Apoi, enumeră trei modalități prin care este edificat.

Observăm că spune că suntem

edificați, până ajungem la 1.unirea credinței, în primul rând. Când spune credință,
acest cuvânt este folosit uneori în Noul Testament, ca fiind doar corpul doctrinei și al
adevărului creștin: credința. Iuda scrie: luptați pentru credința care a fost dată
sfinților o dată pentru totdeauna. Cu alte cuvinte, spune el, înțelegerea noastră cu
privire la adevărul creștin nu este doar un exercițiu academic, cu toate că mințile
noastre trebuie să fie instruite și trebuie să înțeleagă rațional Cuvântul lui Dumnezeu,
adevărurile lui Dumnezeu și doctrinele Scripturii, bineînțeles că trebuie, dar ajungem
la unitate între ele, atunci când, ca oameni bine instruiți, știind ceea ce credem și de
ce credem ceea ce credem, trăim aceste lucruri și le experimentăm. Aceasta este
ideea: angajându-ne în lucrări, noi suntem zidiți, și apoi ajungem la unirea credinței;
nu doar semănăm aceeași mărturisire de credință. Este important să înțelegem și să
articulăm ceea ce credem despre Domnul și ceea ce nu credem: ceea ce credem cu
privire la Hristos, cu privire la omenire, cu privire la mântuire, la viață și moarte, și
ce urmează după moarte, și toate aceste lucruri; este foarte important să înțelegem
învățătura obiectivă a Bibliei cu privire la aceste lucruri. Dar ceea ce creează unitate
în credință este când noi suntem instruiți în așa fel, încât suntem pregătiți pentru
lucrarea de slujire, și angajându-ne în lucrări de slujire, noi suntem zidiți, și fiind
zidiți, noi găsim această unire a credinței. Nu este doar la nivel academic, ci și prin
trăire propriu-zisă. Ceea ce crezi despre domnia lui Hristos, vei crede, de fapt, numai
bazat pe experiența trăirii sub domnia Lui; ceea ce crezi cu privire la lucrările
Duhului Sfânt îți va fi adeverit de experimentarea Duhului Sfânt, la lucru în viața ta;
vei fi întotdeauna în acord cu Cuvântul scris al lui Dumnezeu, dar dimensiunea
experimentală nu vine izolându-te, ci înpreună, ca trup, noi funcționăm și creștem, și
ajungem la unirea credinței.
Cea de-s doua parte a zidirii despre care vorbește el este: și a 2.cunoașterii
Fiului lui Dumnezeu. Această cunoaștere a Fiului lui Dumnezeu nu este doar adevăr
propozițional despre Fiul lui Dumnezeu, este ceva obținut prin experimentare. Isus a
definit viața veșnică în Ioan 17:3, rugându-Se Tatălui Său: Și viața veșnică este
aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe
Care L-ai trimis Tu; este cunoaterea lui Dumnezeu, cunoașterea lui Hristos, și acest
lucru este tot mai profund, pentru că înainte, în Efeseni 1:17, Pavel spune: Și mă rog
ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de
înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui, ca să Îl cunoașteți mai bine, ca să-
L cunoașteți mai bine pe Hristos. Acesta este, de fapt, scopul ultim al vieții creștine
ca noi să Îl cunoaștem pe Hristos și să continuăm să Îl cunoaștem. De aceea, Pavel a
putut să scrie în 2 Timotei 1:12: Știu în cine am crezut. Și sunt încredinţat că El are
putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea. el spune: Știu în cine am
crezut, pentru că asta îți va da convingerea că El va păzi ce I-ai încredințat. Dar când
cunoști Cine este Dumnezeu, asta fiind o experimentare tot mai profundă a Lui, o
cunoaștere crescândă a Lui, bazată pe revelația Sa în Cuvântul Său, care este
întrupată în viețile noastre, în timpul nostru cu Dumnezeu, în experiența vieților
noastre, când noi ne relaționăm cu El, ajungem să Îl cunoaștem tot mai profund,
ajungem în acel punct încare Pavel zice: sunt încredinţat că El are putere să
păzească, eu sunt complet în siguranță pentru că știu că ceea ce I-am încredințat va
păzi.
Astfel, aceste slujbe de conducere, care îi pregătesc pe oameni pentru lucrările
de slujire, însă când ne angajăm în aceste lucrări de slujire, suntem noi înșine zidiți,
nu doar că ajungem la unirea credinței, dar suntem zidiți în cunoștința Fiului lui
Dumnezeu, cunoștință care va continua să crească și să se aprofundeze. Sunt căsătorit
de 30 de ani, îmi cunosc soția mai bine decât am cunoscut-o la început, dar nu mă
plictisesc de ea, pentru că noi continuăm să învățăm, să aflăm și să descoperim.
Aceasta este aprofundare. Cu Domnul Isus Hristos, noi continuăm să Îl cunoaștem.
