MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918ˮ DIN ALBA IULIA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
SPECIALIZAREA: TEOLOGIE PASTORALĂ

Lucrare de seminar

ACTIVITATEA MISIONARĂ A SFINŢILOR

APOSTOLI

ÎNDRUMĂTOR:
Pr. Lect. Univ. dr. Ovidiu PANAITE

STUDENT:
Student Popa Alexandru.TP 1

ALBA IULIA
2018
 CUPRINS

INTRODUCERE......................................................................... 3
I ORIGINEA APOSTOLATULUI.............................................3
II ACTIVITATEA SFINŢILOR APOSTOLI ..........................4
1.FORMAREA COMUNITĂŢII CREŞTINE...........................4
2.IERUSALIMUL.........................................................................5
3.MISIUNEA IN LUMEA PĂGÂNĂ..........................................5
4.APOSTOLUL NEAMURILOR...............................................11
CONCLUZII.................................................................................14
BIBLIOGRAFIE..........................................................................15
 INTRODUCERE

Am ales tema “Activitatea misionară a Sf.Apostoli”, deoarece am fost impresionat de

vietile pe care aceştia le-au dus in timul propovăduirii evangheliei lui Hristos, acestea fiind
stâlpii de temelie ai istoriei bisericii creştine.

Lucrarea are în cuprins viața,originea apostolatului, activitatea și formarea comunitătii

creștine. Am urmărit învăţătura despre randuială, dragoste, pace, viață și propăvăduirea
evangheliei în lume.

La începutul propovăduirii Sale, Hristos, Și-a ales 12 Ucenici, care au stat lângă El tot
timpul, au fost învățați de Hristos și au fost trimiși la propovăduire, motiv pentru care au și
fost numiți Apostoli (“cei trimisi”).

Izvorul scripturistic din care putem observa întreaga activitate a Sf.Apostoli o

reprezintă cartea “Faptele Sfinților Apostoli” , scrisă de Sf.Apostol și Evanghelist Luca.

I ORIGINEA APOSTOLATULUI

La începutul activităţii Sale mesianice, Domnul nostru Iisus Hristos a ales 12 ucenici
sau discipoli, apoi i-a învăţat prin cuvânt, prin exemplu personal şi prin lucrările minunate
săvârşite de El, cum să binevestească oamenilor Evanghelia Împărăţiei cerurilor. Desigur,
Domnul Iisus a fost urmat de mai mulţi ucenici, dar cei 12 formau nucleul sau soborul de bază
şi permanent al ucenicilor lui Iisus, iar cifra 12 avea şi valoare simbolică, în sensul că ea
reprezenta cele 12 seminţii ale poporului evreu. Cei 12 ucenici ai Domnului se numeau:
Simon, căruia i-a zis Petru, Andrei, fratele lui, Iacov (cel bătrân), Ioan, Filip, Bartolomeu (zis
şi Natanael), Matei, Toma, Iacov al lui Alfeu, Simon numit Zilotul, Iuda al lui Iacov şi Iuda
Iscarioteanul, care s-a făcut trădător (cf. Luca 6, 13-16).

După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă
şaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfântul
Evanghelist Luca astfel: După aceştia a arătat Domnul şi alţi şaptezeci (şi doi), şi i-a trimis

3
câte doi înaintea feţei Sale; pentru că pe cei doisprezece îi avea lângă Dânsul, ca pe nişte
martori ai vieţii Sale, iar pe cei şaptezeci îi trimitea.

Cel dintîi din cei şaptezeci de apostoli era Sfîntul Iacob, fratele Domnului, pe care
Sfîntul Apostol Pavel, în epistola sa către Galateni, îl pomeneşte, zicînd: M-am suit în
Ierusalim ca să văd pe Petru, iar pe altul din apostoli n-am văzut, decît numai pe Iacob, fratele
Domnului (I, 18-19). Acesta a fost întîiul episcop al Ierusalimului, pus de însuşi Domnul, pe
care propovăduindu-L, evreii l-au dat jos de pe aripa bisericii şi cu pietre l-au rănit; apoi
lovindu-l cu un lemn în cap, s-a sfîrşit.

II ACTIVITATEA SFINŢILOR APOSTOLI

Stănd alături de Hristos trei ani, Apostolii I-au auzit învăţăturile, I-au văzut lucrările
minunate, unii s-au învrednicit să-L vadă schimbat la faţă pe Muntele Taborului, au luat parte
la Cina cea de Taină, s-au făcut martori ai Invierii lui Hristos şi ai Cincizecimii, s-au făcut
părtaşi ai Duhului Sfânt.

Lucrarea celor 12 apostoli a constat în special din predicarea şi mărturisirea Învierii lui
Hristos (cf. Fapte 1, 22; 4, 33), din învăţarea altora (Fapte 2, 42) şi din rugăciune (Fapte 6, 2-
4). Predica lor a fost adesea însoţită de semne şi minuni (cf. Fapte 2, 43; 5, 12). Apostolii
împreună cu presbiterii alcătuiau grupul conducător sau „sinodul apostolic” al Bisericii din
Ierusalim cu care s-au întâlnit Pavel şi Barnaba trimişi de Biserica din Antiohia spre a întreba
dacă este necesar sau nu ca aceia care erau de alt neam decât evreii să fie tăiaţi împrejur (cf.
Fapte 15, 1-6)1

Apostolii, prin Hristos, au trecut de la curăţire la luminare şi au fost ridicaţi la

îndumnezeire. L-au cunoscut pe Hristos în trup înainte de Înălţarea Lui, şi L-au cunoscut in
duh la Cincizecime.

