Sunteți pe pagina 1din 3

Prorocii mincinoși

(Matei 7:15-20)
Provocați de textul acesta și de avertismentul Domnului Isus, este necesară studierea acestui
subiect vast pentru a avea direcții sănătoase în ce privește lucrarea Duhului Sfânt sub aspectul
prorociei. Dacă vorbim despre prorocia falsă, ne găsim în cadrul falsificării lucrării Duhului Sfânt
și ar fi bine ca lucrarea Duhului Sfânt să ne fie foarte bine conturată dar din nefericire suntem de
diverse păreri referitor la acesată lucrare măcar că Biblia este una. Noi să credem lucrarea Duhului
Sfânt, să o mărturisim, să o cultivăm și să o susținem după voia lui Dumnezeu și potrivit cu
Cuvântul scris.
În Biblie găsim câteva imagini cu care este comparat poporul lui Dumnezeu. Una dintre
imagini este imaginea unei case. Gabaoniții pentru că au înșelat poporul israel, au fost condamnați
ca robi să scoată apă și să taie lemne pentru Casa lui Dumnezeu- poporul. Apostolul Pavel în
Evrei 3:5, vorbește despre Moise: Cât despre Moise, el a fost „credincios în toată casa lui
Dumnezeu”, ca slugă, dar Hristos este credincios ca Fiu peste casa lui Dumnezeu, fiind vorba de
poporul lui Dumnezeu și de Biserică. Pentru edificarea diverse materiale, soluții, unelte: Le-a dat
legi, i-a învățat prin leviți, Vechiul Testament este presărat cu sute de proroci și prorocii, vedenii,
semne, minuni, vindecări și chiar învieri din morți. Casa aceasta a eșuat, așa că casa a fost
dărâmată, abandonată pentru o vreme de împietrire a inimii lui Israel, despre care vorbește Pavel în
Romani. Domnul Isus spune în Matei 16:18: pe această piatră voi zidi Biserica Mea, și porţile
Locuinţei morţilor nu o vor birui. Psalmul 118:22: Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să
fie pusă în capul unghiului clădirii. Această casă se zidește și acum. Ce mijloace se folosesc
pentru zidire? În Efeseni 4:11-16: Și El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii
evangheliști, pe alţii păstori și învăţători pentru desăvârșirea sfinţilor, în vederea lucrării de
slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo,
purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de
amăgire, ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privinţele, ca să ajungem la
Cel ce este Capul, Hristos. Din El, tot trupul, bine închegat și strâns legat prin ceea ce dă fiecare
încheietură, își primește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei și se zidește în
dragoste. Înseamnă că darurile și lucrarea Duhului Sfânt trebuie să existe, și ar fi bine ca fiecare
biserică să-și aibă prorocii ei, până la terminarea casei, nu din aceia care nu dau socoteală la
nimeni. În 1 Corinteni 14 se folosește de peste16 ori cuvântul ,,prorocie” sau relaționat cu
prorocia ca fiind o lucrare de zidire. Lucrarea Duhului Sfânt este valabilă până când casa este gata
și cheia este dată Domnului.
Lucrarea prorociei face parte din lucrarea Duhului Sfânt. În 1 Samuel 9:9, spune:
Odinioară, în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haidem să mergem la
văzător!” Căci acela care se numește azi proroc se numea odinioară văzător. Problema este că
această vedere poate fi falsificată. În ce privește vederea spirituală, sunt mai multe domenii. 1.
