Cursul nr. 9: Cultura si educatie.

Cultura si civilizatie n actul educational

9.1. Conceptul de cultura n filosofia contemporana
Potrivit lui Kroeber si Klukhohn, cultura omului n lume se defineste prin trei tipuri de
relatii: cu natura, cu omul, cu valoarea.
Cultura este definita de majoritatea filosofilor la nivelul celui de-al treilea tip de relatii ale
omului: la nivelul relatiei omului cu valoarea.
A Preocupari privind definirea culturii
Etimologic, termenul cultura este de origine latina, folosit initial de romani, cu sensul de
cultivare a pamntului, apoi raspndit n epoca moderna, la nceput cu sensul de cultura a cartilor,
apoi cu acela de formare generala a spiritului. Cu secolul al XIX-lea se formuleaza primele idei
sistematizate asupra culturii, sub influenta studiului asupra culturilor primitive.
n filosofia contemporana termenul este utilizat n mai multe sensuri, din care rezulta
semnificatii mai mult sau mai putin cuprinzatoare
n sens restrns, termenul cultura se situeaza n aria de cuprindere a vietii spirituale,
desemnnd fie ansamblul valorilor spirituale, n genere, fie, mai restrns, valorile literaturii si
artei.
n sensul cel mai larg, termenul de cultura desemneaza tot ceea ce este produs al
interventiei omului, deci deopotriva ansamblul valorilor spirituale si al celor materiale, create
de om n relatiile sale cu natura, cu ceilalti oameni, cu valorile.
Nu putem nega valoarea explicativa a niciunuia dintre aceste sensuri, fiecare dezvoltnd, n
interiorul propriului univers conceptual, teme majore ale perspectivei filosofice asupra culturii.
Dictionarul de filosofie (1978) defineste cultura ca totalitate a produselor materiale si
spirituale ale muncii omenesti, rezultate ale activitatii oamenilor de transformare constienta a
mediului lor natural si social, ale dezvoltarii si perfectionarii omului
n consens cu acest mod de definire a culturii, Alexandru Tanase considera cultura ca
ansamblu de produse cumulative ale cunoasterii si practicii umane, iar C.I. Gulian o defineste
ca totalitatea actelor si realizarilor de bunuri si valori, ncepnd de la bunurile economice si
tehnice, trecnd prin institutii politice si juridice, culminnd n manifestarile morale, artistice si
teoretice
La celalalt pol se situeaza definitia data culturii de Simion Mehedinti: suma tuturor
creatiilor sufletesti (intelectuale, etice si estetice) care nlesnesc individului adaptarea la mediul
social sau si mai restrns, de Ioan Petrovici: organizarea unitara a tuturor puterilor sufletesti,
sau constiinta ct mai completa de sine nsusi, sau promovarea omului spre umanitate.
Aceste definitii se regasesc n conceptiile unor gnditori occidentali, ca Dilthay, Spengler,
Nietzsche sau, mai apropiat noua, la sociologul Abraham Moles. Acesta din urma, n
Sociodinamica culturii considera ca cultura apare ca principalul material al gndirii, ca un
bun, un continut, un existent, n raport cu viata spiritului. Ca materie a gndirii, cultura reprezinta
ceea ce exista, gndirea ceea ce se face din ea; gndirea este devenirea culturii.
Ca o sinteza a definitiilor de mai sus, vom observa urmatoarele:
Nu exista, n mod real, o opozitie ntre definitiile din prima categorie (cele n sens larg)
si cele din a doua categorie (cele n sens restrns). Si unele si altele releva un fapt incontestabil
cultura apartine omului, se identifica prin spiritualitatea acestuia, si prin realizarile valorice de care
acesta este capabil, ca urmare a unirii spiritului cu mediul sau natural si social.
ntruct la baza culturii sta ideea de valoare, idealitatea culturii nu se opune
materialitatii ei. Ca ansamblu de obiecte, cultura este data de specificul spiritual al acestui
ansamblu, fie el de epoca, de rasa, de generatie sau de influenta religioasa ca spiritualitate, cultura
este aderenta obiectelor prin care fiinteaza, fie ele obiecte de utilitate biofiziologica, simbolica sau
rational-spirituala.
n toate modalitatile de definire exista ideea ca cultura se evidentiaza prin gradul de
mobilare a spiritului uman, deci prin nivelul de educatie. Practic, ntre nivelul de educatie al unei
persoane (colectivitati, natiuni) si nivelul lor de cultura exista aproape sinonimie.
9.2. Continutul si sfera culturii
I.Continutul culturii:
1. Vointa culturala: un anume patetism al sufletului, dispus pe doua coordonate una

