3.

Roada Duhului - Pacea

Roada Duhului este... PACEA

Pace - un cuvânt care transmite diferite imagini. O zi liniştită pe

marginea lacului, o faţă senină, etc. Ce-ţi sugerează ŢIE cuvântul
acesta? Pacea este o stare pentru care ne... luptăm cu toţii în viaţă!

Pacea a făcut parte din mesajul îngerului la naşterea lui Isus (Luca
2:14). De fapt, Biblia vorbeşte despre pace ca despre una din
temele generale preferate ale Scripturilor.
- Pacea nu este absenţa activităţii; noi folosim adesea
expresia "pace şi linişte" şi înţelegem prin ea că nu se întâmplă
nimic.
- Pacea este mai mult decât absenţa ostilităţii, sau a
conflictului.
- Pacea este mai mult decât îndepărtarea de realitate; noi
plecăm în concediu pentru a găsi… pace.

Cuvântul ebraic "shalom" întrebuinţat în Vechiul Testament implică o

stare armonioasă în toate relaţiile. Folosit ca formă de salut, shalom
vrea să transmită atât o stare lăuntrică de bine cât şi una exterioară
de lipsă a oricărei tulburări. În Vechiul Testament pacea era premisa
binecuvântării. Uite cum demonstrează lucrul acesta Vechiul
Testament:
Num 6:24-27 "Domnul să te binecuvânteze, şi să te păzească!
Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine, şi să Se îndure de
tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine, şi să-ţi dea pacea! Astfel
să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta."

Şi Noul Testament foloseşte cel puţin 3 sfere în care pacea trebuie

să fie prezentă:

1
- Pe verticală, pacea cu Dumnezeu. Rom. 5:1 Deci, fiindcă
Suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem)
pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos.
- Pace înăuntru: pacea lui Dumnezeu. Fil. 4:7 Şi pacea lui
Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi
gândurile în Hristos Isus.
- Pe orizontală, pacea cu ceilalţi. Efes. 2:14 Căci El este
pacea noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la
mijloc care-i despărţea. Col. 3:15 Pacea lui Hristos, la care aţi fost
chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în inimile
voastre, şi fiţi recunoscători.

Pacea CU Dumnezeu.

Noi am fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi

DOMNUL se bucură tare de noi (Ţefania 3:17 Domnul Dumnezeul
tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura
de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui, şi nu va mai
putea de veselie pentru tine). Dar problema este că oricât de mult s-
ar bucura Domnul de noi, între noi şi Dumnezeu a intervenit o
ruptură: păcatul. Noi suntem despărţiţi de El, pentru că „plata
păcatului este moartea” (Rom 6:23).

Rom 5:10 ne prezintă într-o ipostază de vrăjmaşi a lui Dumnezeu

(Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi...). Duşmănia era reciprocă.
Poate îţi este greu să crezi că tu erai în duşmănie cu Dumnezeu…
pentru că zici că nu ai făcut nimic expres împotriva Lui. Apoi, te
gândeşti că Dumnezeu este (crezut) ca fiind o fiinţă de o bunătate
infinită, deci nici Lui nu-i stă în caracter să fie împotriva cuiva. Numai
că, adevărul este că tu deşi nu făceai nimic expres împotriva lui
Dumnezeu, starea sau condiţia inimii şi a vieţii tale era de aşa
natură că te punea în opoziţie cu Dumnezeu.

- Efes 2:1-3 Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre,

în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul
puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.

2
 Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre
pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor
noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.

- 1Pet 5:5 Căci "Dumnezeu stă împotriva celor mândri..."

- Rom 1:18 mânia lui Dumnezeu se descopere din cer

împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei
nelegiuiri a oamenilor, care înăduşe adevărul în nelegiuirea lor. Dar
asta-i vestea rea! Iată vestea bună:

- Rom 5:1 Deci, fiindcă Suntem socotiţi neprihăniţi, prin

credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul
nostru Isus Hristos. Aceasta este posibil prin moartea Domnului
Isus în locul nostru. Noi nu meritam pacea aceasta, dar dragostea
lui Dumnezeu a făcut-o posibilă. Dumnezeu rămâne astfel atât
drept, cât şi îndreptăţeşte pe alţii prin actele şi hotărârile Lui.
Pacea cu Dumnezeu vine prima; apoi noi primim pacea lui
Dumnezeu în noi, prin Duhul lui Dumnezeu care vine să locuiască în
noi. Înainte de a muri, Isus a spus: Ioan
14:27 Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă
lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.

Pacea lăuntrică este darul lui Cristos. Cu cât mai mult lăsăm
controlul vieţii noastre în mâna lui Isus prin Duhul Sânt, cu atât mai
mult vom experimenta pacea aceasta. Fiecare dintre epistolele lui
Pavel conţine o urare cu privire la pace. În special tesalonicenilor
care erau în mari încercări din pricina credinţei lor, Pavel le spune:
2Tes
3:16 Însuşi Domnul păcii să vă dea totdeauna pacea în orice fel.

Cum putem noi experimenta pacea aceasta?

Filip 4:6-7 Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile
voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu

3
mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă
va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.
- să nu ne îngrijorăm de lucrurile vieţii acesteia. Problema este
că noi avem atâtea motive de îngrijorare, şi ar spune unii, este
imposibil să nu te îngrijorezi. E adevărat.
Drumul către scăparea de îngrijorare duce prin rugăciune!
- aruncaţi asupra lui Cristos îngrijorările voastre: folosiţi
rugăciunea şi cererea. Fii specific cu privire la ceea ce ai nevoie, la
ceea ce te îngrijorează. Aruncarea sugerează o lepădare cu
„violenţă” dacă vreţi, a problemelor. Unele se ţin de noi ca scaiul…
de aceea trebuie să ne lepădăm de ele în felul acesta.
- mulţumiţi Domnului. Mulţumirea va elibera pacea Domnului
în inimă cu privire la problemele aduse la cunoştinţa Lui.
Mulţumirea este exprimarea credinţei că problemele aduse la
cunoştinţa Domnului se rezolvă cu siguranţă.
- Pacea aceasta întrece orice putere de a pricepe sau de a ne
imagina.
- Pacea aceasta ne va păzi mintea şi inimile de atacurilor
îngrijorărilor.

Pace cu alţii.

- Mat 5:9 Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai

lui Dumnezeu! Interesant că Domnul nu a spus "cei ce caută
pacea" ci cei ce o fac! Aceştia depun efort pentru a preveni
conflictul, iar dacă acesta a intervenit, ei muncesc din greu la
rezolvarea diferendelor.

- Rom 14:19 Aşa dar, să urmărim lucrurile, care duc la pacea

şi zidirea noastră. Textul ne îndeamnă să căutăm metode şi căi de
trăire paşnică cu toţi fraţii, surorile şi oamenii în general.

