Cursul nr. 10. Omul-obiect al educatiei.

Semnificatia filosofica a sintagmei

educatie umanista
10.1. Locul omului n Filosofia educatiei
Conceptiile filosofice despre om sunt circumscrise, n general, antropologiei
filosofice sau eticii. Din perspectiva Filosofiei educatiei, ntelegerea omului presupun ecercetarea
acestuia deopotriva ca subiect si obiect al educatiei.
Cautnd esenta omenescului din noi, filosofii din toate timpurile au formulat-o n
diferite sintagme, proprii conceptiei lor filosofice:
Parte a universului n antichitatea presocratica
Este relevant, n acest sens, faptul ca n cultura sumero-akkadiana a Mesopotamiei
antice, (Enuma elis, Ghilgames). Universul trecea ca un Tot, iar fiinta umana ca parte a acelui
Tot. Particularitatea omului n raport cu universul este caracterizata n opozitie cu aceea a zeilor
este muritor, efemer, limitat (Ghilgames), cu o viata fara sens (Dialogul dintre stapn si sluga),
conditia lui fiind esecul (Legenda lui Etana).
n Egiptul antic, viata omului este considerata ca o perpetua pregatire pentru
regasirea raiului pierdut al vrstei de aur, anterioara istoriei omului, perfecta si necontradictorie,
prin trecerea dincolo de viata pamnteana (mitul Tep Zepi). s9, p. 46t Tema se va regasi n cultura
greaca antica sub forma Cmpiilor elizee din poemele homerice.
n filosofia vedica a Indiei antice, omul este nteles n dubla ipostaza ca existenta
individuata (atman), el este efemer, muritor, schimbator, este fenomen, iluzie, ignoranta, supus
cauzalitatii (kharma) ca spirit (brahman), el este Unul, este vesnic, nemuritor, neschimbator, este
certitudine, este esenta. Desavrsirea umana nseamna eliberarea de sub dominatia cauzalitatii
(kharma) si integrarea n spiritul universal (brahman), punndu-se capat transmigrarilor.
n daoismul Chinei antice, omul este ipostaza superioara a principiului, realitatea
care, si ea, trebuie sa urmeze legile lui dao. n relatia om-dao, dao este realitatea suprema care
trebuie cunoscuta de catre om, pentru ca doar astfel, prin cunoastere, adica, ntre om si dao se
stabileste armonia, non-conflictul.
Pozitia omului ca parte degradata a universului si aspiratia acestuia spre desavrsire
este prezenta n numeroase scrieri presocratice grecesti, ncepnd cu poemele lui Homer,
Theogonia lui Hesiod sau mitul lui Orfeu, pna la cei sapte ntelepti, autori ai celebrelor
Sentente Cunoaste-te pe tine nsuti, Nimic prea mult, sau Masura este lucrul cel mai
bun(Chilon, Thales, Solon s.a.).
Componenta a cetatii, la Socrate, Platon, Aristotel.
Marii gnditori ai antichitatii grecesti, fara sa anuleze conceptia potrivit careia
lumea omului este supusa lumii zeilor, realizeaza, ncepnd cu Socrate, o cotitura semnificativa
ntoarcerea omului spre problemele lui. Asa cum Socrate, sub deviza preluata de la naintasi,
Cunoaste-te pe tine nsuti, cere atenienilor sa-si respecte fiecare conditia umana a valorii lui,
opunndu-se conducerii cetatii de catre nepriceputi, Platon va introduce principiul oikeiopragiei,
potrivit caruia fiecare clasa sociala trebuie sa ocupe locul firesc n functionarea cetatii militarii sa
o apere, filosofii sa o conduca, mercantilii sa o hraneasca. La rndul sau, Aristotel, ntr-o viziune
organicista, considera ca, desi rezultat al vointei oamenilor, statul este preeminent individului
individul apartine statului (zoon politikon) si nu invers, iar n raport cu individul, statul are
ntotdeauna dreptate.
