ISTORIA LUI CORNELiU

SAU CONVERTIREA
PAGÂNILOR
 Această istorie sau eveniment o găsim în cartea Faptele Apostolilor 10: 1 – 11: 26. F.A.
este o carte care continuă istoria Evengheliilor, în special a celei după Luca, Luca fiind şi cel
care a scris F.A. La. In. 10: 16 Mântuitorul Hristos spune următoarele: Şi alte oi Am, care nu
sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc; şi glasul Mi-l vor auzi şi va fi o turmă
şi un păstor. În mare, F.A. continuă Evanghelia cu relatarea Înălţării, Coborârea Duhului
Sfânt, ridicarea şi dezvoltarea Bisericii din Ierusalim.1 Mântuitorul a promis că va fi cu
Apostolii până la sfârşitul veacurilor (Mt. 28: 20). Adevărul nu mai putea fi vestit direct prin
gura Mântuitorului, sau prin prezenţa Lui fizică. Dar Mântuitorul nu S-a despărţit o clipă de
oameni chiar şi după învierea Lui. Dar pentru ca adevărul să fie vestit cu putere, a fost trimis
Duhul Adevărului, adică Duhul lui Hristos.2 Cartea F.A. a fost numită şi Faptele Duhului
Sfânt3, prezent, după statistici, de 50 de ori în această carte. În citatul de mai sus din Ev. după
In., Hristos spune că acele oi (păgânii) vor AUZI GLASUL MEU. În F.A. găsim o relaţia
dintre Duhul Sfânt şi Hristos cumva deosebită de cea din Evanghelii. Deşi în Fapte ni se
prezintă de foarte multe ori „graiurile” Duhului, totuşi, Hristos spune că oile vor auzi glasul
MEU.
Prin relatarea convertirii sutaşului Corneliu şi a celor dimpreună cu dânsul aflăm cum s-
a pus început intrării păgânilor în staulul Bisericii, devenind cu toţi, iudei şi elini, o turmă şi
un păstor. Înainte de acest eveniment În toată Iudeea şi Galileea şi Samaria Biserica avea
pace, zidindu-se şi umblând în frica de Domnul…(Fapte 9: 31). Dar această pace se menţinea
prin jertfa mebrilor Bisericii: „Când Ştefan era ucis, când Pavel a trecut dedăuă ori prin
primejdii, când Apostolii erau pedepsiţi, atunci păgânii au primit cuvântul, apoi Samaritenii”4.
De vreme ce iudeii lepădau cuvântul, judecându-se nevrednici de viaţa veşnică, apostolul
Pavel zicea, în numele Bisericii, iată, ne îndreptăm către păgâni. (Cf. Fapte 13: 46). „Nu este
o întâplare că acest episod al convertirii păgânilor, asemenea celui al convertirii lui Saul, este
istorisit de Sf. Luca de trei ori (FA, 10: 1 ş. u.; 11: 1 ş.u; 15: 7 ş.u.). Naraţiunea lucană a

1
Cf. şi Dicţionar Biblic, Societatea Misionară Română, Editura „Cartea Creştină” Oradea, 1995, p. 441.
2
Despre relaţie dintre Duhul Sfânt Şi Hristos în Scriptură a scris pe larg Preot Dr. Constantin Coman în
ERMINIA DUHULUI, Editura Bizantină, Bucureşti 2002, p. 37 şi urm.
3
Dicţionar Biblic, p. 443.
4
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Faptele Apostolilor, Omiliia XXV, Fapte 11: 19. The Library of Nicene and
Post Nicene Fathers CD-ROM, V-02, 1998.
convertirii lui Corneliu şi a familiarilor săi pune de fapt foarte bine în evidenţă începutul
misiunii creştine printre păgâni.”5
Structura textului:
1. FA 10: 1-44→Petru şi sutaşul Corneliu.
2. FA 10: 44-48→Păgânii primesc Duhul şi botează.
3. FA 11: 1-18→Petru încunoştinţează Biserica din Ierusalim despre primirea păgânilor.
5. FA 11: 19-21→Biserica din Antiohia. Roadele propovăduirii. Epilog.
ERMINEUTICA TEXTULUI
1. Petru şi sutaşul Corneliu (FA 10: 1-33)
1.a. Iar un bărbat oarecare era în Cezareea anume Corneliu, sutaş din ceata ce se
cheamă Italica. 2. cucernic şi temător de Dumnezeu, cu toată casa lui, şi care făcea
milostenii multe poporului şi întotdeauna I se ruga lui Dumnezeu. 3. Şi cam pe la ceasul al
nouălea din zi a văzut în vedenie, lămurit, un înger al lui Dumnezeu intrând la el şi zicându-i:
Cornelie! 4. Iar Corneliu, căutând spre el şi înfricoşându-se, a zis: Ce este Doamne? Şi
îngerul i-a zis: Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit întru pomenire înaintea lui
Dumnezeu.

De fapt, Luca introduce naraţiunea încă de la sfârşitul capitolului precedent, zicând că

Simon Petru – după ce vindecase pe tavita – a rămas multe zile în Ioppe, la un oarecare
Simon, tăbăcar. Trece apoi în cealaltă scenă şi ni–l arată pe Corneliu. Această alternare se va
repeta, Sf. Luca vrând să arate în amănunt modurile complexe rânduite de Providenţă în
apropierea păgânilor de Biserică. Sf. Ioan Gură de Aur zice că ceata pe care o comanda era
formată din 600 de oştaşi, deşi numărul putea varia.6 Despre Corneliu nu avem informaţii în
NT, decât cele oferite în FA cap. 10 şi 11. Sf. Simeon Metafrastul, marele aghiograf din sec.
XI a cules mărturii despre viaţa lui care au ajuns şi la noi prin Vieţile Sfinţilor. El spune că
„Corneliu era de neam din Tracia…. Că fiind în întunericul necredinţei, avea lucrările luminii
şi, deşi era păgân, a vieţuit ca un creştin, şi pe Hristos, pe Care nu-L ştia, prin milostenii Îl
cinstea”7Ne-am putea întreba cum poate cinsti cineva pe cineva pe care nu-L cunoaşte. Este o
chestiune care necesită mai multe pagini, în ceea ce mă priveşte, nu pot decât cita decât Ps.
18, puterea, Mâna lui Dumnezeu era străvezie sau se vădea încât teama şi admiraţia faţă de
aceată putere, nu poate îndemna decât la recunoştinţă. Sf. Teofilact zice că învăţase prin lege