Cel de-al treilea lucru pe care îl spune este: la 3.starea de om mare,definind ce
înseamnă aceasta, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; Cum este un creștin
matur? Este o femeie sau un bărbat în viața căruia vezi dovada prezenței și a plinătății
lui Hristos. Uneori credem că maturitatea ține de cunoaștere: El chiar cunoaște Biblia;
ea chiar știe ce vorbește. E un lucru bun, dar maturitatea spirituală este ca noi să
ajungem la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos, iar când vorbește despre plinătatea
lui Hristos, eu cred că se referă la caracterul lui Hristos, și caracterul lui Hristos îl
vedem cel mai bine în persoana lui Isus Hristos; slava lui Dumnezeu este caracterul
lui Dumnezeu, slava însemnând caracterul Său. Când noi păcătuim fiind lipsiți de
slava lui Dumnezeu, suntem lipsiți de caracterul Lui, nu arătăm cum este Dumnezeu.
În Ioan 1:14, Ioan a spus despre Isus: Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre
noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava
singurului născut din Tatăl. Am văzut în Hristos o reprezentare exactă a cum este
Dumnezeu; am văzut caracterul său moral; am văzut dragostea și bunătatea Lui,
dărnicia Lui, răbdarea Lui. Pavel spune: dacă plinătatea lui Hristos este plinătatea
caracterului Său, noi continuăm să creștem și să devenim asemenea lui Hristos.
Problema este că dacă noi excludem din această succesiune clauza: pentru lucrarea de
slujire, devenim credincioși academici și studiem Biblia, o citim, citim cărți creștine,
citim doctrină, dar dacă nu ne implicăm în slujire, s-ar putea să știm o mulțime de
lucruri, dar probabil vom deveni reci, cu toate cunoștințele noastre, vom deveni critici
cu toate cunoștințele noastre, nu vom folosi ceea ce știm pentru a sluji, ci vom folosi
ceea ce știm pentru a condamna. Isus a spus: Eu n-am venit să judec lumea, ci să
mântuiesc lumea. Noi discernem lucrurile, există lucruri bune și lucruri rele, trebuie
să discernem lucrurile, dar când avem de-a face cu lucruri rele, nu suntem chemați să
le judecăm, ci să intervenim cu compasiune și dragoste, pentru că mai sunt două
etape care includ zidirea în dragoste, în timp ce trupul devine un vehicul al dragostei.
Este foarte important să înțelegem această succesiu e care face o biserică
sănătoasă. Hristosul înviat dă daruri de conducere Bisericii, cu scopul de a antrena
echipa, pentru a se angaja în lucrarea de slujire, pentru ca ei să fie zidiți. Ei fiind
zidiți, ajung la unitatea credinței, la cunoașterea lui Hristos, care crește tot mai mult.
Ei trăiesc în plinătatea lui Hristos. Apoi, se vor întâmpla anumite lucruri, înțelegând
ceea ce apostolul Pavel ne învață și ceea ce Sfânta Scripturăne învață despre ce face o
biserivă să fie sănătoasă, este vital să fim nu doar sănătoși, ci și roditori.
 Crescând în Hristos, Capul
(Efeseni 4:11-16)

Am studiat scrisoarea lui Pavel către Efeseni, o scrisoare bogată care abordează
multe domenii importante. Ultimul aspect a fost ce face o biserică să crească sănătos.
Versetul 11 se află încontextul în care Pavel a scris despre faptul că Hristos, acum
înălțat, a dat daruri oamenilor.
Un rabin a fost întrebat: De ce răspundeți mereu la o întrebare, punând altă
întrebare? Rabinul a răspuns: De ce nu? Hristos, cel înălțat, a dat aceste daruri de
conducere. Întrebarea care se pune citind versetul 11 este: De ce dă El aceste daruri?
Și răspunsul este în versetul 12: pentru desăvârșirea sfinţilor, în vederea lucrării de
slujire. Deci, el nu a spus: pentru a face lucrările de slujire, ci: pentru a-i echipa și a-i
pregăti pe oamenii lui Dumnezeu. Modelul Nou Testamental al celor din conducere:
pastori, evangheliști, învățători, etc, este că ei sunt ca niște antrenori ai unei echipe de
sport; un a trenor este implicat în îndrumare, instruire, pregătire, motivare, pentru ca
echipa să poată să joace. Biserica, corpul de credincioși, este cea care trebuie să fie
echipată pentru lucrările de slujire.
Dar atunci, de ce trebuie să fim implicați în lucrările de slujire? A doua parte a
versetului 12-13 spune: pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la
unirea credinţei și a cunoștinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la
înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; După ce ne angajăm în lucrările de slujire,
suntem zidiți ca să ajungem la unirea credinței, devenim maturi, ajungem la înălţimea
staturii plinătăţii lui Hristos, spune Pavel. Nu cred că vom crește spiritual, fără a ne
implica în slujire; asta este, cred eu, ceea ce spune Pavel aici. Unii oameni, din
motive diverse, consideră că nu pot să slujească; s-ar putea să fie țintuiți la pat, sau să
fie limitați altcumva, neputând sluji, dar noi putem sluji în multe feluri, inclusiv
printr-o mijlocire serioasă și hotărâtă, nu doar printr-o rugăciune superficială. Putem
petrece timp slujind și investind în viețile altor oameni. Dacă ne lipsește slujirea, vom
stagna și nu vom putea crește; acesta este mesajul acestor versete. Suntem zidiți într-
un fel care ne îndeamnă să ajungem la unirea credinței, în cunoștința Fiului lui
Dumnezeu, și să ajungem la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.
