Sunteți pe pagina 1din 4

Inapoi la omne vivum ex ovo

Un punct de vedere inedit


asupra realitatii sociale.
Se intampla ceva straniu cu capacitatea noastra de a ne concentra atentia. Cei mai multi
dintre noi nu mai urmarim cu adevarat programele de televiziune, ci doar ne multumim sa
prindem la intamplare unul cate unul,sarind de la un canal la altul de indata ce incepem sa ne
plictisim. A prinde pentru scurt timp si apoi a sari ,au devenit forma noastra de receptare
superficiala a lumii exterioare. Nimeni nu se mai limiteaza la a face un singur lucru.
A aparut o cultura “noua” care porneste de la premisa ca avem cu totii puterea de
concentrare a unui purice. Ne-am obisnuit sa ni se vanda patru produse diferite in cele trei
minute cat ar trebui sa dureze publicitatea- de fapt acum publicitatea dureaza in medie 15-20
minute,intoxicandu-ne creierul cu o poluare informationala de care nu prea mai ai cum sa scapi.
Suntem atat de familiarizati cu vertiginoasa succesiune a cadrelor in video-clipuri, incat lung
metrajele anilor ’30 ni se par foarte lente si plictisitoare. In unele din aceste “succese de
moment”,produse in serie de studiourile de inregistrare si care nu dureaza mai mult de doua
minute, se suprapun tot atatea planuri muzicale cat intr-o simfonie clasica. Politicienii rar ni se
mai adreseaza prin discursuri ci prin mesaje concentrate de 30 secunde, folosind adeseori prilejul
oferit fotografierii. Stirile de pe mapamond ne vin fragmentate in flash-uri de 90 secunde, fara
nici o legatura unele cu altele. Cea mai populara formula de televiziune, comedia de situatie,ne
serveste atatea,incat chiar in clipa in care radem nu mai stim de ce am ras.
In toate mijloacele de comunicare am inlocuit naratiunea cu invalmaseala,coerenta cu
incoerenta, succesiunea ordonata cu un aparent hazard, iar cea care suporta consecintele este
memoria noastra. Naratiunea este un instrument mnemotehnic; istorisirea ne ajuta sa ne amintim
semnificatiile timp indelungat. Cand dispare naratiunea incepe amnezia. Unii scriitori sunt deja
preocupati de faptul ca noile generatii, care nu suporta mai mult de trei minute o naratiune, vor
ajunge sa considere ca viata este mult prea efemera pentru a mai citi pe Dostoievski sau pe
Balzac. Se cere o atentie nu numai de mai scurta durata ci si foarte superficiala.
Un roman bun ne face sa ne reprezentam cu ajutorul imaginatiei ceea ce spun cuvintele;
versiunea pentru televiziune a aceluiasi roman realizeaza in locul nostru o parte din acest travaliu
al imaginatiei. Daca publicistii ar lua cunostinta de spaimele acestor scriitori, le-ar spune: “
Apasati pe accelerator, caci altfel va pierdeti publicul!”
Cultura elitista si cea populara s-au privit intotdeauna cu dispret, chiar daca in cele din
urma au ajuns sa se imbogateasca reciproc. Astazi insa ele apar de-a valma, ceea ce este elevat se
amesteca cu cele de nivel jos,ceea ce este elitist cu ceea ce este popular; dupa simfonia clasica
urmeaza concursul,apoi desenele animate,apoi emisiunea despre masini.
Principala deosebire este deosebirea intre cultura care solicita si cea care nu solicita o
mare concentrare a atentiei. Problema este a sti daca predominanta uneia nu reduce atentia si
memoria cerute de cealalta.
In cultura amneziei, mesajul nu se inregistreaza prin varja naratiunii, ci prin repetare
obsedanta,la nesfarsit. “Carligul” cantecelor naive,sloganurile anunturilor,lozincile partidelor
reusesc ,pisandu-ne fara ragaz subconstientul nostru ultrareceptiv, sa ne bage in cap toate
formulele lor “sacre”. Cu cat lumile noastre vizuale si auditive sunt mai contaminate, cu atat mai
satisfacatoare va parea identificarea imaginilor de marca in caruselul frenetic care ne traverseaza
campul vizual.
Ceea ce apreciem la aceasta cultura a repetitiei nu este catharsisul, ci forta insidioasa de
penatratie. Emotiile pe care le trezea in mod traditional arta sunt mult prea puternice pentru era
publicitatii. Anunturile reprezinta capodopera acestei culturi de trei minute si sunt atat de abile,
incat uneori uitam ca aceasta este singura lor calitate vrednica de admiratie.
