UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE TEOLOGIE

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

LUCRARE ȘTIINȚIFICĂ
LA DISCIPLINA

PATROLOGIE ȘI LITERATURĂ POST-PATRISTICĂ

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:

PROF. UNIV. DR. GHEORGHE F. ANGHELESCU

STUDENT:

LUPȘAN N. ANDREI-CĂTĂLIN

Anul II, Grupa a II-a

CONSTANȚA

2021
 UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

FACULTATEA DE TEOLOGIE

SPECIALIZAREA: TEOLOGIE ORTODOXĂ PASTORALĂ

Învățătura despre ierarhia bisericească la

Sfântul Dionisie Areopagitul

ÎNDRUMĂTOR ȘTIINȚIFIC:

PROF. DR. GHEORGHE F. ANGHELESCU

STUDENT:

LUPȘAN N.ANDREI-CĂTĂLIN

Anul II, Grupa a II-a

CONSTANȚA

2021

2
 Cuprins

Introducere ...........................................................................................4

Cap. I. Diaconia ...................................................................................5

Cap. II.
Preoția ......................................................................................6

Cap. III. Arhieria ..................................................................................7

Concluzii ..............................................................................................9

Bibliografie ........................................................................................10

3
 Introducere

Organizarea ierarhiei noastre spune Dionisie Areopagitul, inlatura si exclude de la ea

ceea ce nu este ordonat, nu este frumos si ceea ce este incurcat si pune in evidenta ceea ce
este frumos, bine ordonat si intemeiat puternic pe ordinele lor. Dandu-ne exemplu ierarhia
cereasca, Dumnezeu ne-a daruit ierarhia bisericeasca cea dupa lege despre care Dionisie
Areopagitul spune:”prin imagini tainuitoare de adevaruri, prin asemanari cu totul departate de
prototipuri, prin enigme si figuri greu de contemplat, ce nu ingaduie sa fie inteles sensul
mistic ascuns in ele, a trimis ea ochilor, ce erau inca slabiti, o lumina placuta si
nevatamatoare. Aceasta ierarhie a legii avea ca tel final inaltarea spre un cult spiritual.” Spre
deosebire de ierarhia Vechiului Testament, ierarhia cea dupa lege, ierarhia noastra este o
„taina desavarsita” caci este o plinire si o incheiere sfanta a aceleia. Potrivit cu ierarhia cea
dupa lege si cu ierarhia cereasca, ierarhia noastra se imparte la randul ei: treapta prima,
mijlocie si ultima, avandu-se in vedere puterea si raportul cuvenit a celor ce se deosebesc ca
si frumoasa legatura si comuniune a lor, gradata armonic. Treptele ierarhiei despre care
Dionisie Areopagitul ne face amintire in opera sa sunt: diaconia, preotia si arhieria.