Prin următoarea întrebare, ajungem la noi teritorii: de ce este necesar ca noi să
fim zidiți în acest fel? Versetul 14: ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo,
purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în
mijloacele de amăgire. El spune că acest lucru ne aduce stabilitate spirituală, și nu
mai suntem aruncați încoace și încolo de valurile învățăturilor false care se vor abate
asupra noastră, și nu mai suntem purtați de vânturile învățăturii false, pentru că
stabilitatea noastră, spune el în versetul precedent, vine din unirea credinței noastre și
din cunoașterea Fiului lui Dumnezeu.
Două lucruri din acest verset sunt foarte importante, în special în ziua de astăzi,
chiar dacă sunt aplicabile oricărei ere, dar noi suntem conștienți de ele, în special în
era noastră: este vorba de natura învățăturii false, apoi despre sursa învățăturilor false.
 1.Natura învățăturii false. După ca suntem zidiți în unirea credinței, în
cunoștința Fiului lui Dumnezeu, nu vom mai fi copii, plutind încoace și încolo,
purtaţi de orice vânt de învăţătură. Pavel folosește aici două metafore fizice
puternice; el spune că învățătura falsă vine la noi ca niște valuri și ne aruncă încoace
și încolo, ea vine ca un vânt care ne poartă încoace și încolo, și adesea ne este greu să
ne opunem acestuia. Noul Testament ne avertizează mereu cu privire la învățătura
falsă, vorbind de o biserică din prima generație, în care ai crede că învățătura
adevărată era atât de minunată și în stare să transforme vieți, încât nimeni nu o
contesta și nici nu o distorsiona; dar câțiva au făcut-o. Noul Testament vorbește
despre hristoși mincinoși, vorbește despre proroci mincinoși, apostoli mincinoși, frați
mincinoși, doctrine false, toate acestea le găsim citate în Biblie. Evrei 13:9: Să nu vă
lăsaţi amăgiţi de orice fel de învăţături străine. Petru scrie despre oameni neștiutori,
nestatornici, care răstălmăcesc Scriptura, spre pierzarea lor. Pavel scrie în 1 Timotei
4:2 despre învățături care vin prin: fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni,
însemnaţi cu fierul roșu în însuși cugetul lor. Mai sunt și alte versete. Aici, în versetul
14, el vorbește despre vânturi de învățături, despre viclenia oamenilor și prin
șiretenia lor în mijloacele de amăgire. De-a lungul istoriei, Biserica a avut de luptat
cu învățătura falsă, care își înalță capul urât sub diferite forme, în diferite timpuri.
Putem spune că rareori s-a acordat atâta atenție învățăturilor false,
cât se acordă acum, în parte, datorită avansului tehnologic în media, care ne face
disponibile enorm de multe lucruri, prin televiziune, radio, sau internet, și o mare
parte din ea, chiar dacă este greșită, este învelită într-un limbaj biblic, devenind
înșelătoare pentru cei ce iubesc Cuvântul lui Dumnezeu și Îl iubesc pe Domnul Isus
Hristos. Nu este vorba de ereticii vădiți care contestă fundamentele credinței, care
neagă divinitatea lui Hristos și nașterea Sa din fecioară, neagă crucea lui Hristos, ca
fiind o moarte înlocuitoare în numele nostru, contestă învierea sau întoarcerea lui
Hristos, contestă judecata lui Dumnezeu asupra păcatului, contestă autoritatea și
inspirația Scripturii; noi recunoaștem aceste erori de la o poștă, acestea se află în
preajma noastră, dar nu se infiltrează în grupuri, precum cel ca al nostru.
Mult mai periculos și mai răspândit în ziua de astăzi este tipul de învățătură
falsă, mascată cu jumătăți de adevăr; noi recunoaștem jumătatea sau partea care este
adevărată, dar ea este apoi deformată și devine ceva ce nu mai este adevărat; un
exemplu clasic pentru lucrul avesta în Biblie este în cartea Iov, în care cei trei prieteni
si lui Iov ocupă 37 de capitole sfătuindu-l, unele sfaturi sună bine, chiar foarte bine,
dar la sgârșit, Dumnezeu a spus: Ceea ce ați spus voi nu este bine, pentru că
adăugaseră pe lângă lucrurile bune, niște bucăți mici de otravă, care deformau
adevărul și mesajul. Sunt câțiva ciudați în televiziunea creștină, putem deschide
televizoarele la programe creștine și să auzim deformări ale Bibliei propovăduite cu
convingere, dar din păcate oamenii sunt înșelați, în special în doctrinele populare
materialiste, care includ prosperitatea și bunăstarea fizică, fiind parțial adevărate, dar
nu privitor la mesajul evanghelic. Problema oricărei învățături false eficiente, care
intră în circulație și înșală oamenii, aruncându-i și purtându-i încoace și încolo, ca să
folosim analogia lui Pavel, este că conține ceva adevăr care este amestecat cu
neadevărul. Și pentru că tu recunoști un verset de acolo, vedem un verset sau o
propoziție, în loc să vetificăm contextul și să vedem îmaginea de ansamblu, acceptăm
învățătura ca o afirmație definitorie.
