Sfantul Nicolae Cabasila

Mareste imaginea. Sfantul Nicolae Cabasila apare ca una dintre personalitatile cele mai remarcabile care au ilustrat istoria politica, religioasa si culturala a lumii bizantine din sec. XIV. Mare erudit si admirabil scriitor, teolog subtil si profund, personalitate cu o bogata si adanca traire religioasa, Sfantul Nicolae Cabasila ramane una dintre luminile Bisericii ortodoxe de pretutindeni. Cinstirea ca sfant a lui Nicolae Cabasila a fost statornicita in anul 1982, de catre Patriarhia Ecumenica, ca urmare a initiativei Mitropolitului de Tesalonic. Viata Sfantului Nicolae Cabasila Nu se cunosc foarte multe amanunte legate de personalitatea si viata Sfantului Nicolae Cabasila. Majoritatea cercetatorilor sunt de acord ca el s-a nascut in Tesalonic, intr-o familie nobila, in jurul anului 1300. Mama sa era sora arhiepiscopului Nil Cabasila al Tesalonicului, celebru polemist antilatin si infocat isihast, si era o femeie foarte pioasa, care spre sfarsitul vietii s-a retras intr-o manastire din Tesalonic, cu hramul Sf. Teodora.

Nicolae pleaca de timpuriu la Constantinopol, unde il atragea pasiunea pentru studiu, si unde se gasea pe atunci si unchiul sau Nil. Dupa cum aflam din scrisorile sale din acea perioada, el a fost atras spre capitala de iubirea pentru admirabilul sau unchi (Nil) precum si de pasiunea studiului. Intre 1335-1340 a studiat sub calauzirea sigura a unchiului sau, retorica, filozofie, drept, astronomie si teologie. Aici in Bizant, Cabasila va compune si primele scrieri ale sale intre care amintim un Cuvant de lauda pentru Sfantul Dumitru, protectorul Tesalonicului, si un Comentar la cartea a treia din Syntaxa lui Ptolemeu, sintaxa care reprezenta autoritatea de capetenie a vremii, in materie de astronomie.

Intors la Tesalonic, Cabasila a jucat un rol destul de important in viata politica si sociala a acestui oras, dupa cum o dovedesc scrierile lui din acea vreme. Probabil ca a detinut chiar unele demnitati, asupra carora n-avem nici o informatie precisa. Pe plan religios, in controversa celebra a isihasmului, Nicolae Cabasila a fost, ca si unchiul sau Nil, un adept convins si fidel al partidei ortodoxe al carei exponent era Sfantul Grigorie Palama. Nicolae Cabasila va apara doctrina palamita, impotriva partidei lui Varlaam Calabritul, Nechifor Gregoras si Grigorie Akindinos, intr-un opuscul intitulat Impotriva aiurelilor lui Gregoras , motiv pentru care Sfantul Simeon al Tesalonicului il va numi fericitul care a facut buna biruinta la dreapta slavitoarea credinta si la curatirea vietii. Ca teolog mistic, totusi Cabasila nu se identifica intru-totul cu isihasmul, ci are in cadrul vremii lui o pozitie aparte si unica. Astfel in timp ce isihastii puneau accentul pe rugaciunea neincetata si contemplatie care tinde la unirea spirituala cu Dumnezeu prin meditatie si contemplatie, adica la vederea si unirea nemijlocita de forme materiale si sensibilie, Cabasila, constient de faptul ca aceasta cale este o cale exceptionala de traire si experienta duhovniceasca, propune calea misticii liturgice, culturale si sacramentale, care urmareste unirea formelor sensibile ale cultului divin cu viata duhovniceasca. Pe plan politic, Cabasila se gasea, ca toti nobilii timpului, alaturi de Ioan Cantacuzen si nu o data a avut el prilejul sa ia atitudine impotriva Zelotilor, scriind chiar un aspru rechizitoriu la adresa acestora. In anul 1346, rasculatii au masacrat aristocratia Tesalonicului; Nicolae Cabasila a fost unul dintre putinii nobili care au scapat cu viata din acel macel. Sfantul Grigorie Palama nu fu primit de tesaloniceni decat de abia la 1350,cant acestia acceptara, in sfarsit, domnia lui Cantacuzen. Faptul acesta facu, probabil, si pe Nicolae Cabasila sa paraseasca Tesalonicul si sa traiasca in anturajul Cantacuzenilor, la Bizant, unde il gasim in 1349 si 1350. Diac. Ioan I. Ica jr. relateaza ca in toamna lui 1347, Cabasila il insoteste pe Grigorie Palama, hirotonit arhiepiscop al Tesalonicului, in drumul sau spre Tesalonicului iar intrucat zelotii au refuzat sa-i primeasca in oras, Palama si Cabasila vor petrece mai mult de un an la Athos. In anul 1354, Nicolae Cabasila figura printre cei trei candidati la scaunul patriarhal de Constantinopol, alaturi de Filotei de Iraclia si Macarie de Filadelfia, desi era inca laic, dovada elocventa de care se bucura lumea bizantina datorita eruditiei si sfinteniei vietii sale. Cu toate acestea, sansa i-a suras mitropolitului Filotei (Kokkinos), iar dupa marturia Sf. Simeon al Tesalonicului, Nicolae Cabasila s-ar fi retras intr-o manastire, asa cum facuse si mama sa. El va fi impartasit astfel, pana la urma, soarta marelui sau amic, fostul imparat Ioan Cantacuzen, care in decembrie 1354 renuntase definitiv la conducerea imperiului, retragandu-se intr-o manastire din Sf. Munte, sub numele calugaresc de Ioasaf.