vederea în realitatea care ne înconjoară. În 2 Împărați 6:8-23 este descrisă o situație în care
împăratul siriei bănuia că are un trădător pe lângă el, dar i s-a spus că este în Israel un proroc,
Elisei, care știe și ce spune în odaia lui de culcare. La ruăciune, descoperiți de poliție. Se poate
falsifica. 2. vederea în tainele inimii. Tot la Elisei vine Sunamita și-i cade la picioare, și Elisei
spune în 2 Împărați 4:27: Las-o, căci este tare amărâtă și Domnul mi-a ascuns lucrul acesta și
nu mi l-a făcut cunoscut. 1 Corinteni 14:24-25. De ce le e frică unora să meargă la proroc? Să nu-i
descoperă Domnul. Petrică din Gherla și cuibul din inimă. Se poate falsifica. 3. vederea în
Cuvânt. Sunt două feluri de a bea apă, duci o găleată de apă acasă, și când ți-e sete, bei, sau iei
apa direct de la izvor; la fel poți studia și asimila Scriptura să poți da socoteală oricând de credința
care este în tine, dar se poate să fii cuplat cu cerul și Dumnezeu să toarne, dar e bine în cazul
acesta când nu mai curge să spui: Amin. Avem o întâmplare în Ieremia 30 unde Domnul îi spune
lui Ieremia să scrie într-o carte cuvintele pe care i le spune pentru împărat, dar după ce cartea
ajunge arsă în foc, i se cere s-o rescrie, dar a doua oară nu-i mai este dictată, trebuie s-o scrie din
memorie. Se pare că la început au fost mai mulți oameni inspirați pentru că nu aveau Cuvântul
scris, darmite învățat și studiat, Duhul Sfânt învăța mai mult, acum aduce aminte mai mult, te
miri cum le potrivește Duhul Sfânt. Se poate falsifica, Satana a avut curajul să-L ispitească pe Isus
cu Cuvântul. Sunt mulți printre voi care strică adevărul. 4. vederea în viitor, profeția. Isaia
44:7:Cine a făcut prorocii ca Mine (să spună și să-Mi dovedească!), de când am făcut pe oameni
din vremurile străvechi? Să vestească viitorul și ce are să se întâmple!Isaia 41 face o provocare
idolilor să prorocească sau să arate vre-o prorocie a lor care s-a împlinit În schimb, Biblia, este
cartea care mustește de prorocii, majoritatea s-au împlinit uimitor de precis, și mai sunt câteva să
se împlinească. Celelalte vederi dihovnicești pot fi falsificate, dar prorocia nu, încercările se
numesc ghicitorii.
Orice reformă în Vechiul Testament, lângă învățători, un rol important îl aveau prorocii, la
reforma lui Ezra, cărturar iscusit în Legea Domnului, lângă el a fost Zaharia și Hagai. Pe cât au
fost de importanți prorocii în reformele spirituale, pe atât de nocivi și distrugători au fost prorocii
mincinoși care au adormit ochii poporului până poporul a fost dus în robie și națiunea spulberată în
toată lumea, Ierusalimul dărâmat, locul Templului arat și acum acolo este o moschee.
Clasificarea prorocilor mincinoși. Prorocii mincinoși prorocesc din duhul lor sau datorită
unor duhuri demonice. Profeții care prorocesc din duhul lor sunt numiți în Biblie în Ezechiel 13:3:
proroci fără minte, înseamnă că pot fi reeducați. Pavel spune că omul cunoaste lucrurile duhului
omului dar lucrurile lui Dumnezeu nu le poate cunoaște. Sunt proroci care prorocesc potrivit cu
cunoștințele și imaginația lor, care are limitele duhului uman. Ei se nasc la cercuri de rugăciune
secrete sau pot fi la cele oficiale, dar la care după ce oamenii sunt botezați cu Duhul Sfânt nu se
face o creștere spirituală, educație spirituală, vegheată de păstori, cresc ca niște lăstari sălbatici.
Spun câteva cuvinte în altă limbă, câteva în română, și cel de lângă el îi spune că a prorocit, de
acum să dea drumul la lucrare să nu se împotrivească lucrării Duhului Sfânt, și omul vorbește
neștiind ce face. Mulți confundă stări ale sufletului la rugăciune cu stări ale sufletului uman.
