Dezvoltarea darurilor spirituale

(Efeseni 4:7-8)

Dacă ar fi să întrebăm un grup de oameni, cum poate o biserică statică să

crească și să devină eficace și roditoare, edificată, probabil veți primi o varietate de
răspunsuri. Unii ți-ar spune: Un mod prin care poți obține asta este să schimbi
păstorul, care uneori este o soluție; alții ar spune: Trebuie să schimbați muzica; alții
ar spune: Trebuie să schimbați stilul serviciilor; alții ar spune: Nu, trebuie să
schimbați locația, nu sunteți într-un loc bun; alții ar putea spune: Trebuie să schimbați
comitetul. Oamenii au tot felul de idei cum să devină o biserică eficace. Haideți să
citim ce spune Pavel despre ceea ce face o biserică activă: Dar fiecăruia din noi
harul, cuvântul har a fost tradus aici ,,cadou” din greacă, i-a fost dat după măsura
darului lui Hristos. De aceea este zis: „S-a suit sus, a luat robia roabă și a dat
daruri oamenilor.” Versetele 11-16: Și El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe
alţii evangheliști, pe alţii păstori și învăţători pentru desăvârșirea sfinţilor, în
vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi
la unirea credinţei și a cunoștinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la
înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace și
încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia
lor în mijloacele de amăgire, ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în
toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El, tot trupul, bine
închegat și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea
potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei și se zidește în dragoste. Aceasta este
o secțiune cu hrană tare din Scriptură, care vorbește despre Biserica lui Isus Hristos,
ce este ea, cum funcționează, ce trebuie să facă, este ea doar un club pentru creștini la
care să participe o mulțime de creștini și să se bucure împreună de un timp frumos,
după care fiecare să-și vadă de treaba lui, sau este ceva mai mult?
Una dintre reprezentările folosite în Noul Testament, a Bisericii este ca Trup al
lui Isus Hristos. Isus Hristos a trăit cândva, într-un singur trup, în timpul celor 33 de
ani ai vieții Sale. În ziua Cicizecimii, după ce S-a înălțat la Tatăl Său, Tatăl i-a dat un
trup nou, format din bărbați și femei, băieți și fete, botezați de Duhul în trupul Său,
Hristos fiind capul acestui Trup, iar Duhul Său fiind viața acestui Trup, și noi
împărtășim viața Duhului lui Dumnezeu, în noi. Fiecare membru al acestui Trup este
un mijloc prin care El își face lucrarea. Noi suntem diferiți, dar dependenți; după cum
am văzut înainte. În trup există anumite daruri care au fost date, pe care noi le-am
identificat ca fiind daruride conducere. Ceea ce spune apostolul Pavel aici este că El a
dat bisericii apostoli, proroci, evangheliști, păstoriși învățători, pentru a-i pregăti pe
oamenii lui Dumnezeu pentru lucrarea de slujire. De ce? Pentru zidirea Trupului lui
Hristos. Aceste daruri de conducere, spune el, au dost date pentru a-i pregăti pe
oamenii lui Dumnezeu pentru slujire, adică pentru a-i pregăti să slujească. De ce?
Pentru că astfel, Trupul lui Hristos să fie edificat.
Acest pasaj a fost, în general, înțeles greșit ani de zile, pe motivul că
translatorii care au tradus, au folosit o anumită punctuație. În varianta originală, din
greacă, nu existausemne de punctuație, așa că acestea au rămas la discreția
traducătorilor. Ei au tradus: El a dat pe unii apostoli; pe alții proroci; pe alții
evangheliști; pe alții păstori și învățători; De ce? pentru desăvârșirea sfinților,
virgulă, acesta este primul lucru pe care îl fac, în vederea lucrării de slujire, virgulă,
acesta este al doilea lucru pe care îl fac, pentru zidirea trupuluilui Hristos, acesta este
cel de-al treilea lucru pe care îl fac. Cu alte cuvinte,dacă întrebi: Care este datoria
unui păstor, a unui învățător, a unui evanghelist, a unui proroc și a unui apostol? El ar
spune: Aici ni se pare că au trei sarcini: Să îi desăvârșească pe sfinți, adică să-i
instruiască pe sfinți; să se angajeze în lucrarea de slujire și să zidească trupul lui
Hristos, dar mai recent, cele mai multe traduceri au revizuit punctuația și au scos
aceste virgule, schimbând complet înțelesul acestui pasaj: aceste daruri sunt date nu
pentru aceste trei lucruri, ci ele sunt date pentru a-i pregăti pe oamenii lui Dumnezeu
pentru lucrarea de slujire, ca trupul lui Hristos să fie zidit. Cu alte cuvinte, sarcina
profetului, evanghelistului, pastorului, învățătorului, prorocului este să echipeze
poporul lui Dumnezeu ca să se implice în lucrarea de slujire, pentru ca oamenii lui
Dumnezeu, implicându-se în lucrarea de slujire, să zidească Trupul luiHristos.
Această echipare a sfinților, termen folosit în Scriptură, care se referă la fiecare
creștin; nu doar la oamenii morți de multă vreme și puși în vitralii; se referă la
creștiniide rând, această echipare a creștinilor, adică a sfinților, este mijlocul prin care
Trupul lui Hristos este zidit. Lucrul acesta schimbă complet înțelesul pasajului, de la
sensul că pastorul, evanghelistul și învățătorul sunt actorii principali, la sensul că ei
sunt antrenorii echipei. O echipă de fotbal are un antrenor, iar rolul lui este să se
întâlnească, în timpul săptămânii cu echipa, și să se asigure că antrenamentele sunt
potrivite, să discute despre tactici și să pună abilitățile potrivite la locul potrivit.
Închipuiți-vă o echipă astfel antrenată, când vine marele meci, cu toții intră pe teren,
însă jucătorii se așază pe bănci, și antrenorul merge intră pe teren să înfrunte echipa
adversă; ce s-ar întâmpla? Două lucruri: antrenorul va pierde meciul și va fi
învinovățit pentru acest lucru. Dar uneori acesta a fost felul în care Biserica lui
Hristos a încercat să opereze. Cei mai mulți dintre noi suntem niște observatori
pasivi: Da, a fost minunat, ne-a plăcut! Sau: Huo, asta nu ne-a plăcut. Dar nu aceasta
este sarcina pastorului, a învățătorului, a liderului, a evanghelistului, etc; ci ei trebuie
să echipeze oamenii lui Dumnezeu pentru lucrarea de slujire, pentru că meciul, dacă
folosim această metaforă, nu se joacă duminica; fie că e duminică sau că e unul din
evenimentele din timpul săptămânii, toate sunt concepute să fie o instruire, o
antrenare, o echipare, pentru că adevăratul meci se joacă lunea, marțea, miercurea,
joia, vinerea, sâmbăta, în casele voastre, la birourile noastre, în școlile noastre, în
universitățile noastre, la locurile noastre de muncă, la fabricile noastre, în care Isus
Hristos este slujit, și unde prezența Lui este demonstrată prin modul în care trăim, iar
mesajul Său este auzit când noi ducem oamenilor Evanghelia lui Isus Hristos. Când
evaluezi un antrenor, nu o faci în funcție de retorica sa excentrică, ci în funcție de cât
de echipați sunt jucătorii să joace. Nu evaluezi un antrenor în funcție de abilitatea lui
de a descrie jocul, ci în funcție de cât de bine îi joacă jucătorii lui. De aceea Pavel,
după ce scrie aceste lucruri spune în versetele 14-16: ca să nu mai fim copii, plutind
încoace și încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor și prin
șiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci, credincioși adevărului, în dragoste, să
creștem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El, tot
trupul, bine închegat și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește
creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei și se zidește în dragoste.