5
Dr. Constantin Preda, Credinţa şi viaţa Bisericii primare – O analiză a Faptelor Apostolilor, EIBMBOR, 2002,
p. 65.
6
Omilia citată.
7
Vieţile Sfinţilor pe luna septembrie, ediţia a doua, Editura Episcopiei Romanului 1999, p. 192.
şi prin prooroci să facă fapte bune temându-se de Dumnezeu, faptele lui bune îl făceau
vrednic de primit la credinţă, dar îi lipsea cunoştinţa [personală a, n. n.] Fiului, tot el mai zice
că Sf. Luca „îl face (pe Corneliu) cunoscut şi arătat, ca să nu zică cineva că minte istoria
Scripturilor”8 iar Sf. Ioan zice că Luca îl descrie (ca şi pe famenul etiopian) cu amănunte
pentru a nu se crede că istoria este o invenţie iar persoanele fictive.
Corneliu e de admirat, zice Sf. Ioan, pentru felul lui de a se ruga, după terminarea
lucrului şi după trecere grijilor lumeşti, el nu se odihneşte ci se duce la rugăciune.
Cornelie vede în vedenie9, lămurit, un înger al lui Dumnezeu intrând la el şi zicându-i:
Corneliu! (v 3). Îngerul nu-i spune scopul exact ala apariţiei sale, zice Sf. Ioan, pentru a-i
menţine aprinsă râvna sau dorul pentru ceea ce va auzi. A văzut lămurit, adică nu a fost o
nălucire, aşa cum au astăzi numeroşi (neo)protestanţi cărora li se pare că văd „lămurit”
„revelaţii”, fie alţii care, sătui de asemenea revelaţii, caută sensul „genuin” al „revelaţiei” sau
al literei Scripturii, căzând, aşa cum vom vedea mai departe, în prăpastia studiilor sau
predicilor delirante care cresc ca nişte ierburi pe marginea prăpastiei iadului. Corneliu ei=den
evn o`ra,mati a văzut întru vedenie (NT de la Neamţ); verbul grecesc denotă experiere,
cunoaştere, învăţare, Iar Corneliu, căutând spre el şi înfricoşându-se, a zis: Ce este Doamne?
Şi îngerul i-a zis: Rugăciunile şi milosteniile tale s-au suit întru pomenire înaintea lui
Dumnezeu..., apariţia îngerului l-a înfricoşat, zice Sf. Ioan, dar faptul că îngerul îi laudă
faptele lui bune, e de natură să-i înlăture frica. E interesantă reacţia lui Coneliu, Ce este
Doamne? Ea ne duce cu gândul la reacţia patrirhului Avraam în faţa celor trei îngeri care
veniseră la el: acelaşi Doamne. Numai rugăciunea curată ne poate facilita înţelegerea acestei
relaţii Dumnezeu-Înger-om. Totul ţine de o logică a relaţiilor duhovniceşti din Împărăţia lui
Dumnezeu. Rugăciunile şi milosteniile lui Corneliu s-au suit înaintea lui Dumnezeu în acelaşi
mod în care s-au suiau ca şi rugăciunile şi milosteniile din VT (Lev. 2: 2). Sf. Teofilact zice
că „îngerul i-a înălţat mintea lui Corneliu făcând-o înaltă” ca să înţeleagă că rugăciunile şi
milosteniile lui „stau înaintea Scaunului celui Împărătesc.” Vedenii asemănătoare mai
întâlnim şi la Ap. Pavel, Ap. Petru sau Anania în aceeaşi carte. Mâtuitorul Hristos (Mt. 17: 3)
numeşte ceea ce au văzut Apostolii pe munte (la Scimbarea la Faţă) vedenie. Asupra
semnificaţiei acestui cuvânt vom reveni atunci când vom vorbi de vedenia Apostolului Petru.

8
Din tâlcuirile Sfântului Ioan gură de Aur şi ale oarecărora dintre Părinţi la Faptele Apostolilo pe scurt adunate
de Preafericitul Teofilact Arhiepiscopul Bulgariei, BAR, MS 68210.
9
NT de la Neamţ (Buc.1857) în ediţia a cincea (2003) traduce fanerw/j cu aievea, KJV traduce cu
evidently, toate redau aceeaşi idee limpezimea vedeniei [o[rama].
 1.b. Şi acum, trimite oameni la Iope şi cheamă să vină un oarecare Simon, care se
numeşte Petru (5). Acesta se găseşte la un oarecare Simon, tăbăcar, a cărui casă este lângă
mare. Acesta îţi va spune ce trebuie să faci (6). Şi când îngerul care a vorbit cu el a plecat,
Corneliu i-a chemat pe doi din slujitorii săi de casă şi pe un ostaş cucernic din cei ce-i erau
mai apropiaţi (7). Şi după ce le-a istorisit10 toate, i-a trimis în cetate (8).
Sfăntul Teofilact observă aici „netrufia” lui Corneliu care nu „poftea cu stăpânirea
dregătoriei să-l cheme pe el [pe Petru], pentru aceasta le-a povestit lor toate... ca să-i plece pe
ei” adică, să-i convingă să meargă cu un motiv întemeiat.

1. c. Iar a doua zi, pe când ei mergeau pe drum şi se apropiau de cetate, Petru s-a suit
în odaia de sus (pe acoperiş), cam pe la ceasul al şaselea11, să se roage. (9) Şi a fost că i s-a
făcut foame şi voia să mănânce; dar pe când ei îi pregăteau, el a căzut în extaz12. (10) Şi a
văzut cerul deschis şi un lucru ca o faţă mare de masă13coborându-se legată de patru colţuri
şi lăsându-se la pământ. (11) În ea erau toate [s. n.] dobitoacele cu patru picioare şi
târâtoarele pămâmtului şi păsările cerului. (12) Şi glas a fost către el: Scoală-te, Petre,
înjunghie şi mănâncă! (13) Iar Petru a zis: Nicidecum, Doamne, că niciodată n-am mâncat
ceva spurcat sau necurat14. (14) Şi din nou a fost glas către el, a doua oară: Pe cele ce le-a
curăţit Dumnezeu, tu să nu le numeşti spurcate! (15) Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi îndată
lucrul15 acela s-a ridicat la cer.
Evenimentul de faţă marchează efectiv începerea procesului de evanghelizare printre
păgâni. Corneliu trimite soli către Petru – din îndemn dumnezeiesc şi dintr-o dorinţă de afla
nepătrunsele căi ale Domnului – iar Petru este învăţat printr-o vedenie despre vrednicia
păgânilor în faţa Evangheliei lui Hristos. Sf. Ioan Gură de Aur se minunează cum Duhul leagă

