Slujba Sfintei Taine a Botezului – semnificatie

teologica si existentiala

Întreaga noastră viaţă de marturisitori îşi are începutul în Botez şi trebuie

să fie în mod constant raportată la el. Sfântul Botez este taina de care ţine toată
viaţa noastră de creştini si prin care ne facem membrii ai Bisericii, al cărei cap
este Hristos. Botezul este prima taină administrată în viaţa unui om, indiferent de
vârsta acestuia, copil sau bătrân, şi de ea depinde în mod direct şi administrarea
celorlalte Sfinte Taine ale Bisericii, căci dacă nu devenim mladite ai Bisericii lui
Hristos, nici aceasta nu ne împărtăşeşte darurile sale.

Botezul este Taina prin care omul, prin întreita cufundare în apă şi prin
rostirea formulei Botezului de către săvârşitor, din starea de robie a păcatului intră
în starea harică, curăţindu-se de păcatul strămoşesc şi de păcatele personale
făcaute până atunci(daca este o persoana matura), fiind renăscut spre o viaţă nouă
şi părtaş roadelor răscumpărării prin jertfa crucii, devenind membru al Bisericii .

Această mare şi dumnezeiască Taină a primit, pentru importanţa sa, o sumedenie

de numiri din partea Sfinţilor Părinţi, mulţi dintre ei privind Botezul diferit, însă
nu din punct de vedere dogmatic, ci ca binecuvântare şi ajutor de la Dumneze.
Semnificaţia cuvântului „Botez” vine de la grecescul βαπτίσμα şi înseamnă
„cufundare, scăldare, tainică spălare cu apă”. În Biserică este Sfânta Taină prin
care omul capătă iertare de păcate şi se face membru al societăţii creştine, prin
întreită scufundare în apă, după ritualul stabilit.

Diversele denumiri ce i s-au dat Botezului:

• Baie, scăldătoare (λουτρόν, lavracum aquae) – Clement Alexandrinul, Iustin Martirul şi

Filosoful, Sf. Ioan Gură de Aur şi Tertulian;

• Izvor sfânt (fons sacer) – Fer. Augustin în De civitate Dei ;

• Apa vieţii (ύδορ της ζοής) – Barnaba şi Iustin Martirul;

• Taina apei (sacramentum aquae) – Tertulian;

• Sigiliu (σφραγίς, signum sigillium) – referindu-se la puterea pe care o imprimă în suflet,

ca în Constituţiile Apostolice şi la Tertulian;

• Renaştere (αναμέννησις) – Iustin Martirul;

• Lumină, luminare (φώσ, φώτισμα) – Iustin Martirul, Clement Alexandrinul ş.a.;

6
• Sfinţire (αμασμός – sanctificatio) – Sf. Grigorie de Nazianz;

• Iertarea păcatelor (remissio peccatorum) – Fer. Augustin;

• Apă mântuitoare (aqua salutaris) – Sf. Ciprian.

Există şi alte denumiri care s-au concentrat în rugăciunile de la rânduiala

Sfântului Botez, reprezentând o fidelă mărturisire a tradiţiei Bisericii primare. Iată
astfel de denumiri ale Botezului întâlnite în ritualul său: „Sfântă luminare”, „Baia
naşterii celei de a doua”, „Apa binecuvântării Iordanului”, „Izvor de
nestricăciune”, „Darul izbăvirii”, „Dezlegare de păcate”, „vindecare de boli”,
„dracilor pieire”, „Apă de puterile potrivnice neatinsă”, „Apă plină de putere
îngerească”, „Apă de sfinţire”, „Innoirea duhului”, „Imbrăcămintea
nestricăciunii”, „Izvorul vieţii” ş.a.