Deci, răspunzând la întrebarea: Cum poate o biserică statică să devină
roditoare, eficace și edificată? Trebuie ca toți membrii ei să descopere care este lucrul
pe care Dumnezeu l-a însărcinat fiecăruia; care parte a Trupului, ce daruri, ce
abilități? Care sunt înclinațile inimii mele în slujirea altor oameni? Acesta este
motivul pentru care, discutând despre Biserica lui Hristos, privim la darurile
spirituale.
Trebuie să înțelegem darurile spirituale, cum pot fi dezvoltate darurile
spirituale, cum putem să fim mai folositori, mai eficienți. Știu că mulți dintre noi nu o
facem, nu este un subiect ușor de înțeles, dar Pavel le-a scris un lucru corintenilor în
1 Corinteni 12:1: În ce privește darurile duhovnicești, fraţilor, nu voiesc să fiţi în
necunoștinţă, adică, vreau să înțelegeți, vreau să știți ce sunt darurile spirituale și cum
le puteți folosi pentru zidirea Bisericii, să le cunoașteți eficacitatea și rodnicia lor în
comunitate. Nu trebuie să fii creștin de 20 de ani pentru a avea daruri spirituale. În
momentul în care devii creștin, parte din a fi creștin înseamnă că fiecare aspect al
vieții tale este predat lui Isus Hristos. Îți mărturisești nevoia de El, păcatul tău, vii la
crucea lui Isus Hristos, ești iertat, dar nu că aici se încheie povestea, ci iertat fiind,
urmează ca Duhul lui Dumnezeu să locuiască în tine și să trăiești sub stăpânirea lui
Isus Hristos. Asta înseamnă să fii creștin în Noul Testament. În momentul în care îți
predai viața sub stăpânirea lui Isus Hristos, trebuie să-ți pui întrebarea: Ce dorești să
fac și cum m-ai înzestrat pentru acest lucru?
Sunt trei lucruri importante cu privire la darurile spirituale: trebuie să ne dorim
darurile spirituale, apoi, trebuie să descoperim darurile spirituale, și trebuie să ne
dezvoltăm darurile spirituale.
1. Trebuie să ne dorim daruri spirituale. Acesta este un lucru pe care Pavel
l-a spus corintenilor când le-a scris în 1 Corinteni 14:1: Umblaţi după darurile
duhovnicești, iar în text, Efeseni 4:7: Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după
măsura darului lui Hristos. Înseamnă că fiecare avem daruri, iar noi trebuie să dorim
cu ardoare și cu înflăcărare, să le descoperim și să fim folositori și activi. Nu se
întâmplă ca noi, stând pasivi, cu mâinile încrucișate, să ne trezim cu un dar spiritual
de undeva, sau să apară ceva neașteptat, abilitatea de a face ceva. Care sunt darurile
mele spirituale? Există daruri naturale, înăscute, și daruri spirituale.
Trebuie să existe o legătură între ele, așa cum trebuie să existe o deosebire între
ele. Există o legătură între ele pentru că Dumnezeu a fost Creatorul nostru, înainte să
ne fie Mântuitor. Atunci când ne-a creat, ne-a făcut într-un anumit fel. Pavel le spune
efesenilor în Efeseni 2:10: Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiţi în Hristos
Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm
în ele. Sunt anumite lucruri pentru care am fost pregătiți dinainte să le facem, am fost
pregătiți de Dumnezeu, Creatorul nostru, pentru că suntem lucrarea Lui, creația Lui,
după cum spune acest verset.
Moise, când a fost chemat de Dumnezeu să îi conducă pe israeliți afară din
Egipt, și să îi ducă prin pustie înspre Canaan, a vrut să se sustragă de la această
responsabilitate și a avut o scuză bună. În Exodul 4:10 scrie așa: Moise a zis
Domnului: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea ușoară și cusurul acesta nu-i
nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când vorbești Tu robului Tău, căci vorba
și limba îmi sunt încurcate.” E un mod elocvent de a-și exprima lipsa de elocvență,
aceasta fiind scuza lui: Nu știu cum să vorbesc, nu sunt elocvent. Dacă trebuie să
merg acolo să mobilizez toată această mulțime de foști sclavi și să-i conduc prin
pustie, nu sunt persoana potrivită pentru acest lucru. Nu sunt elocvent, a spus Moise.
Ei bine, iată ce i-a spus Dumnezeu în versetul 11: Domnul i-a zis: „Cine a făcut gura
omului? Și cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu, Domnul?
Cu alte cuvinte: Cine te-a vreat, Moise? Cine ți-a dat aptitudini și cine ți-a dat
slăbiciuni? Cine ți-a dat gură? Acum du-te. Te voi ajuta și voi vorbi, te voi învăța ce
să spui. Dar Moise tot n-a înțeles, pentru că în versetul următor spune: Moise a zis:
„Ah, Doamne, trimite pe cine vei vrea să trimiţi!” Ce răspuns minunat! Această lipsă
de încredere apare peste tot în Scriptură, și este minunat să Îi spui lui Dumnezeu: Nu
pot să fac acest lucru, pentru că atunci descoperi că Dumnezeu este Cel care-l va face,
iar tu trebuie să-l faci în dependență de El. Ideea este că Dumnezeu spune: Cine a
făcut gura omului? Există anumite abilități de bază pe care Dumnezeu ni le-a dat
când ne-a creat, ne-a creat cu anumite abilități înnăscute, iar aceste abilități variază.
Când tu îți predai viața lui Hristos, abilitățile noastre înnăscute, energizate de Duhul
Sfânt, devin abilități spirituale și totodată, mijloace pentru implicarea în slujirea
spirituală. Astfel, darurile noastre înnăscute, predate lui Isus Hristos, devin daruri
spirituale când le folosim după îndrumarea și puterea Sa.