4
- Filimon ne arată felul în care Pavel îşi asumă rolul de
împăciuitor între Filimon şi robul acestuia, Onisim. Onisim (v 13) îl
ajută pe Pavel; dar Pavel doreşte ca el să se întoarcă la Filimon să
se împace. Ştii astfel de oameni, care nu mai vorbesc unii cu alţii?
Ce faci pentru împăcarea lor? Onisim s-a pocăit. La fuga sa de la
Filimon, a furat ceva. Acum era gata să facă călătoria de peste
1000 de km pentru a se împăca cu fostul lui stăpân. Ce faci TU
pentru a te împăca cu cineva? Notă: pocăinţa este o precondiţie a
oricărei împăcări.

- Filimon este cel ce primeşte propunerea de pace. Noi nu

pricepem măreţia cererii lui Pavel: lui Filimon i se cerea să îl
primească înapoi pe fostul său rob, care l-a furat, CA FRATE ÎN
Cristos, nu ca pe proprietate.
P - Planifică o întâlnire pentru facerea păcii
A - Atacă problema, nu persoana C - Cooperează cât se poate de
mult.
E - Emite reguli de reconciliere, nu de rezolvare. Să nu presupui că
vei putea rezolva orice problemă! Dar poţi fi sigur că se poate
reconcilia orice diferend! Nu trebuie să fim uniformi, pentru a ne
înţelege bine şi a trăi în pace.

Pacea este o roadă "gingaşă": poate fi "zdrobită" cu uşurinţă şi

distrusă. Poate fi "pierdută" repede. Este de mirare că ceva atât de
frumos şi de dorit ca pacea să aibă duşmani! Care sunt inamicii
păcii?

Inamicii păcii cu Dumnezeu.

#1. Necunoaşterea. Luca 19:42 şi a zis: "Dacă ai fi cunoscut şi tu,
măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ţi dea pacea! Dar
acum, ele Sunt ascunse de ochii tăi." - Necunoaşterea poate fi lipsa
de citire a Cuvântului. Nu vei şti ce a spus Domnul despre situaţia cu
care eşti confruntat. Dacă nu ştii ce spune Domnul, atunci ce altceva
ştii? Ce altceva este important pentru abordarea situaţiilor vieţii tale?
Vei aplica ştiinţa populară? Te vei lua după vreun proverb? Vei cere

5
altora să îţi spună dacă au avut experienţa similare, şi cum au
procedat?

#2. Necredinţa. Romani 15:13 Dumnezeul nădejdii să vă umple de

toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa, pentru ca, prin puterea
Duhului Sfânt, să fiţi tari în nădejde!
- Necredinţa este tovarăşa cea mai apropiată a necunoaşterii.
Pavel spune: Romani 10:13-14Fiindcă "oricine va chema Numele
Domnului, va fi mântuit." Dar cum vor chema pe Acela în care n-au
crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum
vor auzi despre El fără propovăduitor? Crezi tu TOT ce spune
Domnul în Scriptură? Este credinţa ta ancorată în Cuvântul lui
Dumnezeu, sau în teorii auzite prin biserici?

#3. Păcatul. Psalm 32:1-5 Ferice de cel cu fărădelegea iertată, şi de

cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul, căruia nu-i ţine în seamă
Domnul nelegiuirea, şi în duhul căruia nu este viclenie! câtă vreme
am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi
şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se
usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul
meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: "Îmi voi mărturisi
Domnului fărădelegile!" Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.

Inamicii păcii lui Dumnezeu.

#1. Frica. Ioan 14:27 Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau
cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se
înspăimânte.
- Când privim cu îngrijorare la împrejurări, la context, la
situaţia în care ne găsim.
- Din spusele Domnului Isus, eu înţeleg că noi avem oarecare
control asupra a ceea ce ne poate tulbura sau înspăimânta. Cum?
Dacă citim contextul textului citat din Ioan, vom vedea că prezenţa
Duhului Sfânt şi a lui Isus în viaţa noastră ne dă puterea de a ne
subjuga fricile.

6
#2. Lipsa părtăşiei cu Domnul şi în special a rugăciunii. Psalm
122:6 Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc, să se
bucure de odihnă.
- rugăciunea frecventă şi sinceră va aduce o încredere în
Domnul care ne va păstra pacea şi în cele mai aprige furtuni ale
vieţii. Rugăciunea noastră va permite Domnului să „intervină” în
gândurile noastre şi în sentimentele noastre pentru a le păzi de
tulburare. Isaia 26:3 Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea;
da, pacea, căci se încrede în Tine.

#3. Ne-urmărirea păcii. Evrei 12:14 Urmăriţi pacea cu toţi şi

sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul.
- Pacea este în aparenţă un produs secundar sau adăugat
împlinirii unor condiţii. Dar pacea trebuie să fie şi ceva aparte, ce
urmărim cu dorinţă aprinsă. Trebuie să ne facem un scop din a
avea pace cu Dumnezeu şi pacea lui Dumnezeu.

Inamicii păcii cu alţii.

#1. Invidia. Prov 14:30 O inimă liniştită este viaţa trupului, dar pizma
este putrezirea oaselor.
- Invidia, indiferent cum este motivată, sau împotriva cui e
îndreptată strică pacea cu alţii. Mai întâi, o strică în inima celui
invidios, apoi invidia iasă la suprafaţă prin atitudini, fapte şi cuvinte,
şi aşa se strică pacea şi celui invidiat.

#2. Bârfa, vorbirea uşoară, neatentă etc. Rom 14:19 Aşa dar, să
urmărim lucrurile, care duc la pacea şi zidirea noastră. Adăugaţi alte
lucruri negative, asemănătoare acestora, care strică pacea cu alţii.
Noi am fost chemaţi la unitate: Colos 3:15 Pacea lui Hristos, la care
aţi fost chemaţi, ca să alcătuiţi un singur trup, să stăpânească în
inimile voastre, şi fiţi recunoscători. Efes 2:14 Căci El este pacea
noastră, care din doi a făcut unul, şi a surpat zidul de la mijloc care-i

7
despărţea… Orice atitudine împotriva unităţii a doi sau mai mulţi, va
duce la ruperea păcii.

#3. Lipsa făcătorilor de pace.

Iacov 3:18 Şi roada neprihănirii
este semănată în pace pentru cei
ce fac pace. Matei 5:9 Ferice de
cei împăciuitori, căci ei vor fi
chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
- A face pace este adesea o slujbă ingrată: rişti să fii rănit de
ambele părţi între care intermediezi! Dar cine a spus că a face pace
este uşor! Dimpotrivă, suntem îndreptaţi spre beneficiile celor ce
fac pace, deoarece beneficiile sunt atât de mari, încât nici nu merită
să discutăm despre greutăţile procesului!
- Pavel spune: Rom 8:18 Eu socotesc că suferinţele din
vremea de acum nu Sunt vrednice să fie puse alături cu slava
viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi. De aceea, să privim
întotdeauna la rezultat şi la beneficii!

