Sunteți pe pagina 1din 12

Unirea cu Hristos 1

Cum am fost ea creata si cum sa traim in ea

Faptul că Domnul nostru Isus Cristos este în noi şi că noi suntem „în Cristos" este esenţa
creştinismului. Apostolul Pavel foloseşte expresia „în Cristos" sau „în El" de aproximativ 250 de ori în
epistolele sale. Pentru el, realitatea exprimată prin aceste expresii este faptul predominant al vieţii lui şi
al lucrării lui. Epistola către Efeseni este una dintre scrisorile cele mai impregnate de acest concept şi aici
găsim locul unde apostolul Pavel explică modul în care Dumnezeu a creat această unire între Cristos şi
cei care sunt ai Lui.
Cea mai mare minune care sa întâmplat pe această planetă a fost cea care a avut loc la învierea
lui Cristos. Vă rog să observaţi că nam spus că cea mai mare minune este învierea lui Cristos ci că
minunea cea mai mare sa întâmplat la învierea lui Cristos. Ceea ce sa întâmplat acolo a fost un pachet
întreg de evenimente. Totalitatea lor constituie minunea cea mare. Ceea ce sa întâmplat acolo este ceva
atât de mare încât Pavel scrie că avem nevoie de toată înţelepciunea lui Dumnezeu pentru a o înţelege,
iar pentru Dumnezeu, ca să o poată produce a fost nevoie să facă uz de întreaga Lui putere
dumnezeiască.
Iată cum vorbeşte Pavel despre complexul acesta de minuni (vom cita doar liniile principale):
„Mă rog ca Dumnezeu... să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire... şi să vă lumineze
ochii inimii ca să pricepeţi...
care este faţă de noi credincioşii nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei
Lui, pe care a desfăşurato în Cristos prin faptul că (sau, atunci când):

La înviat din morţi


La pus să şadă la dreapta Sa în locurile cereşti
Ia pus totul sub picioare
La dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii
care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi
nea adus la viaţă împreună cu Cristos
nea înviat împreună cu El, şi
nea pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus"
(Efeseni 1:1723 şi 2:56).

Pentru a putea capta ceva din magnitudinea a ceea ce este descris aici, ca o ilustrare, vreau să
ne gândim la două dintre cele mai puternice arme inventate în timpurile noastre: bomba atomică şi
bomba termonucleară. Bomba atomică funcţionează prin spargerea, sau dezintegrarea atomilor. Bomba
termonucleară funcţionează prin fuziune, care este un fel de interpenetrare a atomilor. Acest al doilea
fenomen necesită o bombă atomică drept focos care să o declanşeze. Dar atunci, prin fuziune, energia
declanşată este imensă.
Permiteţimi să fac o mică speculaţie, tot cu valoare de ilustrare, care ne va ajuta să înţelegem de
ce aduc aceste fenomene în discuţia noastră.
Cu toţii am auzit de giulgiul de la Torino, care se afirmă că a învelit trupul lui Cristos pentru
înmormântare. Ceea ce este ciudat la această pânză este că imaginea care este imprimată pe ea nu a
intrat în interior, în stofă, ci este doar pe suprafaţa exterioară a materialului. Câţiva savanţi atomişti care
au studiat acest giulgiu spun că „umbra" care este pe pânză este similară cu „umbra" lăsată de trupuri
umane pe cimentul din piaţa de la Hiroşima după explozia atomică de la 6 august 1946. Nu este aceasta
o palidă indicaţie a faptului că atunci când trupul mort al lui Isus nu numai că a fost înviat ci a fost şi
transformat în trup ceresc, lucrul acesta a necesitat „nemărginita mărime a puterii" lui Dumnezeu?
Astfel, prima mare minune întâmplată la învierea lui Isus a fost acest nou element care a apărut în lume:
un trup uman transformat întrun trup ceresc cu care Dumnezeulom a fost înălţat la cer şi aşezat la
dreapta lui Dumnezeu.

[IOSIF TON] Page 1


Unirea cu Hristos 2
Cum am fost ea creata si cum sa traim in ea

Dar iată un alt eveniment de o magnitudine care îţi taie respiraţia: în acelaşi timp când această
enormă putere acţiona asupra trupului lui Isus, ea acţiona şi asupra noastră, sau „faţă de noi
credincioşii" (1:19). Cum şi de ce? Iată răspunsul: Toţi credincioşii, toţi aleşii lui Dumnezeu din toate
timpurile, prin nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu printrun act de fuziune am fost aduşi
laolaltă şi cu noi toţi sa constituit noua entitate numită Biserica, Trupul spiritual al lui Cristos!
Cristos nu numai că a primit un nou fel de trup (trupul ceresc). El a obţinut şi „plinătate", sau
trupul spiritual, prin acest act de fuziune prin care toţi fraţii şi surorile Lui au venit în El, „în Cristos".
Datorită acestui fenomen al unirii noastre cu El au devenit posibile toate celelalte lucruri care se
afirmă că ni sau întâmplat „împreună cu El": am fost răstigniţi împreună cu el, am murit împreună cu El,
am fost îngropaţi împreună cu El, am fost înviaţi împreună cu El, am fost aşezaţi împreună cu El în
locurile cereşti, trăim în prezent împreună cu EL, suferim împreună cu El, suntem formaţi asemenea Lui
împreună cu El (Rom.8:29), vom moşteni totul împreună cu El şi vom domni în eternitate împreună cu El.
Rezum partea aceasta spunând că a fost nevoie de o putere similară cu explozia bombei de la
Hiroşima pentru a transforma trupul mort al lui Isus întrun trup ceresc şi a fost nevoie de o putere
similară unei explozii termonucleare pentru a crea fuziunea noastră în Trupul spiritual al lui Cristos care
este Biserica.
Am folosit explozia atomică şi explozia termonucleară ca ilustraţii pământene pentru a ne ajuta
să înţelegem nevoia nemărginitei mărimi a puterii lui Dumnezeu pentru a produce cel mai mare
eveniment de pe planeta aceasta şi din lume: învierea lui Isus Cristos şi crearea Trupului Lui spiritual sau,
cu alte cuvinte, unirea noastră cu Cristos.
Lucrul principal pe care trebuie săl înţelegem şi săl acceptăm este că unirea noastră cu Cristos
este lucrarea lui Dumnezeu! Noi nu contribuim cu nimic la aceasta. Pavel se roagă doar ca ochii inimilor
noastre să fie iluminaţi pentru ca noi să înţelegem această minune extraordinară pe care Dumnezeu a
făcuto „faţă de noi credincioşii" şi cu noi.
În acest context, trebuie să observăm că imediat după ce Pavel scrie că „Dumnezeu... nea adus
la viaţă împreună cu Cristos" (Ef. 2:5), el adaugă: „Prin har aţi fost mântuiţi." Punerea de către
traducător a acestei afirmaţii în paranteză creează impresia că este un adaos care nu aparţine acolo. Dar
Pavel a adăugat această afirmaţie în acel loc cu bună ştiinţe şi cu scop precis. Când, după ce scrie că am
fost aduşi la viaţă împreună cu Cristos, el adaugă că prin har am fost mântuiţi, el vrea să ne atragă
atenţia că harul este tocmai actul acesta prin care am fost făcuţi una cu Cristos şi am fost aduşi la viaţă
împreună cu El.
La începutul Epistolei, Pavel ne spune o serie de lucruri pe care Dumnezeu a hotărât încă din
veşnicie să le facă pentru noi, în noi şi cu noi în şi prin Cristos. În versetul şase, el arată că toate acestea
Dumnezeu le face „spre lauda slavei harului Său pe care ni la dat în Preaiubitul Lui." Observaţi că harul
nu este ceva separat care ni sa dat nouă. Harul ni sa dat „în Preaiubitul Lui", adică în Cristos.
Interpretarea aceasta este confirmată de faptul că imediat Pavel spune că prin har am fost
mântuiţi, mai face şi explicaţia că noi am fost puşi să stăm „împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus",
cu scopul ca Dumnezeu „săşi arate... nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în
Cristos Isus" (v.67). Harul lui Dumnezeu sa arătat, sau sa manifestat, în Cristos Isus, şi, pentru noi, harul
este această includere a noastră în Cristos Isus.
Dacă înţelegem că harul este această operaţie prin care Dumnezeu nea făcut una cu Cristos,
înţelegem în afirmaţia lui Ioan că „harul... a venit prin Isus Cristos" (Ioan 1:17) şi faptul că una dintre cele
mai repetate expresii ale lui Pavel este „harul Domnului nostru Isus Cristos" (1 Cor. 16:23; 2 Cor. 8:9;
13:14; Gal.6:18; Fil.4:23; 1 Tes. 5:28; 2 Tes. 3:18; Filimon 25; etc.).
După ce Pavel ne vorbeşte mai pe larg despre har în Ef.2:89, ceea ce spune apoi el introduce
prin conjuncţia „căci", arătând că ceea ce urmează este o şi mai largă explicitare a harului, adică a
acţiunii pe care a făcuto Dumnezeu „în Cristos":