Ieremia a avut o problemă asemănătoare când a fost chemat să fie profet. În
Ieremia 1:5-6: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale te
cunoșteam și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte și
te făcusem proroc al neamurilor.” Eu am răspuns: „Ah, Doamne Dumnezeule, vezi
că eu nu știu să vorbesc, căci sunt un copil.” Ceea ce a trebuit Dumnezeu să îi spună
lui Ieremia este foarte asemănător cu ce i-a spus lui Moise. Din nou, ca și în cazul lui
Moise, Dumnezeu recurge la: Hei, Ieremia, cine te-a creat? Cine te-a întocmit în
pântecele mamei tale? Te cunoșteam dinainte să te naști, de dinainte să te întocmesc
în pântece, cu alte cuvinte, de dinainte să fii conceput, și te-am pus de-o parte; tr-am
desemnat ca proroc al neamurilor. Deci, Ieremia, nu-mi spune că nu poți să faci asta.
Eu te-am țesut atunci când te-am creat, astfel încât să te lași în seama Mea, iar eu voi
fi mijlocul care îți va permite să faci asta. Dumnezeu este Creatorul nostru înainte să
fie Mântuitorul nostru. Chiar mai interesantă însă este afirmația lui Pavel despre sine
însuși, din Galateni 1:15, unde spune: Dar, când Dumnezeu, care m-a pus deoparte
din pântecele maicii mele și m-a chemat prin harul Său, a găsit cu cale să fiu apostol.
Ne amintim că Pavel, înainte să fie Pavel, a fost Saul din Tars. Saul din Tars nu era
un om cu o reputație bună între creștini, de fapt, era cel mai mare dușman al bisericii
creștine. Dacă ar fi în viață astăzi, no l-am cataloga, fără îndoială, ca fiind un terorist,
un extremist. Ni se spune în cartea Fapte 9:1-2 că: Dar Saul sufla încă ameninţarea
și uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot și i-a cerut
scrisori către sinagogile din Damasc, ca, dacă va găsi pe unii umblând pe Calea
credinţei, atât bărbaţi, cât și femei, să-i aducă legaţi la Ierusalim. Lucru interesant a
fost că, mai târziu, el privește la viața lui și spune: Chiar aptitudinea cu care am gost
înzestrat, abilitatea înnăscută de a mobiliza oamenii împotriva Bisericii lui Isus
Hristos, de a ucide, distruge și întemnița creștini, acea abilitate, odată predată lui Isus
Hristos, devine abilitatea care mă faceun apostol deschizător de drumuri în lumea
mediteraneană. Atunci când Saul a fost convertit, Dumnezeu nu a spus așa: Îți dau un
dar de conducere și mobilizare, și tu vei fi un mare conducător pentru oamenii Mei,
pentru că el era deja un mare conducător, dar acum, pur și si plu, darul său a fost
supus unei noi conduceri, darurile sale au fost supuse unei noi autorități, unei noi
împuterniciri, și astfel abilitățile lui naturale, predate lui Isus Hristos, împuternicite de
Duhul Sfânt, l-au făcut marele apostol care a devenit. Deci, nu treceți cu vederea
înzestrările înnăscute. Este primul loc în careîncepeți să vă uitați. Care este lucru la
care m-a chemat Dumnezeu? Ce fel de persoană sunt? Ce îmi dă energie? De obicei,
în estrările sunt lucruri care te energizează, nu care te storc.
Dumnezeu îi spune lui Moise în Exodul 4:11: Domnul i-a zis: „Cine a făcut
gura omului? Și cine face pe om mut sau surd, cu vedere sau orb? Oare nu Eu,
Domnul? Aici Dumnezeu își asumă responsabilitatea pentru două lucruri; își asumă
responsabilitatea pentru abilitățile oamenilor, dar și pentru dizabilitățile lor. El face
referire aici la niște dizabilități dramatice, pentru a scoate în evidență idea: Cine face
pe om surd, mut sau orb? Atât înzestrările noastre înnăscute, cât și neputințele noastre
înnăscute, și le avem pe ambele; cu toții le avem pe amândouă, sunt deopotrivă date
de Dumnezeu. Este la fel de mult o necesitate; este la fel de mult un semn al
maturității spirituale să ne recunoaștem neputințele, ceea ce nu suntem înzestrați să
facem, cât și să ne recunoaștem aptitudinile și să le exploatăm: Asta m-a chemat
Dumnezeu să fac. Este important să fii încredințat cu privire la amândouă, e
important să fii încredințat cu privire la ceea ce nu poți să faci, și să nu te simți
intimidat de acest lucru, după cum este important să fii sigur de ce poți face, și să nu
fii arogant. Există unii oameni care sunt înclinați să își recunoască neputințele foarte
repede și să se resemneze din cauza acestora: Nu pot să fac asta. Există alții, înclinați
să se definească în funcție de abilitățile lor, ei pot deveni aroganți și autosuficienți,
fără să înțeleagă că motivul pentru care avem atât aptitudini, cât și neputințe este să
devenim interdependenți; Biserica lui Isus Hristos n-a fost menită să funcționeze
vreodată cu doar câțiva copii minune, iar ceilalți doar să lenevească. Suntem cu toții
interdependenți.
Cineva a întrebat cum să-și descopere darul și pastorul l-a întrebat: Sunteți
membru în această biserică? Faceți parte din altă biserică? E a doua oară când vin
aici, dar merg și la alte câteva biserici. Pastorul i-a spus: Nu îți vei descoperi
niciodată darurile spirituale plutind aiurea, sperând că undeva, cumva, vei găsi un loc
pentrutine. Trebuie să faci parte dintr-o comunitate locală de credincioși, și în cadrul
acestei comunități îți vei găsi locul, îți vei descoperi rolul. Moise a fost puțin cam
încet la a-și cunoaște, până la urmă, neputințele. Când , în cele din urmă, a condus
poporul Israelafară din Egipt și trecea prin pustie, în Exodul 18, socrul său, un om pe
nume Ietro, a venit la el într-o zi și i-a spus:Moise, ia loc. Te vei epuiza de tot. I-a
spus următorul lucru: Nu poți face totul, trebuie să delegi alți oameni. Limitează-te să
faci ceea ce numai tu poți, iar restul deleagă-le altora. Dă-le altora restul sarcinilor;
ia-ți mâinile de pe ele. Și Moise a ascultat de sfatul socrului său, acesta este,
întotdeauna, un lucru înțelept, iar rezultatul a fost: în primul rând au implicat sute de
oameni să slujească, iar în al doilea rând, Moise a prevenit epuizarea totală și nu a
avut o cădere nervoasă.
 Darurile noastre spirituale vor include înzestrările noastre înnăscute care sunt
predate lui Isus Hristos și energizate de Duhul Sfânt, însă există daruri spirituale care
ne sunt date de Duhul Sfânt; ele nu sunt doar împuternicirea darurilor înnăscute, ci ne
sunt date în mod specific pentru un anumit scop, pentru înaintarea planurilor
Domnului Isus, capul Trupului. Acest lucru este valabil în mod specific în cazul
darurilor moraculoase, precum: vindecarea, darul vorbirii în limbi, darul tălmăcirii.