4. Roada Duhului - Îndelunga răbdare

Roada Duhului este... ÎNDELUNGA RĂBDARE

Răbdarea - un cuvânt menit să ne amintească că nu am sosit încă

la ţintă. Indiferent de vârsta pe care o ai, uneori descoperi că nu ai
avut suficientă răbdare.

Răbdarea este abilitatea caracterului de a aşteptă vreme

îndelungată pentru a duce la bun sfârşit o lucrare care necesită timp,
o lucrare care poate fi şi grea şi plictisitoare în acelaşi timp.
Înseamnă de asemenea a nu te enerva cu uşurinţă din cauza
situaţiei sau a altor persoane.

8
În limba greacă, makrothumia înseamnă aşteptare hotărâtă, o
decizie de a sta neclintit în scopul şi ţelul vieţii tale. Răbdarea este
un atribut al lui Dumnezeu. El este numit Dumnezeul răbdării în
Romani 15:5.

Răbdarea este faţă de alţii:

Efeseni 4:1-2 Vă sfătuiesc dar eu, cel întemniţat pentru Domnul, să
vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea, pe care aţi primit-o, cu
toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii
pe alţii în dragoste.

De ce trebuie alţii răbdaţi? Ce anume te face să-ţi pierzi răbdarea la

alţii? Că nu înţeleg la fel ca tine? Că fac altfel decât vezi şi crezi tu?
Că sunt prea înceţi? Prea copilăroşi? Că te sâcâie cu întrebări?

1Tesaloniceni 5:14 Vă rugăm, de asemenea, fraţilor, să mustraţi pe

cei ce trăiesc în neorânduială; să îmbărbătaţi pe cei deznădăjduiţi;
să sprijiniţi pe cei slabi, să fiţi răbdători cu toţi.

Trei domenii în care trebuie să răbdăm pe alţii:

1. pe cei ce trăiesc dezordonat şi
dezordonaţi; aceştia trebuie mustraţi dar nu
pentru a-i distruge ci pentru a-i îndrepta 2.
pe cei deznădăjduiţi; aceştia ba se plâng tot
timpul, ba sunt mereu deprimaţi. Poveştile
lor sunt numai despre probleme. 3. pe cei
slabi; aceştia trebuie sprijiniţi. Câteodată tu,
care poţi merge foarte repede, trebuie să îţi
reglezi înaintarea după mersul lor.

Răbdarea faţă de circumstanţele vieţii.

9
Iacov 1:2-3 Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin
felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre
lucrează răbdare. Răbdarea în prigoniri.

Iacov 5:11 Iată, noi numim fericiţi pe cei ce au răbdat. Aţi auzit
vorbindu-se despre răbdarea lui Iov, şi aţi văzut ce sfârşit i-a dat
Domnul, şi cum Domnul este plin de milă şi de îndurare. Răbdarea
în suferinţe trupeşti, în pierderi de avere, de membri de familie, de
pierderea de prieteni, când nu eşti înţeles de ai tăi sau de alţii, când
nu găseşti răspuns la întrebările care încep cu "de ce...?"

1 Petru 2:20 În adevăr, ce fală este să suferiţi cu răbdare să fiţi

pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi
făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.Răbdarea
când eşti nedreptăţit. Când faci bine şi ţi se face rău. Când tu întinzi
o mână şi ţi se respinge, când arunci priviri plăcute şi tot ce primeşti
înapoi sunt încruntări. Când binele tău este răsplătit cu rău.

Rom 12:12 Fiţi răbdători în necaz. Răbdare în toate împrejurările

potrivnice.

Răbdarea în circumstanţele vieţii poate fi ajutată dacă din versetele

citate mai sus, considerăm următoarele:
1. Scopul încercărilor este de a ne dezvolta răbdarea şi
credinţa (Iacov 1:2-3)
2. Scopul încercărilor este de a ajunge la ceea ce are
Dumnezeu pregătit pentru noi: sfârşit strălucitor! Confidenţa
aceasta rezultă din caracterul lui Dumnezeu, care este plin de milă
şi îndurare (Iacov 5:11)
3. Scopul încercărilor este de a dovedi lumii şi nouă înşine că
putem ajunge să plăcem Domnului prin răbdare. Să faci bine şi să
ţi se facă rău, iată un lucru de care a avut parte şi Dumnezeu în
persoana Domnului Isus! (1Petru 2:20).

10
Răbdare cu Dumnezeu. Dintre toate cele trei categorii de răbdări
amintite în studiul nostru, cea mai grea este aceasta.

Psalmul 37:7 Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El. Nu te

mânia pe cel ce izbuteşte în umbletele lui, pe omul, care îşi vede
împlinirea planurilor lui rele. Termenul de "nădăjduieşte" în ebraică
este khool, şi se traduce corect prin a avea răbdare.

Întrebarea noastră vizavi de Domnul, este de ce nu reacţionează El

la ceea ce nouă ni se pare anormal, incorect sau nepotrivit? De ce
nu ia măsuri, în cazul de mai sus, împotriva celor răi, ale căror
planuri reuşesc. Citeşte Psalmul 73:1-23 şi discută.

Apoi, când îţi aduci rugăciunea înaintea Lui, El parcă nu aude: Iov
35:14 Măcar că zici că nu-l vezi, totuşi pricina ta este înaintea Lui:
aşteaptă-l! Ca Ilie, te-ai rugat o dată, de două ori, de şase ori... şi nu
se vede nici o palmă de nor la orizont! Oare te va asculta
Dumnezeu? Mai merită să te rogi, sau poate că-ţi răceşti gura de
pomană! Atunci crezi că ai toate motivele să fii nerăbdător: Iov 21:4
Oare împotriva unui om se îndreaptă plângerea mea? Şi pentru ce
n-aş fi nerăbdător?

1. Câteodată Domnul nu te ascultă deoarece e mai bine pentru

tine aşa! 2Corinteni 12:8-10 De trei ori am rugat pe Domnul să
mi-l ia. Şi El mi-a zis: "Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea
Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită." Deci mă voi lăuda mult
mai bucuros cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos să
rămână în mine. De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări,
în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos; căci când Sunt
slab, atunci Sunt tare. Caută avantajele în a fi aşa cum eşti.