10
evxhghsa,menoj, de la verbul evxhge,omai = a revela, descoperi, a relata în detaliu.
11
Pe la amiază. (IPS Bartolomeu Anania).
12
evge,neto evpV auvto.n e;kstasij = a devenit/a ajuns în extaz. NT de la Bălgrad. I să răpi mintea. Nt de la Neamţ:
căzuta peste dânsul uimire. Versiunile de după 1914 readu cu a căzut în extaz.
13
NT dela Neamţ: un vas ca o faţă mare de masă; NT de la Bălgrad: un vas ca o pânză mare. skeu/oj, însemna în
gr. clasică un obiect folosit pentru diferite scopuri (vezi şi Mt. 11: 16; Apoc. 18: 12; Lc. 17: 31 etc). În Fapte 10:
11 este folosit cu un sens de tranziţi, adică ceva între sensul iniţial şi cel târziu, care desemna, în general, un vas,
sau recipient oarecare. (Cf. Greek-English Lexicon of the New Testament and Other Christian Literature, Engl.
Transl. 1952, p 761.) Traducerile româneşti, după cum se vede, oscilează între un obiect şi un vas, la fel fac şi
versiunile occidentale (an object sau, something like a great sheet etc.). Deoarce este vorba de o vedenie, o
exeprienţă apofatică, de nespus în cuvinte omeneşti, nu puteam şti exact despre ce obiect era vorba. Termenii
sunt destul de generoşi. Ideea pe care trebuie să o reţinem e motivul pentru care Dumnezeu a descoperit
mulţimea de animale lui Petru. Vezi mai departe.
14
koino.n kai. avka,qarton. unholy and unclean (New America Standard Bible with codes 1995) Majoritatea trad.
Engl. redau prin common or unclean. Termeni ca atare nu ne spun mare lucru, au o doză de neclaritate.
15
to. skeu/oj = lucrul, obiectul. Din nou, acelaşi teremen, aceleaşi oscilaţii. Obiectul de care vorbeam la n. 13,
este descris contextual sau prin informaţii adiţionale: ca o faţă mare de masă. Aici se spune doar lucrul.
într-un mod aşa de minunat evenimentele. Adesea pierdem şi noi din vedere lucrarea Duhului
sau a Providenţei în activităţiile noastre considerându-le întâmplări. În FA, ceea ce pare o
înşiruire de evenimente istorice, cu întâmplări neaşteptate, minuni etc. este de fapt, după Sf.
Ioan Gură de Aur o istorie a Duhului, Persoană a Sfintei Treimi eliminată astăzi din mai toate
istoriile, tocmai Ea, Care pe toate le rânduieşte cum se cuvine.
„Vedenia” Ap. Petru merită o atenţie deosebită. Nu cred traducerea actuală [extax], care
vrea să fie mai exactă sau mai fidelă cu originalul, este una potrivită. Poate doar pentru un
public familiarizat cu acest tip de experienţe. Extazul îi poate spune omului de azi tot felul de
lucruri, mai puţin sensul lui creştin; termenul s-a laicizat foarte mult, ducându-ne cu gândul la
cine ştie ce experienţe „religioase,” „culturale,” „poetice” etc. e;kstasij16A fost redat cel mai
bine în versiunile mai vechi ale NT (NT de la Belgrad, sau cel de la Neamţ) I să răpi mintea,
căzuta peste dânsul uimire,(vezi n.12). Ele redau mai bine realitatea experiată de Sf. Ap.
Petru. Termenul latin (şi cel englez, de altfel, care îl preia pe acesta) analizat la n. 16 redă şi el
foarte bine această realitate. Ce înseamnă conştiinţă parţial suspendată Ne întrebăm şi noi,
împreună cu Sf. Ioan Gură de Aur, ce înseamnă această expresie: „ Cred mai degrabă că I s-a
prezentat un fel de vedere duhovnicească (qeoria): sufletul, cum s-ar spune, a fost silit să iasă
din trup” Explicaţia Sf. Ioan validează cele două traduceri româneşti vechi…., cu alte cuvinte,
a căzut în uimire pentru că I s-a răpit mintea şi invers. Credem că în acelaşi mod iese sufletul
atunci când moare. „Sf. Teofilact zice: „Uimirea însemnează şi pe înspăimântarea cea pentru
lucrul cel minunat, şi că afară de cel simţite (de firea creată, n.n.) s-au făcut, şi spre cele
Duhovniceşti povăţuindu-să”. Nu e momentul unei analize detaliate pentru asemenea tip de
experienţe, literatura e foarte bogată. Dar chiar dacă am merge mai departe, tot nu am înţelege
mare lucru, deoarece vom rămâne cu ce am aflat, adică cu simple cuvinte, care cuvinte nu pot
decât să ne îndemne la vederi duhovniceşti dar nu să ni le şi explice. Dar oare mai simţim
îndemnul cuvintelor sau a izvorului lor, Care este Cuvântul?
Ap. Petru vede apoi cerul deschis, cum adică deschis? Oare cerul nu e deschis? Există
vreo barieră? Iată un subiect care, de asemenea, ar necesita multe pagini de analiză. Acelaşi
Cer deschis a fost văzut şi de Sf. Arhid. Ştefan (FA 7: 55-56), el nu a văzut un văzduh gol, ci
pe Hristos stând de-a dreapta Tatălui; e sigur că ceilalţi nu au văzut nimic, deşi poate că s-au
uitat la „cer”. Cerul deschis, aşa cum este el arătat de Mântuitorul Hristos şi de ceilalţi
16
Freiberg Lexicon: a partially suspended consciousness [ecstasy], o conştiinţă parţial supendată…,explicaţia
este cel puţin interesantă. BAGD (ed. 2000) = a state of consternation or profound emotional experience to the
point of being beside oneself, a state of being in which consciousness is wholly or partially suspended. Mai toate
traducerile occidentale redau prin he fell into a trance = a căzut într-o transă. Trance, vine din franceza veche,
care preia termenul latin transire = a trece dintr-un loc în altul, a trece dincolo de, a trece, a se schimba, a se
preface, a trece peste, a traversa, a depăşi.
Apostoli în NT, este ceea ce simţim, vedem, pipăim, auzim, mirosim, gustăm nu cu simţurile
trupeşti, îndreptate mai mult spre poftele anticereşti, sau pământeşti, ci cu echivalente lor
suflteşti sau duhovniceşti, luminate, şi pline de puterea harului divin, ceea ce numim
îndeobşte minte, sau lumea inteligibilă umană (legată fie de lumea de jos fie de cea de sus).
Nu întâplător Sf. Maxim Mărturisitorul17 vorbeşte de Hristos-Dumnezeu şi de om ca persoane
însufleţite mintal, sau raţional cum scrie Sf. Atanasie, citat de acesta din urmă. Cerul deschis
sau duhovnicesc este inima omului, zice Sf. Isaac Sirul, este dimensiunea dumnezeirii,
susţinută, luminată şi condusă de Dumnzeu. Cerul Său deschis, este împărăţia Sa deschisă
celor ce se deschid şi ei la rândul lor cu inimă curată sau duhovnicească, pe care nu o
îndreaptă către cerul sesibil, stricăcios ci către cel nestricăcios. Să nu ne mai mirăm atunci
când cineva poate întreba pe altcineva care manifestă un comportament ciudat: „Pe ce lume
eşti/trăieşti?” „Nu eşti în toate minţile?” Sigur, nu înseamnă neapărat că persoana acuzată
este şi nebună. Mântuitorul Hristos a fost numit nebun de către jidovi. Apostolul Pavel la fel,
dar de către un roman. Problema care se punea era cea a lumilor. Lume vine din lat. (lumen) şi
înseamnă lumină. Cu alte cuvinte, ce lumină porţi, lumina dumnezeirii (simţurile ce iradiază
lumina lui Dumnezeu) sau lumina lumii (iradierea bogăţiilor ei – materiale, sau „spirituale”)?
„Eu sunt Lumina lumii” spune Hristos.
Pilda acelui lucru ca o faţă mare de masă (vezi n. 13) cu animale pe ea, „îi [adică
Dumnezeu] arată [lui Petru] taina sfatului Său celui negrăit” (Sf. Teofilact). Vedenia în sine
nu ne spune mare lucru. Ce recunoaştem aici este aluzia la animalele necurate din Lev. 11,
unde ni se prezintă o listă destul de mare a animalelor necurate. Concluzia ac. Cap. din VT, o
enunţă Însuşi Dumnezeu: Fiindcă Eu, Domnul, Eu sunt Dumnezeul vostru; voi vă veţi sfinţi, şi
sfinţi veţi fi, fiindcă Sfânt sunt Eu, Domnl Dumnezeul vostru…(Lev. 11: 44). Oare ce legătură
există între sfinţenia lui Dumnezeu, starea oamenilor şi aceste animale necurate. Cum pot fi
spurcate sau necurate cele pe care Dumnezeu le-a făcut bune foarte? Ce rost aveau aceste
prescripţii? Ideea aceasta din urmă e luată de la Sf. Ioan Gură de Aur care zice şi el că lucrul
„e un simbol al întregii lumi”. Ce leg. există întrea această afirmaţie şi necurăţia animalelor şi
sfinţenia lui Dumnezeu? La 10. 15 ni se spune: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu nu le spurca.
(trad. lit. a textului gr. în NT de la Neamţ [A o` qeo.j evkaqa,risen( su. mh. koi,nouÅ] trad.
moderne redau la fel ca în versiunea românească - tu să nu le numeşti spurcate - no longer
conside/call the unholy/unclean. NT de la Neamţ credem că dă o variantă mai precisă, vom
vedea de ce. Ce a curăţit Dumnezeu, sau când a curăţit, Care Dumnezeu? evkaqa,risen vine de