Noţiunea de apostol şi structurile oficiilor în Noul Testament sunt foarte contestate

astăzi în discuţiile exegetico-teologice. Un lucru pare să fie sigur: cuvântul apostol are mai
multe sensuri încă de la autorii Noului Testament. Pentru Pavel, noţiunea de apostol este
strâns legată de apariţia Celui Înviat şi de directa sa însărcinare în slujba vestirii Evangheliei.

Încă din epoca primară a Bisericii, misiunea apare ca o însuşire fiinţială a ei. Porunca
Mântuitorului Mat. (28,19-20), a fost împlinită cu cea mai mare dăruire de către Apostoli.
Cartea Faptele Apostolilor cuprinde amănunte clare în acest sens, despre toate activităţile
1
Vezi art. „Apostol”, Dicţionarul Noului Testament, Editura Casa Cărţii, Oradea, 2008, p. 75.
4
misionare ale Sfinţilor Apostoli, dar începutul activităţii misionare îl marchează ziua
Rusaliilor, când Duhul Sfânt se pogoară peste ucenici care încep a grăi în alte limbi, moment
în care începe expansiunea învăţăturii lui Hristos.

Tema propovăduirii o constituie Învierea lui Hristos (2, 24; 2, 39; 3, 15; 4, 10).
Aceasta este o lucrare a lui Dumnezeu. Această afirmare o întemeiază Apostolii pe trei
lucruri:propria lor mărturie: arătările lui Iisus cel înviat. (Apostol poate fi doar cel ce L-a
văzut pe Hristos cel înviat), faptele minunate săvârșite de Apostoli în numele lui Iisus,
împlinirea profețiilor deci prezența zilelor din urmă.2

1.Formarea comunităţii creştine

Cinzecimea este semnul văzut al întemeierii Bisericii (Faptele Apostolilor, 2, 1-

41).Pogorârea Duhului Sfânt întăreşte grupul Apostolilor, transformându-i într-o comunitate
eshatologica.

La predica Apostolului Petru, grăind în limbile mulţimii de iudei si de prozeliţi

prezenţi la Ierusalim pentru praznic, Apostolii au convertit ca la 3000 de suflete , afară de
copii ( Fapte, 2, 41).

Aceşti primi creştini mergeau la templu, pentru rugăciune, şi constituiau o comunitate

proprie, având un cult special, frângerea pâinii şi un nou mod de viaţă. Numărul lor creştea
zilnic. Apostolii încredinţau cu mărturia lor Învierea lui Hristos, pe care se întemeia predica
lor, iar acest fapt tulbura şi mânia pe iudeii care-l condamnaseră la moarte. Cuvântul cald şi
puternic al Apostolilor era crezut, încât numărul credincioşilor a crescut în curând ca la cinci
mii de bărbaţi (Fapte 4, 4). Credincioşii din Ierusalim au realizat benevol şi parţial
comunitatea bunurilor: cei care aveau case sau ţarini le vindeau şi aduceau preţul „la
picioarele Apostolilor”, pentru ajutorarea tuturor, dându-se fiecăruia „după trebuinţă”.

Pe membrii comunității creștine îi caracteriza o nouă atitudine față de viață, exprimată

prin comunitatea bunurilor: „iar inima și sufletul mulțimii celor ce au crezut era una si
niciunul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obște”. (F. A. 4, 32).

În comunitatea iudeo-creștină din Ierusalim funcție de “conducător” a fost îndeplinită

de Simon Petru. După plecarea lui Petru „în alt loc”, această funcție a fost preluată de Iacob.
Din acel moment Apostolii devin propovăduitori ai lui Hristos Cel înviat. Ei devin

2
J. Danielou, H. I. Marrou, Geshichte der Kirche.

5
organizatori de Biserici lăsând în seama altora să le prezideze, să le conducă și să săvârșească
activitățile sacramentale: Botezul și Euharistia.

2.Ierusalimul

Din porunca lui Irod Agripa (41-44 d. Hr.) a fost ucis Apostolul Iacob al lui Zevedeu,
fratele lui Ioan si primul Apostol martir.Văzând că este pe placul iudeilor, Irod îl arestează şi
pe Petru.Scăpând din temniţă în chip minunat, Apostolul Petru se refugiază in casa Mariei,
mama lui Marcu, unde erau adunaţi creştinii şi se rugau.

În fruntea Sinodului din Ierusalim (anul 50) va fi Iacob cel Mic, numit fratele
Domnului .Sinodul a analizat condiţiile admiterii neamurilor in Biserică şi a redactat hotarârea
trimisa Bisericilor din Antiohia , Siria si Cilicia (Fapte, 15, 19-23).