Există câteva daruri care se află, în mod clar, pe tărâmul miraculosului, pe care Duhul
Sfânt le dă și le face posibile, pentru că El este la lucru în noi și prin noi. Dar
principiul general este acesta: trebuie să ne dorim daruri spirituale; trebuie să le dorim
cu ardoare. Unde, Doamne, la ce lucru m-ai chemat și pentru ce lucru m-ai înzestrat
ca să slujesc planurilor Tale, în comunitatea locală, spre zidirea ei, iar scopul zidirii
Trupuluinu este ca el să fie un trup mare, ci ca Trupul să fie activ și roditor în slujire,
pentru lume, ducând Evanghelia la bărbați și femei, băieți și fete, care nu ar afla
despre ea niciodată. Și fiecare dintre noi trebuie să fie implicat în această lucrare.
Deci trebuie să ne dorim darurile spirituale.
2. Trebuie să ne descoperim darurile spirituale. Trebuie să identificăm
darurile spirituale în cadrul trupului colectiv al Bisericii. În 1Timotei 4:14, Pavel i-a
scris lui Timotei care mersese în Efes și conducea biserica de acolo, dar în mod clar
se delăsase puțin, lucrurile nu mergeau chiar bine. Iată ce scrie acolo: Nu fi nepăsător
de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin prorocie, cu punerea mâinilor de
către ceata prezbiterilor. Eu nu vreau să spun aici că în momentul în care bătrânii își
pun mâinile peste tine, darurile încep să coboare prin mâinile lor, prin degete, și apoi
în tine. În 2 Timotei 1:6 îi spune din nou: De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi
darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele. Mi-am pus mâinile
peste tine, Timotei, cu o altă ocazie, și darurile au început să curgă din mâinile mele,
peste tine; ci punerea mâinilor a reprezentat recunoașterea prezbiterilor, acolo în Efes
i apoi a mea, Pavel, care te-am trimis în Efes, căci tu ai fost chemat de
Dumnezeu, ai fost înzestrat de Dumnezeu pentru o anumită sarcină în cadrul bisericii.
Pastorii când sunt ordinați au un serviciu de învestire și ordinare, ceata prezbiterilor
își pun mâinile peste ei. Când se ridică de la rugăciune, nu au primit ceva ce nu aveau
înainte, ci ei recunoșteau chemarea pentru o anumită sarcină, un anumit rol, erau puși
deoparte pentru aceasta, și toate acestea în armonie completă cu Trupul; asta
înseamnă acest gest. Bineînțeles că e vorba de punerea deoparte pentru o slujire
publică. Punerea mâinilor este mai publică pentru cei a căror slujire urmează să fie
mai publică.
Această punere a mâinilor este întâlnită în Scripturi. Pavel când l-a întâlnit pe
Domnul Isus pe drumul Damascului, el I-a spus: Ce vrei să fac? Și a primit răspuns la
această întrebare: Tu vei propovădui Evanghelia neamurilor și îți voi arăta cât de mult
ai să suferi pentru Numele Meu. Iată agenda ta: Du Evanghelia neamurilor; asta
înseamnă să ieși din Israel, să traversezi lumea mediteraneană și să duci Evanghelia;
va fi un proces greu, vei suferi în timp ce vei face asta. Saul din Tars a înțeles acest
lucru, a coborât în Arabia pentru o vreme, a stat o perioadă singur, se parecă acela a
fost un timp în care s-a întâlnit cu Dumnezeu, și care, poate, a analizat modul în care
Scripturile Vechiului Testament, la care avea acces, arătau și îi îndreptau atenția câtre
Hristos, pentru că acest lucru face parte din slujirea lui ulterioară. Apoi, în cele din
urmă, a mers acasă în Tars, în Turcia de azi. După un număr de ani, e greu de
amplasat în timp exact șirul evenimentelor, dar vreo 14 ani mai târziu, Barnaba care a
fost trimis să conducă biserica din Antiohia, și-a amintit de Saul din Tars, și-a amintit
că era un om cu potențial, a mers în Tars să îl caute și l-a adus înapoi în Antiohia.
Pavel predica în Antiohia cu Barnaba de un an de zile, participând împreună cu el la
slujire, iar liderii bisericii din Antiohia s-au adunat să slujească, în Fapte 13:2, să
postească și să se roage, și spune în felul următor: Pe când slujeau Domnului și
posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru
lucrarea la care i-am chemat.” Este interesant; Pavel primise această instrucție de la
Domnul Isus, personal, el știa: Dumnezeu m-a chemat, dar a așteptat până a venit
ziua când Dumnezeu a spus acest lucru bisericii, liderilor bisericii din Antiohia, din
care făcea parte, și ni se spune că ei și-au pus măinile peste Pavel și peste Barnaba,
adică i-au pus deoparte. Darul acesta nu constă în înzestrarea lui Pavel.
Împuternicirea este un dar dat de biserică și să fie trimiși în lume, să ducă Evanghelia
în lumea neamurilor. Ei s-au urcat într-o barcă și au călătorit până în Cipru, și astfel a
început călătoria misionară a lui Pavel și slujirea lui de-a lungul Europei de sud, dar
biserica și-apus mâinile peste ei, iar ei au recunoscut că acesta era lucrul pentru care
erau chemați.
Darurile spirituale nu sunt doar pentru individ, sunt și asta; persoana primește
împuternicirea, acea înzestrare, dar apoi, acea persoană devine un dar pentru biserică,
pentru că nu este vorba numai de ce poți să faci, ci persoana este dăruită bisericii. Și
fiecare persoană, noi toți avem daruri spirituale, nu trebuie să ne privim ca pe niște
hoinari singuratici sau ca persoane de la periferie; noi suntem oferiți de Dumnezeu ca
daruri pentru biserica locală, pentru a o echipa să funcționeze bine și adecvat și să își
ducă la îndeplinire sarcina. În Fapte 6, apostolii au ajuns atât de ocupați cu biserica
din Ierusalim, încât lucrurile nu mai erau făcute cum trebuia, și în particular, anumite
văduve au fost neglijate, așa că le-au spus creștinilor din Ierusalim: De aceea,
fraţilor, alegeţi dintre voi șapte bărbaţi vorbiţi de bine, plini de Duhul Sfânt și
înţelepciune, pe care îi vom pune la slujba aceasta, ca să fie capabili să se ocupe de
aceste nevoi practice; acest lucru ne va permite să ne concentrăm pe rugăciune și pe
slujirea prin Cuvânt. Când au desemnat acești șapte bărbați, ei și-au pus măinile peste
ei, și ni se spune că s-au rugat pentru ei, iar ei au fost însărcinați să slujească bisericii
din Ierusalim în acest fel specific care le-a fost încredințat.
