Sunteți pe pagina 1din 7

Situaţii deznădăjduite, soluţii neobişnuite

Text biblic: Exod 14:8-14; Isaia 30:15-18; Ieremia 32; Ezechiel 4


Loc/data: Arad, Micalaca, 16 decembrie 1977

Duhul lui Dumnezeu mă îndeamnă în dimineaţa aceasta să iau o serie de


întâmplări din Vechiul Testament, să vi le descriu şi să vi le înfăţişez ca o pildă, şi din
toate aceste întâmplări să scoatem o învăţătură pentru viaţa noastră. Un şirag de
întâmplări cu câţiva oameni mari ai lui Dumnezeu, care au fost în inima acestor
întâmplări. Cum s-au comportat oamenii aceştia în aceste întâmplări? întâmplările
acestea sunt toate întâmplări deznădăjduite. Sunt întâmplări în care oamenii se aflau
în situaţii absolut fără speranţă. Era vizibil că de acum e gata cu ei. Nu mai era
nădejde de scăpare. Cum s-au comportat oamenii lui Dumnezeu în acele situaţii? Şi
care a fost soluţia dată de ei, soluţia dată de Dumnezeu prin ei poporului?
Mi-am intitulat predica aceasta: Situaţii deznădăjduite, soluţii neobişnuite. Deci
situaţii deznădăjduite şi soluţii cu totul şi cu totul ieşite din comun, soluţii cu totul
neaşteptate, soluţii neobişnuite şi nemaiauzite.
Prima situaţie este cea din Exodul, capitolul 14. Poporul evreu, după multă
lămurire din partea lui Moise, în sfârşit e convins să lase robia în urmă şi să plece în
libertate, nu înainte de a fi încercat să-i convingă pe Moise să-i lase acolo în robie.
„Nu ţi-am spus noi când eram în Egipt: «Lasă-ne să slujim ca robi egiptenilor că vrem
mai bine să slujim ca robi»"( v. 12). Auzi, un popor care era chemat la libertate şi care-
i spune celui care vrea să-i elibereze: „Da', lasă-ne mai bine aici! Noi ne-am obişnuit
cu robia!" în sfârşit, după multă lămurire, după multe semne din partea lui
Dumnezeu, că ei nu-i voie să stea acolo, că ei trebuie să iasă, să plece spre libertate,
în sfârşit cu chiu cu vai, cu cârr, mârr, cu murmure, dar pleacă. Şi ajung în faţa Mării
Roşii, dar... e de netrecut! Iar în spate, dintr-o dată, se aude, huruit de care, toată
oastea lui Faraon! Acestea se întâmplau la anul 1490 înainte de Domnul Isus, deci
cam acum 3500 de ani. în faţă Marea Roşie, în spate venea oastea lui Faraon,
pornită spre nimicire, pornită spre a-i face praf. Cea mai bine înzestrată armată a
acelei vremi. Ei erau nişte bieţi robi, care au ieşit cu calabalâcurile lor, cu ce-au avut ei,
pe nişte măgari şi pe alte animale şi „Hai să mergem şi noi spre libertate!" Fără arme,
fără nimic. Şi, dintr-o dată, spaimă, panică. „Gata, e moarte! înainte nu poţi merge că
e marea, înapoi e armata aceasta. Situaţie deznădăjduită! S-a zis cu noi! Nu ţi-am
spus noi, Moise? Nu ţi-am spus noi să ne laşi acolo?" Iar omul lui Dumnezeu, Moise,
în faţa acestei primejdii, în faţa acestui dezastru de moarte, ce minunat e omul lui
Dumnezeu! Auziţi soluţia lui: „Moise a răspuns poporului: «Nu vă temeţi de nimic,
staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta, căci pe
egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată. Domnul Se va
lupta pentru voi, dar voi staţi liniştiţi»" (Ex. 14:13-14). „Moise, e împotriva naturii
umane, e marea în faţă, e oastea duşmană în spate. Noi să stăm liniştiţi aşa? Asta ar
trebui să fie ceva inuman... Nouă ne e frică, Moise!" „Asta-i soluţia! Voi nu faceţi
nimic. Lucrarea aceasta este lucrarea lui Dumnezeu. Lupta aceasta este lupta lui
Dumnezeu. Voi doar staţi la posturile voastre. Staţi la datoria voastră. Şi staţi liniştiţi,
plini de pace şi lăsaţi-L pe Dumnezeu." E împotriva oricărui bun simţ, e împotriva
oricărei raţiuni sănătoase să stai liniştit în situaţia aceea, dar lucrarea lui Dumnezeu
este întotdeauna aşa. Minunile Lui sunt întotdeauna aşa. Când toţi oamenii zic: „Aici
nu mai este scăpare", voi staţi numai liniştiţi! Aceasta este prima întâmplare
deznădăjduită şi o soluţie total neaşteptată.