Fiinta decazuta, n filosofia crestina.
Centrul de greutate a filosofiei crestine medievale l constituie opera Sfntului
Augustin. n aceasta gasim teoretizata opozitia dintre Civitate Dei (Cetatea lui Dumnezeu) si
Civitate Mundi (cetatea pamnteasca, a diavolului), omul fiind pus sa aleaga ntre omul vechi,
supus pacatului, din cetatea pamnteasca, si omul nou, absolvit de pacat, prin renastere spirituala si
nazuinta spre cetatea vesnica a lui Dumnezeu.
O amendare semnificativa a conceptiei despre om vine din partea scolasticii,
ndeosebi prin J. Scotus Eurigena, cel care, manifestnd deplina ncredere n om, ca fiinta
excelenta a lumii, ca un fel de concentrat superior al acesteia sau ca suma superioara a ei, da
omului dreptul la a se ridica la <<lumina>>, la Dumnezeu, prin intelect, ratiune, sensibilitate.
Fiinta contradictorie: stapn al universului / vierme neputincios (Blaise Pascal)

n ciuda afirmarii slabiciunii iremediabile a omului, Blaise Pascal proclama, n

Cugetarile sale superioritatea lui, ca fiinta gnditoare, asupra Universului Omul nu este dect
o trestie, cea mai slaba din natura, dar este o trestie care gndeste. Nu trebuie ca universul sa fie
narmat n ntregime ca sa-l distruga o picatura de apa ajunge. Chiar daca l-ar omor, omul ar fi
nca mai nobil, fiindca stie ca moare si fiindca despre avantajul pe care-l are asupra lui universul nu
stie nimic. Natura contradictorie a conditiei umane este si mai puternic reliefata de Pascal prin
cuvintele Ce himera este, deci, omul? Ce noutate, ce monstru, ce haos, ce subiect al tuturor
contradictiilor, ce paradox, ce minune? Judecator al tuturor lucrurilor, vierme stupid al pamntului,
depozitar al adevarului, cloaca de incertitudine si eroare, glorie si gunoi al universului. Cine va
descurca aceasta ncurcatura?
Omul este iremediabil slab, el nu poate avea ncredere n sine, ci numai n
Dumnezeu Ce vei deveni tu, omule, tu care cauti adevarata-ti conditie prin propria-ti ratiune
naturala? ... Afla, atunci, omule arogant, ce paradox esti pentru tine nsuti. Umileste-te, ratiune
neputincioasa taci, natura imbecila nvata ca omul l depaseste infinit pe om si asculta de la
stapnul tau adevarata-ti conditie, pe care n-o cunosti. Asculta de Dumnezeu.
Fiinta simbolica (homo symbolicum Cassirer)
Omul spune Cassirer traieste ntr-un univers simbolic, nu ntr-unul pur si
simplu natural. Limbajul, mitul, arta si religia sunt parti ale acestui univers, fetele multicolore care
se misca n reteaua de simboluri
De aceea, n locul definirii omului ca animal rational, ar trebui sa-l definim ca
animal simbolicum. Prin aceasta putem desemna diferenta lui specifica si putem ntelege noua cale
deschisa omului calea spre civilizatie.
Fiinta care alege (Max Scheler).
Aflat la mijloc, ntre realitatea dura a vietii si idealurile oscilante ale perspectivei
vizionare, omul lui Max Scheler traieste permanent din ceea ce este mai apropiat, din curgerea
vietii cotidiene firesti, dar nu mai putin dect din marile probleme hotartoare de viata, n fata
carora particularul se vede situat din nou undeva. n acest caz conchide Max Scheler fiecare
se raporteaza la sine nsusi, ia hotarrea singur si de la sine. Si el singur poarta, daca a gresit,
raspunderea sau vina.