[IOSIF TON] Page 2


Unirea cu Hristos 3
Cum am fost ea creata si cum sa traim in ea

„Căci noi suntem lucrarea Lui ( a lui Dumnezeu) şi am fost creaţi în Cristos Isus în vederea
faptelor bune pe care lea pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele" (Efeseni 2:10). Să ne
uităm la expresia pe care am subliniato: „am fost creaţi în Cristos Isus". Cornilescu foloseşte cuvântul
„zidiţi", dar sensul cuvântului în acest text este acela al unei noi creaţii: Când Dumnezeu nea fuzionat cu
Cristos, a fost o acţiune echivalentă cu o nouă creaţie (asemănătoare cu crearea lumii!).
Acelaşi este şi sensul cuvântului grecesc ktisis din 2 Corinteni 5:17:
„Dacă este cineva în Cristos Isus este o nouă creaţie." Există aici două concepte monumentale,
legate organic împreună. Primul este „în Cristos", a cărui sens şi importanţă leam văzut deja. Al doilea
este „o nouă creaţie." Când Dumnezeu a declanşat nemărginita mărime a puterii Sale şi a realizat unirea
noastră cu Cristos, El a făcut un act care echivalează cu actul creării lumii!!!
Un lucru de extremă importanţă care trebuie semnalat aici este că învăţătura aceasta despre
fuzionarea noastră cu Cristos nu porneşte de la Pavel, ci a fost introdusă de Însuşi Domnul Isus Cristos. În
camera de sus, După ce a încheiat cu ei noul legământ, Domnul Isus le spune ucenicilor Săi:
„În ziua aceea veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi"
(Ioan 14:20).
Ca săi facă să înţeleagă şi mai clar că această unire şi întrepătrundere este organică, vitală şi
reală, Isus o compară cu unirea dintre o viţă şi mlădiţele ei:
„Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă;
căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic" (Ioan 15:5). În rugăciunea Lui finală, din grădina Geţemani,
Isus duce lucrurile şi mai departe şi aseamănă unirea Lui cu noi cu unirea Lui cu Tatăl Său:
„Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine, pentru ca ei să fie una cum şi
noi suntem una...
Eu leam dat slava pe care Miai dato Tu, pentru ca ei să fie una aşa cum suntem Noi una:
Eu în Ei şi Tu în Mine....
... pentru ca dragostea cu care Mai iubit Tu să fie în ei şi Eu să fiu în ei" (Ioan 17: 2123a, şi 26b).
Tot ce scrie Pavel despre a fi „în Cristos" sau „în El" este doar o dezvoltare şi o explicitare a ceea
ce a învăţat el de la Domnul Isus!
A nu lua în serios învăţăturile acestea înseamnă a respinge esenţa a ceea ce vrea Dumnezeu să
fie relaţia dintre El şi noi. Relaţia aceasta nu este numai una teoretică sau juridică. Dumnezeu intră în
relaţie cu noi când Îl trimite pe Fiul Său la noi. Când noi Îl primim pe Domnul Isus, adică acceptăm ca El
să vină în noi în aşa fel încât El să fie în noi şi noi să fim în El, Domnul Isus aduce cu sine şi pe Duhul
Sfânt. Lucrul acesta nil face clar apostolul Pavel în 1 Corinteni 6:1719. Vorbind în contextul unirii (Pavel
foloseşte cuvântul „lipire" din Geneza 2:24) dintre un bărbat şi o femeie, el adaugă:
„Dar cine se lipeşte de Domnul este un singur Duh cu El". Pentru a ne arăta despre ce „Duh" este
vorba, el adaugă:
„Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care laţi primit de
la Dumnezeu?"
Este clar că „lipirea" noastră de Cristos aduce cu sine prezenţa Duhului Sfânt în noi.
Acelaşi lucru îl vedem şi din începutul Evangheliei după Ioan, unde ni se spune că toţi cei ce Lau
primit pe Cristos sunt „născuţi din Dumnezeu" (Ioan 1:1113), apoi în 3:35 ni se spune că naşterea
aceasta din Dumnezeu o produce Duhul Sfânt.
Un foarte important text, care ne arată lucrarea împreună în noi a Duhului Sfânt şi a Domnului
Isus este Efeseni 3:1617, unde Pavel ne spune:
„şiL rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în
omul din lăuntru, aşa încât Cristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă."
În comentariul său la Efeseni, în locul acesta, D. Martyn Lloyd Jones spune că, aşa cum a fost
nevoie de nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu pentru a ne face una cu Cristos, tot aşa avem

