UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE TEOLOGIE

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

LUCRARE DE SEMINAR
LA DISCIPLINA

STUDIUL VECHIULUI TESTAMENT

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:

PR. ASIST. DR. LUCIAN COSTEA

STUDENT:

LUPȘAN N. ANDREI-CĂTĂLIN

Anul II, Grupa a II-a

CONSTANȚA

2021
 UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE TEOLOGIE

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

Statutul femeii în Vechiul Testament

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:

PR. ASIST. DR. LUCIAN COSTEA

STUDENT:

LUPȘAN N.ANDREI-CĂTĂLIN

Anul II, Grupa a II-a

CONSTANȚA

2021
 Vechiul Testament este predominat de o lume patriarhală, statutul femeii fiind
puternic subjugat de dominanța bărbatului. Cu toate acestea, Vechiul Testament oferă o
imagine puternică asupra rolului pe care femeia îl are în îndeplinireaa planului divin”.
Statutul social-juridic, de altfel descris succint în versete, a provocat de-a lungul timpului
nenumărate controverse și dezbateri în ceea ce privește interpretarea drepturilor, obligațiilor
și pedepelor aplicate femeii în cazul încălcării anumitor norme canonice. Lucrarea de față
propune analiza obiectivă a statutului femeii în Vechiul și Noul Testament și a diferențelor
conceptuale dintre acestea, bazându-se pe relatările însemnate în versetele biblice.

I. Eva biblică

Încă din prima carte a Vechiului Testament reiese inferioritatea statutului și

supunerea socială a femeii față de bărbat prin folosirea verbului “masal”(a stapani). Fără a
analiza puteric acesta secvența relatată înœ”Facerea”, trebuie să notăm mai întâi cât de
emoționant este primul cuvânt al bărbatului adresat femeii sale pentru a înțelege viziunea
reflectată “Iata, aceasta-i os din oasele mele si carne din carnea mea” (Fac. 2:23). Parcă ar
fi mai curând cuvântul unei mame către copilul ei. Vorbele lui Adam accentuează faptul că
Eva nu a fost creată ci mai degrabă că venirea ei este văzută că o adevărată naștere. Acest
statut al femeii îl obligă pe bărbat să preia conducerea și să fie mai chibzuit decât femeia
lui .Din păcate, protofemeia creștinismului se face oarecum vinovată de intrarea păcatului în
lume, indiferent de responsabiltatea bărbatului.

Simobolizand slăbiciunea, ea este sedusă (în absența bărbatului) să mănânce din

pomul interzis cu toate că fusese avertizată.“Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii,
Dumnezeu a zis:„Să nu mâncaţi din el şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”Gen.
2:17 4. Atunci şarpele* a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri.” si seduce la randul ei pe
Adam sa guste din fructul cunoasterii binelui si raului. Desi amandoi au gresit si au incălcat
“legea divină”, versetele indică cu meticulozitate pedeapsa lui Dumnezeu față de femeie
“Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii,
şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni† peste tine.” Gen. 4:7. Din
aceste cuvinte rezultă că femeia este pusă deja într-o stare de dependenţă de bărbat, situaţie
de care el va abuza, dând naştere la ceea ce în istoria familială se numeşte poligamie. Astfel,
prima carte a Vechiului Testament expune prima pedeapsă inegală şi subjugarea femeii de
către bărbat prin porunca divină şi blamează adesea femeia pentru slăbiciunea ei, aceasta
purtand pe vecie stigmtul primului vinovat.
 Acest episod testamentar va avea o mare implicație de-a lungul secolelor in gândirea
juridică. In Europa, statutul legal al femeii a ramas aproape pretutindeni neschimbat până in
secolul al XIX-lea, in aceasta epocă idealul ramânând încă patriarhal: bărbatul guvernează,
femeia administrează şi se supune vointei acestuia.

I. Femeia in familie

În familie, rolul acesteia nu se schimbă prea mult. Privit prin ochii legislației laice
moderne, drepturile acestora sunt grav încălcate, trebuie admis însă cムlegea Bibliei nu
trateazムfemeile în moduri ce pot fi percepute că pozitive sau morale ci mai degrabă într-un
mod cutumiar așa cum “divinul a poruncit “. Femeile, foarte des sunt văzute ca mame, fiice,
soţii şi mai puţin ca fiinţe independente . Cu toate acestea, femieia Vechiului Testament îşi
atinge statutul cel mai înalt în poziţia de mamă. A fi mamă este ipostaza supremă a unei
femei în lumea antică. Calitatea de mamă în lumina legii canonice reprezintă puterea cea mai
importantă a femeii. Prin aceasta, în relaţiile intrafamiliale femeia realizează un statut
aproape egal cu bărbatul cand este vorba de copii“Dacă un om are un fiu neascultător şi
îndărătnic, care n- ascultă nici de glasul tatălui său, nici de glasul mamei lui, şi nu-i ascultă
nici chiar după ce l-au pedepsit, toţi oamenii din cetatea lui să-l ucidă cu pietre şi să
moară .” (Deut. 22:21, 24.) Așadar , subînțelegem că respectul copiilor față de părinți era
necondiționat, deoarece atât mama ,cât si tatăl se bucurau de un statut egal in fața copiilor.