Țelofar, în Iov 20:2-3, spune: Gândurile mele mă silesc să răspund, și frământarea mea nu-mi dă
pace. Am auzit mustrări care mă umplu de rușine, și, din adâncul minţii mele, duhul mă face să
răspund. Având starea aceasta o exteriorizează sub formă de prorocie, dar este starea duhului
uman care produce starea aceasta. Mica 3:5 dă un exemplu de-a dreptul comic: Așa vorbește
Domnul despre prorocii care rătăcesc pe poporul meu, care, dacă au de mușcat ceva cu dinţii,
vestesc pacea, iar dacă nu li se pune nimic în gură, vestesc războiul sfânt:Neemia dă un exemplu
de proroc care i-a prorocit lui Nemia fiind plătit de Tobia și Sambalat. Prorocii mânați de Duhul nu
pot fi opriți prin interdicții sau înfricați, dar se supun și se consultă cu bătrânii bisericii, pentru că
cel care păstorește biserica este păstorul, nu prorocul, sau lupii.
Stări ale duhului uman care produc prorocii false. O stare este închipuirea. Se folosesc
elemente culese dinafară, sau dacă e tânăr, e clar că-i va vorbi de căsătorie. Ierusalimul a fost
înconjurat de haldei, israel a cerut ajutor egiptului, și ca să nu fie prinși între ziduri de egipteni,
haldeii s-au retras. În acest caz, Hanania a prorocit că Ierusalimul a scăpat, contrar la ce prorocea
Ieremia. Daniel Lorinț. O altă stare a duhului uman este îndrăzneala. Multe legături dintre tineri
gata jurați sau multe biserici s-au rupt din cauza prorocilor care au prorocit din îndrăzneală, și de
vină a fost Domnul?
Pe toți aceștia, Biblia-i numește proroci fără minte, pe unii dacă-i întrebi ce înseamnă spun
că Domnul știe, mai mult te încurcă decât te descurcă (solia lui Ahimaaț și Cuși). Pe lângă aceștia
sunt proroci care vorbesc mânați de puteri demonice, numiți de Biblie șacali în mijlocul
dărâmăturilor, care se simt bine cu rezultatele negative prorocite de ei. Samuel a plâns toată viața
pe Saul.
Urmările prorocilor mincinoși sunt tragice, este suficient să ne uităm la robia, apoi
împrăștierea israelului printre națiuni, pe fundalul închinării la idoli dar concertate de prorocii
mincinoși. Exemplul cu zidul din Isaia 59:10-12, zid ca într-un puț, nu mai vezi cerul. Ezechiel
13:18 spune: Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Vai de cele ce cos pernuţe pentru subsuori și fac
marame pentru capetele oamenilor de orice mărime, ca să prindă suflete! Socotiţi că veţi prinde
sufletele poporului Meu, ca să vă păstraţi cu viaţă sufletele voastre? Crează impresii că Domnul te
iubește și te face să uiți păcatul.
Adevărații profeți au avut următoarele semne: au predicat toți un singur Dumnezeu, nu au
suferit de nebunie spirituală, nu au fost înșelători, n-au umblat după averi, caută împărăția lui
Dumnezeu, prorociile s-au împlinit și ei au adeverit spusele lor dacă a fost nevoie chiar cu prețul
vieții.
Ce facem cu prorociile? Prorocia să se facă pre slava lui Dumnezeu și zidirea bisericii.
Biserica din Corint dădea drumul la toate fără să ia seama că: sunt unii printre voi care spun că ...
cercetați totul și luați ce este bun, 1 Corinteni 14:29:Cât despre proroci, să vorbească doi sau
trei, și ceilalţi să judece. Descoperirea nu este Scriptură, ci se judecă pe baza Scripturii. Prorocii
care spun baliverne trebuie disciplinați, iar cei cares pun adevărul trebuie încurajați. În biserica din
1 Tesaloniceni 5:20-21: era exact invers și Pavel este silit să spună: Nu disprețuiți prorociile. Ci
cercetaţi toate lucrurile și păstraţi ce este bun. Abuzul nu înseamnă că nu există adevăr.
Să ne rugăm ca Dumnezeu să scoată

S-ar putea să vă placă și