Dar ştiţi ce s-a întâmplat. A doua zi, egiptenii au fost înghiţi de apă. Poporul lui
Dumnezeu a trecut ca pe uscat.
A doua întâmplare s-a petrecut în anul 705 înainte de Domnul Isus. Pe vremea
aceea, cea mai mare armată din lume era armata asiriană. Forţa mondială a acelei
vremi era Asiria. Citiţi cartea intitulată Cărţile de lut şi veţi citi acolo că n-a existat

1
niciodată în istorie până atunci şi nici de atunci înainte o armată mai crudă ca armata
asiriană. N-a existat o armată mai stricătoare, mai devastatoare, mai pustiitoare ca
armata Asiriei. Citiţi acolo extrase din tăbliţele de lut, descoperite în capitala Asiriei, la
Ninive, laudele împăraţilor Asiriei care spuneau ce-au făcut cu cetăţile cucerite, cum
le-au ars, cum au pus belciuge şi cârlige în nas prinşilor de război, cum le-au pus
cârlige în gât şi aşa îi duceau, cum i-au însângerat, cum i-au ars, cum i-au zdrobit,
toate cruzimile posibile făcute cu prinşii de război. Citiţi cartea.
Armata aceasta a Asiriei în anul 722 î.Cr. pustiise partea de nord a Palestinei şi
cele zece triburi ale lui Israel au fost rase de pe pământ şi duse în robia asiriană.
Acum, în anul 705, Iuda este şi el pustiit şi mai rămânea necucerit Ierusalimul.
Ierusalimul este asediat de această armată, cea mai puternică şi cea mai crudă care
a existat vreodată. Panică, spaimă, groază! „Ce facem? Strigăm către Egipt! Să vină
egiptenii să ne ajute!" Aceea era armata rivală a Asiriei în vremea aceea. Panică,
spaimă, groază, teroare, ţipete, planşete, urlet!
Printre toate acestea, un om, omul lui Dumnezeu, Isaia. Toţi sunt în panică; unul
singur stă liniştit. Şi el le ţine o predică: „Nu vă duceţi în Egipt. Egiptul e simbolul
robiei şi al păcatului. Nu faceţi târg cu păcatul. Lupta aceasta este a lui Dumnezeu.
Nu vă aliaţi cu păcatul în lupta lui Dumnezeu. Tăria voastră nu stă în care de război,
în numărul lor, fraţilor, şi nici în numărul cailor şi al arcurilor." Şi auziţi, cea mai
frumoasă, cea mai sublimă soluţie la o întâmplare absolut, absolut fără speranţă;
pentru că era clar că speranţă de la oastea aceasta asiriană nu exista. Dar auziţi ce
zice Isaia 30:15: „Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, Sfântul lui Israel: «în linişte
şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.»"
Pustie în jurul vostru, ruină, dar voi staţi în linişte şi în odihnă! însă cum pot eu să fiu
în odihnă în asemenea situaţii? Este împotriva tuturor aşteptărilor mele de om!
Seninătate pe faţă, zâmbet pe faţă, încredere - aceasta e tăria voastră. Aceasta este
soluţia omului lui Dumnezeu. Nu tăria carelor de război, nu tăria armatei; linişte şi
odihnă, seninătate şi încredere. Staţi voi liniştiţi şi veţi vedea ce face Domnul.
Citiţi în Cartea a doua a împăraţilor, la capitolul 19, ce s-a întâmplat noaptea
următoare: „în noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului şi a ucis în tabăra asirienilor o
sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau
nişte trupuri moarte. Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi
s-a întors, şi a locuit la Ninive" (v. 35-36).
întâmplarea aceasta nu e o legendă. întâmplarea aceasta este scrisă în cartea
istoricului Herodot, dar acum s-a găsit povestită şi pe o tăbliţă de lut, descoperită la
Ninive. în noaptea aceea, explică Herodot, au venit nişte şobolani infectaţi de o
boală infecţioasă, care, pur şi simplu, a nimicit tabăra aceasta. A doua zi era numai
moarte peste tot. Câţi au mai scăpat au luat-o la fugă şi nu s-au mai oprit până acasă
la ei. întregul Ierusalim n-a făcut altceva decât să deschidă porţile şi să iasă la
libertate. „Dumnezeu Se va lupta pentru voi!"
