Mareste imaginea.

Am cununat odată pe cineva, şi cînd am ajuns la citirea din apostol unde citeţul spune: „iar
femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu
mi-a convenit acest moment care a stăpînit ceremonia, pentru că fetiţa aceea a fost înjosită în cel
mai mare moment din viaţa ei.
Dar am tăcut pînă mi-a venit vremea la cuvînt, şi i-am spus: „Am constatat că lumea n-a fost
atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească nevasta.
Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai
o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin
urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, cînd poţi să judeci – pentru că dacă te-ai
îndrăgostit nu mai judeci – nişte lucruri pentru viitor, pînă la sfîrşitul vieţii. Deci este
dezavantajul celui care se îndrăgosteşte prost, care s-a îndrăgostit pentru că a văzut ceva
superficial; el nu mai simte frumuseţea aceea grozavă a iubirii. Credeţi dumneavoastră că acest
mare meşter, Dumnezeu, cînd a creat omul, şi pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo
sentimente şi posibilităţi extraordinare?! Femeia, ţineţi seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i
mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel
mai bine este să nu te grăbeşti la începutul începuturilor.
Există un instinct în noi.
Odată, mă găseam la Timişoara. Nu eram călugăr, nici la mînăstire nu eram, dar mă gîndeam la
asta. Un student la politehnică se îndrăgostise de o studentă foarte urîtă. M-am trezit cu el la
mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. N-o cunoşteam, că nu putea să pătrundă
oricine pînă la mine, dar el o iubea. Am cunoscut-o apoi. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze
iubirea, pentru că nu avea nimic, era urîtă. Dar nu există femeie urîtă. Femeile sunt ca florile:
toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate
eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să
răscoleşti adîncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiti,
pentru că mai întîi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri,
ţi-e şi frică să vorbeşti comparînd-o pe ea cu oamenii.
Cum vi se pare, preacuvioase, după experienţa aceasta foarte lungă atitudinea faţă de femeie,
în general, sau în relaţia dintre bărbat şi femeie, a evoluat înspre pozitiv sau înspre negativ?
În general, a evoluat spre înflorire, spre pozitiv. Dar, spre îndurerarea momentului istoric în care
ne aflăm, există şi foarte multe cazuri cînd femeile abia îşi mai suferă bărbaţii: sunt beţivi, chiar
necredincioşi. Au rămas în ateismul anilor trecuţi şi femeile se luptă din răsputeri să-i aducă şi pe
ei la credinţă, dar e foarte greu. Cu unii se poate, dar alţii spun: „Iar te rogi, iar te închini? Ce, te-
ai pocăit?” Sunt şi cazuri din acestea, dar sunt şi foarte multe familii în care există întelegere
duhovnicească. Însă te fură şi treburile. De aceea noi, ca duhovnici şi preoţi, în general, îi
sfătuim pe cei care nu au timp pentru rugăciunea de tipic, pentru că se scoală de noapte cu
treburi, să aibă o stare de rugăciune acolo unde se găsesc. Dacă tu te duci cu inima deschisă la
treburile tale gospodăresti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gînd:
„Doamne miluieşte”? Să poţi să intri apoi în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.
Nu există „jumătatea mea”
Credeti că fiecare om are o jumătate a lui?
Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e
tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una. Dumneavoastră ati văzut
steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David,
care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în
creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întîi ca un triunghi
echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în
jos, care simbolizează femeia. Nu există „jumătatea mea”. E o expresie spusă la un pahar de vin;
la o sticlă de vin, pardon! ca să nu zic la un butoi chiar.
„Să preţuiţi femeia”
Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările
băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Şi apoi, voi trebuie mai întîi de toate să ştiti să preţuiti femeia
foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie
să te scoată dintr-o stare amărîtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire
desăvîrşită îl face să muncească, să cîştige războaiele, să-şi rezolve problemele.
Să ştiti că femeia nu gîndeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere
deosebită şi e mult mai realistă decît un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de
mîine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.
Parintele Arsenie Papacioc

Parintele Arsenie Papacioc - Despre Casatorie

Exista o problema foarte importanta pentru tineri, de care sunt si eu preocupat, ca duhovnic: relatia cu fetele,

prietenia cu fetele. Ce loc ii acordati? Ii sfatuiti sa investeasca foarte mult in aceasta problema, sau nu? Sa

fie preocupati de aceasta problema, sau s-o tina putin mai la distanta?

Si sa te implici, e de discutat, si sa te tii la distanta, iarasi e de discutat. Intai de toate, o data cu varsta cresc si
sentimentele. Exista un obicei - mai mult, a devenit traditie - sa ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, ii spune prieten.
E un paravan acesta; nu exista prietenie intre baiat si fata, decat iubire. Se merge cu mintea foarte adanc, pe

intimitati, iar prietenia e cu totul altceva; fara nici cel mai mic interes. Deci nu e bine spus prietenie.

Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat si o crestere a puterii rationale mai din vreme decat baiatul. Ea

poate sa fie mama si la 13 ani - citeam acum intr-un ziar ca o fata a nascut la 11 ani chiar, pe cand un baiat nu poate

sa fie tata la varsta asta. Dar si puterea ei de a acumula rational e mai scurta - pana la 20-25 de ani, pe cand a

barbatului pana la 30 de ani. Incepe sa se mearga pe linia unor interese de viitor.

Avand un mai mare instinct de conservare, vrea sa puna mana chiar pe Alexandru Macedon, adica pe un mare erou.

Si daca tu esti erou intr-un fel, te-a ochit.

Cunosc un baiat foarte destept, student. Era si baiat serios, nu-si pierdea vremea - toate la vremea lor. Si o fata,

mediocra din punct de vedere intelectual, nu s-a lasat cu nici un chip - ii scria scrisori, statea in calea lui. Si a intrebat-

o o colega: "Tie nu ti-e rusine?" Ea ia raspuns: "Vreau sa vad cum reactioneaza un om destept la astfel de

propuneri".

Daca acel baiat era mai putin stapan pe el, punea mana pe el, asa ca ei ii convenea aceasta lupta si intr-un sens si in

altul. Daca este destept, este destept peste tot, si atunci lasa lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: "Este vreme

pentru toate, dar fiecare la vremea lor".

Mai este si altceva, o problema mai intima: sunt convins ca cei mai multi tineri se gandesc la o casatorie pentru

placeri, mai intai, ceea ce este o mare greseala. Aceste lucruri ti le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie sa te mai

preocupe.

Nu nasterea de copii e un scop suprem al casatoriei, ci stimularea reciproca pentru mantuire. Nasterea de copii e o

consecinta. Sigur ca ai sa te bucuri si de aceste lucruri, dar sa nu fie o luna de miere si o viata de amar.

O casnicie trebuie sa fie dintru inceput solida. Cum se zice, daca traiesti prezentul, repari trecutul si castigi si viitorul.

Asadar, este o greseala sa construiesti o relatie pe niste motive imediate. Trebuie gandit daca ea rezista la toate

greutatile binecuvantate ale casniciei.

Va mai spun ceva: mama naste, mama renaste; ea se ocupa de copii. Si, desigur, foloseste cea mai frumoasa

metoda, din instinct, din iubire: il ingaduie pe copil orice ar face acesta. Daca baiatul e navalnic, viteaz, i-a intrat in

cap sa cucereasca lumea, de ce sa nu? Dar in intalnirea cu prietenii, el incepe sa se vada inferior, pentru ca la primul
contact cu lumea n-a biruit, si se intoarce plangand la mama sa. Aceasta ii spune: "Nu puiul mamei, tu esti imparat, tu
ai sa cuceresti lumea!" Astfel, mama ii da continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru ca a invatat

undeva, ci pentru ca il iubeste si pentru ca nu vrea sa-l vada un prost.

Nu stiu daca voi ati intalnit, dar eu sunt foarte bucuros ca Dumnezeu mi-a dat ocazia in copilarie sa intalnesc o carte

scrisa de regina Elisabeta - Carmen-Silva, sotia regelui Carol I. Acolo am gasit urmatoarea poezie:

"De veti auzi de un erou care a cucerit razboaie si in urma lui a facut dreptate, sa stiti ca a avut o mama buna; De veti

auzi de un erou care a viersuit si versul lui a schimbat sensuri de viata si frumuseti si inflacarari de inima, sa stiti ca a

avut o mama buna" - si tot asa, cam vreo sapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a placut enorm! Aceasta este fata pe care

trebuie sa o avem, sa o pregatim!

Daca este inevitabila o intalnire intre un baiat si o fata, acesta trebuie sa o cultive, sa ii semene calitatea de a fi

productiva din punct de vedere sufletesc - pentru ca, trupeste, cum am spus, nu e o problema.

Trebuie sa fie pregatita sa duca toate aceste lucruri, iar tu trebuie sa o intretii cu orice chip problemele ei, sa o

stimulezi continuu. Ea nu se baga in problemele tale, nici nu are cum, daca esti o personalitate; daca incearca, da

gres. Ea ramane pe pozitia ei de mama si de sotie.

Am cununat odata pe cineva, si cand am ajuns la rugaciunea aceea unde preotul spune: "Iar femeia sa asculte de

barbat", toata lumea s-a uitat la mireasa si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a

stapanit ceremonia, pentru ca fetita aceea a fost injosita in cel mai mare moment din viata ei. Dar am tacut pana mi-a

venit vremea la cuvant, si i-am spus:

"Am constatat ca lumea n-a fost atenta la cuvintele de mai inainte, care spuneau ca barbatul este dator sa-si

iubeasca nevasta. Draga mireasa, daca nu te iubeste, sa nu-l asculti!"

Sa nu ne jucam cu cuvintele! Fata nu e numai o jucarie de pat sau o jucarie de bucatarie; suntem plini de obligatii,

suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie sa vezi intr-o iubita de la inceput, cand poti sa judeci - pentru ca daca te-

ai indragostit, nu mai judeci - niste lucruri pentru viitor, pana la sfarsitul vietii.

Deci este dezavantajul celui care se indragosteste prost, care s-a indragostit pentru ca a vazut ceva superficial; el nu

mai simte frumusetea aceea grozava a iubirii.

Credeti dumneavoastra ca acest mare mester, Dumnezeu, cand a creat omul, si pe femeie deci, a creat-o fara sa
toarne acolo sentimente si posibilitati extraordinare?!
Femeia, tineti seama, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rau, dar care e buna, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu

orice chip s-o faci buna, dar cel mai bine este sa nu te grabesti la inceputul inceputurilor.

Cum cunoastem daca e rau ceea ce facem?

Exista un instinct in noi. Odata, ma gaseam la Timisoara. Nu eram calugar, nici la manastire nu eram, dar ma

gandeam la asta. Un student la politehnica se indragostise de o studenta foarte urata. M-am trezit cu el la mine sa-mi

ceara sfaturi, ca era innebunit dupa ea. N-o cunosteam, ca nu putea sa patrunda oricine pana la mine, dar el o iubea.

Am cunoscut-o apoi. Ea, saraca, n-avea cum sa speculeze iubirea, pentru ca nu avea nimic, era urata. Dar nu exista

femeie urata. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare in felul ei. Barbatul trebuie sa se plece sa o ia -

adica sa-i arate eleganta, pretuire. Atunci floarea isi arata si mirosul, si calitatile ascunse, pentru ca tu ai stiut sa

rascolesti adancurile si ai facut din ea ceea ce nu stia ea ca este.

Femeia trebuie pretuita, sa stiti, pentru ca mai intai ne reprezinta o femeie in Imparatia cerurilor: Maica Domnului. Te

cutremuri, ti-e si frica sa vorbesti comparand-o pe ea cu oamenii.

Cum vi se pare, preacuvioase, dupa experienta aceasta foarte lunga: atitudinea fata de femeie, in general,

sau in relatia dintre barbat si femeie, a evoluat inspre pozitiv sau inspre negativ ?

In general, a evoluat spre inflorire, spre pozitiv. Dar spre indurerarea momentului istoric in care ne aflam, exista si

foarte multe cazuri cand femeile abia isi mai sufera barbatii: sunt betivi, chiar necredinciosi. Au ramas in ateismul

anilor trecuti si femeile se lupta din rasputeri sa-i aduca si pe ei la credinta, dar e foarte greu.

Cu unii se poate, dar altii spun: "Iar te rogi, iar te inchini? Ce, te-ai pocait? " Sunt si cazuri din acestea, dar sunt si

foarte multe familii in care exista intelegere duhovniceasca. Insa te fura si treburile.

De aceea noi, ca duhovnici si preoti, in general, ii sfatuim pe cei care nu au timp pentru rugaciunea de tipic, pentru ca

se scoala de noapte cu treburi, sa aiba o stare de rugaciune acolo unde se gasesc.

Daca tu te duci cu inima deschisa la treburile tale gospodaresti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreste

sa ai in gand: "Doamne miluieste?" Sa poti sa intri apoi in casa cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.

Credeti ca fiecare om are o jumatate a lui?

Asta este o expresie care mie nu mi-a placut. Nu e o jumatate a ta, ci un tot al tau; tu esti tot, ea e tot. Nu exista grad

de rudenie intre sot si sotie, pentru ca ei sunt una.

Dumneavoastra ati vazut steaua lui David, evreiasca: sunt doua triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e facuta de

David, care era omul lui Dumnezeu, si ea reprezinta fiinta omeneasca, care are calitatea calitatilor in creatia lui

Dumnezeu: chip si asemanare cu El. Si de aceea l-a facut pe om intai ca un triunghi echilateral, cu baza in sus,

pentru ca omul e tare in putere, apoi un triunghi echilateral cu baza in jos, care simbolizeaza femeia.

Nu exista "jumatatea mea". E o expresie spusa la un pahar de vin; la o sticla de vin, pardon! ca sa nu zic la un butoi

chiar.

El se intreba daca exista o anume fata pentru el, randuita de Dumnezeu.

Se intampla in asa fel o intalnire, ca nu te mai opreste nimic. Dar e prematur sa aveti de acum astfel de preocupari,

pentru ca inca sunteti studenti si aveti alte treburi. Insa dragii mei, pentru preotia de maine, cu orice chip trebuie sa

gasiti o femeie care sa va ajute mai mult decat oricine.

Trebuie sa fie si instruita, pentru ca foarte multe fete o intreaba pe preoteasa anumite intimitati femeiesti, mai repede

decat pe preot.

Floarea sta in glastra; baiatul trebuie sa umble sa si-o aleaga. Fata nu trebuie sa bata cararile baiatului, ci baiatul sa

dea peste ea. Si apoi, voi trebuie mai intai de toate sa stiti sa pretuiti femeia foarte mult. Ea este o creatie a lui

Dumnezeu extraordinara.

Va dati seama ce putere are o femeie sa te scoata dintr-o stare amarata. Faptul ca un barbat stie ca acasa are parte

de o iubire desavarsita il face sa munceasca, sa castige razboaiele, sa-si rezolve problemele.

