1. Morală, deontologie, etică: delimitări conceptuale.

Așadar, etica reprezintă totalitatea normelor de conduită morală, iar morala include
ansamblul normelor de convieţuire, de comportare a oamenilor unii faţă de alţii şi faţă de
colectivitate, şi a căror încălcare nu este sancţionată de lege, ci de opinia publică.
Deontologia reprezintă doctrina privitoare la normele de conduită
şi la obligaţiile etice ale unei profesiuni.
Normele de deontologie profesională prescriu reguli cu privire la exercitarea profesiunii
respective în societate. Aceste norme se regăsesc în instrucţiuni, statute, coduri etc., adoptate de
autorităţile internaţionale şi naţionale abilitate.

1. Corelația dintre integritate și moralitate, legalitate și religie.

Religia nu este același lucru cu moralitatea. Așadar, etica și religia răspund unor întrebări
diferite. În timp ce etica răspunde la întrebări precum „ce acțiuni sunt bune în sine?”, „ce datorii
morale avem?”, „cum arată un om virtuos?”, religia răspunde la întrebări existențiale de tipul „ce
se întâmplă cu noi după moarte?”, „există o divinitate dincolo de lumea în care trăim?”, „cine este
adevăratul dumnezeu?”. Desigur, și religia răspunde la întrebări de tipul cum trebuie să ne
comportăm, dar scopul ultim nu este totuși acela de a indica ce trebuie să facem în sine, ci cum să
ne purtăm pentru a evita iadul.
Moralitatea nu este același lucru nici cu legalitatea. La fel ca în cazul religiei, e foarte ușor
să le confundăm. Asta pentru că ne așteptăm ca legile să fie drepte și în conformitate cu valori
morale universale. În general, legile codifică și impun prin sancțiuni juridice o serie de reguli
considerate a fi esențiale pentru bunul mers al unei societăți. Sfera moralității este însă mult mai
largă, iar reguli morale precum „să nu minți” nu sunt prinse în sistemul de legi decât în măsura în
care generează anumite prejudicii de natură financiară sau juridică.

3. Integritate personală și integritatea publică

Noţiunea de integritate
Ea exprimă calitatea de a fi sau de a rămâne intact, întreg, de a-şi păstra nealterate calităţile.

Integritatea personală
Din perspectivă individuală, se poate spune că integritatea este o chestiune de opţiune
personală; ea ţine de asumarea unui set de valori, de norme etice de conduită profesională şi
personală, de asigurarea unui anumit grad al respectului de sine. Din exterior, integritatea
individului este evaluată şi cuantificată, fie prin prisma elementelor ce configurează conştiinţa
colectivă, fie prin prisma conformării cu regulile obligatorii din acest domeniu.
Integritatea alături de comportamentul etic, stau la baza succesului unui proces de leadership
de lungă durată. Integritatea personală presupune ca individul să fie autentic cu propria sa
persoană dar şi cu alte persoane, precum şi să facă ceea ce zice că face.
Integritatea publică.
Orice cultură organizaţională are la bază un set de valori, comportamente, principii
şi norme care exprimă fără echivoc sănătatea fiecărei organizaţii, în corelaţie directă cu
nivelul de integritate al acesteia.
 În general, sunt promovate şapte principii relevante din perspectiva integrităţii vieţii publice:
- altruism
- integritatea
- obiectivitatea
- responsabilitatea
- transparență
- onestitatea
- capacitatea de conducere

4. Funcțiile sociale ale moralei.

Funcţia cognitivă – adică de cunoaștere.

Funcţia normativă (axiologică) – care subliniază relaţia dintre valoare şi normă, în lumea
moralei.
Funcţia persuasivă – etica ca ştiinţă normativă nu numai explică, ci şi convinge, pe calea
deschiderii conştiinţei despre raţionalitatea şi eficienţa respectării normelor morale.
Funcţia educativă- cunoaşterea binelui are un efect nemijlocit educativ ce antrenează direct
respectul şi practicarea lui.

5. Principiu, valoare/ nonvaloare, virtute/viciu, regulă morală

Principiile morale sunt acele norme de maximă generalitate care îşi propun să integreze şi
să coordoneze într-un sistem coerent diferitele reguli morale, oferind totodată un criteriu
universal de decizie morală justă într-o cât mai mare varietate de situaţii posibile.

Valorile morale reprezintă standarde ale binelui pe care le asumăm, la nivel individual sau
comunitar.

Normele morale se disting de „poruncile“ religioase, de prescripţiile juridice şi de

instrucţiuni prin câteva trăsături distinctive: se referă la actele noastre libere, cu consecinţe asupra
celorlaţi sau / şi asupra propriei noastre persoane; forma cea mai caracteristică sunt expresiile
normative categorice şi universalizabile care formulează anumite obligaţii sau datorii de a săvârşi
fapte de natură să potenţeze valoarea intrinsecă a umanităţii.

Virtuţile morale sunt însuşire morală pozitivă a omului; însuşire de caracter care
urmăreşte în mod constant idealul etic, binele; integritate morală.
6. Moral – imoral – amoral – nonmoral: etichete ale comportamentului uman

Morala este ştiinţa armoniei şi a echilibrului între sine şi societate.