Supraomul ( Fr. Nietzsche)
Daca secolul al XVIII-lea s-a ncheiat cu Kant (m. 1804), care a dus rationalismul
pna la ultimele consecinte, n criticism, secolul al XIX-lea se ncheie cu Fr. Nietzsche (m. 1900)
care, denuntnd lipsa de substanta a rationalismului, deschide calea filosofiei vietii si nihilismului.
Teoria supraomului este produsul acestor doua curente de gndire, ngemanate ntro
sinteza originala. Cu filosofia vietii se da fru liber voluntarismului, viata concreta a individului
lund locul, n temele filosofice, rationalitatii speculative, logicismului si romantismului de scoala.
Cu nihilismul se deschide calea protestului fata de valorile rationaliste si umaniste clasice,
anuntnd nasterea existentialismului.
n teoria supraomului se decanteaza ntreaga forta de concomitenta negare si
afirmare, proprii filosofiei lui Nietzsche. Esenta acestei teorii rezida n cteva idei fundamentale
* Demasca morala contemporana ca fiind o morala a sclavilorsi autentifica o
morala a stapnilor, situata dincolo de bine si de rau si justificata de Vointa de putere.
Vointa de putere nu este tendinta de a ajunge situat linistit ntr-o pozitie puternica, ci ea este
totdeauna vointa catre superioritate si depasire
* Condamna civilizatia secolului al XIX-lea si idealul crestin, ca simptom al
degenerarii si devitalizarii omului si al mortii lui Dumnezeu. Secolul 19 este mai animalic,
subpamntean, urt, realist, popular si tocmai de aceea <<mai bun>> si <<mai onest>>, plecnduse
n fata oricarei <<realitati>>, mai adevarat, dar lipsit de vointa, trist, dorind lucruri ntunecate,
fatalist. Fara timiditate sau respect fata de <<ratiune>>, sau fata de <<inima>> convins adnc de
domnia dorintelor.
* Da credit valorilor vitale, n detrimentul celor morale si propune ca salvator al
civilizatiei supraomul, ca om al creatiei si al autodepasirii, precum si constituirea unei elite a
celor tari. Omul transformator este cel care creaza. El este omul propriu, care are realitate.
Natural <<creator>> nu este omul care munceste fizic, ci cel care creaza cu usurinta, cel care

instituie valori Pentru creator nu exista o lume cu sens, gata facuta Dumnezeu este o
contradictie n raport cu libertatea umana.
Fiinta solitara (filosofii existentialisti)
Existentialismul este curentul filosofic cel mai explicit angajat ntr-o filosofie a
omului, prin excelenta. Aparut ca reactie la temele filosofice care parasesc tematica omului, dar si
la fenomenele de criza ale culturii moderne, analizate, de altfel, de O. Spengler, existentialismul sia
propus ca obiectiv programatic punerea sub lupa filosofiei a omului concret, autentic.
Existentialismul este, astfel, o reactie a filosofiei omului contra filosofiilor ratiunii si ideilor (D.
Julia). Conceptul central al acestei filosofii este existenta. Existentialistii concep omul ca
existent, nainte de a fiinta (Existenta precede esenta J. P. Sartre). Numai omul, nsusi, este cel
care poate da sens vietii sale, printr-o alegere libera. Omul nu poate refuza alegerea, ntruct el este
condamnat la libertate, o libertate absoluta, care face ca omul sa traiasca n neant, incapabil sa
acceada la fiinta, la autenticitate. Solitudinea individului concret este ridicata la rangul de tema
filosofica, din care decurg teme derivate, precum:
- contingenta existentei umane;
- aruncarea, parasirea, absurdul existentei umane;
- nstrainarea omului;
- neputinta ratiunii;
- singuratatea si fragilitatea existentei umane;
- libertatea ca neant.
Conceptul existentei este pus n corelatie cu transcendenta, n raport cu care
existenta umana apare ca o cadere, ca un a fi nainte de sine (M. Heidegger), ca un proiect
(J.-P. Sartre), ca tendinta si comunicare (K. Jaspers), ca refuz sau invocare (G. Marcel).