Poziţia socială a fiicei potrivit legii Vechiului Testament este una de supunere faţă
de părinţi. Tatăl decidea asupra viitorului fiicei sale aranjând căsătoria la varste fragede (12-
13 ani ), putând chiar să o vândă.In urma unei căsătorii ,care adesea nu era tocmai dorită de
aceasta, situaţia de subordonare era transmisa soţului. Căsătoria este reglementată în Vechiul
Testament în diferite versete , impunând părților ,atât condițiile prin care se putea realiza
legământul , cât și dezavantajele unui posibil divorț sau imposibilitatea acestuia. De exemplu
, în cazul în care o femeie necăsătorită era violată, făptașul era obligat să plătească o sumă
de bani tatălui și să o ia în căsătorie pe aceasta pentru a-și spăla păcatul , ideea de divorț
devenind teoretic imposibilă. “Dacă un om întâlneşte o fată fecioară nelogodită, o apucă cu
sila şi se culcă cu ea, şi se întâmplă să fie prinşi , omul care s-a culcat cu ea să dea tatălui
fetei cincizeci de sicli de argint; şi pentru că a necinstit-o, s-o ia de nevastă, şi nu va putea s-
o gonească, toată viaţa lui.” (Deut. 22:24 30). Dacă nu este cazul unui act sexual premarital
,iar căsătoria se făcea în normalitate , femeia rămânea legată de soțul ei și după divorț prin
imposibilitatea de a se recăsători. Singura ei șansă de reabilitare socială rămânea soțului.
“Dumnezeu porunceşte celor căsătoriţi ca să nu se despartă. Dacă totuşi divorţul a fost
pronunţat, femeia trebuie să rămână nemăritată sau să se întoarcă la fostul ei bărbat.”

Adesea in viaţa conjugala s-a practicat poligamia . Astfel, familia patriarhului

Avraam cunoaşte o formă de concubinaj trecător, iar familia lui Iacob reprezintă tipul
căsătoriei cu mai multe femei, poligamia devenind un lucru normal în viaţa poporului evreu.
Pentru israeliţi, căsătoria monogamă a fost instituţia ideală rânduită de Dumnezeu, cu
excepţia cazului când nu existau urmaşi. “Când a văzut Rahela că nu face copii lui Iacov, a
pizmuit pe sora sa şi a zis lui Iacov: Dă-mi copii, ori mor!(Iov 5:2 2.) Iacov s-a mâniat pe
Rahela şi a zis: Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, care te-a oprit să ai copii?”. Ea a zis:
„Iată roaba mea, Bilha; culcă-te cu ea, ca să nască pe genunchii mei şi să am şi eu copii
prin ea. (Gen. 16:2.) Şi i-a dat de nevastă pe roaba ei, Bilha; şi Iacov s-a culcat cu ea.”
poligamia devenind un lucru normal în viaţa poporului evreu.”Chiar unii judecători şi regi
bine plăcuţi lui Dumnezeu, ca Ghedeon, David sau Solomon au avut un număr mare de soţii
şi concubine, aceasta fiind un semn al puterii lor. (Iudit 8, 30; II Regi 2, 2; III Regi 11, 1)
Totuşi, poate mai mult din raţiuni economice, oamenii de rând se mulţumeau cu două femei
( I Regi 1, 2), dacă prima soţie nu putea să-i ofere urmaşi soţul îşi lua de obicei a doua soţie
sau concubină, dar o păstra şi pe prima.

Un statut special îl avea femeia în momentul în care soţul acesteia murea fără copii. În
acest moment intra în vigoare legea căsătoriei de levirat prin care fratele defunctului trebuia
să se căsătorească cu văduva fratelui pentru a oferii moştenitor acestuia protejând astfel şi
văduva, oferindu-i un statut şi un fiu. “Atunci Iuda a zis lui Onan: „Du-te la nevasta fratelui
tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţă fratelui tău.” (Deut. 25:5)

Interzicerea incestului apare în același capitol prin impunerea unei reglementări

importante pe care a “divinul” o face în "institutia familiei” . Așadar , se interzicea expres
căsătoria între fiu și mamă ,dar și relațiile sexuale dintre fică și tată. ”Nimeni să nu ia pe
nevasta tatălui său şi nici să nu ridice învelitoarea tatălui său.” Aici putem considera ca
femeia ca mama avea un rol important în ceea ce priveste creșterea copiilor , iar
subordonarea acesteia faţă de bărbat se oprea aici, deoarece fiul nu se putea căsători cu
mama sa si nici sa o necinstească.

