Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Una din primele reprezentări ale botezului în arta creștină, Catacomba lui Calixtus
(sec. al III-lea)
Cuvântul Botez a fost puternic impregnat de tradiția creștină și de aceea este
aproape permanent echivalat cu expresia botez creștin. Deoarece există și în alte
religii ritualuri purificatoare cu apă trebuie ca termenul botez să poată fi
folosit doar cu prudență deosebită pentru curățirile sau spălările rituale cu apă
din exteriorul creștinismului.[2]
Forme precreștine
Slujbele din Biserica Ortodoxă
Sfânta Liturghie
Slujbele zilei
Vecernia | Pavecernița | Miezonoptica
Privegherea de toată noaptea | Ceasurile | Utrenia
Alte slujbe
Imnul Acatist | Paraclisul
Sfințirea mare a apei | Litie
Botez
Hirotonirea | Slujba căsătoriei
Slujba de înmormântare | Parastasul
Autorii Noului Testament pleacă de la supoziția că botezul este un fenomen
cunoscut. Punctele de plecare ale practicii nou-testamentare sunt:
Vechiul Testament
Naaman, căpetenia oștirii regelui Siriei care era bolnav de lepră, s-a cufundat de
șapte ori în apele Iordanului, împlinind porunca proorocului Elisei pentru a-și
vindeca boala și a recâștiga curăția trupească. (IV Regi 5, 1-16).
Iudaism
Comunitatea din Qumran[3] nu a fost singura comunitate iudaică care a prezentat
similitudini practice față de botezul creștin în privința pocăinței, a curăției
exterioare, a purificării interioare și a îndemnului spre înnoirea vieții. Și
esenieni au cunoscut rituri asemănătoare. Spălările rituale au fost făcute în
numele lui Dumnezeu și aveau loc în mod regulat, din câte se poate presupune
astăzi, erau chiar zilnice[4] Riturile botezului din comunitățile iudaice a putut
fi efectuat de oricine și nu necesita o mărturisire publică. Totuși, prima dintre
aceste spălări rituale reprezenta includerea oficială a unui novice în comunitatea
respectivă.[5]
În Talmud este prescrisă obligativitatea unei spălări rituale mikweh pentru
refacerea curăției rituale.[6] Iar începând cu a doua jumătate a primului secol
creștin există dovezi despre un așa-numit botez al prozeliților.
Iisus s-a botezat de către Ioan, după cum mărturisesc evangheliile. Chiar și unii
dintre ucenicii lui de mai târziu au fost botezați de către Ioan care i-a făcut
atenți asupra mielului lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii. În perioada
următoare au botezat, după cum relatează Evanghelia după Ioan (Ioan cap. 4) atât
Ioan, cât și o parte din ucenicii lui Iisus.
"Și apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer
și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în
numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate
câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul
veacului. Amin. Evanghelia Sfântului Matei 28,18-20
Formula după care trebuie efectuat botezul apare doar în acest citat al Noului
Testament. În pofida numeroaselor convertiri relatate de Faptele Apostolilor sau de
scrisorile pauline această formulare nu mai este menționată. Acolo unde actul
botezului este descris mai amănunțit apare doar menționarea că el este săvârșit "în
numele lui Iisus Hristos" (FAp 2,38 8,16 10,48 19,5 Rom 6,3 Gal. 3,27).
Sfântul Petru cheamă oamenii la botez chiar în prima lui predică rostită în ziua
cincizecimii: el le făgăduiește darul Sfântului Duh acelora care se vor pocăi și se
vor boteza spre iertarea păcatelor:
"Iar Petru a zis către ei: Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele
lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului
Sfânt. Căci vouă este dată făgăduința și copiilor voștri și tuturor celor de
departe, pe oricâți îi va chema Domnul Dumnezeul nostru." (FAp 2, 38-39).
Filip l-a propovăduit pe Iisus Hristos și cei care au crezut s-au lăsat botezați.
(FAp 8,12). Faptele Apostolilor ne relatează că marele dregător al Candachiei,
regina Etiopiei a fost întrebat despre despre înțelegerea corectă a scripturilor,
iar după ce îi este propovăduită Evanghelia despre Iisus Hristos este botezat de
către Filip. (Fa 8,27-39).
