile rupestre de la Basarabi - Murfatlar,
biserica in plan treflata de la Niculitel si biserica de la Garvan Dinogetia. Capela bizantina
poate fi socotita inceputul unei tipologii: biserica in cruce greaca inscrisa in paralel cu planul
trilombat de la Niculitel. Cea mia preprezentativa piesa de origine sau ca mostenire a artei
bizantine o reprezinta crucea dubla de la Garvan Dinogetia, ornata cu filigram in vrejuri
spiralate, cu opale si safire, precum o serie de replici ale crucilor bizantine dar care se
deosebesc de cele originale prin geometria bratelor care nu sunt taiate drept si sunt
rotunjite.
Sceolele XIII XIV reprezinta perioada consolidarii feudalitatii romanesti si sinteza
intre mostenirea bizantina si arta de inspiratie occidentala. Dintre monumentele ecleziale ale
sec XIV raman reprezentative doua lacase din Tara Romaneasca: Biserica Sfantului Nicolae
Domnesc din Curtea de Arges ( edificul cel mai apropiat spiritual de atmosfera Bizantului de
sec XIV) si biserica Manastirii Cozia gandita de Mircea cel Batran. Biserica este prototip
pentru bisericile de manastire Muntenia si Oltenia, are un plan triconc ( pronaos, naos
alungit, abside laterale semicirculare la exterior ).
In perioada formarii provinciilor romanesti influenta bizantina se resimte in arta de pe
intreg teritoriul tarii noastre, astfel creatia in tarile ortodoxe si pictura romaneasca ramane
bizantina pana la sfarsitul epocii medievale.
In conditiile expansiunii musulmane in sud-estul Europei voievozii romani asuma o
forma de rezistenta sub manifestarea unui rol cultural in Orientul ortodox prin preluarea
mostenirii culturale a Imperiului Bizantin ducand mai departe creatia artistica. Daniile
domnilor din manastirile muntelui Athos stau ca marturie a politicii comune a Pensinsulei
Balcanice in fertul salvarii artei crestine. Desi se vorbeau limbi diferite, in intreaga lume
ortodoxa se folosea canonul comun in pictura, sculptura si arhitectura.
Reogranizarea bisericii din Muntenia se va realiza cu ajutor sarbesc, astfel arta
romaneasca cunoaste si influenta tarilor ortodoxe de limba greaca prin obiecte de cult,
manuscrise, acestea functionau ca modele. Totodata apar primele elemente ale artei
oriental-islamice. Odata cu domnia lui Alexandru cel Bun legaturile dintre Moldova si Bizant
se strang in plan artistic si cultural. Este momentul de patrundere ale artei
constantinopolitane prin vesminte, odoare bisericesti, piese de broderie liturgica, manuscrise
cu miniaturi si icoane. Astfel exista un repertoriu iconografic si ornamental ce va fi preluat de
in atelierele locale. Face nota aparte manuscrisul lui Gavril Uric care a facut stil in decoratia
de carte, claigrafie, decoratie si prrogramul iconografic.In ce priveste arta figurativa, zona
moldovei nu a preluat mimetic stilul si a fost adaptat viziunii locale in planul conceptului
despre frumos, ritm, motiv. Programul picturii interioare a bisericilor din Moldova corespunde
canoanelor fundamentale artei bizantine si cuoaste modificari substantiale in sec XVI.
Cupola naosului este intotdeauna dedicata “bisericii ceresti” cu Isus Pantocrator. Pe
pandantivi apar cei patru evanghelisti care ltalmacesc si mijlocesc legatura dintre “biserica
pamanteasca” si cea lumeasca. In altar e liustrata istoria mantuirii, in partea de jos apar
Sfintii Parinti. Naosul grupeaza teme ale Noului Testament, sarbatori, precum scene din
ciclul minunilor si din cel al Patimirii. Pronaosul este deidcat Maici Domnului si sfintilor.
Pictura moldava este prin excelenta emanatia lumii monahale iar experienta intarioara a fost
extinsa in exteriorul bisericilor pentru a fi accesibila. Acest lucru poate fi privit ca un exercitiu
de putere a imaginii pentru eventualul trecator.
Pictura exterioara este produsul vremii lui Petru Rares. Cele mai vechi picturi murale
de exterior se afla la Manastirea Probota (1532) iar monumentul cu pitura exterioara cel mia
bine pastrata este Humor (1535). Mai avem pictura exterioara a Manastirii Moldovita (1537),
Biserica de Arbore (1541), biserica Manastirii Voronet (1547),
Pictura bisericilor din nordul Moldovei are sustinere de nivel carturaresc si se
observa doua aspecte semnificative: Moldova devine o insula de traditie vie a picturii
bizantine inca apropape 200 de ani ani dupa stingerea centrului de viata artistica pe care-l
reprezenta Imperiul Bizantin si pe de alta parte exista tendinta de imbogatire cu teme noi
inspirate din imnuri din literatura istorica veche pentru a deveni accesibila si inteleasa de
credinciosii in numar tot mia mare.