17
Către Preotul Marin.
la verbul kaqari,zw = a curăţi, termenul are o utilizare largă, în N şi VT se vorbeşte de curăţie
trupescă, morală, cultică, despre curăţia sufletului, a inimi etc. Nu intrăm în detalii. Dar cum
putea curăţi Dumnezeu ceva impecabil, ceva bun-foarte, ce vină ar putea avea acele animale?
Răspunsul e de găsit în altă parte. În Ep. către Rom. Ap. Pavel spune despre oameni că au
schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricăcios în asemănarea chipului omului stricăcios şi
al păsărilor şi al patrupedelor şi al târâtoarelor. De aceea Dumnezeu i-a predat necurăţiei.
Ce înţelegem de aici? Ajungem la prima întrebare, cea legată de presscripţiile legii vechi. Ap.
Pavel are un răspuns uriaş în Ep. către Romani: prin păcat, omul s-a asemănat animalelor fără
de minte (cum zice şi Psalmistul) adică i-a plăcut rânduiala acestei lumi, strălucirea ei, şi nu
rânduiala lui Dumnezeu, drept care s-a alăturat acesteia asemămănându-se ei, primind slava
ei, drept ptr. care, Dumnezeu i-a predat necurăţiei (Rom. 1: 24). Prin urmare, prescripţiile
legii nu erau nişte simple rânduieli cultice, ci trimiteau sau îndemnau pe om să fie sfânt, aşa
cum şi Dumnezeu este Sfânt (Lev. 11). Vasul/lucrul simboliza lumea, zic cei doi Sfinţii
Părinţi, aşa arăta lumea lumea până la Hristos, necurata lume. În FA 10: 12, Dumnezeu spune
că erau toate animalele, adică şi cele spurcate şi cele nespurcate. Iată ce zice Sf. Teofilact,
despre vedenia vasului/lucrului: „Şi vasul cel arătat, pe lumea cea mai groasă [plină de patimi,
grosieră] însemnează. Şi jivinele cele de multe feluri, arată închipuiri ale aşezării şi stării
oamenilor [felurile păcatelor – vezi Rom. 2]. Semnul şi închipuirea a toată lumea se face
aceasta.” Lumea cea groasă, zice, adică cea plină de necurăţii. Animalele cele nespurcate
închipuiau pe iudei sau pe omul curat în general, iar cele spurcate pe păgâni, sau pe iudeii care
nu vedeau scopul prescripţiilor dumnezeieşti. Nu întâmplător Iisus îi aseamănă pe farisei, pe
preoţi şi pe ceilalţi din jurul lor, sau chiar pe Irod, cu animale: pui de vipere, de năpârcă, vulpe
etc. După Sf. Teofilact leagă năravurile oamenilor de cele ale animalelor. Prin urmare, ce leg
există deci între sfinţenia lui Dumnezeu şi „animalele” necurate sau curate. Cele ce Dumnezeu
a curăţit, tu nu le spurca…Af. aceasta este continuată de Ap. Pavel care zice: [căci] pe Cel ce
S-a dat pe Sine pentru noi ca să ne răscumpere din toată fărădelegea şi să-Şi curăţească Sieşi
popor ales, râvnitor de fapte bune. (Tit 2: 14)…şi sângele lui Iisus, Fiul Său, ne curăţeşte pe
noi de tot păcatul (1 In. 1: 7). Iată ce a curăţit Dumnezeu, păcatele oamenilor. Cu alte cuvinte
Dumnezeu Tatăl spune: Pe cele ce Fiul Meu Cel Preaiubit, le-a curăţit, tu să nu le spurci
[căci] pentru cel ce gândeşte că ceva e spurcat, pentru acela spurcat este (Rom. 14: 14) că
întru Iisus nu este deosebire între iudeu şi elin, căci darul Sfântului Duh cel prin credinţă s-a
dat şi neamurilor (Sf. Teofilact). După Sf. Ioan vedenia şi toate celelalte sunt o nouă
descoperire evanghelică (denotes the Gospel) deoarece toate au fost de la Dumnezeu. Mai
înainte li se spuse, atât lui Petru cât şi celorlalţi Apostoli, să nu meargă în calea păgânilor (Mt.
10: 5), iar acum prin cele descoperite de Dumnezeu, se dă de înţeles lui Petru, şi prin el
celorlalţi Apostoli, că şi păgâilor li s-a deschis calea.
Iată ce scrie şi Sf. Maxim Mărturisitorul, comentând acest pasaj: „Prin pânzătură şi prin
dobitoacele de pe ea, Dumnezeu i-a descoperit lui Petru drept mâncare duhovnicească lumea
văzută, înţeleasă prin cea nevăzută, pe temeiul raţiunilor ei, sau pe cea nevăzută arătată prin
chipurile lucrurilor sensibile. […] I se porunceşte să se ridice din deprinderea şi din lanţurile
simţirii (percepţiei prin simţuri) şi dintr-o prejudecată coborâtă despre lucruri sau din păruta
dreptate a legii, ca eliberat de nălucirile simţurilor, să poată vedea numai cu mintea raţiunile
lucrurilor sensibile, dezbrăcate de figuri, şi aşa să cunoască tipurile celor inteligibile şi să
înveţe că nimic din din cele făcute de Dumnezeu nu e necurat. Căci cel ce contemplă
creaţiunea văzută în raţiunile ei, ca pe o înfăţişare a celei inteligibile sau tipurile celor
inteligibile din podoaba lucrurilor văzute ca pe o pânzăturăce se coboară ce se coboară de sus,
nu va mai crede nimic necurat din lucrurile văzute, nemaiobservând în raţiunile lor nimic care
să trezească scârbă. Pentru că stricăciunea se află în latura sensibilă, ca şi războiul făpturilor
întreolaltă. […]
Pânzătura ţinută de cele patru capete este, deci, lumea sensibilă ţinută şi ea de cele patru
elemente, iar târâtoarele, dobitoacele şi păsările sunt diferitele raţiuni ale făpturilor care
pentru simţire sunt necurate, dar pentru minte sunt curate şi bune de mâncat, susţinând viaţa
spirituală. Glasul cel ce se repetă de trei ori este filosofia activă (practică), naturală şi
teologică. Cel ce vrea să urmeze cu adevărat lui Dumnezeu trebuie nu odată, ci de două şi de
trei ori să se ridice şi să jertfească creaţiunea văzută şi să o mănânce prin cunoaştere (în chip
gnostic). Astfel, cel ce s-a ridicat din alipirea pătimaşă la cele văzute, a jertfit mişcarea
acestora şi a izbutit să mănânce virtutea activă. Cel ce s-a ridicat de la părerea mincinoasă
despre lucruri, a jertfit formele cele văzute şi mâncând raţiunile nevăzute, a dobândit
contemplaţia naturală cea în duh. Iar cel ce s-a ridicat din rătăcirea politeistă, a jertfit însăşi
fiinţa lucrurilor şi mâncând prin credinţă cauza lor şi mâncând prin credinţă cauza lor, s-a
umplut de puterea cunoaşterii teologice.18
„Dintr-o prejudecată coborâtă despre lucruri sau din păruta dreptate a legii”. Citatul e
parafrază a ceea ce spuneam mai sus. Prejudecata coborâtă este părerea omului păcătos în
general şi a lui Adam în special că lumea (lucrurile) – prin bogăţia, strălucirea ei etc. – poate
fi luată în ea însăşi şi folosită numai pentru el, în scopuri personale, ca unul ce s-a
autointitulat stăpân al lumii, drept care lucrurile acestei lumi i se cuvin numai lui, uitând de