2. Altă dată Domnul îţi încearcă credinţa: Matei 15:22-28 Şi

iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a
început să strige către El: "Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui
David! Fiică-mea este muncită rău de un drac." El nu i-a răspuns

11
 nici un cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor:
„Dă-i drumul, căci strigă după noi.” Drept răspuns, El a zis: „Eu nu
Sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.” Dar ea a venit
şi I s-a închinat, zicând: "Doamne, ajută-mi!" Drept răspuns, El i-a
zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei!" "Da,
Doamne" a zis ea "dar şi căţeii mănâncă fărămiturile care cad de
la masa stăpânilor lor." Atunci Isus i-a zis: "O, femeie, mare este
credinţa Ta".

3. Să avem atâta răbdare cu Domnul câtă răbdare are El cu

noi!

De ce este atât de greu să fii răbdător?

1. Este împotriva naturii umane. Noi suntem în general

nerăbdători. Aşa ne naştem. Copilul ce se trezeşte după miezul
nopţii, când ţi-e ţie somnul mai dulce, te vede ce bine dormi, şi se
gândeşte că o să înceapă să plângă dimineaţă, când vei fi şi tu
treaz! Ai călătorit vreodată cu copii?

2. Avem mândrie şi egoism în inima noastră. Mărăcinii aceştia

înăbuşă planta firavă şi rară a răbdării. Nerăbdarea se vede pe
şosele, la intersecţii, la magazin, la serviciu, etc.

3. Este împotriva culturii şi civilizaţiei din secolul 21 ca să fii

răbdător. Tot aparatajul de bucătărie s-a dezvoltat pentru a uşura
munca gospodinei şi pentru a face mai repede mâncarea.
Cuptoare cu microunde, etc. Maşini mereu mai rapide, avioane
mereu mai sofisticate. Am început să visăm la maşini care merg şi
pe străzi, şi zboară şi ca avionul.

12
5. Roada Duhului - Bunătatea

Roada Duhului este... BUNĂTATEA

În limba greacă chrestotes, înseamnă folositor, de un caracter moral

excelent, bunătate, gingăşie. Unora le place să definească
bunătatea ca „putere sub control”, ceea ce nu este o definiţie rea.
Curgerea apei, dirijată prin nişte canale, învârte roata turbinei şi
produce electricitate. Aceeaşi apă, ne-dirijată, poate inunda şi
produce mari stricăciuni şi pierderi de vieţi.

Isus a dat un bun exemplu de bunătate.

1. Isus şi femeia de la fântâna Samariei (Ioan 4:6-27 -

citeşte).
Urmăreşte cu câtă bunătate vorbeşte Domnul cu femeia aceasta, El
care era iudeu (iudeii nu aveau legături cu samaritenii), El care era
bărbat (bărbaţii desconsiderau femeile), El care era neprihănit
(femeia aceasta era o stricată), El care avea atâta de oferit (ea care
trebuia să primească dar avea atâta lipsă de tact faţă de Isus).

2. Isus şi femeia prinsă în preacurvie (Ioan 8:3-11 - citeşte).

Femeia era vinovată, vinovăţia ei cerea omorârea cu pietre, şi Isus
ar fi avut tot dreptul s-o condamne. El de fapt ar fi fost singurul care
putea lua o piatră să dea în ea. Dar Isus îi ruşinează pe cei ce au
adus-o la El, apoi o iartă pe femeie şi-i dă drumul cu sfatul de a nu
mai păcătui.

3. Isus şi Zacheu (Luca 19:1-10 - citeşte).

Iată-l pe Domnul vizavi de un om escroc al vremurilor de odinioară,
hoţ, mincinos, înşelător, tot ce vrei. Dar Isus priveşte dincolo de
toate acestea, şi se auto-invită în casa lui Zacheu. Rezultatul?
Mântuirea lui Zacheu şi repararea daunelor produse de el.

13
Data trecută am discutat despre exemplul bunătăţii Domnului Isus
vizavi de trei tipuri de oameni. Ce ai face tu, dacă în biserica ta, ai
avea de-a face cu astfel de caractere? Femei care şi-au ruinat
reputaţia, care sunt păcătoase, bărbaţi care mint şi înşeală? Ce le-ai
spune? Să plece din biserică, că nu-s bineveniţi?

Bunătatea nu este greu de manifestat faţă de cei buni… Ea trebuie

folosită faţă de oameni răi, faţă de păcătoşi. Rolul bunătăţii este de a
restaura pe păcătos, nu de a fi tolerant cu păcatul.

Cum folosim bunătatea?

Gal 6:1 Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşală,
voi, care Sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei.
Greşeala este ca o cursă, în care cineva ar cade subit, pe
nepregătite. Trăim parcă pe linia întâi a frontului. Lângă noi, sunt
mereu oameni care cad răniţi. Şi noi cădem câteodată! Dar cei care
suntem
„duhovniceşti” (adică, avem roada Duhului în noi) trebuie să-i
ridicăm pe cel căzut, pe cel rănit, cu blândeţe.

De ce ni se cere bunătate faţă de astfel de oameni? Deoarece vieţile

lor sunt fragile! Ei pot fi răniţi cu uşurinţă! Cel căzut nu are nevoie să
i se spună că a căzut… el ştie deja! Timp de a da lecţii celor căzuţi,
va fi mai târziu! Acum însă e vremea de a practica bunătatea!

Isaia 40:11 El Îşi va paşte turma ca un Păstor, va lua mieii în braţe,

îi va duce la sânul Lui, şi va călăuzi blând oile care alăptează.

Lumea în care trăim e plină de oameni egoişti, lipsiţi de bunătate.

Biserica lui Cristos trebuie să urmeze exemplul Domnului: braţele
noastre să fie larg deschise faţă de cei care au nevoi de a fi
strânşi la pieptul Domnului şi călăuziţi cu gingăşie şi blândeţe. Ce
nu este bunătatea.
Am văzut exemplificată bunătatea Domnului Isus. Dar, ce nu este
bunătatea? Bunătatea nu înseamnă a fi sentimental, anemic, fără

14
scop sau ţintă. Nu înseamnă a nu acţiona, a nu face nimic, a lăsa
lucrurile aş cum sunt, a fi imobilizat.

Unii cred că a fi bun înseamnă:

- a nu vorbi şi a nu spune nimic
- a nu protesta la ceea ce se întâmplă
- dacă cine vrea să abuzeze sistemul, să fie lăsat în pace
- când este luat în batjocură Numele Domnului, să nu zici
nimic
- când principiile creştine sunt călcate în picioare, să nu zici
nimic, eventual numai să te rogi în tăcere.

Cum ajungem la bunătate?

Efeseni 4:1-2 Vă sfătuiesc, deci, eu, cel întemniţat pentru Domnul,
să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o,
cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă
unii pe alţii în dragoste.

1. Chemarea primită de noi ne motivează spre bunătate

2. Smerenia şi blândeţea susţin bunătatea
3. Îndelunga răbdare ajută bunătatea când am avea motive să
nu mai demonstrăm bunătate.