4
 Cap.I Diaconia

Cuvantul diacon cum am mai spus vine de grecescul δίάχονος care inseamna slujitor.
In crestinism este folosit substantivul „diaconia” pentru a exprima notiunea de lucrare
religioasa a Bisericii.1 In cartile Noului Testament intalnim acest termen pentru denumirea
lucrarii spirituale pe care Biserica o savarseste prin slujitorii ei pentru mantuirea
credinciosilor. Astfel diacon era numit cel care purta grija treburile casei, deasemenea mai
era numit si purtatorul unei solii sau trimisul cuiva. In lumea greaca pagana, atat in sens
profan cat si religios, diacon era numit nu numai slujitorul la ospat ci si in general slujitorul
care implinea o lucrare in folosul semenilor sai, pentru stat ori pentru Dumnezeu. Despre
aceasta treapta a ierarhiei ne vorbeste Dionisie Areopagitul pe care o numeste cinul
liturgicilor (diaconilor). El afirma ca misiunea diaconilor era sa curete de pacate pe candidati
inainte de a fi trimisi sa primeasca Sfintele Taine. Tot el spune ca, chiar legea ierarhiei
randuieste pe diaconi la usile sfinte, aratand prin aceasta ca intrarea candidatilor la cele sfinte
este conditionata de curatire completa, ea insa acorda cinului curatitor dreptul de a-i conduce
sa priveasca si sa participe cu sfintenie la Taine, privindu-le prin acestia neintinati. Rolul lor
era foarte important in pregatirea candidatilor pentru primirea Tainei Sfantului Botez. 2
Despre aceasta Dionisie Areopagitul spune ca:”Diaconii la nasterea cea din Dumnezeu,
dezbraca pe candidat de hainele cele vechi, il descalta, il aseaza spre apus pentru lepadare
apoi il indreapta spre rasarit, in masura in care revine cinului si puterii lor.”Ei poruncesc
candidatilor sa lepede complet haina vietii de mai inainte, le arata intunericul acelei vieti si ii
invata sa intre in imparatia luminii dupa ce au renuntat la intuneric.”
Dar pentru ca diaconii sa poata savarsi aceste acte trebuie sa primeasca Taina Hirotoniei in
treapta diaconiei. Taina despre care Dionisie Areopagitul spune ca se savarseste
astfel:”diaconul pleaca numai un genunchi in fata dumnezeiescului altar, are pe cap mana
ierarhului sfintitor si se consacra de catre el prin rugaciuni ce apartin sfintirii diaconesti.
Dupa aceea i se imprima de cattre ierarhul sfintitor semnul crucii, i se face strigarea sfanta a
numelui si la incheierea ceremoniei i se da sarutarea pacii.” 3

Cap.II. Preotia
1
Andrew Louth, Dionisie Areopagitul, Editura Deisis, Sibiu, 1997,pp. 66- 68

2
Ibidem, pp. 69-70
3
Ibidem, pp. 71-72

5
A doua treapta a ierarhiei bisericesti este preotia sau treapta preotului. Taina preotiei a fost
infiintata de Mantuitorul Iisus Hristos dupa invierea Sa din morti cand a zis:”Luati duh sfant,
carora le veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine tinute vor fi.” Aceasta taina
fusese promisa de Mantuitorul inainte de a patimi si a invia. Instituirea tainei are loc dupa
Invierea Domnului nostru Iisus Hristos din morti, trimiterea la propovaduire inainte de
inaltare, iar inceputul propovaduirii dupa Pogorarea Sfantului Duh. 4 In Noul Testament se
vorbeste despre preoti ( πρεσβύτεροί) in sensul de slujitori bisericesti in treapta a doua.
Slujitorul din treapta de mijloc sau a preotiei, a carui datorie este de a sfinti pe credinciosi, a
pastrat numele de preot, fiind mai propriu pentru denumirea acestei lucrari, dupa cum afirma
Dionisie Areopagitul:”Ni s-a aratat, prin urmare, ca ordinului... preotilor... ii revine puterea si
lucrarea de a lumina si chiar lumineaza.” In continuare spune despre ordinul ierarhic al
preotilor ca:”Este supus ordinului divinilor ierarhi, calauzeste pe cei initiati sa primeasca
Sfintele Taine si impreuna cu acestia savarseste ierurgiile ce se cuvin lui, in care, prin
simboluri prea sfinte arata teurgiile ce le savarseste si face privitori si partasi ai Sfintelor
Taine pe cei ce vin, trimit insa la ierarh pe cei ce doresc sa cunoasca mai indeaproape
ierurgiile contemplative.”5 Preotul in activitatea sa, are dreptul sa savarseasca numai lucrarile
sfinte ce se cuvin treptei sale. Despre aceasta, Dionisie Areopagitul afirma ca:”daca unele din
cinstitele lucrari sfinte sunt savarsite de catre preoti, preotul nu poate savarsi niciodata
nasterea cea sfanta din Dumnezeu, decat prin prea dumnezeiescul mir, nici nu va proslavi el
tainele dumnezeiestii impartasanii, daca nu sunt aduse pe altarul cel prea dumnezeiesc
simbolurile impartasaniei.” Depre randuirea presbiterilor in treapta a doua, Sfantul
Evanghelist Luca socoteste potrivit sa arate asezarea lor in slujba Bisericii se facea prin
punerea mainilor si rugaciune dupa o vreme de post, adica prin savarsirea Sfintei Taine a
Hirotoniei, aratand totodata treapta in care ei au fost hirotoniti. Dionisie Areopagitul descrie
aceasta slujba de hirotonire astfel:”Preotul pleaca ambii genunchi in fata dumnezeiescului
altar; are pe cap mana dreapta a ierarhului si in aceasta pozitie el este consacrat (sfintit) de
ierarhul sfintitor, prin invocari sfintitoare. Dupa aceea i se imprima de catre ierarhul sfintitor
pecetea semnului crucii.6
Orice preot sau ierarh din cei de fata sa celui sfintit sarutarea ce de pace.”