A treia întâmplare este şi mai deznădăjduită. Aceasta s-a întâmplat cam pe la
anul 589 î.Cr. Ce s-a întâmplat? în anul 705Î.G., armata aceea a Asiriei, şi toată Asiria
a fost nimicită de o nouă putere care s-a ridicat, puterea Babilonului. Babilonienii i-au
nimicit pe asirieni în anul 705 î.Cr. La anul 597 î.Cr., această armată a Babilonului a
venit şi a cucerit Iuda şi a dus în robie floarea poporului din Iuda. Atunci au plecat în
robie Daniel şi prietenii lui. Atunci a plecat în robie Ezechiel, cel despre care voi vorbi
în al patrulea rând. în Ierusalim au mai rămas câţiva. Ierusalimul nu a fost cucerit. A
fost cucerită numai ţara. Capitala a rămas intactă.
în Ierusalim a rămas un mare om al lui Dumnezeu, pe nume Ieremia. Ieremia,
pentru că a vorbit pentru Dumnezeu, pentru că I-a mustrat pe împărat şi pe toţi
ceilalţi pentru păcatele lor şi pentru că el vestea nimicirea Ierusalimului de către
Dumnezeu, Ieremia a fost aruncat în închisoare. Ieremia era în lanţuri. Dar într-o zi
Dumnezeu i-a spus: „Ieremia, peste doi ani va cădea Ierusalimul. Tot poporul va fi
dus atunci în robie. Nu mai este milă, nu mai este scăpare. Ieremia, uite tu ai un văr
la Anatot, iar vărul tău este un om deştept. El simte că vine primejdia. Având o avere
mare, pământuri multe, moşiile voastre părinteşti sunt toate ale lui, el s-a gândit
acum că e mai bine să le schimbe în argint. Sunt vremuri nesigure şi a avea pământ
2
în vremea aceasta nu e un lucru bun. Şi vărul tău vrea să vândă. Dar el, după Lege,
trebuie să ofere moşia următorului după neam şi acela eşti tu. Mâine vărul tău va
veni la tine să-ţi ofere moşia s-o cumperi. Şi să ştii că n-are rost să cumperi, pentru că
tu ştii că peste doi ani pământurile în ţara aceasta nu vor mai avea valoare. Ieremia,
când vine vărul tău mâine, să aduci martori, să trimiţi să-ţi aducă toţi banii pe care îi
ai, o sumă enormă în argint, şi să ceri să ţi se aducă o balanţă să masori argintul.
Pune acolo toţi banii tăi, cumpără moşia şi fă contractul de vânzare-cumpărare, dar
să-i faci în dublu exemplar." întâmplarea o veţi găsi în Ieremia, capitolul 32. „Şi când
ai făcut contractul cu martori, chemi pe robul tău, pe Baruc, pe slujitorul tău, pe elevul
tău, şi-i dai cele două contracte. Şi îi spui aşa: «Baruc, ia două vase de pământ şi te
duci unde ştii tu şi îngropi oalele acestea în pământ într-un loc unde să nu le
găsească nimeni şi unde să nu piară şi să rămână mărturie peste veacuri că atâta
vreme cât va fi pământul acesta, în ţara asta se vor cumpăra şi se vor vinde ogoare,
căci Dumnezeu va mai avea de lucru cu ţara aceasta şi cu poporul acesta cât va fi
istorie. El nu va părăsi pe poporul Său.»"
Fraţilor, încă acele două oale de pământ nu s-au găsit. Sunt undeva în
pământul Palestinei. Două contracte de vânzare-cumpărare, prin care Ieremia a
cumpărat moşia de la vărul său ca simbol, ca semn dat de Dumnezeu că în ţara
aceea, cât va fi istorie, se va vinde şi se va cumpăra. Din punct de vedere uman, era
o acţiune total absurdă. De ce să mai cumperi când şi aşa va veni prăpădul? De ce?
„Pentru că îmi spune Domnul. Pentru că eu, deşi sunt legat în lanţuri, deşi ştiu că va
veni pustiirea, eu totuşi trebuie să arăt că cred în Dumnezeu şi acum, spune el, chiar
dacă din punct de vedere uman asta pare absurd!" Minunat om acest Ieremia şi
minunată încrederea lui în Dumnezeu!
Al patrulea om şi a patra situaţie, cea mai neagră dintre toate, dar cel mai
minunat dintre cei patru este Ezechiel şi situaţia lui. S-a spus că robia babiloniană a
început la anul 597 î.Cr., când a fost dusă în robie floarea tinerimii. Ezechiel avea 25
de ani atunci când el şi nevasta lui au fost duşi în robie. Doi tineri căsătoriţi duşi în
robie şi puşi să facă cărămizi toată viaţa lor. Locuitorii Ierusalimului erau în robie şi
toţi profeţii care erau acolo, la râul Chebar - un canal pe care îl săpau robii pentru a
scoate de acolo pământ ca să facă cărămizi - spuneau: „Fiţi liniştiţi, că va veni
Egiptul peste Babilon şi va fi eliberat tot poporul Domnului, şi ne vom întoarce acasă.