3.Misiunea in lumea păgână

Când Sfinţii Apostoli şi Ucenici ai Mântuitorului nostru s-au împraştiat peste întreg
pământul, “Toma predica la parţi, în Persia şi India, Andrei în Sciţia, Ioan în Asia, Petru în
Galatia, Bitinia, Capadocia şi Asia proconsulară, Bartolomeu în India şi Arabia sudică şi după
o tradiţia orientală şi în Armenia, Matei printre iudei şi la alte neamuri.”3

Tradiţia primelor secole, menţionată şi de scriitorul bisericesc Eusebiu de Cezareea,

spune că Toma a evanghelizat India.

Apostolul Toma făcea acolo multe minuni cu puterea lui Dumnezeu şi tămăduia toate
neputinţele. Şi mulţi, nu numai din poporul cel simplu, ci şi din curtea împărătească, văzând
semnele şi minunile făcute de Apostol şi ascultând învăţăturile lui, au crezut în Hristos. Chiar
unul din fiii împăratului, anume Azan, a crezut şi a fost botezat de Apostolul Toma, pentru că
însuşi Dumnezeu lucra în apostoleasca propovăduire, înmulţind numărul credincioşilor, spre
mărirea numelui Său.

Creştinii sirieni din Malabar susţin că Sfântul Apostol Toma i-a creştinat şi pe ei şi a
fost martirizat la Calamina (Mylapore), lângă Madras. Moaştele Sf. Apostol Toma au fost
aduse la Edessa, după unii în anul 165, iar după alţii în 394.

Sfântul Apostol Petru este originar din Betsaida-Galileii, trăieşte ca pescar la

Capernaum, lângă Lacul Ghenizaret.De la această îndeletnicire îl cheamă Iisus Să-i urmeze
pentru a deveni „pescar de oamnei”.

3
Eusebiu de Cezzarea,Istoria Bisericească , III, 1, 1-3, p. 99.
6
 El este primul Apostol care va întreprinde misiunea printre neamuri. După Înălțarea
Mântuitorului la cer și Pogorârea Sfântului Duh, plin de curaj și de Duh Sfânt, Sf. Apostol
Petru a propovăduit pe Hristos în Ţara Sfântă, în cetățile din Asia Mică, și a ajuns până la
Roma împăraților păgâni (în jurul anului 57 d.Hr.). De la el au rămas două epistole
sobornicești (I Petru și II Petru), incluse în canonul Noului Testament.

Apostolul Petru a fost prezent la învierea fiicei lui Iair, la Schimbarea la Față a
Domnului pe muntele Tabor, în Grădina Ghetsimani a scos sabia să-L apere pe Iisus, a făcut
parte din primii ucenici care au venit la mormântul Mântuitorului, după ce femeile mironosițe
au vestit învierea Sa; a predicat în ziua Cincizecimii, iar în urma predicii sale s-au botezat trei
mii de persoane și a propovăduit Evanghelia în Iudeea, Antiohia, Pont, Galatia, Capadocia,
Asia, Bitinia și Roma.

Tradiția creștină spune că ar fi călătorit în Roma, unde ar fi fost martirizat în timpul lui
Nero, răstignit pe cruce cu capul în jos, deoarece nu vroia să fie dat morții asemena
Mântuitorului.4

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece apostoli. După primirea
limbilor în chip de foc ale Sfântului Duh, acestuia i-au căzut sorţii ca, împreună cu Sfântul
Apostol Filip, să meargă în Siria şi în Asia de sus, pentru propovăduirea cuvântului lui
Dumnezeu. Deci au plecat amândoi în părţile acelea, uneori umblând împreună, alteori
despărţindu-se prin cetăţi şi apoi iarăşi întâlnindu-se; şi întorceau cu învăţăturile lor pe mulţi
oameni spre mântuire.

Sfântul Apostol Bartolomeu a fost trimis de Dumnezeu în ajutorul lui Filip, căruia îi
urma şi sora lui, fecioara Mariamia, toţi slujind la mântuirea oamenilor. Ei au trecut prin toate
cetăţile Lidiei şi ale Misiei, binevestindu-le şi suferind multe ispite şi scârbe de la cei
necredincioşi, fiind bătuţi, închişi în temniţe şi loviţi cu pietre. Dar păzindu-se vii întru toate
acele ispite şi bătăi, cu darul lui Dumnezeu, se sârguiau spre ostenelile ce le erau înainte întru
bună- vestirea lui Hristos.

Astiagis, fratele împăratului, l-au îndemnat să-l piardă pe Bartolomeu şi să răzbune

nedreptatea ce s-a făcut idolilor lor.Deci acela, găsind vreme potrivită, a prins pe sfântul
apostol şi l-a muncit în cetatea Albana din Armenia cea mare; apoi l-a răstignit pe cruce cu
capul în jos. Iar sfântul apostol, bucurându-se, pătimea pentru Hristos, Domnul său, şi fiind
spânzurat pe cruce cu capul în jos, nu înceta a propovădui cuvântul lui Dumnezeu; pentru că
pe cei credincioşi îi întărea în credinţă, iar pe cei necredincioşi îi sfătuia să cunoască adevărul
şi să se întoarcă de la întunericul cel diavolesc la lumina lui Hristos.