Cap.III. Arhieria
4
Sfântul Dionisie Areopagitul, Opere Complete și Școliile Sfântului Maxim Mărturisitorul, Editura Paideia,
București 1996, pp.7-8;
5
Ioan. G. Coman, Patrologie-Pseudo Dionisie Areopagitul, Editura Sfânta Mănăstire Dervent, 2000,p.79
6
Ibidem, p. 179

6
 In lumea greaca termenul έπίσχοπος era cu sensul general de ocrotitor,
supraveghetor, observator sau purtator de grija, atat in domeniul profan cat si in cel religios.
In chip obisnuit in vechime, aproape pretutindeni, unde se vorbea limba greaca, acest nume
era acordat atat zeilor cat si demnitarilor de frunte ai statului, ai cetatilor, ai comunelor si ai
templelor. Uneori acest se da lui Dumnezeu in sensul de judecator sau cercetator. In Noul
Testament intalnim termenul episcop de foarte putine ori (5) dar nu cu inteles restrans de
astazi ci ca nume pentru slujitorii bisericesti din treapta a doua sau a treia a ierarhiei. Cu acest
sens il gasim si la Dionisie care spune:”ierarhul are misiunea de a conduce ordinul al doilea
adica al preotilor.7”Ordinul ierarhilor are putere desavarsita in Biserica, el implineste
indeosebi functiile cele mai desavarsite ale ierarhiei: invata explicand invataturile cele sfintite
si arata ce lucrari si puteri sfinte le corespund lor. Iata cum descrie Dionisie Areopagitul
aceasta consacrare:”Barbatul ce este admis la sfintirea cea ierarhiceasca, pleaca ambii
genunchi in fata altarului, pe cap are Scripturile cele de Dumnezeu inspirate in mana
ierarhului ce il sfinteste. In aceasta pozitie este sfintit el de ierarhul ce il consacra prin
rugaciunile cele mai sfinte. Apoi i se imprima de catre ierarhul sfintitor pecetea semnului
crucii, i se face strigarea sfanta a numelui si la sfarsit i se da sarutarea pacii.” 8 Ierarhii, preotii
si diaconii cand primesc consacrarea cea sfanta au ca note comune: pasirea in fata
dumnezeiescului altar, plecare genunchilor, punerea mainilor, imprimarea semnului crucii,
anuntarea numelui si sarutarea pacii. Se deosebeste la ierarhi punerea Sfintei Scripturi pe cap,
lucru ce nu se face ordinelor de sub el, la preot aplecarea ambilor genunchi, iar la diaconi
plecarea unuia singur. Pasirea spre Sfantul Altar si plecarea genunchilor arata ca el tebuie sa
se supuna intreaga lui viata lui Dumnezeu, iar cand ierarhul isi pune mana pe capul celui ce
este hirotonit arata paza celui ce da sfintirea (Dumnezeu) in care umbla cei consacrati, fiind
iubiti parinteste, ca niste fii sfinti. Semnul crucii pe care il face ierarhul deasupra capului
celui ce se hirotoneste inseamna nimicirea poftelor trupesti. 9 Anuntarea consacrarilor si
strigarea numelui celui ce se sfinteste o face ierarhul cu glas tare pentru a arata ca sfintitorul
cel iubitor de Dumnezeu descopera numai alegerea dumnezeiasca, pentru ca nu el insusi
admite pe candidati la sfintirea cea sacerdotala prin propriul sau har, ci numai pentru ca el
este determinat de Dumnezeu la actele de sfintire ale ordinului ierarhic. Chiar Iisus Hristos nu