Bunătatea învăţată de la David

1. Bunătatea caută mereu ocazii de a se manifesta

2Samuel 9:3 Împăratul a zis: "Nu mai este nimeni din casa lui Saul,
ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?"

- bunătatea nu are prejudecăţi; Mefiboşet era olog… dar asta

nu era o piedică pentru David ca să fie bun cu el
- bunătatea nu ţine ură: Saul i-a făcut mult rău lui David, dar
David vrea să fie bun cu urmaşii lui Saul

15
- bunătatea nu are limite: 2Sam 9:7, David dă lui Mefiboşet
toate moşiile lui Saul
- bunătatea nu este mărginită de timp: 2Sam 9:7 Mefiboşet va
mânca întotdeauna la masa lui David

2. Bunătatea este arătată cuiva din cauza altcuiva.

2Samuel 9:1 David a zis: "A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca
să-i fac bine din pricina lui Ionatan?"

Mat 25:40 Drept răspuns, Împăratul le va zice: "Adevărat vă spun

că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte
neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut."

Puterea bunătăţii.
Nietzche, filozoful german care l-a influenţat pe Hitler a afirmat că
credinţa îi transformă pe bărbaţii puternici în oameni slabi, deoarece
îi învaţă să fie buni. Este bunătatea o slăbiciune?

Bunătatea este o mare putere. Când ca părinte te apleci lângă

copilul tău, de la leagăn şi până la maturitate şi-l înveţi cu răbdare,
sacrificiu şi dăruire cărarea luminii şi a vieţii, când astfel îţi verşi
propria viaţă într-a lui, manifestezi o mare putere: aceea de a forma
o viaţă! Şi nu este nici o putere mai mare pe pământ decât de a
forma o viaţă!

Când Isus s-a aplecat şi s-a dezbrăcat de haine, s-a încins cu

ştergarul, a spălat picioarele ucenicilor plin de gingăşie şi bunătate,
El s-a folosit de o mare putere: aceea de a da un exemplu care
trebuie şi poate fi urmat. Şi nu este nici o mai mare putere pe
pământ, decât de a lăsa un bun exemplu.

Vulnerabilitatea Bunătăţii.
a. Poate fi neînţeleasă. În societatea pervertită în care trăim,
dacă un bărbat ar oferi ajutorul unei femei, gestul său ar putea fi

16
interpretat greşit. Mulţi nu manifestă bunătatea pentru a evita astfel
de neînţelegeri. Caută alte exemple similare.

b. Poate deveni o dependenţă. Dacă oferi ajutorul cuiva,

persoana aceea ar putea deveni dependentă de ajutorul tău mereu
şi mereu… ceea ce nu ar fi de dorit. Noi trebuie să învăţăm pe
oameni să pescuiască, nu să vină la noi zilnic să le dăm un peşte…
Caută şi alte exemple.

c. Este determinată să acţioneze. Ceva te face să ieşi din zona

de confort şi să te expui unor lucruri cu care nu ai fost obişnuit.
Poate vei fi determinat să mergi în misiune la nişte oameni, la nişte
triburi, în nişte condiţii înapoiate… sau poate să te scoli noaptea din
aşternutul tău să mergi să dai mâna unuia în nevoie, sau să vizitezi
un bolnav... Caută şi alte exemple.

Duritatea Bunătăţii.
Bunătatea trebuie adesea să spună NU unui copil neascultător şi
pornit pe o cale greşită. Să mustre un frate sau o soră care sunt pe
cale să alunece într-o stare de răceală a sufletului, să pună deoparte
un membru al bisericii care trăieşte în păcat. Disciplinarea celui ce
are nevoie de disciplină necesită adesea să fii sau să apari a fi dur.

*Isus a dat afară pe schimbătorii de bani din Casa Tatălui. Putea să

cureţe Casa prin a-i ucide pe cei ce o necinsteau… A fost dur… dar
plin de bunătate. Caută şi alte exemple.

6.Roada Duhului - Facerea de bine

17
Roada Duhului este... FACEREA DE BINE

Bunătatea şi facerea de bine sunt două surori gemene. Ele sunt

gemene identice. Nu se poate una fără cealaltă. Sunt atât de
asemănătoare, încât chiar şi Biblia o strigă pe Bunătate „Facere de
Bine”! şi invers.

Facerea de bine este îndreptată înspre alţii. Ajută pe cei ce au

nevoie de ajutor. Facerea de bine este Bunătatea în acţiune.

Să citim Luca 10:30-37 Pilda Samariteanului milos.

Hoţii facerii de Bine: Preoţia!

Preotul era ocupat cu slujirea la Templu. Când eşti prea ocupat, eşti
împiedicat să vezi lucrurile din perspectiva corectă.

Al doilea hoţ al Facerii de Bine poate fi frica.

Levitul probabil s-a temut. Nu era neobişnuit pe vremea aceea ca
bandiţii să se prefacă în a fi răniţi, pentru a atrage astfel în cursă
victime binevoitoare.

Nu poţi face bine fără să îţi asumi anumite riscuri. Riscul de a fi

neînţeles. De a fi ridiculizat. De a fi bănuit de interese ascunse. De a
fi acuzat ca de fapt cauţi să placi oamenilor, să-ţi faci aliaţi în
atingerea anumitor scopuri.

Al treilea hoţ este egoismul.

Când lucrurile ce le-am primit (şi cine are ceva ce să nu fi primit? 1
Cor 4:7 Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai pe care să nu-l fi
primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit?)
devin "ale noastre". Când noi încetăm a mai fi "ispravnici" (1 Cor 4:2
Încolo, ce se cere de la ispravnici, este ca fiecare să fie găsit
credincios în lucrul încredinţat lui.) ai lucrurilor primite şi suntem
18
stăpâni a lor, atunci începem să fim egoişti. ”Timpul meu”, „Banii
mei”, ”viaţa mea”, „Biserica mea”…. Sunt toate expresii ale
egoismului personal.

Astfel, egoistul nu-şi va cheltui „timpul lui” pentru a-l da unui nevoiaş.
Dar dacă timpul ar fi ceva primit de la Domnul, atunci aş găsi tot
timpul necesar ca să fac un bine! Că aceasta am învăţat de la
Cristos. El nu a fost niciodată în criză de timp… şi a vindecat adesea
"pe toţi bolnavii" (Mat 12:15Dar Isus, ca unul care ştia lucrul acesta,
a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe
toţi bolnavii).

