Estetică muzicală

Lucrări de verificare

Lucrarea nr. 1: Extrageţi şi explicaţi cele mai interesante definiţii ale frumosului.
Kalos = știință a frumosului
Istoria esteticii= istoria frumosului
Kant: „frumosul = „o plăcere generală, non-noţională” (este cognoscibil şi cuprins de judecată,
dar nu poate fi cuprins în cuvinte)
Hegel: frumosul = idee ce s-a sensibilizat

Lucrarea nr. 2: Explicaţi următorii termeni: - senzaţie, percepţie, reprezentare, emoţie,

afectivitate.
Senzație: semnal senzorial elementar, unimodal dar definit calitativ corespunzător unui
stimul simplu şi uniform, proces psihic primar şi bazai finalizat printr-o imagine univocă,
reflectând reductiv lumină, culoare, elemente neintegrate clin cîmpul spaţio-temporal, sunet,
calităţi mecanice sau chimice, stări musculare sau viscerale, relaţii teimice sau poziţionale etc.
Percepție: şi cu un conţinut obiectual realizînd reflectarea directă şi unitară a
ansamblului însuşirilor şi structurii obiectelor şi fenomenelor, în forma imaginilor primare sau
a perceptelor. Se distinge de senzaţii prin sintetism şi complexitate a imaginilor, rezultate dintr-
o recepţie şi semnalizare plurimodală.
Reprezentare: proces şi produs (imagine) de ordin secundar, opus primarităţii sau
construirea imaginii obiectului actual şi prezent, în absenţa acestuia şi chiar fără ca existenţa
sa să fie obligatorie. Este demersul elementar şi fundamental atît al memoriei cît şi (sau) al
gîndirii şi imaginaţiei.
Emoție: (lat. emnvere — a mişca), fenomen afectiv fundamental ce se dezvoltă fie ca
o reacţie spontană şi primară, în forma e. primare sau afectelor, fie ca procese mai complexe,
legate de o motivaţie secundară şi care reprezintă, după sistematizarea noastră, e. propriu-zise
Afectivitate: proprietate a subiectului de a resimţi emoţii şi sentimente; ansamblul
proceselor, stărilor şi relaţiilor emoţionale sau afective. în contextul oricărui fenomen
emoţional se disting; 1) modificări organice şi vegetative secundare (în raport cu funcţiile

1
biologice primare ale pulsului, .ecreţiilorlacrimare etc.); 2) comportamente motorii afective
(desfăşurate sau numai schiţate);1

Lucrare de verificare nr. 3 Precizaţi şi explicaţi:

- sentimentele însoţitoare ale categoriilor estetice;
- principiile de construcţie ale categoriilor estetice;
- intercategoriile estetice şi corelarea acestora cu categoriile de bază.
Seninătate sufletească - Stadiul direct al liniştii sufleteşti este buna dispoziţie sufletească,
bucuria. Stadiul indirect al liniştii sufleteşti îl comportă nostalgia.
Înălțare triumfală - vine în întâmpinarea nevoii omului de ‘măreţie’, de ceva ‘care ne
depăşeşte, şi în acelaşi timp, învinge fără efort obstacolele temerii şi meschinului omenesc în
noi.
Catharsis purificator - Termen folosit de Aristotel pentru a defini efectul „purificator” al
artei, rolul acesteia de a-l elibera pe om de pasiunile josnice.
Râs - Manifestare a veseliei exprimată printr-o mișcare caracteristică a feței și a gurii, însoțită
de un sunet specific, nearticulat.
Groază - Frică puternică și violentă provocată de un lucru înfiorător, de un pericol mare, de o
nenorocire.
Frică – „ acea angoasă extinsă peste tot, frica faţă de cel mare, ca şi faţa de cel mic, frică
spasmodică înaintea cuvântului rostit. Este posibil ca această frică să nu fie doar spaimă, ci
nostalgia după ceva, care este mai mult decât acea anxietate iritantă.” (Kafka)
Stadiul indirect al fricii îl reprezintă angoasa, o frică indefinibilă a înstrăinării, a
imponderabilităţii dezechilibrului.

Geneza câmpului estetic are la bază două principii : gândirea cauzală și gândirea
teleologică (finalistă).
Intercategoriile frumosului : grațiosul. Se presupune că „Graţia se leagă de atitudini
şi mişcare ... pentru a fi graţios trebuie să dispară orice aparenţă de greutate”( Edmund Burke)
Intercategoriile sublimului : grandiosul și monumentalul.
- grandios = manifestări procesuale, dinamice (muzica)
- monumental = modelare spaţială, plastic
Intercategoriile tragicului :
- structura contrastelor conflictuale

1
Toate definițiile au fost luate dintr-un dicționar de psihologie:
https://lectiadefilosofie.files.wordpress.com/2014/01/dictionar-de-psihologie-neveanu.pdf

2
- patetic, maiestuos
Intercategoriile comicului : umoristic, ironic, satiric

MITUL PEȘTERII
Mitul este o povestire dincolo de lumea profană, care pune în legătură cele trei axe
temporale: ceea ce s-a întâmplat, ceea ce se întâmplă şi ceea ce se va întâmpla (trecut, prezent,
viitor), conferindu-i astfel un caracter durabil. Mitul peşterii este o lucrare ce a persistat în timp,
fiind universal-valabilă pentru fiecare perioadă a omenirii. Platon rămâne în istorie, filosofie,
istoria filosofiei prin ideile promovate, încercând să dea un sens existenţei, cunoaşterii,
adevărului numai pentru cei capabili să îl înţeleagă şi să pătrundă în lumea sa abisală.
Omul a fost avid de cunoaştere dintotdeauna, iar Platon reuşeşte să scoată în evidenţă
această trăsătură a oamenilor; în momentul în care unul din oamenii din cavernă se dezleagă,
întorcând capul spre lumină şi orbind, începe o lungă călătorie spre un adevăr incert şi
necunoscut, singurul mod de a accede la acesta fiind paşii treptaţi ai cunoaşterii (ieşirea din
obscuritate, orbirea la contactul cu lumina, ieşirea din peşteră la lumina nopţii, cunoaşterea
soarelui – Binelui – şi a luminii sale, întoarcerea şi orbirea în peşteră, împărtăşirea experienţei
dobândite, marginalizarea şi/sau uciderea celui care a fost mai curajos dintre toţi ceilalţi).
Astfel, prin experienţă nu ar fi posibilă cunoaşterea, căci, raportându-ne la mit, singura
experienţă de care s-ar putea folosi oamenii ar fi cea a umbrelor. Şi ce ajutor poate oferi o
realitate falsă? Cu alte cuvinte, Platon spune că toţi trăim într-o lume mediocră, într-o lume din
care nu avem scăpare prin experienţă ci prin raţiune.
Adevărul este una dintre acele valori eterne pe care oamenii le-au căutat de-a lungul timpului,
pe parcursul întregii lor vieţi. Asemenea omului din peşteră, trebuie să se parcurgă un traseu
iniţiatic, în care fiecare etapă trebuie familiarizată, trebuie creat un anumit câmp de cunoştinţe.
La un moment dat, chiar dacă adevărul nu este atins, fiinţa umană tinde să
împărtăşească ceea ce a descoperit, prin acest gest împlinindu-şi existenţa.
Adevărul şi cunoaşterea sunt absolute şi universale; noi suntem cei care alegem dacă facem sau
nu aceşti paşi succesivi şi daca da, pentru ce. Omul nu reuşeşte să recunoască adevărul, mai
ales în zilele noastre, când tendinţa oamenilor este de fi egoişti, lacomi şi egocentrişti.