Credinţa adevărată

Texte biblice: lacov 2:14-26; Evrei 11:8-19

Loc/data: Portland, Oregon, 15 iulie 2001, a.m.

Deschidem Sfânta Scriptură la Epistola lui lacov 2:14-26 şi după aceea ne vom întoarce la Evrei 11:8-19.

Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spun că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta
să-l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele şi unul dintre voi le zice:
„Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-m!", fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi? Tot
aşa şi credinţa; dacă n-are fapte, este moartă în ea însăşi. Dar va zice cineva: „Tu ai credinţa şi eu am faptele."
„Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele." Tu crezi că Dumnezeu este
unul şi bine faci; dar şi dracii cred... şi se înfioară! Vrei dar să înţelegi, om nesocotit, că credinţa fără fapte este
zadarnică? Avraam, părintele nostru, n-afost el socotit drept prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jertfă pe
altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită. Astfel s-a
împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu şi i s-a socotit ca dreptate" şi el a fost numit
„prietenul lui Dumnezeu". Vedeţi dar că omul este socotit drept prin fapte şi nu numai prin credinţă. Tot aşa,
prostituata Rahav n-a fost socotită şi ea dreaptă prin fapte când a găzduit pe soli şi i-a scos afară pe altă cale?
După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moaftă
lacov 2:14-26

Evrei 11, de la versetul 8. Pentru că lacov a vorbit despre credinţa lui Avraam, haideţi să vedem aici ce ni se
spune aici despre credinţa lui Avraam:

Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc, pe care avea să-l ia ca moştenire, a
ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei ca într-o
ţară care nu era a lui şi a locuit în corturi ca şi Isaac şi lacov, care erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaşi
făgăduinţe. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu. Prin credinţă,
şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să conceapă, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i
făgăduise. De aceea, dintr-un singur om şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca
stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra. în credinţă au murit toţi aceştia, fără să
fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine şi de departe, mărturisind că sunt străini
şi călători pe pământ. Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii. Dacă ar fi
avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea. Dar doreau o patrie
mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeu lor, căci
le-a pregătit o cetate. Prin credinţă, a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare; el, care
primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu! El căruia i se spusese: „In Isaac vei avea o
sămânţă care-ţi va purta numele!" Căci se gândea că Dumnezeu poate să învie chiar şi din i morţi şi, drept
vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi

Evrei 11:8-19

Tatăl nostru care eşti în ceruri. Acela care aştepţi să Te credem, care ne spui că fără credinţă este cu neputinţă
să-Ţi fim plăcuţi Ţie, Te rugăm, Doamne, măreşte-ne credinţa! Dă-ne, Doamne, o credinţă vie! Dă-ne o credinţă
care ascultă şi care face! Vorbeşte-ne, Doamne, şi fă-ne să înţelegem şi să ne înţelegem pe noi înşine, ca să
putem înţelege adevărata credinţă, credinţa mântuitoare. Dă-ne-o, Doamne, din belşug şi fă-ne-o puternică! In
Numele Domnului Isus. Amin.

