LEAH Cosmin – MTC II

VEDEREA LUMINII DUMNEZEIȘTI ÎN ÎNVĂȚĂTURA

SFÂNTULUI GRIGORIE PALAMA

Sfântul Grigorie Palama a fost protagonistul unuia dintre cele mai importante
momente de după perioada patristică și anume controversa isihastă. Pe scurt, aceasta nu a fost
altceva decât ciocnirea dintre două culturi diferite, cultura apuseană și cea răsăriteană.
Cultura răsăriteană promova cunoașterea directă și duhovnicească a lui Dumnezeu totul
culminând cu „îndumnezeirea” omului sau unirea acestuia cu Dumnezeu prin har, iar cea
apuseană se baza pe scolastică și promova rațiunea susținând că pe Dumnezeu îl putem
cunoaște doar deductibil, din și prin cele create.
Sfântul Grigorie Palama s-a luptat mult în controversa isihastă cu Varlaam de
Calabria care era exponentul învățăturii apusene. Unul dintre subiectele de dispută a fost
vederea luminii dumnezeiești. Varlaam îi lua în râs pe călugării athoniți, și implicit pe Sfântul
Grigorie, când aceștia vorbeau despre lumina dumnezeiască, considerând-o ca fiind o
fantezie, singura lumină fiind cea a științei. Disputa s-a axat foarte mult pe ceea ce rezultă din
această vedere a luminii, care duce la îndumnezeirea omului. Varlaam nu înțelegea distincția
făcută între harul care izvorăște din Dumnezeu și ființa Acestuia, el considerând că răsăritenii
vorbesc despre o unire a omului cum Dumnezeu în ființă. Din cauza acestui fapt, Sfântul
Grigorie a fost nevoit să aducă lămuriri suplimentare despre ceea ce înseamnă această lumină
„necreată”.
Sfântul Grigorie, în toată această dispută, accentuează foarte mult ideea curățirii de
păcate și a nepătimirii pentru a putea ajunge la vederea, nu la neglijarea științei, cum spunea
Varlaam. Varlaam considera că se neglijează cu totul partea scolastică, lucru total eronat
pentru că Sfântul Grigorie absolvise școlile din vremea sa, studiind materii profane. În
argumentările sale, Sfântul Grigorie s-a folosit și de părinții patristici și l-a adus în discuție pe
Sfântul Isac Sirul care spune omul are doi ochi sufletești. Cu primul vede tainele din natură
adică puterea, înțelepciunea și providența lui Dumnezeu, iar cu celălalt, „slava naturii Lui
celei sfinte”. Această slavă nu este natura lui Dumnezeu, dar este nedespărțită de natura
dumnezeiască, asemeni slavei pe care au văzut-o ucenicii pe Muntele Tabor.
În această dispută, Varlaam numește revelațiile primite de sfinți din partea lui
Dumnezeu ca fiind „artificii simbolice”, care nu au nici o realitate. În schimb, Grigorie
Palama s-a folosit pentru a combate aceste afirmații atât de Sfinți Părinți, ca Maxim
Mărturisitorul, dar mai ales de relatarea Sfântului Apostol Pavel epistola a II-a către Corinteni