Nu vă lăsaţi!" Au trecut cinci ani în care Ezechiel şi nevasta lui au săpat în noroi şi au
frământat în noroi de dimineaţa până seara.
In ziua în care a împlinit vârsta de treizeci de ani, vârsta la care în Israel
ajungeai preot, dacă erai din tribul lui Levi, Ezechiel a auzit chemarea Domnului ca el
să fie profetul Domnului. Şi în ziua aceea, Cuvântul i-a spus: „Ezechiel, te voi trimite
la poporul acesta, dar spre deosebire de toţi profeţii aceia pe care nu i-am trimis Eu,
care le dau încredere că va fi o eliberare imediată, Eu te trimit la ei ca să le spui că nu
există speranţă. Eu te trimit la ei să le spui că toţi veţi muri." Când a ajuns la popor, n-
a putut vorbi şapte zile. A stat acolo culcat. Şi, după aceea, când să deschidă gura să
vorbească, s-a trezit că e mut. Şi cinci ani de zile, Ezechiel a trebuit să vorbească
poporului doar prin gesturi.
Numai una dintre predici v-o spun. Trebuia să demonstreze poporului că
Dumnezeu a avut răbdare cu ei patru sute treizeci de ani. Trei sute nouăzeci de ani
cu tot poporul şi apoi patruzeci de ani cu Iuda. Dar acum s-a terminat şi Ierusalimul
va fi distrus. Ştiţi ce i-a spus Dumnezeu să predice? „Ezechiel, fă o machetă a
Ierusalimului, drept dovada că vorbesc despre Ierusalim. Şi apoi, Ezechiel, trei sute
nouăzeci de nopţi să te culci pe partea stângă lângă macheta asta şi mănânci porţia
ta măsurată şi coaptă la foc pe balegă de animale ca să arăţi cât de necurat a fost
poporul în toţi anii aceştia. După trei sute nouăzeci de nopţi, te vei întoarce pe partea
cealaltă şi te vei culca patruzeci de nopţi pe partea dreaptă." Predica aşa, iar după
patru sute treizeci de zile şi nopţi, a trebuit să le facă alte semne ca să le arate cum
va fi sfârşitul.
Cine dintre noi ar ţine o predică care să dureze patru sute treizeci de zile şi
nopţi, în care să dormi legat cu funii? Trei sute nouăzeci de nopţi pe partea stângă şi
patruzeci pe partea dreaptă! Cine ar avea răbdarea asta a lui Ezechiel?
3
Şi, în sfârşit, trec cinci ani în felul acesta, în care el predică numai prin gesturi, iar
apoi Dumnezeu îi spune: „Ezechiel, în noaptea asta cade Ierusalimul. Dar în noaptea
aceasta ţie îţi răpesc bucuria ochilor tăi; în noaptea aceasta îţi omor soţia." în
noaptea în care a căzut Ierusalimul, în noaptea aceea lui Ezechiel i-a murit aceea
care era lumina ochilor săi. Atunci Dumnezeu i-a spus: „Să nu plângi, să nu te îmbraci
în doliu. Să arăţi poporului că nici măcar n-au dreptul la plâns. Nici la acesta n-au
dreptul. Nici la jale. Şi, Ezechiel, dintre cei din Ierusalim vor scăpa câţiva, iar unul va
reuşi să fugă până la voi să vă spună că a căzut Ierusalimul, să vă confirme.
Ezechiel, în ziua în care solul acela îţi va spune că a căzut Ierusalimul, în ziua aceea
îţi vei recăpăta graiul. Şi, din ziua aceea, Ezechiel, tu să vorbeşti poporului cu
nădejde, acestui popor care va muri făcând cărămizi în noroi, şi să le spui că Domnul
nu-Şi va părăsi poporul, că şi dacă poporul arată ca o vale de oase, Dumnezeu va
sufla odată în oasele acestea şi Duhul lui Dumnezeu va scoate poporul Lui, îl va
reînvia, îl va transforma, îl va restabili."
Doamne, minunată promisiune! Dar au trecut douăzeci şi cinci de ani de robie,
douăzeci şi cinci de ani în care Ezechiel a făcut cărămizi, douăzeci şi cinci de ani de
muncă silnică şi, după douăzeci şi cinci de ani, citiţi aceasta de la capitolul 24,
Domnul îi vorbeşte iarăşi: „Ezechiel, ia lut şi fă o machetă a Templului." L-a dus
Domnul pe un munte şi i-a arătat noul Templu, Templul adevărat al lui Dumnezeu.