Acestea, bineînțeles, sunt roluri de conducere, care sunt puse de-o parte în mod
public, în felul acesta. De aceea nu trebuie să întrebăm doar la nivel individual:
Doamne, ce dorești să fac? Ci și la nivel colectiv, ca biserică, să spunem: Doamne, ce
daruri există în acest grup de credincioși, pe care vrei să le folosești? Te rugăm ajută-
ne să le recunoaștem și să le discernem. Acesta pare să fie modelul Bisericii primare.
Când Noul Testament vorbește despre lupta dintre fire și Duhul, firea
reprezentând ceea ce este omenesc la origine și omenesc ca energie, în opoziție cu
ceea ce este din Duhul Sfânt, care este la lucru în om și prin om; nu este doar o
bătălie între bine și rău, este o bătălie în care alegi prin a cui putere și pentru a cui
agendă faci tu toate acestea. Este doar prin putere omenească, prin abilitățile tale?
Pentru a cui agendă, pentru agenda ta sau pentru a altcuiva? Asta înseamnă să trăiești
în trup. Sau poți să trăiești în duh: Fac acest lucru prin puterea lui Isus Hristos Cel
înviat care locuiește în mine, pentru a înainta interesele, planurile, scopurile și agenda
lui Isus Hristos care este Domnul și care este capul Trupului Său, de aceea, noi nu
avem libertatea să avem agendă personală în cadrul Bisericii lui Isus Hristos. Trebuie
să spunem: Doamne, ce dorești Tu să fac? Bineînțeles, s-ar putea ca uneori să
înțelegem greșit modul în care ne conduce și ne ghidează Dumnezeu, sau să acționăm
după poftele trupești, iar acest lucru cauzează, întotdeauna, haos, pentru că Scriptura
ne adeverește asta. Cei care slujesc trebuie să fie oameni evlavioși și fericiți, cu ego-
uri cât mai mici și duh de slujire care să fie entuziasmați cu privire la lucrarea din
biserică, și care să manifeste o dispoziție de a învăța și de a se adapta, o
disponibilitate de a lucra în armonie.
Deci noi trebuie să dorim darurile spirituale, trebuie să le descoperim în
contextul Trupului, nu suntem niște călători solitari, le descoperim în contextul
Trupului.
3. Trebuie să ne dezvoltăm darurile spirituale. Cum le dezvoltăm? Pavel i-a
zis lui Timotei: Nu fi nepăsător de darul care este în tine, care ţi-a fost dat prin
prorocie, cu punerea mâinilor de către ceata prezbiterilor. Este posibil să îți neglijezi
darul și să devină astfel inactiv. El spune în 2 Timotei 1:6: De aceea îţi aduc aminte
să înflăcărezi darul lui Dumnezeu care este în tine prin punerea mâinilor mele,
pentru că îl putem neglija și îl putem pierde, trebuie să îl exercităm; trebuie să îl
ascuțim. Asta înseamnă că trebuie să-i dăm drumul, trebuie să experimentăm și
trebuie, iar acest lucru este important, să fim dispuși să eșuăm.
Uneori descoperi ce nu poți să faci încercând să îl faci și realizând: Nu pot să
fac asta, uneori faci ceva și eșuezi, poate chiar lamentabil și ai de ales între a fugi cu
coada între picioare sau a te întoarce și a spune: Doamne, am să încerc din nou. și să
începi să înveți. Toți își aduc aminte de prima dată când au vorbit în public, din cauza
emoțiilor s-au prezentat lamentabil, dar și atunci a fost cineva să ne încurajeze, să nu
renunțăm, poate am primit chiar mici aprecieri: Ai fost tare emoționat dar vreau să
mai încerci. Unii dintre cei care au eșuat la început, au ajuns mari predicatori. Unii
din cei mai buni învățători pe care îi veți avea vreodată sunt propriile greșeli, așa că
nu vă fie frică de ele. Lăsați oamenii să facă greșeli, nu vă aruncați pe ei ca și cum ați
fi o tonă de cărămizi, veniți și încurajați-i să facă mai bine, spuneți-le care a fost
greșeala, dar nu săriți peste ei, și dacă înzestrarea lor nu este în acel domeniu, e în
regulă, va deveni evident nu peste mult timp, dar nu vă fie frică de greșeli. Dacă nu
suntem dispuși să facem greșeli, nu vom putea nici crește.
Dar aceasta nu este doar o activitate formală a Bisericii. Când Noul Testament
vorbește despre Biserica lui Isus Hristos, creștinii nu merg la biserică; creștinii sunt
biserica, iar biserica se adună la o anumită oră în timpul săptămânii, apoi se va
împrăștia, dar este în continuare Biserica, deși împrăștiată acum, iar Biserica lui Isus
Hristos va fi ocupată de lumea afacerilor, lumea profesională, lumea academică,
oricare este cercul de influență, poate în azilul de bătrâni. Există o biserică
împrăștiată, chiar dacă în mod colectiv ne adunăm, ne încurajăm și ne îmbogățim
unul pe altul, descoperim unde suntem puternici și acceptăm domeniile în care
suntem slabi, suntem și împrăștiați, iar în acel domeniu trebuie să spunem: Doamne,
ce dorești să fac? iar tu îți ții ochii deschiși pentru oportunități.
 Bineînțeles, nu fi atașat de darul tău; fii atașat de Isus Hristos, pentru că El te
va folosi în feluri complet neașteptate. Să nu spui: Așa trebuie să fiu folosit de
Dumnezeu. Cineva spunea că ar vrea să-și folosească înzestrarea muzicală. La ce știi
să cânți? La pian, și cânta bine. Cum ar putea folosi Dumnezeu darul meu muzical?
Pastorul l-a întrebat: Dar dacă Dumnezeu ți-ar spune să îți tai pianul în bucăți? El a
întrebat: Cum adică? I s-a spus: Păi, să presupunem că Dumnezeu vrea să te trimită
misionar în Amazon? Un pian nu e folositor într-o canoe. Știi, s-ar puteaca El să vrea
ceva cutotul diferit. Ai daruri, dar nu te atașa de ele; atașază-te de Hristos. Dacă
separi darul tău de Hristos și te dedici darului tău, îl vei exercita în fire, ceea ce
înseamnă că nu va aduce viață. Tu să spui: Doamne, iată-l. Ți-l dau Ție. Ia-l sau dă-
mi-l înapoi. Moise a stat la rugul aprins și Dumnezeu i-a spus: Ce ai în mână? El a
spus: Un toiag. El era păstor și toiagul din mâna lui era un toiag de păstor. Dumnezeu
a spus: Aruncă-l la pământ. Ne amintim pasajul din Exod 4. Toiagul s-a prefăcut într-
un șarpe, care îl înspăimânta pe Moise și Moise se spune că fugea de el. Cum adică,
acest toiag pe care îl țineam în mână, cu atâta inocență, toți acești ani, devine, din
senin, un șarpe? Dar Dumnezeu îl învață o lecție. Ce ții tu în mână crezi că este
toiagul tău, toiag de păstor, mijlocul tău de trai, înzestrarea ta, talentul tău; aruncă-l
jos, conține un șarpe. Apoi Dumnezeu i-a cerut ceva foarte ciudat: Apucă-l de coadă.