Sfântul Apostol Iuda Tadeu a predicat evanghelia în Iudeea, Galileea, Samaria,

Idumeea , apoi în Arabia, Siria, Libia, Mesopotamia, Edessa și Persia, împreună cu Sf. Simon
Zilotul sau cu Sf. Petru.

A ajutat la crearea Bisericii din Armenia și din alte zone, de altfel este considerat
patronul spiritual al Armeniei. În Mesopotamia , Sf Iuda Tadeu a ajuns în jurul anului 37d.H

4
Eusebiu de Cezzarea,Istoria Bisericească , II, 14, 1-5, p.80
7
și a condus din anul 52d.H pînă la martiriul său biserica pe care Sf Apostol Toma o înființase
aici.

Ioan, fiul lui Zevedeu5 a jucat un rol însemnat între Apostoli.Împreună cu fratele său,
Iacob, și cu Petru, a participat la toate evenimentele importante din viața lui Iisus.Se crede că
Ioan a rămas la Ierusalim până la moartea Sfintei Fecioare Maria.

Sub împăratul Nerva (96-98), Apostolul Ioan a revenit la Efes. Aici îşi scrie
Evanghelia în limba greacă şi moare după anul 100, în timpul împăratului Traian.

Sfântul Ieronim istorisește că sfântul Ioan, ajuns la adânci bătrâneți, la vârsta

neputințelor, cerea să fie dus la adunările creștinilor și, în loc de lungi cuvântări, se mulțumea
să repete mereu: "Fiilor, iubiți-vă unii pe alții". Ascultătorii îl întrebau de ce repetă el mereu
aceleași îndemnuri. Iar el răspundea, zicând: "Aceasta este porunca Domnului. Împliniți-o și
este de-ajuns". Sfântul Ioan a murit în pace, la Efes, în alt treilea an al împărăției lui Traian
(98-117), după ce a ieșit nevătămat dintr-un cazan cu undelemn în ferbere, la Roma
(Tertullian). 6

El este singurul Apostol, care a mers cu Iisus până la piciorul Crucii, marele
martor credincios al Evangheliei a 4-a și al Apocalipsei.

El a organizat din punct de vedere bisericesc ținutul Efesului, numind acolo

episcopi.Ioan este exilat de un tribunal roman în anul 96 d.Hr. pe insula Patmos, unde a
redactat Apocalipsa și unde și moare pe la anul 100 d.Hr.

 Matia, auzind propovăduirea şi învăţătura lui Hristos şi văzând facerile Lui de minuni,
s-a rănit cu dragoste spre Dânsul şi, defăimând cele lumeşti, i-a urmat Lui cu ceilalţi ucenici şi
cu poporul, îndulcindu-se de vederea feţei şi de cuvintele cele prea dulci ale lui Dumnezeu cel
întrupat. Iar Domnul, Care cearcă inimile şi rărunchii, văzând osârdia aceluia şi ştiinţa cea
curată, l-a ales pe el nu numai în ucenicie, dar şi în slujba apostoliei.

Iar după primirea Sfântului Duh, apostolii primind sorţii în care parte să meargă
fiecare dintre dânşii spre propovăduirea lui Hristos, Sfântului Matia i-a căzut sorţul să meargă
în Iudeea, ca acolo să propovăduiască pe Hristos Dumnezeu. Şi s-a ostenit într-însa, cercetând
cetăţile şi satele şi binevestind mântuirea lumii. Dar nu numai în Iudeea a purtat numele lui
Hristos, ci şi între neamuri, pentru că se povesteşte despre dânsul, că şi în Etiopia a
propovăduit cuvântul. Acolo a suferit multe chinuri, fiind târât, bătut, spânzurat la chinuire,
strujit cu fiare pe coaste şi ars cu foc pe dedesubt; dar, întărindu-l pe el Hristos, toate chinurile
acelea le-a primit cu bucurie şi le-a răbdat vitejeşte.

Sfântul a zis către iudeii care îl duceau: „Făţarnicilor, bine a proorocit David despre
voi: Vâna-vor asupra sufletului dreptului şi sânge nevinovat vor osândi. Şi Iezechiel zice:
Omorâţi sufletele cărora nu li se cădea să moară".

Sfântul zicând acestea, doi martori, după rânduiala Legii, şi-au pus mâinile pe capul
său şi au mărturisit că a hulit pe Dumnezeu, pe Moise şi Legea. Şi aceia au aruncat primii
asupra lui cu pietre. Iar sfântul i-a rugat pe dânşii ca acele pietre aruncate întâi de dânşii să le
5
Eusebiu de Cezzarea,Istoria Bisericească III, 17, p.118; III, 23, 1-19, pp.121-124.
6
Proloage vol. I , p.120, editura Bunavestire
8
îngroape cu dânsul, întru mărturia patimii lui celei pentru Hristos. Deci au început şi ceilalţi a
arunca pietre asupra lui şi a-l ucide; iar el, ridicându-şi mâinile spre cer, şi-a dat sufletul său.
Iar nelegiuiţii aceia au adăugat şi altă muncire, căci mucenicul fiind mort, i-au tăiat şi capul cu
securea, după obiceiul romanilor.7

Sfântul Apostol Andrei, "cel bărbătos", "cel dintâi chemat" 8, era fratele lui Simon
Petru , din Betsaida Galielii. Până la alăturarea sa în ceata ucenicilor , acesta a petrecut în
pustie alături de Sfântul Ioan Botezătorul.

