DOI MISIONARI EXEMPLARI –

SFINȚII APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL

• Sfântul Apostol Petru ocupă un loc important în tradiția
creștină a primelor două secole. Petru (în aramaică Kepha,
având semnificația de „piatră”, „stâncă”) este supranumele
acordat de Mântuitorul unui pescar numit Simon (Marcu 3, 16),
originar din Betsaida, un sat din Galileea (Ioan 1, 44). Foarte
probabil, cognomenul surprinde o trăsătură de caracter
particulară a celui care va deveni figura centrală a colegiului
apostolilor.
• Fiul lui Iona (Matei 16, 17: „bar Jonas”), Simon era căsătorit și
locuia în Capernaum, pe malul Lacului Galileei (Mareea
Galileei, lacul Ghenizaret). Pescar de profesie, a fost chemat de
Mântuitorul să devină „pescar de oameni” (Marcu 1, 16-20;
Matei 4, 18-20).
• Unii cercetători moderni au considerat că sintagmă „bar Jonas” este un
indiciu că Apostolul aparținea, alături de Simon Zelotul și Iuda
Iscarioteanul, unui grup de rezistență față de ocupantul roman.
Sintagma este înțeleasă de acești cercetători drept o expresie aramaică
semnificând „proscris, nelegiuit, în afara legii” (barjone).
• Evangheliile ni-l înfățișează pe Apostolul Petru drept conducătorul
grupului apostolilor și purtătorul de cuvânt al acestuia. Numele lui
este primul menționat în listele apostolilor sau în cele ale celor mai
intimi ucenici ai Mântuitorului.
• Este martor la importante evenimente din activitatea
Mântuitorului care se petrec în faţa unui cerc restrâns de ucenici:
învierea fiicei lui Iair (Matei 9, 18-26), Schimbarea la Față
(Matei 17, 1-8), agonia din grădina Ghetsimani (Matei 26, 37).
• Purtător de cuvânt al Apostolilor, în Cezareea lui Filip, Petru
declară în numele acestora că Învățătorul este „Hristosul, Fiul
lui Dumnezeu Celui Viu” (Matei 16, 16), Mântuitorul îl
numește „fericit” pentru că a făcut această mărturisire a
mesianității Sale și declară că va pe zidi pe „piatra” acestei
mărturisiri Biserica Sa, „pe care porțile iadului nu o vor birui”
(Matei 16, 17-18).
• Impetuos și înflăcărat, a fost mustrat de Mântuitorul pentru că nu
înțelegea că Patima și Moartea Învățătorului sunt necesare (Marcu
8, 31-33).
• La Cina cea de Taină, Mântuitorul l-a însărcinat cu „întărirea
fraților săi” (Luca 22, 32). Curajul său s-a risipit în momentul
arestării Mântuitorului, pe care L-a renegat de trei ori (Matei 26,
69-75).
• Totuși, a fost primul Apostol care a intrat în mormântul gol
(Luca 24, 12), primul Apostol căruia Mântuitorul i S-a arătat
după Înviere (Luca 24 , 34; 1 Corinteni 15, 5). Într-o arătare
menționată numai de Apostolul Ioan, pe malul lacului
Tiberiada, Iisus cel Înviat Se arată mai multor ucenici, șapte
la număr; după pescuirea minunată și după prânz, Domnul
Se adresează lui Simon Petru, cerându-i o triplă mărturisire a
dragostei sale (Ioan 21, 1-25), şi îi încredințează păstorirea
turmei Sale (Ioan 21, 15-17).