Dictionarele de filosofie prezinta existentialismul ca fiind structurat pe doua grupari
* Gruparea crestina ( S. Kierkegaard, K. Jaspers, G. Marcel, M. Buber), care
considera transcendenta de natura divina.
* Gruparea atee (M. Heidegger, J.-P. Sartre, A. Camus), care considera
transcendenta ca fiind omul nsusi, ca proiect, ca realizare a lumii.
n dictionarul de filosofie al lui Didier Julia se propune luarea n considerare si a
urmatoarei dihotomii, considerata mai cuprinzatoare
* Filosofia existentiala, care cauta sa nteleaga viata concreta a omului n lume si n
istorie, descriind atitudinile fundamentale ale acestuia (Kierkegaard, Jaspers, Merleau-Ponty)
este o descriere empirica a existentei.
* Filosofia existentialista, care cauta sa nteleaga fiinta omului, realitatea ontologica
a Dasein-ului (a fi aici) (Heidegger, Sartre). Este o metafizica n cautarea semnificatiei
fundamentale a existentei.
Pentru exemplaritatea cugetarii filosofice, merita retinut punctul de vedere al lui
Sren Kierkegaard, fondatorul existentialismului, cu privire la stadiile pe drumul vietii ale
omului concret stadiul estetic, sau sensibil, stadiul etic sau meditativ si stadiul religios.
n istoria stiintelor despre om s-au utilizat si alte sintagme:
Fiinta care se joaca (homo ludens).
Fiinta creatoare.
Fiinta care semnifica (homo significans filosofii semiologi).
Fiinta care estimeaza (homo aestimans) etc.
ntrebarile fundamentale ale omului obisnuit, pus n fata limitelor existentei sale, nusi
gasesc raspunsuri adecvate dect pe baza tnarmsrii lui cu instrumente teoretice adecvate, prin
educatie. Sensul vietii, soarta omului, natura binelui moral, fericirea, libertatea, dreptatea sunt
teme general-umane care au nevoie de semnificatiile conceptuale dobndite prin educatie. Homo
epystemicus, chiar daca nu poate fi identificat cu filosoful, trebuie sa fie o realitate mereu prezenta,
mpreuna cu homo aestimans, cu homo faber, cu homo symbolicum etc. De altfel, filosoful este o
fiinta inutila valoric, daca nu se regaseste, la dimensiuni rezonabile, n constiinta fiecaruia dintre
noi. Mai mult, putem aprecia ca cu ct filosofia ca agent educational este mai prezenta n viata
omului obisnuit, cu att sansa de a nu trece pe lnga viata (N. Hartmann) este mai accesibila
acestuia.

10.2 Omul ca valoare-scop si educatia umanista

A. Sa nu privim niciodata omul ca mijloc, ci ntotdeauna ca scop
Din perspectiva filosofica, sintagma educatia umanista semnifica acel model
educational care pune n centrul preocuparilor latura spirituala a existentei omului. Potrivit lui
Tudor Vianu, omul este valoare spirituala. Omul concret este o fiinta vie, dar ceea ce face
diferenta, asa cum am vazut, este spiritualitatea lui. Oricare dintre determinatiile valorii umane,
chiar daca au suport material (hrana, mbracaminte etc. ) se nsumeaza la scara fiintei umane
generice ca spiritualitate. Prin urmare, n afara actiunii de mobilare a spiritului prin educatie, omul
ramne o specie a regnului animal.
n educatie orice valoare se raporteaza la interesul uman, acesta fiind ratiunea nsasi
a educatiei.
mpartirea valorilor n valori-mijloc si valori-scop (T. Vianu) pune n evidenta
caracteristicile incontestabile ale valorilor-scop, ca scop al educatiei:
Teza omului ca valoare-scop a fost enuntata, astfel, pentru prima data explicit,
de Immanuel Kant. Nu exista valori-scop care sa nu defineasca omul, n una din ipostazele sale. Cu
exceptia valorii religioase, care, n interiorul unei doctrine deiste asupra omului, poate fi valoarescop
n afara omului, ca valoare-scop a divinitatii, toate celelalte valori-scop (morale sau estetice)
se raporteaza la om. Scopul este al omului, pentru om.