Cu privire la Sfântul Apostol Andrei, izvoarele aghiografice sunt cu deosebire

generoase, și se încadrează întru totul tradiției întâlnite la Origen, la Eusebiu de Cezareea și în
alte surse care vorbesc despre activitatea sa misionară, cum ar fi de pildă, Ipolit Romanul
(născut pe anul 175, mort ca martir în anul 235). Ipolit ne spune: "Andrei a vestit (Evanghelia)
sciţilor și tracilor. El a fost răstignit la Patras în Ahaia"

Lui Andrei, celui întâi chemat, i-au căzut la sorți Bitinia, părțile Pontului Euxin și ale
Propontidei (Marea de Marmara cu cetățile Calcedon și Bizanț), Macedonia, Tracia și
regiunile care se întind până la Dunăre, Tesalia, Elada (Grecia centrală), Ahaia (Peloponezul)
și cetățile Amissos, Trapezunt, Heraclea Pontului și Amartris9. În timpul șederii sale de trei
ani la Efes, Apostolul neamurilor a propovăduit în așa fel, "încât toți cei ce locuiau în Asia, și
iudei și elini, au auzit cuvântul lui Dumnezeu" (Fapte 19, 10),

De la istoricul Nichifor Calist aflam că, "dupa ce Apostolul Andrei a predicat in

cetatile Pontului stang locuit de greci, romani si geto-daci, trecand prin Tracia, a venit la
Bizant, de aici, coborand prin Macedonia si Tesalia, a ajuns in orasul Patras din Ahaia
(Grecia), aproape de golful Sepanto, unde avea sa moara de moarte martirica, fiind rastignit
pe o cruce in forma de X, care, pana azi se numeste Crucea Sfantului Andrei".10

Sfântul Apostol Filip s-a născut în Betsaida , alături de Petru și de Andrei. În copilăria
lui, a fost dat de părinţii săi la învăţătura de carte şi a ajuns iscusit în Sfânta Scriptură,
înţelegând bine toate proorociile despre Mesia Cel aşteptat, pe care citindu-le adeseori, se
aprindea cu dragostea inimii pentru Iisus, pe Care încă nu-L ştia şi era cuprins de dorirea
Aceluia pe Care încă nu-L văzuse la faţă, nici nu ştia că venise pe pământ şi pe Care mulţi ar
fi dorit să-L vadă şi nu L-au văzut .

Sfântul Apostol Filip a predicat cu ardoare Evanghelia în Scythia timp de 20 ani.

După ce a hirotonit preoți și diaconi și le-a consacrat chiar și un episcop , s-a reîntors în Asia
și s-a stabilit în cetatea Hierapolis.11

    Străbătând Siria şi toată Asia cea de sus, a venit în părţile Asiei celei mici, în Lida şi
în Misia, întorcând către Dumnezeu popoarele cele rătăcite. Acolo s-a întâlnit cu Sfântul
Apostol Vartolomeu, care propovăduia atunci prin cetăţile cele de aproape şi care a fost trimis
de Dumnezeu spre ajutorul Sfântului Filip. Încă şi Mariam fecioara, care era sora Sfântului
Filip, urma fratelui său şi toţi împreună slujeau mântuirii omeneşti. Aceştia au străbătut toate
cetăţile Lidiei şi Misiei, binevestind Evanghelia, şi multe asupreli şi nevoi răbdând de la cei
7
Vieţile Sfinţilor p.320 , ed. Episcopiei Romanului, anul 1998
8
Emilian Popescu, Christiantias Daco-Romana, Editura Academiei Româe, Bucureşti, 1994
9
Synaxarium Ecclesiae Constantinopolitanae
10
Istoria bisericeasca II, 30, P.G., CXLV, 860 CD.
11
Nicolae Danila, „A predicat Apostolul Filip in Scythia Minor?”, in revista „Unirea”
9
necredincioşi, au fost bătuţi, în temniţă închişi, şi cu pietre ucişi. Însă, cu toate năpăstuirile şi
bătăile acelea, păzindu-se vii cu darul lui Dumnezeu, se sileau necontenit în bună vestire a lui
Hristos. Apoi au ajuns până la ucenicul cel iubit al lui Hristos, la Ioan Cuvântătorul de
Dumnezeu, care propovăduia pe Hristos acolo în Asia.

Sfântul Apostol Filip, a fost spânzurat de un lemn deasupra uşilor de la capiştea viperii
şi răstignit cu capul în jos, arucând cu pietre într-însul.