18
Filocalia 3, p. 101, apud. Biblia în Filocalie, vol. II, Trinitas, 1995, p. 175.
Dăruitorul acestora. Păruta dreptate a legii, o reprezintă prescripţiile Legii vechitestametare
în general, iar în cazul nostru, Cartea Levitic, aceasta s-a dat, după Sf. Maxim pentru simţire,
omul căzut pradă patimilor, nu putea judeca decât prin ceea ce-I dicta simţirea înlăţuite în
legile inflexibile sau dobitoceşti ale lumii. De aceea, Dumnezeu, a dat o legea mai mult pentru
simţire, şi mai puţin pentru minte, care întunecată de păcat, cu greu putea discerne adevăratul
sens al prescripţiilor legii. Acesta a fost descoperit de Mântuitorul Hristos, fie prin viu grai
fie, în cazul nostru, prin vedenia lui Petru.
După Sf. Teofilact, Petru a refuzat să mănânce din animale nu numai din pricina
prescripţiilor legii, ci şi din cauza porunci Mântuitorului care le spunea să nu meargă în calea
păgânilor. El mai adaugă că Dumnezeu (prin cele arătate şi spuse Apostolului) „pre haractirul
şi chipul Sfintei Biserici arătându-l îi zicea lui ca nimic spurcat să nu socotească: că toate sunt
curate, cu mulţumită şi cu blagoslovenia lui Dumnezeu primindu-se.”
Pericopa de mai sus este citită în Penticostar, în săptămâna de după duminica
Slăbănogului. Ea este pusă în paralel cu Ev. de la Ioan 6: 59-69. Ev. nu poate fi pusă
întâmplător aici. În ea este vorba de Pâinea (Hristos) Care s-a coborât din cer şi despre
necredinţa unora care nu pot concepe cum Îl puteam mânca pe Hristos. Se pot corela multe
elemente din cele două pericope, care s-ar explica reciproc. Să exemplific numai câteva: 1.
murmurul ucenicilor în faţa afirmaţiilor Mântuitorului despre Pâinea cea cerească (In. 6: 61) –
Murmurul lui Petru în faţa vedeniei cereşti. 2. Înţelegerea trupească de către ucenici a Pâinii
cereşti (In. 5: 63) – înţelegerea trupească (literală) a prescriţiilor legii cu privire la ce e curat şi
ce necurat. In. 6: 63 ne dă o posibilă conclizie la cele două pericope: Duhul este Cel ce dă
viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cu alte cuvinte, trupul lui Hristos, în sine, nu foloseşte la
nimic, dacă îL privim fără a vedea dumnezeirea Lui şi pătrunderea Lui de către Duhul. Tot
astfel, animalele, fie ele curate sau necurate, nu folosesc la nimic, dacă nu sunt privite prin
Duhul lui Hristos care le dă un sens curăţindu-le, sau mai degrabă curăţind ochii inimii
noastre spre vederea sensurilor duhovniceşti ale lucrurilor. La In. 6: 69, se arată urmarea
credinţei ucenicilor în adevărul lui Hristos Care se pogoară din cer sub chipul pâinii: …şi noi
am crezut şi am cunoscut că tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu. La fel au cunoscut şi
au crezut şi ceilalţi Apostoli şi ucennici ai lor, atunci când Petru le-a adus vestea convertirii
păgânilor.
După Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Teofilact vedenia s-a făcut pentru iudei, deşi pare că i
se adresează doar lui. Mustrarea lui Dumnezeu (Fapte 10: 15: Pe cel ce le-a curăţit
Dumnezeu, tu să nu le numeşti spurcate!) Sf. Ioan zice: „Pământul este ceea ce vrea să
închipuie pânza, iar dobitoacele din ea, sunt cei dintre păgâni, iar porunca: „Înjunghie şi
mănâncă,” arată faptul că trebuie să meargă şi la ei la credinţă19; iar faptul că acest lucru se
face de trei ori, pe Botez îl însemnează…, mai artă de asemenea şi taina Treimei şi credinţa în
ea Dacă învăţătorul (Ap. Petru) e mustrat, cu atât mai mult iudeii”
Providenţa divină a lucrat şi aici, ce i s-a arătat şi spus lui Petru s-a spus de fapt şi
celorlalţi. Petru, după cum vom vedea, le va relata atât păgânilor (i. e. lui Corneliu şi
celorlalţi, închipuiţi prin animalele necurate) cât şi iudeilor (celor ce se considerau „curaţi”),
mesajul lui Dumnezeu, vestea cea bună, adică Evanghelia lui Dumnezeu.

1.d. În timp ce Petru nu se dumirea [dihpo,rei]20 întru sine ce-ar putea să fie vedenia
[o[rama]21 pe care o văzuse, iată că bărbaţii trimişi de Corneliu, întrebând de casa lui Simon,
stând la poartă (17) şi strigând, au întrebat dacă Simon cel numit Petru găzduieşte acolo
(18). Şi în timp ce Petru era gândindu-se la vedenie, Duhul i-a zis: iată, te caută trei bărbaţi
(19); scoală-te aşadar, coboară şi mergi împreună cu ei fără să te îndoieşti [zhtou/nte,j <
zhte,w]22 de nimic, fiindcă eu i-am trimis (20). Şi Petru, coborându-se la bărbaţii trimişi la el
de Corneliu, le-a zis: Iată, eu sunt acela pe care-l căutaţi. Care este pricina pentru care-aţi
venit ? (21).
Care să fi fost pricina dumiriri lui Petru? După cum am văzut, Duhul îl călăuzea în
permanenţă pe Ap. Petru. Încă gândindu-se el la vedenie, Duhul i-a zis: iată te caută….şi
celelalte. Sf. Ioan spune că oamenii vin la momentul potrivit pentru a-i risipi dumirirea, că a
fost la fel ca şi cu Iosif, logodnicul Mariei: şi acesta s-a tulburat, neînţelegând cele ce se
întâmplă, dar tocmai atunci Dumnezeu îi trimite îngerul Său. Atunci când sufletul se află într-
o nedumerire, atunci acceptă cu uşurinţă o soluţie.

19
Să junghie neamurile – am putea adăuga noi - înseamnă să le nimicească întunericul necunoştinţei şi să-l
mănânce, adică să-l spele prin Sfântul Botez. Să lepede mizeria păcatelor aşa cum se leapădă mâncarea trecută
prin pântece.
20
Wj de. evn e`autw/| dihpo,rei o` Pe,troj ti, a'n ei;h to. o[rama o] ei=den. Varianta actuală nu mi se pare destul de clară.
NT de la Neamţ: Şi daca a venit întru sine, se mira Petru de ce ar putea să fi vedenia care a văzut; aceasta e
ceva mai aproape de original. NT de la Bălgrad: Iară îndoindu-să Petru întru sine, ce-are fi acea vedeare carea
văzu... Versiunile occidentale se întrec şi ele în variante: was wondering about the meaning of the vision sau
while Peter was greatly puzzled sau while Peter doubted in himself. Verbul dihpo,rei, denotă starea în care se afla
Petru: îndoială, perplexitate, mirare, neîncredere, stare confuză, incertitudine etc., denotă o aporie [avpori,a], în
inscr. şi pap. vechi atât vb-ul cât şi subst. era folosiţi cu sensul de lipsă de resurse sau de mijloace (fie materiale
sau spirituale sau culturale [lack of means/resources, perplexity, anxiety, după BAGD] ). Termenii îi mai
întâlnim în NT (Lc. 21: 15; Gal. 4: 20; 2Cor. 4: 8 etc.) în contexte în care personajele deţin doar o parte din
informaţiile legate despre originea acestori stări confuze. Ce era oare în mintea Ap. Petru?
21
o[rama is someth. that can actually be seen, in contrast to 5, 17 fa,ntasma=a figment (rod) of the imagination ;
the act by which the recipient of a vision is granted a vision, or the state of being in which the pers. receives a
vision, vision [BAGD], vezi şi nota 9.
22
Verbul mai implică şi ideea că omul aflat în faţa lui Dumnezeu trebuie să renunţe la prejudecăţi şi să nu
cârtească să nu cerceteze descoperirea Duhului decât atunci când Acesta dă de înţeles că este nevoie de un
asemenea demers.
 De multe ori, din cauza învârtoşării inimii, omul nu a fost în stare, sau nu a fost capabil,
să aceepte şi să creadă în mesajul lui Dumnezeu, a fost nevoie ca Dumnezeu să-l facă pe om
să conştientizeze nevoia cunoaşterii şi împlinirii voii lui Dumnezeu. Simpla comunicare a
unui mesaj, fie prin mijloace scrise sau orale nu a fost de natură să-l convingă pe om asupra
unor adevăruri. A fost nevoie uneori ca omul să fie aruncat într-o situaţie limită, o
nedumerire, care să-I stârnească din nou setea de a asculta de voia lui Dumnezeu. Încrederea
în ajutorul Duhului îl face pe Ap. Petru să creadă că numai Acesta îl poate conduce la adevăr.
Pentru aceasta, îl trimite cu cei trei oameni, spunându-i să nu se îndoiască. Încredera totală în
Dumnezeu este recomandată şi de Ap. Pavel, credem că el tot la călăuzirea Duhului lui
Dumnzeu se referea: Toate să le faceţi fără de cârtire şi fără de îndoială (Filip. 2: 14).
Sf. Ioan spune că aceasta este din nou o pledoarie pentru Apostoli anume să nu se
îndoiască şi că a fost învăţat să nu se îndoiască de nimic, el mai afirmă că „ceea ce face
Dumnezeu, se zice despre Duhul că face,” Sf. Teofilac zice că „ceea ce face Dumnezeu,
aceasta face şi Duhul” […]. Sf. Ioan Gură de Aur accentuează rolul Duhului, spunând că
trebuie ascultat fără a cere explicaţii/fără a te îndoi. Ascultarea faţă de El e ceea ce contează,
în rest nu mai este nevoie de nimic.
1.e. Iar ei au zis: Corneliu sutaşul, om drept şi temător de Dumnezeu şi mărturisit de tot
neamul iudeilor, a fost înştiinţat de către un sfânt înger să trimită să te cheme acasă la el, ca
să audă cuvinte de la tine (22). Deci, chemându-i înăuntru, i-a găzduit. Iar a doua zi,
sculându-se, a plecat împreună cu ei; iar câţiva din fraţii cei din Iope l-au însoţit (23) Şi în
ziua următoare au intrat în Cezareea (24). Iar Corneliu îi aştepta şi chemase acasă la el
rudeniile sale şi prietenii cei mai de aproape. Şi când a fost să intre Petru, Corneliu,
întâmpinându-l, i s-a închinat, căzând la picioarele lui (25). Iar Petru l-a ridicat, zicându-i:
Scoală-te. Şi eu sunt om(26). Şi, vorbind cu el, a intrat şi a găsit pe mulţi adunaţi(27). Şi a zis
către ei: Voi ştiţi că nu se cuvine unui bărbat iudeu să se unească sau să se apropie de cel de
alt neam, dar mie Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat
(28). De aceea, chemat fiind să vin, am venit fără împotrivire. Deci vă întreb: Pentru care
cuvânt aţi trimis după mine? (29). Corneliu a zis: Acum patru zile eram postind până la
ceasul acesta şi mă rugam în casa mea, în ceasul al nouălea, şi iată un bărbat în haină
strălucitoare a stat în faţa mea (30). Şi el a zis: Corneliu, a fost ascultată rugăciunea ta şi
milosteniile tale au fost pomenite înaintea lui Dumnezeu (31). Trimite, deci, la Iope şi cheamă
pe Simon, cel ce se numeşte Petru; el este găzduit în casa lui Simon, tăbăcarul, lângă mare
(32). Deci îndată am trimis la tine; şi tu ai făcut bine că ai venit. Şi acum noi toţi suntem de
faţă înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm toate cele poruncite ţie de Domnul (33). Iar Petru,
deschizându-şi gura, a zis: Cu adevărat înţeleg că Dumnezeu nu este părtinitor(34). Ci, în
orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El (35). Şi El a trimis fiilor lui
Israel cuvântul, binevestind pacea prin Iisus Hristos: Acesta este Domn peste toate (36). Voi
ştiţi cuvântul care a fost în toată Iudeea, începând din Galileea, după botezul pe care l-a
propovăduit Ioan (37). (Adică despre) Iisus din Nazaret, cum a uns Dumnezeu cu Duhul Sfânt
şi cu putere pe Acesta care a umblat făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul,
pentru că Dumnezeu era cu El (38). Şi noi suntem martori pentru toate cele ce a făcut El în
ţara iudeilor şi în Ierusalim; pe Acesta L-au omorât, spânzurându-L pe lemn (39). Dar
Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să Se arate (40), Nu la tot poporul, ci nouă
martorilor, dinainte rânduiţi de Dumnezeu, care am mâncat şi am băut cu El, după învierea
Lui din morţi (41). Şi ne-a poruncit să propovăduim poporului şi să mărturisim că El este Cel
rânduit de Dumnezeu să fie judecător al celor vii şi al celor morţi (42). Despre Acesta
mărturisesc toţi proorocii, că tot cel ce crede în El va primi iertarea păcatelor, prin numele
Lui (43).