[IOSIF TON] Page 3


Unirea cu Hristos 4
Cum am fost ea creata si cum sa traim in ea

nevoie de puterea Duhului Sfânt pentru ca Domnul Isus să locuiască în noi! Iată cum explică el acest
lucru:
„Când Cristos intră în inimă, gloria este atât de mare, forţa este atât de puternică, încât însuşi
cadrul fizic al acelei persoane pare că se prăbuşeşte sub greutate şi persoana se cutremură şi se
zguduie... Când Cristos vine şi locuieşte în inimă prin credinţă şi când noi suntem plini de toată plinătatea
lui Dumnezeu, este nevoie să fim tari. Este o experienţă zguduitoare şi copleşitoare." (D. M. LloydJones,
The Unsearchable Riches of Christ, p.136).
Eu cred că textul acesta, extrem de important pentru viaţa noastră în Cristos şi cu Cristos , nu ne
vorbeşte despre momentul iniţial când am fost încorporaţi în Cristos şi când Cristos a venit să locuiască
în inima noastră, ci se referă la continuitatea locuirii Domnului Isus în noi.
În primul rând, să observăm că noi ne întărim în putere prin Duhul Sfânt. Dacă legăm această
afirmaţie din 3:16 cu afirmaţiile despre „nemărginita mărime a puterii lui Dumnezeu" din 1:1923 şi 2:17,
atunci ne devine evident că Sursa acestei extraordinare puteri a lui Dumnezeu este Duhul Sfânt. În toată
această lucrare a lui Dumnezeu despre care am vorbit mai sus este implicată în mod direct întreaga
Sfântă Treime.
În al doilea rând, să observăm că Domnul Isus locuieşte in inimile noastre prin credinţă. Exact
aşa cum Lam primit pe Domnul Isus în noi printrun act de credinţă, tot aşa El continuă să locuiască în noi
printrun act permanent de credinţă.
Dar să observăm, în al treilea rând, că întărirea prin Duhul Sfânt şi locuirea Domnului Isus în noi
nu sunt un scop în sine. După ele urmează un „pentru ca".
Ceea ce urmează este lucrul cel mai colosal care poate fi afirmat vreodată despre fiinţa umană.
Să luăm însă aceste „pentru ca" pe rând:
1. Să pricepem dimensiunile extraordinare ale iubirii lui Dumnezeu manifestate în Cristos;
2. Să cunoaştem această iubire, adică să fim pătrunşi de ea, să ne transforme ea, să ne
condiţioneze ea viaţa şi să ne definească ea caracterul şi comportamentul, pentru ca astfel
3. Să ajungem „plini de toată plinătatea lui Dumnezeu"(v.19).
Scopul pentru care trebuie să fim întăriţi în putere prin Duhul Sfânt şi pentru care Domnul Isus
vrea să locuiască în inimile noastre prin credinţă este realizarea acestor trei lucruri în fiinţa noastră, în
personalitatea noastră, în caracterul nostru şi în comportamentul nostru.
Dacă cumva ne îndoim că aceste lucruri se vor putea realiza vreodată în noi, care suntem atât de
slabi şi de inadecvaţi, Pavel adaugă că Dumnezeu, „prin puterea care lucrează în noi" poate să facă mult
mai mult decât putem noi să gândim şi să cerem (v.20).

Următorul lucru pe care trebuie săl facem este să punem întrebarea: Pe lângă înţelegerea
acestui miracol uimitor pe care la făcut Dumnezeu cu noi, ce ni se cere nouă? Sau, cu alte cuvinte, acum
că suntem în această unire şi am căpătat o anumită înţelegere a ei, cum trebuie să trăim în ea? Şi este
oare vreo diferenţă dacă o cunoaştem cu adevărat şi dacă trăim în mod conştient în ea şi o practicăm în
mod conştient?
Vom fi surprinşi şi uimiţi să vedem cât de multe sunt instrucţiunile pe care ni le dă Scriptura
despre modul în care suntem chemaţi să trăim împreună cu Cristos, sau în unire cu Cristos.
În cele ce urmează, eu doar le voi lista, adăugând câte o scurtă explicare la fiecare, aşa încât să
devină inteligibilă şi practică pentru fiecare dintre noi.

1. Credeo!
Eu consider că ceea ce scrie apostolul Pavel în Coloseni 2:6 cuprinde cea mai de bază dintre
toate instrucţiunile:

[IOSIF TON] Page 4


Unirea cu Hristos 5
Cum am fost ea creata si cum sa traim in ea

„Aşa cum Laţi primit pe Cristos Isus Domnul, aşa să şi umblaţi în El, fiind înrădăcinaţi şi zidiţi în El,
întăriţi prin credinţă, după învăţăturile care vau fost date şi sporind în ea cu mulţumiri către Dumnezeu."
Noi Lam primit în noi pe Domnul Isus prin credinţă. Adică, cineva nea spus că Domnul Isus este
Fiul lui Dumnezeu, că El nea iubit şi a murit pe cruce în locul nostru; că El a înviat şi Sa înălţat la cer şi
acum conduce lumea. Acestea au fost faptele fundamentale care neau fost comunicate şi noi leam
crezut. În felul acesta Lam primit pe Domnul Isus Cristos. Acum ni se spune „să umblăm în El" care este
un alt mod de a spune „să trăim în unire cu El" în acelaşi mod în care Lam primit la început. Este clar că
aceasta înseamnă „prin credinţă".
Ce înseamnă aceasta? Aceasta înseamnă că începem din nou prim obţinerea unor informaţii.
Trebuie să începem prin a citi tot ce ne spune Dumnezeu despre faptul că El nea făcut una cu Cristos.
Trebuie să începem, de fapt, cu ceea ce ne spune Domnul Isus Însuşi în Ioan 15 despre faptul că El este
Viţa şi că noi suntem mlădiţe altoite în El. Trebuie să citim apoi tot ce ne spune Pavel despre locuirea şi
trăirea lui Cristos în noi şi despre faptul că noi suntem una cu El şi că suntem în El. Apoi trebuie să
spunem: Acestea sunt informaţii cam ciudate, dar sunt lucruri minunate şi eu le cred!
Când le credem, le primim! Noi le facem să devină ale noastre! Ele ne intră în gândire, o
informează şi apoi o determină!