Randuiala si teologia ortodoxa a Sfintei Taine a Botezului au temeiuri ferme

atat in Sfanta Scriptura, cat si in scrierile Sfintilor Parinti. Vechiul Testament
cuprinde o multime de prefugurari ale viitorului, implinit in Iisus Hristos. Acestea
constituie tipologia crestina prin excelenta, in care Noul Adam apare ca implinire
si incununare a tipurilor si umbrelor Vechiului Legamant, care devine astfel, in
intregime o marturie despre Acesta. Intre acestea, intalnim si o multime de
prefigurari ale Botezului crestin, dintre care multe sunt evocate in rugaciunile din
randuiala ortodoxa; iar Noul Testament ne ofera date importante in ce priveste
instituirea si practicarea acestei taine si elementele esentiale ale ritualului. Astfel,
Vechiul Testament, ca "pedagog către Hristos" (Galateni 3, 24) oferă o serie de
prefigurări, de simboluri ale unor învăţături descoperite în chip deplin ca realităţi
abia după întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Sfântul Ambrozie al Mediolanului acordă o atenţie deosebită prefigurărilor

Tainei Botezului în Sfânta Scriptură, expunându-le sistematic, într-o ordine
cronologică, în cele două lucrări cunoscute ale sale De mysteriis şi De
sacramentis.

Prefigurări în Vechiul Testament

Prima preînchipuire a Botezului o găseşte Sfântul Ambrozie chiar la zidirea lumii,

în primele versete ale Facerii, unde se spune: "Duhul Domnului Se purta pe
deasupra apelor" (Facerea 1, 2) - acestea fiind o icoană a apei de mai târziu a
Botezului creştin.

A doua preînchipuire a Botezului este apa potopului, prin care Dumnezeu a curăţit
lumea de păcate: "Apa este, aşadar, cea în care se scufundă trupul. Ca să se spele
tot păcatul trupesc. Se îngroapă în ea toată fărădelegea. Lemnul este cel pe care a
fost răstignit Domnul Iisus, când a pătimit pentru noi. Porumbelul este acela sub al

6
cărui chip a coborât Duhul Sfânt şi El îţi insuflă pacea sufletului, liniştea minţii.
Corbul este chipul păcatului, care se duce şi nu se mai întoarce dacă se va păstra şi
în tine paza şi icoana dreptăţii" (De mysteriis III, 11, în PSB, vol. 53, p. 12.);
"Oare, potopul nu este ca şi Botezul, prin care toate păcatele se îneacă şi numai
cugetul celui drept şi harul reînviază?" (De Sacramentis II, I, 1).

A treia preînchipuire din Vechiului Testament pentru Botez o reprezintă trecerea

evreilor prin Marea Roşie, fiind astfel eliberaţi din robia egipteană: "Bagi de
seamă că şi în acea trecere a evreilor prin Marea Roşie, în care egiptenii au pierit,
iar evreii au scăpat, a fost anticipată încă de pe atunci închipuirea Sfântului Botez.
Căci, ce altceva învăţăm zilnic în această taină, decât că vina este luată de ape şi
că greşeala se şterge cu ele, însă evlavia şi nevinovăţia rămân pururi ocrotite?"
(De Mysteriis, III, 12, în PSB, vol. 53, p. 12).

Un al patrulea simbol anticipativ al Botezului creştin îl vede Sfântul Ambrozie

într-o minune săvârşită de Moise, în timpul traversării pustiului până în Canaan, şi
anume la Merra, unde evreii întâlnesc un izvor de apă amară, pe care Moise îl
preface în apă bună de băut: "Moise a aruncat un lemn în ea şi s-a făcut dulce.
Fireşte, fără semnul Crucii Domnului apa nu era de niciun folos pentru mântuirea
ce avea să vie: dar după ce a fost sfinţită prin taina Crucii mântuitoare, atunci a
devenit bună pentru baia duhovnicească şi pentru paharul mântuirii. Aşadar,
precum Moise, adică proorocul, a aruncat lemnul în acel izvor, tot aşa preotul
aruncă în această fântână baptismală semnul Crucii Domnului şi apa se face dulce
(potrivită) pentru har" (De Mysteriis, III, 14, p. 12).