Cate o data,tehnica marketingului invaluie produsul in farmecul misterios al noului,
prezentand obiectele in haloul celei mai avansate modernitati; alteori exploateaza distinctia
vremurilor de altadata. Cand se incearca sa se schimbe in felul acesta relatia dintre produse in
timp ,toate pozitiile pe care acestea le ocupa par provozorii si intamplatoare, gata sa se
deplaseze ;la cea mai mica fluctuatie a modei.
Cand stilul “modern” a invadat comertul cu amanuntul, toate magazinele din centrul
Bucurestiului au inceput sa semene intre ele. Cand este lansata o melodie noua ea se aude la toate
posturile de radio pana ce ,la un moment dat ea devine insuportabila. Cultura internationala a
design-ului preschimba crezul modern- “ fa ceva nou”- in “fa acelasi lucru”. In cultura de trei
minute, actiunea de reducere a inovatiei la cliseu creaza iluzia ca desi totul se schimba,lumea
ramane aceeasi.
Logica provizoratului si-a facut loc in domenii pe care le asociem in mod normal cu ideea
de soliditate si permanenta. Arhitectura a devenit un exercitiu de marketing si de publicitate, care
foloseste materialele de constructie pentru a schimba imeginea si referintele temporale ale
clientilor sai in fata publicului. Peisajul urban se transforma intr-un ecran gigantic pe care se
proiecteaza o imagine comerciala si,pe masura ce se intensifica lupta pentru a ocupa cele mai
bune pozitii posibile, panorama urbanistica devine inevitabil un obiect neglijabil, iar stilul
arhitectonic devine inca si mai eclectic.
“Timpul inseamna bani” a devenit maxima intregii culturi,iar astazi banii sar de la un
calculator la altul cu iuteala fulgerului. Daca in sfera politica, o saptamana inseamna o multime
de timp,pentru tranzactiile financiare ea reprezinta o eternitate. Provizoratul valorilor economice
pe pietele financiare s-a extins si in lumea banului. Bancile care alta data trebuiau sa se prezinte
ca niste temple ale onoarei, au devenit astazi supermagazinele si pravaliile culturii instantanee a
banului. Totul se desfasoara intr-un ritm atat de rapid incat unele banci inca nenascute, deja dau
faliment.
Cine este destinatarul acestei culturi? Catre cine isi indreapta ea mesajele? Toti stapanii
culturii de trei minute-miliardarii de carton de care tot auzim,sau nu auzim stand in umbra, si
care ne uimesc prin nonsalanta cu care se ridica deasupra legii ca sa nu mai pomenim de cea cu
care se coboara dedesuptul preceptelor morale- vor spune ca ea este a tuturor a consumatorului.
Cu toate acestea lumea afacerilor nu are ca premiza includerea,integrarea ci excluderea.
Specialistii in economie spun ca pietele se fragmenteaza pe zi ce trece, in segmente din ce in ce
mai mici si ca arta consta in a determina respectivele segmente in asa fel incat cei neinclusi in ele
nici macar sa nu inteleaga despre ce este vorba. Piata sustine ca toti suntem implicati in riturile
consumului si totusi, esenta marketingului consta in a ne convinge ca achizitionarea unui produs
ne deschide usa unui cerc select. Imbracamintea in care mintile malitioase vad de fapt uniforma
oricarui tanar sub 30 de ani, preocupat de moda,este vanduta tuturor acestor tineri ca expresie a
celui mai feroce individualism al lor.
Cine sunt acesti oameni, acesti suverani ai gustului? Cei care privesc in realitatea tarii
noastre stiu ca ,in prezent,scara sociala se imparte intre cei care folosesc timpul, pentru a
economisi banii si cei care folosesc banii pentru a economisi timp. In ierarhia sociala de tip
vechi, inainte de comunism, saracul era cel care nu avea timp si bogatul cel care cultiva
inactivitatea. Logica exploatarii fortei de munca era: munca multa si salariu mic. Saracul se scula
in zorii zile si muncea pana noaptea; astazi ordinea lucrurilor a fost oarecum inversata. Bogatul
se trezeste cu noaptea in cap, iar somerul doarme pana tarziu. In noua ordine a excluderii,platim
cablul tv doar ca sa privim inactivi ecranul care prezinta festinul consumului altor oameni,asa
zis milionari in dolari imbogatiti peste noapte ,precum si “vedetele” a caror singura calitate este
aceea ca sunt promovati artificial de “lantul caragialesc al slabiciunilor” care ii leaga de
milionarii mentionati anterior.
Acest nou sistem de excludere creeaza, in orasele si cartierele noastre doua feluri de timp.