1
 Ultimele duminici am vorbit despre câteva subiecte absolut majore în credinţa noastră. Am vorbit despre
legământul vechi şi despre legământul nou, pe care îl încheie Domnul Isus cu noi. Am vorbit de Legea
lui Moise şi am vorbit de Legea Iui Cristos, de obligaţiile pe care ni le creează Domnul Isus, pentru că
El ni Se dă nouă. Şi am vorbit, în cele din urmă, despre har. Şi am văzut că harul lui Dumnezeu stă în
faptul că Domnul Isus Cristos S-a făcut una cu noi. Nemaipomenita mărime a puterii lui Dumnezeu nu
numai că L-a înviat pe El, dar ne-a plantat pe noi în El, ne-a făcut una cu El şi a pus în noi Duhul Lui
cel Sfânt şi ne-a născut din Dumnezeu, ne-a născut din Sine. Harul lui Dumnezeu e tot pachetul
acesta. Harul lui Dumnezeu este faptul că Dumnezeu ni L-a dat pe Domnul Isus, ca să fie una cu noi,
a pus în noi Duhul Său cel Sfânt şi a pus în noi natură din Dumnezeu. Acesta e harul lui Dumnezeu.
Duminică seara cineva a exclamat: „Frate Ţon, acum îmi dau seama că lucrurile acestea sunt
esenţa credinţei noastre." Aşa e. Şi totuşi de ce nu sare nimeni în sus de bucurie? De ce mergem
acasă şi uităm imediat tot ce am auzit la biserică? De ce, după ce avem un moment de sclipire şi de
înţelegere, imediat păleşte, şi noi rămânem nepăsători şi mergem tot înainte aşa cum am apucat? De
ce nu e revoluţionată viaţa noastră? De ce nu e radical schimbată de adevărurile acestea? De ce
adevărurile acestea nu devin adevărurile noastre centrale, pe care să le trăim în fiecare clipă? lacov
pune degetul pe rană când zice: „ce foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă credinţa asta nu-1
duce la acţiune, la faptă?" Te pui la lucru, te pui la acţiune. Poate această credinţă să-1 mântuiască?
Răspunsul e evident: „Nu!", pentru că lacov spune: „Credinţa aceasta este moartă şi credinţa aceasta
e zadarnică." Aşa o califică el: e moartă şi e degeaba. Şi omul zice: „Dar eu sunt credincios." însă
credinţa lui e moartă, pentru că credinţa lui nu acţionează. Credinţa lui e ceva teoretic. Am aflat un
adevăr, îl cred şi după aceea mă duc pe aici încolo, iar dacă cineva mă ia de gât şi zice: „Domnule,
dar dacă o crezi, fă-o!" eu răspund: „Da' ce, trebuie şi aia? Nu-i destul că o cred?"
Aş vrea să vorbim în dimineaţa aceasta puţin mai pe larg despre credinţă. Vreau să citez întâi din
Evrei 11:6, pe care nu l-am citit: „Kră credinţă este cu neputinţă să-I fim plăcuţi Lui [lui Dumnezeu]."
Prin urmare, credinţa are importanţă absolut centrală. Iară credinţă nu-i poţi fi plăcut lui Dumnezeu.
Dar lacov zice: „Dar ce fel de credinţă? Pentru că şi demonii cred în Dumnezeu, dar rămân demoni."
Credinţa demonilor nu-i transformă în îngeri. Credinţa lor, care e credinţă, îi lasă tot demoni. Nu-i ajută la nimic.
Haideţi să vedem câteva feluri de credinţă şi atunci probabil că vom începe să înţelegem mai bine. Sunt mulţi