„Ezechiel, fă-i macheta aşa cum ai văzut. Adună poporul şi arată-le cum e slujba lui
Dumnezeu în adevăratul Lui Templu. Ezechiel, li se va umple faţa de ruşine când ei
se vor vedea în noroi şi când vor vedea minunăţia aceea de Templu. Ezechiel, arată-
le însă că slava lui Dumnezeu umple Templul, că slava lui Dumnezeu îi dă strălucire!"
Şi robul, făcătorul de cărămizi pe o viaţă întreagă a făcut aşa şi a arătat poporului cât
de minunat e Templul lui Dumnezeu, pe care ei n-aveau să-i vadă niciodată pe
pământul acesta. Ce inutil din punct de vedere uman! Ce fără speranţă! Şi totuşi ce
minunat din punct de vedere dumnezeiesc e actul acesta al lui Ezechiel!
Moise, Isaia, Ieremia, Ezechiel... Moise care a scos poporul din robie. Moise
însă n-a intrat în Canaan. Moise doar a văzut ţara de departe şi Dumnezeu i-a spus:
„Tu nu intri!"
Isaia, omul care s-a încrezut în Dumnezeu în cea mai grea situaţie, Isaia a ajuns
de-a fost tăiat în două cu ferăstrăul sub domnia regelui Mânase - un rege
necredincios şi păgân - pentru că a vorbit în numele lui Dumnezeu. A fost întins, a
fost pus pe o masă şi acolo a fost tăiat cu ferăstrăul. Aşa a murit cel care s-a
încrezut în Dumnezeu.
Ieremia, care a arătat cât se încrede în Dumnezeu, el cumpără şi atunci când
ţara piere. Ieremia a fost dus rob în Egipt şi a murit în exil în Egipt.
Ezechiel a murit făcând cărămizi. De la vârsta de douăzeci şi cinci de ani până
la adânci bătrâneţe a tot făcut cărămizi.
Toţi au sfârşit din punct de vedere omenesc în dezastru. Ce pot să vă mai spun
despre ei, judecând omeneşte? Nu v-aş putea spune altceva decât că e fără
speranţă, că e degeaba totul atunci. Dar să citim ce ne spune Cuvântul lui
Dumnezeu despre oamenii aceştia în Epistola către evrei, capitolul 11, de la versetul
24 înainte:
„Prin credinţă, Moise când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei
lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu,
decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui
Cristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii
pironiţi spre răsplătire. Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de
mânia împăratului, pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel
ce este nevăzut. Prin credinţă a prăznuit el Pastele şi a făcut stropirea
sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei. Prin
credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au
încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi. [...]
Şi ce vom mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc
de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de proroci

4
(adică de Isaia, de Ieremia, de Ezechiel). Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au
făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins puterea
focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în
războaie, au pus pe fugă ostile vrăjmaşe. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor
înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească
izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiţi. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri
şi închisoare, au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferăstrăul, chinuiţi, au murit
ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate,
prigoniţi, munciţi, ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin pustiuri, prin
munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit
ce le fusese făgăduit."
Moise n-a intrat în Canaan; Isaia a fost tăiat în două; Ieremia nu s-a bucurat de
ogorul pe care I-a cumpărat; Ezechiel n-a ajuns să vadă Templul reclădit, aşa cum I-
a făcut el machetă. „N-au primit ce le fusese făgăduit..." De ce? „Pentru că
Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire
fără noi."
Ei şi noi n-avem aici o cetate stătătoare. Ei şi noi suntem aici doar străini şi
călători şi trebuie să ştim ca nu aici ajungem la desăvârşire, nu aici ne găsim
împlinirea adevărată. Şi noi, ca şi ei, să privim la făgăduinţele de sus, de la Tata.
Acolo împreună noi şi ei ne vom împlini idealul, ne vom împlini fiinţa, ne vom fi ajuns
scopul suprem. Acesta este planul lui Dumnezeu. Aceasta a avut El în vedere: ca
aici noi să creştem, prin toate aceste dificultăţi, prin toate aceste necazuri, având
ochii pironiţi spre răsplătirea adevărată, spre ţelul nostru suprem. Pentru ce îi laudă
Biblia pe oamenii aceştia? Aţi auzit, ei au fost lăudaţi pentru credinţa lor. Aceasta i-a
făcut pe ei să stea în picioare. O credinţă în ciuda tuturor circumstanţelor potrivnice, în
ciuda tuturor aparenţelor.