pur volitiva, o tensiune launtrica si una intelectuala si sentimentala, un postulat optimist,

credinta n puterea si nevoia creatiei. Opusul tensiunii launtrice este indolenta culturala si
morala, iar opusul postulatului optimist este pesimismul, automatismul.
2. Valoarea culturala: se comporta ca o cauza finala, urmarind ntruparea ei ntr-un
material.
3. Bunul cultural: este ntruparea valorii culturale.
4. Actul cultural: actul de realizare a valorii, care poate fi subiectiv (prin contemplatie)
sau obiectiv (prin creatie).
II.Sfera culturii:
Cu privire la valori:
a) cultura partiala;
b) cultura totala.
Cu privire la numarul indivizilor la care se poate aplica:
a) cultura individuala;
b) cultura sociala.
Al. Tanase prezinta continutul culturii sub sintagma momente constitutive, enumernd
patru asemenea momente:
1.Cunoasterea (momentul gnoseologic), presupune dialogul subiectului axiologic cu
lumea n mai multe directii:
- cunoasterea valorilor existente;
- cunoasterea realitatii n care omul actioneaza;
- cunoasterea tendintelor si proiectarea viitorului.
2. Valoarea (momentul axiologic), presupune raportarea omului la lumea valorilor, ca
valabilitati n sine, ordonatoare asupra actiunii de faurire a bunurilor culturale.
3. Creatia (momentul creator), ca act de valorizare, de trecere a naturalului n axiologic, a
valorii ca posibilitate n valoare ca realitate reprezinta saltul de la natural la cultural.
4. Comunicarea (momentul comunicational), ca trecere a valorii de la creator la
consumator, de la individ la societate si de la societate la individ. Autorul prezinta specificul
comunicarii moderne a culturii, marcata de conceptiile analitice, semiotice si de filosofia
limbajului, cu influente att asupra creatorului, ct si a receptorului de cultura. Se pune n evidenta
tot mai mult conditia receptorului de a fi n acelasi timp creator, prin rolul sau activ n procesul
receptarii. Paradigmele contemporane ale educatiei pun n valoare n mod deosebit aceasta
dimensiune a cominicarii culturii.
9. 3. Cultura si civilizatie
Nu putem ntelege pe deplin insertia culturii n viata omului, prin educatie, fara sa apelam la
civilizatie. Cele doua notiuni, cultura si civilizatie au circulat n filosofie si istorie, ca si n
antropologie ca notiuni-pereche, nedespartite, interdefinibile si interdependente n continut si
modalitati de manifestare. Filosofia culturii cunoaste numeroase puncte de vedere, adesea
contradictorii cu privire la relatia dintre cei doi poli ai manifestarilor valorice ale umanitatii, fapt
pentru care o imagine, chiar si sumara a acestor puncte de vedere este deosebit de utila Filosofiei
educatiei.
A Conceptul de civilizatie
Etimologic, termenul civilizatie este de origine latina (civilis, civilitas), desemnnd, n epoca
romana, calitatile generale ale cetateanului (civis), n relatiile cu ceilalti membri ai cetatii (forma
prezenta si astazi, n limba romna, sub sintagma civilizat).
Cu sensul actual, termenul a fost introdus de rationalistii secolului al XVIII-lea, ndeosebi de
Voltaire si de enciclopedisti, ca marca a saltului facut de comunitatea umana n raport cu epoca
ntunecata a Evului mediu.
Stiintele contemporane dau ntelesuri relativ diferite termenului, dupa cum utilizeaza criteriile
priprii de definire.
1.Criteriul social-istoric: identifica civilizatia ca treapta distincta n progresul umanitatii,
asimilata cu tipurile istorice de comunitate umana civilizatia primitiva, civilizatia antica, civilizatia
medievala, civilizatia moderna, civilizatia contemporana
2.Criteriul tehnic; descrie modelele tehnice de actiune umana dominante civilizatia neolitica,

civilizatia bronzului, a fierului, industriala, tehnocratica, tehnologica, informatica sau informational