• 1.2. Activitatea misionară a Apostolului Petru este istorisită de

Luca în primele 13 capitole ale Faptelor.
• S-a spus adeseori că aceste capitole sunt, practic, Faptele lui Petru,
așa cum următoarele constituie Faptele lui Pavel.
• Faptele ni-l înfățișează drept conducătorul Bisericii din
Ierusalim.
• A avut, neîndoielnic, un rol decisiv în formarea primelor
comunități creștine şi a desfăşurat o intensă activitate
misionară în Palestina, fiind consemnate în Fapte mai multe
minuni și convertiri săvârșite de Apostol.
• Este primul menționat între apostolii refugiați în „încăperea cea de sus”,
așteptând Pogorârea Duhului Sfânt (Fapte 1, 13). A avut inițiativa alegerii
lui Matias în locul lui Iuda (Fapte 1, 16-22). Este cel care predică în ziua
Cincizecimii (Fapte 2, 14-40), explicând mulțimii semnificația Pogorârii
Duhului Sfânt.
• Însoțit de Sfântul Ioan, săvârșește, în numele lui Iisus din Nazaret, minunea
vindecării cerșetorului infirm la Poarta Frumoasă a Templului (Fapte 3, 1-10).
• Rostește în pridvorul lui Solomon o cuvântare în care mărturisește filiația
dumnezeiască și mesianitatea lui Iisus Domnul, „Începătorul vieții…, pe
Care însă Dumnezeu L-a înviat din morți”, chemând la pocăință pentru
păcatul de a nu fi recunoscut pe Trimisul Domnului și pentru a-L fi
predat lui Pilat (Fapte 3, 12-26).
• În urma tulburării produse în urma acestei minuni, apostolii Petru și Ioan
au fost duși în fața Sinedriului (Fapte 4, 1-22), înaintea căruia Sf. Petru a
vestit din nou Învierea lui „Iisus Hristos Nazarineanul”, pe care
căpeteniile poporului Îl răstigniseră, și a proclamat puterea mântuitoare a
Numelui Său (Fapte 4, 8-12). Apostolii nu s-au lăsat intimidaţi de
amenințări și au fost eliberaţi, primind însă interdicția de a mai învăța în
Numele lui Iisus (Fapte 4, 18-20).
• Era unul dintre administratorii bunurilor comunităţii din Ierusalim, mustrându-i
pe soții Anania și Safira (Fapte 5, 1-10).
• Împreună cu ceilalți apostoli, a săvârșit „semne și minuni multe în
popor” (Fapte 5, 12), în special vindecări și exorcizări (Fapte 5, 12-16), ceea
ce le-a atras apostolilor o nouă arestare, fiind eliberați în urma intervenției
rabinului fariseu Gamaliel, după ce au fost flagelați și li s-a poruncit din
nou să nu mai învețe în Numele lui Iisus (Fapte 5, 17-41).
• Fapte 5, 14-15: 14Şi din ce în ce mai mult se adăugau cei ce credeau în
Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei, 15Încât scoteau pe cei bolnavi în
uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe tărgi, ca venind Petru, măcar umbra lui să
umbrească pe vreunul dintre ei.
• Fapte 8 ni-l înfățișează binevestind Evanghelia în Samaria (Fapte 8, 5),
probabil chiar în cetatea Sebaste (Samaria), unde, împreună cu Ioan,
desăvârșește Botezul administrat de arhidiaconul Filip prin punerea
mâinilor și îl mustră pe Simon Magul (Fapte 8, 14-25).
• A vizitat orașele din câmpia de coastă (Lida, Saron, Iope, Cezareea),
săvârşind multe minuni şi convertiri: vindecarea paraliticului Enea în Lida (Fapte
9, 32-35), învierea Tavitei din Iope (Fapte 9, 36-43), convertirea centurionului
Corneliu în Cezareea, fără îndoială, un grec simpatizant al iudaismului (Fapte
10), centurion în cohorta I Italica (Fapte 10, 1).
• Botezul sutaşului Corneliu - eveniment capital în
istoria Bisericii
• Corneliu, deși „temător de Dumnezeu”, simpatizant deci al
iudaismului, era, strict vorbind, un străin, pentru că nu era
circumcis. Un iudeu evita contactul cu un ne-evreu, pentru că
risca necurăția rituală, cu atât mai mult refuza să ia masa în
comun. Ca iudeu, Apostolul ar fi putut să refuze hrana necurată
la masa unui necurat, ceea ce nu a făcut, întrucât spune că: „mie
Dumnezeu mi-a arătat să nu numesc pe niciun om spurcat sau necurat”
(Fapte 10, 28).
• Duhul Sfânt Se pogoară asupra păgânilor într-o „nouă
Cincizecime”. Evanghelistul-istoric Luca ne spune că, în
urma cuvântării lui Petru în fața păgânilor,
„44Duhul Sfânt a căzut peste toți cei care ascultau cuvântul.
45Iar credincioșii tăiați împrejur, care veniseră cu Petru, au
rămas uimiți pentru că darul Duhului Sfânt s-a revărsat și peste
neamuri. 46Căci îi auzeau pe ei vorbind în limbi și slăvind pe
Dumnezeu. Atunci a răspuns Petru: 47Poate oare cineva să
oprească apa, ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul
Sfânt ca și noi? 48Și a poruncit ca aceștia să fie botezați în
numele lui Iisus Hristos” (Fapte 10, 44-48).
• Prin Apostolul Petru, Dumnezeu deschide ne-evreilor calea
spre mântuire; evanghelizarea păgânilor este posibilă de acum
înainte, fără să nu se manifeste şi ulterior unele împotriviri. Revenit în