2. Socotiţivă... în Cristos! (Romani 6:11)


În Romani 6:5 ni se spune că „neam făcut una cu El" şi apoi ni se spune că şi alte lucruri sau
întâmplat cu noi în unire cu El. Apoi ni se porunceşte să ne socotim, să ne considerăm, să ne gândim pe
noi înşine ca fiind „în Cristos", iar dacă suntem „în Cristos" suntem „morţi faţă de păcat şi vii faţă de
Dumnezeu." Aceasta este o poruncă extrem de importantă. Ceea ce ni se cere este să facem un exerciţiu
de gândire. Trebuie să ne gândim pe noi înşine ca fiind în Cristos. Trebuie să ne vedem pe noi înşine ca
fiind una cu El. Întreaga noastră gândire trebuie să fie penetrată sau impregnată de această realitate
divină: Noi suntem în Cristos şi Cristos este în noi!
Aduceţivă aminte! Acesta este un fapt, este o realitate! Dumnezeu ne spune că El Însuşi, prin
uluitoarea Lui putere a realizat acest fapt. Dar noi îl facem să fie al nostru numai când mintea noastră
devine conştientă de el! Şi ea trebuie să devină atât de conştientă de el încât acest fapt să devină baza
pe care trăim: Noi nu mai suntem singuri noi suntem întro unire vitală, reală, obiectivă cu Fiul lui
Dumnezeu! Viaţa Lui curge în noi. Viaţa Lui ne energizează.
3. Aduceţivă aminte că sunteţi în Cristos! (Efeseni 2:1013)
În Efeseni 2:10 ni se spune că „am fost zidiţi în Cristos Isus" (în original: „am fost creaţi în Cristos
Isus") în vederea faptelor bune pe care Dumnezeu lea pregătit ca să umblăm în ele („fapte bune" aici
înseamnă „viaţă sfântă"). Apoi ni se porunceşte să ne aducem mereu aminte ce am fost noi înainte de
acest eveniment (v.1112) şi, mai ales, să ne aducem aminte că acum suntem „în Isus Cristos" (v.13).
Noi, oamenii, uităm foarte repede. Când uităm, lucrul pe care îl uităm „ne iese din minte." E ca şi
când a dispărut de acolo şi nu mai există. Şi, pentru noi, atunci realmente e ca şi când nu mai există şi noi
trăim ca şi când nar mai fi.
Când noi uităm că suntem „în Cristos", noi trăim din nou „fără Cristos... şi fără Dumnezeu în
lume" (v.12). În realitate nui aşa, de sigur, dar noi trăim ca şi când ar fi aşa. Iar când ne readucem
aminte, noi aducem această realitate înapoi în propria noastră realitate. Noi o facem să fie reală pentru
noi din nou.
4. „Îmbrăcaţivă în Domnul Isus Cristos" (Romani 13:14)
Este foarte instructiv să vedem contextul acestei porunci. În versetul 13, Pavel scrie:
„Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii, nu în curvii şi în fapte de ruşine, nu în
certuri şi invidie." Şi apoi, după porunca să ne îmbrăcăm în Cristos, Pavel adaugă:
„şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca săi treziţi poftele."

[IOSIF TON] Page 5


Unirea cu Hristos 6
Cum am fost ea creata si cum sa traim in ea

Contextul acestei porunci este lupta cu ispitele vieţii, sau, lupta cu păcatul. Cum putem noi să
biruim în această luptă? Răspunsul este: „Îmbrăcaţivă în Domnul Isus Cristos." Înainte de a ne întreba
cum să facem lucrul acesta trebuie să ne amintim că în Galateni 3:27 Pavel a scris:
„Căci toţi cei care aţi fost botezaţi pentru Cristos, vaţi îmbrăcat cu Cristos."
A fi îmbrăcaţi în Cristos este un alt fel de a zice că neam făcut una cu El şi că suntem „în El." Şi
noi toţi cei care Lam primit şi am mărturisit lucrul acesta în mod public prin actul botezului neam
îmbrăcat cu Cristos. Unirea noastră cu Cristos este o realitate împlinită de puterea lui Dumnezeu. Noi
suntem doar informaţi despre acest fapt.
Dar noi tindem săl uităm şi astfel realitatea lui încetează să fie reală pentru noi. Şi tocmai când
suntem întro astfel de uitare, vine un puternic val de ispite. Cei de făcut? Cum să facem rost de puterea
necesară să le facem faţă?
Răspunsul pe care lam primit deja în Efeseni 2:1013 a fost „Aduceţivă aminte că sunteţi în
Cristos!" Când ne aducem aminte, noi Îl readucem pe Domnul în conştientul nostru, adică în realitatea
noastră interioară. Şi aceasta este acelaşi lucru cu a spune „Îmbrăcaţivă cu Cristos."
Aşadar, când ne vine ispita să facem ceva extrem de plăcut şi de atrăgător, dar păcătos, şi când
brusc ne aducem aminte că noi suntem una cu Cristos, că El este în noi şi noi suntem în El, că noi suntem
înfăşuraţi în Cristos, prin actul acesta noi devenim conştienţi că noi nu suntem singuri în faţa acelui lucru
atrăgător, dar păcătos: Cristos Însuşi, Preaiubitul nostru Domn, locuieşte în noi şi este cu noi.
Pavel scrie că el se laudă „cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită
faţă de mine şi eu faţă de lume" (Gal.6:14). Acelaşi Pavel ne spune că noi totdeauna suntem faţă în faţă
cu doi stăpâni şi că atunci când ne decidem săl ascultăm pe unul sau pe celălalt, noi de fapt ne dăm să
fim al celui pe carel ascultăm (Rom.6:16). Prin urmare, păcatul este dăruirea de noi înşine Celui rău şi, în
acelaşi timp, este trădarea lui Cristos. Crucea lui Cristos este lemnul pe care El şia demonstrat suprema
lui dragoste pentru noi. Crucea este întotdeauna obiectul care ne aduce aminte de uluitoarea lui
dragoste jertfitoare pentru noi. Şi când noi ne aducem aminte de cruce sau vedem cu ochii minţii crucea
şi ne aducem aminte că Preaiubitul nostru este acum în noi, iubirea Lui ne copleşeşte şi din prezenţa şi
din Fiinţa lui în noi curge în noi puterea de a spune „Nu" ispitei şi de aI rămâne credincioşi Preaiubitului
nostru!
5. IubiţiMă!
Iată condiţiile pe care ni le pune Domnul nostru ca să trăim în unire cu El:
„"Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine
iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine" (Matei 10:37).
„Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele" (Ioan 14:15).
„Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte" (Ioan 14:23).
Iată punctul de plecare pentru a înţelege aceste condiţii. Nu poţi să iubeşti pe cineva dacă nul
cunoşti. Dacă o persoană este uimitor de frumoasă, de înţeleaptă şi de bună şi în toate privinţele este
minunată, cu cât cunoşti mai mult persoana aceea cu atât te îndrăgosteşti mai mult de ea. Exact aşa stau
lucrurile şi cu Isus. Te surprinde faptul că Pavel spune că lucrul cel mai preţios din lume pentru el, pentru
care a pierdut tot cei fusese drag înainte, este săL cunoască pe Cristos? Şi el vrea săL cunoască pe Cristos
nu numai înţelegând ce este El în Sine, ci vrea săL cunoască în intimitatea suferinţelor Lui şi în procesul
prin care Cristos îşi împlineşte propriile Lui scopuri prin el (Filipeni 3:411).
Dacă vrem să ajungem săL iubim cu adevărat pe Domnul Isus Cristos, noi trebuie să începem
prin a asimila în gândirea noastră cele patru Evanghelii, ca primă sursă a cunoaşterii Lui. Apoi trebuie să
continuăm prin a asimila tot ceea ce ne spun apostolii despre El în epistolele lor. Apoi trebuie să
practicăm părtăşia sau comuniunea directă cu El prin meditaţie, dialog, rugăciune şi adoraţie. Şi cu cât Îl
vom cunoaşte mai mult, cu atât Îl vom iubi mai mult.