Dar de ce suntem purtați așa de ușor? Conform acestor versete, există două
motive: 1.Nu ne cunoaștem credința și 2.Nu Îl cunoaștem pe Hristos așa cum ar
trebui dă Îl cunoaștem. În aceste versete, se spune că El le-a dat aceste daruri, adică
a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evangheliști, pe alţii păstori și
învăţători pentru desăvârșirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea
trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei, aceasta fiind prima
etapă și a cunoștinţei Fiului lui Dumnezeu, care este cea de-a doua etapă, la starea de
om mare, pentru că acestea sunt ingredientele maturității, la înălţimea staturii
plinătăţii lui Hristos; și atunci nu vom mai fi copii, plutind încoace și încolo, purtaţi
de orice vânt de învăţătură. Deci antidotul lui Pavel pentru purtatul încoace și încolo
de către învățăturile false este compus, în primul rând, de ajungerea la unirea
credinței, iar al doilea rând, de ajungerea la cunoștința Fiului lui Dumnezeu.
Deci primul antidot este să ajungem la unirea credinței. Noțiunea de credință
este folositp în Noul Testament ca aparținănd doctrinei creștine și conținând lucrurile
esențiale, pe care trebuie să le cunoaștem, să le credem și să trăim după ele. Fiți tari
în credință, fiți oameni, întăriți-vă! scrie în 1 Corinteni 16:13. 2 Corinteni 13:5
spune: Pe voi înșivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Filipeni 1:27: luptaţi cu un
suflet pentru credinţa Evangheliei, 1 Petru 5:9: Împotriviţi-vă lui tari în credinţă. În
Noul Testament, credința este folosită de 30 de ori cu acest sens; credința înseamnă
încrederea activă în Domnul Isus, adică într-o credință subiectivă, ne punem
încrederea în El, dar credința este corpul obiectiv al Adevărului, esențial mesajului
creștin are de-a face cu natura lui Dumnezeu, natura omului, cu motivul separării
dintre om și Dumnezeu, și cu mijlocul prin care omul și Dumnezeu sunt împăcați;
acestea sunt punctelr esențiale care constituie credința. Deci cine este Dumnezeu?
Cum este? Ce face? De ce face asta? Cum sunt oamenii? Ce fac? De ce fac asta? Cine
este Isus Hristos? Ce a făcut? De ce a făcut-o? Ce face acum? Acestea sunt întrebările
fundamentale. Noi deviem de aici când nu începem să abordăm o problemă cu
întrebarea: Ce spune Biblia?, ci adesea, dintr-un motiv întemeiat, începem prin a
spune: Cum putem înțelege Biblia, astfel încât ea să îmi susțină ideea? Ideea este o
presupunere pe care vreau dă o susțin cu Scriptura; de obicei asta se întâmplă. Noi
avem multe discuții cu persoane din sfera creștină dar care operează înafara
adevărurilor doctrinei creștine, lucru care pune o barieră uriașă între noi și lumea pe
care vrem s-o misionăm, de multe ori ne este rușine de aceste confruntări și am vrea
să le ocolim.
Probabil cele mai mari probleme cu care ne confruntăm astăzi sunt: una
doctrinală, iar cealaltă este etică. Marea problemă doctrinală cu care ne confruntăm
astăzi este unicitatea lui Isus Hristos, este faptul că Isus Hristos a spus: Eu sunt
Calea, Adevărul și Viața, nici un un bărbat, nici o femeie, nici un băiat sau fată,
nimeni nu vine la tatăl, decât prin Mine. Această afirmație pe care a făcut-o Isus
despre Sine este total exclusivistă. Dacă El ar fi spus: Eu sunt o cale, o cale bună; Eu
sunt un adevăr, chiar o mare parte din el; mulți vin la Tatăl prin Mine, ar fi fost
perfect acceptabil, dar spunând: Eu sunt Calea, Adevărul și Viața,nimeni nu vine la
tatăl, decât prin Mine, El a închis ușa oricăror altor posibilități; acest lucru este
extrem de dificil pentru oameni, în special în lumea noastră pluralistă. Oricine este
implicat în propovăduirea lui Isus Hristos și în propovăduirea Evangheliei celor care
sunt în afara lui Hristos, se va confrunta cu această problemă: De ce sunt creștinii atât
de aroganți, pentru că voi spuneți că numai creștinismul este adevărat? Dacă noi am fi
de acord cu parabola care vorbește despre un munte cu multe poteci pe toate părțile,
fiecare din ele este diferită și parcurge un teren diferit, însă toate ajung în vârful
aceluiași munte, așa ar trebui să privim adevărul spiritual: cineva urcă pe acolo, noi
urcăm pe aici, dar urcăm pe același munte, asta ar fi mult mai acceptabil, dar nu asta
ne învață Noul Testament. Sau ideea că niște oameni sunt legați la ochi, aduși lângă
un elefant și întrebați: Ce este?, iar cineva îmbrățișează un picior și spune: Cred că
este un copac; altcineva prinde trompa și spune: Pare a fi furtunul unui pompier;
altcineva îl apucă de coadă și spune: Pare a fi o funie; și deci au idei diferite cu
privire la ce ating, iar apoi se dezleagă la ochi și văd că este un elefant; ideea este că
avem puțin adevăr aici: Eu am trompa, tu ai coada, altcineva are piciorul, altcineva
lovește cu palma în lateral și spune: Parcă ar fi un zid, dar niciunul nu deținem
adevărul: este un elefant, într-o zi vom vedea, dar nu contează dacă tu ești pe coadă
sau ești pe trompă. Știți ideea? E un concept foarte popular.