astăzi care zic: „Toată problema este să fii sincer în ce crezi." El aşa crede şi e sincer în credinţa lui. Şi
Dumnezeu va vedea sinceritatea credinţei lui. Asta e frecvent în America. Toată problema e să fii sincer în
credinţa ta. Aici vreau să vorbesc despre credinţă adevărată şi credinţă înşelătoare.
Imaginează-ţi că eşti iarna într-o furtună în munţi, în pădure şi ai ajuns la o bifurcaţie. Şi tu ştii că una
dintre căi te duce într-o prăpastie, în pierzare. Una dintre ele te scoate afară, te salvează, dar nu ştii
care. Tu zici: „Indiferent pe care mă duc, eu sunt sincer. Singurul lucru care trebuie e să fiu sincer pe
calea pe care mă duc." Observi? „Multe căi pot părea omului bune, dar la urmă se vede că duc la
moarte", la pierzare, spune în cartea Proverbelor Este credinţă adevărată şi credinţă înşelătoare. Cu
toată sinceritatea ta, dacă credinţa ta e falsă, dacă ce crezi nu e bun, dacă ce crezi nu e adevărat,
sinceritatea ta nu ajută la nimic. Prin urmare, mare lucru e să ştiu ce trebuie să cred, că nu e suficient
să cred. Care e conţinutul credinţei sănătoase? Că nu orice credinţă mă mântuieşte.
Şi pe tare mulţi dintre noi, dacă i-ai întreba: „Tu ce crezi? Spune-mi, defineşte-mi conţinutul credinţei tale", ţi-ar
răspunde: „Păi, întreabă-1 pe fratele păstor Brisc. Păstorul ştie ce cred eu. Sau întreabă-1 pe popa. Popa ştie
lucrurile acestea. Eu cred ce crede popa." Nu aşa! Credinţa ta trebuie să fie a ta. Credinţa ta trebuie să aibă un
conţinut, şi conţinutul acela trebuie să fie adevărat. Ai tu o credinţă bine conturată? Ţi-ai dat tu vreodată silinţa să
zid: „Eu vreau să am foarte clar ce cred, care sunt elementele fundamentale ale crezului meu, să pot spune: uite
aceştia sunt stâlpii pe care îmi clădesc eu viaţa"? Sunt tare mulţi oameni care nu pot să-ţi spună conţinutul
credinţei lor Şi din cauza aceasta, ei nici nu trăiesc credinţa lor. Dar, cum s-o trăieşti dacă n-o cunoşti? Credinţa
lor nu le afectează viaţa, pentru că credinţa lor nu e clară. Dacă n-ai o credinţă bine formulată, dacă n-ai o
credinţă pe care să Ie-o poţi arăta oamenilor: „Uite asta cred, asta cred, asta cred şi pe acestea îmi bazez
viaţa", tu nu ai o credinţă adevărată. E tare important să nu te înşeli în credinţă.
Domnul Isus ne avertizează să nu ne înşelăm, că vor veni unii şi vor zice: „Dar, Doamne, noi am
crezut în Tine. Noi Ţi-am zis: «Doamne», noi am crezut în Numele Tău şi aşa am crezut în Numele
Tău, încât am făcut minuni în Numele Tău." Domnul Isus spune: „Fii atent, dacă tu ai crezut cu
adevărat în Mine» tu ţi-ai schimbat viaţa. Credinţa în Mine înseamnă că, dintr-o dată, pasiunea ta e să
faci voia Tatălui Meu. Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce
face voia Tatălui Meu. Dacă ai adevărata credinţă în Mine, credinţa aceasta produce un alt fel de
trăire. Credinţa adevărată în Mine te face pasionat să trăieşti după voia Tatălui Meu. Şi vor fi mulţi, la