Nu apuci niciodată un șarpe de coadă, dacă o faci, î i va întoarce capul și te va
mușca, iar tu te vei albăstri, vei cădea și vei muri. Întotdeauna apuci șarpele de cap.
Când Moise l-a prins de coadă, s-a transformat într-un toiag, în mâna lui. E în regulă,
ți l-am dat înapoi acum. Tu crezi că acest toiag din mâna ta este înzestrarea ta,
mijlocul tău de trai: Aruncă-l la pământ și vei descoperi că poate fi un șarpe care să te
înspăimânte, așa că apucă-l de coadă, iar Eu mă ocup de partea periculoasă. Știți ce s-
a întâmplat apoi cu toiagul lui Moise? Dumnezeu a spus: Când vei merge, asigură-te
că iei toiagul care s-a prefăcut într-un șarpe, și nu în orice șarpe, asigură-te că este
toiagul care s-a prefăcut în șarpe, și lovește Nilul cu el, și Nilul s-a transformat în
sânge. Ne amintim de urgiile care au urmat apoi: ia toiagul și lovește asta, lovește
asta, ține-l acolo, ține-l sus în aer, du-te la Marea Roșie, întinde-ți toiagul peste Marea
Roșie, iar ei au pășit pe pământ ca pe uscat. Se întâlnesc cu primul inamic, amalec,
Ține toiagul ridicat în aer, toiagul care s-a prefăcut în șarpe. De ce acest toiag? Pentru
că acest toiag spune: Aceasta nu mai este afacerea lui Moise, este afacerea lui
Dumnezeu; a fost adus la picioarele Lui. Și vedeți, uneori, când ai daruri mari, ele
devin cel mai mare dușman, pentru că devii devotat darurilor, în loc să spui:
Exercitând acest dar, trăiesc în umilă dependență față de Domnul Isus Hristos, pentru
ca El să facă ce dorește pentru a-Și împlini planul și scopurile, pentru ca Trupul,
spune Efeseni 4, să fie zidit. Ce înseamnă asta? Dacă vei veni și te vei uita pe ușă, vei
vedea un trup bine zidit? Nu, ci că Trupul va erupe afară din clădire. Nu vii să te uiți
la el; îl experimentezi slujind în dragoste, bunătate și compasiune, iar Evanghelia lui
Isus Hristos este dusă lumii, nu pentru că toți suntem evangheliști, că nu suntem,
avem diferite abilități, diferite daruri, dar evanghelistul nu își va putea face treaba
dacă ceilalți care sunt înzestrați, nu sunt cu el, slujind împreună cu el în orice fel este
nevoie.
Ești înzestrat? Da, ești. Are Dumnezeu un plan pentru tine? Da, are. Trebuie să
merg să mă adaptez la ceilalți creștini? Da, trebuie. Dacă vei fi un călător singuratic
nu vei realiza prea multe; împreună, în interdependență, Trupul este zidit, și fiecare
mădular își face partea lui.
****************
Cum lucrează aceste abilități, înzestrări și daruri individuale pe care le avem,
împreună cu întregul trup, pentru ca noi să fim la unison, îndeplinind scopul și faptele
bune pe care El le-a pregătit pentru noi mai dinainte să le facem? Aceia dintre noi
care suntem în poziții de învățători sau de conducere, rolul nostru este acesta și numai
acesta: să expunem Cuvântul lui Dumnezeu, astfel încât, în dependență de Duhul
Sfânt, oamenii să fie aduși mai aproape de agenda pe care o are Domnul cu ei, ca ei
să înțeleagă mai bine și să fie mai încântați de faptele bune pe care Dumnezeu le-a
pregătit mai dinainte pentru ei ca să le facă, ca ei să se angajeze în lucrările de slujire
pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru ei. Heny Blackaby și fiul său Richard au scris o
carte numită Conducerea spirituală. Acolo este o propoziție care însumează mesajul
cărții: autoritatea spirituală înseamnă a-i duce pe oameni în planul lui Dumnezeu. Cei
din conducere pot influența oamenii în diferite feluri. Dacă spunem că a conduce
înseamnă a influența, așa e, bineânțeles, dar și conducerea proastă este și ea o
influență: o influență proastă. Însă conducerea spirituală înseamnă să îi aduci pe
oameni în planul lui Dumnezeu. Deci scopul conducerii, al învățăturii și al slujirii
publice pe care Dumnezeu a dat-o Bisericii, este ca, în final, oamenii să fie pregătiți
pentru lucrarea de slujire. Eu cred că acestea sunt faptele bune pe care Dumnezeu le-
apregătit mai dinainte să le facem. Acestea sunt lucrările care ne sunt dăruite în mod
unic și pentru care suntem echipați și chemați să le facem, pentru ele ne-au fost date
daruri diferite.
Rezultatul este că noi slujim scopului lui Dumnezeu și ne mișcăm în
conformitate cu planul lui Dumnezeu. Asta ar putea să ne schimbe complet atitudinea
când venim la biserică. Când venim aici, noi spunem: Doamne, du-mă mai departe în
planul Tău prin călăuzirea Cuvântului lui Dumnezeu, care e menit să mă pregătească
pentru lucrări de slujire, aceste fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit mai
dinainte pentru mine ca să le fac, care fac ca scopul și interesele lui Dumnezeu dă
înainteze. De aceea e vital ca fiecare dintre noi să își găsească locul în planul Său.
Care este locul meu în planul Său? Știi care este locul tău în planul Său? Nu vorbesc
acum despre o mulțime de indivizi, nu acesta este contextul aici, ci acești indivizi
găsindu-și locul în planul Său, împreună, la unison, trăiesc sub conducerea lui
Hristos, care este capul Bisericii Sale, pentru înaintarea intereselor și a scopurilor Lui
în lume.
