Sunteți pe pagina 1din 9

[Iosif Ton] La ce să ne aşteptăm de la viitor

Domnul Isus Cristos a făcut câteva afirmaţii fundamentale despre sfârşitul istoriei omenirii din care
facem parte şi noi cei de astăzi. Primul este în Matei 19:28-39

„Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul Omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea
tuturor lucrurilor, voi care M-aţi urmat veţi sta pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele
douăsprezece seminţii ale lui Israel.

Şi ori şi cine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă. Sau soţie sau fii, sau holde, pentru
Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică."

Al doilea este în Matei 25: 31-34, 41, şi 46

„Când va veni Fiul Omului în slava Sa, cu sfinţii Săi îngeri, va şedea pe scaunul de domnie al slavei Sale.

Toate naţiunile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de
capre;

şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui.

Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi
Împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii...

Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic care a fost
pregătit diavolului şi îngerilor lui...

Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei drepţi vor merge în viaţa veşnică."

Între acestea două, se află o precizare de mare importanţă făcută de Domnul Isus în Matei 24:14
"Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor
naţiunilor. Atunci va veni sfârşitul."

Să adăugăm la acestea anunţul făcut ucenicilor de către cei „doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb" imediat după
înălţarea Domnului Isus la cer: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi la cer? Acest Isus care S-a înălţat
la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut mergând la cer." (Faptele apostolilor
1:11)

Revenirea Domnului Isus exact aşa cum S-a dus, adică cu acelaşi trup, face parte dintre elementele de
bază ale crezului creştin: „şi S-a înălţat la cer, de unde iarăşi are să vină ca să judece viii şi morţii."

Iată de ce credinţa preteristă care spune că a doua venire a avut loc în anul 70 şi că, deci, nu va mai avea
loc nici o altă venire este considerată erezie.

Să mai formulăm crezul creştin încă o dată: Noi toţi credem că Domnul Isus Cristos va reveni din cer aşa
cum s-a dus la cer.
1

Acesta este articol de crez. A-L nega înseamnă a te scoate din creştinism. Întrebarea care vine după
Page

acceptarea acestui crez este:


[Iosif Ton] La ce să ne aşteptăm de la viitor

Ce va face Domnul Isus după ce va apare în trup pe norii cerului?

La această întrebare se dă unul sau altul dintre aceste două răspunsuri radical diferite:

1. Primul este că El îi va învia pe cei credincioşi, se va duce cu ei în cer şi acolo va avea loc „nunta
Mielului," care va dura şapte ani.

Pe pământ, în timpul acestor şapte ani va fi „necazul cel mare."

Apoi, Domnul Isus va veni cu cei credincioşi pe pământ şi El se va instala ca Împărat la Ierusalim şi va
domni peste toate naţiunile timp de o mie de ani.

Către sfârşitul acelei domnii, se va organiza o conspiraţie împotriva Lui şi va fi obligat să meargă înapoi în
cer.

După scurtă vreme, va veni din nou pe norii cerului (a treia venire!), va face învierea tuturor morţilor, va
face judecata de pe urmă, apoi va face un cer nou şi un pământ nou şi va începe veşnicia.

2. Al doilea răspuns este că atunci când va reveni pe norii cerului va face învierea generală, şi a
credincioşilor şi a necredincioşilor, va face judecata finală, îi va trimite pe cei de la stânga Sa în osândă
veşnică, va face un cer nou şi un pământ nou şi va coborî împreună cu cei de la dreapta Sa pe noul
pământ, cu invitaţia „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu de moşteniţi Împărăţia..." şi astfel va începe
veşnicia.

Aceste două interpretări a ceea ce va face Domnul Isus când va reveni pe norii cerului au existat în
creştinism din primul secol până astăzi.

Ele au coexistat şi coexistă. Nici una nu este şi nu trebuie să fie considerată ca eretică.

Ceea ce ne rămâne de făcut este doar să vedem care dintre ele este mai conformă cu textele biblice.
Problema este că şi adepţii uneia şi adepţii celeilalte folosesc aceleaşi texte dar le interpretează ca să se
potrivească cu schema lor generală.