Botezul este strâns legat de harul Sfântului Duh. Ioan Botezătorul l-a indicat pe
Iisus Hristos ca fiind cel care botează cu Duhul Sfânt și cu foc: Evanghelia
Sfântului Matei 3,11. Sfântul Apostol Petru a propovăduit primirea Sfântului Duh ca
urmare a botezului. (FAp 2,38-39). Iar pogorârea Sfântului Duh peste Cornelius și a
altor neiudei i-a convins pe creștinii proveniți dintre iudei că și neiudeii pot fi
botezați, căci Sfântul Duh se va revărsa și asupra lor. ( FAp. 10,45)
Sensul botezului
Conform învățăturii Sf. Pavel, cel care vine spre botez este făcut părtaș - prin
taina botezului - morții și îngropării lui Hristos. Ritualul botezului arată prin
aceasta schimbarea vizibilă care poate fi trăită de fiecare dintre existența
"omului vechi" al păcatului și cea o "omului nou" care îl urmează pe Hristos. Apa
botezului omoară și învie simultan. În botez cel botezat se face părtaș învierii
lui Hristos(Romani 6). Simultan el devine prin lucrarea Sfântului Duh din Botez o
parte a trupului universal al lui Hristos.(1 Cor 12,13) Botezul este simbolul
împăcării dintre Dumnezeu și oameni realizată prin moartea pe cruce și prin
învierea lui Iisus Hristos. Cum moartea și învierea lui Hristos s-au petrecut doar
o singură dată pentru mântuirea lumii, așa și botezul are loc doar o singură dată
spre mântuirea celui ce vine la botez și nu necesită repetare. Faptele Apostolilor
(FA 19, 3-5) ne exemplifică necesitatea rebotezării dacă botezul nu a fost făcut în
numele lui Iisus Hristos. Credința este, de asemenea, necesară pentru dobândirea
mântuirii. Aceasta, ca dar al Sfântului Duh, îl arată pe cel botezat ca părtaș al
bisericii și îl conduce pe drumul vieții celei noi care îl eliberează pe cel
botezat din robia păcatului și îl conduce spre libertatea fiilor lui Dumnezeu.
Dezvoltarea istorică
Biserica veche
În primele veacuri creștine botezul a avut loc doar în noaptea Paștilor pentru a
evidenția clar legătura dintre el și moartea și învierea lui Hristos. În
creștinismul vechi actul botezului avea loc prin imersia completă a celui botezat
în apă. Până în secolul al XII-lea aceasta a fost și forma standard de botez
practicată inclusiv în biserica romano-catolică. În caz de necesitate, s-a
acceptat, încă din secolul al doilea, botezul prin stropire. El putea fi efectuat
în această formă în situații în care afundarea completă în apa botezului nu era
posibilă.(De ex. în caz de boală, în vremea persecuțiilor, în cazul morții
inevitabile).
Primirea Sf. Duh, care era, la început, asimilată actului botezului, a început să
fie privită în aceeași perioadă - ca reacție la curentele gnostice din antichitatea
creștină - drept o etapă deosebită în viața spirituală care se obținea printr-o
punere specială a mâinilor și însemnarea cu hrisma prin ungerea cu untdelemn. Sub
influența altor forme cultice din antichitatea târzie, ritualul botezului s-a
îmbogățit cu elemente suplimentare: haine albe pentru cel botezat, lepădările de
Satana. Și a început să fie considerat taină (gr. μυστηριον, lat. sacramentum).[12]
Aurelius Augustinus vedea în botez lucrarea lui Iisus Hristos drept cuvânt
vizibil[13] și lucrarea harului invizibil, care, prin actul vizibil al botezului,
aduce lucrarea mântuitoare. Lucrările sacramentale dau celui botezat, întocmai ca o
ștampilă, structura omului nou. Augustin a formulat învățătura despre botez ca
fiind lucrarea mântuitoare care lucrează împotriva păcatului strămoșesc.[14][15]
Evul Mediu
Scolastica a folosit formula aristotelică a relației dintre materie (apa botezului)
și formă (formula botezului) pe teoria lui Augustin. Thomas de Aquino l-a descris
pe Dumnezeu drept "cauza principală" și apa botezului drept "cauza instrumentală" a
acțiunii harului pentru iertarea păcatului strămoșesc. A treia componentă necesară
unui botez valabil este intenția (intensio) de a săvârși botezul din partea
sacerdotului. Această învățătură a fost propovăduită în bula papală Exsultate Deo
și a rămas valabilă până astăzi în biserica romano catolică.[16] Ca urmare, în
locul scufundării complete, s-a răspândit în Evul Mediu, în spațiul vestic,
stropirea cu apă. În biserica francă și cea italiană botezările prin stropire erau
o practică obișnuită și au avut loc încă din Evul Mediu timpuriu, după cum ne
prezintă imaginile arheologice care s-au păstrat în aceste locuri și care au fost
datate ca fiind din secolul al IV-lea.
Reforma protestantă
Martin Luther a reluat explicațiile lui Augustin și a privit actul botezului drept
împlinirea vizibilă a promisiunii iertării păcatelor. Botezul este o alianță cu
Dumnezeu. Cel nou botezat făgăduiește să încerce zilnic să se îndepărteze de păcat.