2
care le voi spune: «Duceţi-vă de la Mine! Deşi voi ziceţi că aţi crezut în Mine, credinţa voastră nu era
adevărată, pentru că credinţa adevărată produce roade, adică o viaţă curată, o viaţă sfântă.» Aveţi
grijă, să nu vă înşelaţi!"
Dau un alt exemplu, şi aici poate verifici şi mai bine dacă tu-L crezi cu adevărat pe Domnul Isus sau
nu. In Matei 6, chiar la sfârşit. Domnul Isus spune: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi toate
celelalte - mâncare, băutură - vi le dă Dumnezeu, are grijă Dumnezeu să le primiţi. Dar voi să puneţi
pe primul plan al vieţii voastre împărăţia lui Dumnezeu, adică întâi să se facă în tine voia Lui cum se
face în ceruri, şi, în al doilea rând, să vezi cum poţi contribui la lăţirea împărăţiei lui Dumnezeu. Pe
primul plan, ca prima ta preocupare în viaţă trebuie să fie împărăţia lui Dumnezeu cu aceste două
aspecte: aspectul interior în mine, ca El să fie împărat în mine, şi al doilea: să extind împărăţia lui
Dumnezeu la alţii. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu!" Investiţi-vă în aceasta! Şi asta
înseamnă să-ţi aduni comori în cer. Nu-ţi aduna comorile pe pământ! Adună-ţi-le în cer! Nu investi
numai să acumulezi pentru tine. Investeşte în treburile lui Dumnezeu, în afacerile lui Dumnezeu, în
lucrarea lui Dumnezeu. Pune-o asta pe primul plan, nu să aduni aici bogăţii!
Cum s-ar aplica asta aici în Portland, dacă într-adevăr L-ai crede pe Isus? Când îţi faci sau îţi
cumperi casă, ai zice: „Mie îmi trebuie atâta ca să trăiesc decent. Dacă m-aş duce mai sus, în loc să-
mi cumpăr o casă cu patru camere, cât îmi trebuie pentru copiii mei, îmi cumpăr una cu zece camere,
numai ca să mă arăt grozav", aceea e dincolo de ce a spus Domnul Isus să ai cât îţi e de ajuns. Dacă îl crezi pe
Domnul Isus, vei zice: „Eu am câteva sute de mii de dolari. Cu atât îmi cumpăr casă, şi restul îi folosesc să
evanghelizăm fosta Uniune Sovietică sau să împânzesc România cu misionari cu două sute de dolari pe lună."
Eu cunosc o familie de români din America care trăieşte într-o mobile home [casă mobilă] şi au zis: „Nouă ni-e
destul. Nu avem copii şi tot ce câştigăm merge ca sprijin pentru păstori din România." Eu ştiu cât dă familia aceea
şi câţi păstori întreţin ei în România. Şi lucrează ca muncitori amândoi, şi după-masa lucrează amândoi şi la
curăţenie, ca să adune mai mult să sprijine pastori.
Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi voi vă mulţumiţi cu atâta! Suficient ca să trăiţi comod. Sutele de
mii, pe care le-ai băgat în casa aceea luxoasă şi mare, care nu-ţi trebuie, aceia sunt banii lui Dumnezeu, care ar fi
trebuit să meargă în lucrarea lui Dumnezeu, dar tu ai zis: „Dar atunci eu nu mă mai arăt cât sunt de grozav."
Acelaşi lucru cu maşina. Poţi să-ţi cumperi o maşină bună, să te slujească, second hand, cu cinci mii de
dolari. Du-te la fratele Mitch, cum am făcut eu. Mi-a spus: „Pentru România îţi trebuie Volvo." „Volvo? Dar cine
are atâţia bani?" „Frate Ţon, am una uite giuvaier cu patru mii cinci sute de dolari." Cu atâta am cumpărat-o. Şi de
vreo cinci ani de zile mă slujeşte grozav. Acum, puteam s-o cumpăr nou-nouţă cu patruzeci de mii de dolari. Dar
treizeci şi cinci de mii de dolari erau investiţi ca eu să fiu grozav. înţelegeţi? în loc ca ei să meargă în lucrarea lui
Dumnezeu. Asta e ce ne spune Dumnezeu. Citeşte acasă la Matei 6:19-32. începe cu: „Nu vă adunaţi comori pe
pământ, unde le mănâncă moliile" şi termină cu: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu!" Asta e învăţătura
Domnului Isus. Câţi români din America o cred? Câţi trăiesc pe baza ei? înţelegeţi? Acesta e conţinutul credinţei
pe care ne-o dă Domnul Isus şi El spune: „Ascultă, ar fi fantastic dacă tu ai lua toţi banii aceia, pentru care ţi-a dat
Dumnezeu înţelepciunea să-i aduni, şi i-ai investi de exemplu, pentru tinerii din Moldova." Mie-mi place tare mult
Moldova. Mă duc acolo cu atâta drag, pentru că la românii din Moldova e un spirit misionar fantastic. Se duc până
în fundul Siberiei ca misionari. Se duc în ţările musulmane ca misionari şi fac o jertfă extraordinară, din sărăcia lor
plătind drumul la cei care merg misionari acolo. Tu ai putea trimite misionari de-a lungul şi de-a latul Siberiei.
Dacă vrei, vino, să-ţi spun eu care sunt aceia care sunt deja acolo şi au nevoie de suport şi fac lucrări
extraordinare. Tu trebuie să zici: „Rolul meu este să lăţesc împărăţia lui Dumnezeu." Domnul Isus zice: „Când te
vei duce sus, vei fi atât de bogat acolo. Vei avea atâtea comori acolo, vei fi unul dintre aceia care s-au îmbogăţit
faţă de Dumnezeu şi eşti nebun dacă nu te îmbogăţeşti faţă de Dumnezeu" (Luca 12).
II crezi pe Domnul Isus? Dacă faci invers, dacă acumulezi totul pentru tine şi zici: „A, Domnul Isus e bun. Pe
mine nu mă interesează. Să ajung şi eu acolo în cer, după uşă acolo, dar să am acolo tot ce-mi trebuie", credinţa
aceea e înşelătoare, pentru că Domnul Isus îţi va spune: „Rob viclean şi leneş! Rob viclean şi leneş! Ieşi afară!
Luaţi-1 şi aruncaţi-1 afară! Pentru că i-am dat şi n-a fost credincios peste ce i-am dat." „Da, Doamne, dar eu am
crezut în Tine. M-am dus la adunare, am fost sincer în tot ce am făcut acolo." „Aşa-i! Dar credinţa ta nu a fost
adevărată. N-ai făcut ce ţi-am spus Eu să faci." Iată credinţa adevărată şi credinţa înşelătoare.

