Inapoi la esoterismul integrat si explicat

Logosul Creator.

Conform teoriei lui David Bohm (Teoria Ordinii Implicite), initial intregul univers
exista intr-o forma implicita, adica intr-o forma nediferentiata, potentiala. Creatia nu este
altceva decat o desfasurare in timp si spatiu, a tot ceea ce exista inainte in mod virtual.
Aceeasi parere o au si esoteristii: intreaga manifestare nu este altceva decat o
„coborare”, pas cu pas, a unei ideatii divine supreme din continuumul fundamental al
transcendentei divine.
Vom prezenta acest proces pe scurt, apeland pentru a usura intelegerea la o
diferentiere comuna oamenilor obisnuiti si anume diviziunea de tip subiect-obiect (bineinteles
aceasta diviziune nu-si mai are rostul in cazul celor care au realizat starea de unitate holistica)
precum si la similitudinea dintre procesul logosului uman si modalitatea in care Dumnezeu
realizeaza manifestarea (vom folosi deci notiunile de FONEM,CUVANT,PROPOZITIE
,FRAZA intr-o acceptiune neobisnuita si anume pentru a desemna ENERGIILE subtile
formatoare ale Universului).
Prima faza a diferentierii care apare in Lumina Necreata este faza fonemelor si are un
dublu aspect. Reamintim ca aceste foneme nu sunt doar niste simple sunete sau litere ci
energii fundamentale. Trairea care corespunde experimentand acest nivel de constiinta poate
fi definita generic prin fraza: „Universul sunt Eu” sau „Eu sunt Universul”.
Asa cum stim si din Evanghelia dupa Ioan, Cuvantul sau Logosul Divin Creator este
un aspect de o extrema importanta, este insasi Puterea Divina (Duhul Sfant) in Creatie. Dar
acest Cuvant Divin Suprem care este „samanta”subtila din care va lua nastere totul- „ La
inceput a fost Cuvantul”- evident ca nu este un cuvant uman; „Cuvantul” este aici un simbol
al unei vibratii-energii fundamentale si supreme iar aceasta vibratie este numita „Cuvant” si
nu altfel (de exemplu vuiet sau tunet) pentru a se sublinia faptul ca este vorba de o vibratie
coerenta; ea are un sens o semnificatie, ea contine deja un anumit program, plan creator. Prin
urmare aceasta parte a Emanatiei universale reprezinta partea subiectiva a desfasurarii
Creatiei. Este la fel ca si cum noi am rosti un cuvant „mar” de exemplu. Cuvantul „mar” si
ceea ce trezeste el in constiinta noastra reprezinta semnificantul sau ceea ce da sens si
coerenta acestei emisii creatoare, iar marul fizic real ,este semnificatul, adica ceea ce este
desemnat prin cuvantul „mar”. Ele (semnificatul si semnificantul) sunt strans legate, neputand
fi la modul esential niciodata separabile. Prin cuvant noi am definit deci ceva real. Am luat un
fragment din lumea exterioara si l-am numit adica l-am definit, l-am asociat constiintei.
Orice nume si orice cuvant reprezinta de fapt o duplicare in constiinta a ceea ce este
(evident ,doar in aparenta) in afara constiintei. Prin cuvinte, prin concepte, prin idei, prin
fraze, noi nu facem altceva decat sa duplicam prin reflectare, ceea ce semnifica sau reprezinta
lumea exterioara (fizica sau subtila) in constiinta noastra. Din aceasta cauza, limbajul este
foarte important, pentru ca el ne leaga constiinta direct de lumea exterioara, de lumea reala. El
nu este lumea reala dar ne leaga de lumea reala. Noi rostim cuvinte care, evident, tin de
constiinta noastra, ele reprezinta de fapt o energie subtila condensata care este legata de ceea
ce semnifica ea, de acea parcela a lumii obiective pe care o desemneaza.
In afara acestui cadru traditional,semnificatia si importanta covarsitoare a limbajului a
fost intuita chiar si de gandirea moderna. S-a demonstrat de catre stiinta actuala ca orice
forma de limbaj poarta cu ea un tip de viziune predominanta asupra lumii, viziune care tinde
sa functioneze in gandirea si perceptia noastra, ori de cate ori este folosita, astfel incat a oferi
o exprimare clara a unei viziuni asupra lumii, diferita de aceea implicata in structura
primordiala a limbajului, este un lucru foarte dificil. Prin urmare gandirea stiintifica actuala
considera necesar ca in studiul oricarei forme generale de limbaj (semnificantul) sa se acorde
o atentie viziunii sale asupra lumii (semnificatul), atat in continut cat si in functionare.
Intr-adevar, putem observa ,daca suntem atenti, ca diviziunile si fragmentarile
implicate in structura limbajului sunt proiectate in afara (in realitatea obiectiva exterioara), ca
si cum ele ar fi niste fragmente corespunzatoare unor „rupturi” efective ale Realitatii
Universale, desi aceste diviziuni ale limbajului nu sunt decat niste caracteristici conventionale
ale descrierii si analizei.
Cuvintele, la randul lor, sunt formate din litere acestea fiind reprezentarile grafice ale
unor sunete, fiecarui sunet corespunzandu-i un numar infinit de foneme ( din punct de vedere
ligvistic).