Odată ajunşi la Ap. Petru, trimişii lui Corneliu îi spune acestuia despre vedenia lui
Corneliu şi că acesta îl cheamă la el. După ce îi ospătează, îi găzduieşte o noapte, iar a doua zi
pornesc la drum către Corneliu. Ap. Petru este însoţit de nişte fraţi din Iope. Cf. Sf. Ioan,
însoţitorii au fost luaţi din iconomie dumnezeiască, pentru a fi martori atunci când Petru va
trebui să se justifice în faţa Apostolilor şi a iudeilor în general. Ajunşi la Cezareea, Corneliu îi
primeşte alături de rudeniile şi de prietenii lui cei mai apropiaţi (10: 23-24). Sf. Ioan spune că
Corneliu îi alese pentru că avea încredere deplină în el şi puteau fi receptivi la mesajul
Apostolului Petru şi că prin Corneliu au fost ei aduşi la cugetarea cea bună. În v. 25 citim că
Corneliu i s-a închinat lui Petru când acesta a intrat la el. Prin aceasta, el îşi arăta mulţumirea
faţă de Dumnzeu, smerenia sa, şi pentru a le da pildă şi celorlalţi. Deşi nu-l cunoştea l-a primit
cum se cuvine, la fel ca famenul etiopian, care l-a luat în căruţă pe Filip fără a face cunştinţă
cu el. Iată calea – spune Sf. Ioan – prin care cineva trebuie să se comporte faţă de slujitorii lui
Dumnezeu. Dar noi ne-am putea întreba, dacă, dimpotrivă, nu avem, ca şi Corneliu, informaţii
pozitive despre un slujitor al lui Dumnezeu, oare să ne „închinăm” lui ca lui Dumnezeu?
Deşi mărturiseşte că unui iudeu nu-i este îngăduit să aibe de-a face cu cei de alt neam,
adaugă că Dumnezeu i-a arătat (prin vedenie) că nu trebuie să numească pe nici un om spurcat
sau necurat,23 drept pentru care a venit fără împotrivire (28-29). Aici arată mila lui Dumnezeu,
spunând cât este de mare harul pe care l-a dat Dumnezeu, şi ca să nu pară o încălare şi ca să
nu pară că venit din servilism (sau din curiozitate) spune că Dumnezeu mi-a arătat. Deşi ştia
de la soldaţi pricina pentru care a fost chemat, îl întreabă totuşi pricina, pentru a-l face să
mărturisească personal pricina şi să-l facă ascultător faţă de credinţă. Corneliu, cu merenia-i
caracteristică, nu-i spune: Ce ţi-au spus soldaţii? Ci îi relatează vedenia (30 - 32). Conform
vedeniei, se pare că Corneliu îşi stabilise vremi anume pentru rugăciune (a patra zi, ceasul al
nouălea), momentul vedeniei e un rezultat al sporirii în evlavie. Din smerenie, el numeşte
îngerul un bărbat în haină strălucitoare, spunând că din porunca Domnului a trimis după el,
şi că aşteaptă să audă cele poruncite lui de Domnul (33). Ap. Petru, spunând că Domnul nu
este părtinitor, vrea să spună că priveşte cu aceeaşi milă atât pe cei circumscrişi cât şi pe cei
necircumscrişi, Sf. Ioan citează apoi Rom. 2: 11 unde se vorbeşte despre nepărtinirea lui
Dumnezeu. ...în orice neam, cel ce se teme de El şi face dreptate este primit de El (bineplăcut
Îi este, BA). A face dreptate, se referă atât la învăţătură [engl. doctrine] cât şi la modul de
viaţă, a face dreptate înseamnă a încerca să dobândeşti toată virtutea, sau după Sf. Teofilact, a
face dreptate înseamnă a face toată fapta bună. În v.39, când Ap. Petru spune noi, el se referă
la el şi iudeii de faţă.
Spune în orice neam, ca să nu pară că-i trece cu vederea pe evreii care erau de faţă. Ba
mai mult, le dă întâietate (vv. 36 - 37), mai ales că de faţă erau şi evrei, tocmai să-i mai
convingă şi pe ei de nepărtinirea lui Dumnezeu. Apoi urmează cuvântarea lui Petru despre
Iisus Hristos (35 - 43). Văzând că este un suflet nobil, îşi construieşte cuvântarea sa cu
termeni elevaţi (v. 36). Hristos este Domn al tuturor (atât al iudeilor cât şi al păgânilor). El a
înviat din morţi şi ei sunt martorii Lui, despre misiunea ce le-a încredinţat-o Apostolilor; că
Hristos este judecător al viilor şi al morţilor, despre mărturia proorocilor şi iertarea păcatelor.