Acum să mergem mai departe. Vreau să vorbesc despre credinţă periferică sau mai simplu, mai pe
româneşte, credinţă marginală, şi credinţă centrală. Noi credem tare multe lucruri. Eu cred că Mount Hood e un
vulcan, aşa cum e şi St. Helen. Eu îi cred pe savanţii care îmi spun că într-o zi şi lui Mount Hood ar putea să-i

3
explodeze capul, cum s-a întâmplat cu St. Helen. Eu cred. So whatl [Şi ce dacă?] Credinţa asta e una dintre
credinţele mele marginale. Eu cred că aparatul acesta e mai bun ca celălalt, eu cred că locul acesta e mai bun ca
celălalt, eu cred că plantele acestea sunt mai bune ca celelalte, eu cred... Lucruri pe care le cred. Şi toată viaţa
noastră e alcătuită din tot soiul de credinţe. Dar sunt credinţe marginale. Cred şi după aceea am uitat că cred. E
ceva acolo, la marginea vieţii. Dar nu e ceva central, care să-mi captiveze atenţia în permanenţă, pentru că există
şi credinţe dintre acestea care-ţi captivează atenţia. De exemplu, credinţa ta că cel mai bun lucru în lumea asta e
să te uiţi la televizor Acum tu n-o formulezi în felul aceasta, dar faci ce fad să ai cât mai multe ore libere la
televizor. Credinţa în ceea ce-ţi dă televizorul e o credinţă centrală. Ea te preocupă în fiecare zi. Şi iei mereu
telecomanda, să văd ce mai e acolo şi încă ce mai e, pentru că nimic nu-i mai fascinant decât să mai văd ce-i
acolo şi ce-i acolo şi să văd şi cutare soap-opera [telenovelă] - sau să mai văd cutare film. Ce e mai interesant în
lumea asta văd la televizor. Asta e o credinţă centrală, care te-a captivat, care-ţi menţine mereu atenţia vie. Tu
crezi că e bine să citeşti în Biblie şi e bine să te rogi. Tu crezi asta! Eu sunt convins că tu crezi, dar credinţa în
televizor e mult mai puternică. Credinţa în citirea Bibliei şi în rugăciune e la marginea atenţiei tale. Televizorul e la
centru. înţelegi? Credinţă marginală şi credinţă centrală.
Care sunt credinţele centrale în viaţa ta? Cele la care le dai cel mai mult timp. E complicat să descoperi? Uită-
te cât timp u dai, uită-te ce puternic te atrage şi aceea e credinţa ta cea mai centrală. Tu crezi că e bine să fii soţie
în casa ta, să te ocupi de soţ, de copii. Dar e mai fascinant să ieşi, să fii cineva acolo. Şi îţi neglijezi soţul, îţi
negUjezi copiii, pentru că e mai fascinant să trăieşti undeva afară şi să arăţi că eşti cineva. Credinţa în împlinirea
aşa-zisâ de sine e mai puternică, mai centrală decât credinţa că trebuie să fii o mamă bună şi o soţie bună. Sunt
două credinţe acolo care sunt în competiţie. Care e mai puternică? Tu crezi, ca să nu le iau numai pe femei, că
trebuie să te ocupi de familie şi de soţie şi să fii atent şi să fii bun, dar e mai interesant să te ocupi de alte lucruri,
e mai atrăgător. Să nu le mai numim care sunt acelea, tu ştii care sunt acelea care te atrag, încât tu nu mai ai
timp pentru soţia ta şi pentru copiii tăi. Credinţe centrale fiinţei tale şi credinţe marginale.
Să folosim acum alt fel de termeni: aşa cum îi foloseşte lacov: „credinţa moartă" şi „credinţa vie". Ce
înseamnă credinţă moartă şi ce înseamnă credinţă vie? \ă dau un exemplu. Noi avem casă la Oradea şi iau un