Imoralitatea este opusul moralităţii, suma viciilor sociale (egoism, răutate, ură,
orgoliu, minciună, ipocrizie, dispreţ etc.), este starea de dezechilibru în favoarea drepturilor şi
pe socoteala îndatoririlor individului
 Amoralitatea este o stare neutră intermediară sau nehotărâtă între moralitate şi
imoralitate. Ea desemnează gradul cel mai mic de moralitate şi, în acelaşi timp, cel mai mic
grad de imoralitate. Ea înseamnă izolare, individualism, indiferenţă socială.

7. Autonomie morală și responsabilitatea personală

Sensul uzual al „autonomiei” în filosofia morală trimite, într-un fel, la un ideal către care ar fi
de dorit să tindem și care se apropie de înțelesul etimologic al termenului. A fi „auto-nom”
înseamnă „a-ți da singur regulile”. Dar autonomia nu este același lucru cu un soi de anarhie
morală. Nu înseamnă „a-ți da orice reguli care îți convin sau îți aduc avantaje la un moment dat”.
Idealul moral al autonomiei nu acordă o greutate specială intereselor noastre imediate.

8. Responsabilitatea socială a specialistului

În întreaga sa activitate, inginerul va acţiona aplicînd următoarele principii deontologice:
1. Desfăşurarea activităţii profesionale la nivelul calitativ cel mai înalt, cu responsabilitate şi
cinste faţă de firmă şi client;
4. Realizarea numai acelor sarcini sau lucrări pentru care are competenţa necesară;
5. Apel la sfatul şi experienţa altor specialişti, ori de cîte ori interesele firmei sau clientului
vor fi mai bine servite în acest mod;
7. Furnizarea de informaţii tehnice corecte, comparabile pe plan internaţional;
11. Respectarea drepturilor şi intereselor de proprietate ale altor persoane sau firme.

9. Dilemele etice: tipuri și modalități de gestionare

Caiet.

10. Etica socială în condițiile societății cunoașterii.

Schimbările globale, la care asistăm în prezent, sunt comparabile cu acelea care au adus
schimbarea de la societatea bazată pe agricultură la societatea industrială. Schimbarea reprezintă,
de fapt, accentuarea acelei componente, care aduce creşterea prosperităţii şi a nivelului de trai.
Revoluţia ştiinţifică a permis iniţial gestiunea tehnologizată a informaţiei, pentru ca ulterior să ne
întrebăm: nu putem extinde tehnologia şi asupra cunoaşterii? Noua societate încearcă să aducă
conceptul „cunoaşterii” în sfera tangibilului. Astfel, cunoaşterea poate deveni motorul
dezvoltării în orice activitate umană.

11. Responsabilitatea socială a organizației (corporativă)

Drepturile omului
Principiul 1. Promovarea şi respectarea drepturilor omului proclamate în diferite tratate
internaţionale;
Principiul 2 Companiile nu trebuie să fie implicate în situaţii în care se încalcă drepturile
omului.
Munca
 Principiul 3 Respectarea libertăţii de asociere şi recunoaşterea efectivă a dreptului la
negociere colectivă;
Principiul 4 Eliminarea tuturor formelor de munca forţată şi obligatorie;
Principiul 5 Abolirea efectivă a muncii copiilor;
Principiul 6 Eliminarea discriminărilor la angajarea în câmpul muncii.
Mediul ambiant
Principiul 7 Companiile trebuie să manifeste grijă faţă de mediu;
Principiul 8 Întreprinderea măsurilor pentru promovarea unei mai mari responsabilităţi
ecologice;
Principiul 9 Încurajarea dezvoltării şi multiplicării tehnologiilor ce nu dăunează mediului
ambiant.
Lupta cu corupţia
Principiul 10 Companiile trebuie să lupte cu toate formele de corupţie, inclusiv cu extorcarea
şi mita.

12. Comunitatea academică: structură și criterii de apartenență

Comunitatea academică este constituită din totalitatea persoanelor care desfăşoară activităţi
manageriale, didactice, ştiinţifice de cercetare, de organizare, îndrumare şi control ale activităţii
în domeniul învăţământului şi administrării, precum şi a celor care asigură funcţionalitatea
instituţiei şi cei care studiază:
• personal ştiinţifico-didactic ((cercetător ştiinţific, cercetător ştiinţific superior,
coordonator şi principal) (asistent universitar, lector universitar, conferenţiar universitar, profesor
universitar);
• personal didactic auxiliar (bibliotecar, informatician, inginer, laborant, metodist);
• alte categorii de personal: personal administrativ, personal tehnic, personal auxiliar de
deservire
• studenți de la Ciclul I, II, III din învățământul superior.