Din perspectiva educationala, valorile-scop sunt, fiecare n parte, tinte ale educatiei
ca laturi ale desavrsirii personalitatii umane. Educatia morala, estetica, religioasa reprezinta
domenii indispensabile ale educatiei, reprezinta diferenta specifica necesara identificarii omului ca
om si a educatiei ca educatie umanista..
Conceptul teleologic, al scopului, se defineste, n ultima instanta, ca nchidere a
ciclului actiunii educative prin ntoarcerea spre sine a agentului. Este vorba, binenteles, de un
sine individual si/sau colectiv.
Dupa criteriile utilizate de Tudor Vianu, putem caracteriza omul ca valoare, astfel
Este valoare personala. Chiar daca identificam omul ca fiinta generica, la scara
umanitatii, valoarea lui nu poate fi gndita n afara omului concret, cu determinatiile lui
antropologice, etice, sociologice, psihologice, politice etc. Educatia, n acest sens, trebuie sa ia n
seama aceasta diversitate si multiplicitate valorica.
Este n acelasi timp o valoare aderenta si libera. Este aderenta, ca valoare personala
realizata fiecare n parte este om n masura n care da valorilor asimilate prin educatie nota
personalitatii sale. Este libera, ca valoare umana aflata n sfera dezirabilului, prin ceea ce semnifica
general-umanul educatia autentica, dincolo de efortul de particularizare si diferentiere, porneste
de la valori general-umane ce definesc omul ca umanitate rationalitate, moralitate, libertate,
credinta, constiinta de sine etc.
Este o valoare integrativa. Centru al universului valorilor, cum am mai spus, omul
integreaza prin educatie tot ceea ce reprezinta valoare. Omul este valoare integrabila doar n raport
cu divinitatea, cu transcendenta. Acest raport este, nsa, unul de factura speciala, care, odata
acceptat, schimba radical sensul si semnificatia actului educational, pregatind omul pentru un alt
tip de umanitate aceea preocupata deplin si definitiv de cautarea divinitatii.
Este o valoare amplificativa. Constiinta autenticitatii si lupta pentru realizarea ei
prin educatie determina n om mbogatire, intensificare, purificare, creatie. Constiinta realizarii ei
depline produce naltarea omului n semnificatiile pe care le da vietii sale.
Autenticitatea fiintei umane ca bogatie si totodata particularitate a determinatiilor
sale n sfera omenescului reprezinta, pentru educatie, cel mai nalt ideal.
B. Postmodernismul si problematica educatiei umaniste
Citndu-l pe Ortega y Gaset, Ernest Cassirer constata ca n lumea noastra moderna
asistam la o prabusire a teoriei clasice, grecesti, a existentei si, prin urmare, a teoriei clasice despre
om.
Ceea ce la E. Cassirer se numeste lumea noastra moderna este, n viziunea unui
important segment al eseisticii filosofice, epoca postmoderna. Analiznd punctele de vedere ale
postmodernistilor si ale celor care i-au studiat, putem formula cteva caracteristici de esenta ale
acestei epoci, referitoare la educatia contemporana:

Proclamarea drepturilor omului ca fundament al oricarei viziuni despre om si

educatia lui.
nlocuirea rigorismului absolutist kantian al imperativului categoric cu un relativism
total, bazat pe autonomia nelimitata a individului problematica omului generic este nlocuita cu
problematica omului concret. Modelul este prezent n tot ceea ce nseamna ofensiva noului tip de
comportament educational beneficiarul educatiei ia materialul educatiei ca pe o oferta deschisa, la
care se raporteaza pe deplin liber, n functie de interesele sale.
nlocuirea valorilor morale absolute cu valorile narcisic-hedoniste ale fericirii
personale, intimiste si materialiste. Potrivit lui Gilles Lipovetski, societatile noastre au suprimat
toate valorile legate de sacrificiu, fie ele comandate de viata de apoi sau de finalitati profane,
cultura cotidiana nu mai este hranita de imperativele hiperbolice ale datoriei ci de bunastarea si de
dinamica drepturilor subiective, iar noi nu mai recunoastem obligatia de a ne atasa de altceva dect
de noi nsine. Educatia se confrunta aproape dramatic cu destructurarea valorilor traditionale.
