Ce este dragostea?

Texte biblice: 1 loan 3:14-18, 4:7-12 Loc/data: Portland, Oregon, 22 iulie 2001, a.m.

Citim Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum este el scris de apostolul

loan în Prima epistolă a lui loan 3:14-18 şi apoi vom citi din
capitolul 4:7-12:

Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe fratele său este un
ucigaş şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţa veşnică rămânând în el. Noi am cunoscut dragostea Lui prin
aceea că El Şi-a dat viaţa pentru noi şi noi deci trebuie să ne dăm viaţa pentru fraţi. Dar cine are bogăţiile
lumii acesteia şi vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea
de Dumnezeu? Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul...

Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii, căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din
Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este
dragoste. Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul
Său Fiu, ca noi să trăim prin El. Şi dragostea nu stă în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci înfăptui că El
ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Preaiubiţilor, dacă astfel ne-
a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; dacă
ne iubim unii pe alţii. Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea Lui a ajuns desăvârşită în noi. Doamne Dumnezeul
nostru, Acela care eşti dragoste, prin Duhul Tău cel Sfânt, toarnă şi în noi din Fiinţa Ta. Umple-ne şi pe noi de
dragoste. Invaţă-ne să iubim cum ne-ai iubit Tu pe noi! Cu această dragoste vorbeşte-ne şi transformă-ne
după chipul Tău! în Numele Domnului Isus. Amin.

Voi face doar o introducere la o temă pe care sper s-o discutăm apoi în duminicile următoare. Duminica
trecută, dimineaţa, am vorbit despre relaţii. Şi reţineţi cea mai bună definiţie a omului: omul este o persoană în
relaţii. In primul rând. Dumnezeu ne-a făcut capabili să avem relaţii cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. Şi cu
cât ştii să dezvolţi relaţiile cu Sfânta Treime, cu atât mai mult creşti. Dumnezeu a inventat familia: soţul şi soţia
care se iubesc şi apoi copiii care îi învaţă pe părinţi să se uite pe ei înşişi şi să se dăruiască şi să trăiască
pentru copii. Acestea sunt relaţii. Relaţii între soţ şi soţie, relaţii între părinţi şi copii, relaţii între copii şi părinţi:
relaţii. Dumnezeu a creat Biserica şi, în Biserică, ne-a spus: „lubiţi-vă unii pe alţii! Sprijiniţi-vă unii pe alţii!
Sfătuiţi-vă unii pe alţii! Purtaţi-vă unii altora sarcinile! Invăţaţi-vă unii pe alţii!" Acestea sunt relaţii. Şi după
aceea Dumnezeu ne aruncă în lumea mare să avem relaţii cu ceilalţi oameni, la care trebuie să le ducem
lumina lui Dumnezeu. Peste tot ceea ce ne întâmpină sunt relaţii.
Şi acum ascultă: dacă eşti persoană făcută pentru relaţii, cu cât eşti mai capabil de relaţii frumose, cu atât
persoana ta e mai împlinită. Cu cât eşti mai capabil de relaţii frumoase, cu atât persoana ta e mai frumoasă.
Cu cât eşti mai priceput în relaţii, cu atât e mai multă valoare în tine.