Pe lângă aceste două mari diviziuni, mai apare încă o triplă diviziune, care este stârnită de acest text din
Apocalipsa 20: 4b-5a

„Şi am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui
Dumnezeu şi ale celor care nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe
mână. Ei au înviat şi au Împărăţit cu Cristos o mie de ani.

Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie de ani. Aceasta este prima înviere.

Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de prima înviere..."


2
Page
[Iosif Ton] La ce să ne aşteptăm de la viitor

Două observaţii preliminare vreau să fac la acest text.

Prima, nu ni se spune nici în acest text nici în versetele dinainte că Isus ar fi coborât pe pământ ca să
Împărăţească aici.

Ni se spune doar că anumite suflete „au înviat şi au împărăţit cu Cristos o mie de ani."

A doua, textul defineşte şi limitează foarte precis cine a înviat pentru această domnie cu Cristos:
„sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus şi din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi
ale celor ce nu se închinaseră fiarei şi icoanei ei şi nu primiseră semnul ei pe frunte şi pe mână." Aceste
cuvinte sunt o trimitere clară la cap. 13:15-18 şi 14:11-13, din care rezultă clar că cei care nu s-au
închinat fiarei şi icoanei ei au fost martirizaţi. Ioan, autorul Apocalipsei, vrea să ne facă foarte clar că
numai aceşti martiri au înviat şi de aceea adaugă: „Ceilalţi morţi n-au înviat până nu s-au sfârşit cei o mie
de ani."

O mare mulţime de creştini (vom vedea imediat care grupare anume) susţin că la acest punct învie toţi
credincioşii. Această interpretare răstălmăceşte complet textul acesta atât de clar.

În primele secole, atunci când mii de creştini erau martirizaţi pentru Isus şi pentru credinţa lor în El, s-a
formulat credinţa că martirii învie imediat după ce au fost martirizaţi şi se duc să domnească cu Cristos
(„o mie de ani" fiind o cifră convenţională pentru a desemna o perioadă îndelungată, adică perioada
până la a doua venire a lui Cristos). Această credinţă a fost scoasă din textul acesta şi din Evrei 11:35,
unde tot cu referire la martiri se vorbeşte despre „o înviere mai bună." Această credinţă, care nu
cuprinde o domnie pe pământ de o mie de ani a lui Cristos, a căpătat numele de „amilenism." Iar
credinţa că a doua venire a Domnului Isus va avea loc înainte şi va fi urmată de o domnie a Lui pe
pământ de o mie de ani a căpătat numele de „premilenism."

Mai există şi o a treia credinţă, care spune că prin predicarea Evangheliei la toate naţiunile se va ajunge
la ucenicizarea lor, şi - conform lui Romani 11: 12-13 şi 25-26 - tot Israelul va fi convertit la credinţa
creştină. Atunci se va împlini profeţia din Isaia 11:9 că „pământul va fi plin de cunoaşterea Domnului ca
fundul mării de apele care-l acopăr" (profeţie repetată în Habacuc 2:14).

Când toate naţiunile vor fi, deci, convertite şi ucenicizate, se va instaura o perioadă de pace,
prosperitate şi înflorire a omenirii cum n-a mai fost niciodată. Această epocă va fi - după credinţa
aceasta - ceea ce se numeşte domnia de o mie de ani, fără Cristos în trup pe pământ dar ca rezultat al
lucrării lui de a-Şi supune toate lucrurile. Această credinţă prevede că Domnul Isus va veni pe norii
cerului la sfârşitul acestei perioade şi va face judecata şi sfârşitul istoriei. Această credinţă se numeşte
„postmilenism."

În sânul creştinismului există deci amilenişti, premilenişti şi postmilenişti.

În cadrul fiecărei categorii există extrem de multe variante. Desigur, în sânul fiecăreia se află şi
extremişti şi exclusivişti care spun că numai cei care cred în schema lor vor fi mântuiţi. Dar, în general,
3

evanghelicii au decis că schemele escatologice nu trebuie să ne despartă şi că trebuie să ne considerăm


Page

fraţi în Cristos indiferent pe care dintre acestea le adoptăm.