Sa stiti ca femeia nu gandeste simplu. Chiar daca nu e invatata, ea are o putere de patrundere deosebita si e mult

mai realista decat un barbat. Ea are inca de astazi un sentiment pentru ziua de maine. Insa noi discutam,

rationalizam niste lucruri, dar in iubire nu este nimic rational.

Acum, va pun si eu o intrebare: v-au folosit cele ce v-am spus?

Tinerii vor sa fie liberi, pun foarte mare pret pe libertate si au initiativa. As vrea sa va intreb: in relatia noastra
cu gradele bisericesti? cu episcopii, de exemplu, limbajul nostru trebuie sa fie personal, sau trebuie sa

vorbim de la institutie la institutie?

Vorbiti in numele institutiei pe care o reprezentati, dar vorbiti de la om la om. Cel cu care vorbiti reprezinta Biserica,

asa ca adoptati o atitudine smerita nu pentru a obtine un raspuns, ci ca sa-l inspire pe el Dumnezeu sa va dea un

raspuns.

Aceasta depinde si de pozitia celui care cere lucrul acesta? de la un profesor, de la un parinte, etc. Pozitia ta trebuie

sa fie smerita, cinstita sub orice chip. Nu exista libertate fara o inima cinstita, ci doar un fel de a te juca cu ziua de

astazi asa cum te-ai jucat si ieri.

Cand va adresati trebuie sa cunoasteti si formulele de rigoare: "Inalt Prea Sfintite Parinte", asa se vorbeste de la

episcop in sus; dar asta se invata usor. De pilda: "Inalt Prea Sfintite Stapane, venim cu inima smerita sa va intrebam

unele lucruri. Daca se poate, iertati-ne ca v-am deranjat".

Trebuie sa stiti sa faceti introducerea, ca sa prinda omul curaj, sa-i dai putere de cuvant. Cuvantul nu este al lui; in

parte, este si al tau, pentru ca l-ai cerut cu smerenie si sincer.

Doi insi s-au dus la un parinte sa-i ceara sfat mantuitor, fiindca aveau fiecare cate o neputinta. Dupa ce au vorbit cu

parintele, unul a zis:

"I-am spus si m-am eliberat de acea neputinta".

Celalalt a zis: "Eu i-am spus, mi-a spus ce sa fac, si nu m-am eliberat".

"Dar cum i-ai spus?"

"Parinte, am nevoie de lucru cutare".

"Mai, uite cum am facut eu: am cazut la picioarele lui, cu fata la pamant, si l-am rugat: "Parinte, fa rugaciuni ca sa ma

izbaveasca Dumnezeu de neputinta mea".

Prin urmare, puterea nu e a lui, ci a lui Dumnezeu, si felul tau de a o cere conteaza. Parintele n-avea nevoie sa-ti dea

tie sfaturi, ci tu aveai nevoie sa le iei. Intotdeauna, daca te duci sa ceri un sfat, nu e o flatare pentru cel la care te

duci.

Apoi, trebuie sa stiti ca metanie se face numai la episcopi, nu si la preoti. Si sa nu va inchinati; nu se fac inchinaciuni

decat la icoane. Trebuie sa se vada ca sunteti totusi cunoscatori.

Asadar, purtati-va smerit. Daca cel la care mergeti va respinge, voi sa fiti la fel ca un caine pe care il gonesti si apoi,

daca il chemi, vine la loc. Asta ca sa-l puteti castiga. Bineinteles, depinde si pentru ce va duceti.

Eu de multe ori i-am spus episcopului nostru (I.P.S. Lucian al Tomisului n.r.), pentru ca i-am fost duhovnic pe vremea

cand era elev la seminar, sa nu tina cont de lingusiri; acestea sunt cele mai scarboase inaintea lui Dumnezeu.
Dom'le, prezinta-te cu ce ai tu; nu-ti strica libertatea ca sa castigi bunavointa cuiva pentru un scop material sau orice

alt scop.

Problema divina e o problema de mare cinste interioara. Au fost sfinti traitori nestiutori! nici "Tatal nostru" nu stiau!

care stapaneau natura fiindca erau cinstiti. Si o exemplificare si mai plastica: intr-o manastire, staretul a vazut un

calugar mergand pe sus si si-a zis: "asta are o lucrare". Dupa ceva timp, l-a vazut mergand pe pamant. Si-a zis: "Sa

stii ca asta si-a pierdut lucrarea". L-a chemat si l-a intrebat: "Cum te rugai tu inainte?" "Doamne, nu ma milui pe mine,

pacatosul, Doamne, nu ma milui pe mine pacatosul. Si m-am scapat si am zis in biserica, tare, si m-a auzit un parinte

si mi-a zis: "Ma, sa nu mai zici asa! Zi Doamne miluieste-ma!", si de-atunci zic asa". Si staretul i-a zis: "Sa zici tot ca

inainte".

Adica nu este vorba de stiinta aici. Acela era sincer, ii placea lui Dumnezeu aceasta sfanta simplitate. Oricine ai fi,

orice diplome ai tine in buzunarele tale sau in capul tau, daca inima nu este cinstita nu acumulezi, si sigur nici

libertate nu ai.

Credeti voi ca dracul e liber? Nu! E cel mai muncit, pentru ca nu e in Hristos. Mai mult, e declarat dusmanul lui

Hristos. Asa ca nu va temeti de el; e tolerat, nu e o putere. Asadar, nu exista libertate decat in adevar, si adevarul

este Hristos, Calea si Viata.

Intai de toate, in nenorocitul asta de moment istoric suntem aglomerati toti. Odata, un episcop care se dusese intr-o

vizita canonica i-a intrebat pe cei de-acolo: "Ei, cum merge pe-aici?" "Prost, Prea Sfintite, prost. Acum ati mai venit si

Sfintia Voastra."

Deci, toata lumea e aglomerata. In viata trebuie sa cunosti si o tactica de lupta sa-ti determini cu precizie pozitia ta, a

dusmanului cu care lupti, a distantelor.

Fiind intrebat care pacate sunt cele mai primejdioase, Sfantul Antonie spune: "Mandria, lacomia, curvia! toate

acestea sunt". "Dar care este cel mai primejdios dintre ele?" "Pacatul care este cel mai aproape de tine, acela este

cel mai primejdios".

Prin urmare, avem nevoie sa stim distanta, sa stiu unde sa-l lovesc. Daca cineva vrea sa ma omoare, nu ma lupt cu

cel care i-a poruncit sa ma omoare, ci opresc mai intai mana care ma loveste, si apoi ma judec cu celalalt.

In cazul in care eu merg si cer sfat episcopului, dar neputinta mea ma face sa-l clevetesc, pentru ca sunt
tulburat de cele ce mi-a spus, ce sa fac?
Daca te-ai dus sa ceri un sfat la un episcop al lui Dumnezeu, raspunsul vine de la Dumnezeu prin acel episcop. Daca

nu ti-a convenit, atunci sa stii ca pe Dumnezeu l-ai clevetit. Deci duceti-va ca la omul pe care Dumnezeu il tine acolo.

Nu ne intereseaza faptele lui; nu ne intereseaza ca bem vin dintr-un pahar de pamant sau de cristal, vinul e tot vin.

Harul e har, si nu pentru vrednicie sta el acolo, ci pentru harul pe care i l-a dat Dumnezeu, iar noi la harul acela

trebuie sa apelam.

Dumneata te duci sa ceri un cuvant de folos, sa te salvezi, si mai rau te complici judecandu-l. A judeca pe cineva, cu

atat mai mult un cleric si cu atat mai mult un arhiereu, este foarte grav, pentru ca acest arhiereu cate lucruri

binecuvanteaza si salveaza!? Imi pare rau ca sunteti stapaniti de aceasta temere fata de mai-mari.

Cel care a pus intrebarea e student la Arte Plastice, vine de la Bucuresti; este iconar si pictor de fresca

bisericeasca. In plus, relativ proaspat casatorit cu o doctorita. Eu as intreba, in locul lui, ce i-ati spune unui

iconar casatorit cu o doctorita?

Cine a castigat, doctorita sau matale? Depinde de educatia fiecaruia. As vrea sa va propuneti sa faceti din doctorita

aceasta si o doctorita de suflet, pentru ca dintre toate meseriile, problema duhovniceasca se aseamana foarte mult

cu misiunea unui medic, pentru ca si acesta merge pe o psihologie dincolo de cuvinte.

Sa va spun un caz. Ati auzit si dumneavoastra de Clemenceau; a fost un om de stiinta francez care a creat o epoca

in vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clemenceau l-a calcat o masina si, desigur, a aparut o editie speciala:

"Marele Clemenceau lovit", "Marele Clemenceau internat la spitalul cutare, ingrijit de doctorul cutare", care informa

lumea in acesti termeni la superlativ.

A scapat din accident acest Clemenceau si a spus asa: "Domnule, pe mine nu doctorii acestia m-au facut sanatos, ci

o asistenta care s-a ocupat de mine, dar de care n-a vorbit nimeni, nici un ziar".

In acest timp, un alt mare om de stat si scriitor a fost si el calcat de o masina, si a vrut sa fie dus la un spital unde

erau calugarite. "Dar cum, dumneavoastra, care erati ... ?!" "Treaba voastra ce credeti, eu vreau sa ma fac sanatos".

Vedeti, mana aceasta catifelata a doctorului, plecata de la porunca inimii. Stiti dumneavoastra cata nevoie are omul

bolnav sa fie intarit? Pentru ca foarte-foarte mult depinde de el vindecarea, nu numai de altii.

Ce sa-ti faca doctorii, daca tu nu crezi deloc? Si nu numai un simplu doctor, ci si Stapanul nostru, Dumnezeu. Nu
poate sa te mantuiasca, domnule, fara participarea ta. Ti-a dat atat de multe lucruri dumnezeiesti in tine ca sa-L ajuti
pe El sa te mantuiasca. Pentru ca El ne-a creat si pentru ca ne iubeste foarte mult, doreste sa ne mantuiasca. Si

atunci, iubindu-ne, Il ajutam sa ne mantuiasca nestand pe loc.