Educatorul clasic se trezeste, adesea, fara auditor, devenind depasit, anacronic, desuet. Asistam, n
fapt, la o rasturnare totala a modelelor de adaptare. Are loc o adaptare a educatorului la
personalitatea celor educati si nu invers.
Dezvoltarea a doua ofensive la fel de periculoase: una a vechiului rigorism, laic sau
religios, resuscitat sub imperiul invocatului pericol de disolutie a societatii sub influenta
liberalismului excesiv, un rigorism care propune ntoarcerea la dogme, la disciplina, la ascultare, la
coercitie n numele umanitatii sau al puterii divine cealalta, a noului liberalism, producator de
excludere profesionala, ghetouri, familii fara parinti, analfabeti, bande, care afecteaza igiena vietii
si provoaca gangrena drogurilor, violenta juvenila, cresterea numarului de violuri si de omoruri.
Educatia este, adesea, repetenta n fata unor asemenea ofensive, pierzndu-si unitatea si coerenta.
Extinderea individualismului, sub doua aspecte antagoniste:
- individualismul responsabil, integrat si autonom, preocupat sa gestioneze si mobil
pentru marea majoritate; este prima ncercare de reconciliere a educatiei formale cu ofensiva
individualismului.
- individualismul iresponsabil, inadaptat, surescitat, fara viitor pentru noile minoritati
dezmostenite; este lumea pe care educatia formala n-o stapneste, n care se naste un proces de
autoeducatie, pe baza unor valori si norme interne, marginale.
Relativizarea relatiei subiect-obiect n educatie, opozitia tare, proprie modernitatii,
fiind sparta, diluata, ceea ce duce la proclamarea unui subiect slab (Vattimo) si a unui obiect
realitatea, ob-jectum (ceea ce sta n fata si se opune) mai putin opac, virtualizat, adus la forma
unui simulacru sub influenta mass-media si a bombardarii fiintei umane cu un numar nelimitat de
imagini. Realitatea devine o lume a fantomelor (Derrida), relatia subiectului cu aceasta fiind una
inconsistenta, fluida, incerta, alterabila, singura certitudine fiind replierea subiectului asupra lui
nsusi. Educatia ca actiune deliberata, formala, institutionalizata si cauta, n aceasta relativizare,
reperele.
Se propune, n consecinta, un nou tip de umanism, care sa realizeze reconcilierea inimii
cu sarbatoarea, a virtutii cu interesul, a imperativelor viitorului cu calitatea vietii de acum. Prin
urmare, se propune afirmarea n educatia umanista a individualismului responsabil mpotriva
individualismului iresponsabil. Nu exista sarcina mai importanta dect aceea de a provoca reculul
individualismului iresponsabil, de a regndi conditiile politice, sociale, antreprenoriale, scolare,
capabile de a face sa progreseze individualismul responsabil Desi n prezentul paragraf am
folosit doar punctul de vedere al unui singur autor, poate nu cel mai nsemnat, concluziile acestuia
sunt n nota generala a curentului umanistm post-modern: omul cu sine nsusi, individualitartea,
autonomia, libertatea de alegere pna la ultime consecinte (de a alege modelul uman fara
preconceptie, de a refuza orice, de asi stabili regulile, interdictiile, permisiunile, de a alege viata
sau moartea). Vor marsa n aceasta directie, n afara celor pomeniti, Martin Heidegger, JeanFrancois Lyotard, Baudrillard s.a.