[Iosif Ton] La ce să ne aşteptăm de la viitor

Ca o mărturie personală, fiindcă am crescut în cultul baptist din România, care prin Mărturisirea sa de
credinţă este amilenist, am fost şi eu amilenist multă vreme. Apoi, pentru o scurtă bucată de timp, cam
prin anii 1982-1983, am înclinat spre premilenism. Am studiat însă cu multă atenţie toate implicaţiile
teologice ale poziţiei premileniste şi am ajuns la concluzia că nici într-un caz nu o pot susţine. Iată de ce.

Trebuie să vedem ce fel de Dumnezeu apare că avem dacă adoptăm o concepţie premilenistă (în special
pe cea mai strictă dintre ele, numită dispensaţionalism). Această concepţie spune că atunci când a venit
Fiul lui Dumnezeu pe pământ, scopul lui a fost să devină regele iudeilor şi să restaureze împărăţia lui
David. Dar, pe la mijlocul lucrării lui pe pământ, Isus a ajuns la concluzia că iudeii nu-l vor primi ca rege şi
astfel a intrat într-o criză de misiune (localizată în matei 16). Atunci El a decis să suspende „:Planul A" cu
care a venit şi să introducă „Planul B": să facă o paranteză în istorie, numită epoca Bisericii, care nu
fusese proorocita în Vechiul Testament, deoarece nu fusese în plan, ci a fost concepută abia acum
fiindcă nu s-a putut împlini Planul A. În această schemă se consideră că cele şapte scrisori din Apocalipsa
cap. 2 şi 3, sunt şapte epoci în istoria Bisericii şi se interpretează că Biserica merge din rău în mai rău,
până la faza de decădere totală a Bisericii din Laodicea. Prin urmare, prin Biserică Domnul Isus
mântuieşte un număr de oameni dintre neamuri, dar nu realizează altceva. Biserica este falimentară.
Când ea va fi în starea cea mai rea, Domnul Isus va veni pe norii cerului, va învia pe toţi cei mântuiţi prin
Biserică şi îi va răpi împreună cu puţinii credincioşi rămaşi în viaţă şi astfel va închide paranteza Bisericii.
El va veni la Ierusalim ca să reia istoria de unde a lăsat-o la prima venire şi va instaura împărăţia
restaurată a lui David. Când cei mai de seamă experţi în dispensaţionalism sunt întrebaţi: Ce scop are
mia de ani?, răspunsul este: Dumnezeu i-a făcut lui Israel multe promisiuni în Vechiul Testament şi ele
trebuie împlinite; Domnul Isus va veni ca să dea satisfacţie lui Israel că a ajuns să domnească peste toate
naţiunile.

Să observăm acum altceva. Cu toate că - după această credinţă - Isus va domni personal la Ierusalim şi ca
cârmui naţiunile „cu un toiag de fier", adică cu autoritate absolută, El nu îşi va putea impune şi
permanentiza domnia: va avea loc o conspiraţie secretă împotriva Lui care Îl va obliga să plece de pe
pământ. Un mare premilenist adaugă că această conspiraţie va avea loc „ca să arate că omenirea este
iremediabil coruptă."

După scurtă vreme, Isus va reveni pe norii cerului şi va pune capăt istoriei omenirii.

Eu întreb: Unde este suveranitatea lui Dumnezeu, adică puterea şi autoritatea lui de a-Şi duce toate
planurile la îndeplinire? După schema aceasta, când Isus vine prima dată pe pământ nu-şi poate împlini
planul cu care a venit, ci trebuie să introducă un altul. Prin Biserică de asemenea nu realizează mare
lucru. Când vine şi domneşte la Ierusalim nu reuşeşte să-şi impună domnia şi este obligat să plece înapoi
la cer. Şi tot aşa, până la sfârşitul omenirii, El de fiecare dată pierde. Este oare aceasta imaginea unui
Domn al domnilor şi Rege al regilor?

Această imagine a unui Dumnezeu care trebuie să-şi schimbe planurile şi care mereu pierde bătălia m-a
4

făcut pe mine personal să mă îndepărtez de concepţia premilenistă.