Sfântul Apostol Matei vameşul,12 era fiul lui Alfeu şi frate cu Iacob, iar de către
ceilalţi evanghelişti se numea Levi al lui Alfeu.Lui i se atribuie prima dintre Sfintele
Evanghelii.

După primirea Sfântului Duh, Sfântul Matei, mai înainte decât toţi ceilalţi
evanghelişti, a scris Evanghelia în limba evreiască, pentru evreii care crezuseră, şi a scris-o
după opt ani de la Înălţarea Domnului, propovăduind această Evanghelie prin multe ţări. Căci
a străbătut Partia şi Midia, binevestind pe Hristos. Apoi a înconjurat toată Etiopia, unde îi
căzuse soarta, ţară pe care a luminat-o cu lumina înţelegerii Sfintei Evanghelii. Iar mai la
sfârşit, fiind povăţuit de Sfântul Duh, a venit în ţinutul mâncătorilor de oameni, la o seminţie
neagră la chip şi cu nărav de fiară şi a intrat într-o cetate ce se chema Mirmenia, unde,
întorcând către Domnul câteva suflete, le-a pus episcop pe Platon, următorul său, şi a zidit o
biserică mică.

Despre moartea Sa , tradiţia ne spune că nu a suferit moarte martirică.

Sfântul Apostol Iacob, a fost fiul lui Zevedeu şi fratele Sfântului Evanghelist Ioan,
Cuvântătorul de Dumnezeu. Era unul din cei doisprezece apostoli, care, împreună cu fratele
său, lăsându-şi corabia, pe tatăl său şi mreaja sa, a mers după Iisus la chemarea Lui cea
dumnezeiască şi Îi urmă pretutindeni.

Sfântul Apostol Iacob s-a dus în Spania şi în alte părţi, propovăduind Cuvântul lui
Dumnezeu şi s-a întors iarăşi în Ierusalim. Şi a fost iudeilor înfricoşător ca un tunet, pentru că,
neîndoindu-se, învăţa cu toată îndrăzneala despre Iisus Hristos, cum că El este adevăratul
Mesia, Mântuitorul lumii. Şi biruia pe farisei şi pe învăţătorii Legii din dumnezeieştile
Scripturi, mustrând şi ocărind împietrirea inimii şi necredinţa acelora.

Aceasta văzând-o, păgânii s-au pornit cu mânie mare și au îndemnat pe Irod Agripa
(41-44) să ridice prigoană asupra Bisericii lui Hristos, iar pe Iacov să-l ucidă. Deci, Irod a pus
mâna pe câțiva din fruntașii Bisericii, ca să-i piardă și a ucis pe Iacov, fratele lui Ioan, cu
sabia.

Sfântul Apostol Simon era de neam din Cana Galileei, cunoscut Domnului nostru Iisus
Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, deoarece Cana nu este departe de Nazaret. Când Simon a
avut nunta cea legiuită, a fost chemat şi Iisus cu ucenicii acolo, unde, neajungându-le vinul,
Domnul a prefăcut apa în vin. Mirele, văzând o minune ca aceea, îndată a crezut că Domnul
este adevăratul Dumnezeu şi, lăsându-şi nunta şi casa, i-a urmat Lui cu osârdie, pentru care s-
a numit "Zilotul", adică râvnitor.

12
Dicţionar enciclopedic de personaje biblice, pp. 303-304
10
 Iar după ce a primit cu ceilalţi Sfinţi Apostoli pe Preasfântul Duh, Cel ce S-a pogorât
în chip de limbi de foc, a trecut în Mauritania şi în Africa, propovăduind pe Hristos şi răbdând
pentru El cu râvnă înfocată. După aceea, fiind în Britania şi luminând pe mulţi prin cuvântul
Evangheliei, a fost răstignit de cei necredincioşi şi s-a sfârşit prin pătimirea cea de un chip cu
a lui Hristos.

Sfântul Apostol Iacov era fiul lui Alfeu şi fratele lui Matei, vameşul şi evanghelistul.
Iacov a fost dintre cei doisprezece apostoli, însuşi văzător şi ucenic al lui Hristos,
propovăduitor al Tainelor şi următor paşilor Lui şi împreună cu ceilalţi Apostoli, primind
Sfântul Duh care s-a pogorât asupra lor în limbi de foc, a mers la diferite neamuri şi popoare
ca să propovăduiască pe Hristos, să povăţuiască şi să-i aducă pe cei rătăciţi la calea
mântuirii.Acesta fiind pironit pe cruce si-a dat sufletul sau lui Dumnezeu.