Ierusalim, a fost contestat pentru botezul lui Corneliu, pe care nu-l
condiționase de circumcizie, astfel încât a fost obligat să se justifice
(Fapte 11, 1-3).
• Fapte 11, 1-2: „1Apostolii şi fraţii, care erau prin Iudeea, au auzit că
şi păgânii au primit cuvântul lui Dumnezeu. 2Şi când Petru s-a suit
în Ierusalim, credincioşii tăiaţi împrejur se împotriveau”.
• De asemenea, Faptele menționează participarea sa la Sinodul apostolic
din anii 49-50, în cadrul căruia a pledat pentru a nu fi impusă
c re ș t i n i l o r d i n t re n e a mu r i o bl i g a ț i a re s p e c t ă r i i
prescripțiilor Legii (Fapte 15, 7-11).
• Fapte 15, 7-11: „Și făcându-se multă vorbire, s-a sculat Petru și le-a
zis: Bărbați frați, voi știți că, din primele zile, Dumnezeu m-a ales
între voi ca, prin gura mea, neamurile să audă cuvântul
Evangheliei și să creadă. Și Dumnezeu, Cel ce cunoaște inimile, le-
a mărturisit, dându-le Duhul Sfânt, ca și nouă. Și nimic n-a
deosebit între noi și ei, curățind inimile lor prin credință. Acum deci,
de ce ispitiți pe Dumnezeu și vreți să puneți pe grumazul ucenicilor un jug pe
care nici părinții noștri, nici noi n-am putut să-l purtăm? Ci, prin harul
Domnului nostru Iisus Hristos, credem că ne vom mântui în același chip ca și
aceia”.
• Întemnițat alături lui Iacob cel Mare – care a fost
decapitat cu acest prilej (Fapte 12, 2) – din porunca
regelui Irod Agripa I (41-44), în anii 43-44, a fost
eliberat prin intervenția minunată a îngerului, pe când
își aștepta execuția (Fapte 12, 1-19).
• După eliberarea sa, a plecat din Ierusalim, lăsând
conducerea comunității lui Iacob cel Mic (Fapte 12, 17).
• Imaginea Apostolului Petru din Fapte este aceea
a unui misionar încă atașat de Templu și de
poporul evreu, care speră în convertirea
acestuia în ansamblu, pentru ca să vină „vremile
stabilirii din nou a tuturor celor despre care a vorbit
Dumnezeu prin gura sfinților Săi proroci din veac”
(Fapte 3, 21).
• Totuși, așa cum ne dezvăluie episodul convertirii lui
Corneliu, care a primit botezul fără să fi fost circumcis,
Apostolul Petru a avut revelația că Biserica este
deschisă tuturor neamurilor.
• Deținem alte câteva informații despre Apostolul Petru din epistolele
pauline. Când îl menționează, Apostolul Pavel o face numindu-l Kephas
sau Petru, semnul unui mare respect pentru cel care era considerat unul
dintre „stâlpii comunității” (Galateni 2, 9).
• Potrivit 1 Corinteni 1, 12 și 3, 22, în Corint exista o grupare petrină
(creștini „ai lui Petru”), ceea ce ne sugerează că și-a îndeplinit slujirea
apostolică și în Corint. Dionisie al Corintului (sec. II) în considera co-
fondator al comunității creștine din Corint, alături de Sfântul Apostol Pavel
(EUSEBIU DE CEZAREEA, Istoria bisericească, 2, 25, 8).
• Galateni 2, 11-14 atestă prezența și misiunea sa în Antiohia, această
informație aflându-se la originea unei tradiții timpurii care-l consideră
primul episcop al Antiohiei (tradiție atestată de FERICITUL
IERONIM, De viris illustribus 135).
– Pasajul acesta face referire la o tensiune între Apostolii Pavel și Petru, provocată
de atitudinea acestuia din urmă de a evita să ia masa alături de creștinii ne-
evrei, din motivul respectării cu strictețe a regulilor purității în ce privește
convivialitatea36.
– Galateni 2, 11-14: „Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe față i-am stat
împotrivă, căci era vrednic de înfruntare. Căci înainte de a veni unii de la
Iacov, el mânca cu cei dintre neamuri; dar când au venit ei, se ferea și se
osebea, temându-se de cei din tăierea împrejur. Și, împreună cu el, s-au
fățărnicit și ceilalți iudei, încât și Barnaba a fost atras în fățărnicia lor. Dar când
am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa,
înaintea tuturor: Dacă tu, care ești iudeu, trăiești ca păgânii și nu ca iudeii, de
ce silești pe păgâni să trăiască precum iudeii?”.
• În același capitol (Galateni 2, 7-8), Apostolul Pavel consideră că i s-a
încredințat Sfântului Petru vestirea Evangheliei printre iudei, spre
deosebire de misiunea primită de el, care era predicarea
Evangheliei printre neamuri.
– Galateni 2, 7-8: „Ci dimpotrivă, văzând că mie mi-a
fost încredințată Evanghelia pentru cei netăiați
împrejur, după cum lui Petru, Evanghelia pentru cei
tăiați împrejur, căci Cel ce a lucrat prin Petru în
apostolia tăierii împrejur a lucrat și prin mine la
neamuri”.
• În Galateni 1, 18, Pavel, proaspăt convertit, după o deplasare în
Arabia și o ședere de trei ani în Damasc, a mers la Ierusalim
pentru a-l cunoaște pe Apostolul Petru.