arhimandritul Arsenie Papacioc

Despre Sfintele Taine - Sfanta Taina a Cununiei

- Care sunt conditiile de intemeiere a unei familii?
- Conditiile de intemeiere a unei familii sunt la fel, in orice moment istoric. Exista amanunte de
care trebuie sa tinem seama, precum saracia, dar nu asta impiedica valoarea trainiciei unei
familii, pentru ca iubirea imbogateste orice. Ce dulce este iubirea!... Dar sa nu se mearga pe
instincte si pe placeri intr-o casnicie, ci gandind la un scop suprem: mantuirea reciproca.
Stimularea continua reciproca spre acest scop este obligatorie, pentru ca e o mare raspundere.
Valoarea unei flori nu sta intr-o petala pe care a luat-o vantul, ci trebuie vazuta valoarea
intrinseca a florii.
Asa ca, dragii mei, o casnicie se poate intemeia pe o iubire adevarata si
pe o coordonata exclusiv crestina. E o mare greseala sa te indragostesti
de un baiat sau de o fata, si punem problema casatoriei pentru ca mi-e
drag de el sau de ea. Nu, nu. Trebuie vazut, cat de cat, daca sunt
strabatuti de fiorii sfintei raspunderi pe care o cere casatoria. Pentru ca o
femeie care se casatoreste, ea va naste si ea trebuie sa re-nasca copilul,
prin educatie. Deci trebuie sa fie foarte pregatita. Eu opresc o serie
intreaga de tineri care vin sa ma cerceteze in sensul asta de a se amagi
prin sarutari, care mai apoi se consuma si pier. Ca bine a zis cine a zis,
ca: este mai lunga calea pana la sarut decat aceea pana la pacatul cel
mare. Si se consuma in felul acesta de a-si manifesta iubirea, incat nu se deosebesc de paganii
care se casatoresc pentru placeri. A gresit un baiat cu o fata; dar ea a rezistat la inceput, iar el i-a
zis: "Nu, asta face parte din ritmul dragostei..." "... Si un prunc la anul, bland si mic, sa creasca
mare si voinic, si noi sa mai discutam un pic, si la botez!" - datorita ritmului dragostei. Pentru ca
frumusetea o sa se mai schimbe, dar trebuie sa ramana mai departe frumusetea crestina din
fiecare, pentru fiecare. Asta e verigheta, care se si da: iubirea celuilalt catre celalalt. Adica
iubirea nu are nici inceput, nici sfarsit - asta ar fi semnificatia verighetei.
Exista mai multe conditii, din punct de vedere strict religios, pe care trebuie sa le indeplineasca
tinerii, si printre ele sunt si acestea doua: sa se iubeasca, si sa fie si parintii de acord. Aici, de
multe ori, este un conflict intre iubirea tinerilor si acordul parintilor. Si atunci trebuie sa optam
pentru unul din doua, daca lucrurile nu mai pot ramane pe loc: sa se iubeasca in Hristos, cu
scopul casatoriei.
- Cum putem sti ca partenerul e cel pe care ni-l daruieste Dumnezeu?
- Trebuie sa simti ca celalalt e pentru tine. Exista o forta nevazuta in tine, cu care simti ca acesta
este... cel ce este. Il vezi cum se manifesta, ii vezi naivitatea celuilalt, cumintenia, dorinta de a se
darui, dar nu doar numai pentru placeri; pentru ca, de multe ori, dorinta acopera scopurile. Adica,
domnule, nu mai tin cont de nimic, ne iubim. Ca pana la urma sa-si puna problema despartirii,
pentru ca nu-i mai convine, pentru ca s-au consumat curiozitatile si au aparut alte imprejurari
ispititoare. Sa aiba, deci, o identitate crestina, un eroism de a-si mentine aceasta identitate.
- Daca doi tineri se iubesc, dar sunt necredinciosi, in dragostea lor mai este prezent
Hristos?
- Sunt necredinciosi unul fata de altul, sau necredinciosi fata de Dumnezeu?
- Fata de Dumnezeu.
- Acum vreau sa va spun un lucru: sa stiti ca nici inteligenta, si nici orice educatie, nu are nici o
valoare daca nu este in slujba dragostei si a iubirii. Dar nu putem sa-i oprim sa nu se
casatoreasca. Insa, nu ajung nicaieri, daca nu sunt cu Hristos. "Ne iubim, si gata!" Acesta este
instinct si nimic altceva. Iubirea aceea nu are durabilitate.
Casatoria in sine trebuie sa se faca dupa cum spune proverbul: ori bine, ori deloc! - fiindca este
in slujba unui ideal, nu in slujba placerilor numaidecat. Iubirea, casatoria care urmeaza, daca nu
slujeste unor idealuri mai inalte - chiar necasatorit, dar mai ales casatorit - sigur ca nu ajungi la
nimic pozitiv: nu faci decat sa pierzi un timp atat de scump.
Daca se iubesc, este un fel de a vorbi. Ce rost are sa mai vorbim ca sa iubesc, dar nu cred in
Dumnezeu! Nu exista nici un fel de siguranta de percepere in viitor, de sens, de scop, daca nu
exista Dumnezeu. Daca nu este in Biserica, nu exista nimic! Acesta ar putea sa fie raspunsul care
sa raspunda la intrebarea ce ati pus-o.
Ce sa le cerem? Casnicia are nevoie de educatia copiilor, de a-i invata sa se inchine. Pot sa
traiasca ca niste pagani, fara nici un fel de ideal? N-au batut clopotele destul ca sa se destepte
tineretul acesta? Iar cuvantul acela, ca "astazi familiile trec prin momente dificile", nu prea sunt
de parere. Pentru ca atunci cand traiesti prezentul, nu mai poti sa vezi defectiunile in actiuni: vezi
numai perfectiunile. 0 tendinta mereu de a ma completa facand bine primul pas spre asa ceva.
- Taina Cununiei lucreaza si asupra oamenilor necredinciosi? Pentru ca astazi oamenii se
cununa fara sa aiba habar ce inseamna cununia, sau chiar relatia cu Dumnezeu.
- Daca sunt necredinciosi, nu are nici un haz, cum am zice. Dar, daca s-au cununat la Biserica
inseamna ca sunt, cat de cat, credinciosi. Daca sunt necredinciosi, nu se mai cununa.
- Dar daca o fac doar ca pe o datina, Taina Cununiei lucreaza oricum?
Nu putem spune ca nu lucreaza din momentul in care se face, pentru este incadrata intr-o
intreaga ceremonie, cu harul preotiei...
Nu recomandam deloc aceasta taina a cununiei, daca sunt necredinciosi. Pentru ca avem prin
aceasta Taina anumite pretentii, sau niste raspunderi. Si daca aceste raspunderi sunt nedorite, nu
se pot implini, pentru ce mai plecam pe acest drum? Sau fac Taina aceasta numai dintr-o datina?
Cuvantul acesta datina este un cuvant mai scump si nu as vrea sa-l implic aici, printre
necredinciosi.
Se cununau ca datina si mosii si stramosii nostri, si inca numai la Biserica, fara primarie. Dar
cununia era facuta cu scopuri extraordinar de mari.
Asta este o mare Taina, dragii mei! Mai intai de toate se pun in valoare lucrurile asa cum le-a
creat Dumnezeu. Bmeinteles, nu este singura Taina - mai mult decat atat este calugaria.
Pe urma, sa ne gandim ca se vor satura unul de altul foarte repede, neavand nici un ideal care sa-i
ajute, ca nu e har. Harul este acolo unde este credinta. Dumnezeu nu da harul ca la un milog - la
o mana intinsa tiganeasca -, il da doar daca te jertfesti.
Datina aceasta se savarseste datorita unui scop, cu o raspundere extraordinara. Sa nu se
incurajeze cineva ca o face din datina. E o iubire subreda care nu dureaza. Cum ar zice omul: "O
luna de miere si o viata de amar!"
- Parinte, astazi se intelege din ce in ce mai putin rostul barbatului si al femeii in casnicie.
Puteti sa ne spuneti care este rostul lor in viata de familie?
- Adevarul este ca nu sunt de parere cu cuvantul acesta "astazi". Barbatul si femeia sunt aceeasi
cu cei pe care i-a creat Dumnezeu la inceput, cu un scop bine definit.
S-a facut o constatare: intrucat femeia a fost roaba mii de ani, si cu ocazia Edictului de la Milan,
Sfantul Constantin cel Mare a dat libertate si femeii, ca sa nu mai fie omorata fara judecata - s-a
transmis atavic, adica a trecut peste veacuri teama femeii de barbat, si a ramas femeia cu
spaimele acestea atavic transmise. Nu este permis acest lucru.
Femeia inseamna "imparateasa daruitoare". Femeia, daca zici ca-i slaba, totusi, din momentul in
care te-ai angajat sa te numesti sot, nu te poti numi sot, decat langa o sotie. Trebuie sa o pui pe
tron, cu orice chip! Sa nu se mai vada in femeie numai un scop meschin sau un lucru de cazna.
Femeia este extraordinara in creatia lui Dumnezeu! Dati-va seama ca destinul intregii omeniri
depinde de cuvantul Fecioarei Maria, libere: Fie mie dupa cuvantul Tau (Luca 1, 15). Si s-a
schimbat destinul intregii omeniri, si chiar al lui Dumnezeu in lume.
Maica Domnului este o femeie care a deschis portile fericirii, libertatii si vesniciei in lume.
Femeia trebuie cu orice chip respectata, pentru ca daca Dumnezeirea ar intreba omenirea: "Ce
este in omenire?", n-ar intreba paternitatea, ci maternitatea! Deci, femeia joaca un rol primordial
in ceea ce priveste creatia lui Dumnezeu, barbat si femeie.
Putem noi, oare, sa desprindem o Taina atat de importanta de cuvintele Mantuitorului: Fara de
Mine nu puteti face nimic! Acestea sunt cuvinte dumnezeiesti, si tot ce a spus Hristos este
adevarat.
Lumea crestina, daca ar fi atenta numai la aceste cuvinte, ar fi mult mai controlata si s-ar
descoperi mai repede ori valorile, ori defectele. Pentru ca El este Vita si noi suntem mladitele.
Poate mladita sa rodeasca ceva fara vita?
Maica Domnului reprezinta neamul omenesc. Femeia nu trebuie vazuta ca o roaba. Pentru ca,
desi spunem in rugaciunile Tainei Cununiei, ca femeia trebuie sa se supuna barbatului, acesta din
urma trebuie sa fie atent ca i se spune, tot in aceeasi rugaciune, ca trebuie sa o iubeasca. Daca nu
o iubeste, nu o sa-l asculte. Barbatul, daca nu asculta de acest cuvant, se face raspunzator de
indaratnicia femeii. Deci, trebuie sa o iubeasca cu orice chip.
In casnicie se intra prin foarte multe transformari si lucruri neprevazute, datorita marilor
intimitati: nastere de copii, care nu se face numai citind cum se face, ci se naste in modul cel mai
normal de catre toate femeile, fie imparateasa, fie femeie de rand.
Cuvantul femeie trebuie, cu orice chip, mult mai respectat, pentru ca, va repet, cuvantul femeie
inseamna "imparateasa daruitoare", si daruirea este toata Scriptura.
- Dar putem identifica, in viata de familie, un rost diferit al femeii de al barbatului, si al
barbatului de al femeii?
- In ce priveste idealurile, nu. Dar in ceea ce priveste preocuparile, fiecare are indeletnicirea lui.
- Ne puteti spune care este scopul ascultarii in viata de familie?
- Daca este iubire lucrurile se rezolva de la sine: se uita unul la altul si stiu ce au de facut.
In ce priveste copiii, ei trebuie educati de mici, sa le imprime in suflet ideea de Dumnezeu cu
orice chip, ca astfel, incet-incet, sa creasca in invatatura crestina.
- De ce spune ca barbatul este cap femeii?
- Si femeia ce este, daca barbatul este cap? Unde este situata fata de cap?
Barbatul este cap femeii in sensul unei armonii care trebuie sa existe, respectandu-se
indeletnicirea fiecaruia. Cand se spune ca femeia este grozav de valoroasa in creatia lui
Dumnezeu, asta nu insemna ca barbatul nu este nimic. Pentru ca supunerea, in sine, inseamna
mantuirea in sine.
Femeia nu se supune pentru ca este miloaga, ci se supune pentru ca sa intregeasca armonia
lucrurilor. Ea este cea care face efortul cel mai mare pentru ca barbatul sa-i fie cap, din
momentul in care il iubeste.
Intre cei doi soti nu exista grad de rudenie. Daca barbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie
sa se supuna unul fata de altul; fiindca sunt foarte dese situatiile in care barbatul o intreaba si-si
asculta femeia.
Ei trebuie sa se iubeasca. Daca nu se iubesc, relatia dintre soti este numai o ordinara galceava.
Daca barbatul este cap, femeia este inima! Si inima este mai mult decat orice, este adancul cel
mai adanc al fiintei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu si-a facut locas. Si daca ea este
inima, e si el inima, fiindca iubirea armonizeaza casnicia.
Iubirea raspunde la toate intrebarile: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenita
casniciei - zambetul lor -, si creeaza unitate nezdruncinata familiei.
Dar, va repet, nasterea de prunci nu este scop casniciei, este o consecinta. Scopul este stimularea
reciproca spre mantuire.
- De multe ori relatia dintre cei doi se raceste. Cum se poate depasi aceasta criza?
- Daca punem intai problema iadului, nu mai vorbim de rai!
Nu se pune problema. Acestea sunt consecintele vietii. Calcarea gresita, pacatele, inseamna
iadul. Raceala dintre cei doi este consecinta pacatelor.
Dumnezeu este drept, poate sa faca orice. Dar un singur lucru nu poate sa faca: sa-si calce
cuvantul! Fiindca prima porunca data in rai a fost: Sa nu mananci din pomul asta! - si a mancat.
Consecinta a urmat imediat, fiindca exista si dreptate dumnezeiasca, nu numai mila. Si face orice
ca sa ne scape de caderile acestea. Caderile de dupa Adam, pe care le facem noi, le rezolvam prin
Taina Spovedaniei.
Nu putem sa discutam despre dracul, fara sa vorbim despre Dumnezeu. In creatie el este un
tolerat.
Noi nu putem sa-i invatam sa iubeasca. In iubire nu exista nimic rational. "Nu stiu de ce il iubesc
pe acela!" Iubirea nu are nici inceput, nici sfarsit, exista deodata cu Dumnezeu.
Deci, ca sa se depaseasca aceasta raceala trebuie sa duca o viata crestineasca.
- Se accepta ca cei casatoriti sa aiba relatii trupesti, fara scopul procreerii?
- Scopul casatoriei nu este numai placerea, dragul meu. Placerea este o consecinta, scopul este
nasterea de copii. Dar nici nasterea de copii nu este un scop, ci este vorba de o stimulare
permanenta reciproca. Asta este casnicia! Sigur ca va trebui sa avem si marile intimitati, ca sot si
sotie, dar cu un scop, nu numai cu placere.
As putea sa spun, pentru ca lucrul acesta priveste pe toata lumea: nu are nici un sens casatoria
doar pentru placere. Casnicia inseamna ajungerea in vesnicie, si daca acest scop nu este avut in
vedere, ci se cauta numai placerea, atunci casnicia nu-si implineste scopul.
Daca ei se hotarasc reciproc pentru o curatenie, dar cu adevarat, nu sa se mazgaleasca si sa faca
prin dos fel de fel de greseli. Ori sa-si vada de casnicie si de nastere, ori sa nu se mai impreune!
- Ce parere aveti de relatia dintre o fata si un baiat care este la moda acum?
- Intai de toate, odata cu varsta, cresc si sentimentele. Exista un obicei - mai mult a devenit o
traditie - sa ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, ii spune prieten. Este un paravan acesta; nu
exista prietenie intre baiat si fata, decat iubire. Se merge cu mintea foarte adanc pe intimitati, iar
prietenia e cu totul altceva: fara nici cel mai mic interes. Relatia cu o fata nu se face doar din
dorinta de a avea o relatie, ci cu scopul unei casatorii; iubirea nu inseamna lins. Are o motivatie
daca va fi sotia ta. Dar e foarte prematur sa spui ca va fi- sotia ta, cand abia ai inceput studiile,
cand abia ai inceput sa ai si tu gust de fete.
Chiar azi a venit un baiat care mi-a spus: "Parinte, iubesc o fata!" "Si mori dupa ea?", i-am
raspuns. "Da, parinte!"
Acum va intreb pe dumneavoastra, opresti viata pe loc pentru niste sentimente asupra unei
persoane, care deja il parasise? Unde-i barbatia? Unde-i cavalerismul? Unde este energia,
curajul? Unde-i puterea de a acapara?
Daca te prinde fetita ca nu esti stapan pe tine, se duce acolo unde-i protejata. Ea are niste forte
sufletesti nemaipomenite. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat si o crestere a puterii
rationale mai din vreme decat baiatul. Ea poate sa fie mama si la 13 ani. Citeam acum, intr-un
ziar, ca o fata a nascut la 11 ani chiar! Pe cand un baiat nu poate sa fie tata la varsta asta. Dar si
puterea ei de a acumula rational e mai scurta - pana la 20-21 de ani, pe cand a barbatului e pana
la 30 de ani. Incepe sa mearga pe linia unor interese de viitor. Avand un mai mare instinct de
conservare vrea sa puna mana chiar pe Alexandru Macedon, adica pe un mare erou. Si daca tu
esti erou, intr-un fel, te-a ochit.
Cunosc un baiat, foarte destept, student. Era si baiat serios, nu-si pierdea vremea, spunea: "Toate
la vremea lor". Si o fata, mediocra din punct de vedere intelectual, nu s-a lasat cu nici un chip - ii
scria scrisori, statea in calea lui... Si a intrebat-o o colega: "tie nu ti-e rusine?" Ea i-a raspuns:
"Vreau sa vad cum reactioneaza un om destept la astfel de propuneri!" Daca acel baiat era mai
putin stapan pe el, punea mana pe ea; asa ca ei ii convenea aceasta lupta, si intr-un sens si in
altul. Daca este destept, este destept peste tot, si atunci lasa lucrurile la vremea lor. Zice
Solomon: "Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor!"
Floarea sta in glastra; baiatul trebuie sa umble sa si-o aleaga. Fata nu trebuie sa bata cararile
baiatului, ci baiatul sa dea peste ea. Si apoi, voi trebuie sa pretuiti foarte mult femeia. Ea este o
creatie a lui Dumnezeu extraordinara. Va dati seama ce puteri are o femeie sa te scoata dintr-o
stare amarata? Faptul ca un barbat stie ca acasa are parte de iubire desavarsita il face sa
munceasca, sa castige razboaiele, sa-si rezolve problemele. Sa stiti ca femeia nu gandeste simplu.
Chiar daca nu e invatata, ea are o putere de patrundere deosebita, si e mult mai realista decat un
barbat. Ea are inca de azi un sentiment pentru ziua de maine. Insa noi discutam, rationalizam
niste lucruri, dar in iubire nu este nimic rational.
Un student la Politehnica se indragostise de o fata foarte urata. M-am trezit cu el la mine sa-mi
ceara sfaturi, ca era innebunit dupa ea. Ea, saraca, n-avea cum sa speculeze iubirea, pentru ca nu
avea nimic, era urata. Dar nu exista femeie urata. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar
fiecare in felul ei. Barbatul trebuie sa se aplece sa o ia - adica sa-i arate eleganta, pretuire. Atunci
floarea isi arata si mirosul si calitatile ascunse, pentru ca tu ai stiut sa rascolesti adancurile si ai
facut din ea ceea ce nu stia ca este. Femeia trebuie pretuita, sa stiti, pentru ca mai intai ne
reprezinta o femeie in Imparatia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ti-e si frica sa vorbesti
comparand-o pe ea cu oamenii!
Sa va spun un caz. Ati auzit de Clemenceau? A fost un om de stiinta francez, care a creat o epoca
in vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clemenceau l-a calcat o masina, si, desigur, a aparut o
editie speciala: "Marele Clemenceau lovit!" "Marele Clemenceau internat in spitalul cutare!
ingrijit de doctorul cutare!", care informa lumea in acesti termeni la superiativ. A scapat din
accident acest Clemenceau si a spus asa: "Domnule, pe mine nu doctorii acestia m-au facut
sanatosi, ci o asistenta care se ocupa de mine, de care nu a vorbit nimeni, nici un ziar!" In acest
timp, un alt mare om de stat si scriitor, a fost si el calcat de o masina, si a vrut sa fie dus la
spitalul unde erau calugarite. "Dar cum, dumneavoastra care erati...!?" "Treaba voastra ce
credeti, eu vreau sa ma fac sanatos!" Vedeti ce superioara este femeia in creatia lui Dumnezeu?
Am atras atentia la fete sa nu se grabeasca in privinta acceptarii unei prietenii cu un baiat, daca
nu este credincios. Le intreb: "E crestin?" "Nu, dar acum doreste sa se faca!" "Bine, dar cum
crezi tu, care ai crescut in biserica, ca il vei invata tu acum sa se inchine? Maine-poimaine asta iti
da in cap!" Asta e o enorm de mare greseala. Prietenia adevarata este daca ideile sunt comune;
cautati-vala biserica, nu la discoteci si pe trotuare! Cel mai bine este sa nu te grabesti, de la
inceputul inceputurilor. Daca este inevitabila o intalnire intre un baiat si o fata, acesta trebuie sa
o cultive, sa-i semene calitatea de a fi productiva din punct de vedere sufletesc - pentru ca
trupeste, cum am spus, nu e o problema. Ai vazut ca are un defect, completeaza cu sfatul si cu
comportamentul tau sa-si indrepte defectul. Trebuie sa fie pregatita sa duca toate aceste lucruri,
iar tu trebuie sa o intretii cu orice chip in problemele ei, sa o stimulezi continuu. Ea nu se baga in
problemele tale, nici nu are cum - daca esti o personalitate, daca incearca, da gres.
0 problema mai intima care trebuie lamurita este ca cei mai multi tineri se gandesc la o casatorie
pentru placeri, mai intai, ceea ce este o mare greseala. Aceste lucruri ti le-a dat Dumnezeu
gratuit, nu trebuie sa te mai preocupe. Nasterea de copii este o consecinta, nu e un scop suprem
al casatoriei. Scopul este stimularea reciproca pentru mantuire. Asadar este o greseala sa
construiesti o relatie pe niste motive imediate - sa fie o luna de miere si o viata de amar. Trebuie
gandit daca rezista la toate greutatile binecuvantate ale casatoriei. Prin urmare, trebuie sa vezi
intr-o iubita, de la inceput, cand poti sa judeci - pentru ca daca te-ai indragostit nu mai judeci -
niste lucruri pentru viitor, pana la sfarsitul vietii. Deci, este dezavantajul celui care se
indragosteste prost, pentru ca a vazut ceva superficial; el nu mai simte frumusetea aceea grozava
a iubirii. Trebuie sa o iubesti, sa urmaresti pacea in familie. Pacea e mai mare decat dreptatea de
patru ori. Are si ea uneori indrazneala si un punct de vedere. Nu trebuie sa o desconsideri! "Nu
prea vad eu cum ai dreptate, dar tare te iubesc, ca sa nu te contrazic!" Vedeti, iubirea leaga totul.
Acesta e simbolul verighetei. Esti obligat sa o iubesti cu toate fortele, bineinteles, la masura, nu
cat pe Dumnezeu, si ea este obligata sa se supuna. Nu este o umilinta in sensul in care azi
oamenii ironizeaza supunerea femeii, din contra, ea se supune ca o stapana. Actul de smerenie al
ei este plin de har. Sotul sa iubeasca astfel de pozitii la sotia sa, si sotia sa sa nu se sperie de
faptul ca trebuie sa asculte. Si zice chiar la rugaciunile de la nunta: "Ca sa dainuiasca in veci
casatorialor!"
Am cununat odata pe cineva si, cand am ajuns la rugaciunea unde preotul spune: "Iar femeia
saasculte de barbat!", toata lumea s-a uitat la mireasa si mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a
convenit acest moment. Dar am tacut pana mi-a venit vremea la predica si i-am spus: "Am
constatat ca lumea n-a fost atenta la cuvintele de mai inainte care spuneau ca barbatul este dator
sa-si iubeasca sotia. Draga mireasa, daca nu te iubeste, sa nu-l asculti! Draga mireasa..." Sa nu ne
jucam cu cuvintele! Fata nu e numai o jucarie de pat sau o jucarie de bucatarie. Femeia, cu
gingasia ei: "esprit de finesse", e libera si nu o sa asculte la infinit de un nepasator. Ca femeia
buna nu e nimic mai bun, si ca femeia rea nu e nimic mai rau. Deci trebuie cu orice chip sa o faci
buna.
Va mai spun ceva: Mama naste, mama renaste, ea se ocupa de copii. Si, desigur, foloseste cea
mai frumoasa metoda din instinct, din iubire: il ingaduie pe copil orice ar face acesta. Daca
baiatul e navalnic, viteaz, i-a intrat in cap sa cucereasca lumea, de ce sa nu? Dar in intalnirea cu
prietenii el incepe sa se vada inferior, pentru ca la primul contact cu lumea n-a biruit, si se
intoarce plangand la mama sa. Aceasta ii spune: "Nu, puiul mamii, tu esti imparat, tu ai sa
cuceresti lumea!" Astfel, mama ii da continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta
pentru ca a invatat undeva, ci pentru ca-l iubeste si pentru ca nu vrea sa-l vada un prost.
Nu stiu daca ati citit o poezie scrisa de regina Elisabeta (Carmen Sylva), sotia regelui Carol I:
"De veti auzi de un erou care a cucerit in razboaie si in urma lui a facut dreptate, sa stiti ca a avut
o mama buna;/ De veti auzi de un erou care a viersuit si versul lui a schimbat sensuri de viata si
frumuseti si inflacarari de inima, sa stiti ca a avut o mama buna!", si tot asa vreo sapte eroi de
felul acesta. Ei, mi-a placut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie sa o avem, sa o pregatim,
mai ales daca e preoteasa, caci multe fete o intreaba pe preoteasa anumite intimitati femeiesti,
mai repede decat pe preot.
- Cum sa ne crestem copiii?
- Sa-i cresteti sa se mantuiasca. Ca metoda tot blandetea ramane cea mai buna, pentru ca,
folosind asprimea, copilul te asculta de frica si prinde numai in piele invatatura ta. Dar daca te
porti bland cu el: "Copilul tatii, copilul mamii, uite asa...", el asculta, dar inregistreaza si el -
poate sa faca si nebunii -, el a inregistrat de la tine un cuvant, care nu l-a inregistrat prin asprimea
ta, ci prin blandetea ta. Cu alte cuvinte, copiii mei sa ma asculte si dupa moartea mea, pentru ca
le raman: "Uite, Doamne, ce spunea mama si tata!" Dar daca te-ai purtat aspru cu el, a miorlait, l-
a durut si nu te asculta. Deci, ca metoda, tot blandetea. Dar asta nu inseamna sa nu le impletim,
ci sa fie si un pic de asprime, pentru ca el doreste sa implineasca numai ce vrea el, nu ceea ce
trebuie. Dar foarte important este sa-i dai exemplu de viata. Pentru ca el stie sa vorbeasca, nu l-ai
invatat tu sa vorbeasca, dar te-a auzit pe tine vorbind in casa si a invatat si el. Si-ti invata si
faptele tale. Deci, sa fii exemplu, acesta este cel mai mare lucru. Iar pentru tineri, sa luptam in
scoli pentru ora de religie.
- Vedeti, copiii merg la gradinita, la scoala, la joaca, in tot felul de influente nefaste. Cum sa
facem sa eliminam acestea?
- Draga, grija asta cade tot pe familie, sa-l dirijeze continuu si sa indrepte ceea ce au invatat
gresit. Tot familia ramane pedagogul cel mai bun. Si la scoala ii obisnuiesc cu comunitatea. E o
oarecare ordine. Nu este rea, dar s-ar putea sa fie o dirijare necrestina. El trebuie invatat sa spuna
ce s-a intamplat la scoala si parintii sa indrepte cu orice chip greseala enorma pe care a facut-o
un pedagog. Sunt mai putini copii care spun: "Eu fac asa pentru ca m-a invatat profesorul", insa
aproape toti spun: "Asa m-a invatat tata sau mama". Pentru ca aici e dragostea simtita de toti, din
partea tuturor.