4.Apostolul neamurilor

Sfântul Pavel se numea iniţial Saul. S-a născut în Tarsul Ciliciei (azi, în Turcia), în
diaspora evreiască, era fiu al unor evrei deportaţi de romani. Anul nașterii, este data cea mai
controversată din cronologia paulina , în general se admite că s-a născut între ani 10-15 d.Hr.
13
Sfântul Pavel avea o vastă cultură teologică dobândită în Tars şi la Ierusalim. Era cetăţean
roman, adică un internaţional. Vorbea limba greacă, era zelos şi ucenic al învăţatului
Gamaliel, un mare tâlcuitor al Legii lui Moise. A fost contemporan cu Iisus din Nazaret, dar
nu L-a întâlnit niciodată cât timp Iisus a trăit pe pământ. Din zel pentru tradiţia iudaică, Saul a
persecutat noua comunitate a ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Dar, pe când persecuta pe
creştini, în Siria, lângă Damasc, s-a întâlnit cu Iisus Cel viu din ceruri, într-o lumină
copleşitoare. Iisus l-a întrebat: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?” (Fapte 9, 4). Atunci, Saul
a înţeles că Iisus din Nazaret este viu şi că El este cu adevărat Mesia. Tot atunci, Saul a
învăţat că Iisus Hristos este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Său. Saul lovea în
creştini, iar Iisus Hristos simţea durerea lor, căci viaţa lor era viaţa Lui şi viaţa Lui era viaţa
lor. Apoi, Saul, persecutorul, convertit şi botezat, devine Pavel Apostolul, misionarul cel mai
zelos al lui Iisus Hristos şi al Bisericii Sale.

Prima călătorie misionară a Sfântului Pavel (45-48). După primirea botezului la

Damasc și retragerea sa în Arabia, el s-a dus la Ierusalim, unde a fost introdus în cercul
Apostolilor de Barnaba, creștin iudeu, originar din insula Cipru. Fiind amenințat de iudeii
eleniști, Saul s-a retras la Cezareea Palestinei, apoi la Tars, de unde a fost chemat de Barnaba
la Antiohia pentru misiune între neamuri (Fapte 9, 27-30; 11, 25-26). Din Antiohia, Saul și
Barnaba merg cu o colectă la Ierusalim, în timpul foametei de sub împăratul Claudiu (41-54)
(Fapte 11, 29-30), apoi se întorc la Antiohia, de unde întreprind prima călătorie misionară
între anii 45-48, luând cu ei și pe Ioan Marcu (Fapte, cap. 13 și 14).

Întorși la Antiohia Siriei, Pavel și Barnaba găsiră Biserica dezbinată, din cauza unor
iudei-creștini veniți din Iudeea, care învățau că păgânii convertiți la creștinism trebuiau să
observe Legea mozaică, primind circumciziunea. În anul 50, Sinodul Apostolilor, presbiterilor
și credincioșilor din Ierusalim, în frunte cu Petru și Iacob, au ascultat cele cerute de
13
Preot dr, Sabin Verzan, Sfântul Apostol Pavel. Istroia propovăduirii Evangheliei și organizării Bisericii în
epoca apostolică., Bucureşti, 1996
11
comunitatea din Antiohia și au hotărât, potrivit sfatului Duhului Sfânt, să nu impună
creștinilor dintre neamuri „jugul” Legii mozaice, ci ei „să se ferească de cele jertfite idolilor,
de desfrâu, de animalele sugrumate și de sânge” (Fapte 15, 20 și 29). Ei au trimis apoi
Bisericii din Antiohia, prin Pavel și Barnaba, însoțiți de Iuda și Silvan, o scrisoare, prin care li
s-a adus la cunoștință hotărârea înțeleaptă luată de Sinodul Apostolilor la Ierusalim, iar
credincioșii s-au bucurat pentru mângâiere (Fapte 15, 1-33).

Sfântul Apostol Pavel întreprinde a doua călătorie misionară împreună cu Sila, între
anii 51-54, în timp ce Barnaba și vărul sau, Ioan Marcu, merg din nou în Cipru (Fapte 15, 39).
Mergând de astădată pe uscat, ei vizitează comunitățile din Siria, Cilicia și Licaonia, unde, în
orașul Listra, convertesc pe Timotei, care i-a însoțit apoi în misiune. După ce au vizitat
comunitățile înființate în prima călătorie, ei trec prin Galatia, Frigia și Misia și ajung în orașul
Troa, unde convertesc pe doctorul Luca. Din Troa, cei trei misionari, luând cu ei și pe
doctorul Luca, trec prin insula Samotrace și ajung la Neapolis, în Macedonia, și predică cu
succes la Filipi, înființând aici prima comunitate europeană. La Filipi, Pavel și Sila sunt bătuți
cu bice și duși la închisoare, de unde au scăpat în mod minunat. De la Filipi, trec prin orașele
Macedoniei, Amfipolis, Apolonia și ajung la Tesalonic, unde au convertit un număr mare de
prozeliți greci și romani și pe unii dintre iudei. Făcându-se mare tulburare printre iudei contra
misionarilor, Pavel cu însoțitorii săi a plecat la Bereea, apoi el singur merge pe mare,
ajungând la Atena.

Sfântul Pavel le spune că Acesta este Dumnezeul pe care-L vestește lor, „Care a făcut
lumea și toate cele ce sunt în ea…Domnul cerului și al pământului, Care nu locuiește în
temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omenesti…Caci în El trăim, ne mișcăm și
suntem” (Fapte 17, 23-25 și 28)

În urmă acestei cuvântări, Sfântul Pavel a convertit la creștinism un număr de greci,

între care se aflau Dionisie Areopagitul, după tradiție primul episcop al Atenei, o femeie cu
numele Damaris și pe alții (Fapte, cap. 17).