Facerea de Bine îl are mereu în vedere pe Dumnezeu şi

caracterul Lui. Dumnezeu este un Dumnezeu bun (Marcu 10:18
"Pentru ce Mă numeşti bun?" i-a zis Isus.
"Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu"). Când te
pocăieşti, dacă nu devii ca Domnul Isus Cristos, dacă nu îl copiezi
pe El (Efes 5:1 Urmaţi, deci, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea
iubiţi), atunci ce fel de viaţă trăieşti? Dacă nu îşi trăieşte Isus propria
lui viaţă prin a ta (Gal 2:20 Am fost răstignit împreună cu Hristos, şi
trăiesc... dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine...), atunci
cine trăieşte? Omul vechi? Cel ce ai fost odinioară?

Facerea de Bine priveşte mereu spre răsplătirile veşnice. Ea nu

caută răsplată aici. „Te voi ajuta până la moarte” zice Rut lui Naomi.
Acceptându-L pe Dumnezeul lui Naomi, care este Dumnezeul lui
Israel, care este Dumnezeul nostru, Rut priveşte spre veşnicie.
Cumva este ca şi când ar mărturisi că ştie că există o răsplată
pentru cei ce fac bine! Este bucuria spre care privea Cristos (Evrei
12:2 Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei
noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-i era pusă înainte, a
suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de
domnie al lui Dumnezeu).

19
Noi suntem reticenţi în a face bine, pentru că nu avem nici o răsplată
aici. Nu ne vede nimeni, şi nu ne putem nici lăuda, că nu ar mirosi
bine! Nu vedem nici un câştig în a ne apleca lângă nevoiaşul acesta.
Pierdem timp, bani, poate reputaţie…

Discută.

Gal 6:10 Aşa dar, cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales
fraţilor în credinţă.

Biserica, în care trăiesc tovarăşii noştri într-ale mântuirii, cât şi lumea

în care trăiesc poate oameni care nu sunt mântuiţi, sunt cele două
terenuri în care munceşte Facerea de Bine. Ea priveşte în jur, către
toţi oamenii şi se întreabă mereu: cine are nevoie de ajutor? Cui să-i
fac un bine?

Dar se uită mai ales în Biserică. Mai ales aici facem bine! Nu ţi se
pare ciudat că ne vine mai uşor să facem bine la cei din lume decât
la cei din aceeaşi adunare cu noi? Ne scuzăm adesea: ”cei din lume
nu au atâtea prejudecăţi! Ei nu-s chiar aşa de critici ca cei din
adunare! Ei sunt mai primitori, şi chiar ştiu să zică mulţumesc dacă li
se face un bine! Cei din adunare iau tot ce li se face ca şi când li s-
ar cuveni!...”

Exemplul lui Barnaba: Fapte 11:24-26 Căci Barnaba era un om de

bine, plin de Duhul Sfânt şi de credinţă. Şi destul de mult norod s-a
adaos la Domnul. Barnaba s-a dus apoi la Tars, ca să caute pe
Saul; şi, când l-a găsit, l-a adus la Antiohia. Un an întreg, au luat
parte la adunările Bisericii, şi au învăţat pe mulţi oameni.

Barnaba s-a întors la Domnul înaintea lui Pavel. El l-a introdus pe

apostol celor din Ierusalim (Fapte 9:27-29 Atunci Barnaba l-a luat
cu el, l-a dus la apostoli, şi le-a istorisit cum, pe drum, Saul văzuse
pe Domnul, care i-a vorbit, şi cum în Damasc propovăduise cu
îndrăzneală în Numele lui Isus. De atunci se ducea şi venea
împreună cu ei în Ierusalim, şi propovăduia cu îndrăzneală în

20
Numele Domnului. Vorbea şi se întreba şi cu Evreii care vorbeau
greceşte, dar ei căutau să-l omoare.)

Acum, Barnaba ajunsese primul în lucrarea din Antiohia… şi şi-ar fi

putut ţine pentru sine câmpul acesta de lucru... dar nu a făcut-o! Cel
ce face bine, promovează mereu, împinge mereu în faţă, şi făcând
aşa, face bine Împărăţiei lui Dumnezeu.

Discută.

7.Credincioşia

Roada Duhului este … Credincioşia

Credincioşia este una din calitaţile de bază a lui Dumnezeu. Domnul
nostru este Credincios! Relaţia noastră cu El şi încrederea noastră
în Cuvântul Lui se bazează pe această calitate a lui Dumnezeu.
Texte care vorbesc despre aceasta sunt din abundenţă. Amintim
aici: Ps 36:5; Ps 57:3; Ps 89:1, 14; Ps 108:4; etc.
Credincioşia este definită ca o calitate de a adera cu devotament
faţă de o persoană, o cauză sau o idee. Calitatea de a fi de
încredere, de bază.
Mare parte a vieţii noastre se bazează pe promisiuni ce le facem, le-
am făcut sau le vom face. De la promisiunea de a ne iubi soţii sau
soţiile, de a purta de grijă copiilor noştri, la aceea de a merge la
dentist sau de a ne întâlni cu prietenii la o cofetărie… viaţa întreagă
se bazează pe promisiuni făcute de unii altora. Şi toate aceste
lucruri amintite mai sus, nu pot funcţiona decât dacă noi ne ţinem
promisiunile faţă de fiecare entitate. Adică, dacă suntem credincioşi
promisiunilor făcute.
Credincioşia este o trăsătură de caracter pe care se bazează relaţiile
inter-personale. Davi ilustrează atât de bine principiul acesta, când
îi spune lui Saul: 1 Samuel 26:23 Domnul va răsplăti fiecăruia după

21
dreptatea lui şi după credincioşia lui: căci Domnul te dăduse azi în
mâinile mele, şi eu n-am vrut să pun mâna pe unsul Domnului.
Adică, „eu am făcut o promisiune de a te respecta şi mă ţin de
promisiunea aceasta chiar dacă aş avea motive să te omor şi ai
fost acum la cheremul meu”! Înainte de a intra în dezbaterea
mai adâncă a subiectului credincioşiei, să spunem că este o
trăsătură de caracter rară, din ce în ce mai rară. Piedicile în
calea credincioşiei sunt:

1. Îngrădirea libertăţii personale. Dacă decid să fiu

credincios cuiva, unei idei sau unei promisiuni, nu mai am libertatea
de a face altfel, decât la vremea potrivită, sau când mi se cere, aşa
cum am făgăduit. Pot veni în calea mea alte oferte, mai
avantajoase, dar credincioşia mă ţine legat de ceea ce am promis
anterior.

2. Îngrădirea individualităţii. Eu de-acum sunt legat de alţii

prin datoriile avute faţă de ei, datorită promisiunilor făcute. Nu pot
privi la viaţa mea ca a unui individ, ci la complexul ţesăturii prin care-
s legat de alţii şi alţii de mine.

3. Pierderea controlului. O parte a vieţii mele îmi scapă de

sub control şi este dirijată de promisiunile făcute. Eu nu mai pot
ridica din umeri nepăsător întrebând: sunt eu păzitorul fratelui meu?
deoarece acum am o datorie faţă de fratele meu.