Utilizand analogia noastra la primul nivel al manifestarii Logosului Creator, nu avem
cuvinte ci foneme, adica entitatile cuantice de baza ale acestui proces de duplicare in
constiinta a lumii exterioare. Bineinteles mai departe „fonemele” vor forma cuvinte iar
acestea vor genera fraze, propozitii in intregul limbaj; acestea sunt insa o etapa ulterioara. Dar
prima necesara si suficienta este aceea a fonemelor si acum evident putem sa intelegem ca
fonemele nu reprezinta doar niste elemente sonore ale limbajului, ci ele reprezinta in cazul
nostru niste energii cosmice ,esentiale, universale; ele reprezinta deci energiile divine
creatoare, esentiale si orice limbaj uman are prin definitie un caracter sacru si creator, pentru
ca el manifesta Logosul (Cuvantul) Divin, sau altfel spus el ilustreaza de fapt Puterea
Divina Creatoare. Amintim aici faptul ca arta-literatura in special, daca ne referim la cuvant
inteles ca limbaj- poate sa creeze lumi ( subtile, evident,dar ele sunt foarte reale si foarte
profunde si ne pot impresiona foarte mult, uneori chiar mai mult decat lumea fizica). Cuvantul
are deci o forta creatoare magica iar aceasta forta ii vine tocmai din faptul ca el este o
reflectare (chiar daca limitata, umana) a Logosului Divin Creator si orice limbaj uman are
acest caracter sacru implicit in el. Exista insa unele limbi (unele limbaje) care sunt foarte atent
concepute de marii intelepti si initiati, la aceste limbaje chiar si fonemele participand la
corespondenta complexa si dinamica dintre universal si individual .Ele se numesc limbi
sacre. Exemple de aceste limbi sacre sunt: limba sanscrita, limba ebraica,limba
greaca,limba araba.-Prezentarea Emanatiei Fonematice precum si esoterismul acestor
limbi ,vor fi prezentate pe larg in cadrul sistemului Holistic Integrated Course H.I.C.
Primei etape din Creatie (faza fonemelor) ii corespunde un nivel ontologic esential
foarte profund. La acest nivel apare prima diferentiere, prima scindare a aspectelor exterioare
constiintei. Universul acum este ca un fel de germene, ca un fel de „ou” si in aceasta faza, el
nu este diferentiat, dar „oul” incepe sa se sparga (sa se scindeze in componente distincte).
Urmatoarea etapa, cuprinde tot o dubla perspectiva-perspectiva subiectiva,subiect si
perspectiva obiectiva, realitatea „exterioara”constiintei. Aceasta etapa este numita etapa
cuvantului. Aceasta etapa a Emanatiei subiective numita cuvant, desemneaza o energie subtila
cosmica, ce este asemanata cu o rostire umana. Fonemele sunt acum ordonate si asociate in
cuvinte, adica in structuri mai complexe care vor desemna, evident, aspecte ale manifestarii
aflate intr-un grad de diferentiere si complexitate mult mai mare. In exteriorul nostru, acestor
foneme le corespund ca reflectare in obiectiv elementele- pe care putem sa le definim
metaforic ca fiind „caramizile” Universului. La acest nivel diferentierea dintre subiect-obiect
este mult mai clar conturata dar nu este manifestata plenar,ea se prezinta aici ca idee, ca un
aspect inca interior constiintei.
A treia si ultima polaritate a acestei emanatii in trei pasi dubli este reprezentata de
perechea propozitie-univers . Acum am ajuns in faza Universului asa cum il percepe fiinta
limitata. Dar nu exista un singur univers, ci exista mai multe universuri paralele, sau lumi
subtile paralele care sunt descrise (duplicate in constiinta noastra ) de campurile formatoare
reprezentate sau simbolizate de fraze si propozitii; fiecare propozitie fiind alcatuita prin
combinarea coerenta a mai multor cuvinte. Prin urmare Logosul Divin Creator prezinta din
perspectiva esoterica a tuturor traditiilor spirituale trei faze distincte ale emanatiei sale:
fonemele, cuvintele si propozitiile in ceea ce priveste latura sa subiectiva, si ,respectiv cuanta,
element si univers in ceea ce priveste latura sa obiectiva adica ceea ce este exterior constiintei.
Observam deci ca se pleaca de la ceva foarte simplu si arhetipal si se ajunge gradat la un
„intreg” cu un grad foarte mare de diferentiere si complexitate. Astfel prin aceasta desfasurare
creatoare ne indepartam de Constiinta Suprema (Dumnezeu), deoarece Ea este unica si nu
prezinta nici un fel de dualitate. Pe masura ce aceasta dualitate (manifestata la modul esential
prin perechea subiect-obiect) se accentueaza, noi ne indepartam –evident, doar in aparenta- de
Divin. Faza in care traim ca fiinte obisnuite acum este deci faza de ultima si completa
diferentiere in care semnificantul, adica reflectarea in constiinta a lumii exterioare este
complet diferit de ceea ce el reprezinta (semnificatul sau altfel spus realitatea obiectiva
exterioara).
Toate aceste lucruri se pot intelege foarte usor daca luam ca exemplu limbajul uman.
Fiecare rostire a noastra este de fapt ( chiar si fara ca noi sa stim aceasta) o manifestare a
puterii creatoare a Cuvantului (Logosului) Divin. Daca noi doar rostim in gand un cuvant de
exemplu „mar” nu a aparut inca la nivel fizic cuvantul respectiv. El este doar o idee, o energie
subtila in mintea noastra. Pe de alta parte el nu desemneaza inca un mar real, exterior, ci doar
o idee sau un arhetip al marului (orice mar) si nu putem sa spunem ca acest cuvant s-a
manifestat propriu-zis. Cand il rostim fizic, deja el difera fundamental, si este total diferentiat
acum de ideea marului sau de marul respectiv. El acum este un sunet pe cand marul este cu
totul altceva.