De la fiecare membru al Universității se cere respectarea următoarelor norme de etică și

deontologie:
• a) să nu afecteze drepturile, libertățile și independența membrilor comunității;
• b) să nu susțină și să nu promoveze interese financiare ce contravin obligațiilor
profesionale;
• c) să manifeste un comportament imparțial, fără a oferi tratament preferențial unor
persoane fizice sau juridice;
• d) să păstreze patrimoniul universitar și să-l folosească exclusiv pentru activități
autorizate;
e) să informeze administrația Universității despre orice fraude, acte de corupție, manifestări
de corupție, practici ilegale, încălcări ale drepturilor și ale libertăților fundamentale ale persoanei,
acțiuni sau inacțiuni care amenință sau prejudiciază interesul public.

13. Etică universitară: principii și valori. Carta universitară.

 Etica universitară (academică) este un domeniu aflat la intersecția dintre etica cercetării,
managementul eticii în organizații (din zona academică) și deontologia profesională a
cercetătorului sau profesorului.
Principiile de bază care guvernează organizarea şi funcţionarea universității sunt:
a) principiul autonomiei universitare şi principiul libertăţii academice;
b) principiul răspunderii publice;
c) principiul asigurării și îmbunătățirii continue a calităţii;
d) principiul centrării educaţiei pe student;
e) principiul echităţii şi transparenţei;
f) principiul eficienţei manageriale şi financiare;

Carta universitară.
Prezenta Cartă asigură cadrul necesar desfăşurării a unui învăţământ orientat spre valoare,
creativitate, formarea capacităţilor cognitive, capacităţilor volitive şi capacităţilor acţionale,
dobândirea unor cunoştinţe fundamentale şi competenţe (cunoştinţe, abilităţi şi atitudini) de
utilitate directă, în profesie şi în societate.

14. Standarde generale de integritate academică.

Integritatea morală - presupune că fiecare membru al comunităţii academice este

dator să se preocupe de evitarea oricăror situaţii susceptibile să creeze îndoieli, cu privire la
integritatea sa, în primul rând a conflictelor de interese.
Colegialitatea - presupune colaborarea studenţilor, profesorilor şi personalului
administrativ în spirit de colegialitate şi respect reciproc.
Loialitatea - presupune obligaţia fiecărui membru al comunităţii academice de a
acţiona în interesul universităţii, de a susţine obiectivele, strategiile şi politicile acesteia, în
scopul realizării misiunii şi creşterii competitivităţii ei.
Respectul şi toleranţa - presupune respectarea demnităţii fiecărui într-un climat liber,
în care sunt excluse orice manifestare de umilire, dispreţ, hărţuire, exploatare, ameninţare sau
intimidare. Universitatea militează pentru toleranţă faţă de diferenţele între oameni, între
opinii, credinţe şi preferinţe intelectuale. Nu sunt permise manifestările misogine, rasiste,
şovine, xenofobe, homofobe şi hărţuirea de orice fel, inclusiv sexuală.
Profesionalismul - Universitatea trebuie să cultive un mediu propice pentru cercetare
şi competitivitate. În acest scop, trebuie să dezvolte programe academice la standarde înalte,
capabile să conducă la evoluţia cunoaşterii, la formarea specialiştilor competitivi şi la
creşterea prestigiului în cercetare.
Onestitatea şi corectitudinea intelectuală - Universitatea trebuie să apere dreptul la
proprietate intelectuală. Beneficiile şi răsplata vor fi acordate celor care se află la originea
proprietăţii intelectuale.
Dreptatea şi echitatea - Membrii universităţii vor fi trataţi drept, corect şi echitabil.
Transparenţa - Universitatea trebuie să respecte principiul transparenţei tuturor
categoriilor de informaţii care interesează membrii comunităţii universitare, potenţialii
candidaţi, absolvenţii, instituţiile cu care colaborează şi publicul larg, asigurând o informare
consistentă şi corectă.
 15. Codul de etică: conținutul și tipologia
 Codul deontologic sau codul de etică poate fi definit în diferite moduri:
1) un ansamblu de precepte, prescripţii de conduită pentru diverse aspecte ale valorii morale de
drept, socioprofesionale;
2) o declaraţie formală care constituie un ghid etic pentru modul în care oamenii dintr-o
organizaţie trebuie să acţioneze şi să ia decizii;
3) un ghid al practicilor de afaceri care direcţionează comportamentele umane individuale şi de
grup;
4) un document formal care statuează normele şi credinţele, reflectă valorile obiective şi
principiile promovate de o firmă, reflectând gradul de cultură al firmei.

16. Comisia de etică universitară: atribuții și responsabilități

Comisia de etică universitară are următoarele atribuţii:
a) analizează şi soluţionează abaterile de la etica universitară, pe baza sesizărilor sau prin
autosesizare, conform Codului de etică şi deontologie profesională;
b) realizează un raport anual referitor la situaţia respectării eticii universitare şi a eticii
activităţilor de cercetare, care se prezintă rectorului, Senatului universitar şi constituie un
document public;
c) contribuie la elaborarea și îmbunătățirea Codului de etică şi deontologie profesională,
care se propune Senatului universitar pentru adoptare;
d) urmăreşte respectarea Codului de etică și deontologie profesională al universității.

