Sunteți pe pagina 1din 4

Prefigurare in Vechiul Testament

Opera Sfântului Ambrozie, în ciuda diversităţii genurilor literare, nu


este de fapt decât o continuă predică, iar predica lui nu este altceva
decât o neobosită meditaţie (ruminatio – după un cuvânt drag
Sfântului Părinte) asupra Sfintei Scripturi. Cu orice ocazie, discursul
episcopului de Mediolanum, chiar şi atunci când este cuprins într-un
tratat sau într-o scrisoare redactată în liniştea cabinetului său de
lucru, este născut din predica sa, ce avea în centrul ei Cuvântul lui
Dumnezeu din Sfânta Scriptură.
Pentru Sfântul Ambrozie, Scriptura este ‘Trupul Fiului lui Dumnezeu’, la fel ca
Biserica sau Euharistia (Expositio Evangelii Secundum Lucam, VI, 33; PL 15,
1763), astfel Scriptura nu este constituită dintr-o simplă înşiruire de cuvinte, ci
cuvinte care au o substanţă a lor: ‘Cuvântul lui Dumnezeu, într-adevăr, este
substanţa vitală, cu care se hrăneşte sufletul nostru … şi după care îşi reglează
comportamentul ş…ţ. Prin Cuvântul lui Dumnezeu şi sub acţiunea harului Său,
sufletul nostru este întărit’ (Expositio Psalmum 118, 7, 7; PL 15, 1350). Extrema
densitate a citatelor şi trimiterilor scripturistice din ţesătura prozei ambroziene a
frapat pe toţi cititorii săi. Acesta poate este şi obstacolul cel mai mare în lectura
scrierilor Sf. Ambrozie, căci noi, cel mai adesea, am pierdut familiaritatea intimă
cu textul scripturistic şi înţelegem greşit, cel puţin la prima lectură, necesitatea şi
coerenţa compilaţiilor de versete scripturistice, care joacă în scrierile sale un rol
mult mai important decât acela de simple testimonia (mărturii). Astfel, Vechiul
Testament, ca ‘pedagog către Hristos’ (Galateni 3, 24) oferă o serie de prefigurări,
de simboluri ale unor învăţături descoperite în chip deplin ca realităţi abia după
întruparea Fiului lui Dumnezeu. În acest sens, Sfântul Ambrozie al Mediolanului
acordă o atenţie deosebită prefigurărilor Tainei Botezului în Sfânta Scriptură,
expunându-le sistematic, într-o ordine cronologică, în cele două lucrări
cunoscute ale sale De mysteriis şi De sacramentis.

Prefigurări în Vechiul Testament

Prima preînchipuire a Botezului o găseşte Sfântul Ambrozie chiar la zidirea lumii,


în primele versete ale Facerii, unde se spune: ‘Duhul Domnului Se purta pe
deasupra apelor’ (Facerea 1, 2) – acestea fiind o icoană a apei de mai târziu a
Botezului creştin.
A doua preînchipuire a Botezului este apa potopului, prin care Dumnezeu a
curăţit lumea de păcate: ‘Apa este, aşadar, cea în care se scufundă trupul. Ca să se
spele tot păcatul trupesc. Se îngroapă în ea toată fărădelegea. Lemnul este cel pe
care a fost răstignit Domnul Iisus, când a pătimit pentru noi. Porumbelul este
acela sub al cărui chip a coborât Duhul Sfânt, după cum ai învăţat din Noul
Testament, şi El îţi insuflă pacea sufletului, liniştea minţii. Corbul este chipul
păcatului, care se duce şi nu se mai întoarce dacă se va păstra şi în tine paza şi
icoana dreptăţii’ (De mysteriis III, 11, în PSB, vol. 53, p. 12.); ‘Oare, potopul nu
este ca şi Botezul, prin care toate păcatele se îneacă şi numai cugetul celui drept şi
harul reînviază?’ (De Sacramentis II, I, 1).
A treia preînchipuire vetotestamentară a Botezului o reprezintă trecerea evreilor
prin Marea Roşie, fiind astfel eliberaţi din robia egipteană: ‘Bagi de seamă că şi în
acea trecere a evreilor prin Marea Roşie, în care egiptenii au pierit, iar evreii au
scăpat, a fost anticipată încă de pe atunci închipuirea Sfântului Botez. Căci, ce
altceva învăţăm zilnic în această taină, decât că vina este luată de ape şi că
greşeala se şterge cu ele, însă evlavia şi nevinovăţia rămân pururi ocrotite?’ (De
Mysteriis, III, 12, în PSB, vol. 53, p. 12).