Parintele Arsenie Papacioc

„În momentul în care în familie domneşte iubirea, lucrurile se rezolvă de la

sine. Este de ajuns numai te uiţi unul la celălalt şi ştii ce ai de făcut.”
00:01 – Interlocutor:- Părinte, daţi-mi voie să vă întreb: dacă doi tineri se iubesc,
dar sunt necredincioşi, în dragostea lor, între ei, este prezent Mântuitorul Iisus Hristos?

00:09 – Pr. Arsenie:- Sunt necredincioşi unul faţă de altul, sau necredincioşi faţă de
Dumnezeu?

00:13 – Interlocutor:- Sunt necredincioşi faţă de Dumnezeu.

00:18 – Pr. Arsenie:- Vreau să vă spun un lucru: nici inteligenţa şi nici orice tip de
educaţie nu are nici o valoare, dacă nu este pusă în slujba dragostei şi a iubirii. Altfel nu
are nici o valoare. Însă, pe acei tineri nu putem să-i oprim să nu se iubească, dar ei merg
pe un drum care nu va duce nicăieri. Se iubesc şi atât. Acesta este instinctul şi nimic
altceva, pentru că şi căsătoria în sine este pusă în slujba unui ideal măreţ. Că este şi o
vorbă bine spusă: „Ori bine, ori deloc”. Iubirea, căsătoria care urmează, nu trebuie puse
numaidecât în slujba plăcerilor. Dacă nu-i slujeşti la idealurile cele mai înalte, chiar
necăsătorit, dar mai ales căsătorit, sigur că nu vei ajunge la nimic pozitiv şi nu faci
altceva, decât să pierzi un timp atât de scump.

01:33 –Dacă se iubesc este un fel de a spune. Ce rost mai are să mai vorbim despre
faptul că se iubesc, dar nu cred în Dumnezeu? Pentru că nu există nici un fel de
siguranţă, de percepţie în viitor, de sens, de scop, dacă nu este Dumnezeu. Dacă nu sunt
în Biserică nu există. În afara Bisericii nu există nimic. Acesta ar putea să fie răspunsul
cel mai adecvat la întrebare: Dacă nu sunt în Biserică, nu este nimic de ei. Ce să le
cerem? O căsnicie are nevoie de educarea copiilor. Nu au învăţat să se închine, pot să
trăiască ca şi păgânii, fără nici un fel de ideal, de nimic? N-au bătut clopotele destul ca
să se trezească tineretul acesta? Nu prea sunt de acord cu acel cuvânt cum că, astăzi
familiile trec prin momente dificile. Pentru că atunci când trăieşti prezentul, nu mai poţi
vedea defecţiune în acţiune, ci vezi numai perfecţiune, o tendinţă mereu de a mă
completa personal, făcând bine primul pas spre aşa ceva. Dar, dacă nu are iubirea aceea,
izvorâtă din fiinţa lui Dumnezeu, în Biserică, nu are durabilitate.

03:11 – Interlocutor: -Tot legat de această întrebare, se acceptă ca oamenii căsătoriţi

să aibă şi relaţii trupeşti, fără scopul procreerii, ei având deja copiii?

03:25 – Pr. Arsenie: -Ar fi cam aceeaşi întrebare. Dragii mei, scopul căsătoriei nu
este numai plăcerea. Aceasta este doar o consecinţă. Scopul căsătoriei este naşterea de
copiii, dar nici acesta nu este un scop în sine, ci este vorba despre o stimulare
permanentă reciprocă. Aceasta este căsnicia. Naşterea de copii este, cum am spus, o
consecinţă. Sigur că vor trebui să aibă şi marele intimităţi ca soţ şi soţie, dar cu un scop,
nu doar de plăcere.

03:56 – Interlocutor: -Aceşti tineri întrebau, dacă au voie să aibă relaţii trupeşti, în
condiţiile în care ei având copiii, nu mai doresc alţii? Au dreptul la relaţii trupeşti?

04:10 – Pr. Arsenie: -Această problemă pusă în acest moment, priveşte pe toată
lumea. Sigur că nu are nici un rost, nu are nici un sens, relaţia trupească doar pentru
plăcere. De fapt, căsnicia înseamnă o ajungere împreună în veşnicie. Şi dacă acest lucru
nu se are în vedere, ci pentru tineri nu mai contează decât plăcerea?

04:32 – Interlocutor: -Aceşti tineri care pun întrebarea sunt credincioşi, sunt în
Biserică.

04:35 – Pr. Arsenie: -Atunci ori se hotărăsc reciproc pentru o curăţenie trupească, să
nu se mai atingă realmente unul de celălalt, ori să îşi vadă de căsnicie şi de naştere, ori
să nu se mai împreuneze, dar acestea cu adevărat, cu toată răspunderea, nu să se
amăgească şi să facă tot felul de greşeli.

04:57 – Interlocutor: -Părinte, Taina Cununiei, harul Cununiei, lucrează şi asupra

oamenilor necredincioşi? Pentru că astăzi, de multe ori, oamenii se cunună fără să aibă
cunoştinţa de ceea ce înseamnă cu adevărat Cununia şi cu atât mai mult nu
conştientizează importanţa şi puterea relaţiei cu Dumnezeu.

05:11 – Pr. Arsenie: -Dacă s-au cununat la Biserică, înseamnă că sunt cât de cât
credincioşi. Aceasta este Nunta. Iar dacă sunt necredimcioşi, atunci cu siguranţă nu se
mai cunună.

05:27 – Interlocutor: -Dar dacă fac acest lucru doar ca pe o obişnuinţă, Taina
Cununiei, harul Cununiei lucrează oricum? Chiar dacă ei sunt necredincioşi?