Un alt simbol al Botezului creştin este, după Sfântul Ambrozie, curăţirea de lepră
a lui Naaman Sirianul, prin afundarea lui în apele Iordanului, după îndemnul
proorocului Elisei: "Şi fiind curăţit din aceasta, a înţeles că faptul de a se curăţi
cineva nu stă în puterea apelor, ci a Harului" (De Mysteriis, III, 17, p. 13.).

Un al şaselea simbol al Botezului în Vechiul Testament, îl vede Sfântul Ambrozie

într-o minune săvârşită de proorocul Elisei, care mergând pe malul râului Iordan
spre a tăia lemne, unul din fiii proorocului scapă fierul securii în apă; atunci
proorocul Elisei a tăiat o bucată de lemn, pe care aruncând-o în apă, fierul a ieşit
la suprafaţă, putând fi astfel recuperat: "Vezi, aşadar, că prin Crucea lui Hristos se
ridică neputinţa tuturor oamenilor" (De Sacramentis, II, IV, 11; Cf. De Mysteriis,
IX, 51, în PSB, vol. 53, pp. 22 - 23.).

In acelasi timp putem vorbi si despre prefigurarea Tainei Botezului in Noul

Testament pana la momentul instituirii ca Taina fapt regasit deasemeni in scrierile
Sfantului Ambrozie.

Este prefigurat de Botezul Domnului în Iordan de către Ioan: "Aşadar, de ce a

coborât Hristos (la apa Iordanului), dacă nu ca să se curăţească trupul acesta,
6
trupul pe care l-a luat după firea noastră? Căci Hristos, Care nu a făcut păcat,
nu avea trebuinţă să-şi spele păcatele; dar avem trebuinţă noi, care suntem
supuşi păcatului. Aşadar, dacă Botezul s-a dat pentru noi, pentru noi s-a făcut
chipul lui, ni s-a pus înainte o formă a credinţei noastre" (De Sacramentis I, V,
16); "Cel ce avea să boteze cu Duh Sfânt şi cu foc, a făcut cunoscută de mai
înainte, prin Ioan, Taina Botezului (Matei III, 11)" (Despre pocăinţă, I, 8,).

O ultimă prefigurare a Botezului creştin o vede Sfântul Ambrozie în minunea

vindecării slăbănogului de la lacul Vitezda (Ioan 5, 2): "Aşadar, şi acea
scăldătoare a fost o preînchipuire, ca să crezi că în această apă (a Botezului)
coboară puterea dumnezeiască" (De Mysteriis, IV, 23, în PSB, vol. 53, p. 14).

Toate aceste prefigurări scripturistice ale Botezului s-au împlinit în Botezul "cu
Duh Sfânt şi cu foc" (Matei 3, 11) adus de Mântuitorul Iisus Hristos, "prin a
Cărui venire să nu mai însănătoşească umbra doar pe unul, ci adevărul pe toţi"
(De mysteriis IV, 24, în PSB, vol. 53, p. 14).

Taina Sfântului Botez a fost instituită de însuşi Mântuitorul, când, înainte de

înălţarea Sa la cer, a zis Sfinţilor Apostoli: 'Drept aceea, mergând, învăţaţi toate
neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu sunt cu voi în
toate zilele, până la sfârşitul veacurilor' (Matei 28, 19-20).

Hristos este cel care ne arată importanţa de netăgăduit a Botezului: 'De nu se va

naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu'
(Ioan 3, 5), sau şi în altă parte: 'Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui, iar
cel ce nu va crede se va osândi' (Marcu 16, 16). De asemenea, şi Sfinţii Părinţi ai
Bisericii mărturisesc în unanimitate acelaşi lucru. Astfel, Sfântul Irineu afirmă:
'Din cauza stricăciunii naturii omeneşti, prin păcat, întru Adam, Botezul este
necesar pentru toţi deopotrivă.' Sfântul Ambrozie: 'Nimeni nu intră în Împărăţia
cerurilor altfel decât prin botez'. Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful: 'Dacă
cineva crede cu tărie şi este convins că învăţăturile şi cuvintele noastre sunt
însuşi adevărul şi se obligă să-şi conformeze viaţa cu el, îl învăţăm să ceară de la
Dumnezeu, prin rugăciune şi ajunare, iertarea păcatelor sale de mai înainte şi
ajunăm şi ne rugăm şi noi împreună cu el. După aceea îl ducem într-un loc unde
e apă şi acolo se naşte din nou ca şi noi, adică se cufundă în apă şi se spală în
numele Părintelui tuturor, Domnul Dumnezeu şi al Mântuitorului nostru Iisus
Hristos şi al Duhului Sfânt, căci Hristos a zis că de nu se va naşte omul din nou,
nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu.'