Îngrădirile de care am vorbit data trecută sunt atât de evidente dacă

privim la felul în care Avraam şi-a adus pe Isaac ca jertfă, felul în
care Ştefan a fost omorât cu pietre, felul în care Pavel a sfârşit în
lanţuri alergarea sa.

Credincioşia nu ar fi chiar grea dacă noi am avea parte ca urmare a

credincioşiei noastre, de ceea ce au avut parte aceştia:
Evrei 11:33-35/aPrin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut
dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor, au stins

22
puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s-au vindecat de
boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi…

Domenii în care noi trebuie să fim credincioşi:

1. Credincioşi lui Dumnezeu. Ce înseamnă a fi credincios lui

Dumnezeu?

- a-L urma pe Dumnezeu zilnic. Să nu existe nici un domeniu

al vieţii noastre în care noi să nu-L întrebăm pe Domnul ce este de
făcut, ce doreşte El să facem; cumpărături, prietenii, petrecerea
timpului liber, alegeri diverse, în familie, cum să vorbim, cum să ne
comportăm, etc etc.

- a face pentru Domnul ceea ce aşteaptă El de la noi. El ne-a

chemat cu un scop anume. Nu este nimeni chemat la Domnul fără
ca Domnul să fi avut un scop, o lucrare pentru el. Am făcut eu
astăzi ceea ce m-a rânduit El să fac? Dar ieri? Dar luna trecută?
Cum pot deveni mai credincios în chemarea Sa, eu care sunt un
ispravnic al lui Dumnezeu? 1 Cor 4:2 Încolo, ce se cere de la
ispravnici, este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat
lui.

- a rămâne credincioşi Lui când trecem prin împrejurări dificile:

fără bani, fără serviciu, bolnavi, batjocoriţi, pe patul de moarte, când
nu înţelegem ce se întâmplă, sau chiar când nu ştim unde este
Domnul şi dacă-i mai pasă de noi! Vezi viaţa şi experienţa lui Iov.

2. Credincioşi altora. Cum şi în ce domenii trebuie să fim

credincioşi altora?

- credincioşi familiilor noastre. Credincioşi soţiilor sau soţilor,

în lumina jurămintelor şi promisiunilor făcute unii-altora când ne-am

23
 căsătorit în faţa lui Dumnezeu. Mai este iubirea profundă, autentică
şi reală? Sau, trecem prin mişcările vieţii de căsătoriţi, fără a mai fi
înflăcăraţi de iubire?! Ajutăm soţii/soţiile ca să devină persoane
mai bune, mai mature, mai împlinite în toate domeniile şi în special
în viaţa de credinţă?

- credincioşi copiilor pe care ni i-a dat Domnul. Nu doar

muncind pentru ca ei să aibă pâinea cea de toate zilele (deşi
câteodată muncim prea mult, uitând de copii!) ci muncind la
caracterul lor, la viitorul lor cu Domnul. Fiind bune exemple în faţa
lor, exemple care ei să le poate emula mai târziu!

- credincioşi prietenilor noştri. Se pot ei baza pe noi, pe

cuvântul nostru, pe ajutorul nostru? Suntem noi prezenţi pentru ei
atunci când ei au nevoie de un sfat, un ajutor, o încurajare sau, o
mustrare şi îndreptare în dragoste?

- credincioşi celor pentru care muncim, patronilor noştri.

Muncind pentru ei, ca pentru Domnul nostru: Coloseni 3:23 Orice
faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru
oameni. Credincioşi chiar şi atunci când suntem nedreptăţiţi, sau
neînţeleşi.

- credincioşi bisericii sau adunării în care ne-a plantat Domnul.

Evrei 10:24-25 Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm
la dragoste şi la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum
au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult,
cu cât vedeţi că ziua se apropie.
- credinioşi că noi vom fi acolo la strângerile laolaltă a bisericii
pentru servicii sau altceva
- credincioşi că noi ne vom da pe noi înşine Domnului, ca apoi
să dăm Lui tot ce suntem şi avem.
- credincioşi în lucrările bisericii, în care ne-a chemat Domnul.
Se poate conta pe mine? Sau trebuie mereu să fiu tras de mânecă,
împins din spate, tras la ceea ce ar trebui să fac de bună-voie!

24
8.Blândeţea

Roada Duhului este … Blândeţea

Numeri 12:3 Moise însă era un om foarte blând, mai blând decât
orice om de pe faţa pământului.
Ce înseamnă „a fi blând”? Un dicţionar defineşte blândeţea ca fiind
calitatea de a avea o răbdare supusă şi umilită, un temperament
liniştit care nu poate fi provocat la mânie cu uşurinţă.
Chiar daca nu putem defini adesea cuvântul acesta, impresia pe
care o avem despre o persoană blândă este că ea devine un preş
peste care poate călca oricine, că o astfel de persoană nu are
coloană vertebrală, nu-şi ştie impune punctul de vedere, nu are
voinţă. Aşa să fie oare? Să fie imaginea pe care o avem conformă
realităţii? Să presupunem pentru o clipă că da! Atunci, era Moise un
astfel de om fără coloană vertebrală? O astfel de calitate să fie
răsplătită cu ”moştenirea pământului” (Mat 5:5). Nu! Deci,
blândeţea aflată ca o calitate a oamenilor lui Dumnezeu nu este
conformă imaginii mintale pe care ne-o trezeşte, mai ales în mintea
ne-antrenată în lucrurile lui Dumnezeu.

Blândeţea despre care vorbeşte Biblia este aşa cum vedem din
studiul acesta, un produs al Duhului Sfânt. Pavel ne sfătuieşte s-o
avem în comportamentul nostru care-l imită pe al lui Cristos
(Efeseni 4:1-2Vă sfătuiesc, deci, eu, cel întemniţat pentru Domnul,
să vă purtaţi într-un chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o,
cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă
unii pe alţii în dragoste). După ce-i spune lui Timotei să fugă de
iubirea banilor, Pavel îl încurajează: 1 Timotei
6:11 Iar tu, om al lui Dumnezeu, fugi de aceste lucruri, şi caută
neprihănirea, evlavia, credinţa, dragostea, răbdarea, blândeţea).
Domnul Isus a fost blând (Matei 11:29 Luaţi jugul Meu asupra
voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima;

25
şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre) şi blândeţea era o
calitate ce trebuia căutată în cine voia să devină episcop (1 Timotei
3:3 Să nu fie nici beţiv, nici bătăuş, nici doritor de câştig mârşav, ci
să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani). Alte texte, precum
Coloseni 3:12, 2 Tim 2:25, Tit 3:2, Iacov 1:21 şi 1 Petru 3:15 vorbesc
de asemenea despre necesitatea blândeţii.