05:35 – Pr. Arsenie: -Nu putem spune că nu lucrează, din moment ce se face,
deoarece se oficiază ca o ceremonie întreagă, cu harul preoţiei. Dar dacă sunt
necredincioşi, nu are nici un rost să o săvârşească, să participe la ea. Aş putea spune,
pentru că nu vreau să diminuez cumva puterea Tainei respective, a Nunţii, în cazul de
faţă, faptul că nu se recomandă săvârşirea aceste Sfinte Taine, dacă sunt necredincioşi.
Pentru că avem prin aceast câteva răspunderi, bine formulate, pe care trebuie să le
respectăm. Şi dacă aceste răspunderi sunt nedorite, nu se pot împlini, pentru ce mai
plecăm înainte, în viaţă, în Taina Sfintei Cununii, sau se face aceasta, numai ca o datină?
Dar cuvântul acesta „datină” este un cuvânt mai scump şi nu aş vrea să-l amestec aici,
printre aceşti necredincioşii. Moşii şi strămoşii noştri se cununau ca datină, chiar şi
numai la biserică, fără primărie, dar Cununia era făcută cu scopurile ei extraordinar de
mari.

07:05 -Dragii mei, asta este o mare Taină. Mai întâi de toate, se pun în valoare lucrurile
aşa cum le-a creat Dumnezeu cu adevărat şi bineînţeles că nu este singura. Mai este şi
aceea că, în momentul în care te dăruieşti mănăstirilor este altceva, dar acum avem în
discuţie Cununia. Însă aşa, nu are nici un scop. Pe urmă, nu te gândeşti că se vor sătura
unul de celălalt foarte repede, neavând nici un ideal care să-i ajute, pentru că nu este
har? Harul este acolo unde există şi credinţă. El nu vine inutil, doar pentru că noi
împlinim o datină. Datina aceasta se împlineşte, se săvârşeşte datorită unui scop, a unei
răspunderi extraordinare. Aşa că, nici nu ar trebui să se pună astfel de întrebări, pentru
ca să nu se încurajeze cumva că facem din datina aceasta un fel de viaţă, mult inferior
creştinismului, bazat pe o iubire şubredă. Este o iubire instinctuală, care nu are durată,
adică, aşa cum am mai zis, o lună de miere şi o viaţă de necaz, o viaţă de amar.

08:18 – Interlocutor: -Părinte, astăzi se pare că se înţelege tot mai puţin care este
rostul femeii şi al bărbatului în viaţa de familie. Aţi putea să ne spuneţi câteva cuvinde
despre care ar trebui să fie rostul femeii şi al bărbatului în viaţa de familie?

08:30 – Pr. Arsenie: -Dragii mei, adevărul este că, nu prea sunt de acord cu acest
cuvânt „astăzi”. Nu este adevărat. Omul şi femeia din timpurile noastre, sunt acelaşi om
şi femeie pe care i-a creat Dumnezeu. Aici este vorba despre educaţie, este vorba despre
atenţia la bătaia clopotelor, după cum spune expresia latină: ”Vivos voco fulmina...”,
adică: „Cheamă vii, plănge morţii, împrăştie viforele”. Ce vreau să spun este că, în acest
context „astăzi” nu există. Omul şi femeia au fost creaţi de către Dumnezeu, pentru un
scop bine definit şi definitiv. S-a făcut o constatare: femeia a fost roabă mii de ani; dar,
cu ocazia evenimentului din timpul lui Constantin cel Mare şi anume Edictul de la Milan
de la anul 314, prin care a fost dată libertate femeii şi să nu mai fie omorâtă şi
surghiunită fără judecată, acest sentiment s-a transmis atavic, a trecut peste generaţii
mai departe. Teama femeii de bărbat a persistat, iar femeia a rămas cu aceste temeri,
transmise atavic din generaţie în generaţie. Dar, nu este permis. Femeia înseamnă o
împărăteasă dăruitoare. Femeia, dacă tu zici că este slabă, totuşi în momentul în care te-
ai angajat să te numeşti soţ, nu te poţi numi aşa decât lângă o femeie, lângă o soţie şi de
ce să fii lângă o fiinţă slabă? Trebuie să o pui pe tronul regesc numaidecât. Mi-aş dori să
nu se mai vadă în femeie numai un obiect, sau un lucru de caznă, sau altceva. Femeia
este extraordinară în creaţia lui Dumnezeu, şi printre creaţiile Lui.

10:33 -Dumneavoastră vă daţi seama de faptul că destinul întregii omeniri a depins de

cuvântul Sfintei Fecioare Maria: „Fie mie după cuvântul tău”, spus îngerului Gavriil, şi
acesta (destinul omenirii) s-a schimbat radical. Sfânta Fecioară Maria este femeia care a
deschis porţile fericirii, ale libertăţii şi ale veşniciei în lume. De aceea, trebuie cu orice
chip respectată. Dacă Dumnezeirea ar întreba omenirea: „Ce este cel mai important în
omenire?”, atunci nu I Se va răspunde „paternitatea”, ci „maternitatea”. Acesta este cel
mai important lucru în omenire, în lume. Altceva nu este adevărat. Maternitatea joacă
un rol primordial în ceea ce priveşte creaţia lui Dumnezeu om şi femeie. Deci femeia
trebuie respectată şi este păcat ca valorile acestea ale Tainei Cununiei să se murdărească
fără scopuri, fără idealuri, fără să se pună în slujba lui Dumnezeu. Dacă un lucru nu este
în slujba lui Dumnezeu, atunci nu există nimic. Şi Mântuitorul Iisus Hristos a spus:
„Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Putem noi oare să desprindem de cuvintele
Mântuitorului o Taină atât de importantă? Acestea sunt cuvinte dumnezeieşti şi tot ceea
ce a spus Mântuitorul Iisus Hristos este adevărat şi valabil pentru toate timpurile.

12:19 -Vedeţi Dumneavoastră, dacă lumea creştină ar fi atentă numai la aceste cuvinte,
cu siguranţă ar fi mult mai controlată şi s-ar descoperi mai repede ori valorile, ori
defectele. Pentru că El este Viţa şi noi suntem mlădiţa. Poate mlădiţa să rodească fără
viţă? Iarăşi vă spun: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Nimic, pentru că şi perii
capului vostru sunt număraţi. Şi ca să vedeţi că Biserica a fost atentă la tot ceea ce a spus
Mântuitorul Hristos, vă spun că la anul 419 s-a făcut un Sinod la Cartagina, un Sinod
local, iar obiectul sinodului l-au constituit mai multe puncte. Printre ele a fost şi acesta,
cuvintele spuse de Mântuitorul Iisus Hristos: „Fără de Mine nu puteţi face nimic” şi cine
va zice că poate să facă ceva (fără Dumnezeu), anatema să fie. Vă daţi seama că nu se
poate face nimic fără voia lui Dumnezeu? Şi atunci realizaţi că femeia, care este Maica
Domnului, reprezintă neamul omenesc? Ea nu trebuie văzută ca o roabă, pentru că deşi
se spune în slujba Tainei Nunţii „să se supună bărbatului”, dar şi bărbatul trebuie să fie
atent, pentru că spune mai departe „să o iubeşti”. Dacă nu o iubeşti, nu te va asculta, nu
vei împlini cuvântul Sfintei Scripturi şi tu eşti răspunzător de eventuala ei îndărătnicire.

14:05 –În căsnicie se intră prin foarte multe transformări şi lucruri neprevăzute, acest
lucru datorat, în special, marilor intimităţi. Naşterea de copiii nu se face numai citind.
Copiii se nasc în modul cel mai normal posibil, de către toate femeile, fie împărăteasă,
fie femeie de rând, dar şi la una şi la cealaltă este acelaşi lucru. Deci, vă rog foarte mult,
cuvântul „femeie” va trebui să fie pe viitor mult mai respectat, pentru că înseamnă, aşa
cum v-am mai spus, „împărăteasă dăruitoare”. De altfel întreaga Sfântă Scriptură este
dăruire totală.

14:50 – Interlocutor: -Dar putem identifica, într-un fel, un rost diferit al femeii de al
bărbatului şi al bărbatului faţă de al femeii, în viaţa de familie?

15:00 – Pr. Arsenie:În ceea ce priveşte idealurile, răspunsul meu este nu, dar, în ceea
ce priveşte preocupările, fiecare are îndeletnicirile respective specifice. Aceasta este
altceva. Dar în ceea ce priveşte idealul şi scopurile principale, nu. Pentru că spuneam
odată că, trebuie să se stimuleze reciproc, în vederea mântuirii celuilalt. Este acelaşi
lucru, acelaşi simbol reliefat, din punct de vedere material, prin verighetă, care mai
înseamnă şi sufletul tău în sufletul celuilalt şi inima ta în inima celuilalt.

15:34 – Interlocutor: -Ne puteti spune care este rolul ascultării în viaţa de familie,
între soţi şi copii, între soţi între ei?

15:56 – Pr. Arsenie: -În momentul în care în familie domneşte iubirea, lucrurile se
rezolvă de la sine. Este de ajuns numai te uiţi unul la celălalt şi ştii ce ai de făcut. Iar în
ceea ce priveşte copiii, trebuie să te ocupi de ei de mici, trebuie să le introduci în sufletul
lor ideea de Dumnezeu şi treptat, să crească în învăţătura creştină, ca şi ei, la rândul lor,
să ştie ce au de făcut.

16:16 – Interlocutor: -Dar, de ce se spune că bărbatul este cap femeii?

16:20 – Pr. Arsenie: -Dacă bărbatul este cap femeii, atunci femeia ce este? Unde se
situează ea faţă de acest cap? Bărbatul este cap femeii în sensul unei armonii, care
trebuie să existe cu îndeletnicirea specifică fiecăruia. Atunci când spunem că femeia este
grozav de valoroasă ca şi creaţie, asta nu înseamnă că bărbatul nu valorează nimic. Dar
spune aceste lucruri pentru că, supunerea aceasta înseamnă mântuirea în sine. Nu se
supune pentru că se roagă de bărbat ca să obţină câteva avantaje, ci se supune pentru a
putea întregi armonia lucrurilor. Într-o oarecare măsură ea este cea care face efortul cel
mai mare, pentru ca bărbatul să poată fi capul femeii.

17:19 –În Taina Nunţii nu există două trupuri, ci unul singur. De aceea nici nu există
grad de rudenie între soţ şi soţie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap, dar
pentru armonie trebuie să asculte unul de celălalt. Pentru că sunt foarte dese şi
împrejurările în care şi bărbatul întreabă şi ascultă de femeie, dar trebuie să se iubească
reciproc. Dacă nu se iubesc reciproc este o permanentă ceartă şi această legătură nu are
nici o finalitate. Şi atunci nu se mai poate vorbi despre iubire şi nu se mai poate vorbi
despre cele despre care am vărbit până acum. Dar am răspuns acestor probleme, pentru
că aţi folosit expresia: „astăzi uitaţi ce se întâmplă!” Nu trebuie să se întâmple aşa.
Bărbatul este cap pentru armonie, dar tot acolo este şi femeia. Dacă el e capul, ea este
inima, iar eu cred că inima este mai mult: ea este centrul întregii fiinţe omeneşti;
adâncul cel mai adânc din fiinţa omenească, unde chiar şi Dumnezeu şi-a făcut locaş.

18:49 -Repet, dacă el este capul, ea este inima şi dacă ea este inima, trebuie să fie şi el
inimă şi cap, pentru că şi ea este inimă şi cap, iar iubirea dintre ei armonizează totul.
Iubirea răspunde la toate întrebările. Iubirea aduce copii, care prin zâmbetul lor, dau o
valoare nemaipomenită şi creează o unitate de nezdruncinat şi indestructibilă în familie.
Însă vă spun că naşterea de prunci nu este un scop în sine, în căsătorie, şi este o
consecinţă. Scopul este mântuirea reciprocă a soţilor.

19:36 – Interlocutor: -Părinte, vorbeaţi despre această iubire, care aduce armonia,
sau care o întreţine. Dar de multe ori această iubire, în familie, se răceşte, sau de şi mai
multe ori, nu se pleacă de la ea. În aceste condiţii, cum să ajungă tinerii căsătoriţi la
această dragoste?

19:49 – Pr. Arsenie: -Dragii mei, vă spun altceva: dacă punem mai întâi problema
iadului, atunci nu mai putem vorbi despre Rai. Nu se pune problema aşa. Acestea sunt
consecinţele vieţii, greşeala, păcatele. Dacă există iad, atunci cu siguranţă există şi Rai.
Dar consecinţele greşelilor sunt altceva. Nu aşa se pune problema. Noi trebuie să vorbim
despre Taina respectivă, având în vedere răspunderea şi valorile care există în ea şi care
rezultă din ea. Nu vorbim de greşeli şi de o serie întreagă de căderi. Acestea sunt
păcatele care aduc cu ele, ori pocăinţa, ca să scapi, ori iadul. De fapt iadul este marea
durere a lui Dumnezeu, dar există, pentru că Dumnezeu este drept şi El poate să facă
orice, însă un singur lucru nu poate face: să-Şi încalce cuvântul Său. Şi El a zis un lucru:
„Aşa să ţineţi această poruncă şi să nu mâncaţi din acest pom”. Dar omul a mâncat şi
consecinţa a urmat imediat. Deci, Dumnezeu, care era plin de milă nu şi-a încăţcat
cuvântul, ci a fost drept. Pentru că există şi dreptatea Dumnezeiască, care ar face orice
să ne scape pe noi de aceste căderi, însă lupta există. Mântuitorul Iisus Hristos a adus şi
Taina Pocăinţei. Căderile în păcate, cele de după Adam, pe care le facem noi, le ştergem
prin botezul pocăinţei. Aşa că nu putem vorbi despre diavol, fără să discutăm mai întâi
despre Dumnezeu. Diavolul este o creaţie, un tolerat, nu este o putere în sine.
21:42 – Interlocutor: -Voiam să vă întreb cum să facă tinerii să se întărească în
iubirea unuia pentru celălalt?

21:48 – Pr. Arsenie: -Dragii mei, soluţia este să ducă o viaţă creştină. Noi nu putem
să-i învăţăm să iubească. În iubire nu există nimic raţional. Nu ştiu de ce îl iubesc pe cel,
sau pe cea de lângă mine. Nu există nimic raţional. Iubirea nu are nici început nici
sfârşit, este de odată cu Dumnezeu. Aceasta reprezintă şi verigheta, inelul nesfârşit,
adică iubirea nesfârşită. Mulţi se întreabă: „Cum să fac?” Să respecţi învăţătura creştină.
Să ştii din momentul ce aţi întrat în căsnicie şi unul şi celălalt aveţi un scop bine
determinat. Dar, după cum spuneam adeseori studenţilor care doresc să se căsătorească,
nu faceţi acest pas numai pentru plăcere. Nu mănânc pentru că mâncarea este dulce,
mănânc pentru că trebuie să-mi întreţin viaţa. Că este şi dulce, atunci este foarte bine.

22:48 – Interlocutor: -Se vorbeşte tot mai mult de implicarea Bisericii în societate.
Cum aţi vedea această implicare?

