CUNOASTEREA IN VIZIUNEA LUI Immanuel Kant:

Conceptia lui Kant despre cunoastere este redata prin cateva

fragmente din cartile Prolegomene (prolegomene = ansamblu de
notiuni preliminare apartinand unui domeniu stiintific) si Critica
ratiunii pure.
Cele doua carti au drept tema centrala modul in care se constituie
cunoasterea. Din acest punct de vedere, Kant considera urmatoarele:

la baza cunoasterii trebuie sa stea datele provenite din

experienta simturilor;

datele simturilor, cu toate acestea, nu pot constitui singure

cunoasterea, fiind nevoie in plus de forme ale mintii sau ale
intelectului, care sa organizeze aceste date brute in cunostinte.

Astfel, Kant depaseste atat rationalismul cat si empirismul.

Cunoasterea este redata la Kant sub forma de judecati logice, mai
exact sub forma propozitiilor categorice.
Kant clasifica judecatile dupa urmatoarele criterii:
1) Dupa anterioritatea sau posterioritatea fata de experienta:

a priori

a posteriori

Astfel, cunoasterea a priori este independenta de experienta, implicit

de actiunea tuturor organelor de simt si are caracter de necesitate si
de universalitate stricta. Propozitia Orice triunghi dreptunghic are un
unghi de 90 de grade constituie un exemplu de cunoastere a priori,
adevarul ei nedepinzand de experienta.
Mergand mai departe, Kant face distinctie intre judecatile a priori
pure, precum axiomele matematicii care nu contin concepte extrase
din experienta, si judecatile a priori impure, precum judecatile de
genul: Orice schimbare isi are cauza ei. De asemenea, Kant
concluziona ca necesitatea si deductia sunt doua conditii definitorii
pentru judecatile a priori pure.
Cunoasterea a posteriori (empirica) isi are originea in experienta.
Universalitatea ei este presupusa si relativa, limitata spatio-temporal
si marginita de practica trecuta si prezenta. Ea se intemeiaza pe

inductie, care are defectul de a trece de la unii la toti in mod

nejustificat dupa parerea lui Kant.
2) Dupa noutatea pe care o aduce predicatul despre subiect:
a) analitice (sau explicative-informatia data de predicat este cuprinsa
cu necesitate in subiect).
Judecatile analitice nu adauga nimic in plus, prin predicatul continut,
la conceptul subiectului. Analiza judecatii Toate corpurile sunt
intinse ilustreaza ideea kantiana intru-cat in conceptul de corp
exista implicit nota definitorie de intindere. Astfel, atunci cand ne
referim la conceptul de corp, implicit ne referim la proprietatile
acestui termen-adica la intensiunea sa-(precum intinderea, forma,
impenetrabilitatea, etc).
b) sintetice (sau extensive-informatia data de predicat nu este
cuprinsa cu necesitate in subiect, ci este luata din experienta).
Judecatile sintetice adauga la conceptul subiectului un predicat nou
care, inainte, nu era gandit ca apartinand lui.
Deci nu putea sa apara prin descompunere, ci prin experienta. Astfel,
judecatile sintetice extind cunoasterea. Afirmatia Toate corpurile
sunt grele reprezinta o judecata sintetica, intru-cat predicatul in
cauza (greutatea) si subiectul (corp) sunt parti ale unui intreg
(experienta) care permite legarea lor.
Astfel, ar rezulta la prima vedere ca judecatile analitice ar fi a priori,
iar cele sintetice a posteriori. Kant semnalizeaza insa existenta
judecatilor sintetice a priori. Aceste judecati sunt cele matematice,
intru-cat acestea au necesitate in ele insele (deci nu se bazeaza pe
experienta), dar asigura si informatii noi (ex: 5+2=7).
Kant concluziona ca atat timp cat judecatile sintetice apriorice sunt
posibile, atunci si metafizica, in calitatea ei de cunoastere, este
posibila.
Astfel, Kant a facut distinctia dintre conceptele pure (care detin
numai forma gandita a unui obiect in genere) si conceptele empirice
(care presupun prezenta reala a obiectului).