Exemplul descris aici este cel al lui Moise. Lui i s-a dat să aleagă. Era deja prinţ,
fiul adoptiv al lui Faraon. Plăcerile de o clipă ale păcatului îi erau toate deschise. El
însă a preferat ocara lui Cristos. Vedeţi, dragii mei, Domnul Isus era viu şi atunci pe
vremea lui Moise. Iar când Moise a spus: „Nu stau în palat; eu mă duc la cei care fac
cărămizi", el de fapt a spus: „Prefer ocara Fiului lui Dumnezeu; prefer şi eu să stau
acolo în suferinţă, decât să mă bucur de plăcerile de o clipă ale păcatului." Era o
alegere superbă, o alegere pe baza credinţei. Prin credinţă el nu atârnă de Faraon.
Prin credinţă el I-a înfruntat. De ce? Pentru el Cel nevăzut era ca şi văzut. Pentru el
Dumnezeu era real. Asta înseamnă că el îl considera ca şi văzut pe Cel nevăzut.
Pentru că el avea o părtăşie vie cu Dumnezeu, Dumnezeu era concret şi real şi
obiectiv pentru el. Şi, prin această credinţă, născută din părtăşia cu Dumnezeu, prin
aceasta a îndrăznit el.
Acelaşi lucru îl explică şi Isaia în primul capitol al profeţiei sale, chiar la
începutul profeţiei, când iarăşi a fost un atac împotriva Israelului. El le spune
israeliţilor în capitolul 7, versetul 4: „Ia seama şi fii liniştit; nu te teme de nimic şi să nu
ţi se moaie inima din pricina acestor două cozi de tăciuni care fumegă." Aici e însă şi
versetul 9, partea a doua: „Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare." „Dacă nu credeţi,
vă voi prăpădi, dar dacă credeţi veţi rezista în faţa duşmanului."
Aceştia au fost lăudaţi pentru credinţa lor şi, fraţilor, uitaţi-vă că
în versetul 35 din Evrei 11 ni se spune că lor li s-a oferit izbăvirea. Ei însă au
refuzat să primească izbăvirea pe care o ofereau oamenii. Lui Isaia, înainte de a fi
tăiat cu ferăstrăul, i s-a spus: „Poţi să-L negi pe Dumnezeu şi scapi. Poţi să te închini
şi tu la un dumnezeu păgân şi scapi!" El a refuzat şi a fost tăiat cu ferăstrăul.
Lui Ieremia i s-a spus: „Taci şi să nu mai vorbeşti!" El a răspuns: „Nu!" Şi a fost
aruncat în groapa cu noroi, unde era mai, mai să moară.
Ei n-au primit izbăvirea oamenilor. Au refuzat-o. Consecinţa a fost pierirea. De
ce? Pentru că ei aveau ochii pironiţi spre ceruri, spre ceea ce era înainte.
Fraţii mei, ceea ce ne învaţă oamenii aceştia este că oricum nu există scuze să
abandonezi credinţa în Dumnezeu şi nu există scuze să faci pact cu Diavolul. V-am
mai spus cât mă indignează pe mine vorba aceea pe care am auzit că ar fi spus-o un
5
predicator cândva: „Dă mâna şi cu dracu până treci puntea." Şi eu am spus că este
cea mai scârnavă vorbă care s-a putut rosti vreodată în poporul lui Dumnezeu.
Atunci când eşti la o apă şi eşti pe punte şi acolo este dracu şi îţi zice: „Hai să-ţi dau
eu mâna să te trec." Şi îi dau mâna. Dar dacă Dumnezeu vrea să te îneci acolo?
Dacă e voia Lui să nu treci râul acela? Şi de unde ştii că la capătul celălalt te mai
aşteaptă Dumnezeu? Şi de unde ştii că Diavolul te mai lasă de mână odată ce i-ai
dat mâna? Eu îţi spun că el îţi va cere simbrie. Eu îţi spun că el îţi zice: „Odată ce-ai
apucat pe mâna mea, eu nu te mai las din mâna mea", „pentru că nu puteţi sluji la
doi stăpâni: şi lui Dumnezeu, şi Diavolului", spune Domnul Isus. Nu, Dumnezeu vă
vrea cu gelozie pentru Sine. Aceasta înseamnă că Dumnezeu nu vrea să-Şi împartă
dragostea Lui cu nimeni. El spune: „Ori îmi dai toată dragostea ta, ori îmi dai toată
credincioşia ta, ori nu-Mi dai nimic. Dacă îi dai şi celuilalt o parte, atunci Eu nu te mai
vreau! Doar cu o dragoste curată şi întreagă, doar în felul acesta te vreau!"