1
 LEAH Cosmin – MTC II

când vorbește despre răpirea sa în rai și a auzit cuvinte care nu pot fi spuse gura omenească.
Acest aspect este încă o dovadă că lumina dumnezeiască este mai presus de minte.
Tot pe marginea acestui subiect a fost și neînțelegerea modului cum firea umană se
unește cu lumina dumnezeiască, iar Sfântul Grigorie spune că oamenii uniți cu această lumină
sunt conștienți că nu e nimic din cele create, practic este o desfacere de toate cele create, o
lepădare de lume. Cel ce se unește cu această Lumină, devine el un întreg o lumină și vede
toate prin această lumină.
Apostolii și Părinții au arătat că lumina pe care Dumnezeu o revelează sfinților e totul
diferită de orice cunoștință provenită din lucrurile create pentru că slava naturii dumnezeiești
și nu produsul fanteziei sau ceva asemănător luminilor sensibile. Lupta lui Varlaam împotriva
acestei Lumini și afirmațiile acestuia conform căreia Dumnezeu poate fi cunoscut doar din
lucrurile materiale atrage după sine nevoia și mai mare de a exista această Lumină prin care
să se arate că Dumnezeu este mult mai mult decât toate existențele.
Sfântul Grigorie spune că dacă slava lui Dumnezeu se arată în timpul rugăciunii
numai celor ce s-au ridicat peste tot ce-i sensibil și inteligibil, cum nu va fi ființa lui
Dumnezeu mai presus de toată simțirea și cugetarea, când e mai presus și de acea vedere?
Chiar și înainte de Grigorie Palama, Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „bunurile
veacului nu sunt mai presus de toate puterile sensibile și intelectuale? Pe acelea le va vedea
inima curată”. În aceeași direcție merge și Sfântul Grigorie de Nyssa.
Mergând mai departe, chiar și credința, o consideră Palama, ca fiind o „vedere de altă
natură a inimii, mai presus de toate percepțiile sensibile și de toată înțelegerea, ca una ce
întrece toate puterile sufletului nostru”. Grigorie Palama a făcut aceste afirmații bazându-se
chiar pe mărturia unui apostol, Sfântul Pavel. În epistola după Evrei în capitolul 11, dedicat
credinței, Pavel a vorbit despre Drepții Vechiului Testament care au murit neluând
făgăduințele, ci de departe văzându-le. Doar din această exprimare folosită de Apostolul
Pavel putem concluziona foarte simplu că există o înțelegere a inimii care este mai presus de
lucrările minții și ale științei lumești. Este foarte dureros a nu accepta o astfel de vedere
întrucât asta ar însemna o minimizare a lui Dumnezeu în așa fel încât mintea ar fi de ajuns
pentru ca acesta să poată cunoscut și experiat.
Varlaam era contrariat de termenul folosit de Grigorie, vedere, iar în opinia celui
dintâi, vederea era cu mult inferioară cunoștinței. Acesta a ajuns să blameze până și vederile
avute de către profeți, spunând că „toate cele văzute de profeți sunt vederi inferioare
înțelegerii ca unele ce sunt plăsmuite, zugrăvite și exprimate prin fantezie”. Prin afirmația lui
Varlaam că intelectul e superior vederii, se poate afirma foarte ușor că interpretarea Scripturii
2
 LEAH Cosmin – MTC II

este superioară Scripturii în sine, ceea ce este inadmisibil. Totodată, Varlaam, în toată această
dispută, a ajuns să respingă nu doar învățătura Sfântului Grigorie, lucru lesne de înțeles, ci și
învățătura despre modul cum cei curați cu inima îl văd pe Dumnezeu, spunând că cel mai
mult îl cunoaște pe Dumnezeu omul care cunoaște cele mai multe părți ale lumii.
În concluzie, Varlaam nu concepe altă cunoaștere a lui Dumnezeu decât prin rațiune și
știință. În schimb, Grigorie Palama desăvârșește învățătura despre cunoașterea lui Dumnezeu
și mai ales vederea Acestuia de către om prin lumina dumnezeiască și unirea cu Dumnezeu
sau îndumnezeirea omului prin har.
Lucrarea de față cuprinde doar o foarte mică parte din disputa celor doi teologi care a
fost mult mai vastă. Adăugând o nota personală acestei scurte concluzii pot afirma faptul că
învățătura Sfântului Grigorie nu a reprezentat o revoluționare a ceea ce a învățat Biserica de-a
lungul timpului, prin sinoadele ecumenice sau Sfinții Părinți, ci a fost doar o structurare a
învățăturii despre Lumina dumnezeiască având baza în istoria scripturistică și patristică a
Bisericii. Practic, Sfântul Grigorie nu a adus nimic nou, ci a structurat tot ceea ce Sfinții
Părinți au învățat până atunci. Acest subiect îl consider foarte important pentru că asta este
natura bisericii, de a învăța și a ajuta omul să fie îndumnezeit în Dumnezeu, prin har, dar a
conștientizării omului că nu este doar trup, ci și duh.

Bibliografie:
Dumitru Stăniloae, Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama, București, Editura Scripta, 1993.