Plecând din Antiohia, centrul misiunii sale, Sfântul Pavel și însoțitorii săi au
întreprins a treia călătorie misionară, între anii 54-58. El a vizitat mai întâi comunitățile
creștine înființate în Galatia și Frigia, apoi s-a oprit la Efes, capitala provinciei Asia
Proconsulara, pentru doi ani și jumătate. La Efes, Sfântul Pavel botează vreo 12 ucenici de ai
lui Ioan Botezătorul, punându-și mâinile peste ei și chemând puterea Duhului Sfânt (Fapte 19,
3-6). Activitatea rodnică a Sfântului Pavel a provocat o mare mișcare contra creștinilor, la
instigația argintarului Dimitrie, care-și vedea meseria periclitată din cauza întinderii
creștinismului și a înlăturării cultului zeilor (Fapte 19, 23-40). După cum reiese din Epistola I-
a către Corinteni, Sfântul Pavel s-a luptat la Efes cu fiarele în circ (I Cor. 15, 32).

Părăsind Efesul, Sfântul Pavel s-a dus în Macedonia în anul 57 și de acolo în Iliria
(Rom. 15, 19), iar apoi la Corint, unde a scris Epistolă către Români.

Faptele Apostolilor se termină în anul 63. Din Epistolele scrise de Sfântul Pavel de la
Roma și din alte știri, rezultă că, după eliberarea sa în anul 63, el a întreprins noi călătorii
misionare în Răsărit, în insula Creta, unde a pus episcop peTit, la Efes, unde a așezat episcop
pe Timotei, în Grecia, la Nicopolis, în Epir, consolidând comunitățile înființate. E posibil că el
să fi ajuns și în Apus până în Spania, cum dorea (Rom. 15, 24 și 28), până la marginile

12
Apusului, cum afirmă Sfântul Clement Romanul în prima să Epistola către Corinteni, scrisă
către anul 96.

Împrejurările sfârșitului său sunt necunoscute. Se crede că Apostolul neamurilor s-a

dus din nou la Roma, unde a suferit a doua închisoare, din care n-a mai scăpat și a murit că
martir sub împăratul Nero, în anul 67. După tradiția creștină, el a murit în aceeași zi cu
Sfântul Apostol Petru, 29 iunie, care a rămas până azi ziua sărbătoririi lor. Alți istorici cred că
între moartea martirică a celor doi Apostoli e o diferență de un an, Sfântul Petru murind în
anul 66.

Sfântul Apostol Pavel a fost îngropat pe calea Ostia, la Roma, unde secole de-a rândul
pelerinii creștini vin să se închine la mormântul sau (Fer. Ieronim, De vir. III., 5).

ni

13
 Concluzii.

Sfinții Apostoli sunt expresii vii ale Mântuitorului, aceștia participând la lucrarea Sa
de mantuire a poporului Israel și nu numai.

Apostolii, urmând îndemnul Mântuitorului "Drept aceea, mergând, invătati toate

neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, Invătandu-le să
păzească toate câte v-am poruncit vouă, și iată Eu cu voi sunt în toate zilele, pană la sfârșitul
veacului. Amin.", au botezat, hirotonit, și au adus jertă bineplăcută lui Dumnezeu.

Biserica este zidită pe piatra credinţei mărturisită de Petru, adică pe mărturisirea

dumnezerii lui Iisus Hristos.

Sfinții Apostoli au devenit după Pogorârea Duhului Sfânt unelte care au lucrat la
formarea comunității creștine.

Sfinţii Apostoli nu au fost cărturari, ci oameni simpli, cărora Duhul Sfănt le-a
descoperit ştiinţa tainelor dumnezeieşti şi darul limbilor.

14
 Bibliografie

1.”Biserica si Statul in primele patru secole”, de Pr. Lector dr. Adrian Gabor, ed.Sophia,
Bucuresti 2003

2.Sfanta Scriptura sau Biblia ,editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti,
2008

3. https://sfapostolipetrusipavel.wordpress.com/viata-si-activitatea-sfantului-apostol-pavel/

4. https://doxologia.ro/sfantul-apostol-iacob-fratele-sfantului-apostol-ioan-evanghelistul

5. https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfintilor-apostoli-petru-pavel

6. http://ortodoxie.trei.ro/istoric/form_pop_rom/8c_lucrarea_misionara.html

7.Pr.Gordon Vasile, Omiletică, Bucureşti, Editura Basilica a Patriarhiei Române, 2015

8.Ierótheos, Dogmatică empirică, Vol.1, Editura Doxologia, 2014

9.Pr. Nicolae Chifor, Istoria Creştinismului, Vol.1, Editura Trinitas, Iaşi, 2001

10.Patriarhul Iustin, Opera integrală-Ierarhia bisericească în epoca apostolică, Vol.1, Editura

Anastasia 2015

11. https://rafturicucarti.files.wordpress.com/2015/10/ioan-rc483murean-istoria-bisericeasca-
universala-vol-1.pdf

12.Pastorală la Sfintele Paşti-2010, Preafericitul Parinte Patriarh Daniel.

15