17. Codul de onoare a studentului UTM

Vezi https://utm.md/acte_normative/interne/codOnoare.pdf

18. Codul de etică și deontologie profesională al UTM,

Vezi https://utm.md/wp-content/uploads/2019/12/Codul-de-etica-si-deontologie-
profesionala_UTM-2019.pdf

19. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Comisiei de Etică a

Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educaţie şi Cercetare în
domeniul atestării

În vederea realizării misiunii sale, Comisia de Etică îndeplineşte următoarele atribuţii:

a) stabileşte principiile şi regulile de conduită morală şi profesională obligatorii pentru
personalul științific și științifico-didactic, care înaintează solicitări la ANACEC;
b) elaborează proiecte de acte normative în domeniul eticii şi deontologiei profesionale în
activitățile științifice și științifico-didactice, care ţin de activităţile ANACEC;
c) propune proceduri specifice de urmat şi sancţiuni în cazul unei conduite
necorespunzătoare;
 d) analizează cazurile referitoare la încălcarea regulilor de bună conduită (în urma
sesizărilor, contestaţiilor sau autosesizărilor) şi adoptă hotărâri prin care constată dacă a fost
realizată o abatere de la norme şi persoanele care se fac vinovate;
e) elaborează recomandări de soluţionare a cazurilor sau de aplicare a sancţiunilor şi le
înaintează Consiliului de conducere sau președintelui ANACEC;
f) propune modificări la dispoziţiile în vigoare menite să contribuie la respectarea eticii
profesionale în activitățile științifice și științifico-didactice;
g) întocmeşte rapoarte cu analize şi recomandări ce ţin de etica şi deontologia profesională
în activitățile științifice și științifico-didactice şi le prezintă conducerii ANACEC;

20. Elemente definitorii ale cercetării științifice.

Orice activitate de cercetare științifică are un scop bine definit, reprezentat de cunoașterea unui
aspect din realitate. Este o acțiune planificată și organizată strict, impunând responsabilitate
științifică, morală, socială și politică asupra cercetătorului. Etica în cercetare presupune
justificarea actului de cercetare, demonstrarea utilității și valabilității rezultatelor, și aducerea
unui beneficiu societății.
Activitatea de cercetare implică un prestigiu profesional înalt, necesitând seriozitate,
responsabilitate, respect, sinceritate, cooperare în cadrul colectivului, respectarea ierarhiilor și
comunicare corectă a rezultatelor. Principiile care guvernează cercetarea științifică includ
competența, obiectivarea, căutarea adevărului, aplicarea unei metodologii riguroase,
demonstrarea rezultatelor, corelarea cu datele existente și evaluarea utilității rezultatelor.
Principiul psihomoral subliniază seriozitatea, onestitatea și responsabilitatea morală a
cercetătorului față de activitatea sa, rezultatele cercetării și consecințele aplicării acestora.
Cercetarea științifică trebuie să fie orientată către contribuții teoretice și practice, justificându-și
utilitatea în domeniul de cunoaștere și având în vedere impactul pe care îl poate avea în practică.

21. Standarde de etică și deontologie în procesul cercetării științifice.

Buna conduită în cercetarea ştiinţifică se referă la:
1. respectarea legii;
2. garantarea libertăţii în ştiinţă, în cercetarea ştiinţific şi în învăţământ;
3. respectarea principiilor bunei practici ştiinţifice;
4. asumarea responsabilităţilor
Progresul cunoaşterii este bazat pe libertatea modului de desfăşurare a activităţii de cercetare
- dezvoltare. Această libertate nu trebuie să afecteze:
a. respectarea demnităţii şi a drepturilor omului;
b. protecţia animalelor;
c. protejarea mediului ambiant.

22. Munca de echipă în cercetarea științifică. Asigurarea unui climat etic

incluziv bazat pe încredere mutuală
Cunoașterea reprezintă un rezultat colectiv al muncii de echipă, devenind crucială într-o societate
dominată de specializare strictă. Munca în echipă definește experiența studenților, reflectând
calitatea unei instituții de învățământ. În cercetare, trendul spre studii interdisciplinare devine
evident, cu exemple precum neuroștiințele. Cooperarea în grupurile de cercetare-dezvoltare
asigură transparența și protejează împotriva erorilor științifice sau a fraudei.
Colaborarea necesită respect reciproc și sinceritate, chiar dacă opinii divergente există.
Autonomia în gândire și libertatea academică sunt fundamentale în universitate, iar dezbaterea ar
trebui să fie un mijloc de învățare, nu o competiție. Sofismele și atacurile la persoană în dezbatere
afectează calitatea discuției critice. Personalul de cercetare-dezvoltare trebuie să mențină
încrederea publicului prin onestitate și imparțialitate, evitând avantajele necuvenite și influențele
negative.