Şi acum, dragii mei, care este concluzia tuturor acestor lucruri? Fraţii mei, nu
este concluzia mea. Vi i-am arătat pe aceşti oameni minunaţi, aceşti oameni pe care
Cuvântul lui Dumnezeu ni-i numeşte martori, pentru că oamenii aceştia ne stau
mărturie şi oamenii aceştia ne confruntă. Dumnezeu ne spune: „Să nu zici că n-ai
avut înainte-mergători, să nu zici că n-ai avut mărturie, să nu zici că n-ai avut
exemple. Iată ţi le-am dat în faţă. Aceştia sunt martorii Mei în faţa ta, că ai avut
exemple, că ai ştiut cum poţi să mergi şi tu pe calea Mea."
„Şi noi dar, spune apostolul în Evrei 12, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor
aşa de mare de martori [pe care ni-i pune Dumnezeu în centru ca mărturie] să dăm
la o parte orice piedică şi păcatul." Acesta este primul lucru pe care ni-1 cere
Cuvântul lui Dumnezeu: să dăm la o parte păcatul. Nu mai face compromis cu
păcatul. Trăieşte la nivelul la care crezi, ai curajul să trăieşti crezul tău în toată
plinătatea lui. Când îi vezi pe martorii lui Dumnezeu, când îi vezi pe aceştia pe care
ţi-i dă exemplu, primul lucru pe care ţi-1 spune Cuvântul lui Dumnezeu este:
„Dezbracă-te de orice nelegiuire, de orice păcat!" Dumnezeu te vrea curat.
Dumnezeu te vrea să trăieşti pentru El. Nu mai face compromis cu păcatul. Nu mai
trăi în păcat. Asta e prima chemare: să ai curajul, să ai bărbăţia să trăieşti frumos ca
în timpul zilei, ne spune Pavel.
Şi al doilea lucru pe care ni-1 spune Cuvântul lui Dumnezeu este „să ne uităm
ţintă la Capătenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru
bucuria care-i era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi sade la
dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Uitaţi-vă dar cu luare aminte la Cel ce
a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu
cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre." Ni s-au dat
atâtea exemple, atâţia martori. Dar acum ni se dă exemplul desăvârşit! Uitaţi-vă bine
la Domnul Isus! Sunteţi chemaţi la aceeaşi luptă ca şi Domnul Isus. Şi noi, spune
Pavel, în capitolul 6, nu luptăm împotriva cărnii şi a sângelui. Adică noi nu luptăm cu
oamenii din lume, noi nu ne revoltăm, noi nu luăm armele să luptăm; noi suntem într-
o luptă spirituală împotriva forţelor întunericului, împotriva demonilor care supun
oamenii şi le întunecă mintea. Aceasta este lupta! Să ne uităm ţintă la Domnul Isus,
cum a luptat El.
în Luca, în capitolul 13, avem exemplul de luptă al Domnului Isus. Poporul lui
Israel era sub stăpânire romană. Visul tuturor era să pornească o luptă, un război de
eliberare naţională împotriva romanilor şi toţi îl aşteptau pe Domnul Isus acum să fie
liderul, conducătorul revoltei. îl tot sâcâiau şi îl tot îmboldeau să pornească odată şi,
în sfârşit, într-o zi, vine clipa potrivită. Şi acum oamenii zic: „Acum nu mai are ce
face. Acum L-am prins!" Pentru că Domnul Isus era din Galileea şi un grup de
galileeni s-a dus la Ierusalim să aducă jertfă, iar Pilat i-a măcelărit în timp ce
aduceau jertfa, au venit unii la Domnul Isus şi l-au spus: „Aceştia sunt compatrioţii
Tăi din Galileea, măcelăriţi de Pilat. Acum Tu ce zici? Acum sau niciodată! Acum
pune-te în fruntea luptei noastre. Du-ne la luptă!" Domnul Isus le spune: „Uitaţi, voi
toţi visaţi lupta împotriva romanilor. Dar Eu vă spun: Dacă nu vă pocăiţi, adică dacă
nu vă schimbaţi felul de a gândi (aceasta înseamnă pocăinţă: a-ţi schimba gândirea)
şi dacă mergeţi pe calea aceasta a luptei fizice, toţi veţi pieri la fel." Şi ştiţi că s-a
6
împlinit profeţia Domnului Isus la patruzeci de ani după aceea, când tot Ierusalimul şi
tot Israelul a fost nimicit de romani, trecuţi prin foc şi sabie în anul 71 sub domnia lui
Titus? „Dacă nu vă veţi schimba felul de a gândi, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi pieri
aşa. Eu n-am venit să lupt împotriva cărnii şi a sângelui, Eu nu mă duc să lupt
împotriva lui Pilat. Eu Mă duc la Pilat, dar Mă voi duce ca să fiu condamnat, atunci
Mă voi duce la Pilat. Mă duc la Pilat să Mă biciuiască. Mă duc la Pilat să-şi bată joc
de Mine. Mă duc la Pilat să-Mi pună o coroană de spini pe cap. Mă duc la el să-mi
pună crucea în spate şi merg la el ca să Mă ducă la Golgota şi să Mă răstignească.