[IOSIF TON] Page 6


Unirea cu Hristos 7
Cum am fost ea creata si cum sa traim in ea

Adăugaţi la aceasta că după cel cunoaştem aşa, dorinţa noastră cea mai mare va fi săI facem Lui
plăcere. Şi pentru aceasta vom dori cu toată fiinţa să trăim după poruncile Lui.
6. MâncaţiMă!
Cea mai dificilă învăţătură a Domnului Isus a fost cea pusă în aceste cuvinte:
„Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu rămân în El...
Cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi El prin Mine" (Ioan 6:5657).
Este bine cunoscut faptul că Ioan şia scris Evanghelia lui cu o bună bucată de timp mai târziu
decât sau scris celelalte trei Evanghelii. Cu siguranţă că el cunoştea aceste Evanghelii. În multe privinţe,
Ioan a intenţionat să completeze ceea ce a văzut că lipsea din celelalte Evanghelii. Un fapt semnificativ
este că, în timp ce Ioan ne redă foarte pe larg evenimentele din seara Cinei Domnului, el nu ne relatează
actul frângerii pâinii şi al luării paharului noului legământ. În loc de aceasta, el ne relatează, mult mai
înainte în Evanghelia sa (în cap.6) învăţătura Domnului Isus despre nevoia ca săI mâncăm trupul şi săI
bem sângele, cu semnificativa reformulare generalizatoare: „cine Mă mănâncă pe Mine."
Savanţii dezbat la nesfârşit motivele pentru care a făcut Ioan lucrurile acestea. Cea mai
plauzibilă explicaţie este după cum urmează. Ioan a observat că în multe locuri şi pentru mulţi oameni
celebrarea „frângerii pâinii" a devenit un ritual, cu credinţa că ritualul însuşi le dă trupul şi sângele lui
Cristos. Ioan a reacţionat la această cădere în ritualism prin a ne spune de fapt:
„Staţi puţin. Domnul Isus nea dăruit o învăţătură mult mai detaliată despre actul de aL mânca pe
El aşa cum mâncăm pâinea (sau mana) şi a făcut lucrul acesta cu mult mai de vreme în cursul şederii Lui
cu noi pe pământ, şi nea spus să facem lucrul acesta fără să menţioneze vreun ceremonial în care să o
facem. Actul acesta foarte important de a ne hrăni cu Cristos este un act spiritual şi nu un act ritual."
Probabil că aceasta este şi semnificaţia cuvintelor pe care le spune Isus ucenicilor imediat după
cei invită săI mănânce trupul:
„Duhul este cel care dă viaţă; carnea nu foloseşte la nimic, cuvintele pe care vi leam spus Eu sunt
duh şi viaţă" (v.63).
Oricum am explica fenomenele acestea din Evanghelia după Ioan, elementul esenţial este că
Domnul Isus ne invită „săL mâncăm" pe El. Şi lucrul acesta se poate întâmpla oriunde am fi noi şi fără
ajutorul vreunui ritual, deoarece acest act al mâncării Lui este un act spiritual. Şi, fiindcă Domnul Isus a
început toată discuţia pornind de la mana din pustie, putem să extrapolăm şi să spunem că mâncarea lui
Cristos ar trebui să fie un act zilnic (mana nu ţinea de la o zi la alta, ci trebuia culeasă în fiecare
dimineaţă).
Dar ce înseamnă aceasta? Iată cum înţeleg eu semnificaţia acestui eveniment. Domnul Isus ne
spune ceva în felul următor:
„Întocmai cum trupurile voastre au nevoie de hrănire zilnică, omul vostru interior are şi el
nevoie de hrănire zilnică. În mod simplu, fiţi conştienţi că Eu sunt acolo în faţa fiecăruia dintre voi,
întocmai cum am fost acolo când Maţi primit în voi prima dată. Printrun nou act de credinţă, luaţiMă în
lăuntrul vostru. Hrăniţivă cu Mine. AsimilaţiMă în mintea voastră, în sistemul vostru nervos, în
sentimentele voastre rănite, în întreaga voastră fiinţă. InvitaţiMă să vă penetrez completamente fiindcă
exact lucrul acesta vreau săL fac Eu, dacă Mio cereţi!"
Printrun astfel de act, conştiinţa noastră că El este în noi şi că noi suntem în El este extrem de
mult consolidată. Realitatea unirii noastre devine cu adevărat reală pentru noi.
7. Veniţi după Mine!
Când Domnul Isus ia invitat pe ucenicii pe care Şi ia ales săL urmeze, El lea cerut să vină şi să fie
împreună cu El zi şi noapte, să meargă cu El oriunde va merge, să treacă prin tot ce va trece El. După
cum scrie Marcu, El ia ales „ca să fie cu El" (Marcu 3:14). Lucrul acesta nu se aplică numai la primii Lui
ucenici. Noi suntem de asemenea ucenicii Lui. Însuşi scopul pentru care a murit El în locul nostru a fost,
cum scrie Pavel, „pentru ca, fie că veghem fie că dormim, să trăim împreună cu El" (1 Tes. 5:910).