23.Drepturi de proprietate intelectuală (DPI): concept și tipologie

În sens larg, proprietatea intelectuală se referă la ansamblul drepturilor asociate activităţii

intelectuale în domeniile: literar, artistic şi ştiinţific, economic, comercial și industrial. Spre
deosebire de proprietatea în general, care este legată de posesia bunurilor materiale, proprietatea
intelectuală a fost consacrată ca o realitate obiectivă, referindu-se la “bunurile spirituale”. Așadar,
în mod tradițional, proprietatea intelectuală se împarte în două ramuri :
- Dreptul de autor și drepturile conexe - se referă la protecția operelor din domeniul literar
(romane, poeme, piese de teatru) artistic (filme, opere muzicale), ştiinţific (monografii, proiecte
de cercetare, articole științifice etc.), artistico-arhitectural (picturi, fotografii, sculpturi, design
arhitectural), a programelor de calculator (jocuri, site-uri etc.) - dreptul de autor - , precum și a
rezultatelor muncii interpreților, producătorilor de fonograme, de videograme și organizațiilor de
difuziune prin eter sau prin cablu - drepturile conexe. Cu alte cuvinte, această ramură a
proprietății intelectuale se referă la categorii de creaţie intelectuală a căror protecţie apare de la
sine, din momentul realizării lor fără a fi nevoie de o procedura de examinare şi certificare. Ea
este protejată prin drepturi de autor cu condiția că este originală.
- proprietatea industrială – se referă la categorii de creaţie intelectuală reproductibilă
industrial sub formă de produse, procedee sau metode, cuprinzând protecția invențiilor, soiurilor
de plante, topografiilor circuitelor integrate, desenelor și modelelor industriale, mărcilor de
produse și/sau servicii, denumirilor de origine și specialităților tradiționale garantate ș.a. Acest tip
de proprietate este protejată la solicitare, prin certificare, brevetare, în baza unei evaluări a unui
organism oficial de specialitate.

24.Autoratul științific și ghost writting: oportunități și limite.

Textul abordează politica open-access în contextul societății cunoașterii, evidențiind

probleme legate de autorat și ghostwriting în cercetarea științifică. Autorii subliniază inegalitățile
în accesul la cunoaștere și importanța unei abordări etice în gestionarea acesteia.

În ceea ce privește autoratul, textul explică complexitatea acestuia în funcție de domeniul

științific, numărul de autori și contribuțiile fiecăruia. Se discută despre standardele diferite pentru
ordinea autorilor în funcție de domeniu și se aduce în discuție faptul că numărul de autori poate
ajunge la sute în anumite domenii precum fizica particulelor.
 Politica open-access este prezentată ca un răspuns la inegalitățile de acces la cunoaștere,
subliniind că știința reprezintă un patrimoniu cultural universal. Textul menționează avantajele
politicii open-access, precum creșterea vizibilității și accesului la publicații. Se aduce în discuție
și exemple concrete, precum Directory of Open Journals, care integrează peste 2000 de jurnale.

Autorii susțin că, din perspectivă etică, există o alegere între dreptul universal la cunoaștere
și dreptul particular al autorilor de a-și recupera cheltuielile și a obține profit. Se argumentează
că, în ciuda drepturilor legale de protejare a produselor intelectuale, știința și progresul acesteia
necesită un acces cât mai liber la rezultatele cercetărilor.

Textul concluzionează subliniind că politicile open-access sunt considerate instrumente

puternice de marketing științific și ar trebui să fie integrate în proiectele de cercetare. Se
menționează, de asemenea, inițiativele de digitalizare a patrimoniului cultural și importanța unor
bugete pentru acoperirea taxelor de publicare în jurnalele open-access.

25. Frauda academică: de la intenție la faptă. Tipuri de fraudă academică:

plagiatul, copierea, autoplagiatul, fabricarea datelor, falsul privind identitatea

Frauda academică, inclusiv plagiatul, este ferm condamnată, fiind considerată o acțiune
deliberată de confecționare, falsificare sau utilizare neetică a datelor și rezultatelor în scopul
obținerii de avantaje. Principalele forme de fraudă includ fabricarea și falsificarea de rezultate sau
date, falsificarea privind identitatea, precum și plagiatul, cu niveluri variate de intensitate.
În contextul academic, integritatea este vitală în evitarea fraudelor, cum ar fi copierea integrală a
lucrărilor, preluarea consistentă a informațiilor fără citarea surselor, preluarea parțială sau
parafrazarea fără indicarea sursei, auto-plagiatul sau alte forme de comportament necinstit.
Pentru prevenirea plagiatului, universitățile adoptă măsuri de educare și informare a studenților,
explică procedurile și metodologiile cercetării, informează asupra consecințelor plagiatului și
implementează modalități de evaluare care să stimuleze originalitatea și onestitatea. De
asemenea, implicarea studenților în evaluarea colegilor și utilizarea unor instrumente online
pentru detectarea plagiatului contribuie la menținerea integrității academice.
Măsurile de precauţie pentru evitarea producerii plagiatului, sau pentru identificarea
acestuia privesc:
1. Educarea şi informarea studenţilor cu privire la natura drepturilor de proprietate şi a
plagiatului
2. Explicarea procedurilor şi a metodologiei cercetării prin materiale de popularizare
3. Informarea studenţilor cu privire la fenomenul plagiatului şi a sancţiunilor primite în
acest caz
4. Rapoarte/lucrări expuse oral, pentru a întări caracterul interactiv al instruirii
5. Verificarea cunoştinţelor de metodologie a cercetării în cadrul cursului, sau în discuţiile
din cadrul seminariilor
6. Alocarea unei teme de cercetare/unui proiect nu trebuie realizată la începutul semestrului,
pentru a fi prezentată/susţinut la sfârşitul semestrului, studenţii trebuie îndrumaţi pe tot parcursul
elaborării materialului, astfel încât sa se evite recurgerea la surse ”ilicite” din lipsă de timp sau
preocupare susţinută
 7. Implicarea studenţilor în aprecierea lucrarilor de cercetare ale colegilor lor, prin
susţinerea orală a lucrarilor de cercetare, cu accent pe aprecierea gradului de originalitate al
acestora
8. Utilizarea motoarelor de căutare disponibile pe internet este deseori productivă, fiind
suficient a preciza câteva cuvinte – cheie ale textului presupus a fi plagiat pentru a demonstra
existenţa fraudei.

