Sunteți pe pagina 1din 3

Lazar Alina-Aurelia

Clasa a XII-a

Studiu diacronic asupra conditiei umane

Fiinta complexa, spirituala si rationala, duala si contradictorie, omul a


reprezentat dintotdeauna principala tema de gandire a filozofiei. Filozofia, a carei
intepretare din grecestile “filo” si “sophia” trimite la “dragostea de intelepciune” ,
reprezinta principala forma de manifestare a spiritului uman si presupune elaborarea
unor sisteme de idei referitoare la aspecte generale ale vietii – existenta, Universul,
dragostea, frumusetea, spatio-temporalitatea, adevarul, nu fara a fi insa raportate la
insusi conditia umana.
Din punct de vedere diacronic, tema omului s-a elaborat si s-a perpetuat sub
diverse forme, trecand de la omul aflat intr-o stransa relatie cu Divinitatea, la omul
mistic, la cel social , rational, pana la omul semizeu (“supraomul”), diferitele
conceptii asupra conditiei umane corelandu-se cu evenimentele si tendintele specifice
fiecarei perioade din istoria dezvoltarii existentei umane.
Antichitatea ofera primele indicii referitoare la conditia umana , aflata initial
intr-o relatie de interdepenta cu Divintitatea (destinul uman era subordonat in
totalitate instantei divine). Apariția sofiștilor în secolul al V-lea î. Chr. a constituit o
revoluție în gândirea elenică, ei introducând spiritul critic, ideea de eficiență a
acțiunii, antidogmatismul, plasand omul în centrul reflecției filosofice
(Protagoras: "Omul este măsura tuturor lucrurilor"), în locul zeilor și al "principiilor
primordiale".Sofismul se manifesta sub o forma atenuata la Platon – nucleul filosofic
platonician il constituie teoria ideilor, bazata pe o existenta sensibila, aceea a unei
realității aparente, accesibilă cunoașterii prin simțuri si pe o existența inteligibila ,
caracteristica cunoașterii de tip rațional, lumea Formelor Pure, a Ideilor, lumea
metafizică a realității esențiale. Începând cu Socrate insa, omul devine în mod
exclusiv o problemă pentru el însuși : "Persoana ta este sufletul tău" , afirma marele
filozof grec. Gândirea socratică gravitează în jurul cunoașterii de sine - Gnothi se
auton. Esențial pentru om este sufletul si nu corpul, iar cunoașterea propriei ființe se
realizează fie pe cale oraculară, prin metode mantice, divinatorii, fie directă, care
invită la contemplarea interioară, la introspecție, acțiune posibilă datorată
intervenției daimonului. O conceptie si mai elaborata se gaseste la Aristotel, care
considera omul o fiinta sociala ( "zoon politikon" - viețuitoare socială), morala,

1
Lazar Alina-Aurelia
Clasa a XII-a

capabilă de acțiuni în vederea binelui , cat si o fiinta spirituala, sensibila si


dependenta de frumos, arta fiind o imitație a realității cu rol de Katharsis (purificare a
sufletului prin disciplinarea pasiunilor).
Pentru filozofia medievală importanta este ideea creationismului – crearii
omului si naturii de catre Dumnezeu. Lumea este compusă din doua parţi : lumea
lucrurilor, a naturii şi lumea supranaturală, divina, autentica. Ideea crearii este
temelia ontologiei medievale, iar ideea revelaţiei este baza teoriei cunoaşterii. Omul
de asemenea are o natură dublă: imprumuta de la Dumnezeu chipul şi înfăţişarea Sa,
iar pe de altă parte este un animal raţional, fiinţă păcătoasă, sclavul dorinţelor şi
pasiunilor sale, astfel ca din teocentrism si creationism reiese interpretarea simbolica
şi alegorica a realitatii umane, toate obiectele şi fenomenele lumii fiind intelepciunea
si creatia lui Dumnezeu.
La sfarsitul Evului Mediu, Renasterea revine la valorificarea sofismului
antic, prin statutul omului ca fiinta rationala si spirituala, cu un sistem de gandire
propriu si cu o putere de creatie datorata capacitatii sale intelectuale. La baza ideilor
renascentiste sta conceptia umanista - omul constituie valoarea supremă, este un scop
în sine și nu un mijloc – si implică un devotament pentru căutarea adevărului și
moralității prin mijloace umane, în sprijinul intereselor umane. Renascentistul Pico
della Mirandola expune in lucrarea “Despre demnitatea omului” modelul omului cu
vointa, liber arbitru, acesta avand posibilitatea sa aleaga intre Satan si Dumnezeu –
potrivit conceptiei sale, omul nu este nici inger, nici demon, nici muritor si nici
nemuritor, iar deoarece este inzestrat cu spirit, el poate fi una sau alta, se poate ridica
la cer sau poate cadea in infern.
Incepand cu tendinta iluminista,tema omului din epoca moderna sta sub
semnul primatului ratiunii (“Sapere aude! "Aveți curajul de a vă folosi propriul simț al
rațiunii!" – Immanuel Kant).Blaise Pascal asociaza sentimentul orgoliului ratiunii cu
cel al nimicniciei, provocat de infinitatea Universului. Opera “Cugetari” constituie o
interogatie asupra conditiei umane, afirmand statutul ontologic contradictoriu al
omului in Univers: in pofida imposibilitatii de a atinge absolutul, prin constiinta sa
omul se superiorizeaza infinitatii oarbe a Universului incapabil de a se cunoaste.
Situarea in intervalul ontologic limitat de neant si infinit face din om o fiinta
contradictorie: este tot in raport cu neantul, dar este nimic in raport cu infinitul. Omul
poseda capacitatea de a rationa, ceea ce-l face maret, dar judecata sa este limitata,
ceea ce-l face sa se simta nenorocit. Aceasta nenorocire este insa dovada maretiei

2
Lazar Alina-Aurelia
Clasa a XII-a

sale, o nenorocire, de rege deposedat care are constiinta propriului destin tragic. Jean
Jaques – Rousseau indiviualizeaza omul din prisma experientelor cognitive, proprii,
adica a cunoasterii naturale, empirice, care se opune celei rationale, dogmatice. Omul
ca fiinta sociala este regasit in filozofia marxista, inspirata din idealismul hegelian.
Conditia umana se bucura de o mare diversitate in perioada contemporana ,
trecand de la pragmatism (“ O idee nu este adevarată independent de experiență, abia
aplicarea ei în concret, consecințele ei benefice în practică îi acordă valoare de
adevăr. “ Whilliam James – “Teoria pragmatistă") la idealismul schopenhauerian
(primatul Vointei, forma de reprezentare atat a lumii interioare, cat si a celei
exterioare) pana la ideea de supraom , coordonat , in acceptia filozofului Nietzsche, de
puterea vointei, a primatului instinctelor, impulsurilor si afectelor din sfera
subconstientului -omul se desavarseste numai prin ascensiune spirituala in urma
careia dobandeste puterea demiurgica ( “ Dumnezeu a murit!” – Nietzsche).
In concluzie, tematica omului este departe de a fi epuizata, constituind in
toate timpurile suportul pentru dezbaterile filosofice , nasterea unor curente si
ideologii reflectate in intreaga sfera culturala si care dispun de o varietate pe masura
complexitatii trairilor si trasaturilor umane.