exemplu de acolo. Imaginaţi-vă că vreau să mă duc la Bucureşti. M-am dus la gară, m-am urcat în accelerat, mi-
am pus valiza sus şi am deschis geamul. Mai sunt câteva minute. Mă uit pe geam. Şi cineva mă vede. „Frate Ţon,
ce faceţi? Unde mergeţi?" „Mă duc la Bucureşti." „Cum? La Bucureşti? Frate Ţon, acesta-i acceleratul de Satu
Mare. V-aţi urcat greşit. Acceleratul de Bucureşti e celălalt. Aici se încrucişează." Eu zic: „Te cred. Mulţumesc că
mi-ai spus." Şi continuu să stau de vorbă. Şi 'omul acela zice: „Da', frate Ţon, ăsta nu-i acceleratul de Bucureşti;
ăsta-i acceleratul de Satu Mare." „Te cred. Şi ce mai faci? Ce-ţi mai face soţia? Ce mai fac copii?" „Da', frate Ţon,
nu eşti în acceleratul bun!" Ce se întâmplă? Eu zic că-1 cred, dar credinţa mea e moartă. Dacă aş avea o credinţă
vie, ce-aş face? Cum mi-a spus el că am luat trenul greşit, imediat sar să-mi iau valiza şi fug repede să mă duc în
celălalt tren! Credinţa moartă este o credinţă teoretică, care nu mă pune pe jar, care nu mă porneşte la acţiune.
Asta e credinţa demonilor.
Şi opusul pe care mi-1 dă ca exemplu Biblia este credinţa lui Avraam. „Avraame, Eu te vreau omul Meu
special. Vreau să te fac un mare popor şi vreau să binecuvântez toate naţiunile lumii prin tine. Pentru asta vinde-ţi
casa, cumpără-ţi corturi, porneşte într-o viaţă de nomad, huiduit şi alungat din loc în loc toată viaţa." „Doamne, Te
cred! Mă duc şi-mi vând casa, cumpăr corturi şi mă duc la drum şi Tu o să-mi arăţi pe drum, pe traseu unde."
Asta e credinţa vie. „Avraame, ia-1 pe Isaac şi pune-1 pe munte pe altar şi dă-mi-1 Mie." „Bine, Doamne, dacă Tu
zici! Tu ai zis că din Isaac o să-mi scoţi ceva mare. Acum Tu zici să-1 pun pe altar. Foarte bine, îl pun pe altar,
dar Tu trebuie să-Ţi ţii cuvântul, aşa că Tu o să-1 învii din morţii. Dar eu îţi arăt că Te ascult." Credinţă care
ascultă şi face. Prin credinţă, Avraam a ascultat şi a plecat. Asta e credinţa vie.
Aş vrea să mai spun că în Biblie mai găsim şi distincţia între credinţa mare şi credinţa mică. In Matei 8 găsiţi
aceasta. Sutaşul acela, centurionul roman care vine şi spune: „Doamne, robul meu e pe moarte." „Bine, vin să-1
vindec." „Doamne Isuse, nu-i nevoie. Doamne Isuse, eu sunt ofiţer. Ca ofiţer, eu ştiu ce înseamnă autorităţile de
deasupra mea. Eu am căpitan deasupra mea şi eu am general şi când acela îmi spune o vorbă, eu zic: «Să
trăiţi!» şi execut. Dar am sub mine soldaţi la care eu le dau ordine. Şi ei, cum le dau eu ordine, zic: «Să trăiţi!» şi
se duc şi execută. Doamne Isuse, eu cunosc autoritatea. Eu miros când cineva are autoritate. Tu ai atâta
autoritate, că dacă Tu spui aici ca robul meu să se vindece acasă, robul meu se vindecă." „Aşa credinţă n-am mai
întâlnit. Mare credinţă!" Credinţa unuia care simte dumnezeirea lui Cristos. Credinţa asta care vede unde ceilalţi
nu văd şi care recunoaşte autoritatea dumnezeiască. Asta-i credinţa mare.
încă un singur lucru. în 1 Timotei 1 şi 3, Pavel ne dă o informaţie foarte importantă. 1 Timotei 1:19: „Să
păstrezi credinţa şi un cuget curat [adică o conştiinţă curată], pe care unii l-au pierdut şi au căzut de la credinţă."