26. Acțiuni de prevenție și modalități de combatere a fraudei

academice.

1. Trainingul de sensibilizare: în astfel de traininguri, membrii unei comunități sunt

„sensibilizați” vizavi de o anumită problemă de ordin moral (frauda academică). Tot în cadrul
unor traininguri de sensibilizare, pot fi invitați o serie de idoli din domeniul de interes al
studenților, adică cercetători care s-au remarcat prin activitatea lor de cercetare în comunitatea
internațională sau care au făcut descoperiri remarcabile. Aceștia le pot relata tinerilor studenți cât
de importantă a fost perioada când erau studenți și cum au reușit să realizeze atât de multe prin
muncă și onestitate. Onestitatea poate fi promovată ca parte a unei rețete de succes în orice
carieră.
2, Dezbaterile academice: reprezintă un alt mod prin care studenții ar putea să își însușească
anumite valori morale. În cadrul unor dezbateri, se pot folosi drept material de discuție și cazuri
concrete. Le-ar putea fi prezentate studenților diferite cazuri de impostură academică/fraudă
academică. În ultimă instanță, studenții pot relata propriile experiențe și pot apăra, cu argumente,
propriul punct de vedere.
3. Schimbul de roluri: studenții și profesorii sunt rugați, așa cum sugerează și titlul, să facă
un schimb de roluri. Unui profesor îi poate fi atribuit rolul studentului prins că a plagiat, iar un
student este rugat să își imagineze că este profesor. Ceilalți participanți își pot lua notițe pentru a
le oferi sugestii, la final, celor doi. În acest fel, studenții pot empatiza cu profesorul care l-a prins
pe student, iar profesorii cu studenții prinși că au plagiat. În ambele cazuri, acest schimb de roluri
poate avea un efect esențial în schimbarea comportamentului tuturor participanților.
4. Vizionarea unor scurtmetraje: foarte utile sunt și scurtmetrajele care pun în evidență
aspectele discutate anterior. Ele prezintă un avantaj, deoarece pot avea un impact emoțional
direct.

27. Transparenţa şi gradul de responsabilitate al membrilor

comunității academice

Textul subliniază importanța principiului transparenței în organizarea și funcționarea

universităților. Răspunderea publică impune universităților să fie transparente în luarea deciziilor
și în desfășurarea activităților conform legislației. Participarea reprezentanților comunității
academice în procesul decizional este considerată esențială pentru asigurarea calității și
legitimității deciziilor.

Comunitatea academică trebuie să fie informată constant cu privire la activitățile

personalului administrativ, de la evaluarea planurilor de activitate până la adoptarea și
implementarea deciziilor. Transparența permite oricui să înțeleagă temeiul deciziilor
administrative. Structurile administrative primesc feedback de la entitățile superioare prin
evaluarea detaliată a activității lor.

Universitățile au responsabilitatea de a contribui la dezvoltarea societății prin implicarea în

viața publică ca specialiști, experți și oameni de știință. Pe lângă formarea profesioniștilor,
universitățile oferă societății cunoștințe rezultate din cercetare și informații pentru politici
publice. Se subliniază, de asemenea, că, în ciuda lipsei aparente de prioritate socială și politică
pentru educație și cercetare, membrii comunității academice au responsabilitatea publică de a trăi
conform valorilor și principiilor comunității academice.

Textul evidențiază, de asemenea, că durabilitatea culturii integrității academice depinde de

responsabilitatea membrilor comunității academice. Se menționează acțiuni imorale care pot
submina integritatea academică, cum ar fi nerespectarea proprietății intelectuale, plagiatul,
problemele de etichetă, comunicarea deficitară, relațiile viciate între profesori și studenți,
conflictul de interese, corupția și alte practici incorecte.

28. Fenomenul corupţiei – concept, prevenire, combatere

Textul subliniază că corupția, ca act antisocial, este frecvent întâlnită și extrem de
dăunătoare, afectând interesele colective prin însușirea, deturnarea și folosirea resurselor publice
în interes personal, ocuparea unor funcții publice prin relații preferențiale și alte fapte. Conform
Convenției Civile și Penale despre Corupție (Strasbourg, 1999), corupția implică acțiuni precum
solicitarea, oferirea, darea sau acceptarea unui comision ilicit sau a altui avantaj necuvenit.