6
Botezul este cel care ne aduce înfierea. Prin Botez devenim fii ai Tatălui ceresc şi
fraţi ai Domnului Hristos. Botezul este cel care ne face să gustăm din roada adusă
de Hristos prin jertfa sa, căci acceptând pe Hristos în viaţa noastră prin
intermediul Botezului, devenim părtaşi ai vieţii Sale, ne însuşim jertfa, moartea şi
Învierea Sa. Fiind astfel părtaşi ai jertfei Sale, putem deveni şi părtaşi ai
dumnezeirii Sale, printr-o viaţă curată şi asumându-ne în mod real pe Hristos în
vieţile noastre. 'Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat', spune
Sfântul Apostol Pavel (Galateni 3, 27), iar a te îmbrăca cu Hristos înseamnă a
primi prin Botez viaţa Lui ca fiind viaţa noastră, dar şi a credinţei Lui, a iubirii
Lui, a dorinţei Lui ca fiind însuşi conţinutul vieţii noastre, iar acest lucru este
realizabil doar în cadrul Bisericii, care nu are altă viaţă decât cea a lui Hristos, şi
nu are altă datorie în această lume decât să ne comunice pe Hristos. Sfântul Ioan
Gură de Aur comentează acelaşi verset astfel: 'Botezul este şi mormânt, şi înviere.
Căci se îngroapă omul vechi dimpreună cu păcatul şi învie cel nou, înnoit după
chipul Celui Ce l-a zidit (Col. 3, 10). Ne dezbrăcăm şi ne îmbrăcăm. Dezbrăcăm
vechea haină, cea întinată de mulţimea păcatelor, îmbrăcăm pe cea nouă, curăţită
de orice pată. Îl îmbrăcăm pe Însuşi Hristos! Căci zice: 'Câţi în Hristos v-aţi
botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat' (Gal. 3, 37)'.

Prin Botez, omul se uneste cu întreaga Sfântă Treime, devine părtas al vietii
vesnice a Fiului lui Dumnezeu răstignit si înviat din morti, intră în Împărătia
cerurilor, pentru a se bucura împreună cu El de iubirea Preasfintei Treimi. Botezul
pune pe primitorul lui în relatie intimă nu numai cu Hristos, ci cu întreaga Sfânta
Treime, căci Hristos este Fiul Tatălui și ne face si pe noi, în Sine, fii ai Tatălui,
eliberându-ne de robia stihiilor impersonale ai a patimilor .

Dacă până la Botez, în adâncul sufletului se află diavolul, de la Botez, înăuntrul

lui se sălăsluieste harul, iar diavolul este scos afară. Din acest moment, sufletul
este influentat de har dinăuntrul său, iar diavolul, o dată exorcizat, alungat afară,
călăreste pe mustul cărnii, adică încearcă iarăsi să pătrundă în sufletul său, sub
forma ispitelor cu care-l ademeneste, sau prin natura usor de influentat a trupului,
prin simturile atrase de lunecusul plăcerilor si prin afecte. În acest sens, Diadoh al
Foticeii scrie: Satana, prin Sfântul Botez, e scos afară din suflet. Dar i se îngăduie
(…) să lucreze în el prin trup. Căci harul lui Dumnezeu se sălăsluieste în însusi
adâncul sufletului, adică în minte. Pentru că toată slava fiicei împăratului, zice, e
dinăuntru. (Psalmul 44, 14; Septuaginta), nearătată dracilor. De aceea, din
adâncul inimii însăsi simtim oarecum izvorând dragostea dumnezeiască când ne
gândim fierbinte la Dumnezeu. Iar duhurile rele de aici înainte se mută si se
încuibează în simturile trupului, lucrând prin natura usor de influentat a trupului
asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul. Astfel mintea noastră se bucură
pururea, cum zice dumnezeiescul Apostol, de legea Duhului (Romani 7, 22), iar
simturile trupului sunt atrase de lunecusul plăcerilor. De aceea harul lucrând
prin simtirea mintii înveseleste trupul celor ce sporesc în cunostintă cu o bucurie