Duminică după-masă am pus întrebarea: dacă asta e chemarea noastră, oare de ce nu dăm năvală la aşa
ceva? Şi răspunsul e: nu-i credinţă. Exact aşa cum s-a întâmplat cu evreii - care au văzut minunea lui
Dumnezeu când i-a scos din Egipt, au văzut toate celelalte minuni - tot aşa, citim în Evrei 4:2: şi nouă ni s-a
adus aceeaşi „veste bună ca şi lor, dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit nu le-a ajutat la nimic." Tot ce-
au văzut ei, tot ce le-a spus Dumnezeu nu le-a ajutat la nimic, fiindcă „n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit."
Au văzut, dar n-au putut crede. Şi nu le-a ajutat la nimic că au văzut. S-ar putea să tot auzi şi să tot auzi şi să
nu-ţi ajute la nimic, pentru că nu poţi crede. Iată de ce prima rugăciune trebuie să-ţi fie: „Măreşte-mi, Doamne,
credinţa!", pentru că „vouă v-a fost dat harul nu numai să credeţi..." A crede înseamnă că ţi s-a dat har să
crezi. Dă-mi, Doamne, harul să cred!
Acum vreau să facem un pas mai departe şi am să dtez din 1 Corinteni 13:13: „Acum dar rămân acestea
trei: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este dragostea." Şi aş vrea să definim întâi
ce e credinţa şi ce e nădejdea sau speranţa. Să citim definiţia credinţei din Evrei 11:1: „Credinţa este o
încredere necUntită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd." Două
1
lucruri aici: întâi lucrurile nădăjduite sau lucrurile sperate. Ce nădăjduim noi? Apostolul Petru ne spune: noi
trăim pentru momentul acela când Dumnezeu va face cer nou şi pământ nou şi noi vom locui împreună cu
Dumnezeu toată veşnicia. Aceasta e nădejdea care este în noi. Nădejdea noastră e referitoare la viitor. Ce
aştepţi tu de la viitor? Ce crezi că-ţi va aduce viitorul? întotdeauna nădejdea, speranţa în Biblie se referă la
lucrurile viitoare. Şi dacă n-ai clar ce aştepţi de la viitor, nu ştii cum să trăieşti astăzi, pentru că toată viaţa noi
ar trebui să ne-o trăim în vederea acelui viitor. „Nu vă strângeţi comori pe pământ!... Strângeţi-le în cer!" Dar
dacă nu crezi că e mai important să le strângi în cer, atunci aduru, aduni, aduni aici, pentru că tu nu ai
viziunea viitorului. Nu viitorul îţi determină prezentul, ci prezentul îţi determină prezentul. Credinţa în lucrurile
nădăjduite. Să am o credinţă puternică în lucrurile pe care mi le-a promis Dumnezeu pentru viitor.
Al doilea lucru sunt lucrurile nevăzute. „O puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd."
Dumnezeu e aici, dar nu-L vedem. Domnul Isus e aici, dar nu-L vedem. Duhul Sfânt e aici, dar nu-L vedem.
Noi trebuie să trăim în prezenţa lui Dumnezeu tot timpul. Aceasta înseamnă să văd lucrurile care nu se văd,
să mă scald în prezenţa lucrurilor nevăzute. Trăiesc în Tatăl, trăiesc în Fiul şi trăiesc în Duhul Sfânt, pentru că
Sfânta Treime mă înfăşoară şi mă cuprinde şi mă pătrunde. „O puternică încredinţare despre lucrurile care nu
se văd." Credinţa mă leagă de lucrurile nădăjduite, de lucrurile viitoare, mă leagă de lucrurile nevăzute.
Aşadar, „credinţa, nădejdea şi dragostea. Dar cea mai mare dintre ele este dragostea."

Acum aş vrea să vă vorbesc foarte pe scurt, să fac o introducere foarte, foarte scurtă la ce este dragostea.
Ţineţi cont că suntem făcuţi pentru relaţii. Suntem făcuţi pentru relaţii cu Dumnezeu Tatăl, cu
Dumnezeu Fiul, cu Dumnezeu Duhul Sfânt. Suntem făcuţi pentru relaţii în familie, pentru relaţii în
biserică şi relaţii în lume.
Ce e dragostea? Dragostea este capacitatea mea de a mă relaţiona. Haideţi s-o vedem puţin mai
îndeaproape. In primul rând, concepe dragostea ca pe o forţă de atracţie. Mă atrage un magnet
irezistibil faţă de Dumnezeu Tatăl meu. Mă atrage un magnet irezistibil faţă de Domnul Isus şi tot
aşa de puternic faţă de Duhul Sfânt. Mă atrage un magnet irezistibil faţă de soţia mea dragă, faţă
de copilul meu. Dumnezeu mi-a dat o forţă formidabilă de atracţie faţă de fraţii mei din toate
bisericile pentru care trăiesc. Şi Dumnezeu mi-a spus: „Uită-te la o lume care piere! Cheltuieşte-te
pentru mântuirea lor!"
Ce e dragostea? Dragostea e magnetul acesta care mă atrage spre Sfânta Treime, spre familia
mea, spre biserică şi spre lume. In sensul acesta, dragostea are ca opus ura. Ura mă îndepărtează
de toţi. îi urăsc, nu-i pot suferi şi mă închid şi mă îndepărtez. Ori ai dragoste, ori ai ură. Dragostea
atrage, ura respinge.
în al doilea rând, concepe dragostea ca o deschidere de sine pentru alţii. în acest sens, opusul
este egoismul. Egoismul înseamnă: „Nu-mi pasă de nimeni! Să am eu, să fac eu ce-mi trebuie mie.
Mie nu-mi pasă de nimeni nici de sus, nici de jos, de nicăieri, d numai eu." Dragostea e capacitatea
de a mă deschide şi de a zice: „Ce contează e Sfânta Treime, ce contează e familia, ce contează e
biserica, ce contează e lumea toată, pentru că mi-a dat Dumnezeu capacitatea de a mă deschide
pentru toţi şi de a mă cheltui pentru toţi, iar asta înseamnă altruism, care e opusul egoismului."
în al treilea rând, concepe dragostea ca o formă de comportament. „Dragostea este îndelung
răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu invidiază; dragostea nu se laudă, nu se umflă de
mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se
bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă
totul." O formă de comportament. Aici e capacitatea de a te purta frumos cu toţi, de a fi atent la
ceilalţi, capacitatea de a-i trata cu consideraţie, de a-i trata cu bunătate pe toţi. Dragostea e modul
în care îi tratezi pe alţii.