Femeia căsătorită sau logodita avea drepturi, inclusiv dreptul de a nu fi vândută sau
executată pe nedrept şi de a i se asigura adăpost şi hrană. De asemenea si femeile erau
prezente atunci cand se citea legea . “N-a rămas nimic din tot ce poruncise Moise, pe care
să nu-l fi citit Iosua în faţa întregii adunări a lui Israel, în faţa femeilor*, copiilor şi
străinilor** care mergeau în mijlocul lor.”(Deut. 31:12 In Legea lui Moise sunt cuprinse
unele prescripţii care au rolul de a proteja soţia de abuzurile soţului... Întreţinerea materială a
soţiei era de datoria soţului, care trebuia să-i asigure locuinţă, hrană şi îmbrăcăminte, după
posibilităţi.

Femeia însărcinată beneficia de o protecție specială , intervenind aici punerea în

pericol a vieții copilului. “Dacă se ceartă doi oameni şi lovesc pe o femeie însărcinată şi o
fac doar să nască înainte de vreme, fără altă nenorocire, să fie pedepsiţi cu o gloabă, pusă
de bărbatul femeii, şi pe care o vor plăti după hotărârea judecătorilor.” (Exod. 21:30; Deut.
22:18, 19) . Despăgubirea cerută și primită de soț pentru lezarea femeii în acest caz reflectă
din nou modul în care este privită aceasta în relațiile sociale. Femeia trebuia sa se adreseze
uneori bărbatului ei numindu-l domn sau stăpân. Soţia era considerată oarecum un bun al
soţului, ea era datoare soţului cu fidelitate si supunere absolută, dar nu putea pretinde acelaşi
lucru de la soţul ei.

Adulterul era o crima impotriva sotului si se pedepsea aspru cu moartea prin lapidare
deoarece ea "face moştenitori din străini"(Sirah 23, 30). .” Dacă se va găsi un bărbat culcat
cu o femeie măritată, să moară amândoi: şi bărbatul care s-a culcat cu femeia, şi
femeia.”(Lev. 20:10)

II. Statutul social traditional

Trăind într-o societate patriarhală, rolul social al femeii era orientat spre mediul casei
şi familiei, excepţii fiind femei ce s-au impus în viaţa publica, puţine la număr (Debora,
Hulda, Iudith, Ester). În majoritatea cazurilor situația de subordonare rămâne irefutabilă ,
statutul public al femeii fiind puternic îngrădit . Astfel, se interzice prin "lege” dreptul femeii
la liberă exprimare în pubic , acesta neputând vreodată să ia cuvântul în adunări. ”Femeile să
tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să fie supuse, cum zice şi
Legea†”( Gen. 3:16).

Aparitia femeii in public nu se putea face cu capul dezvelit. “Dacă o femeie nu se

înveleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se
învelească. “(Num. 5:18; Deut. 22:5 7). Se considera un fapt imoral și o rușine pentru
femeie să nu poarte o însemnare a subordonării sale față de bărbat. “De aceea, femeia, din
pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. “(Gen. 24:65.) Aceeasi
relatare motiveaza aspectul femeii in public, comparand-o cu barbatul care nu trebuie sa-si
acopere capul.” Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava
lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din
femeie, ci femeia din bărbat.”(Gen. 2:21, 22 9)

O alta reglementare a femeii in public face referire la menstruatia acesteia. Este

considerata necurata si ii este oprimata intrarea in biserica si contactul cu unele obiecte. “
Femeia care va avea o scurgere, şi anume o scurgere de sânge din trupul ei, să rămână
şapte zile în necurăţia ei. Oricine se va atinge de ea va fi necurat până seara (Lev. 12:2 20).
Orice pat în care se va culca ea în timpul necurăţiei ei va fi necurat; şi orice lucru pe care va
şedea ea va fi necurat”

Cel mai aspura tratament se aplica femeilor care preacurveau. Femeia care
preacurveste este privita ca o ugicatoare de copii si ca un obstacol in indeplinirea
directivelor divine „Creşteţi, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul.”(Gen. 9:7) si a casatoriei
.Pedeapsa aplicata pentru asemenea nelegiuri era moartea prin lapidare, arderea pe rug sau
strapungere. Un asemenea caz ne este prezentat in detaliu in Levitic , atunci cand
Dumnezeu se adreseaza unei asemena femei “ Te voi judeca aşa cum se judecă femeile
preacurve şi ucigătoare de copii şi voi face din tine o jertfă sângeroasă a urgiei şi geloziei.
(Lev. 20:10) Vor aduce gloata împotriva ta, te vor ucide cu pietre şi te vor străpunge cu
lovituri de sabie.( Ioan 8:5, 7).