[IOSIF TON] Page 7


Unirea cu Hristos 8
Cum am fost ea creata si cum sa traim in ea

Pentru noi, lucrul acesta înseamnă înainte de toate, să lăsăm să ne pătrundă până în adâncuri
faptul că suntem uniţi cu El şi, în al doilea rând, să învăţăm să trăim în această unire cu El. Înseamnă să
ne aducem aminte din nou şi din nou că nu suntem singuri: El este în noi şi noi suntem în El.
În al treilea rând, înseamnă că noi trebuie să stăm la picioarele Lui şi să ascultăm cu atenţie
învăţătura Lui şi să o asimilăm. Să citim Predica de pe munte şi să o învăţăm pe de rost. Să facem acelaşi
lucru cu alte blocuri de învăţătură a lui Isus pe care le găsim mai ales în Matei şi în Ioan. Să facem ca
aceste învăţături să ne pătrundă gândirea. Să facem din ele structura cea mai de bază a minţii noastre.
„Veniţi după Mine" înseamnă şi „ImitaţiMă." Uitaţivă cum Mă port Eu, cum vorbesc Eu, cum
reacţionez Eu, şi fiţi şi voi aşa şi faceţi şi voi aşa.
Numai dacă trăim împreună cu El putem să devenim ca El. Şi, iarăşi, dacă ajungem să vedem cât
de minunat este El şi dacă ne îndrăgostim de ce vedem la El, atunci, cu toată fiinţa noastră, dorim să fim
ca El şi ne străduim să fim ca El.
8. Învăţaţi de la Mine! (Matei 11:29)
Această poruncă înseamnă două lucruri. Primul lam discutat mai sus:
Uitaţăvă cum sunt Eu şi învăţaţi să fiţi şi voi aşa.
Al doilea:
Ascultaţi cu mare atenţie ce vă spun Eu; memorizaţi învăţătura Mea şi trăiţi conform cu ea. Eu v-
am învăţat cum să trăiţi. Eu aştept să trăiţi în conformitate cu învăţătura Mea şi cu poruncile Mele.
Este o mare tragedie că mulţi teologi evanghelici spun că la Domnul Isus mergem doar pentru
mântuire iar apoi, pentru învăţătură, ori mergem la Lege ori la epistole. Motivul pentru această atitudine
este simţământul că învăţătura Domnului Isus este prea exigentă, ba chiar imposibilă.
Respingerea învăţăturii Domnului Isus este una dintre cele mai mari tragedii din creştinismul
protestant şi evanghelic.
Acum câţiva ani sa întâmplat un eveniment foarte semnificativ în Statele Unite. Unul dintre cei
mai mari prezentatori de teme biblice din această ţară îşi avea timpul lui de părtăşie cu Domnul şi a citit
pentru aceasta din Ioan 14. A ajuns la versetul 15 şi a citit: „Dacă mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele." La
care ia venit imediat o întrebare: „Care sunt poruncile Domnului Isus?" Şi, spre surprinderea lui, na putut
săşi aducă aminte de nici o poruncă a Domnului Isus. Şi atunci ia venit gândul: „Cum pot eu spune că Îl
iubesc pe Domnul Isus când eu nici măcar nu cunosc care sunt poruncile Lui, dar să mai şi trăiesc după
ele?"
Atunci a început un studiu amănunţit în cele patru Evanghelii ca să identifice în ele toate
poruncile Domnului Isus. Ca rezultat final al acestui proces, a scris şapte broşuri mari, fiecare cu cate
şapte porunci ale Domnului Isus, pe care le analizează în modul lui caracteristic, adică foarte sistematic.
Acum a introdus cursul despre poruncile Domnului Isus în sistemul lui de învăţământ.
Poate că fenomenul acesta va avea ecou şi va produce o întoarcere masivă la învăţătura şi la
poruncile Domnului Isus.
9. Leapădăte de tine şi mori faţă de tine însuţi!
Ajungem cu aceasta la ceea ce se pare a fi aspectul cel mai dificil al trăirii noastre în unire cu
Cristos. Iată cerinţa Lui:
„Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, săşi ia crucea în fiecare zi şi aşa să Mă
urmeze" (Luca 9:23).
Trebuie să începem prin a ne uita la contextul acestor porunci. Ele sunt condiţiile pentru
admitere în şcoala lui Isus. Invitaţia iniţială de a veni în şcoala Lui a fost formulată astfel: „Veniţi după
Mine şi vă voi face pescari de oameni" (Marcu 1:17).
Cei cărora le vorbea Isus erau pescari. El lea făcut o invitaţie referinduse la ce erau ei atunci şi,
de fapt, El le spunea: „Veniţi în şcoala Mea şi Eu voi face din voi ceva cu totul diferit de ceea ce sunteţi

[IOSIF TON] Page 8


Unirea cu Hristos 9
Cum am fost ea creata si cum sa traim in ea

astăzi." Eu cred că acceptul Lui a fost pe cuvintele: „vă voi face." Şi noi astăzi, când intrăm în şcoala lui
Isus, El ne spune:
„Scopul Meu este să vă fac. Eu am o imagine foarte clară în gândul Meu despre ceea ce vreau Eu
să deveniţi. Eu nu Mă voi lăsa şi nu voi renunţa până când veţi deveni ceea ce vreau Eu să fiţi."
O mare problemă cu oamenii aceştia era că ei au venit la Marele Rege cu speranţa că vor deveni
miniştri în Guvernul Majestăţii Sale, dar Regele Isus intenţiona săi facă ambasadorii (reprezentanţii) Săi
şi săi trimită întro lume extrem de ostilă în care fiecare dintre ei urma să moară ca martir! Pentru ca Isus
săi poată face ceea ce voia El, ei trebuiau în final să renunţe la ceea ce voiau ei să devină!
Şi cu acestea ajungem la cerinţele lui Isus: „Lepădaţivă de voi înşivă" şi „Luaţivă crucea în fiecare
zi."
A te lepăda de tine înseamnă a zice „Nu" dorinţei tale de aţi guverna viaţa şi a acepta ca
Stăpânul şi Învăţătorul tău să ţio guverneze El. Înseamnă să spui „Nu" felului tău de a fi şi să accepţi să te
schimbi în ceea ce vrea El să fii. Înseamnă să te predai pe tine însuţi ca să devii proprietatea altuia.
Înseamnă să intri în supunere totală şi în totală ascultare de învăţătura şi de poruncile noului tău
Proprietar.
Dar oare nu echivalează lucrul acesta cu un fel de moarte? Exact aceasta e! Şi Isus, ca bun
pedagog evreu, căruia îi plăcea să reformuleze o afirmaţie şi să o repete cu alte cuvinte, adaugă: „Şi iaţi
propria ta cruce în fiecare zi!" Crucea era un instrument cu o singură folosinţă: uciderea. Tu îţi iei propria
ta cruce pentru a muri pe ea! Şi Isus vrea ca tu să faci lucrul acesta în fiecare zi!
Întrebarea cheie este: Pentru ce să mor? Sau, mai exact, faţă de ce să mor? Răspunsul este că
Isus vrea să mori faţă de ceea ce ai fost până acum, pentru ca El să te poată face ceea ce intenţionează El
să devii.
Primul şi cel mai fundamental lucru este să accepţi şi să admiţi că ceea ce eşti tu acum nu este
ceea ce intenţionează Dumnezeu să fii. Şi admiterea acestui lucru este foarte dificil de făcut pentru mulţi
oameni mândri şi foarte încrezători în sine.
Isus vrea să mori pentru planurile tale, pentru programul tău de viaţă şi să accepţi ca El săŞi
trăiască propriile Lui planuri prin tine.
Şi cu aceasta ajungem la cheia întregii probleme. Dacă tu te uiţi numai la lucrurile faţă de care
trebuie să mori şi la lucrurile la care trebuie să renunţi, tu nu vei face lucrul acesta cu adevărat niciodată,
chiar dacă teoretic sau de formă vei admite că vrei să o faci. Inima ta va fi legată de lucrurile acelea şi,
mai de vreme sau mai târziu, te vei întoarce la ele. Cheia stă în faptul că trebuie să te uiţi la lucrurile pe
care ţi le oferă Cristos. Tu trebuie să ajungi să vezi clar ce fel de persoană vrea El să te facă. El vrea să te
facă, nici mai mult nici mai puţin, decât o persoană după propriul Lui chip. Şi, dacă reuşeşte acest lucru,
El vrea ca astfel să te califici să conduci cu El treburile cosmosului, ale universului, ale tuturor lumilor lui
Dumnezeu. Ca fiu de Dumnezeu, tot ce are Dumnezeu trebuie să fie şi al tău. Dar pentru a te califica
pentru aceasta trebuie să se formeze în tine chipul lui Cristos. Acum întreabăte: Este ţelul acesta vrednic
să mor pentru el? Numai când compari lucrurile la care trebuie să renunţi cu lucrurile pe care le are
Cristos în gând pentru tine şi pentru care trebuie să renunţi la ce eşti şi ai acum, numai atunci vei fi în
stare să zici din toată inima: „Eu mor pentru tot ceea ce sunt eu acum şiL las pe Preaiubitul meu Domn
să mă facă ceea ce vrea El să mă facă."
Aduţi aminte! Tu intri în şcoala lui Isus, care este şi atelierul de lucru al lui Isus. El te va învăţa
învaţă de la El! El te va face supunete lucrării Lui asupra ta. Şi trebuie să o faci în fiecare zi. Non stop.
Fără vacanţă. Perseverând până la sfârşit.
10.Rămâi în Mine!
Am văzut deja că atunci când uităm ceva, lucrul acela sau persoana aceea iese din mintea
noastră. Ceva similar se întâmplă cu relaţia noastră cu Isus. În momentul în care uităm de El, în mod
subiectiv noi ne separăm de El. Din momentul acela acţionăm ca şi când El nar exista, ca şi când am fi