4
Şi în 3:9: „Să păstreze taina credinţei într-o conştiinţă curată." Credinţa locuieşte în conştiinţă. In momentul în
care ai început s-o iei razna de la Dumnezeu, începi să minţi, să furi, să înşeli; conştiinţa ta e pătată, iar credinţa
moare. Credinţa depinde de curăţia conştiinţei. Cu cât ţi-e mai pătată conştiinţa, cu atâta e mai moartă credinţa
ta. Eu nu ştiu de ce alţii cred, dar eu nu pot. Pentru că nu vrei să te cureţi de păcatele tale. Ţi-s dragi păcatele. De
aceea credinţa ta e pe nicăieri.
Acestea sunt câteva lucruri despre credinţă. Şi acum să revenim la tema noastră pe care am anunţat-o zilele
trecute. Tema cea mai importantă pentru mine după credinţa într-un Dumnezeu suveran, care e Stăpân, cea mai
importantă credinţă după aceasta este că Fiul lui Dumnezeu a venit aici să Se facă una cu mine, aşa de una cu
mine, încât El zice: „Eu în tine şi tu în Mine." Şi Pavel o exprimă aceasta în Galateni 2:20: „Nu mai trăiesc eu, ci
Cristos trăieşte în mine." Şi după aceea, în capitolul următor, la sfârşit, spune că noi suntem „în Cristos". Ne-am
îmbrăcat în Cristos. El e în mine în aşa fel încât El îşi trăieşte viaţa Lui prin mine şi eu sunt „în Cristos", înfăşurat
în El, îmbrăcat în El. Asta e întrepătrundere şi eu v-am ilustrat-o cu buretele care e în apă şi cu apa care e în
burete. E o minune a lui Dumnezeu că noi doi, eu şi Cristos, ne întrepătrundem. Eu sunt în El şi El e în mine. Dar
El rămâne El, şi eu rămân eu. El îşi are personalitatea Lui şi eu îmi am tot timpul personalitatea mea. Noi nu ne
contopim, ca să devenim una, să ne topim unul în celălalt şi să ne dispară identitatea proprie. Dimpotrivă, cu cât
sunt mai una cu Cristos şi cu cât îl las pe El să trăiască mai mult viaţa Lui prin mine, cu atât personalitatea mea e
mai împlinită. Cu atât sunt eu mai eu însumi, cu cât e Domnul Isus mai deplin în mine. Adevărata mea împlinire şi
adevărata mea libertate e când sunt rob total al lui Cristos.
Crezi lucrul acesta? Poate că îl crezi, dar credinţa aceasta a ta e marginală. E numai o credinţă teoretică.
„Hm, interesantă concepţie ne-a spus fratele Ţon!" şi te duci pe aici încolo. Credinţa aceasta nu a devenit vie.
Dacă ar fi o credinţă vie, ai zice: „Nimic altceva nu-mi mai trebuie atunci!" Şi dacă credinţa aceasta, în loc să fie
una marginală, devine centrală în fiinţa mea, atunci nimic altceva nu mă domină mai mult decât trăirea mea cu El,
pentru că atunci sunt îndrăgostit de El, atunci sunt preocupat să fiu cu El, atunci sunt nebun după El. Credinţa
asta a devenit vie şi centrală în fiinţa mea. Să trecem la Duhul Sfânt. V-am spus expresia din Efeseni 4:23, unde
ni se vorbeşte despre „duhul minţii", să-ţi schimbi duhul minţii, şi din Romani 8:6, unde în original termenul este
„mintea Duhului". „Duhul minţii" şi „mintea Duhului". Cel mai fascinant lucru pentru mine e să ştiu că Duhul Sfânt e
Duhul minţii mele, că toată mintea mea e luminată de El şi călăuzită de El şi că nimic nu-i mai frumos decât să
ştiu lucrul acesta şi să-I spun mereu: „Duhule, Iţi place ce macină mintea mea? Duhule, luminează-mi-o şi