• Din 1 Petru 1, 1, putem deduce că a întreprins o misiune de

evanghelizare în Asia Mică, de vreme ce își adresa epistola sa
„celor ce trăiesc împrăștiați printre străini, în Pont, în
Galatia, în Capadocia, în Asia și în Bitinia”.
– Alți cercetători sunt sceptici față de această ipoteză: în
înțelegerea lor, 1 Petru nu demonstrează cunoașterea concretă a
destinatarilor epistolei.
• 1.3. Martiriul Sfântului Petru

• Și-a încheiat viața cu certitudine în Roma. De aici scria 1 Petru.

• Potrivit 1 Petru 5, 13, destinatarii epistolei erau îmbrățișați de
„Biserica cea aleasă din Babilon și de Marcu, fiul meu”,
„Babilonul” fiind aici un nume de cod pentru Roma.
• Clement Romanul (cca 95), Ignatie al Antiohiei (†107) și
Irineu de Lugdunum (cca 180 – Adversus haereses, III, 1, 1; 3,
2) confirmă că Apostolul Petru a evanghelizat Roma şi că a
fost martirizat aici.
• Clement Romanul, Epistola 1 către Corinteni, 5, 2-5: „Din invidie și din
pizmă au fost prigoniți cei mai mari și mai drepți stâlpi ai Bisericii,
luptând până la moarte. Să punem înaintea ochilor noștri pe bunii
Apostoli: pe Petru, care, din pricina invidiei nedrepte, n-a suferit una,
nici două, ci mai multe munci, și, îndurând așa mucenicia, a plecat la
locul de slavă cuvenit lui” (Scrierile Părinților apostolici, PSB, pp. 48-49).
• Către sfârșitul secolului al II-lea și începutul celui următor, o tradiție îl
considera primul episcop al Romei. Nu există certitudini în ce
privește durata șederii sale la Roma, tradiţia potrivit căreia a activat aici
25 de ani este o legendă apărută în veacul al III-lea.
• Sfântul Irineu îi consideră pe Apostolii Petru și Pavel co-
fondatorii Bisericii din Roma.
• Potrivit lui Eusebiu de Cezareea (cca 260-cca 340), Apostolii Petru și Pavel au
suferit martiriul în timpul persecuției lui Nero, probabil în octombrie 64. Alți
cercetători propun anul 67.
• Cât privește locul înmormântării sale, acesta pare să fi fost colina Vaticanului;
mărturia decisivă aparține presbiterului roman Gaius, care, potrivit lui Eusebiu
de Cezareea, într-o scriere de la sfârșitul secolului al II-lea, spunea:
• „În ce mă privește, eu vă pot arăta unde se găsesc aceste trofee ale
apostolilor. Dacă ai vrea să urci pe Vatican ori pe via Ostia, atunci vei găsi
trofeele celor care au întemeiat Biserica aceasta” (Eusebiu de Cezareea,
Istoria bisericească, 2, 25, 7).
• Tertulian (cca 160-cca. 225) ne transmite informația că a fost crucificat, ceea ce
era cunoscut Sfântului Evanghelist Ioan (Ioan 21, 18-19).
• „O, fericită Biserică (Roma), pentru care Apostolii și-au vărsat
întreaga învățătură, cu sângele lor! Unde Petru a suferit chinuri
ca acelea ale Domnului, unde Pavel s-a încununat de o moarte ca
aceea a lui Ioan Botezătorul (De praescriptione haereticorum, 36,
3, în: Apologeți de limbă latină, PSB, p. 164)”.
• http://www.vatican.va/various/basiliche/san_pietro/vr_tour/
index-en.html
• 2. Sfântul Apostol Pavel și universalismul creștin