Anonimatul tacut al vietii de manastire explica, precum se pare, misterul complet care invaluie de aici inainte persoana lui Nicolae Cabasila. In scrierea Cunoasterea lui Dumnezeu Paul Evdochimov relateaza la subsolul paginii ca Nicolae Cabasila moare calugarit la manastirea Osios Lucas din Tesalonic. Despre data mortii sale nu se face nici o precizare. Fixarea mortii sale la anul 1361 de catre unii istorici se datoreste confuziei facute intre Nicolae si Nil, care a murit intr-adevar in 1361. Cat timp a mai vietuit Nicolae unchiului sau Nil nu stim, caci din documente nu aflam nici data nici locul morti sale. Mai stim sigur ca, dupa moartea unchiului sau Nil, Nicolae a publicat celebra lucrare a acestuia Despre purcederea Sf. Duh , adaugandu-i si el o prefata. Scrierile Sfantului Nicolae Cabasila Opera Sfantului Nicolae Cabasila, intinsa si variata, cuprinde atat lucrari cu caracter strict teologic cat si lucrari neteologice cu caracter politico-social, filozofic, retoric si poetic. Din nefericire insa, nu toate aceste lucrari au vazut lumina tiparului. Sfantul Nicolae Cabasila s-a facut cunoscut indeosebi prin doua opere:

"Erminia sau "Talcuiea Sfintei Liturghii - prin care autorul se impune ca cel mai autorizat interpret al Liturghiei bizantine, iar aceasta lucrare se impune drept cea mai profunda si mai cunoscuta dintre toate talcuirile liturgice clasice ale Ortodoxiei. "Despre viata in Hristos - o pretioasa lucrare de mistica liturgica, expune subiectul vietii harice ce se impartaseste crestinilor prin Sfintele Taine, unindu-i progresiv cu Hristos. Alte scrieri teologice: Cuvant de lauda la cuvioasa maica noastra Teodora, izvoratoarea de mir. Cuvant de lauda la slavitul, marele mucenic al lui Hristos si facatorul de minuni Dimitrie, izvoratorul de mir, Trei Omilii mariale (una la Buna-Vestire, alta la Nasterea Maicii Domnului, iar a treia la Adormirea Sfintei Fecioare Maria. ), Cuvant de lauda la Sfintii Trei Ierarhi, Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos, Prefata pentru lucrarea lui Nil Cabasila Despre purcederea Sfantului Duh . In secolul al XV-lea, Gheorghe Scholarios declara: "Scrierile lui Nicolae Cabasila, sunt o podoaba a Bisericii lui Hristos, mai ales paginile sale despre Viata in Hristos. In toate, el se distinge prin excelenta, nu numai prin pietatea si stiinta sa teologica, ci ceva mai mult el rivalizeaza prin arta si farmecul sau literar, cu cei mai de seama scriitori." Sfantul Nicolae Cabasila care traieste pana spre sfarsitul secolului al XIV-lea, este printre ultimii mari teologi ai erei bizantine, daca nu ultimul, cu o gandire creatoare. In acest sens, subliniind importanta personalitatii Sfantului Nicolae Cabasila, John Meyendorff afirma: "Ca sa intelegem realizarile teologice din Bizantul secolului al XIV-lea, este important sa-i citim deopotriva pe Palama si pe Cabasila.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Invatatura Sfantului Nicolae Cabasila despre unitatea Bisericii

Mareste imaginea.