6
negrăită, iar dracii, lucrând prin simturile trupului, robesc sufletul, îmbiindu-l,
ucigasii, cu sila spre cele ce nu vrea, mai ales când ne află umblând fără grijă si
cu nepăsare pe calea credintei . Făcând referire la ademenirile si tentatiile la care
este supus omul de către diavol ce vrea să-l oprească de la dorirea binelui, să-l
despartă din comuniunea cu harul si să-l arunce în patimi sufletești, din cauză că
nu se mai poate încuiba în mintea crestinului, Diadoh completează : Deci, Satana,
fiindcă nu se poate încuiba în mintea celor ce se nevoiesc, ca mai 'nainte, dată
fiind prezensa harului, călăreste pe mustul cărnii, ca unul ce e cuibărit în trup, ca
prin firea usor de mânuit a acestuia să amăgească sufletul. De aceea, trebuie să
uscăm trupul cu măsură, ca nu cumva prin mustul lui să se rostogolească mintea
pe lunecusul plăcerilor . Si tot Diadoh oferă detalii si despre felurile si lucrările
acestor diavoli izgoniti prin Botez. Aceste duhuri rele sunt de două feluri: Unele
dintre ele sunt oarecum mai subtiri, iar altele sunt mai materiale. Cele mai subtiri
războiesc sufletul. Celelalte obisnuiesc să ducă trupul în robie prin anumite
îmboldiri stăruitoare. De aceea dracii care războiesc sufletul si cei care războiesc
trupul îsi sunt mereu potrivnici, cu toate că au acelasi scop de-a vătăma pe oameni

Cu fiecare Botez săvârşit, nu doar cel botezat primeşte daruri duhovniceşti, ci

însăşi Biserica întreagă se schimbă, este îmbogăţită, pentru că un nou copil al lui
Dumnezeu se integrează în sânul ei şi devine mădular al Trupului lui Hristos.
Biserica este a celor născuţi din apă şi din Duh, de aceea fără Botez nici Biserica
nu ar exista. Tot Biserica este purtătoarea şi cea care păstrează Sfântul Duh în
lume, de aceea în momentul Botezului, doar prin intermediul săvârşitorului, care
este parte integrantă a Bisericii (fie făcând parte din ierarhia bisericească, fie
membru laic al Bisericii în caz de mare necesitate), se transmite Duhul Sfânt în
mod nevăzut şi celui nou botezat. În momentul Botezului este prezentă întreaga
Sfântă Treime care se pogoară peste cel botezat, iar pentru a vedea aceasta, trebuie
să privim Botezul cu ochi duhovniceşti şi cu credinţă. Sfântul Ioan Gură de Aur
ne vorbeşte despre acest lucru: 'Pentru ce spun să nu iei aminte la cele ce se văd,
ci să ai ochi duhovniceşti? Ca atunci când vezi scăldătoarea apelor şi mâna
arhiereului atingând capul tău, să nu socoteşti că aceea este doar simplă apă,
nici că singură mâna arhiereului este pusă pe capul tău. Fiindcă nu om este cel
ce lucrează cele ce se săvârşesc, ci harul Duhului este cel ce sfinţeşte firea apelor
şi se atinge împreună cu mâna arhiereului de capul tău... Fiindcă nu preotul
singur atinge capul botezatului, ci şi dreapta lui Hristos... Cel Ce plineşte toate
este Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea Cea nedespărţită. Credinţa în Ea ne
dăruieşte iertarea păcatelor şi mărturisirea ei ne aduce înfierea.'