Cea de-a treia etapă mă face să mă întreb de ce, de cedă El apostoli, proroci,
evangheliști, păstori și învățători? Este pentru a pregăti oamenii Domnului pentru
lucrările de slujire. De ce suntem noi pregătiți pentru lucrări de slujire? A treia etapă
continuă în a doua parte a versetului 12-13, spunând: pentru zidirea trupului lui
Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei și a cunoștinţei Fiului lui
Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; Este
oafirmație foarte bogată. Primul lucru pe care îl spune este: pentru zidirea trupului
lui Hristos. Ce zidește trupul lui Hristos? Implicarea în lucrarea de slujire. De ce te
implici în lucrarea de slujire? Pentru că păstorii, învățătorii, evangheliștii, prorocii și
apostolii pregătesc oamenii lui Dumnezeu pentru lucrarea de slujire. Cu alte cuvinte,
dacă scoți o a doua clauză și spui că prorocii, păstorii, învățătorii, etc, vin să ne
edifice și să ne învețe pentru zidirea trupului lui Hristos, asta înseamnă doar
îngrășare; nu asta înseamnă a fi zidit. Zidirea este o consecință a implicării în
lucrările de slujire. Cred că un principiu foarte important în Scriptură este că dacă
ceea ce face Dumnezeu în noi nu revărsăm și înspre alții, ceea ce Dumnezeu face în
noi va începe să stagneze. Asta a spus Isus în Ioan 7:37-39, când El era în Ierusalim,
în ultima zi a Praznicului, El a spus: Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să
bea. Dar El nu a încheiat aici: Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de
apă vie. Apoi, Ioan, care, a scris asta, adaugă un comentariu editorial: Spunea
cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El.
Deci Isus a spus: Dacă ești însetat, nu rămâne însetat; vino la Mine și bea, și cea mai
profundă nevoie a inimii tale va fi săturată. Dar nu acesta este sfârșitul frazei: Din
inima lui vor curge râuri de apă vie, iar dacă spui: Vreau să beau, însă nu lași ca
aceste râuri să se reverse pentru a-i sluji pe alții, pentru a-i binecuvânta pe alții,
pentru a te preocupa de alții, pentru a-i iubi, ceea ce se revarsă înspre tine va stagna și
se va usca. De aceea există creștini care sunt cu adevărat născuți din nou din Duhul
Sfânt, dar, de fapt, plictisiți de viața lor de creștini. Acesta este motivul. Nu pentru că
ai nevoie să te naști din nou din Duhul; ai fost noscut din nou din Duhul, ai tot ce
Dumnezeu are să îți dea. El ți s-a dat pe Sine, dar tu nu îl lași să lucreze prin tine.
Ceea ce face Dumnezeu în noi este intenționat apoi să fie un mijloc prin care
Dumnezeu să lucreze prin noi. Deci ceea ce a spus Pavel aici este că atunci când re
unoaștem că aceste slujbe de conducere sunt pentru a-i pregăti pe oamenii lui
Dumnezeu pentru lucrarea de slujire, și participăm la aceste lucrări de slujire, faptele
bune pe care El le-a pregătit mai dinainte ca să le facem, trupul lui Hristos va fi zidit.
Este o zidire activă, nu una pasivă.
Fiecare din noi avem daruri diferite, și, de obicei, nu ne descoperim darurile
până nu exersăm care ar fi acelea. Una din cele mai bune metode de a afla dacă ești
înzestrat sau nu este să începi ceva și să vezi că eșuezi, apoi constați că nu ești
înzestrat. Dar nu te da bătut din start, darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat ne
energizează, pentru că acesta este modul în care am fost făcuți. Unii care au predicat
prima dată, într-un minut au terminat de spus tot ce au avut de spus, câteva pagini de
notițe și au spus: Amin. Apoi au spus că n-au să mai predice niciodată, le-a fost
rușine. Dar dacă cei din față nu i-au aruncat ca rebuturi, i-au folosit iar, s-au
perfecționat. Nu ne descoperim darurile peste noapte. Știți că Pavel spune că
angajarea în lucrarea de slujire zidește trupul lui Hristos. Lucrul acesta este
experimentat. Când am început să citesc Biblia, am citit-o ca să mă informez, mi se
părea că am înțeles totul sau că nu am înțeles nimic, dar începând să vorbesc cu
oamenii, primeam întrebări și poate nici nu înțelegeam întrebările, darmite să am
răspunsuri, dar a trebuit să citesc Biblia ca să aflu răspunsurile: Ce are Biblia de spus
față de subiectul cutare? Dintr-o dată, citirea mea, dintr-o rutină necesară, s-a
schimbat în hrană și edificare. Rugăciunile erau foarte generale, mă rugam pentru
mâncare, sănătate, purtare de grijă, pentru rude și prieteni: Doamne binecuvintează-i
pe toți, asta e tot ce spuneam. Mântuiește-i pe toți. Amin. Gata. Când m-am căsătorit
a intrat și soția pe listă, apoi copiii, mai ales când au apărut problemele. Când ești și
implicat într-o activitate, nu știi cum te vei descurca, te rogi și ceri ajutor lui
Dumnezeu. Vorbești constant la lucru cu un coleg din Biblie, începi să te rogi pentru
el: Doamne, dă-mi Tu o cale să ajung la inima lui, înăuntrul lui, Doamne, atrage-l Tu
la Tine. Și dintr-o dată am început să mă rog specific, apoi am observat că m-am
rugat pentru un lucru și după un timp Dumnezeu a răspuns, Dumnezeu mi-a ascultat
rugăciunea. Colegul pentru care te rogi și cu care vorbești, începe să vină la biserică,
și astfel devii zidit, edificat. Dacă înțeleg eu bine Scriptura, slujirea nu este doar o
opțiune pentru cei care au niște timp liber. Slujirea lui Dumnezeu este revărsată în
afară, indiferent de contextul în care El ne-a pus, a lucrării Lui în noi.
Există slujire individuală, a fiecăruia dintre noi; mâine acest grup de oameni
mâine se vor împrâștia la locurile lor de muncă, în tot felul de alte părți, și există
prezența individuală, mărturia individuală, viețile individuale pe care le trăim și
mărturiile pe care le purtăm. Dar exisă și slujirea corporată, când folosește: împreună.
Nu putem separa individul de colectiv, pentru că individul este slab, da ă este izolat
de trupul colectiv. Trupul colectiv este fără îndoială slăbit, când indivizii sunt
despărțiți de trup. Atât împreună, cât și individual, noi îl slujim și împlinim împreună
scopurile lui Dumnezeu, și aceasta, pentru ca trupul lui Hristos să fie zidit.
Apoi, enumeră trei modalități prin care este edificat. Observăm că spune că
suntem edificați, până ajungem la 1.unirea credinței, în primul rând. Când spune
credință, acest cuvânt este folosit uneori în Noul Testament, ca fiind doar corpul
doctrinei și al adevărului creștin: credința. Iuda scrie: luptați pentru credința care a
fost dată sfinților o dată pentru totdeauna. Cu alte cuvinte, spune el, înțelegerea
noastră cu privire la adevărul creștin nu este doar un exercițiu academic, cu toate că
mințile noastre trebuie să fie instruite și trebuie să înțeleagă rațional Cuvântul lui
Dumnezeu, adevărurile lui Dumnezeu și doctrinele Scripturii, bineînțeles că trebuie,
dar ajungem la unitate între ele, atunci când, ca oameni bine instruiți, știind ceea ce
credem și de ce credem ceea ce credem, trăim aceste lucruri și le experimentăm.