• În istoria creștinismului primar personalitatea Apostolului Pavel este

una covârșitoare, rolul său în desprinderea completă a creștinismului
de iudaism a fost determinant, însă nu unul exclusiv; nu a fost singurul
care a contribuit la acest proces.
• A fost o personalitate copleșitoare, însă aprecierea sa drept „al
doilea fondator al creștinismului”, pe care unii istorici i-o acordă, este în
mod evident exagerată.
• Era, din punct de vedere spiritual, un evreu; din punct de
vedere legal, un roman; din punct de vedere intelectual, un
grec.
• A fost apostolul „neamurilor” prin excelență, iar activitatea sa a
avut un impact atât de important, încât Biserica a devenit, la sfârșitul
secolului I, una preponderent „a neamurilor”.
• Proeminența sa în istoria creștinismului primar se datorează faptului
că este protagonistul celei de-a doua părți a cărții Faptele Apostolilor și
aceluia că o mare parte a scrierilor sale figurează în canonului Noului
Testament.
• Izvoarele despre biografia și activitatea misionară a Apostolului Pavel
sunt reprezentate de cele 14 epistole pauline și de cartea Faptele
Apostolilor, opera Evanghelistului Luca.
• S-a născut în ultimii ani ai erei creștine, la o dată apropiată
de Întruparea Domnului; după alte cercetări, s-ar fi născut
între 5 și 10 d.Hr.
• Când scria Epistola către Filimon, redactată probabil în anul 53,
într-o închisoare din Efes, se considera „bătrân” (presbytes); în
mentalitatea anticilor, 60 de ani era vârsta la care cineva se putea
considera „bătrân”.
• Se născuse în Tarsul Ciliciei (Fapte 9, 11; 11, 25; 21, 39; 22, 3), într-o
familie deportată de puțin timp în Cilicia (anii 44 î.Hr. și 6 î.Hr. sunt
date posibile). Descindea dintr-o familie care aparținea aristocrației laice,
o familie din seminția lui Veniamin (Filipeni 3, 5), iar amintirea
acestei descendențe este un argument că familia sa trăia în diaspora de
puțină vreme. Aparținea, așadar, iudaismului din diaspora romană,
mai precis coloniilor evreiești din Asia Mică intrată sub stăpânire
romană.
– Fapte 22, 3: „Eu sunt bărbat iudeu, născut în Tarsul Ciliciei și
crescut în cetatea aceasta, învățând la picioarele lui Gamaliel în
chip amănunțit Legea părintească, plin fiind de râvnă pentru
Dumnezeu, precum și voi toți sunteți astăzi”.
– Filipeni 3, 5: „La opt zile, am fost tăiat împrejur; sunt din neamul lui
Israel, din seminția lui Veniamin, evreu din evrei, după
lege fariseu”.
• Dobândise cetățenia romană (Fapte 16, 37-38; 2, 25-26; 23,
27). Acesta este motivul pentru care adaugă numelui ebraic
Saul/Saulos cognomenul roman Paulus („mic”,
„neînsemnat”); informația o deținem numai din Fapte, unde
Sfântul Pavel ne apare prevalându-se de cetățenia romană.
• La o vârstă fragedă, a părăsit Tarsul pentru a reveni în
Ierusalim; după spusele proprii citate de Luca, a fost „crescut în
cetatea aceasta [Ierusalim], învățând la picioarele lui Gamaliel
în chip amănunțit Legea părintească” (Fapte 22, 3). A fost,
așadar, ucenicul rabinului Gamaliel cel Bătrân (Gamaliel
I), care a trăit înainte de anul 70, potrivit surselor rabinice.
• În afară de studiile rabinice, știm din Fapte (18, 3; 20, 34) și din
propriile mărturii (1 Corinteni 4, 12; 1 Tesaloniceni 2, 9) că se
îndeletnicea cu țesutul corturilor.
• Fusese, foarte probabil, căsătorit, căsătoria fiind una dintre
datoriile de căpătâi ale oricărui evreu evlavios (Facere 1, 28 sq.),
însă rămăsese văduv cu certitudine în anul 54, când, scriind 1
Corinteni (7, 7-8), îi sfătuia pe cei necăsătoriți și pe văduve să
rămână așa cum el era. Termenul folosit pentru a-i defini starea
– agamos – era folosit în greaca epocii pentru a desemna un
văduv.
• Saul era un persecutor al creștinilor. După propria mărturie, i
se cuvine ultimul loc între Apostoli, întrucât a prigonit
„Biserica lui Dumnezeu”. Ne-o spune Apostolul însuși:
„zelul” pentru Lege l-a împins pe acest fariseu pios să-i
prigonească pe cei din poporul său pe care-i considera
necredincioși. Aceasta a fost motivația anticreștinismului său