Dreptul de a săvârşi Botezul îl are numai episcopul sau preotul (Canoanele 46-50,
ale Sfinţilor Apostoli). În lipsă de preot poate boteza şi călugărul simplu sau
diaconul, iar la vreme de mare nevoie, dacă pruncul e pe moarte, îl poate boteza
orice creştin, bărbat sau femeie şi chiar tatăl pruncului. Afundând pruncul de trei
ori în apa curată şi rostind formula sfântă a Botezului: «Botează-se robul (roaba)

6
lui Dumnezeu (numele) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin»
(Canoanele 44-45 ale Sfântului Nichifor Mărturisitorul şi Mărturisirea Ortodoxă,
partea I, Răspuns la întrebări 103, trad. cit. p. 93). Dar dacă cel botezat astfel
rămâne în viaţă, preotul va completa slujba Botezului, după rânduiala obişnuită,
dar numai de la cufundare înainte, adică nu se mai citesc exorcismele şi nu se mai
face Sfinţirea apei, ci numai îl miruieşte cu Sfântul Mir, citindu-i rugăciunile care
urmează de aici înainte (Ghenadie, fost Episcop de Argeş, Liturgica, Buc. 1877, p.
182; Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica specială, Ed. Inst. Biblic, Bucuresti,
1980, p. 356).

Botezul se săvârşeşte în pridvorul sau pronaosul bisericii. Canoanele opresc

săvârşirea Botezului nu numai în case, ci chiar în paraclisele din casele
particulare(Canonul 59, Sinodul VI ecumenic şi Canonul 31 al aceluiaşi Sinod).
Numai în cazuri cu totul rare şi de mare nevoie, frig grozav, pericol de moarte
pentru prunc etc., se îngăduie săvârşirea Botezului în case.
Pentru Botezul pruncilor, nu există zile sau ceasuri hotărâte, pentru ca să
nu se întâmple să moară nebotezaţi. Dacă pruncul e firav şi există temere că nu va
trăi, el poate fi botezat îndată după naştere (Con. 38 al Sfântului Nichifor
Mărturisitorul; Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 61 şi 62 (trad.
rom, p. 72, 77); Rugăciune la însemnarea pruncului când i se pune numele a opta
zi dupa naştere, în Molitfelnic (editia 1984, p. 13-14)). Dacă nu, Botezul se face
de obicei la opt zile dupa naşterea pruncului, sau în orice zi de sărbătoare după
Liturghie.

Naşii sunt persoanele în vârstă care însoţesc pe prunc la Botez, răspunzând şi

făcând cuvenita mărturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se
botează. Ei sunt părinţii sufleteşti ai pruncului, născându-l pentru viaţa cea nouă,
în Duhul, aşa cum părinţii l-au născut pentru viaţa cea trupească. Sunt totodată
garanţi (sau chezaşi) ai acestuia în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii, chezăşuind că
pruncul (finul) va fi crescut în credinţa creştină şi că va fi un bun credincios
(Dionisie Pseudo-Areopagitul, Despre ierarhia bisericească, VII, 3, trad. rom. de
Pr. C. Iordachescu, 1932, p. 150-152 şi Simion al Tesalonicului, Despre Sfintele
Taine,cap.62,trad.rom.p.76).
Naşul trebuie să fie creştin ortodox (Sfântul Simion al Tesalonicului,
Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p.73 şi Rânduiala înaintea Sfântului
Botez, în „Molitfelnic”, ed. 1937, p. 14) şi bun credincios. Nu pot fi naşi părinţii
copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un naş.

Înainte de slujba Botezului, se îndeplineşte mai întâi Rânduiala la facerea

catehumenului, pentru cel ce vine să se boteze, adică se face pregătirea celui ce
are să fie botezat. Această rânduială se face în faţa uşilor bisericii, în pridvor,
deoarece cel nebotezat, nefiind încă spălat de păcatul strămoşesc, nu e mădular al

6
Bisericii şi nici cetăţean al cerului ale cărui uşi ni le deschide numai Botezul
(Simion al Tesalonicului, Despre târnosirea bisericii, cap. 155, trad. rom. p. 129).