De asta Mă duc Eu la el. Aşa am să lupt Eu, oferindu-Mă ca jertfă."
„Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre." Aşa credem
noi şi aşa trăim noi, după Cuvântul lui Dumnezeu: pentru El şi cu El trăim şi suntem
gata de jertfă! Mergem cu El unde ne e chemarea - „merg cu El la judecată", spune
cântarea - mergem cu El la Calvar, mergem cu El oriunde ar merge.
Mergem sau la prima adiere de vânt ne ascundem să nu ne găsească, dăm bir
cu fugiţii? Mergem? Am visat de atâtea ori că mergem pe calea aceasta a Domnului
Isus! Mergem? La lucrul acesta ne cheamă Domnul Isus!
Şi concluzia chemării Cuvântului e în capitolul 13:12-14 din Evrei: „De aceea şi
Isus, ca să sfinţească norodul cu însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă. Să
ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui. Căci noi n-avem aici o cetate
stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare." Noi ne bucurăm de viaţa aceasta,
nouă ne place să trăim cu toată inima. Domnul Isus a spus că „Eu am venit ca oile
Mele să aibă viaţa şi s-o aibă din belşug" (Ioan 10:10) încă aici în viaţa aceasta, dar
noi nu ne legăm de lucrurile acestea, pentru că noi ştim că aceasta nu este o cetate
stătătoare. Noi le părăsim pe toate pentru Domnul Isus şi ieşim cu El afară ca să
suferim ocara, pentru că cetatea noastră şi a lui Moise, şi a lui Isaia, şi a lui Ieremia,
şi a lui Ezechiel, şi a Domnului Isus este sus, în Noul Ierusalim.
Fratele meu, te cheamă Cuvântul lui Dumnezeu să stai tare pentru credinţa ta,
să trăieşti frumos şi să trăieşti ca Domnul Isus, să fii gata să suferi ca Domnul Isus şi
să-L urmezi pe El până la moarte.
Prietenii mei dragi, aş vrea să am un cuvânt şi pentru voi. Nu v-a încântat ceea
ce v-am povestit în dimineaţa aceasta? Nu este grozav să vezi oastea duşmană în
faţa ta şi tu să stai liniştit? în Psalmul 27 se spune: chiar dacă o oaste întreagă ar
veni împotriva mea, nu mi se înspăimântă inima. Nu e extraordinar să fii aşa? Nu e
extraordinar să vezi că ţara întreagă se duce în robie şi tu eşti liniştit? Nu e
extraordinar că deşi Ezechiel a fost condamnat la muncă silnică pe viaţă, să facă o
viaţă întreagă cărămizi, totuşi el a scris una dintre cele mai frumoase, mai profunde
şi mai grele cărţi din Biblie, cartea care-i poartă numele? O carte atât de plină de
optimism în finalul ei, atât de minunată. Cartea cu cele mai minunate viziuni ale
renaşterii poporului lui Dumnezeu, e scrisă de un condamnat la muncă silnică pe
viaţă, unul care a murit făcând cărămizi. Nu e extraordinar de frumos ca omul, robul
acesta să poată scrie atât de minunat despre Dumnezeu? Nu e minunat, când
cineva, aşa ca femeia despre care v-am spus că, atunci când a fost cutremurul de
pământ şi casa ei s-a dărâmat, stătea pe dărâmături, se uita sus şi zicea: „Doamne
Isuse, mi-ai luat totul, dar Tu când ai murit, mi-ai dat totul. Eu am totul, Doamne
Isuse. Dacă Te am pe Tine, am cerul întreg." Nu este sublim să poţi fi aşa într-o
vreme când auzim de războaie şi veşti de războaie, într-o vreme de nesiguranţă a
zilei de mâine, într-o vreme când ciuperca atomică este peste noi? în vremea
aceasta să cânţi, să ai pacea Domnului în inimă, să ştii că ai şi linişte, şi încredere şi
să ştii că tu eşti invincibil, că tu eşti al lui Dumnezeu, că El ţi-a dat viaţa, că eşti în
mâna Lui şi că nimeni nu te va smulge din mâna Lui, că tu nu vei mai pieri în veac!
Astăzi aici, Domnul Isus ţi le oferă pe toate. Primeşte-L pe Domnul Isus ca Mântuitor
al tău. Spune: „Doamne Isuse, sunt aşa de frumoase lucrurile acestea că aş vrea să
le trăiesc şi eu. Ajută-mă, te rog!" Amin.