Cauzele corupției includ slăbirea autorității statului din cauza ineficienței instituțiilor,
degradarea nivelului de trai al populației, lipsa unor valori sociale și lipsa unor reforme la nivel
instituțional și legislativ. Consecințele nefaste ale corupției în Republica Moldova sunt resimțite
mai ales de societate, aducând beneficii imediate celor corupți și subminând încrederea în
autoritățile publice.

Textul sugerează că educarea cetățenilor în spiritul intoleranței față de corupție și

implicarea societății civile și a autorităților publice în campanii de sensibilizare anticorupție și
educație civică sunt esențiale pentru combaterea acestui fenomen. Se subliniază importanța
jurnalismului de investigație și a informării corecte și echidistante despre corupție în formarea
opiniei publice. Combaterea corupției ar trebui să fie ghidată de intoleranța față de corupție și
transformarea acesteia într-o activitate cu riscuri mari și avantaje mici.

În contextul educației, se propun inițiative precum introducerea tematicilor anticorupție în

programele de studii, organizarea de evenimente de conștientizare și crearea unui Cod Etic al
Elevilor/Studenților. Textul evidențiază că diminuarea corupției este posibilă într-o societate a
cunoașterii, a responsabilității și a libertății, cu indivizi cu conduită morală ireproșabilă, bazată pe
educație și conștiință.

29. Abuz de serviciu și traficul de influență

Abuz de serviciu folosirea intenţionată de către o persoană publică a situaţiei de serviciu, în

interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor
fizice sau juridice.
Trafic de influență: Primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de
promisiuni, de daruri, direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșită de către o persoană
care are influența sau lasă să se creadă că are influența asupra unui funcționar pentru a-l
determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu

30. Conflictul de interese. Favoritism și nepotism. Hărțuire (mobbing,

cybermobbing, bulling, cyberbulling,).

Textul oferă o perspectivă detaliată asupra problemelor precum favoritismul, nepotismul,

conflictul de interese și hărțuirea în contextul mediului universitar, evidențiind impactul acestora
asupra integrității și demnității umane. Iată câteva puncte cheie și aspecte de discutat:

1. **Favoritismul și Nepotismul:**
- Descrie modul în care societatea comunistă a creat o rețea de favoruri și relații care au
înlocuit instituțiile politice și regulile raționale.
- Argumentează importanța normelor și procedurilor echitabile în mediul universitar.
- Subliniază pericolul ca nepotismul și favoritismul să ducă la ocuparea de poziții de către
persoane fără competențe, afectând calitatea educației și cercetării.

2. **Conflictul de interese:**
- Explorează conceptul de conflict de interese și impactul acestuia asupra imparțialității și
obiectivității în cercetare și evaluare.
- Subliniază incompatibilitatea între interesele personale și activitățile academice, inclusiv
obținerea de granturi sau contracte de cercetare.

3. **Hărțuirea în mediul universitar:**

- Evidențiază existența practicilor de hărțuire în școli și universități, subliniind fenomenul
de bullying și extinderea acestuia în mediul online (cyberbullying).
- Identifică consecințele grave ale hărțuirii, atât asupra sănătății fizice, cât și asupra celei
psihice.
- Abordează aspecte specifice ale hărțuirii online, inclusiv anonimatul agresorilor și
impactul mai puternic asupra victimelor.

4. **Rezistența în fața hărțuirii online:**

- Subliniază necesitatea conștientizării efectelor negative ale cyberbullying-ului și
modurile în care acesta poate afecta victimele.
- Adaugă idei sau strategii pentru prevenirea și contracararea hărțuirii în mediul online.
- Atrage atenția asupra rolului martorilor și importanței intervenției pentru stoparea
hărțuirii.

5. **Dreptate și Demnitate în Mediul Universitar:**

- Amintește că mediul universitar ar trebui să fie construit în jurul ideii de respect pentru
demnitatea umană, autonomia morală și libertatea de gândire.
 - Argumentează pentru necesitatea respectării demnității umane în toate aspectele vieții
universitare și pentru promovarea unui climat de respect reciproc.

31.Consimțământul informat și cercetarea pe subiecți umani

Textul abordează cazul din 1972, în care s-au descoperit practici de cercetare biomedicală și
comportamentală etic discutabile. Reacția publicului a fost una puternică de revoltă, evidențiind
rasismul și cinismul cercetătorilor care nu i-au informat pe subiecți despre tratament. În 1974,
Congresul SUA a înființat o comisie specială pentru protecția subiecților umani în cercetare, iar
în 1978, aceasta a publicat „Raportul Belmont” cu privire la principiile etice ale cercetării pe
subiecți umani.

Raportul Belmont stabilește trei principii etice fundamentale pentru cercetarea biomedicală:
1. **Principiul respectului pentru persoane:** Subiecții umani trebuie tratați ca agenți
autonomi, iar persoanelor cu autonomie limitată li se acordă o protecție specială.
2. **Principiul urmăririi binelui (beneficence):** Cercetarea trebuie să evite producerea de
vătămări și să maximizeze beneficiile posibile.
3. **Principiul dreptății:** Avantajele și costurile trebuie distribuite echitabil între
participanții la cercetare.