Părţile principale ale slujbei facerii catehumenului, sunt: exorcismele, lepădările şi

împreunarea cu Hristos.

Exorcismele sunt trei rugăciuni în care preotul roagă pe Dumnezeu să îndepărteze

de la catehumen toată puterea cea rea a diavolului.

Lepădările şi împreunarea cu Hristos, sunt întreita lepădare a catehumenului sau a

naşului, în numele catehumenului, de satana, urmată de întreita lui asigurare că s-a
unit cu Hristos.
În timpul lepădărilor, catehumenul e întors cu faţa spre Apus suflând şi
scuipând într-acolo de trei ori, deoarece Apusul e nu numai locul de unde vine
întunericul, ci şi locaşul celui rău, al lui satana, care e numit şi „stăpânitorul
întunericului” (Luca 22, 32; Efes. 6, 6, 12; Col. 1, 13). Urmând deci cuvintelor
Sfântului Apostol Pavel, care ne îndeamnă „să lepădăm dar lucrurile întunericului
şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” (Rom. 13, 12), catehumenul scuipă pe
diavol, în semn că s-a lepădat cu totul de el şi de faptele lui, adică de păcate. Şi,
dimpotrivă, atunci când catehumenul (naşul) mărturiseşte unirea sa cu Hristos, o
face cu faţa spre Răsărit, căci într-acolo era zidit Raiul (Fac. 2,8), din care au fost
izgoniţi primii oameni în urma păcatului şi pe care ni-l deschide iarăşi Botezul şi
tot de acolo ne răsare nu numai soarele, izvorul luminii, ci ne-a şi venit Lumina
cea adevărată a sufletelor, Hristos, Care este numit adesea „Soarele dreptăţii” sau
„Răsăritul cel de sus” (Luca 1, 78, comp. şi Zah. 3, 3, 8; 6, 12 şi Mal. 4, 2. Vezi şi
troparul Crăciunului) (Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza 1 mistagogiga, 4-9
(trad. rom. cit., p. 543-547); Sfântul Simion al Tesalonicului, Despre Sfintete
Taine, cap. 62 (trad. rom. p.74); N. Cabasila, Despre viaţa în Hristos, cart. II, trad.
rom. de Pr. T. Bodogae, Sibiu, 1946, p. 31 s.u.). Unirea cu Hristos se face
prin credinţă, iar dovada se face prin mărturisirea credinţei creştine, prin rostirea
Crezului. Când cel ce se botează e prunc, Crezul trebuie să-l spună naşul, în
numele pruncului, iar nu altcineva.

Prin exorcisme şi lepădări nu înseamnă că Biserica socoteşte pe cei ce vin la Botez

ca stăpâniţi cu adevărat de diavol, cum sunt demoniacii, îndrăciţii sau cei munciţi
de duhuri necurate, ele vor să spună numai că cel ce nu-L are încă pe Hristos se
află în robia păcatului, şi deci în puterea diavolului, care stăpâneşte pe cei în
păcat, sau în afara harului (Efes. 2, 2). Din această robie îl eliberează Biserica pe
catehumen prin exorcisme şi lepădări, trecându-l sub puterea lui Hristos, Stăpânul
nostru cel adevărat şi bun.

Prima parte de seamă a slujbei Botezului, este sfinţirea apei pentru botez, printr-o
ectenie şi o frumoasă molitvă, în care preotul se roagă pentru sine însuşi, ca

6
Dumnezeu să-i ajute să săvârşească cu vrednicie Sfânta Taină, pentru cel ce se
botează şi pentru sfinţirea apei prin harul şi puterea Sfântului Duh.

A doua parte de seamă a slujbei Botezului este ungerea celui ce se botează cu

untdelemnul bucuriei (Ps. 44, 9 şi Evr. 1, 9) pe frunte, piept, la mâini şi la
picioare. Acest untdelemn este binecuvântat atunci de către preot, printr-o
rugăciune deosebită, şi din el preotul toarnă în apa botezului, de trei ori, cruciş.