Cealaltă problemă este de natură etică, în principal, zona sexualității,
sexualitatea culturii curente fiind străină de învățătura Noului Testament, nu doar în
general, ci ne putem referi foarte des, în special, la relațiile homosexuale. Mulți dintre
voi știți de asemenea, că atunci când te angajezi într-o conversație, nu trece multă
vreme până când cineva spune: de ce sunteți voi creștinii atât de homofobi? Cineva a
spus: ori de câte ori intru într-o conversație despre Cristos, sunt întrebată: ce părere ai
despre practica homosexuală? Și spunea: nu vreau să vorbesc despre asta, nu asta este
problema, dar ei nu mă lasă s-o ocolesc. A întrebat: nu putem să spunem că este în
regulă și să trecem la chestiuni reale? Mulți ne-am aflat în această postură, și asta nu
este o problemă definitorie în Evanghelie.
Nu vom înțelege etica Evangheliei care derivă din caracterul lui Dumnezeu,
până când nu înțelegem caracterul lui Dumnezeu, și nu Îi vom înțelege caracterul
până când nu vom știi ce spune Biblia despre el. Acesta este un punct de pornire.
Ceea ce încercăm noi să facem este să spunem: În cultura noastră există această
problemă fixă, și trebuie să găsim niște ocolișuri, și sunt oameni care se pricep foarte
bine să ocolească problemele din Scriptură. În Romani 1, găsim un pasaj remarcabil
legat de relațiile homosexuale. Un mesaj înregistrat despre versetul 26, unde vedem
mânia Domnului asupra omului, datorită păcatelor sale, unul din lucrurile spuse aici
este că femeile și bărbații au schimbat relațiile firești cu cele împotriva firii și s-au
aprins de pofte unii pentru alții. Mesajul spunea: observați că aici se vorbește despre
înlocuirea relațiilor naturale cu cele ne naturale, dar, a spus el, pentru cineva cu
orientare homosexuală, homosexualitatea este ceva normal, iar interpretarea așa este
următoarea: nu înlocui ceea ce este natural cu ceea ce este nenatural pentru tine, deci
am făcut textul acesta să sune: dacă ești homosexual, nu încerca să devii
heterosexual, pentru că acest lucru este nenatural pentru tine. Nu e de mirare că Pavel
a spus despre propria sa slujire în 2 Corinteni 4:2:Ca unii care am lepădat
meșteșugirile rușinoase și ascunse, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvântul lui
Dumnezeu. Aceasta este o încercare, poate, bine intenționată, dar este o încercare de a
lua Cuvântul lui Dumnezeu și de a remodela, ca pe o bucată de plastelină, ca el să se
conformeze cu ceea ce numesc eu normă, care, cu explicația culturală, oricum
schimba schimba în generația următoare, pentru că așa e mereu.
Cel mai rău tip de predică este cel susținut de Scriptură. Sunt predicatori care
apără mesajul cu Scriptura, și asta e problema lor, pentru că predica bună nu este
susținută de Scriptură, ea derivă din Scriptură. Este esențial, dacă vrem să fim în
siguranță, ca atunci când avem adunări de felul acesta, să nu alegem un subiect de
aici și de acolo, și apoi să căutăm tot felul de versete care să-l susțină; acesta este un
mod periculos de a citi Cuvântul lui Dumnezeu, noi trebuie să îl învățăm sistematic,
să îl prezentăm în contextul lui, și să îl explicăm în contextul lui; așa ajungem să fim
în siguranță. Vedeți, Biblia nu este doar o colecție de texte sau versete, ci este o
narațiune continuă care conține aceste texte și versete. Dacă le scoateți din contextul
lor, aveți, după cum s-a spus adesea: un text, în afara contextului, devine un pretext
pentru ceva ce înseamnă complect opusul, uneori. Eminescu are citate geniale, dar el
n-a scris numai citate, ci poezii, și din aceste poezii putem scoate citate geniale, dar
citatele trebuie înțelese în contextul poeziei respective.