Arta icoanei cunoaste un fenomen asemanator. Geneza icoanei bizantine pe teritoriul
tarilor romane poate fi plasat la inceputul sec XV dupa traditia care ne descopera ca sotia
imparatului Manuil al II lea Paleologul trimite doamnei Ana, sotia lui Alexandru cel Bun, o
icoana a Sfintei Ana care este daruita ulterior Manastirii Bistrita. Icoana Maicii Domnului de
la Neamt, tot potrivit traditiei, se pare ca este darul imparatului Ioan al VIII lea Paleologul
domnului Moldovei, Alexandru cel Bun. Aceste doua icoane apartin stilistic icoanei bizantine
de secol XIII XIV. Circulatia icoanelor in spatiul oriental-ortodox este un fenomen recurent
astfel ca tarile romane se imbogatesc cu noi produse ale unor ateliere constantinopolitane
sau opere de artisti formati la scoala traditiei bizantine. Totodata patrund influentele artistice
ale atelierelor sarbesti si cretane incepand cu secolul XV unde se formeaza adevarate scoli
artistice pe temeiul medlelelor bizantine. Pe filiera sarbeasca avem icoana Plangerii
Domnului ( sf sec XV ), o tema rara in iconografie. Pe filiera unui atelier de origine sud-
dunareana ne parvine Icoana relicvar a Sf Ioan Botezatorul ( sec XVI ) care ajunge la
Manastirea Bistrita prin donatia boierilor Craiovesti. Ca tematica, in prima etapa, domina
portretele. Cea de-a doua jumatate a sec XVI-lea si cel urmator apar temele evanghelice,
praznice si episoade ale vietilor sfintilor.
Comparativ cu Tara Romaneasca si Transilvania, nordul Moldovei adaposteste o un
patrimoniu mai extins de icoane prin varietatea bogata de interpretari si modalitati de
realizare a vechilor teme. Din patrimoniul mentionat putem aminti tezaurul adapostit de
Manastirea Agapia, Neamt: doua icoane cu tema Schimbarea la Fata, Sfintii Trei Ierarhi,
Rugul lui Moise, si icoana Zidesti Fecioarelor ( interpretare artistica a icosului X al Acatistului
Maicii Domnului )

Traditia bizantina in arta romaneasca reprezinta o memorie a Bizantului sub forma,

canon si erminie ce se reflecta in secolele XIV - XVI.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hodighitria ( Calauzitoarea ), in preajma anului
1530, se presupune a fi una dintre primele icoane pictate intr-un atelier local este si cel mai
frecvent tip iconografi bizantin. Icoana se afla la manastirea Gorova.
Icoana Sfintii Simeon si Sava, Curtea de Arges ( aprox 1522 - 1523 ) infatiseaza
portretele sfintilor patroni si Serbiei la picioarele carora gasim ingenunchiata pe Despina
Milita Doamna sotia lui Neagoe Basarab. Prezenta personajelor laice apare pe filiera
sarbeasca odata cu dinbastia Nemanizilor. Prezenta donatorilor si ctitorilor primeste caracter
recurent.
Epitaful de la Cozia, 1395. Piesa monumentala in conceptie si realizare, epitaful este
o opera reprezentativa a broderiei liturgice bizantine. Tema iconografica este Plangerea
( Iisus este intins pe piatra ungerii, ii are alaturi pe Miaca Domnului si pe Sf Ioan Teologul ).
Avem o inscriptie liturgica in slavona care reproduce troparul din Sambata Mare de la
Liturghia Sf Vasile cel Mare: “Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cutremur si
nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca; ca Imparatul imparatilor si Domnul domnilor
merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor si merg inaintea Lui cetele
ingeresti, cu toata capetenia si puterea, heruvimii si cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate
sase aripi, fetele acoperind si cantand cantarea : Sfant, Sfant, Sfant”
Epitaful lui Siluan de la Neamt, 1437. Este pisa liturgica lucrata in Moldova in vremea
lui Alexandru cel Bun la porunca egumenului Siluan de la Neamt care a pastorit intre anii
1427 - 1470. Tema aleasa este o sinteza intre tema iturgica a Jetrfei lui Iisus si cea istorica a
Pangerii. Iisus e intins e iatra ungerii, a ca e Maica Domnului iar la picioare e Maria
Magdalena. In artea inferioara sunt reprezentati 3 ingeri iar in cea superioara, doi. Inscriptia
in slavona reroduce prima strofa din Prohodul Mantuitorului, cu care incee Utrenia din
Sambata Mare: “In mormant Viata, pus ai fost Hristoase si s-au spaimantat ostirile ingeresti,
plecaciunea ta cea multa proslavind”. Eitaful lui Siluan e prototip pentru epitafele
moldovenesti ale secolelor urmatoare.