22:58 – Pr- Arsenie: -Vă răspund cum a zis cineva: „Când să mergem la biserică?” Şi i
s-a răspuns: „Când auzi bătăile clopotului”. Aceasta a zis-o un om simplu. Dacă respectă
viaţa creştină şi este integrat în răspunderea pe care o are, sigur că iubirea este
asigurată. Dar, de ce să fabricăm noi o iubire? Ea rămâne aşa. Dacă ne-am căsătorit şi
am vorbit că, este un lucru extraordinar de important, atunci de ce punem problema: ce
mă fac dacă nu mă mai iubeşte? Ce vrei să faci decât să accepţi consecinţele iubirii, sau
neiubirii tale pentru persoana de lângă tine. Există diavol, cu siguranţă există şi răutate,
iar cel rău cu siguranţă lucrează. Păcatul în lume se naşte, aşa cum s-a născut şi în
diavol. Tinerii trebuie să respecte Biserica, să respecte poruncile Bisericii, pentru că, am
mai spus, fără Biserică nu există nimic. De asemenea, ei trebuie să se încurajeze reciproc
în acest sens.

24:09 – Interlocutor. -Cum trebuie să vedem implicarea Bisericii în societate, în

lume?

24:15 – Pr. Arsenie: -Dragii mei, mai întâi de toate trebuie să aducem la cunoştinţă
faptul că auzul este foarte important, auzul cuvintelor lui Dumnezeu. Să zicem că omul
nu ştie, dar ne întrebăm de ce nu ştie, acum în veacul nostru? Nu a auzit nimeni bătaia
clopotelor? Clopotele nu bat niciodată drept amuzament sau altceva, ci bat pentru că
există ceva de natură sufletească, ceva care ne atrage atenţia, ceva care ne cheamă şi să
ştiţi că firea omenească este făcută să aibă o tresărire sfântă, atunci când aude aceste
sunete, pentru că, vă repet, bătaia clopotelor se traduce prin „vivos voco mortua...”, care
înseamnă „cheamă vii, plănge morţii, împrăştie viforele”. Acest lucru se petrece şi la
propriu şi la figurat şi alungă şi pe diavolul şi trăsnetele şi celelalte răutăţi din lume. Să
fiţi atenţi la ceea ce se propovăduieşte, mergeţi la Biserică să auziţi. Doi tineri s-au
căsătorit ca şi creştini, cu un scop anume, au trecut prin Taina respectivă şi acum vor să
ducă viaţa fără răspunderi, deşi ei au plecat, iniţial, ca şi credincioşi? De ce mai punem
problema, dacă trebuie acum să mâncăm din pomul oprit, pentru că avem libertatea?
Nu, dragii mei. Avem mai departe câteva porunci, care ne ţin într-o oarecare înfrânare,
în vederea armonizării, chiar şi împreunarea aceasta în viaţa de familie, se face cu o
oarecare rânduială.

26:00 – Interlocutor: -Părinte, individualismul este, se pare, o boală a societăţii

moderne. Se extinde această boală şi asupra credincioşilor care trăiesc în Biserică?

26:12 – Pr. Arsenie: -Da, dragii mei, aceasta este într-adevăr o mare defecţiune, să zic
aşa, a momentului acesta istoric, pe care îl trăim acum. Însă nu vreau deloc să cred că
acestea este o problemă nevindecabilă. Însă, trebuie să fim atenţi cu ceea ce, de fapt, am
plecat la un drum mare, iar când se face cu primul pas, acesta trebuie pus bine, pe
direcţie sigură. Individualismul nu a făcut altceva decât să izoleze unul dintre scopurile
principale ale creării omului. Omul nu este creat numai pentru el singur, ci este creat
pentru întreaga creaţie şi umanitate din jurul lui. Tragedia întregii umanităţi trebuie
trăită ca pe propria noastră nenorocire, pentru că noi purtăm răspunderea şi pentru cel
care este lângă noi. Acesta este sensul şi educaţia creştină, pe care trebuie să le ştim
despre creaţie: că omul nu este făcut numai pentru el însuşi. Din momentul în care s-a
izolat, nu a făcut decât să realizeze o semiasociaţie cu diavolul, pentru că ascultă numai
de gândurile proprii şi nu înţelege faptul că, lucrul, care în concepţia creştină este
primordial, îl reprezintă de fapt Jertfa.

27:48 -Condiţia ca să te mântuieşti, respectiv ca să luminezi, este să ştii să jertfeşti.

Mântuitorul Iisus Hristos a făcut atât de multe minuni, a vindecat, a înviat morţi, dar nu
a mântuit neamul omenesc doar prin acestea, care sunt însemnate cu dreptatea. S-a
schimbat la faţă, s-au făcut atâtea minuni, dar nu a mântuit neamul omenesc. Prin cele
săvârşite până la Jertfa supremă a atins doar un unghi de 180°. Numai atunci când S-a
răstignit pe Cruce, abia atunci şi-a încheiat activitatea la 360°, adică atunci când S-a
răstignit, S-a jertfit. Chiar Sfântul Apostol Petru, la schimbarea la faţă I-a zis: „Doamne,
ce bine este să fim aici, să facem trei colibe...”. Pentru că cerul parcă era una cu
pământul. „Bine Petre! Este bine, dar ce facem cu Jertfa de pe Cruce, de pe Golgota. Eu
numai pentru asta am venit şi acela este scopul Meu, să Mă jertfesc”.
28:59 –Deci, concepţia despre mântuirea creştină este Jertfa. La mine vin foarte multe
persoane să-mi spună: „Părinte, a murit fără lumânare”. Vreau să vă spun că lumânarea
nici nu acuză, dar nici nu uşurează. Lumânarea este tocmai ideea de jertfă: arde un fitil,
un ulei, sau ceara. Deci condiţia ca să luminezi, este să jertfeşti, să te jertfeşti. Aceasta
este semnificaţia lumânării, sau a candelei, adică dorinţa noastră de a jertfi, iar dacă nu
ştim să jertfim stăm pe loc. Nu „a zice”, ci „a mişca” înseamnă „a ajunge”. Acestea sunt
concepţii creştine. Repet: numai în Biserică este salvarea. Aşadar, îndividualitatea, vă
daţi seama că, este o mare pierdere, iar prin ea te-ai izolat de Creator, adică devii
margine şi marginile sunt ale diavolilor, cum zic Sfinţii.

30:10 – Interlocutor: -Părinte, cum să explicăm astăzi lipsa de iniţiativă, pasivitatea

oamenilor din Biserică, neimplicarea lor în viaţa Bisericii şi a societăţii?

30:19 – Pr- Arsenie: -În mănăstire acum vreo 50 de ani, au vrut să mă oprească
foarte multe persoane, chiar nume mari, chiar ministrul cultelor de atunci. Dar vă spun
că şi în mănăstire există căderi şi decăderi şi fel de fel de lucruri. Dar eu am zis atunci:
„Mă duc la Hristos”. Nu sunt oare valabile învăţăturile Sfintei Scripturi: „Cine lasă pe
mamă, pe tată, pe fii, să vină, să ia Crucea şi să-Mi urmeze Mie?”. În rest, nu mă
interesează ce este acolo. Pentru că şi astăzi recomand celui care vrea să se ducă la
mănăstire şi vine să-mi ceară sfatul: „Te duci la mănăstire nu ca să găseşti mănăstire, ci
ca să faci mănăstire”. Şi m-am întâlnit cu cei pe care i-am sfătuit aşa, după zeci de ani şi
i-am întrebat: „Ce ai văzut?”. Iar ei mi-au răspuns: „De toate am văzut şi am găsit şi
Sfinţi”.

31:18 –Deci, punctul de orientare este învăţătura creştină, sunt Sfinţii lui Dumnezeu,
care nu sunt asemenea nouă cu defectele. Aceasta este altceva şi s-a întâmplat peste tot.
Dar dacă eşti isteţ, poţi să înţelegi foarte multe din aceste căderi, că te aduc la smerenie,
sau să poţi pricepe cum, indirect, diavolul mărturiseşte pe Dumnezeu prin ispite şi
păcate. Pentru că, însăşi existenţa lui demonstrează existenţa lui Dumnezeu, pe care el
nu o vrea la oameni. Ne întrebăm cum putem să caracterizăm noi un om, care
îndrăzneşte să spună că nu există Dumnezeu? Îl putem asemăna cu un bulgăre de
pământ, care nu este nimic, şi totuşi Dumnezeu îl rabdă.

32:35 – Interlocutor: -Ne puteţi spune care sunt consecinţele pietismului în viaţa
Bisericii?

32:38 – Pr. Arsenie: -Dragii mei, Biserica este biruitoare în orice împrejurare ar fi ea
şi în orice momente istorice se vor crea şi nu depinde de şubrezenia credinţei oamenilor.
Este nebiruită până la sfârşitul veacurilor. Fericit este acela care pricepe acest lucru şi-şi
mântuieşte sufletul, sau fericit este acela care cunoaşte valoarea omului, care nu se
realizează decât numai în Dumnezeu. Nu trebuie văzut şi evidenţiat răul şi nici nu
trebuie create puncte de întrebare, sau de orientare negativiste, existente prin toate
părţile. Sunt mii de secte, asta nu înseamnă că Biserica Ortodoxă nu va birui, puterea
Bisericii, puterea adevărului nu va birui.

33:36 – Interlocutor: -Credeţi că pietismul este o atitudine sectară?

33:41 – Pr. Arsenie: -Ar putea fi, deşi el nu cunoaşte decât un singur lucru: „În
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Aceasta este o închinare ortodoxă, după
dogme. Dar, ce v-a făcut să puneţi această întrebare?

34:06 – Interlocutor: -Am intrebat acest lucru pentru că pietismul este una dintre
ispitele mari ale unor persoane din Biserică şi de multe ori prin aceasta arată un
oarecare grad de pasivitate a lor, nu au o viaţă activă în Biserică, nu au o viaţă
contemplativă.

34:34 – Pr. Arsenie: -Dumneavoastră, mai întâi de toate, ocupaţi-vă de sufletele

voastre şi nu vă ocupaţi de a înregistra defectele din jur. Pentru că învăţătura creştină
urmează spusele Mântuitorul Iisus Hristos, dar prin aceasta nu oprim viaţa pe loc. Cine
face aşa îi priveşte. Trebuie să vă obişnuiţi să vă controlaţi propria voastră viaţă şi vă
repet: aceste tragedii din lume, de lângă noi, sunt şi datorită greşelilor mele personale,
sau ale fratelui meu. Aşa cum spuneam mai înainte: tragedia umanităţii trebuie să o
trăieşti ca pe propria ta nenorocire. Nu trebuie judecate aceste aspecte, pentru că sunt
slăbiciuni. Mai întâi de toate există riscul să fii subiectiv, când vezi că se întâmplă astfel
de lucruri. Pentru că s-ar putea întâmpla ca un preot, să ia o măsură care se potriveşte
pentru salvarea lucrurilor şi tu, care nu ştii în ce direcţii sunt lucrurile, să nu îţi dai
seama de tactica pe care o foloseşte ca să salveze lucrurile şi atunci îl judeci, dar ai
judecat negativ. Şi vă mai spun, oricât ar fi de bolnav preotul, acesta are harul să te lege
şi să te dezlege.

35:49 -Dacă bei vin dintr-un pahar de pământ, sau dintr-un pahar de cristal, vinul este
acelaşi. La fel este şi cu harul preoţiei. Trebuie cu orice preţ ca dumneavoastră să plecaţi
cu gândul să nu mai judecaţi preoţimea, să nu mai judecaţi credincioşii din jur, sau că în
Biserică se petrece cine ştie ce. Biserica trebuie caracterizată după spusele divine ale
Mântuitorului Hristos. Nimeni nu a plecat să slujească Mântuitorului Iisus Hristos fără
să cunoască şi să folosească învăţătura Sa. Dar pe drum s-au întâmplat atât de multe
lucruri: Petru s-a lepădat, dar asta nu înseamnă că învăţătura creştină nu a fost
adevărată şi multe altele, pentru că Petru a realizat greşeala în care a căzut, iar ridicarea
lui a fost mult mai importantă decât căderea lui. Mai întâi de toate, Dumnezeu ne
iubeşte mai mult, decât ne urăşte diavolul, ceea ce înseamnă un îndemn nemaipomenit,
pe care trebuie să ni-l însuşim.

36:44 – Interlocutor: -Nu ne refeream la preoţi, ci vorbeam despre acei credincioşi

care neglijează Sfânta Liturghie, pentru anumite cântări, sau pentru un anumit stil de
viaţă.

37:04 – Pr. Arsenie: -Aceasta este o altă întrebare. Ocupaţi-vă de dumneavoastră mai
întâi. Suntem vinovaţi de faptul că este acela vinovat, acesta este răspunsul. Adică
trebuie să-l iubeşti, trebuie să nu-l urăşti pentru poziţia ta morală, pentru poziţia ta de
creştin şi să ştiţi că îl ajută harul lui Dumnezeu şi pe cel de lângă tine. Chiar dacă tu nu i-
ai spus nici un cuvânt rău, dar ai avut curajul să-l preţuieşti, chiar dacă nu-l iubeşti, dar
cel puţin dacă nu-l urăşti, l-ai ajutat foarte mult. Poţi să zici pentru el: „Doamne
miluieşte-mă”. Până acum aţi îndrăznit, sau aţi început să faceţi acest lucru, adică să îl
iubeşti pe vrăjmaşul tău? Iată, vă spun că numai în literatură se ştie acest lucru. Dar nu
a încercat nimeni să iubească pe vrăjmaşul lui, pe cel care îi face rău, pentru că l-ar ajuta
harul lui Dumnezeu, pentru că îl ajută mult iubirea ta faţă de el, sau nerăutatea ta faţă
de el.

38:14 –Deci, cu orice chip nu te izola de dumnezeu şi de aproapele tău. Degetul mic,
care este cel mai mic şi pare neînsemnat, este de o valoare nemaipomenită, în
componenţa fiinţei trupeşti. Medicul este cel care îşi dă cel mai bine seama de
importanţa unei răni la unghia cea mai neînsemnată. Dumneavoastră şi noi toţi suntem
răspunzători de faptele greşite ale celuilalt, pentru că nu l-am iubit, că în momentul în
care îl iubeam, îl ajuta harul lui Dumnezeu. Lucrul acesta se aplică şi la săraci: lui dacă
ai să-i dai ceva fă acest lucru, dar preţuieşte-l. Dacă l-ai dispreţuit, asta este supărarea
cea mai mare a săracului. De ce nu ai zis: „Doamne miluieşte-l”, sau „frate, nu am ce să-
ţi dau, dar uite, îţi dau o mână caldă”. Şi fii sigur că îţi va mulţumi, pentru că aşa ceva nu
prea a dat nimeni. Adică a văzut cerşetorul acela, care îl reprezintă pe Mântuitorul Iisus
Hristos, că tu l-ai preţuit ca pe Hristos. Dacă încercaţi să iubiţi oamenii ca pe Hristos,
atunci nu aţi mai vedea că el greşeşte, sau că face altceva rău. Nu vă doare inima de el
pentru că a greşit, dar constataţi cu diavolul este la mijloc, că a făcut nu ştiu ce lucru şi
vă pare rău.
39:37 – Interlocutor: -Credeţi că omul poate să trăiască o viaţă total în afara lui
Hristos?