La început, apa botezului a fost pentru Luther doar un simbol al certitudinii
mântuirii pe care o obținea cel botezat, mai târziu, în lupta contra
spiritualismului radical protestant, a început să accentueze caracterul vindecător
al apei botezului. Luther a accentuat, în mod deosebit, că botezul nu este doar un
act singular, ci se repetă în reînnoirea spirituală zilnică a persoanei:
Perioada modernă
În perioada iluministă întrebările botezului nu mai sunt adresate copilului adus la
botez, ci părinților acestuia. Teologii raționaliști au înțeles botezul ca fiind
„introducerea în religia adevărată”.
Botezul astăzi
Botezul în zilele noastre se bazează la toate confesiunile creștine pe aceleași
referințe scripturale, înțelegerea teologică a botezului este însă foarte diferită.
Aceasta a condus printre altele la forme diferite de pregătire pentru botez, la
forme diferite de executare a ritualului și la consecințe diferite ale urmărilor pe
care un botez le-ar putea avea.
Anabaptiștii din perioada reformei au botezat aproape fără excepție prin udare.
Menoniții, care au fost urmașii acestora, practică, totuși, la cererea
credincioșilor, sau după normele constitutive ale parohiei, botezul prin scufundare
(Immersion), udare (Affusion) sau stropire (Aspersion).[25]. Botezul prin
scufundare poate fi efectuat și în afara clădirii bisericii, în lacuri sau râuri.
Botezul prin scufundare redevine actual în mediul protestant prin mișcarea pietistă
și, mai târziu, prin baptiști și alte grupări neoprotestante. Astăzi este
practicată în majoritatea comunităților bisericești baptismale.
Formula de botezare
Cu privire la formula de botezare există doar deosebiri minore în formula de
introducere a botezului, pe când continuarea ei ...numele Tatălui și al Fiului și
al Sfântului Duh/Spirit este identică în majoritatea bisericilor și confesiunilor
creștine.
În textul grecesc original (de ex. Mt. 28, 18-20) prepoziția εις se află în
acuzativ, fapt care ne arată o direcție sau un scop (în; întru, pentru). Mai clar
se exprimă Apostolul Pavel în Rom 6, 3ff că fiecare care s-au botezat „în” (εις)
Iisus Hristos, a fost botezat „întru moartea sa” (εις τον θανατον αυτου).
Particularități confesionale
Botezul ortodox
Botezul protestant
Toate bisericile creștine protestante cunosc botezul cu apă ca semn exterior al
legământului pe care credinciosul îl face cu Mântuitorul lui. Ca particularitate a
Bisericii Adventiste de ziua a Șaptea amintesc formula cea ma des folosită pentru
botezarea viitorilor membri: „Iubite frate N.N. / Stimată soră N.N., pe temeiul
mărturisirii credinței tale în Isus Hristos ca Mântuitor personal, te botez în
numele Tatălui, al Fiului și a Sfântului Duh. (urmează scufundarea) Amin." Botezul
este efectuat de către un pastor hirotonit, în cazuri speciale chiar nehirotonit
sau chiar de către un prezbiter. Procedura este prin scufundare, candidatul fiind
adolescent sau matur, botezul fiind o decizie personală.
Botezul romano-catolic
Discuțiile ecumenice
Comunitatea Bisericilor Protestante din Euroapa a publicat un volum cu titlul
"Botezul în viața Bisericii", cuprinzând documente elaborate în urma dialogului cu
Bisericile Ortodoxe din cadrul Consiliului European al Bisericilor, informează
site-ul ceceurope.org. Documentul este o dovadă că Botezul are o semnificație
centrală în viața Bisericilor Ortodoxe și Protestante din Europa. În acest volum
sunt prezentate poziții teologice ale celor două confesiuni europene, dar și un
istoric asupra cultului liturgic al Botezului. Volumul "Botezul în viața Bisericii"
cuprinde documentele mai multor conferințe ținute între protestanți și ortodocși,
cum a fost cea de la Viena din 2008, Chania, 2002, Wittenberg, 2004, și Istanbul,
2006. Editorii, Michael Beintker și părintele Viorel Ioniță, director de studii în
Consiliul Bisericilor Europene de la Geneva, explică toate etapele acestui dialog
în volum. Din partea Bisericii Ortodoxe, Mitropolitul Ghenadie de Sassima și
părintele profesor Nicolae Moșoiu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu,
au prezentat învățătura ortodoxă despre Botez împreună cu semnificația
ecclesiologică și mistică a acestei sfinte taine. Poziția luteranilor este
prezentată de profesorii Friederike Nüssel - Universitatea din Heidelberg, și
Martin Wallraff - Universitatea din Basel. (M. Nedel