7
Drd. Corneliu Zăvoianu, Învățătura despre ierarhia bisericească la Dionisie Pseudo-Areopagitul, în ”Studii
Teologice”, anul XXX (1978), noi- dec, nr. 9 – 10, p. 637
8
Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Temeiurile teologice ale ierarhiei și ale sinodalității ei, în ”Studii Teologice”,
XXII, nr. 3–4/1970, p. 169
9
Sfântul Nectarie de Eghina, Despre preoţie, Ed. Sophia, Bucureşti, 2008, p. 14

7
S-a proslavit pe Sine cum spun Scripturile, ci Tatal cel ce a vorbit cu El L-a proslavit:”Tu esti
preot in veac dupa randuiala lui Melchisedec.” ( Psalmul 109, 4; Evrei 5, 6 )

Spre deosebire de diacon si preot la hirotonia unui episcop se pune pe capul si

grumazul acestuia Sfanta Evanghelie, aceasta fiindca puterea si stiinta desavarsita a intregii
preotii este daruita ierarhilor celor plini de Dumnezeu de catre bunatatea divina. O deosebire
care se face la hirotonia preotului de cea a diaconului este modul de a ingenunchea in
momentul sfintirii sau hirotoniei, diaconul ingenunchind doar cu piciorul drept iar preotul cu
ambele picioare.10 Diaconul apleaca numai un genunchi pentru ca este marginit numai la
oficiul curatiei, indeplineste, precum se cuvine, numai pregatirea celor ce se afla in stadiu
curatiei si-i aseaza la picioarele dumnezeiescului altar. Preotii dimpotriva pleaca ambii
genunchi deoarece cei initiati de dansii in chip sacru nu sunt numai curatiti ci si desavarsiti
sacramental, ca sa fie vrednici si capabili de contemplarea cea mistica. Ca si preotul, ierarhul
isi pleaca ambii genunchi dar spre deosebire de acesta el are Evanghelia pe cap pentru ca
poate ridica prin mijlocirea puterii sale ierarhice, pe cei ce i-a curatit puterea diaconului, i-a
luminat puterea preotului, spre o cunoastere mai adanca a sfintitoarelor taine, ce sunt primite
de dansii dupa a lor vrednicie. Autorul scrierilor areopagitice prezinta in aceasta opera toata
lucrarea prin care oamenii sunt facuti tot mai asemenea cu Dumnezeu, ca o impartasire a lor
de la lumina si puterea ce se propaga din Dumnezeu prin ierarhia care desavarseste cu
sfintenie tainele propriei iluminari.11

Concluzii

10
IOAN DAMASCHIN, Despre Sf. Treime, Ed. Sophia, București, 2008, p. 15

11
Ibidem, p. 25-34

8
 Sfântul Dionisie Areopagitul este influențat de neoplatonism. Dumnezeu este unul,
iar din el izvorăsc toate.

Creația lui Dumnezeu este un întreg găsindu-se în două forme: cerul și pământul,
fiind într-o legătură existențială și continuitate menținută prin puterea morală. În ceea ce
privește hristologia sa, poate fi acuzat că a susținut învățătura monotelistă, iar învățătura
despre îngeri este normativă, privind ființa lor.