Primul apartine celor bogati, gonind pe autostrazi cu masinile lor de lux al caror cost pentru cei
care muncesc cinstit reprezinta o suma care nu va putea fi nici macar castigata, ca sa nu mai
spunem economisita, in durata a doua sau trei vieti. In acest timp,celularele, laptop-urile
radiocasetofoanele de buzunar, permit tuturor acelora care au bani sa-si dubleze timpul si sa
inlocuiasca succesiunea ordonata a treburilor cu o simultaneitate confuza. In acest sector
dublarea timpului este mai mult decat o simpla chestiune de eficacitate,este o chestiune de
onoare. Sa fii tot timpul ocupat inseamna sa faci dovada valorii tale, intr-o cultura in care toti
doresc sa apara, in ochii celorlalti ca fiind lipsiti de timp. In acest sector capacitatea celor bogati
de a-si concentra atentia nu este atacata si faramitata de tehnologie, ci de propriul crez.Ei nu sunt
prizonierii masinariilor- ar fi suficient sa le scoata din priza si sa iasa la o plimbare linistita-,ci a
ceea ce ei insisi cred ca este principala lor calitate: dorinta de a trai la maximum, dar totusi
superficial, fiecare secunda a vietii.
Celalalt timp le apartine saracilor: este timpul vascos al celor exclusi,masurat in numarul
de cesti cu cafea de proasta calitate, de tigari otravitoare,de picaturi cazute fara incetare prin
spartura din acoperisul pe care asociatia de locatari si municipalitatea nu l-a reparat si nici nu are
de gand sa-l repare. Timpul lor este integral la dispozitia celorlalti: fac coada la alocatii, la
pensii, la asigurarile sociale,la plata impozitului pe casa,la plata altor impozite si taxe,asteapta
mijloacele de transport in comun care nu mai vin,si care daca vin sunt supraaglomerate, care au
ca scop bine determinat alaturi de salariul de mizerie sa creeze imposibilitatea ridicarii din
mocirla existentiala in care un sistem democratic prost inteles si un sistem legislativ care se
aplica doar pentru ei I-a aruncat.
In aceste locuri unde oamenii saraci sunt nevoiti sa astepte se afla,de obicei,cate un
televizor si,in lumile fantastic de hiperactive de pe ecran, saracii pot sa-si masoare saracia nu
prin cat castiga, ci prin momentele pe care nu le pot avea,prin timpul pe care nu-l pot economisi.
Nimeni nu li se adreseaza : cultura de trei minute este in masura sa evoce doar povesti fantastice,
in care nu este loc si pentru ei , care nu le sunt accesibile. Cantecele vorbesc despre o lume a
iubirii care, pentru ei, inseamna stanjeneala adolescentului intr-o locuinta ieftina-despre
societatea de consum in care ei sunt nevoiti sa cotrobaie dupa o pereche de pantaloni demodati,
luati de la un second-hand. Anunturile ii invita sa-si petreaca vacanta in strainatate, sa conduca o
masina straina,sa foloseasca celularul pentru a trimite imagini fotografiate. Reclamele pe care le
vad in salile de asteptare, care mai nou le aud chiar daca au televizorul si radioul inchis, pentru
ca trec masini dotate cu difuzoare puternice si cu panouri publicitare sunt adresate aproape in
exclusivitate celor care, ca si ei,cauta o viata intreaga cauta cum sa foloseasca timpul pentru a
economisi bani.
Cultura consumului de masa se socoteste mai presus de orice, o democratie a gustului
prezidata de consumatorul suveran. In realitate,ea este o democratie in care pot vota doar cei ce
dispun de venituri. Cultura de masa vorbeste in limbajul includerii sociale: toata lumea este
consumatoate,toata lumea bea Coca-Cola, toata lumea poate sa-si cumpere blue-jeans Levi’s.
este o fantezie agreabila faptul ca impartasim cu totii aceleasi visuri de consum, dar este o
fantezie care reuseste doar sa ascunda realitatea excluderii.
Saracii stau deoparte marginalizati, pierduti in umbrele pe care le proiecteaza luminile
magazinelor, in timp ce ceilalti, innebuniti de lipsa de timp, se misca mult prea repede pentru a-I
putea vedea.
In orasul acestei epoci, timpul celor inclusi si timpul celor exclusi stau unul langa altul
fara a comunica vreodata. Zona plina de vile,piscine,garaje de masini straine,infloritoare si
febrila a bogatilor supraocupati convietuieste cu zone de saracie, pe care nimeni nu le-a mai atins
de pe vremea abolirii inegalitatilor sociale. Bogatia nu circula de la o zona la celelalte. Bogatul
trece prin zonele de saracie cu usa masinii incuiata si cu ferestrele inchise ermetic. In interior
zbarnaie telefoanele si vestile se succed cu toata viteza. Iar afara, pe strada, timpul trece in ritmul
imperceptibil al unei caderi lente,al peretilor scorojiti,al zidului crapat si al prafului care se
aduna. Din inaltimile blocurilor se poate vedea furnicarul tumultuos, iar somerii contempla,”
avand acum tot timpul la dispozitia lor”,o clasa care la este straina si care isi priveste ceasul cu
nervozitate, fara sa aiba nici macar o secunda de pierdut.