39:39 – Pr. Arsenie: -Nu se poate. Am mai spus că numai în Biserică este viaţă. În
afara Bisericii nu există nimic. În afara Bisericii nu există decât eşecuri şi trebuie să
spun că În afara Bisericii există numai iadul. Nu m-am grăbit să spun „iad”, pentru că
este ultima fază. În afara Bisericii nu există mântuire. Dacă dumneavoastră puneţi în
slujba lui Dumnezeu toate gândurile, toate lucrurile, atunci într-adevăr sunteţi omul de
valoare al Bisericii, adică atunci sunteţi omul lui Hristos. Şi ca să fii omul lui Hristos,
este un lucru greu de realizat şi pentru aceasta trebuie să ştii să te smereşti cu adevărat.

40:30 -O persoană a bătut la uşa Mântuitorului şi Acesta l-a întrebat: „Cine este acolo?”
Şi el a răspuns: „Eu sunt, marele tău trăitor” Iar El i-a răspuns: „Nu eşti pregătit, nu
intri” Omul, care era într-adevăr un om sincer s-a întrebat în sine: „De ce oare nu m-a
primit?” S-a gândit, s-a frământat, că era cinstit şi a realizat că a zis: „EU SUNT...”. Ce
eşti de fapt? Nu eşti nimic. Şi s-a dus a doua oară şi a bătut. „Cine este acolo?”, a
întrebat Mântuitorul. Iar el a răspuns: „Tu eşti”. „Dacă tu eşti eu, atunci intră”. Acum
era smerit ca şi Hristos. Şi zice un Sfânt Părinte: „Dumnezeu îşi adună dumnezeii, după
har”. Ca să fim ai lui Hristos trebuie să ştim să ne smerim. Să nu creadă cineva că fără
smerenia aceasta va primi bucuriile Raiului şi ale veşniciei. Nu există aşa ceva, dragii
mei. Şi pe urmă, dacă trăieşti o viaţă creştină, a iubirii şi smereniei în Hristos, deja eşti
în veşnicia fericirii, deja se conturează vizibil chiar Împărăţia lui Dumnezeu în tine.

42:13 –Noi nu putem să vorbim despre o împărăţie veşnică în viitor, ci trebuie să

recunoaştem că există în noi această fericire, această dacă, bineînţeles mai întâi de toate,
nu trebuie să ne gândim la mântuire propriu-zis, ci la cucerirea lui Dumnezeu şi cum Îl
putem cuceri, decât prin smerenie şi atunci ne este asigurată şi mântuirea.

42:35 – Interlocutor: -Părinte, în Sfânta Evanghelie se spune că „părinţii au mâncat

aguridă şi copiilor li se ştrepezesc dinţii”. Ce înseamnă?

42:40 – Pr. Arsenie: -Este posibil să aibă dreptate, pentru că am făcut o constatare
personală: acum, ca duhovnic, când afli atâtea lucruri, vă spun că ştiu un caz în care s-a
născut un băiat fără degete, şi doar arătătorul îl avea. Şi se scria despre el cu foarte
multă milă, cum apuca cu acel deget foaia de hărtie, lingura şi aşa mai departe. Acea
persoană a născut un copil exact ca el, fără degete. Aşadar, dacă este vorba, din punct de
vedere biologic, să se nască un copil identic cu părinţii săi, ca o consecinţă a faptelor
acestora din urmă, sau ca o moştenire genetică, atunci sigur că agurida aceasta o putem
pune şi la figurat. Se nasc cu defecte, însă Dumnezeu nu a lăsat drumul mântuirii la
discreţia defectelor oamenilor. Şi a dat harul, darurile, educaţia creştină, botezul, care te
scapă de toate. Ne-a dat educaţia, ca să ştim să scăpăm de cel rău, chiar rău fiind,
criminal fiind, putem deveni sfinţi ai lui Dumnezeu.

43:58 -Aceasta este educaţia care trebuie, cu orice preţ să nu se neglijeze, ci trebuie
înmulţină în orice clipă, în sensul de orice clipă trăită, fără să vă gândiţi la viitor. Lăsaţi
viitorul să-şi rezolve singur problemele. Trăieşte tu clipa aceasta, cea de acum, aşa cum
trebuie şi astfel, ţi-ai asigurat şi viitorul şi ţi-ai reparat şi greşelile trecute. Deci, cine
trăieşte momentul, scapă de greşelile şi defectele trecute şi cucereşte şi viitorul.
Intervine educaţia lumii creştine, dar s-ar putea să te naşti cu defecte sufleteşti, însă vă
spun că, aceste lucruri se pot pune la punct prin învăţătura creştină. Este mai greu
pentru cineva care are defecte, este defectuos, să fie cum trebuie, dar este posibil. Cel
care are rănile acestea văzute, sau nevăzute, să nu creadă că este desăvârşit, pentru că
există unele păcate care se numesc, în duhovnicie, păcatele lipsirii, adică, faptele bune
pe care puteai să le faci în viaţă, dar nu le-ai făcut.

45:10 -De acestea eşti foarte răspunzător. Zice şi Sfântul Apostol Iacov: „Cine poate să
facă un bine şi nu-l face, acesta săvârşeşte un păcat”. Adică, acestea sunt faptele lipsirii,
care sunt luate în considerare la vămi, la ultima repriză dacă pot să zic aşa, ultimul drum
de cercetare a procesului sufletului. Eşti cercetat de păcatele de care poţi să fii nevinovat
raţional, dar şi de atâtea fapte bune, pe care puteai să le faci şi nu le-ai făcut. Deci acest
lucru, în ceea ce priveşte naşterea cu diferite defecte, este o consecinţă a mâncării
aguridei părinţilor. Este adevărat. Însă vă spun că, nu este lipsit de mântuire omul care
se naşte cu defectele acestea, pentru că intervine viaţa creştină. Nu există nimic să nu fie
iertat prin Jertfa supremă de pe Golgota. Când zic „să ierte” nu mă refer numai la
păcate, ci să hărăzească lumea cu daruri deosebite, să se înalţe, să se sfinţească, pentru
că Mântuitorul Iisus Hristos nu ne-a adus numai ce a pierdut Adam, ci ne-a adus mult
mai multe lucruri: harul mântuirii veşnice, în sensul de dumnezeire, să te ridici la
Dumnezeu, aşa cum spun marii trăitori: „Când te ridici la Dumnezeu eşti mare ca El şi
atunci când El coboară la tine, este mic ca şi tine”.

46:49 – Interlocutor: -Părinte, ce ne puteţi spune despre posibilitatea criticii în

Biserică? Există critică ziditoare în Biserică?
47:03 – Pr. Arsenie: -Aş putea să vă răspund la această întrebare referindu-mă la
cuvântul „critică”, care nu înseamnă numaidecât a judeca pe cineva. Critica încununează
opera. Dar ce critică ziditoare să permitem noi ca să existe, la ce vă referiţi?

47:36 – Interlocutor: -Dacă se poate critica orice lucru în vreun fel ziditor în
Biserică? Nu să criticăm oamenii, sau de a judeca oamenii, ci de a critica o stare de fapt,
o situaţie, faptul că s-a întâmplat un lucru.

42:53 – Pr. Arsenie: -Adevărul trebuie apărat de către orice creştin. Chiar un cleric
superior, dacă nu ar susţine adevărul şi aici vorbesc de adevărul creştin, adevărul
mântuitor, poate fi înfruntat, având conştiinţa că nu înfrunţi clericul, ci înfrunţi eretic,
ideea eronată, falsul. Dar, dacă v-aţi referi la o serie întreagă de mişcări, care se fac
pentru că aţi vorbit, pentru că aţi râs, astea sunt deja lucruri care nu mai trebuiesc
discutate. Este acelaşi lucru ca şi în fotografie, atunci când iese un clişeu măzgălit. Este
îngăduită critica, dar nu şi judecata. A critica pe cineva, sau o operă, o încununezi. Dar,
dacă se judecă un cleric, acest lucru este de neiertat, ţinând cont de faptul că sunt cei
care emană forţa şi harul lui Dumnezeu şi de aceea ochii oamenilor sunt permanent
aţintiţi asupra lor. Însă preoţii au posibilitatea să se mântuiască mai uşor decât tine, cel
care îi judeci, pentru că au harul şi au lucrările bisericeşti în mână şi trebuie să fie foarte
atenţi să nu fie prilej de sminteală. Şi să ştiţi că, nu a fost făcut cleric fără voia lui
Dumnezeu, care îl păzeşte şi îl ajută în tot ceea ce face. Dar, am mai spus: de ce stai cu
ochii pe celălalt şi nu stai cu ochii pe tine însuţi? Te-ai dus acolo la Biserică, la Hristos şi
acolo ai judecat faptul că preotul a luat-o la dreapta, în loc să o ia la stânga, sau invers.

49:56 -Sunt nişte lucruri greşite, judecarea mişcării lui şi altele asemenea. Este o mare
greşeală. Pentru că vă repet: dacă vinul îl bei dintr-un pahar de lut, sau dintr-un pahar
de cristal, tot vin este. El se serveşte din Sfântul Potir unde se preface în Sfântul Sânge,
pentru că nu vrednicia preotului a făcut marele transformări: din vin în Sfântul Sânge şi
din pâine în Sfântul Trup, ci harul şi puterea lui Dumnezeu. Deci, preotul fie vrednic,
sau fie nevrednic, nu este în funcţie de această judecată prefacerea celor sfinte, ci este în
funcţie de harul şi puterea lui Dumnezeu. Aşa că, nu te grăbi să-l judeci, că faci o enorm
de mare greşeală. Şi trebuie să revin la o întrebare anterioară: judecând pe un ticălos,
care poate chiar că a ucis, sau cine ştie ce a făcut este păcar, dar cu atât mai mare este
păcatul judecând un preot şi pentru aceasta vei fi şi mai mult osândit. Te-ai dus la
Hristos, roagă-te la Hristos să-l ajute. Dragii mei, repet: noi personal suntem vinovaţi de
toate greşelile care se fac în lume şi trebuie să avem permanent această poziţie de jertfă.
Pentru că, să ştiţi dumneavoastră, taina mântuirii omului pentru fiecare dintre noi se
săvârşeşte pe Cruce, înţelegând faptul că această Cruce este cel mai mare folos al
pământului şi al creaţiei întregi. Deci, jertfeşte a nu-l judeca pe celălalt că a făcut greşeli.
Iar dacă ştii acestea şi intri în Biserică, unde este harul lui Dumnezeu şi îl judeci pe
preot, amarnic greşeşti.

51:34 -Obişnuiţi-vă toţi să-L vedeţi acolo pe Hristos, pentru că spune aşa o rugăciune
pe care o citeşte preotul, înainte de Heruvic: „Că Tu eşti Cel Ce aduci, Cel Ce Te aduci,
Cel Ce primeşti, Cel Ce Te împarţi...”. Mântuitorul Iisus Hristos atunci va spune:
„Părinte, fără tine, fără harul tău al preoţiei, nu pot să fac lucrul acesta. Şi poate că acela
că nu este un preot învăţat sau sfânt, dar harul divin în el şi atunci, tu te-ai osândit
amarnic judecându-l. Acela răspunde de faptele lui personale, dar tu vei răspunde şi de
faptele lui, pentru că l-ai judecat. Un mare pustnic a primit odată, acolo în pustiu, un
credincios din satul lui, în vizită. Şi în satul lui era un om foarte defectuos. Şi a întrebat
pustnicul: „Acela tot aşa este?”. Şi i s-a răspuns: „da părinte tot aşa”. Şi a zis părintele:
„Of, of, of”. A doua zi a venit îngerul la pustnic şi i-a spus: „M-a trimis Dumnezeu să te
întreb unde să pună sufletul acelui om, căci a murit astă noapte, în Rai, sau in Iad că tu
eşti cel care l-ai judecat”. Şi s-a căit acel pustnic toată viaţa, în plâns şi amar, să-i dea
Dumnezeu un semn de iertare şi încă nu a primit acel semn, cu toate că cel din satul lui
era păcătos, dar l-a judecat. Trebuia să zică doar: „Doamne miluieşte-l! Doamne apără-
l!”

53:08 -Încă odată, repet: noi suntem vinovaţi de greşelile altora. Adică, dacă este
iubire, atunci iubire să fie în adevăratul sens al cuvântului. Trebuie să priviţi lucrurile
într-adevăr aşa cum sunt ele cu adevărat: sunt om cu mâini şi cu degete şi cu inimă şi cu
toate celelalte. Învăţătura creştină este integritatea fiinţei omeneşti şi atunci nu trebuie
să facem abateri de la o serie întreagă de lucruri, care ne ajută, sau care aparent ne ţin
viaţa pe loc. Cred că cei mai mulţi în iad sunt aceia care vorbesc de rău. Se scuză: „Ce,
numai eu vorbesc? Nu merită acela ce a primit?” Nu. Dacă este vinovat cinev tu eşti eşti
acela. Eşti vinovat de vinovăţia lui, pentru că nu te-ai rugat pentru el şi bineînţeles, dacă
l-ai judecat, mai mare greşeală ai făcut.

54:24 – Interlocutor: -Părinte, cu privire la această vină a noastră, pentru toate

greşelile, sau pentru răul din lume, mulţi spun că ei nu răspund decât pentru propriile
păcate, păcatele lor personale şi nu se amestecă în restul. Ce ne puteţi spune despre
acestea?
54:40 – Pr. Arsenie: -Nu mă înteresează de ce spun ceilalţi. Dragii mei, ne
interesează de ce spune Hristos. Acesta este singurul lucru care trebuie să ne intereseze.
Şi ce a spus Mântuitorul Hristos ne interesează, pentru că El ne-a sfătuit bine: „Să vă
iubiţi unul pe altul. Să vă iubiţi pe duşmanii voştri”. Acesta este răspunsul.

55:01 – Interlocutor: -Părinte, cum poate fi privit progresul, sau civilizaţia din
punctul de vedere al Bisericii, din interiorul Bisericii?