În concepția lui Dionisie, scopul ierarhiei este asemănarea cu Dumnezeu și unirea

cu Acesta. Totodată, puterea sfințitoare a ierarhiei vine de sus, prin tainele săvârșite de
treptele ierarhice superioare.

Pentru ca ierarhia să poată conduce pe credincioși spre iubire deplină și în

comuniune cu Dumnezeu, ea trebuie să fie mai întâi plină de duhul iubirii dar și al
comuniunii.

Tot Dionisie ne spune că Dumnezeu dându-ne exemplu ierarhia cerească, ne-a

dăruit ierarhia bisericească.

În Ierarhia bisericească, autorul afirmă că Botezul și Sfânta Liturghie erau săvârșite

de episcop, el fiind ajutat de puțini preoți, dar de mai mulți diaconi. În general se botezau
oameni în vârstă, nu copii. Tot episcopul, prezenta săvârșirea slujbei îmormântării.

S-a obiectat împotriva vechimii scrierilor areopagitice, folosirea ca ,argument,

descrierea, în capitolul IV al Ierarhiei bisericești, sfințirea monahilor, care nu ar fi apărut
decât în secolul IV.

Bibliografie

9
 Izvoare:

1. BIBLIA sau Sfânta Scriptură, ediția sinodală, București, 2019

2. CLEMENT ALEXANDRINUL, Scrieri II –Stromatele, trad. Pr. D. Fecioru, în PSB
5, EIBMBOR, București, 1982
3. DIONISIE AREOPAGITUL Sf., Opere complete, trad. Pr. Dumitru Stăniloae, Ed.
Paideia, București, 1996
4. GRIGORIE PALAMA Sf., Omilii vol I, Ed. Anastasia, București, 2012
5. IDEM, Dogmatica, trad. D. Fecioru, ed. Scripta, București, 1993
6. IOAN DAMASCHIN, Despre Sf. Treime, Ed. Sophia, București, 2008
7. MAXIM MĂRTURISITORUL, Capete despre dragoste, a treia sută, 99, în
Filocalie, vol II, trad. Pr. D. Stăniloae, 2005
8. SIMEON NOUL TEOLOG Sf., Discursuri teologice și etice, Scrieri I, ediția a II-a,
Ed. Deisis, Sibiu, 2001
9. Sfântul Nectarie de Eghina, Despre preoţie, Ed. Sophia, Bucureşti, 2008
10. TEODOR STUDITUL Sf., Iisus Hristos prototip al icoanei sale, Ed. Deisis, Alba
Iulia, 1994

Cărți, studii, articole :

1. Andrew Louth, Dionisie Areopagitul, Editura Deisis, Sibiu, 1997

2. Coman G. Ioan, Patrologie-Pseudo Dionisie Arepagitul, Editura Sfânta Mănăstire
Dervent, 2000
3. CRAINIC, Nichifor, Sfințenia - împlinirea umanului, Ed. Mitropolia Moldovei și
Bucovinei, Iași, 1993
4. DANIEL, PF. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teologie și Spiritualitate, Ed.
Basilica, București, 2009
5. DRĂGULIN, Pr. Dr. Gheorghe, Identitatea lui Dionisie Pseudo-Areopagitul cu
Ierom. Dionisie Smeritul (Exiguul), Ed. Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1991
6. FECIORU, D., Introducere la Dogmatica Sf. Ioan Damaschin, ed. a III-a, Ed. Scripta,
București, 1993
7. PUPĂZĂ, Pr. Daniel, Taina Frumoasului și a Binelui după Sfântul Dionisie
Areopagitul, Ed. Nemira, București, (2014)
8. STĂNILOAE, Părintele Dumitru, „Introducere” în Filocalia vol. VI, EIBMO, 1977

Resurse digitale: NICOLAE CABASILA, Viața în Hristos, IBMBOR, București, 264 p.

(ediție electronică – www.saintjohnro.org, site accesat în data de 04.04.2021)

10