Un al patrulea simbol anticipativ al Botezului creştin îl vede Sfântul Ambrozie


într-o minune săvârşită de Moise, în timpul traversării pustiului până în Canaan,
şi anume la Merra, unde evreii întâlnesc un izvor de apă amară, pe care Moise îl
preface în apă bună de băut: ‘Moise a aruncat un lemn în ea şi s-a făcut dulce.
Fireşte, fără semnul Crucii Domnului apa nu era de niciun folos pentru
mântuirea ce avea să vie: dar după ce a fost sfinţită prin taina Crucii mântuitoare,
atunci a devenit bună pentru baia duhovnicească şi pentru paharul mântuirii.
Aşadar, precum Moise, adică proorocul, a aruncat lemnul în acel izvor, tot aşa
preotul aruncă în această fântână baptismală semnul Crucii Domnului şi apa se
face dulce (potrivită) pentru har’ (De Mysteriis, III, 14, p. 12).

Un alt simbol al Botezului creştin este, după Sfântul Ambrozie, curăţirea de lepră
a lui Naaman Sirianul, prin afundarea lui în apele Iordanului, după îndemnul
proorocului Elisei: ‘Şi fiind curăţit din aceasta, a înţeles că faptul de a se curăţi
cineva nu stă în puterea apelor, ci a Harului’ (De Mysteriis, III, 17, p. 13.).
Un al şaselea simbol al Botezului în Vechiul Testament, îl vede Sfântul Ambrozie
într-o minune săvârşită de proorocul Elisei, care mergând pe malul râului Iordan
spre a tăia lemne, unul din fiii proorocului scapă fierul securii în apă; atunci
proorocul Elisei a tăiat o bucată de lemn, pe care aruncând-o în apă, fierul a ieşit
la suprafaţă, putând fi astfel recuperat: ‘Vezi, aşadar, că prin Crucea lui Hristos se
ridică neputinţa tuturor oamenilor’ (De Sacramentis, II, IV, 11; Cf. De Mysteriis,
IX, 51, în PSB, vol. 53, pp. 22 – 23.).

Prefigurări în Noul Testament

În Noul Testament, înainte de a fi instituit Botezul, el este prefigurat de Botezul


Domnului în Iordan de către Ioan: ‘Aşadar, de ce a coborât Hristos (la apa
Iordanului), dacă nu ca să se curăţească trupul acesta, trupul pe care l-a luat după
firea noastră? Căci Hristos, Care nu a făcut păcat, nu avea trebuinţă să-şi spele
păcatele; dar avem trebuinţă noi, care suntem supuşi păcatului. Aşadar, dacă
Botezul s-a dat pentru noi, pentru noi s-a făcut chipul lui, ni s-a pus înainte o
formă a credinţei noastre’ (De Sacramentis I, V, 16); ‘Cel ce avea să boteze cu Duh
Sfânt şi cu foc, a făcut cunoscută de mai înainte, prin Ioan, Taina Botezului
(Matei III, 11)’ (Despre pocăinţă, I, 8,).

O ultimă prefigurare a Botezului creştin o vede Sfântul Ambrozie în minunea


vindecării slăbănogului de la lacul Vitezda (Ioan 5, 2): ‘Aşadar, şi acea scăldătoare
a fost o preînchipuire, ca să crezi că în această apă (a Botezului) coboară puterea
dumnezeiască’ (De Mysteriis, IV, 23, în PSB, vol. 53, p. 14).
Toate aceste prefigurări scripturistice ale Botezului s-au împlinit în Botezul ‘cu
Duh Sfânt şi cu foc’ (Matei 3, 11) adus de Mântuitorul Iisus Hristos, ‘prin a Cărui
venire să nu mai însănătoşească umbra doar pe unul, ci adevărul pe toţi’ (De
mysteriis IV, 24, în PSB, vol. 53, p. 14).

S-ar putea să vă placă și