Invatatura Sfantului Nicolae Cabasila despre unitatea Bisericii Sfantul Nicolae Cabasila, traitor in vremea , vorbind despre sfintirea sfantului prestol, ce are loc la tarnosirea sfintei biserici, si legand aceasta lucrare de binefacerea pe care o aduce vietii in Hristos, el infatiseaza cele trei axe principale ale vietii duhovnicesti, care alcatuiesc si ethosul bisericesc al celor ce sunt madularele Bisericii. El spune ca factorii care alcatuiesc unitatea Bisericii sunt trei, constituind axele vietii duhovnicesti. Unul este sfantul prestol, al doilea episcopul si al treilea, sfintii. Intre cei trei factori exista o minunata unitate. Sfantul prestol este afierosit de catre episcop, caci intr-adevar episcopul asaza sub prestol moastele sfintilor mucenici. Aceasta arata ca prestolul, episcopul si sfintii alcatuiesc axele unitatii Bisericii si ale vietii duhovnicesti ale celor ce sunt madularele Bisericii. Prestolul este "inceputul oricarei randuieli sau slujbe" si temeiul si radacina tuturor Tainelor. Pe prestol se savarsesc slujbele cele fara de

sange si, desigur, dumnezeiasca Euharistie, centrul vietii duhovnicesti crestine. Arhiereul miruie sfantul prestol, iar acesta "prin oarul lui Dumnezeu este in stare a primi" mirul. Astfel, ungerea cu sfantul mir care, in afara de om, nu mai e primita de nici o alta parte a firii decat de sfantul prestol, "conduce la Iisus", dupa cum spune Sfantul Dionisie Areopagitul. Prestolul este mana lui Hristos. Episcopul binecuvanteaza si sfinteste sfantul prestol, caci el este taina prezentei lui Hristos in chip vazut. In timpul afierosirii slujitorul e imbracat in vesmant alb, caci el preinchipuie "prestolul in forma omeneasca". Faptul ca in slujba sfintirii arhiereul ingenuncheaza si intoarce curatirea asupra sa inchipuie faptul ca "face din sufletul sau salas lui Dumnezeu, iar in inima ii ridica un prestol". Pictorii au obiceiul sa zugraveasca dupa o schita. Arhitectii isi fac si ei mai intai o schita in minte si apoi o traseaza cu mana. La fel fac toti mestesugarii. Deci, si arhiereul devine o prefigurare a prestolului. El insusi este prestol si templu al lui Dumnezeu si de aceea afieroseste prestolul. Moastele sfintilor care se asaza sub prestol sunt in stransa legatura cu afierosirea prestolului. Puterea prestolului este sfantul mir. Deci, si materia care il primeste trebuie sa fie vrednica de el. Acelasi lucru e adevarat si in ce priveste moastele sfintilor. "Nimic nu-i mai inrudit cu lucrarea sfanta a Tainelor lui Hristos decat mucenicii." Mucenicii sunt legati de Hristos prin trup, duh si felul mortii, caci au suferit moarte muceniceasca pentru slava lui Dumnezeu. De aceea moastele sfintilor mucenici, inainte de a fi asezate sub Sfanta Masa, sunt tinute pe Sfantul Disc, care este locul Mielului. Exista o legatura intre acesti trei factori. Centrul este Hristos. Prestolul este mana lui Hristos, episcopul este taina prezentei lui Hristos in chip vazut, iar sfintii sunt madularele Trupului lui Hristos. Cele trei se afla intr-o minunata unitate. Prestolul nu poate fi inteles fara episcop si sfinti. Episcopul nu poate fi inteles despartit de prestol si de dumnezeiasca Euharistie, centrul Tainelor si, la fel, nici sfintii nu pot fi intelesi despartit de prestol si episcop. Ruperea echilibrului acestor trei centre ale vietii bisericesti nu mai tine de ethosul ortodox si cugetul Bisericii. Biserica Ortodoxa are adevarul si pentru ca se sprijina pe aceste trei centre ale vietii duhovnicesti. Ereticii au risipit unitatea Bisericii pentru ca unii dintre ei nu au luat in seama pe sfinti, iar altii au pretuit prea putin prestolul si, indeobste, viata sacramentala a Bisericii. Insa si toti ortodocsii care risipesc unitatea arata ca le lipseste sobornicitatea, ca sunt stapaniti de pareri eretice. Unii iau parte la Taine si mai ales la dumnezeiasca Euharistie, dar nu recunosc pe episcopi si sfinti. Iar altii iubesc pe sfinti, cercetand toate locurile unde se afla sfinte moaste, insa nu iau in seama episcopii si nu iau parte la dumnezeiasca Euharistie. Asemenea cazuri nu tin de ethosul ortodox. Ca incheiere, putem spune ca, dupa , daca si este una, inseamna ca acest Trup si Biserica cea una este Biserica Ortodoxa. Este o mare cinste sa fii ortodox. Dar aceasta cinste trebuie deslusita si traita ca o mare raspundere. Biserica are adevarul, singura putinta de calauzire a omului catre indumnezeire. Insa cinstea nu e un drept mostenit, ci inseamna si presupune mare

straduinta spre a o trai in viata de zi cu zi. Existenta unui adevarat ortodox este legata de viata rastignita. Trebuie sa avem teologia Bisericii, dar si viata Bisericii. Aici se potriveste cuvantul patristic: "Da sange si ia duh".