[IOSIF TON] Page 9


Unirea cu Hristos 10
Cum am fost ea creata si cum sa traim in ea

complet singuri. Când ne aducem aminte de El, este ca şi când Lam aduce înapoi în noi şi noi ne
reîntoarcem în El. Subliniez că aceasta este o experienţă subiectivă, dar totuşi este o experienţă reală.
Să punem acum laolaltă aceste două afirmaţii:
„Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic" (Ioan 15:5) şi
„Pot totul în Cristos care mă întăreşte" (Filipeni 4:13).
Dacă vrem puterea care este în Cristos, trebuie să rămânem în El. Ţine lucrul acesta în minte.
Aduţi aminte de el.

Dumnezeu cunoaşte tendinţa noastră de a uita şi El cunoaşte şi importanţa ca noi săL avem atât
pe El Personal cât şi cuvintele Lui mereu în faţa ochilor noştri. Iată de ce lea dat el israeliţilor aceste
instrucţiuni:
„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea
ta.
Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi să le ai în inima ta.
Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în
călătorie, când te vei culca şi când te vei scula.
Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini şi săţi fie ca nişte fruntarii între ochi.
Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale" (Deut.6:59).
Acestea sunt instrucţiuni amănunţite pentru modul în care să folosim mijloace vizuale ca
ajutoare pentru memorie pentru a ne ajuta să trăim tot timpul în prezenţa lui Dumnezeu.
Toate aceste instrucţiuni sunt intensificate de instrucţiunea pe care leo dă Dumnezeu israeliţilor
pentru timpul când vor deveni bogaţi în Canaan:
„Vezi să nu uiţi pe Domnul" (v.12), şi apoi avertizarea:
„căci Domnul, Dumnezeul tău este un Dumnezeu gelos în mijlocul tău" (v.15).
Exact aşa cum israeliţii au fost învăţaţi cum să trăiască întotdeauna în prezenţa lui Dumnezeu,
acum suntem şi noi instruiţi cum să trăim întotdeauna în unire cu Cristos.

Ţinândule pe toate acestea în minte, să ne mai aducem aminte încă de un lucru: Neascultarea ne
separă de Cristos!
„Dacă păziţi poruncile Mele veţi rămâne în dragostea Mea" (Ioan 15:10). Păcatul ( un alt cuvânt
pentru neascultare) întotdeauna ne separă de Dumnezeu!
Am introdus deja conceptul de separare subiectivă. Neascultarea ne separă în mod subiectiv de
Cristos. Oare neascultarea permanentă şi conştientă nu ne va separa obiectiv şi permanent de Cristos?
Las întrebarea aceasta deschisă, ca răspunsul săl dea fiecare dintre noi.
11.Să aduceţi roadă!
Domnul Isus ne spune că scopul pentru care El vine în unire organică şi vitală cu noi este ca noi
să aducem roadă. În textul acesta (Ioan 15), Isus nu ne spune ce înseamnă „roadă."
După o viaţă întreagă de strădanie să înţeleg gândirea Domnului meu, am ajuns să văd că
Domnul Însuşi rodeşte în noi, în cooperare cu Duhul Sfânt, în două feluri.
Primul rod al lui Cristos în noi este propriul Său chip în noi. Pavel scrie că Domnul Isus Cristos a
dat Bisericii Sale o varietate de slujitori care să lucreze asupra noastră până când vom ajunge „la
cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Cristos... să
creştem în toate privinţele ca să ajungem la Cel ce este Capul, Cristos" (Efeseni 4:1315).
Trebuie să fim conştienţi că cele nouă trăsături de caracter care formează „roada Duhului" în
Galateni 5:2223 sunt trăsăturile de caracter ale lui Cristos.
Al doilea rod este faptul că noi facem ucenici. Orice fiinţă vie, ajunsă la maturitate, se multiplică
(rodeşte). Domnul Isus le spune ucenicilor Săi că fiecare ucenic (student) din şcoala Lui, la absolvirea