De aceea, spune el, trebuie să ajungem la unirea credinței. Asta înseamnă
înțelegerea credinței, a structurilor doctrinale, și a adevărurilor găsite în cuvântul lui
Dumnezeu. Cel mai bun antidot pentru eroare nu e cunoașterea tuturor erorilor
existente, ci cel mai bun antidot pentru eroare este să cunoști adevărul. Cei care
lucrează la bancă au fost instruiți să identifice bancnotele contrafăcute numărând
bancnotele autentice, și printre ele erau câteva contrafăcute, numărau și când
ajungeau la fals, le simțeau diferit de cele autentice, te uitai la ea și arăta la fel cu cea
reală, și scoteau afară tot ce părea suspicios; depistau bancnotele false pentru că le
cunoșteau pe cele reale. Nu trebuie să ne irosim timpul găsind erorile care există,
trebuie să cunoaștem adevărul, și uneori când cunoști adevărul, când cunoști această
carte, inima ta și mintea ta sunt în această carte, și auzi ceva ce nu este adevărat, s-ar
putea ca la început să nu pot spune exact ce nu este adevărat, pur și simplu știi că
ceva nu sună bine.
Pavel spune în versetul 13: Până vom ajunge toți la unirea credinței.
Observăm natură colectivă aici: vom ajunge toți la unirea credinței. Acest lucru este
important: nu stăm singuri. În 2 Petru 1:20, Petru a explicat, că nici o proorocie din
Scriptură nu are interpretare privată. Aveți grijă la interpretarea personală. Pozitivă de
oameni ce au început să interpreteze ceva în mod diferit, și, deși reușesc să-și adune
câțiva enoriași, sunt contraziși de curentul principal al crezului și istoriei creștine. Ne
bucurăm de această carte și ne place să învățăm repede unele din dogmele
fundamentale ale credinței creștine. Unele dintre marile crezuri și marturii au fost
rezultatul cercetării în comun a cuvântului lui Dumnezeu, pentru a înțelege ce spune,
de fapt, ascultând toate modurile posibile în care oamenii l-ar putea interpreta,
încercând să înțeleagă modul care este în conformitate cu restul Scripturilor. Trăim
într-o vreme binecuvântată deoarece acest lucru a fost făcut deja pentru noi.
Bineînțeles, noi gândim și studiem aceste lucruri, dar, ca regulă de bază, poți spune
că dacă ceva este adevărat, nu va fi nou, iar dacă este nou, nu va fi adevărat.
Pavel folosește imaginea vântureilor care bat, a vânturilor și învățăturilor
false, și a valurilor. Când un copac este prins de vânt, ceea ce îl ține în loc sunt
rădăcinile lui adânci. Știu că acest lucru necesită timp. Sunt persoane care au
frecventat locuri în care totul părea bun, dar s-a dovedit a fi greșit, au rămas confuzi,
nemaiștiind care este adevărul, și a durat ceva timp până au înțeles. Acest proces nu
are loc peste noapte, trebuie să petreci timp în Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie nu
doar să-l asculți expus, ci și să-l citești și să-l studiezi.
Adevărul poate fi pierdut, poate fi acoperit, poate deveni deformat și
distorsionat, dar adevărul rămâne adevărat, și în cele din urmă, adevărul va ieși la
suprafață. Au existat evenimente precum Reforma; problema care a determinat-o
fiind că autoritatea Scripturii a fost înlocuită cu autoritatea Bisericii. Odată ce
autoritatea Scripturii a fost subminată, trebuie să o interpretezi în lumina a ceea ce ne
învață Biserica, iar Biserica a devenit coruptă, deoarece puterea corupe. Reforma a
fost un moment al regăsirii unor lucruri esențiale, ei au vorbit despre cele cinci sola în
latină: Sola Christus - numai Hristos, numai Scriptura, numai prin credință, numai
prin har, glorie numai lui Dumnezeu; acestea au fost cele cinci sola ale Reformei, nu
descoperind ceva nou, ci redescoperind ceea ce a fost acoperit și pierdut, dar care a
ieșit din nou la suprafață, așa cum face adevărul întotdeauna; adevărul rămâne
adevăr. Nu trebuie să inventăm doctrine. Trăim la sfârșitul a 20 de secole de studii
biblice, de cercetări, de dezbateri și discuții; trebuie să conectăm rădăcinile noastre cu
acele rădăcini care merg adânc, ca, atunci când aceste vântul bat, noi să fim în
siguranță și stabili. Billy Graham a avut o cruciadă de câteva luni în New York City,
și la sfârșitul cruciadei, la o conferință de presă a fost întrebat, dacă era conștient, că
liderii bisericii spuneau că stilul lui de evanghelizare adus Biserica cu 50 de ani în
spate. Dacă am dus biserică cu 50 de ani în urmă, a spus el, mă tem că am dat greș,
scopul nostru era să ducem biserica cu 2000 de ani în urmă, să o ducem înapoi la
rădăcini.