inițial; acţiunea sa a vizat distrugerea Bisericii care, din
punctul său de vedere, aducea o gravă atingere credinței
iudaice.
– 1 Corinteni 15, 9: „Căci eu sunt cel mai mic dintre apostoli,
care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am
prigonit Biserica lui Dumnezeu”.
– Filipeni 3, 6: „În ce privește râvna, prigonitor al
Bisericii; în ce privește dreptatea cea din Lege,
fără de prihană”; traducere alternativă: „În ce privește
legea, fariseu, în ce privește zelul, prigonitor al Bisericii”.
• În primul rând, prigoana lui Pavel s-a manifestat asupra Bisericii
din Ierusalim. În mod cert, a avut un rol în martiriul Sfântului
Arhidiacon Ștefan, protomartirul.
• Fapte 7, 58: „Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au
pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul”.
• Fapte 8, 1, 3: „1Şi Saul s-a făcut părtaş la uciderea lui. 3Şi Saul pustiia Biserica,
intrând prin case şi, târând pe bărbaţi şi pe femei, îi preda la temniţă”.
• Evreu originar din diaspora grecofonă, Pavel a fost martorul
evanghelizării făcute în sinagogile eleniste din Ierusalim de grupul
de misionari în fruntea cărora se aflau cei șapte arhidiaconi.
• Prigoana dezlănțuită împotriva iudeilor elenofoni care a urmat
martiriului Sfântului Ștefan (Fapte 8, 1-3) nu a pus capăt
evanghelizării, iar Pavel a fost împuternicit de autoritățile religioase
ierusalimitene să-i aducă pe creștini în fața tribunalelor rabinice.
• Acționa, probabil, ca spion și denunțător al creștinilor față
de autoritățile evreiești, înlesnind astfel aplicarea unor pedepse
corporale severe.
–Fapte 22, 5: „Precum mărturisește pentru mine și arhiereul și tot
sfatul bătrânilor, de la care primind și scrisori către frați,
mergeam la Damasc, ca să-i aduc legați la Ierusalim și pe cei ce
erau acolo, spre a fi pedepsiți”.
• Împrejurările convertirii sale minunate sunt binecunoscute.
Ceea ce este evident din lectura Epistolelor sale (1 Corinteni 15,
8; 9, 1) este că Saul L-a văzut pe Hristos și că această viziune
este interpretată de Pavel ca fiind similară cu cele de care
învredniciseră Apostolii după Înviere.
• 1 Corinteni 15, 8: „Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme,
mi S-a arătat și mie”. Sfântul Pavel situează viziunea de pe drumul
Damascului între arătările Mântuitorului după Înviere.
• Experiența a însemnat o cotitură esențială în biografia sa și l-
a convertit pe persecutor într-un apostol și un ucenic al lui
Hristos. După un scurt răstimp, a fost perfect conștient de
vocația sa de apostol al neamurilor.
• Galateni 1, 15-16: „Dar când a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales
din pântecele mamei mele și m-a chemat prin harul Său, să
descopere pe Fiul Său întru mine, pentru ca să-L binevestesc
la neamuri, îndată nu am primit sfat de la trup și de la sânge ”.
• Foarte probabil, convertirea lui Pavel a avut loc la 2-3 ani
după Răstignirea Mântuitorului, petrecută probabil în anul
30, așadar, către 32-33 d.Hr.
După o ședere în Arabia (Transiordania, administrată în nord
de prinți irodieni și de legatul Siriei), Sfântul Pavel a revenit în
Damasc (Galateni 1, 17). Cu certitudine înainte de anul 39 d.Hr.,
a fost constrâns să părăsească Damascul (2 Corinteni 11, 32-33),
întrucât dregătorul (etnarhul) regelui Arethas al IV-lea al
nabateenilor (9-39 d.Hr.) a intenționat să-l captureze.
• După trei ani (Galateni 1, 18), Apostolul Pavel a făcut o
călătorie la Ierusalim, unde fostul fariseu s-a întâlnit cu Sf.
Petru, conducătorul comunității locale, și cu Sf. Iacob cel
Mic, „fratele Domnului”.
• După o ședere de două săptămâni la Ierusalim, Pavel a
părăsit orașul pentru a merge „în ținuturile Siriei și
Ciliciei” (Galateni 1, 21).
• Prezența Apostolului în sânul comunității creștine din
metropola Siriei, Antiohia, formată atât din iudei, cât și din
foști păgâni, este atestată de spusele sale (Galateni 2, 11).
A c e a s t ă c o mu n i t at e î i î n c re d i n ț e a z ă o m i s i u n e
evanghelizatoare de mare anvergură.
• 2.3. Martiriul Apostolului Pavel