Termenul de vrajitorie a fost mai precis conturat în actele de condamnare a

vrăjitoarelor din evul mediu, procese erau considerate ca o măsură de salvare a unui suflet
păcătos. Dar acest termen provine din biblie , unde se pedepsea cu moarte si viza cu
exactitate sexul feminin „Pe vrăjitoare să n-o laşi să trăiască.”( Lev. 19:26). Aceasta
referinta va avea un impact puternic asupra vanatoarei de vrajitore din Inchizitia evului
mediu, majoritatea persoanelor condamnate fiind in special femei.
 III. Viziunea Noului Testament

Noul Testament incearca o reabilitare a statutul femeii dupa secole de opresiune.

Printr-o femeie (Eva) a intrat păcatul în lume si tot printr-o femeie Dumnezeu a trimis
mântuirea pentru a ridica lumea din robia sa. Daca in traditia Vechiului Testament femeia se
face vinovata pentru existenta tuturor lucrurilor rele , noua scriptura vine o o perspectiva
noua si o plaseaza pe femeie intr-o lumina mai favorabila emanciparii ei sociale.

Modul in care Iisus trata femeile reprezintă o ruptură radicală a tradiţiei culturale
evreieşti din vremea Sa. De exemplu, Iisus a răsturnat cu bună ştiinţă obiceiul atunci când a
permis femeilor să-L urmeze. El a incercat sa abordeze o viziune nesexista fara sa puna
accent pe stare civilă, ci pe termenii relaţiei lor cu Dumnezeu. Din pacate , aceasta incercare
de a reabilita statutul femeii in mentalitatea societatii patriarhale nu adus mari schimbari.
„Căci oricine face voia Tatălui Meu care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă”
(Matei 12:50). Prin aceasta din urma , femeia atinge un statut mai apropiat cu cel al
bărbatului. Femeile nu mai erau neaparat obiecte de care să se poată folosi si scăpa în voie.

Acesta le accepta pe femeii in cercul lui intern de urmași și in adunarile publice.

Ideea unei femei misionare devenea din ce în ce mai probabilă. Dar Iisus nu a fost condiționat
de cultura vremii chiar dacă în cultura romano-elenistă din acea vreme femeile jucau roluri de
preotese în cadrul vieţii religioase. Astfel, dacă Isus ar fi fost condiţionat de cultura vremii
Lui, El ar fi putut numi pe anumite femei printre apostolic. Însă din 12 apostoli niciunul nu a
fost femeie. Alegerea a 12 apostoli bărbați era mai degrabă condiționată de rolul de cap a
bărbatului din Vechiul Testament , ceea ce dovedește că viziunea de față nu era cu mult mai
luminată decât cea tradițională.

O dată cu noua lege testamentara se interzice poligamia ce este denunţată ca o

abatere de la rânduiala căsătoriei căci “cel ce l-a făcut de la început l-a făcut bărbat şi femeie”

Dacă naşterea de prunci în Vechiul Testament , era privită ca o binecuvântare divină,

în Noul Testament aceasta este însuşi mijloc de mântuire, căci Sfânta Scriptură spune că
“femeia se va mântui prin naştere de prunci de va stărui cu înţelepciune în iubire şi sfinţenie
”.
 Egalitatea soţilor în Noul Testament în faţa lui Dumnezeu, concluzie ce reiese din
spusele Sf. Ap. Pavel ”nu mai este parte bărbătească sau femeiască, pentru că voi sunteţi una
în Iisus Hristos” .

Văzută ca ajutor dat de Dumnezeu bărbatului, ea nu mai este un ajutor slugă, ci o

completare a unuia cu celălalt în viaţă şi familie după cum spune Sf. Pavel “nici bărbat fără
femeie, nici femeie fără bărbat în domnul ”.

Prin toate cele spuse mai sus conchidem că scopul acestei lucrări este de a evidenția
statutul femeii în Antichitate având în centru sursele subordonării sexului frumos de către
bărbați: practica religioasă, manifestată, în unele dintre confesiunile creștine, în tr-un mod
discriminatoriu. Bazele incursiunilor care au dus la astfel de manifestări provin din textele
Bibliei, atât din Noul Testament, cât și din Vechiul Testament. Astfel, Noul Testament
exprimă o învățătura mai morală cu privire la poziția femeilor în termeni teologici, bazându-
se pe interpretarea pasajelor Vechiului Testament.

Bibliogragie:

1. Biblia sau Sfanta scriptura a Vechiului si Noului Testament – traducere grafică şi

morfologică: Miodrag Recheşan Iulie 2014