Raportul stipulează că subiecților li se acordă oportunitatea de a alege participarea la studiu

atunci când sunt îndeplinite standardele adecvate ale consimțământului informat. Acest
consimțământ informat implică prezentarea informațiilor relevante, asigurarea înțelegerii acestora
de către subiect și asigurarea voluntariatului complet al alegerii de a participa.

Se subliniază importanța prezentării informațiilor într-un limbaj și manieră adecvate

capacităților de înțelegere ale subiecților. Textul adaugă că participarea în deplină ignoranță este
inacceptabilă și că alegerea voluntară presupune condiții de autonomie, fără coerciție sau
influențare manipulativă.

Cercetarea științifică nu poate implica persoane care nu sunt capabile să își exprime voința,
exceptând cazul obținerii consimțământului de la reprezentantul legal, în interesul pacientului. În
absența reglementărilor naționale, instituțiile de cercetare au propriile lor norme și proceduri
pentru consimțământul informat, bazate pe recomandările internaționale privind etica cercetării
pe subiecți umani.

32.Cercetări efectuate asupra animalelor

Textul discută despre utilizarea animalelor în cercetarea științifică, subliniind contribuția lor
la dezvoltarea cunoașterii științifice. Animalele sunt adesea folosite în cercetarea biomedicală
pentru teste și observații în medii de laborator, sub anumite restricții etice. Conform Directivei
2010/63 a Uniunii Europene, statele membre trebuie să respecte reguli pentru a asigura
bunăstarea animalelor folosite în cercetare.
 Proiectele de cercetare care implică animale necesită autorizație de la Autoritatea Națională
Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Animalelor (ANSVSA). Personalul care lucrează cu
animale trebuie să fie format în efectuarea procedurilor, conceperea proiectelor și îngrijirea sau
sacrificarea animalelor.

Restricțiile includ numărul de animale, proveniența lor (din laborator sau sălbatice) și
protecția legală. Etica cercetării impune respectarea principiilor celor 3R:
1. Înlocuire (replacement): Se referă la înlocuirea animalelor cu alt material, atunci când
este științific posibil.
2. Reducere (reduction): Dacă înlocuirea nu este posibilă, se caută să se reducă numărul de
animale folosite.
3. Rafinare (refinement): Dacă se utilizează animale, se încearcă să se minimizeze suferința,
luând în considerare aspecte precum introducerea de analize statistice mai eficiente.

Cercetătorii trebuie să demonstreze științific necesitatea folosirii animalelor vii și să ia

măsuri pentru a minimiza suferința lor. Nu există reguli concrete, dar se încurajează adaptarea
metodelor de cercetare conform principiilor celor 3R, iar Comisia de Etică a Cercetării poate oferi
comentarii sau sugestii specifice în funcție de nevoi.

33.Recomandări privind consolidarea culturii integrităţii academice.

Textul subliniază importanța integrității academice în contextul proceselor academice de

predare, învățare și cercetare și propune măsuri concrete pentru consolidarea acestei integrități în
cadrul universităților. Iată un rezumat al ideilor principale:

1. **Crearea unui Consiliu al Integrității Academice:**

- Se recomandă formarea unui consiliu format din reprezentanți ai cadrelor didactice,
studenților și administrației pentru coordonarea programelor educaționale și a politicilor de
integritate academică.
- Rolurile acestui consiliu includ dezvoltarea unui Cod de Integritate Academică,
coordonarea serviciilor de consultanță și instruire, facilitarea distribuirii informațiilor și revizuirea
regulată a politicilor.

2. **Mobilizarea cadrelor didactice:**

- Se propune încurajarea cadrelor didactice să comunice clar studenților importanța
onestității academice și să adopte diverse abordări individuale pentru promovarea integrității.
- Se sugerează organizarea de forumuri, sesiuni de informare și desemnarea
reprezentanților cadrelor didactice în Consiliul Integrității Academice.

3. **Redactarea clară a declarațiilor și documentelor referitoare la integritatea

academică:**
- Recomandă revizuirea politicilor referitoare la cadrelor didactice și clarificarea
noțiunilor de încălcare a integrității academice, inclusiv plagiatul.
- Se propune publicarea de broșuri despre integritatea academică pentru distribuție în
comunitatea academică și pe site-ul universității.
 4. **Extinderea eforturilor de informare și angrenare a studenților:**
- Se recomandă susținerea și promovarea Codului de Integritate Academică prin
organizarea de discuții interactive, instruiri și sesiuni de informare pentru studenți.
- Se sugerează organizarea de instruiri pentru dobândirea deprinderilor potrivite de
raportare și confruntare a colegilor care încalcă principiile integrității academice.

5. **Informarea personalului administrativ și staff-ului:**

- Se propune organizarea regulată a sesiunilor de educare a personalului administrativ cu
privire la politicile de integritate academică și încurajarea acestora să joace un rol activ în
promovarea integrității.