• Potrivit lui Eusebiu de Cezareea, după alte călătorii misionare,

Apostolul a revenit în Roma, a fost arestat din nou, supus unui
nou proces și executat.
• Filipeni 4, 22: „Vă îmbrăţişează pe voi toţi sfinţii, mai ales cei din casa
Cesarului”.
• În calitate de cetățean roman, probabil, a fost acuzat că aparține
unei comunități care se răzvrătise și refuza cultul zeităților
oficiale.
• Clement Romanul, la sfârșitul veacului I, este primul care a
atestat tradiția potrivit căreia Pavel, alături de Petru, a fost
martirizat în timpul persecuției neroniene (64-68).

– CLEMENT ROMANUL, Epistola 1 către Corinteni, 5, 7: „5Din pricina

invidiei și a dușmăniei, Pavel a primit premiul răbdării, 6purtând de șapte
ori lanțuri, fiind izgonit și lovit cu pietre, fiind propovăduitor atât în
Răsărit, cât și în Apus, a primit slava strălucită a credinței lui; 7învățând
dreptatea în toată lumea și ajungând până la marginile Apusului, a suferit
mucenicia sub împărați. Și așa s-a despărțit de lumea aceasta și s-a dus în
locul cel sfânt, fiind cea mai mare pildă de răbdare” (Scrierile Părinților
apostolici, PSB, p. 49).
• Tertulian, către 200-213, precizează că Apostolii Petru şi Pavel
au suferit martiriul sub Nero, Petru fiind crucificat, asemenea
Mântuitorului, iar Pavel, decapitat, asemenea Botezătorului
Ioan:
– „O, fericită Biserică (Roma), pentru care Apostolii și-au vărsat
întreaga învățătură, cu sângele lor! Unde Petru a suferit
chinuri ca acelea ale Domnului, unde Pavel s-a încununat de
o moarte ca aceea a lui Ioan Botezătorul (De praescriptione
haereticorum, 36, 3, în: Apologeți de limbă latină, PSB, p. 164)”.
• Cât privește locul înmormântării sale, acesta pare să fi fost
undeva pe via Ostiense, pe locul unde se află astăzi bazilica
San Paolo fuori le mura („Sfântul Pavel din afara zidurilor”).
Presbiterul Gaius, potrivit lui Eusebiu de Cezareea, scria la
sfârșitul secolului al II-lea:
– „În ce mă privește, eu vă pot arăta unde se găsesc aceste
trofee ale apostolilor. Dacă ai vrea să urci pe Vatican ori pe
via Ostia, atunci vei găsi trofeele celor care au întemeiat
Biserica aceasta” (EUSEBIU DE CEZAREEA, Istoria
bisericească, 2, 25, 7).
– h t t p : / / w w w. v a t i c a n . v a / v a r i o u s / b a s i l i c h e /
san_paolo/vr_tour/index-en.html