[IOSIF TON] Page 10


Unirea cu Hristos 11
Cum am fost ea creata si cum sa traim in ea

şcolii trebuie să fie ca Învăţătorul lui (Luca 6:40). Când lea poruncit să meargă în toată lumea şi să facă
ucenici, El lea spus să facă cu ucenicii lor exact ceea ce a făcut El cu ei. Voi parafraza aici instrucţiunile
Lui:
„Învăţaţii tot ce vam învăţat Eu şi învăţaţii să trăiască aşa cum vam învăţat Eu pe voi să trăiţi"
(Matei 28:20). Mă întreb câţi oameni fac astăzi ucenicizare (un cuvânt în mare vogă) exact aşa cum nea
învăţat Domnul nostru?
A face ucenici este un proces complex. El începe prin evanghelizare, care are ca scop săi aducă
pe oameni la o cunoaştere mântuitoare a Domnului Isus Cristos. Ea continuă prin ai învăţa pe cei
convertiţi învăţăturile Domnului Isus şi cum se trăieşte în unire cu Cristos şi sub autoritatea lui Cristos.
Având în vedere faptul că viaţa în trupul lui Cristos este atât de diversă pe cât de diverse sunt
organele din trupul omenesc, a aduce roadă nu înseamnă numai a aduce oameni la Cristos (evenimentul
iniţial), ci înseamnă orice activitate care produce creştere şi zidire în trupul lui Cristos.
A aduce roadă cu Cristos înseamnă aL lăsa pe Cristos săŞi împlinească scopurile pe care le alege
El pentru noi şi prin noi. Înseamnă a coopera cu El la realizarea acestor scopuri.
12. Bucuraţivă în Domnul!
Cea mai cuprinzătoare învăţătură pe care neo dă Domnul Isus Însuşi despre unirea noastră
organică şi vitală cu Sine se găseşte în Ioan 15, unde El ne spune că El este Viţa, iar noi suntem mlădiţele.
Drept concluzie la această învăţătură esenţială, El adaugă:
„Vam spus aceste lucruri pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie
deplină" (Ioan 15:11).
Poruncile să ne lepădăm de noi înşine, să ne luăm crucea în fiecare zi, să ne predăm viaţa în
totalitate unei alte persoane, să renunţăm la dorinţa profundă după independenţă, după conducerea
vieţii de către noi înşine aşa cum credem noi de cuviinţă, sună oribil de sinistru pentru multe minţi şi
pentru multe inimi. Cine este gata să intre în sclavie voluntară?
Nu este oare straniu (sau, mai de grabă, trepidant) să auzi că acelaşi Isus care ne cheamă să ne
ucidem pe noi înşine zilnic şi să fim sclavii Lui pentru totdeauna, ne spune apoi:
„Dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi!" (Ioan 8:36)?!
Lucrul straniu (nu, ci mai de grabă vestea cea mare şi bună) este că numai după ce noi renunţăm
voluntar la libertatea noastră şi acceptăm să fuzionăm cu El şi să ascultăm de poruncile Lui, El se
întoarce roată şi ne spune:
„Nu vă mai numesc sclavi.
Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ce vă spun Eu" (Ioan 15:15 şi 14. Am inversat ordinea
versetelor pentru a crea contrast mai puternic).
Libertatea pe care o descoperim, adevărata libertate, este libertatea „în Cristos."
Cea mai preţioasă prietenie pe care o poţi câştiga vreodată este prietenia Fiului lui Dumnezeu!
Când ne dăm lui ca sclavi, descoperim că El este Eliberatorul nostru şi Prietenul nostru!
Şi toate aceste descoperiri uimitoare ne inundă întreaga fiinţă cu „bucurie negrăită şi strălucită",
cum o numeşte Petru (1 Petru 1:8).
Apostolul Pavel compară unirea cu Cristos cu o căsătorie (Efeseni 5:2332). O adevărată căsătorie
începe cu o predare plină de iubire şi totală a unui bărbat şi a unei femei unul altuia. Amândoi mor
pentru toţi ceilalţi pentru aşi aparţine unul altuia în exclusivitate.
Întro adevărată căsătorie, personalitatea bărbatului şi a femeii nu sunt diminuate, şi cu atât mai
mult nu sunt sufocate sau înăbuşite. Dimpotrivă, fiecare dintre ei este menit să înflorească, să fie
totalmente împlinit prin celălalt. De fapt, împlinirea persoanei umane are loc tocmai în procesul acesta
de învăţare de a trăi întro comuniune de iubire şi de perfectă armonie cu o altă persoană.
Scopul lui Dumnezeu este să ne dezvolte şi să ne împlinească personalitatea. Şi El nea structurat
întrun aşa fel încât noi putem înflori şi ne putem realiza numai în această unire de căsătorie cu Fiul Său,

[IOSIF TON] Page 11


Unirea cu Hristos 12
Cum am fost ea creata si cum sa traim in ea

Isus Cristos. Aceasta nu este sclavie! Acesta este mediul divin conceput pentru formarea noastră după
chipul Său.
Căci noi trebuie să avem tot timpul în minte faptul că scopul Lui ultim cu noi este să ne facă
asemenea chipului Fiului Său pentru ca el să fie cel dintâi născut dintre mai mulţi fraţi (Romani 8:29). Şi
această formare a noastră după chipul Lui se poate realiza numai şi numai întro uniune vitală cu El şi
întro coabitare reală cu El. Şi această unire în căsătorie cu Cristos este sursa celei mai mari bucurii pe
care a cunoscuto vreodată omenirea.

În concluzie, voi repeta că cea mai mare minune din lume este crearea uimitorului organism
numit Biserica, sau Trupul lui Cristos. Fiecare dintre noi cei care facem parte din acest organism avem
dreptul să particularizăm şi să spunem că cea mai mare minune din lume este faptul că Dumnezeu a
fuzionat întro unire reală pe Fiul Său etern împreună cu mine, aşa încât aşa cum Dumnezeu este în
Cristos şi Cristos este în Dumnezeu, aşa Cristos este în mine şi eu sunt în Dumnezeu (dacă această din
urmă declaraţie ţi se pare uluitoare sau inacceptabilă, verifică şi vezi că o spune Isus în Ioan 17:21, 23 şi
26).
Aceasta este o minune care este dincolo de priceperea mea, Dar Dumnezeu îmi spune că este
adevărată şi obiectivă.
În ceea ce am scris mai sus am accentuat de mai multe ori că noi trebuie nu numai să credem
această minune ci trebuie să devenim conştienţi de ea, trebuie să facem ca mintea să ne fie impregnată
de ea întrun aşa fel încât gândirea noastră să fie permanent şi constant determinată de ea. Mintea
apostolului Pavel era impregnată exact în felul acesta de ea şi era determinată de ea.
Conştiinţa că această minune este adevărată cu mine îmi produce uimire, adoraţie, închinare şi
bucurie, bucurie inexprimabilă şi plină de glorie.
Când Pavel scrie „Bucuraţivă în Domnul", el ne spune de fapt să fim conştienţi de miracolul uniri
noastre cu Cristos şi a lui Cristos cu noi şi să ne bucurăm în acest miracol! Iată cea mai mare sursă de
bucurie şi de delectare pe care şio poate imagina cineva.
Şi aceasta este cea mai mare motivaţie pentru închinare, pentru aI da slavă lui Dumnezeu Tatăl,
Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt.

[IOSIF TON] Page 12