Expunerea Scripturii ar trebui să fie baza slujirii oricărei biserici locale, nu
numai duminica dimineața, ci la toate activitățile la care ne angajăm; când ne
întâlnim în grupuri restrânse, aceasta trebuie să fie baza cugetărilor, discuțiilor, și a
înțelegerii noastre. 1 Timotei 3:15 vorbește despre Biserică în felul acesta: casa lui
Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui viu, stâlpul și temelia adevărului. În
alt loc, Pavel spune că Hristos este piatra din capul unghiului Bisericii, El spune că
biserica este zidită pe temelia apostolilor și a prorocilor, adică, pe învățătura lor. Aici
se vorbește despre biserică însăși, ca fiind temelia adevărului, unde adevărul nu
numai că a fost dat, dar a fost și întrupat în adevărata Biserică. Întotdeauna, Biserica
neadevărată se construiește în jurul iei, a celor ce sunt în Hristos. Poate fi foarte ușor
să dezvoltăm niște idei excentrice despre doctrina, fie personal, fie cu un grup de
prieteni; de aceea e foarte important să facem parte dintr-un trup, până vom ajunge
toți la unirea credinței, spune Pavel în versetul 13, pentru că, făcând parte dintr-un
grup mai mare de credincioși, să ne analizăm împreună doctrinele, și pe fondul
istoriei, și pe cel al Scripturii de unde provin. Este responsabilitatea colectivă a
Bisericii să învețe doctrină adevărată, să o cenzureze, și să o corecteze pe cea falsă.
Deci, primul antidot pentru erezie, pentru a nu fi purtat de aceste valuri și vânturi,
este unirea credinței.
Cel de-al doilea antidot dat de Pavel, este cunoașterea Fiului lui Dumnezeu,
pentru că în versetul 13 el spune: până vom ajunge toţi la unirea credinţei și a
cunoștinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii
lui Hristos; apoi în versetul 14 : ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo,
purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în
mijloacele de amăgire.
Ce înțelegem prin cunoașterea Fiului lui Dumnezeu? Hristos nu este doar
învățătorul Adevărului, El este întruparea Adevărului: Eu sunt Adevărul. A spune
asta, e foarte diferit de a spune: eu predic adevărul. Vă spun că dorința mea sinceră
este ca să predic aAdevărul, dar eu nu sunt Adevărul. Deci, ce voia să spună Isus
prin: Eu sunt Adevărul? El voia să spună că, orice lucru derivă din adevărul pe care
El îl predică, și de adevărul revelat de Cuvântul Său, este întrupat în Hristos Însuși.
Al doilea lucru, sugerat de Pavel, este sursa învățăturii false. El spune, la
mijlocul versetului 14, ... prin viclenia oamenilor, și prin șiretenia lor în mijloacele
de amăgire. El devine foarte direct. Observați ce cuvinte folosește. El vorbește despre
ei, ca fiind: viclenii, șireți, amăgitori și uneltitori; să fim clari cu privire la un lucru:
asta nu se face cu intenții bune, există motive ascunse în această învățătură falsă. Ei
sunt viclenii, șireți, amăgitori, uneltitori și manipulatori, cei mai siniștri și diabolici
dintre ei sunt cei care încearcă să îți ia banii; acesta este scopul.
La o doamnă îi plăcea să asculte un predicator, și i-a scris, iar el i-a răspuns cu
o scrisoare, în care era o proorocie pe care omul acesta a avut-o pentru ea, în mod
special, dar îi se cerea înainte, să trimită o sumă moderată de bani, și ea i-a trimis. A
urmat o altă scrisoare, in care-i cerea mai mult, și suma a tot crescut, până când omul
a spus că Dumnezeu i-a transmis, că ea va deveni milionară, dar înainte ea trebuie să
semene o sămânță, adică ea să-și vîndă casa, și să-i trimită banii acelei organizații.
Lucru curios era că ea era o femeie destul de chibzuită, dar a fost atrasă; mulți
credincioși au fost atrași. Enoriașii pot fi înșelați, s-ar putea să fie trași pe sfoară, dar
liderii, conform lui Pavel, nu sunt: liderii nu acționează cu bună credință, ei sunt
viclenii, șireți, amăgitori și uneltitori, ei manipulează Cuvântul lui Dumnezeu,
manipulează oamenii pentru cîștigul propriu, și pentru ca lumea să meargă după ei.
Aveți grijă să nu fiți înduioșați de ei, când sunt prinși. Cineva spunea un lucru
interesant: când vine vorba de cădere în Biserică, tratează căderea morală a oamenilor
cu blândețe, dar eroarea doctrinară, trateaz-o sever, este o remarcă înțeleaptă. Pavel
este fără echivoc când spune că sursa acestei învățături false nu este că cineva a ajuns
puțin confuz; sursa este manipulativă și vicleană, șireată și amăgitoare. Petru i-a
numit în 2 Petru 3:16: oameni neștiutori și nestatornici care răstălmăcesc Scriptura,
spre pierzarea lor. De asemenea, Pavel spune: am lepădat meșteșugurile rușinoase,
nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu.