Page
[Iosif Ton] La ce să ne aşteptăm de la viitor

Ce fel de Dumnezeu şi de Cristos avem noi?

În strădania mea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Fiul Său (Ioan 17:3) am ajuns la următoarea
imagine a lui Dumnezeu şi a Fiului Său în istoria umană.

Am învăţat de la Domnul Isus că problema fundamentală a istoriei umane este „cel rău", Satan, Diavolul.
Domnul Isus îl numeşte „stăpânitorul lumii acesteia" (Ioan 12:31; 14:30; 16:11). Pământul acesta este
„împărăţia lui" (Matei 12:26). Domnul Isus se prezintă pe Sine ca cel ce invadează împărăţia celui rău ca
să aducă şi să instaleze aici, prin puterea Duhului Sfânt, Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 12:28)

Să privim la Satan puţin mai de aproape. Domnul Isus îl numeşte „mincinos" (Ioan 8:44). El este cel care
a înşelat-o pe Eva (Geneza 3:1-6 şi 2 Corinteni 11:3) şi care caută să ne înşele şi pe noi. De fapt, el este
ocupat doar cu aceasta: să înşele toate naţiunile (Apocalipsa 12:9 şi 20:3). Dumnezeu i-a permis şi încă îi
mai permite diavolului ca să încerce să înşele oamenii, pentru ca astfel, având o alternativă, oamenii să
fie liberi să aleagă între doi stăpâni, între Dumnezeu şi Satan.

Dar, îndată după înşelarea primilor oameni în Eden, Dumnezeu anunţă că Unul din sămânţa femeii îi va
zdrobi capul şarpelui (Geneza 3:15). Din 1 Ioan 3: 8 aflăm că sarcina fundamentală a Fiului lui Dumnezeu
este aceasta: „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului".

Şi fiul lui Dumnezeu a venit să-l biruiască pe cel rău aici unde-i „împărăţia lui", să instaureze Împărăţia lui
Dumnezeu şi să distrugă toate lucrările diavolului.

Cum face Fiul lui Dumnezeu toate acestea?

Ca să găsim răspunsul la această întrebare fundamentală, trebuie să pornim de la următoarea realitate


fundamentală: armele diavolului ies din însăşi natura diavolului. Tot astfel, armele Fiului ies din însăşi
natura Fiului. Nici unul nu poate să-şi asume armele celuilalt, deoarece aceasta ar însemna să-şi asume
natura celuilalt.

Iată în paralel armele/natura celor doi oponenţi şi beligeranţi:

Satan Fiul lui Dumnezeu

Minciuna Adevărul

Răutatea Bunătatea

Ura Dragostea

Violenţa Jertfa de Sine

Uciderea (nimicirea) Creativitatea (inclusiv


5
Page

răscumpărarea, spălarea, naşterea din nou, sfinţirea,


[Iosif Ton] La ce să ne aşteptăm de la viitor

transformarea după chipul Său)

Închipuiţi-vă o scenă în cer, cam acum două mii de ani. O fiinţă cerească se apropie sfioasă de cel Prea
Înalt şi-I arată pământul plin de fiare (simbol al răului) şi-L întreabă: „Tu nu faci nimic pentru eliberarea
pământului?" La care Dumnezeu îi răspunde: „M-ai întrebat chiar la timp: Tocmai s-a împlinit vremea
pentru începutul acţiunii Mele de a recuceri pământul din mâinile răului. Uită-te jos!"

Şi fiinţa aceea se uită întâi cu uimire apoi cu groază, căci ceea ce vede este incredibil: Toate fiarele sunt
aşezate în linie de bătaie şi... mergând către ele ca să înceapă războiul cu ele, este un miel! Da, un mic
mieluşel, firav, fără apărare, care le zice „naiv" fiarelor: „Iată, viu să fac război cu voi şi să vă biruiesc!"

Dumnezeu Îşi trimite Fiul sub formă de „Mielul lui Dumnezeu" ca să nimicească răul din lume! Apostolul
Pavel a meditat îndelung la această acţiune uluitoare şi la implicaţiile ei şi scrie că afirmaţia că
Dumnezeu îşi trimite Fiul ca să fie răstignit, pentru evrei este un scandal, iar pentru greci este o nebunie.
El îndrăzneşte apoi să ne vorbească despre „nebunia lui Dumnezeu" care este mai înţeleaptă decât
oamenii (1 Corinteni 1:17-31).