O persoană blândă nu dăunează altora, nu-i zdrobeşte. Demnă pe

de o parte, acţionează cu demnitate şi consideraţie faţă de alţii.

Am început să vedem ce înseamnă blândeţea. Acum imaginea ce-o

avem despre o persoană blândă, s-a schimbat radical. Vedem nu
un om slab, fără coloană vertebrală, ci un om demn, sigur de sine şi
de puterea ce-o are, dar care alege ca vizavi de ceilalţi, să
folosească răbdarea, îngăduinţa, pacea. El nu-i pune la punct pe
ceilalţi cu duritate, ci-şi face cunoscut punctul de vedere ajutat de
sublinierea caracterului, mai degrabă decât forţa vocii sau a
pumnului.
Blândeţea nu-i controlează pe alţii. Nu-i manipulează, nu-i împinge
încoace şi-ncolo, nu-i foloseşte ca trepte pe care să se ridice mai
presus de alţii. Blândeţea nu se mândreşte cu ce ştie sau are, sau
poate. Nu vorbeşte numai despre sine, nu-i preocupată cu ceea ce
vor gândi alţii despre persoana respectivă. De aceea blândeţea nu-i
judecă pe ceilalţi. Acceptă pe fiecare aşa cum este şi dacă cineva
trebuie transformat, atunci transformarea nu este impusă şi
promovată cu… blândeţe!
În textul din Numeri 12:3, vedem cu remarca despre blândeţea lui
Moise vine chiar după ce ni se spune că Maria şi Aaron au vorbit
împotriva lui Moise. Ce ar fi putut face Moise la remarca celor doi, că
Domnul nu vorbeşte numai prin Moise?
- ar fi putu aminti cele 40 de zile petrecute cu Domnul pe
munte, când a primit Legea - ar fi putut să-i întrebe dacă a mai
strălucit vreodată faţa cuiva aşa cum strălucea a lui
- ar fi putu să-i întrebe că cine a primit revelaţia ieşirii din
Egipt, cine a primit Legea, dar descrierea cortului şi a uneltelor
acestuia, cui i-au fost date legile şi poruncile după care trăiau ei.

26
- ar fi putut aminti cele 10 urgii, şi minunile săvârşite de
Domnul prin Moise.
- ar fi putu să-i închidă gura lui Aaron amintindu-i de facerea
viţelului de aur…
Dar Moise este blând. Cel blând nu ia în propriile sale mâini
apărarea propriei sale fiinţe. Şi Moise nu zice nimic la remarca
fraţilor săi. Moise ştie ce ştie, dar tace şi-l lasă pe Dumnezeu să-l
apere, deoarece blândeţea adevărată ştie că Judecătorul Suprem
este Dumnezeu. Astfel, blândeţea este „putere aflată sub control”.
Diferenţa este enormă: masa mare a apei dintr-un bazin de
acumulare poate mişca turbinele ce produc electricitate, dacă este
menţinută sub control… sau poate mătura totul în calea ei dacă este
scăpat controlul asupra ei.

Moise este acum un om transformat: L-a văzut pe Dumnezeu

şezând pe un scaun mare şi înalt, fiind în controlul naturii şi a
popoarelor şi Moise ştie de acum că soarta sa este cu Domnul. De
aceea poate să-şi permită să fie blând, deoarece acum Moise nu
mai are nici ce pierde nici ce câştiga: el este al Domnului şi lupta
este a Domnului!

Alte exemple de blândeţe:

1. Avraam, în disputa cu Lot asupra împărţirii ţării; Geneza

13.

2. Iosif şi fraţii săi; Geneza 45.

3. Domnul Isus Christos; femeia samariteanca

9.Înfrânarea poftelor

27
Roada Duhului este …Înfrânarea poftelor
Termenul folosit aici de Apostolul Pavel este egkrateia şi înseamnă
auto-control, stăpânire de sine, moderaţie. Este un cuvânt
compozit, partea a doua a sa provenind din termenul kratos care
înseamnă putere. Înfrânarea poftelor pare a fi ceva negativ, printre
atâtea virtuţi pozitive. Dintr-o dată ni se aminteşte, după ce am auzit
despre dragoste, bucurie şi blândeţe, că noi avem pofte care trebuie
stăpânite. Binele de care noi suntem în stare nu va echilibra
niciodată răul de care putem fi stăpâniţi, dacă nu suntem atenţi.
Bisericii din Efes, Domnul Isus îi aminteşte, după ce trece în revistă
trăsături de caracter măreţe şi realizări de invidiat, că îi lipseşte
ceva: dragostea dintâi (Apocalipsa 2:1-4). Aşa şi aici: la sfârşit ni se
aminteşte că avem şi duşmani puternici, şi aceştia provin din noi
înşine! Cum spunea Domnul Isus: Matei 15:19 Căci din inimă ies
gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile
mincinoase, hulele.
Nu toate poftele sunt rele. Ba unele dintre ele sunt puse în noi ca să
ne amintească de nevoi naturale care ne ajută să supravieţuim. Nu
vorbesc de pofta de mâncare, ci de exemplu de dorinţa după ceva
sărat, sau dulce. Astfel de „pofte” pot izvorâ din nevoia de sare a
organismului.
Problema este în faptul că după naşterea din nou, noi suntem
confruntaţi în continuare cu firea pământească: Romani 7:18 Ştiu,
în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea
pământească spune Pavel, şi noi ştim despre ce vorbeşte el. Firea
pământească trebuie răstignită (Galateni 5:24 Cei ce Sunt ai lui
Hristos Isus, şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile
şi poftele ei. Coloseni 3:5 De aceea, omorâţi mădularele voastre
care Sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea, şi
lăcomia, care este o închinare la idoli) şi omorâtă în felul acesta.
Omorârea omului vechi, a firii pământeşti (cărnii în greacă) este un
proces care durează adesea o viaţă întreagă. Este un antrenament
de care nu scapi, deoarece odată înrolat în „armata Domnului” devii
un ostaş pe viaţă, un alergător care nu se opreşte din alergare ci
înaintează cu stăruinţă: Evrei 12:1 Şi noi, deci, fiindcă Suntem

28
înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte
orice piedică, şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne, şi să
alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Pavel scria lui
Timotei: 2 Timotei 2:3-5 Sufere împreună cu mine, ca un bun ostaş
al lui Hristos. Nici un ostaş nu se încurcă cu treburile vieţii, dacă
vrea să placă celui ce l-a scris la oaste. Şi cine luptă la jocuri, nu
este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli.
Adevărul auto-controlului permanent este descris de Pavel atât de
frumos: 1 Cor 9:27 Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în
stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi
să fiu lepădat.

29