55:16 – Pr. Arsenie: -Civilizaţia este una şi învăţătura creştină, trăirea creştină, care
este salvatoare, este alta. Însă, un om civilizat poate mai uşor să se adapteze învăţăturii
creştine, care oferă o mare ordine, este justificată, este argumentată şi este imposibil să
nu crezi ei. Uitaţi, se zice că poporul roman, era foarte drept, creator, pentru că ei
cucereau şi apoi zideau. Înainte de venirea Mântuitorului Hristos, Dumnezeu le-a dat
biruinţe acestor romani, ca să pregătească, oarecum, lumea, dacă pot să zic aşa, pentru
primirea unei învăţături divine extraordinare, tocmai pentru că ei erau mai civilizaţi, şi
puteau înţelege mai bine adevărurile de credinţă. Deci civilizaţia joacă un rol pozitiv, dar
nu mântuitor. O civilizaţie evoluată are ocazia să înţeleagă mai uşor o învăţătură
creştină mai dificilă, sau mai delicată. Francezul ar spune: „L’Espirit de finesse”, adică
„spiritul de fineţe”.

56:48 – Interlocutor: -Credeţi că progresul societăţii noastre, a societăţii moderne de

astăzi, a ajutat omul în viaţa creştină, sau i-a adus şi anumite căderi?

57:00 – Pr. Arsenie: -Fără discuţie că a fost un ajutor, pentru că şi el învaţă să nu

furi, să fii cunpătat. Cu toate acestea, în miezul acestei civilizaţii au ajuns păcate foarte
grave, pentru că nu a avut o înfrânare creştină. Bineînţeles că a ajutat, pentru că au fost
popoare drepte, dar nu şi mântuitoare. Biserica creştină nu învaţă mai întâi, ci în primul
rând sfinţeşte. Pentru că se reflectă nu faptul că a cucerit pământul, cum ar fi făcut o
civilizaţie oarecare, ci se reflectă faptul că a cucerit, mai întâi, Împărăţia Cerurilor şi
atunci se arată că Biserica ajută la sfinţire. Putem spune, referitor la progresul
civilizaţiei şi aşa: „Îmi place să merg la drum cu tine, că ştiu că nu mă furi, că ştiu că nu
mă pârăşti, că ştiu că eşti civilizat, că eşti un om civilizat. Cu toate acestea, nu m-ai
îndemnat, nu m-ai încurajat spre răspunderea creştină pe care o am.

58:25 – Interlocutor: -Dar se observă că modernismul, cu tot ce a adus el, televiziune

şi toate noutăţile, are şi părţi negative!
58:30 – Pr. Arsenie: -Este acelaşi răspuns spus înainte. Nu putem să oprim acest
lucru, pentru că modernismul a făcut viaţa mai uşoară. Bogăţia nu este un păcat în sine
şi nici sărăcia nu este o virtute. Adică, modernismul a adus o serie întreagă de lucruri
uşoare, dar modernismul nu este vinovat de faptul că tu eşti leneş, în momentul în care
cunoşti metodele care te îndeamnă contrariul. Poţi să fii pe un pat cu puf şi să te rogi la
Hristos şi eşti la fel ca unul care doarme pe scândură. Dar acest modernism, a introdus
şi o oarecare moleşeală, care nu se recomandă. De aceea, nu se încurajează prea mult
modernism, pentru că duce la lenevire şi la moleşeală, te poate duce la scăderi. Suferinţa
de subţiază mai mult şi te aseamănă mai mult cu numele tău, specific unui om mântuit,
unui om veşnic, împreună locuitor cu îngerii. Cum poţi să condamni televizorul?
Televizorul este un segment de informare. În 24 de ore afli tot ce este pe faţa
pământului. Te orientează, deci îţi uşurează viaţa. Într-adevăr sunt şi diferite scene, dar
trebuie să fii stăpân pe tine. Televizorul nu este altceva decât mersul tău pe stradă, care
te poate sminti, sau te poate duce de unde ai plecat. De ce judeci nu ştiu ce evenimente,
sau vezi cine ştie ce scene? Fii stăpân pe tine. Şi dacă eşti stăpân pe tine, mai mare plată
primeşti, decât dacă nu ai fi văzut lucrurile acestea şi te-ai smintit, în propria ta
persoană.

1:00:23 – Interlocutor: -Acum, în familie, oamenii petrec foarte mult timp în faţa
televizorului, aproape tot timpul lor liber, atât cât stau împreună. Membrii familiei stau
la televizor foarte mult timp. Cum să privim aceste lucruri?

1:00:37 – Pr. Arsenie: -Dragii mei, uite ce vă răspund: dacă ar fi cu putinţă să-i
întrebăm pe cei de sus: „Ce v-a costat de a-ţi ajuns la atâta fericire”, cu siguranţă ne-ar
răspunde asta: „timp puţin, petrecut bine”. Aceasta am face. Dar dacă tu îţi pierzi timpul
acolo, în faţa televizorului, înseamnă că eşti prea comod pentru a te întâlni cu
Dumnezeu. Este adevărat faptul că, uneori televizorul să joace un rol de destindere,
adică te mai relaxează, te mai pune într-o situaţie de liniştire sufletească. Dar dacă o
persoană stă numai acolo, poţi să spui că este vinovată. Eu aceasta vă spun: „Puţin timp
petrecut bine”. De ce numai la televizor? Sau mai poţi să te uiţi acolo şi să zici: „Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Sau poţi să te
gândeşti că numai ziua de astăzi este o zi sigură a noastră, dar de ziua de mâine nu mai
este sigur. Şi atunci, dacă eşti un om creştin şi cu o conştiinţă subţire, spui: „Stai aşa, ca
mâine pot să nu mai fiu. Ia să fac şi eu câteva rugăciuni. Ia să preţuiesc altfel timpul. Nu
doar să pierd vremea acolo, la televizor. De ce o pierd acolo?”. Eu am încercat să-l apăr
pe televizor, dar nu te pot apăra pe tine, care te foloseşti numai de el.
1:02:11 – Interlocutor: -Ni se spune în societatea noastră să fim tot mai toleranţi.
Care al fi limitele toleranţei noastre, la noi creştinii, faţă de răul din lume?

1:02:23 – Pr. Arsenie: -Limita este până la păcat. Metoda cea mai bună şi cea mai
sigură este blândeţea, dar nu întotdeauna şi toleranţa. Pentru că: „Cine cruţă nuiaua,
urăşte copilul”, spunea regele Solomon. Dar ca metodă de creştere, de formare, de
educaţie, tot pogorământul, adică tot blândeţea este bună. Pentru că o atitudine aspră a
părinţilor asupra copiilor, îi face pe aceştia din urmă să asculte de frică şi sfatul prinde
numai în piele. Dar dacă este o sfătuire cu blândeţe, sfatul prinde mai în adânc. Copilul
va face tot ce vrea el, că aşa este omul, neastâmpărat, nu va face ce trebuie. Dar cândva,
pentru că a primit sfatul în adânc, îşi dă seama şi atunci eu pot să spune că ei mă vor
asculta şi după moartea mea. Pentru că, s-a trezit în ei conştiinţa pe care le-a sădit-o
sistemul meu tactic de a le face educaţie. Aşadar, toleranţa nu este rea, dar nu este nici
întotdeauna bună. Pentru că există canoane, dar chiar şi aceste canoane, dacă este un
duhovnic iscusit, trebuie să le vadă şi pe ele destul de elastice, pentru că aşa sunt:
elastice. Adică, în momentul în care există pocăinţă, întoarcere, nu mai este nevoie să te
opresc de la Sfânta Împărtăşanie douăzeci de ani, ci doar două luni, sau o lună, sau un
an, depinde de păcate.

1:04:30 – Interlocutor: - Dar toleranţa faţă de atitudini sociale, faţă de sectarism,

faţă de homosexualitate este bună, sau să devenim intoleranţi?

1:04:37 – Pr. Arsenie: -Uitaţi ce este: un părinte aşezându-se în locul celor pe care îi
spovedea, întrebat fiind, spunea aşa: „Părinte eşti orb? Da, sunt orb. Eşti olog? Da, sunt
olog. Eşti desfrânat? Da, sunt desfrânat. Eşti lacom? Da, sunt lacom. Eşti eretic? Nu”. A
spus el. „Orice, numai aceasta nu. Tot ce mi-ai spus până acum, mă priveşte pe mine
personal, dar când ai spus eretic, îl priveşte pe Hristos şi nu sunt eretic”. Şi atunci, în
privinţa aceasta, odată taci, a doua oară taci, a treia oară fă-te sabie, atunci când este
vorba de adevăr. Adevărul trebuie apărat cu orice chip. Deja v-am spus: chiar cleric
superior, dacă nu ar susţine adevărul, ai voie să-l înfrunţi. Nu trebuie să ne mâniim,
decât asupra celor care nu ţin la adevăr. Repet: adevărul trebuie apărat. Un împărat a
chemat odată trei sfetnici de-ai lui să-i întrebe, în faţa altor sfetnici, ce este cel mai tare
în lume. Primul zice: „Cel mai tare în lume este vinul”. Vă închipuiţi că a şi argumentat
acest răspuns şi s-a constatat că este bun răspunsul. L-a chemat pe al doilea, care a
răspuns: „Cel mai tare în lume este împăratul”. Împăraţii erau în trecut şi teocraţi, adică
erau cei care comandau în numele divinităţii. Demonstrând răspunsul, cel de-al diulea l-
a biruit pe primul. L-a întrebat şi pe al treilea, care a răspuns: „Cel mai tare în lume este
femeia, dar de neînvins este adevărul”. Acesta este şi răspunsul meu. Adevărul trebuie
apărat cu orice chip, chiar cu preţul vieţii. Fericit este cel care a murit pentru adevăr. Şi
ne întrebăm: de ce să nu ne jertfim, când este vorba să apărăm adevărul, atât de
susţinut, de apărat şi de jertfit de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos?

1:06:41 – Interlocutor: -Este bine să luăm atitudine şi împotriva aberaţiilor din

societate?

1:06:46 – Pr. Arsenie: -Sigur că este bine, nici nu se mai pune problema. Trebuie
apărat adevărul şi aici nu mă refer la o singură persoană, ci mă refer la întreaga
societate. Există presă, există o serie de sisteme şi mijloace, care se pot folosi pentru a
apăra adevărul, dar nu un adevăr încuiat de răutate, sau de ranchiună, sau forţat, sau
altceva.

1:07:14 – Interlocutor: -Părinte, ce efect are faptul că o Taină a Bisericii, cum ar fi

Taina Cununiei, nu este săvârşită complet?

1:07:24 – Pr. Arsenie: -Atunci nu mai este taină. Însă, există la Taina Botezului, că
aţi spus Taine şi nu v-aţi referit numai la una singură, situaţia în care dacă s-a spus
formula: „Se botează robul lui Dumnezeu ... în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului
Duh”, atunci Taina rămâne valabilă. S-ar putea întâmpla ca cineva să se boteze un copil
care moare şi canoanele dezleagă chiar pe mama lui, sau moaşa, să-i spună această
formulă: „Se botează...în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Atunci copilul
rămâne botezat. Însă doar în caz de moarte se aplică această situaţie. Dacă după rostirea
formulei botezului copilul n-a murit, se duce la preot şi i se citeşte lepădările şi celealaltă
rânduială, dar nu i se mai zice încă odată formula „se botează...în numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh” pentru că deja a fost zisă odată. Aşa de mare este Taina
Botezului. Această situaţie este la botez, dar la cununie nu se aplică. Mai vine câte o
persoană şi spune că i s-a făcut numai jumătate de cununie. Nu există aşa ceva. S-a făcut
logodna, aceea este altceva, dar logodna nu este taină, şi este un fel de înţelegere, prin
care se primesc verighetele, în vederea săvârşirii Tainei care urmează. Deci, nu
recomand să se săvârşească o Taină incomplet, mai ales a Nunţii.

1:09:19 – Interlocutor: -Este o datorie creştină cunoaşterea istoriei neamului din

care faci parte, a neamului nostru românesc în cazul românilor?

1:09:26 – Pr. Arsenie: -Da, este nevoie să se cunoască istoria neamului, pentru că
spunem următoarea situaţie: dacă se rătăceşte un copil, însă care ştie pe ce stradă stă şi
cum o ceamă pe mama lui şi pe tatăl lui, atunci părinţii îl găsesc repede. Acest lucru este
cu atât mai important, cu cât locuieşti printre cei de alt neam. Astăzi am fost nevoit să
vorbesc cuiva ceea ce vă voi spune acum, pentru că aveau un copil care fura: într-un sat
de munte s-a rătăcit în pădure fetiţa şefului de post. Regele, care era la vânătoare, a găsit
acea fetiţă în pădure. Drăgălaşă, nevinovată, aşa de dragă i-a fost încât a luat-o în braţe
şi a întrebat-o: Cine eşti tu? De unde eşti tu? Timidă şi speriată, fata a reuşit să-l
lămurească pe rege, neştiind în braţele cui se află, pentru că nu avea să ştie că stă în
braţele regelui, chiar dacă era fata şefului de post. I-a spus că tatăl ei are puşcă şi aşa s-a
dus regele cu fetiţa în braţe, la şeful de post. Vă închipuiţi care a fost reacţia sefului de
post, când a văzut aceasta. Regele i-a spus: Uite, ţi-am găsit fetiţa, dar este aşa de
drăgălaşă, dă-mi-o mie că o fac prinţesă. Seful de post ce era să zică? A luat poziţia de
drepţi şi i-a dat fata. Aşadar, care a fost primul lucru care a lămurit situaţia? Cunoştinţa
cât de cât a fetiţei, de unde şi a cui este. Nu vă mai spun faptul că, acolo la palat, a ajuns
foarte deşteaptă şi pe lângă celelalte prinţese, ea era prima şi nu ştia nimeni că nu este
cu adevărat o prinţesă. S-au îndrăgostit de ea mulţi prinţi şi când a venit vremea să se
căsătorească cu un mare ambasador din Europa, s-a constatat că avea un mare defect:
fura tot ce prindea. Şi atunci regele, ca să nu se facă de ruşine în faţa alaiului de peţitori,
a dus-o înapoi la şeful de post spunându-i: Uite, ia-o înapoi că fură foarte mult. Lăsam la
o parte faptul că ea nu a ştiut să valorifice poziţia pe care o avea, dar, mică fiind, a
lămurit lucrurile prin isteţimea ei.

1:11:45 -Desigur că este bine să cunoşti istoria neamului tău, mai ales un român care
are un trecut atât de plin de credinţă şi de jertfă pentru credinţă şi neam. Uitaţi-vă la toţi
domnitorii noştri, toţi au jertfit pentru Dumnezeu într-un fel sau altul, construind
biserici, sau jertfindu-şi propriile vieţi. Numai la unele neamuri creştine domnitorii,
regii şi împăraţii se închinau atunci când plecau la războaie. Nu mai vorbim de Ştefan
cel Mare, care a fost deosebit în felul lui, construind după fiecare bătălie câte o biserică.
Deci, e foarte bine să cunoşti istoria neamului. Altfel cum poţi să trăieşti? Ce, eşti un om
al pădurii, o maimuţă oarecare, să nu ştii de unde vii? Cel dintâi se învaţă istoria
neamului.

Transcriere şi prelucrare de către Diac. Marian Pătraşcu