Aceasta este ideea: angajându-ne în lucrări, noi suntem zidiți, și apoi ajungem la
unirea credinței; nu doar semănăm aceeași mărturisire de credință. Este important să
înțelegem și să articulăm ceea ce credem despre Domnul și ceea ce nu credem: ceea
ce credem cu privire la Hristos, cu privire la omenire, cu privire la mântuire, la viață
și moarte, și ce urmează după moarte, și toate aceste lucruri; este foarte important să
înțelegem învățătura obiectivă a Bibliei cu privire la aceste lucruri. Dar ceea ce
creează unitate în credință este când noi suntem instruiți în așa fel, încât suntem
pregătiți pentru lucrarea de slujire, și angajându-ne în lucrări de slujire, noi suntem
zidiți, și fiind zidiți, noi găsim această unire a credinței. Nu este doar la nivel
academic, ci și prin trăire propriu-zisă. Ceea ce crezi despre domnia lui Hristos, vei
crede, de fapt, numai bazat pe experiența trăirii sub domnia Lui; ceea ce crezi cu
privire la lucrările Duhului Sfânt îți va fi adeverit de experimentarea Duhului Sfânt,
la lucru în viața ta; vei fi întotdeauna în acord cu Cuvântul scris al lui Dumnezeu, dar
dimensiunea experimentală nu vine izolându-te, ci înpreună, ca trup, noi funcționăm
și creștem, și ajungem la unirea credinței.
Cea de-s doua parte a zidirii despre care vorbește el este: și a 2.cunoașterii
Fiului lui Dumnezeu. Această cunoaștere a Fiului lui Dumnezeu nu este doar adevăr
propozițional despre Fiul lui Dumnezeu, este ceva obținut prin experimentare. Isus a
definit viața veșnică în Ioan 17:3, rugându-Se Tatălui Său: Și viața veșnică este
aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe
Care L-ai trimis Tu; este cunoaterea lui Dumnezeu, cunoașterea lui Hristos, și acest
lucru este tot mai profund, pentru că înainte, în Efeseni 1:17, Pavel spune: Și mă rog
ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de
înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui, ca să Îl cunoașteți mai bine, ca să-
L cunoașteți mai bine pe Hristos. Acesta este, de fapt, scopul ultim al vieții creștine
ca noisă Îl cunoaștem pe Hristos și să continuăm să Îl cunoaștem. De aceea, Pavel a
putut să scrie în 2 Timotei 1:12: Știu în cine am crezut. Și sunt încredinţat că El are
putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea. el spune: Știu în cine am
crezut, pentru că asta îțiva da convingerea că El va păzi ce I-ai încredințat. Dar când
cunoști Cine este Dumnezeu, asta fiind o experimentare tot mai profundă a Lui, o
cunoaștere crescândă a Lui, bazată pe revelația Sa în Cuvântul Său, care este
întrupată în viețile noastre, în timpul nostru cu Dumnezeu, în experiența vieților
noastre, când noi ne relaționăm cu El, ajungem să Îl cunoaștem tot mai profund,
ajungem în acel punct încare Pavel zice: sunt încredinţat că El are putere să
păzească, eu sunt complet în siguranță pentru că știu că ceea ce I-am încredințat va
păzi.
Astfel, aceste slujbe de conducere, care îi pregătesc pe oameni pentru lucrările
de slujire, însă când ne angajăm în aceste lucrări de slujire, suntem noi înșine zidiți,
nu doar că ajungem la unirea credinței, dar suntem zidiți în cunoștința Fiului lui
Dumnezeu, cunoștință care va continua să crească și să se aprofundeze. Sunt căsătorit
de 30 de ani, îmi cunosc soția mai bine decât am cunoscut-o la început, dar nu mă
plictisesc de ea, pentru că noi continuăm să învățăm, să aflăm și să descoperim.
Aceasta este aprofundare. Cu Domnul Isus Hristos, noi continuăm să Îl cunoaștem.
Cel de-al treilea lucru pe care îl spune este: la 3.starea de om mare,definind ce
înseamnă aceasta, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; Cum este un creștin
matur? Este o femeie sau un bărbat în viața căruia vezi dovada prezenței și a plinătății
lui Hristos. Uneori credem că maturitatea ține de cunoaștere: El chiar cunoaște Biblia;
ea chiar știe ce vorbește. E un lucru bun, dar maturitatea spirituală este ca noi să
ajungem la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos, iar când vorbește despre plinătatea
lui Hristos, eu cred că se referă la caracterul lui Hristos, și caracterul lui Hristos îl
vedem cel mai bine în persoana lui Isus Hristos; slava lui Dumnezeu este caracterul
lui Dumnezeu, slava însemnând caracterul Său. Când noi păcătuim fiind lipsiți de
slava lui Dumnezeu, suntem lipsiți de caracterul Lui, nu arătăm cum este Dumnezeu.
În Ioan 1:14, Ioan a spus despre Isus: Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre
noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava
singurului născut din Tatăl. Am văzut în Hristos o reprezentare exactă a cum este
Dumnezeu; am văzut caracterul său moral; am văzut dragostea și bunătatea Lui,
dărnicia Lui, răbdarea Lui. Pavel spune: dacă plinătatea lui Hristos este plinătatea
caracterului Său, noi continuăm să creștem și să devenim asemenea lui Hristos.
Problema este că dacă noi excludem din această succesiune clauza: pentru lucrarea de
slujire, devenim credincioși academici și studiem Biblia, o citim, citim cărți creștine,
citim doctrină, dar dacă nu ne implicăm în slujire, s-ar putea să știm o mulțime de
lucruri, dar probabil vom deveni reci, cu toate cunoștințele noastre, vom deveni critici
cu toate cunoștințele noastre, nu vom folosi ceea ce știm pentru a sluji, ci vom folosi
ceea ce știm pentru a condamna. Isus a spus: Eu n-am venit să judec lumea, ci să
mântuiesc lumea. Noi discernem lucrurile, există lucruri bune și lucruri rele, trebuie
să discernem lucrurile, dar când avem de-a face cu lucruri rele, nu suntem chemați să
le judecăm, ci să intervenim cu compasiune și dragoste, pentru că mai sunt două
etape care includ zidirea în dragoste, în timp ce trupul devine un vehicul al dragostei.
Este foarte important să înțelegem această succesiu e care face o biserică
sănătoasă. Hristosul înviat dă daruri de conducere Bisericii, cu scopul de a antrena
echipa, pentru a se angaja în lucrarea de slujire, pentru ca ei să fie zidiți. Ei fiind
zidiți, ajung la unitatea credinței, la cunoașterea lui Hristos, care crește tot mai mult.
Ei trăiesc în plinătatea lui Hristos. Apoi, se vor întâmpla anumite lucruri, înțelegând
ceea ce apostolul Pavel ne învață și ceea ce Sfânta Scripturăne învață despre ce face o
biserivă să fie sănătoasă, este vital să fim nu doar sănătoși, ci și roditori.