Şi, în sfârşit, a patra definiţie a dragostei, pe care o găsesc în Coloseni 3:14: dragostea este
„legătura desăvârşirii". Cum vine asta? în limba greacă este sun desmos teleiotetes. Desmos e
„legătură", „relaţie". Sun e un prefix care înseamnă „laolaltă", „împreună". Sun desmos - relaţiile,
legăturile unii cu alţii. Dragostea mă face capabil de legături desăvârşite. Aceasta e definiţia
dragostei în Coloseni 3:14. Dragostea este cea care mă face capabil de relaţii perfecte în toate
direcţiile. Ce e dragostea?
1) Dragostea este o forţă de atracţie. Mă face să mă duc spre ceilalţi.
2) Dragostea, opusul egoismului, este capacitatea mea de a mă deschide, de a mă dărui
celorlalţi.
3) Dragostea este modul de a-i trata pe ceilalţi frumos, cu bunătate, cu consideraţie.
4) Dragostea e capacitatea de a avea relaţii perfecte cu toată lumea.
Dragostea aceasta n-o poţi produce tu. Dumnezeu e dragoste. Şi loan spune: dacă nu ai
2
dragostea aceasta, nu eşti născut din Dumnezeu. Dacă eşti născut din Dumnezeu, dragostea îţi
vine din faptul că eşti născut din Dumnezeu. Şi când eşti născut din Dumnezeu, Dumnezeu pune în
tine Duhul Lui. Romani 5:5 spune că: dragostea lui Dumnezeu e turnată în noi prin Duhul Sfânt
care ne este dat. Iată de ce, în primul rând, trebuie să te uiţi la 1 loan 3:14, versetul cu care am
început: „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi. Cine nu iubeşte pe
fratele său rămâne în moarte." „Oricine iubeşte este născut din Dumnezeu." Oare eu iubesc?
Iubesc cu adevărat? Atunci sunt născut din Dumnezeu. Dacă inima ta e închisă faţă de toţi, dacă ţie
nu-ţi pasă de nimeni, nu eşti născut din Dumnezeu. Asta e ce spune Dumnezeu. Primul lucru de
care trebuie să ai grijă e să ştii: Doamne, m-am predat Ţie cu adevărat, m-am deschis Domnului
Isus şi Duhului Sfânt în aşa fel încât să fiu născut din Dumnezeu. M-o, Doamne, pentru că vreau să
fiu născut din Dumnezeu, şi dacă Dumnezeu e dragoste, atunci voi începe să iubesc!

în al doilea rând, este o rugăciune a apostolului Pavel pentru filipeni în Filipeni 1:9: „Şi mă rog ca
dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoaştere şi în pricepere." Aceasta înseamnă că
dacă m-am născut din Dumnezeu şi am început să iubesc, acum trebuie să ştiu cum să iubesc. Să
mă pricep cum să mă deschid, să mă dăruiesc, să fiu atent cu ceilalţi, să ştiu cum să mă port cu
ceilalţi, aşa cum se poartă dragostea. „Dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi
orice pricepere" (Filip. 1:9) şi asta înseamnă să mă apuc de lucru, să studiez Cuvântul, să mă rog
mereu: „Doamne, creşte-mi iubirea în inima mea! Isuse, Isuse, mereu Te-oi ruga!"

Tu, Dumnezeule Tată, eşti dragoste. O, Doamne, mulţumim că ne-ai născut din dragoste şi mulţumim
că ai pus în noi Duhul dragostei şi mulţumim că noi începem să iubim, pentru că am experimentat
dragostea Ta. Iubim pentru că ne iubeşti Tu. Invaţă-ne pe fiecare. Doamne, să iubim nu cu vorba, ci cu
toată fiinţa şi cu fapta. Fă-ne pe fiecare pricepuţi în a ne lega de ceilalţi prin dragoste. Dă-ne capacitatea de
relaţii pline de dragoste! Fă-ne fiinţe asemenea Ţie!
Şi harul Domnului nostru Isus Cristos, iubirea Tatălui şi părtăşia Duhului Sfânt fie şi rămână cu noi
cu toţi. Amin.