Aerul de la Moldovita, 1484. Iesa liturgica de baza, aerul acopera sfintele vase cat
timp stau la proscomidie apoi este purtat e umeri de preot sau diacon la iesirea cu cinstitele
daruri. La intoarcerea in altar el va fi miscat deasupra Sfintei Mese in timpul rostirii Crezului.
Aerul de la Moldovita are reprezentat pe Hristos intins intr-un cam presarat cu stele. In
partea inferioara a compozitiei avem doua tronuri si doi serafimi iar in partea superioara
avem doi serafimi si 3 ingeri in zbor, langa fiecare apare brodat cuvantul “sfant” in slavona.
De notat este inscriptia liturgica brodata pe margini, tot in slavona, aceasta reproduce
troparul pe care preotul il sune in taina la intrarea in altar dupa Vohod: “Iasif cel cu bun chip,
de e lemn luand reacurat truul Tau, cu giulgiu curat infasurandu-l si cu miresme, in mormant
nou ingropandu-l, l-a pus”. Apar, de asemenea, numele egumenului Anastasie si data,
septembrie 6990 ( 1482 ).
Aerul daruit de Stefan cel Mare Bisericii Sfantul Nicolae e la Radauti ( 1493 ).
Broderia este daruita de domnul Moldovei ctitoriei sale de la Radauti, fiind una dintre cele
mai frumoase piese apartinand scolii de broderie din Moldova sec XV. Datarea este
aroximativa, in jurul anului 1493. Tema iconografica este Jertfa lui Iisus, in cazul de fata
avem Impartasania apostolilor cu paine. Momentul surprins este redat simetric si echilibrat,
Hristos ocua centrul ia apostolii sunt gruati de o parte si alta a mesei. Momentul este
vegheat de un inger. Inscritia liturgica, in slavona, reproduce cuvintele Euharistiei “Luati,
mancati, acesta este truul meu, care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor”. Ca
incardrare estetica, aerul apartine picturii murale epocii stefaniene, desi de dimensiuni
reduse, piesa atinge dimensiunea monumentalului.
Ferecatura Tetraevangheliarului lui Gavril Uric, circa 1448 - 1462. Acest tip de obiect
de cult produse in Molvoda apar relativ tarziu, spre sf sec XV. Este formata din placi legate
prin siruri de inele prinse pe verigi de fier, imbraca copertile de lemn, ale manuscrisului
caligrafiat de Gavril Uric la manastirea Neamt. Scena centrala este Invierea ( Coborarea la
Iad ). Aici Hristos sdrobeste ortile iadului sub picioarele sale, ridicandu-i e Adam si Eva.
Alaturi avem profeti grupati de o parte si de alta a scenei iar in colturi avem e cei patru
evanghelisti, in picioare, fiecare tinand Evanghelia. Intreaga scena este incadrata de motive
florale orientale, tiic scolii moldovenesti a sec XV iar chenarul care margineste este de
isiratie gotica. Partea inferioara este incadrata de inscriptia de danie slavona “Candea Latcu,
parcalab de Hateg, a ferecat cartea aceasta”. Cealalta fata eda scena Inaltarii cu Maica
Domnului intre ingeri si apostoli si Iisus Hristos in medaion, inaltat de doi ingeri. Partile
suerioare si inferioare prezinta un decor vegetal si cei patru evanghelisti. Manufactura piesei
a resupus mai multe metode: ciocanire, turnare si gravura iar viziunea bizantino-slava este
confirmata de cele doua compozitii simetrice ce incadreaza axul central si de motivee
decorative: patrulobi inscrisi in romburi si frunzele de acant de pe baghetele laterale.
Ferecatura raclei Sfantului Ioan cel Nou de a Suceava, sec VXI. Latura frontaa a
raclei prezinta 12 placi de argint nareaza scene din martiriajul Sfantului Ioan cel Nou din
Trapezunt. Mestesugul realizarii este tributar tehnicii argintariei din Rasaritul bizantin. Data
realizarii nu oate fi datat cu recizie, exista mai multe ipoteze dar cea general acceptata o
situeaza dupa anul 1439.