călăuzeşte-mi gândurile, pentru că mintea mea vreau să fie mintea Ta, mintea Duhului Sfânt." Şi mintea mea
mereu să gândească la lucrurile Duhului. Asta înseamnă în traducerea românească Romani 8:6 „umblarea după
lucrurile Duhului e viaţă şi pace." Umblarea după lucrurile Duhului sau gândirea la lucrurile Duhului, preocuparea
mea mintală permanentă e să văd unde mă duce Duhul lui Dumnezeu. Asta poate fi ceva interesant teoretic, şi tu
să zici: „O cred!", dar nu-i credinţă vie şi nu-i credinţă centrală. Dacă ar deveni credinţă vie şi dacă ar deveni
credinţă centrală, s-ar schimba tot felul tău de gândire şi atunci L-ai întreba pe El: „Duhule Sfânt, acum vrei să
deschid televizorul ca să-mi blocheze mintea din nou? Sau vrei să am o vreme de citire a Cuvântului, de
meditaţie, de părtăşie cu Tine? Ce vrei să lucreze mintea mea?" Pentru că central la tine a devenit nu ce-ţi place
mai mult, ci ce vrea Duhul. Asta-i central şi asta-i viaţă în tine.
Celălalt lucru: dacă ştiu că sunt născut din Dumnezeu, sunt fiu de Dumnezeu.
Mi-aduc aminte de regele acela care-i spunea băiatului lui: „Fiule, te dud acum să te joci cu ceilalţi, dar adu-ţi
aminte totdeauna cine eşti. Remember who you are! [Adu-^ aminte cine eşti!] Tu eşti fiul regelui! Ţie nu ţi se cade
să fad aceea, aceea, aceea. Tu, oriunde eşti, chiar pe terenul de fotbal, adu-ţi aminte că eşti prinţ şi poartâ-te ca
prinţ!" Dacă concepţia că sunt fiul lui Dumnezeu e centrală în mine, eu totdeauna îmi aduc aminte că eu îl
reprezint pe Tata. Aşa să lumineze faptele voastre, încât oamenii să zică: „Uau, ce copii are Dumnezeu!" şi să-L
laude pe Tatăl vostru care are aşa copii.
Trei lucruri mari care fac centrul şi esenţa credinţei noastre. Dincolo de faptul că avem un Dumnezeu suveran,
că Isus Cristos S-a unit cu mine şi trăim în unire, e că Duhul Sfânt locuieşte în mine şi e Duhul minţii mele; eu
sunt născut din Dumnezeu, sunt copil de Dumnezeu şi trebuie să mă port ca un copil de Dumnezeu.
Dacă aceste credinţe devin vii în mine şi devin centrale în mine, ele îmi determină toată viaţa şi tot
felul meu de a trăi. Acum tu decizi ce fel de credinţă ai.

Doamne, mari sunt lucrurile pe care mi le oferi Tu! Doamne, mare lucru e să fiu unit cu Dumnezeu şi să
trăiască Dumnezeu în mine şz să fiu născut din Dumnezeu, să fiu copil de Dumnezeu! O, Doamne, măreşte-ne
credinţa! Dă-ne o credinţă vie! Şi fă. Doamne, ca aceste lucruri să devină centrale în gândirea noastră. Şi

5
dacă conştiinţa noastră e pângărită şi credinţa noastră e aproape moartă, trezeşte-ne. Doamne! Dă-ne pocăinţă!
Cheamă-ne înapoi la Tine ca să ne speli din nou, să ne speli conştiinţa încărcată unde credinţa e sufocată.
înnoieşte curăţia noastră lăuntrică, pentru că atunci când inima ne este curată, atunci îl vedem pe Dumnezeu.
Fă minunea aceasta a reînnoirii în noi, ca să putem trăi în unire cu Dumnezeu.
Şi harul Domnului nostru Isus Cristos, iubirea Tatălui şi părtăşia Duhului Sfânt să fie şi să rămână o
realitate vie în noi. Amin.