23
Păgânii erau numiţi de iudei şi câini.
 Cuvântarea lui Petru e tocmai vestirea aşa-zisei kerigme sau propovăduiri apostolice.
Aceasta este lucrarea pe care o face vestitirul Evangheliei, care lămureşte învăţătura şi tainele
credinţei sau ale mânturii, viaţa sau morala creştină decurg din acestea. (Ioan Mircea,
Dicţionar al Noului Testament).

Încă pe când Petru vorbea aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toţi cei care ascultau
cuvântul (44). Iar credincioşii tăiaţi împrejur, care veniseră cu Petru, au rămas uimiţi pentru
că darul Duhului Sfânt s-a revărsat şi peste neamuri (45). Căci îi auzeau pe ei vorbind în
limbi şi slăvind pe Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru: (46) Poate, oare, cineva să oprească
apa, ca să nu fie botezaţi aceştia care au primit Duhul Sfânt ca şi noi? (47). Şi a poruncit ca
aceştia să fie botezaţi în numele lui Iisus Hristos. Atunci l-au rugat pe Petru să rămână la ei
câteva zile (48).

Comentariul la acest pasaj îl voi lăsa pe seama Sfântului Teofilact al Bulgariei, care cu
mare meşteşug dumnezeies, a reuşit să facă o sinteză fidelă a comentariului Sfântului Ioan
Gură de Aur. Versiunea cea veche de la Neamţ din care citez, am îndreptat-o după cum m-a
ajutat Dumnezeu.

Şi au auzit Apostolii, şi fraţii cei din Iudeia, că şi neamurile au primit cuvântul lui
Dumnezeu. Vezi iconomia lui Dumnezeu: Nu a lăsat să se săvârşească cuvântul, nici din
porunca lui Petru să se facă botezul, ci, de vreme ce pre mintea lor o au vazut că era
minunată, începătură a învăţăturii s-a făcut, şi au crezut că negreşit botezul este lăsare a
păcatelor, atunci a venit asupră-le Duhul, încă şi în limbi grăia, care lucru au spăimăintat pre
cei ce veniseră cu ei: Dumnezeu mai înainte iconomisind dintru acest lucru mare răspundere
de îndreptarea (justificarea) lui Petru (în faţa iudaizanţilor). Au doară poate opri cineva apa să
nu să boteze aceştia? şi ce trebuinţă era de apă, dacă Sfântul Duh a căzut preste dânşii? deci
eu voi spune că aceasta este de trebuinţă, taina cea ascunsă descoperind-o vouă. Dumnezeieşti
semne (lucruri) se săvârşesc întru dânsa, mormânt şi omorâre şi înviere şi viaţă. Precum cu
lesnire este nouă a ne cufunda şi a ieşi (din scăldătoare) aşa cu lesnire este lui Dumnezeu a
îngropa pre omul cel vechi şi a arăta pre cel nou. Şi de trei ori să face aceasta, ca să te înveţi
că cu puterea Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh toate acolo să înplinesc. Şi cum că cu
socoteală este ceea ce se zice, auzi pre Pavel zicând: împreună ne-am îngropat cu Dânsul prin
botez întru moarte. Şi iarăşi: omul nostru cel vechi împreună s-a răstignit. Şi iarăşi: înpreună
sădiţi ne-am făcut cu asemănarea morţii Lui.
Dar fiindcă Sf. Teofilact este aşa de dulce şi de clar vom mai da un comentariu:
Apostolii şi fraţii, care erau prin Iudeea, au auzit că şi păgânii au primit cuvântul lui
Dumnezeu. Şi când Petru s-a suit în Ierusalim, credincioşii tăiaţi împrejur se împotriveau, 2.
Zicându-i: Ai intrat la oameni netăiaţi împrejur şi ai mâncat cu ei 3. Şi începând, Petru le-a
înfăţişat pe rând, zicând: 4. Eu eram în cetatea Iope şi mă rugam; şi am văzut, în extaz, o
vedenie: ceva coborându-se ca o faţă mare de pânză, legată în patru colţuri, lăsându-se în jos
din cer, şi a venit până la mine. 5. Privind spre aceasta, cu luare aminte, am văzut
dobitoacele cele cu patru picioare ale pământului şi fiarele şi târâtoarele şi păsările cerului
6. Şi am auzit un glas, care-mi zicea: Sculându-te, Petre, junghie şi mănâncă. 7.
Şi am zis: Nicidecum, Doamne, căci nimic spurcat sau necurat n-a intrat vreodată în gura
mea 8. Şi glasul mi-a grăit a doua oară din cer: Cele ce Dumnezeu a curăţit, tu să nu le
numeşti spurcate 9. Şi aceasta s-a făcut de trei ori şi au fost luate iarăşi toate în cer10.
Şi iată, îndată, trei bărbaţi, trimişi de la Cezareea către mine, s-au oprit la casa în care eram
11. Iar Duhul mi-a zis să merg cu ei, de nimic îndoindu-mă. Şi au mers cu mine şi aceşti şase
fraţi şi am intrat în casa bărbatului; 12. Şi el ne-a povestit cum a văzut îngerul stând în casa
lui şi zicând: Trimite la Iope şi cheamă pe Simon, cel numit şi Petru13. Care va grăi către
tine cuvinte, prin care te vei mântui tu şi toată casa ta 14. Şi când am început eu să vorbesc,
Duhul Sfânt a căzut peste ei, ca şi peste noi la început 15. Şi mi-am adus aminte de cuvântul
Domnului, când zicea: Ioan a botezat cu apă; voi însă vă veţi boteza cu Duh Sfânt16. Deci,
dacă Dumnezeu a dat lor acelaşi dar ca şi nouă, acelora care au crezut în Domnul Iisus
Hristos, cine eram eu ca să-L pot opri pe Dumnezeu? 17. Auzind acestea, au tăcut şi au slăvit
pe Dumnezeu, zicând: Aşadar şi păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăinţa spre viaţă; 18.