Domnul Isus Însuşi ne explică misterul acesta prin următoarele afirmaţii:

Fiul lui Dumnezeu a venit „să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi" (Matei 20:28).

„Dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare rămâne singur; dar dacă moare, aduce roadă"
(Ioan 12:24)

„Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ voi atrage la Mine pe toţi oamenii", şi ca să fie sigur că înţelegem
bine, Ioan adaugă:

„vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară" (Ioan 12: 32-33).

Dar nu-i suficient să înţelegem cum a luptat Fiul, deoarece imediat după învierea Sa dintre cei morţi, El
le spune ucenicilor Săi: „Cum M-a trimit pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi" (Ioan 20:21). Încă
înainte de răstignirea Sa El le spusese: „Duceţi-vă; iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor" (Luca
10:3)

Ceea ce le spune Isus poate fi transpus astfel: Eu doar am început războiul de cucerire a pământului de
la fiarele răului. Eu, Mielul lui Dumnezeu, am armata mea de miei şi împreună noi vom cuceri numai şi
numai cu aceste arme potrivite cu natura divină: adevărul (Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia Mea),
bunătatea, dragostea, jertfa de sine şi creativitatea.

Cartea Apocalipsa este scrisă ca să ne ofere această imagine: pe pământ se ridică tot felul de fiare, care
de care mai fioroase, „dar Mielul îi va birui, pentru că el este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor,"
6
Page
[Iosif Ton] La ce să ne aşteptăm de la viitor

dar nu numai atât:"Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea îi vor birui"
(Apocalipsa 17:14).

Să ne uităm acum la profeţiile făcute de Isaia despre Isus:

„va lovi pământul cu toiagul Cuvântului Lui, şi cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel rău" (11:4b)

„căci pământul va fi plin de cunoaşterea lui ca fundul mării de apele care-l acopăr" (11:9b)

„el nu va slăbi, nici nu se va lăsa, până va aşeza dreptatea pe pământ; şi ostroavele (insulele) vor spera in
Legea Lui" (42:2-4)

„este prea puţin să fii robul meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De
aceea, te pun să fii lumina naţiunilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului" (49:6)

Credinţa care i-a transformat şi i-a inspirat pe apostoli a fost aceea că Isus Cristos, care a fost om ca şi ei
aici pe pământ, care a fost mort şi a înviat, a fost înălţat la cer, a fost întronat la dreapta lui Dumnezeu şi
a fost făcut şef al universului şi acum el conduce mersul istoriei (Fapte 2:30-36; Filipeni 2: 5-11; Evrei
1:13; 2:9; 4:15-16; 8:1; 12:1-2, etc.). Dar cea mai spectaculară este imaginea pe care ne-o dă apostolul
Pavel despre Domnul Isus în ceruri conducând de acolo în continuare războiul de cucerire a pământului
şi de nimicire a tuturor Duşmanilor lui Dumnezeu:

„În urmă va veni sfârşitul, când el va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit
orice domnie, orice stăpânire, şi orice putere.

Căci trebuie ca el să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii Săi sub picioarele Sale.

Vrăjmaşul cel din urmă care va fi nimicit este moartea" (1 Corinteni 15:24-26).

Dac cum continuă Mielul războiul Lui de cucerire a planetei pământ?

Să ne imaginăm că suntem iarăşi în cer, de data aceasta la scurtă vreme după ce Fiul lui Dumnezeu S-a
întors „acasă" din călătoria Lui pe pământ. În jurul lui se află un grup de îngeri şi el le povesteşte câteva
dintre trăirile Lui ca om pe pământ, apoi le spune cum a realizat El mântuirea omenirii prin moartea pe
cruce. Atunci, cu o voce sfioasă şi plină de respect, un înger Îl întreabă:

„Dar, Măria Ta, oamenii nu ştiu ce ai făcut Tu pentru ei. Ai luat ceva măsuri ca ei să afle şi astfel să
beneficieze de ce ai făcut pentru ei?" La care Isus răspunde:

„Da, desigur. Am instruit doisprezece ucenici, pe care i-am învăţat toate învăţăturile Mele şi apoi i-am
trimis să le spună la toate naţiunile pământului şi să-i înveţe pe toţi oamenii să trăiască după învăţăturile
7

Mele." Atunci, îngerul, care ştia cât de mare este pământul, cât de multe sunt naţiunile şi ce primitive
Page

sunt mijloacele de transport ale ucenicilor, a exclamat uimit: „Numai atât?" Şi Isus îi răspunde simplu:
[Iosif Ton] La ce să ne aşteptăm de la viitor

„da, numai atât. Eu am răbdare. Eu mă bazez pe credincioşia lor şi pe valabilitatea metodei Mele. Şi află
că nu Mă voi lăsa până nu voi aşeza dreptatea pe pământ prin nebunia propovăduirii crucii, prin puterea
adevărurilor Mele, a bunătăţii Mele şi a lor, a dragostei Mele şi a lor, a jertfei de sine a mieilor Mei şi
prin creativitatea cu care i-am echipat şi - nu uita - prin puterea Duhului Sfânt cu care i-am înzestrat!"

Aceasta înţeleg eu din Scripturi că este strategia lui Dumnezeu fixată înainte de a crea pământul, atunci
când, în Sfânta Treime, au făcut planul: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră".

Acesta este planul lui Dumnezeu Singurul plan al lui Dumnezeu în actuala istorie umană.

El este suveran, adică nimic din univers nu-I încurcă planul şi nu-L abate de la împlinirea lui!

Aşadar, eu cred că porunca dată de Domnul Isus apostolilor să ucenicizeze toate naţiunile (Matei 28:19-
20) va fi dusă la îndeplinire. Eu cred împreună cu apostolul Pavel că „o parte din Israel a căzut într-o
împietrire care va ţinea până va intra numărul deplin al naţiunilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit"
(convertit, Romani 11:25-26), şi exclam şi eu împreună cu el:

„dacă deci alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi paguba lor a fost o bogăţie pentru naţiuni, ce
va fi plinătatea întoarcerii lor?...

Căci dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou decât viaţă din morţi?"
(Romani 11:12,15).

Pavel nu scrie că ramurile altoite in măslin (naţiunile) trebuie să fie scoase ca acolo să încapă Israel şi nu
scrie că harul se va lua de la naţiuni ca să fie dat lui Israel, cum zic unii, ca şi când n-ar fi loc în măslin
pentru toţi şi n-ar exista har pentru toţi!

Încheiere

Unii au o concepţie defetistă, pesimistă despre lucrarea lui Dumnezeu şi a Fiului Său în istorie. Ei se
aşteaptă să biruiască fiarele, răul. Ei văd istoria mergând din rău în mai rău.

Eu nu văd o asemenea imagine în Biblie, chiar dacă Domnul Isus şi apostolii vorbesc şi de apostazie şi de
perioade de răcire a dragostei credincioşilor şi de mărire a corupţiei din lume. În ciuda acestora, Cel ce
câştigă biruinţa este Dumnezeu şi Mielul. Şi armata Mielului: Biserica!

El Îşi clădeşte Biserica şi porţile iadului nu o vor birui şi el va prezenta această Biserică sfântă şi
desăvârşită în finalul istoriei.
8

Fiindcă am o convingere nestrămutată în suveranitatea lui Dumnezeu, eu am o privire optimistă asupra


Page

istoriei viitoare. Şi asupra Bisericii lui Dumnezeu!


[Iosif Ton] La ce să ne aşteptăm de la viitor

Poate că această concepţie este o formă de postmilenism. Dar numele nu contează.

Contează să crezi într-un Dumnezeu care are un plan măreţ cu omul şi cu omenirea şi că este consecvent
în a-l duce la îndeplinire. Şi să crezi că prin adevăr, bunătate, dragoste, jertfă de noi înşine şi creativitate,
în unire cu Mielul şi cu ajutorul Duhului Sfânt, vom birui răul din lume.
9
Page