3.Criteriul antropologic cultural: pune n evidenta originalitatea ireductibila a diferitelor
culturi, ca rezultat al aportului popoarelor si natiunilor la tezaurul universal al culturii civilizatia
romana, greaca, egipteana, indiana, japoneza, asiro-babiloniana etc.
4.Criteriul spiritual: pune n evidenta particularitatile spirituale ale unor religii (civilizatia
budista, crestina, islamica etc) sau ale unor modalitati de expresie culturala (civilizatia cartii,
audiovizuala, a loisirului etc.)
5.Criteriul etnografic: considera civilizatia ca ansamblu original structurat si stabil de caractere
proprii unei comunitati umane, de natura intelectuala, artistica, morala si materiala, ceea ce duce la
identificarea unor civilizatii distincte pentru orice comunitate umana concret determinata civilizatia
este nteleasa, aici, ca determinare originara a umanului, prima conditie a civilizatiei fiind, cum
observa
August Comte, actiunea omului asupra naturii, trecerea lui de la natura la cultura.
B. Relatiile dintre cultura si civilizatie
Punctele de vedere filosofice cu privire la relatiile dintre cultura si civilizatie sunt diversificate
si adesea controversate. Sunt prezente atat conceptii cu privire la unitatea lor, ct si unele care le
aseaza
n raport de opozitie si chiar de contradictie ireconciliabila.
Iluminismul cunoaste o varietate de puncte de vedere a caror caracteristica este identificarea
diferentei, fara unitate si fara contradictie unii filosofi fac distinctie ntre cultura ca ansamblu de
bunuri
materiale si civilizatie ca ansamblu de bune maniere n comportamentul public altii fac diferenta
dintre
cultura ca bogatie sufleteasca si spirituala a indivizilor si civilizatie ca perfectionare a institutiilor si
relatiilor sociale. Este si modul n care vede Kant problema, atunci cnd identifica cultura cu
perfectiunea si disciplina ratiunii, iar civilizatia cu perfectionarea relatiilor sociale pe baza bunelor
maniere si a respectului.
Filosofia moderna a valorilor scoate n evidenta curente care pun n opozitie cultura si
civilizatia (filosofia vietii, spiritualismul, existentialismul) prima este identificata cu valorile
traditionale de natura spirituala (artistice, religioase, filosofice, stiintifice), cea de-a doua cu
fenomenele
tehnico-economice, politice si sociale concrete. Prima este o lume a armoniei, a perfectiunii, a
libertatii
si creatiei, cea de-a doua este o lume a conflictului, a luptei, interesului, dominatiei, transformarii,
distrugerii.
Filosofiei moderne i apartin si puncte de vedere care duc opozitia pna la conflictul
ireconciliabil dintre cultura si civilizatie. Este cazul lui Otto Spengler, care vede n civilizatie faza de
decadere si moarte a culturii si a unor existentialisti care fac din civilizatie un blestem al omului
modern, un monstru care devoreaza tot ceea ce este valoare n societate.
Interpretarile marxiste sunt dominate de o dualitate a evaluarii: pe de o parte, recunosc
civilizatiei caracterul distructiv, dar numai n varianta capitalista, ca rezultat al relatiilor de
exploatare,
iar pe de alta parte supraliciteaza caracterul constructiv, dinamic si progresist al civilizatiei n
varianta
socialista.
Punctul nostru de vedere este acela ca civilizatia este indisolubil legata de cultura, ntr-un binom
cultura-civilizatie, n care perspectiva culturala este una diacronica, iar cultura reprezinta latura
subiectiva, activa si dinamica de creatie si luare n stapnire de catre om a valorilor prin educatie,
latura n care natura valorica a existentei este nca dominanta, n timp ce perspectiva civilizatorica
este una sincronica, n care civilizatia reprezinta latura obiectiva si obiectivata, relativ stabila, latura
n care naturii (valorice) i place sa se ascunda (Parmenide), sub stratul obiectelor prin care se
manifesta:curente artistice si literare, mod de trai, mod de productie, stil cultural, moravuri si morale,
stiinte, religii, institutii, tipuri de comunitati umane etc.
9.4. Cultura-educatie-civilizatie

Relatia cultura-educatie-civilizatie pune n evidenta dependenta reciproca dintre modelul

cultural si cel educational n dinamica vietii sociale. Asa cum am vazut, educatia rezolva un
moment (o componenta) esential(a) a culturii comunicarea acesteia. Prin educatie, creatiile
materiale si spirituale ale oamenilor sunt puse sa actioneze n folosul omului:
Omul ia act de existenta valorilor culturii;
Omul nvata sa pastreze, sa foloseasca, sa dezvolte, sa perfectioneze valorile
dobndite; el transforma valorile sociale n valori personale;
Omul si proiecteaza scopuri si idealuri, si regleaza comportamentul n functie
de valorile asimilate prin educatie.
Civilizatia este cadrul concret n care omul se manifesta ca om. Este produsul nivelului si
eficientei actului educational. Nu ntmplator, n toate comnitatile dezvoltate relatia
educatiecivilizatie
este gndita ca relatie de cauzalitate, n care educatia este ntotdeauna cauza.