Şi când s-a suit Petru în Ierusalim, să priceau (sfădeau) cu el cei dintru tăierea
împrejur, zicând: căci către bărbaţi netăiaţi împrejur ai intrat, şi ai mâncat cu ei? şi începând
Petru, le-a povestit lor pre rând zicând: eu eram în cetatea Ioppi rugându-mă, şi am căzut întru
uimirea minţii (văzând) vedenie, pogorându-se un vas, ca o masă de pânză mare în patru
colţuri slobozindu-se din cer, şi au venit până la mine, întru care căutând, am luat seama, şi
am vazut cele câte cu patru picioare ale pământului, şi fiarele, şi ciele ce să târăsc, şi pasările
cerului. Şi am auzit glas zicându-mi mie: sculându-te Petre, junghie şi mănâncă. Şi am zis,
nici de cum, Doamne: că tot ce este spurcat sau necurat, nici odată n-a intrat în gura mea. Şi
mi-au răspuns mie glasul a doua oară din Cer: Cele ce Dumnezeu le-a curăţit, tu nu le spurca.
Şi aceasta s-a făcut de trei ori, şi iarăşi ridicat toate la Cer.) Văzut-ai râvnă, pre care o avea
pentru lege? Nu s-a sfiit nici sau cucernicit de vrednicia lui Petru (de învăţător Sf. Ioan), nici
de semnele cele ce s-au făcut, nu de ispravă câtă era a primi cuvântul, ci pentru acealea mici
să pricea. Cei din tăierea împrejur să priceau, nu Apostolii, să nu fie. Şi nu zic, pentru ce ai
vestit (neamurilor?) ci pentru ce ai mâncat împreună cu ei? iar Petru nu împotriva acestei
simple priciri au stătut: ci împotriva aceleia mari: că dacă de Duhul sau înpărtăşit ei, zice, cum
era cu putinţă ca aceştia să nu să împărtăşească? şi se arată prin răspundere că nicăieri el nu
este pricinuitor, ci pretutindenea Dumnezeu, spre Carele pre toate le-au aruncat. Că pre vas,
zice, el s-a arătat (împotrivit), împotrivă graind, iarăşi el a zis: şi nici aşa nu l-am ascultat.
Duhul mi-a poruncit să merg, mergând, nu am alergat, nici îndată i-am botezat: ci iarăşi
Dumnezeu pre toate le-a lucrat: şi am auzit glas zicându-mi mie. Destulă dovadă era şi aceasta
să-i plece, au văzut adică masa, dar şi glas s-a adăugat: sculându-te Petre junghie şi mănâncă:
şi am zis: nicidecum Doamne. Vezi că ceea ce era al meu, zicie, am făcut, am zis că nici odată
nu am mâncat. Căci către aceasta priveşte (bate) răspunsul, către cei care ziceau: că adică a-i
intrat, şi ai măncat împreună cu dănşii. Şi le dă lor răspuns de îndreptare şi nu voiaşte pre
vrednicia Dascălului să o uneltească. Că cu cât mai cu blândeaţă grăieşte, cu atâta mai mult
pre dăinşi îi supune.
Şi iată îndată trei bărbaţi au sosit la casa, întru care eram, trimişi de la Cezareea către
mine. Şi mi-au zis mie Duhul, să merg înpreună cu dânşii, nimic îndoindu-mă: şi au venit
împreuna cu mine, şi aceşti şase fraţi, şi am intrat în casa bărbatului.
Şi ne-au vestit nouă cum au văzut pre înger în casa lui stând şi zicând lui: trimite în
Ioppe bărbaţi, şi cheamă pre Simon ce să numeşte Petru, carele va grăi către tine graiuri, întru
care te vei mântui tu, şi toată casa ta. Şi când am început eu a grai, au căzut Duhul Sfânt
preste ei, ca şi preste noi întru început. Şi mi-am adus aminte de cuvântul Domnului cum a
zis: Ioan a botezat cu apă, iar voi vă veţi boteza cu Duh Sfânt. Deci dacă au dat lor Dumnezeu
întocmai darul, celor ce crezusem în Domnul Is Hs, dar eu ce puternic eram, că să opresc pre
Dumnezeu? şi auzind acestea au încetat şi slăveau pre Dumnezeu, zicând: şi neamurilor au dat
pocăinţă spre viaţă?) Şi au venit înpreună cu mine şi aceşti şase fraţi. Nimic nu este mai
smerit, decât când aduce mărturia fraţilor. Nici pre cele de la înger zise pre care le-au zis lui
Cornilie: rugăciunile tale şi milosteniile tale etc. nici pentru blândeaţea bărbatului povesteşte,
nici zice că Duhul l-au trimis, ci Dumnezeu a poruncit, prin înger de acolo a fost chiemat: ci
din cea după urmă să întăreşte. Care şi singură era semn fără de îndoire. Şi nu se îndestulează
cu cele zise, ci şi de cuvântul Domnului de aduce aminte, adică: iar voi vă veţi boteza cu Duh
Sfânt. Nimic, zice, mai nu sau făcut, ci aceea ce mai înainte a zis. Însă nu se cădea, zice, ai
boteza: dar săvârşise botezul fiindcă Duhul au căzut preste dânşii. Pentru aceasta şi nu zice,
am poruncit lor mai înainte să se boteaze: dar ce? au doară poate cineva opri să nu se boteze
aceştia? dintru aceasta se arată pre sine că nimic n-a făcut. Darul acela pre care l-am avut,
zice, noi, l-a luat şi aceia. Deci dacă le-au dat lor Dumnezeu întocmai daru precum şi nouă. Ca
să astupe gurile lor, au adăugat, întocmai darul. Nu lasă, zice, mai puţin să aibă ei, după ce
odată au crezut, pre darul cel întocmai l-au dat şi nu zice, precum şi vouă, ci, precum şi nouă.
Ce nevrednic pătimiţi, când noi părtaşi pre dânşii îi zicem? dar eu ce puternic eram să opresc
pre Dmnezeu? celor ce îi imputa-u şi îl prihăneau le dă răspuns foarte cu înfruteală şi greu. Nu
puteam, zice, să opresc. Şi s-au smerit aceia din cuvintele aceastea şi s-au liniştit. Vezi că din
grăirea către norod a lui Petru, după ce le-au vestit pre ceale făcute toate bine sau făcut? de
aici sau deşchis uşa cătră neamuri.

Acum cei ce se împrăştiaseră în urma necazului întâmplat în timpul lui Ştefan au trecut
până în Fenicia şi în Cipru şi în Antiohia, nimănui grăind cuvântul decât numai iudeilor19.
Dar erau unii dintre ei, bărbaţi ciprioţi şi cirenei care, venind în Antiohia, grăiau şi către
Elini, binevestindu-L pe Domnul Iisus 20. Şi Mâna Domnului era cu ei şi mare era numărul
celor ce au crezut şi s-au întors la Domnul 21.

Relatând evenimentul convertirii primilor păgâni, Sf. Luca se simte de acum încolo
îndatorat să nu prezinte acest lucru ca pe ceva secundar, ci continuă cu alte relatări despre
convertirea păgânilor. Deja în v. 19 Sf. Luca pune în contrast cele două propovăduiri,
precizând că cei împrăştiaţi în urma necazului întâmplat pe timpul lui Ştefan… grăiau
cuvântul numai (mo,non) iudeilor, adică nu ajunseseră atât departe ca alţii care deja vesteau şi
păgânilor, care după Sf. Ap. Pavel (Fapte 13: 46) deja lepădaseră cuvântul lui Dumnezeu,
„facilitând” intrarea păgânilor. Sf. Ioan Gură de Aur socoteşte că prigonirile au adus nu puţin
folos deoarece celor ce-L iubesc pe Dumnezeu toate li se lucrează spre bine (Rom. 8: 28). Cu
alte cuvinte iubirea faţă de Dumnezeu nu poate rămâne fără roade… şi încă ce roade: „ia
aminte până unde s-a extins propovăduirea…. până în Fenicia, Cipru şi Antiohia. Ptr. Sf. Ioan
scopul Proniei divine în cazul convertirii lui Corneliu a fost unul foarte înţelept, anume să-i
ruşineze/acuze pe iudei şi să-L îndreptăţească/dovedească pe Hristos.
Mâna Domnului era cu ei… , expresia mâna Domnului era cu… se mai găseşte în
scrierile Sfântului Luca: la Lc. 1: 66 se referă la minunea naşterii Sf. Ioan Botezătorul, care se
afla cu Mâna Domnului; la Lc. 22: 21, Hristos vorbeşte de mâna lui Iuda care Îl va vinde; în
Fapte 7: 50 ascultăm vocea lui Dumnezeu Tatăl Care spune că Mâna Lui a făcut cerul şi
pământul, la 4: 28 se vorbeşte din nou de Mâna Domnului şi referinţele pot continua… În
toate aceste pasaje, dar şi în multe altele, atât din Noul cât şi din Vechiul Testament, mâna
înfăţişază o putere lucrătoare de minuni sau care dă ajutor sau înţelepţeşte etc. şi după
tâlcuirea Părinţilor Răsăriteni chiar o persoană, mai exact, o persoană a Sfintei Treimi. În
general, Mâna se referă la mai mult Fiul şi la Duhul Sfânt, „Mâinile” Tatălui (vezi de ex. Ps.
135: 12; 138: 10 etc.). Mâna Domnului era cu ei , adică, zice Sf. Ioan Gură de Aur, ei făceau
minuni, ca ei să creadă şi să se întoarcă (evpistre,fw = a se întoarce, termen sinonim cu a se
pocăi, a începe să creadă în Domnul Mc. 4. 12; Lc. 17: 4).
Mâna Domnului continuă să atingă şi astăzi pe cei ce cu credinţă îi ascultă pe trimişii
Domnului, aşa cum a făcut Corneliu. Dar oare câţi dintre cei ce îşi spun (sau se presupune că
sunt) trimişii Domnului (clericii) sunt într-adevăr a-i Domnului?