Ungerea simbolizează

a) untdelemnul, fiind rodul măslinului, ungerea cu el este semnul

milei şi al bunătăţii dumnezeieşti, prin care catehumenul a fost izbăvit din noianul
păcatelor, aşa cum ramura de măslin, adusă de porumbel lui Noe, era semnul
împăcării mâniei dumnezeieşti şi al izbăvirii din potop (Fac. 8, 11). Căci apa
potopului a fost preînchipuirea Botezului, precum ne învaţă Sfântul Apostol Petru
(I Petru 3, 20-21), iar porumbelul preînchipuia pe Duhul Sfânt (Simion al
Tesalonicului, Despre Sfintele Taine, cap. 62, trad. rom. p. 77).
b) ne aduce aminte de ungerea cu care erau unşi în Legea veche
arhiereii, împăraţii şi proorocii, cu care a fost uns Însuşi Mântuitorul, „Unsul
Domnului”(IRegi 10,1, 5; Isaia 61, l; Luca 4,18; Fapte 10,10, 38) şi la care ne-a
făcut şi pe noi părtaşi, căci însuşi numele de „creştin” vine de la cuvântul grecesc
Hristou, care înseamnă „uns” (A se vedea rugăciunea respectivă (pentru
binecuvântarea untdelemnului) din Molitfelnic ed. 1984, p. 35; N. Cabasila,
Despre viaţa în Hristos, cart. II, trad. rom. p. 34).
c) ungerea închipuie aromatele cu care a fost uns trupul Domnului,
înainte de îngropare, deoarece catehumenul va închipui, prin afundarea în apă,
îngroparea împreună cu Hristos şi învierea împreună cu El.

A treia si cea mai de seamă parte a slujbei Botezului este însăşi săvârşirea Tainei,
adică întreita afundare a pruncului de către preot în apa sfinţită din cristelniţă, cu
cuvintele: «Botează-se robul (roaba) lui Dumnezeu (Numele), în numele Tatălui
(la întâia afundare) şi al Fiului (la a doua afundare) şi al Sfântului Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin» (la a treia afundare).
Această întreită afundare arată că temeiul credinţei noastre e Sfânta
Treime, şi închipuie cele trei zile petrecute de Domnul în mormânt (Matei 12, 40);
prin afundarea în apă se închipuie moartea noastră pentru viaţa în păcat, de până
aici, şi îngroparea noastră împreună cu Hristos; iar prin ieşirea din apă se
închipuie învierea noastră împreună cu El, pentru viaţa cea nouă întru Hristos
(Aşezămintele Sfinţilor Apostoli, cart. III, cap. 17 (trad. rom. cit., p. 100); Sfântul
Chiril al Ierusalimului, Cateheza III, 12 şi Cateheza II Mystag., trad. rom. cit., p.
98, 551-554; Dionisie Pseudo-Areopagitul, op. şi trad. rom. cit., cap. II, 3, p. 86;
Sfântul Ioan Darnaschin, Dogmatica, art. IV, cap. 9, trad. cit., p. 248; Sfântul
Gherman al Constantinopolului, op. şi trad. rom. cat., p. 4-5; N. Cabasila, Despre

6
viaţa în Hristos, cart. II, trad. rom. cit., p. 26, 37 si u.); Simion al Tesalonicului,
Despre Sfintele Taine, cap. 62-64, trad. rom. p. 77, 79-80).

Prin Botez, spălându-ni-se păcatele, ne facem astfel părtaşi morţii şi învierii lui
Hristos, intrăm într-o viaţă nouă, suntem morţi pentru păcat şi viem pentru
Dumnezeu(Rom.6,3-11).
Cristelniţa şi apa botezului este pentru noi mormânt şi maică
duhovnicească, născându-ne pentru Hristos şi ţinând deci locul pântecelui celui
curat al Fecioarei din care S-a născut Acesta (Sfântul Simion al Tesalonicului, loc.
cit).