De ce trebuie să ne maturizăm, să creștem, și să nu mai fim purtați de aceste
valuri de învățătură falsă? El spune în versetul 15: ca să nu mai fim copii, plutind
încoace și încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor și prin
șiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci, credincioși adevărului, în dragoste, să
creștem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos. Din El, tot
trupul, bine închegat și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește
creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei și se zidește în dragoste.
În primul rând, Biserica crește în Hristos, care este Capul ei. Adevărul ne
mută întotdeauna mai aproape de Hristos, și mai aproape de asemănarea cu Hristos,
mai mult în dependență de Hristos, ceea ce și înseamnă ca El să fie Capul. De aceea,
acest pasaj este centrat pe Hristos, cum sunt, de altfel, toate scrierile lui Pavel.
Creștem în cunoașterea Fiului lui Dumnezeu, ajungem la înălțimea plinătății staturii
lui Hristos, creștem în El, care este Capul, adică Hristos.
Cel de-al doilea lucru, și care este absolut esențial, este ca trupul să zidește în
dragoste, spune el în versetele 15 și 16. Versetul 15: ci, credincioși adevărului, în
dragoste, versetul 16: Din El, tot trupul, bine închegat și strâns legat prin ceea ce dă
fiecare încheietură, își primește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în
măsura ei și se zidește în dragoste. Toate acestea operează într-un duh de dragoste.
Noi nu facem discriminare îmi trece care sunt sau nu de acord cu noi, slujirea noastră
în lume este o slujire a dragostei. Vorbim despre Biserica care să zidește în dragoste,
pentru ca apoi, ca expresie a dragostei, ea să slujească lumii; de aceea, respingem
ferm ideea că noi am fii homofobi, noi iubim și slujim oamenii aflați în diferite
împrejurări ale vieții. În acest loc, oamenii înrobiți de relațiile homosexuale, pot fi
slujiți, îi iubim pe acești oameni, îi slujim. Ori de câte ori Biblia vorbește despre
daruri spirituale, în Noul Testament, în diferite secțiuni, uitați-vă, întotdeauna este în
contextul dragostei. Prin daruri, Biserica să zidește, crește și se dezvoltă; ele sunt
exprimate și exercitate în dragoste: iubind oamenii, iubindu-L pe Dumnezeu și
iubindu-ne unul pe altul.
Al treilea lucru: fiecare încheietură își face partea ei. Versetul 16: Din El, tot
trupul, bine închegat și strâns legat prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește
creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părţi în măsura ei și se zidește în dragoste.
Asta înseamnă că fiecare membru al Bisericii lui Isus Hristos, portretizat aici ca
încheietură, lucrează împreună, la unison. Pavel vorbește mult mai amplu despre
subiectul acesta, în 1 Corinteni 12, unde spune că ochiul noi poate zice urechii: n-am
nevoie de tine!; mâna nu-i poate spune piciorului: nu am trebuință de tine; de fapt,
spune Pavel, fiecare parte a trupului, și părțile mai puțin vrednice de cinste, spune el,
capătă mai multă frumusețe. Orice mădular are nevoie de celelalte pentru a funcționa
corect.
Și dacă acestea, sunt cele cinci etape pentru o biserică sănătoasă, roditoare,
(roditoare și succes nu înseamnă același lucru), Biserica este roditoare, trebuie să
recunoaștem că Dumnezeu dă daruri Bisericii: daruri de conducere, cu scopul de a
învăța, echipa și antrena oamenii, pentru a se implica în lucrările de sulujire; și când o
fac, ei sunt zidiți, și ajung la unirea credinței. Nu este doar un exercițiu mental, ci în
fapte de slujire împreună, ei ajung la unitate în cunoașterea lui Hristos, Fiul lui
Dumnezeu. Apoi, spune el, nu mai sunteți purtați încoace și încolo de orice vânt și
orice val care vine asupra voastră, de învățători vicleni șireți și amăgitori, care
răstălmăcesc Cuvântul lui Dumnezeu, ci vom crește în Hristos, fiecare mădular
susținându-se unul pe altul, acționând în dragoste, în timp ce slujim roditori lumii din
jurul nostru.
O astfel de Biserică trebuie să fim. Cineva spunea: sunt creștin, dar mi-e greu
să înțeleg de ce trebuie să fiu la biserică în fiecare săptămână, să mă implic atât de
mult, pentru că îl cunosc deja pe Hristos, și iubesc oamenii. Pentru că nu suntem doar
indivizi; suntem zidiți împreună, trebuie să ajungem la unirea credinței, și la
cunoașterea Fiului lui Dumnezeu, și toate acestea sunt în contextul slujirii împreună,
altfel te vei ofili și te vei usca. Ți s-ar părea în regulă astăzi, pot să sari peste câte o
duminică, și e în regulă, dar continua să sari peste duminici, și în câțiva ani vei fi
dezinteresat, detașat și neroditor.
Este aceasta Biserica din care vrei să faci parte? Este Biserica Nou-
Testamentală,iar ea ne include pe fiecare dintre noi, care îi aparținem lui Hristos.