LOGICA ACTIUNII ADMINISTRATIVE

SUPORT DE CURS
Asist. univ. drd. Andy Leoveanu
CUPRINS
Modulul I
Notiuni introductive. Caracterizarea limbajului specific stiintelor si practicii administrative.
Actiunea sociala, publica si administrativa. Termeni si notiuni....................................................3
I. 1. Ce este logica?; Scurt istoric...........................................................................................3
I. 2. Caracterizarea si structura limbajului, tipuri fundamentale de limbaj.............................8
I. 3. Actiunea sociala, publica si administrativa....................................................................13
I. 4. Tipuri de notiuni si raporturile dintre acestea................................................................20
I. 5. Operatiile logice cu notiuni (definitia, clasificarea si diviziunea).................................26
Modulul II
Argumentul. Forma logica. Conditii fundamentale de rationalitate. Explicatii, ilustrari,
enunturi ipotetice..............................................................................................................................37
II. 1. Definitia, clasificarea si forma logica a argumentelor (rationamentelor)...................37
II. 2 Principiile logice (principiul identitatii, principiul necontradictiei, principiul tertului
exclus si principiul ratiunii suficiente.).................................................................................40
II. 3. Diferentele dintre argument si explicatie, ilustrare, si enunt ipotetic..........................43
Modulul III
Notiuni elementare ale logicii propozitionale. Propozitii simple si propozitii compuse.
Variabile propozitionale si operatori propozitionali. Tipuri de formule logice.........................46
III. 1. Propozitii simple si propozitii compuse definitie si exemple....................................46
III. 2. Vocabularul logicii propozitionale...............................................................................46
III. 3. Operatorii propozitionali..............................................................................................48
III. 4. Definirea conceptelor de lege logica, formula inconsistenta, formula contingenta si
exemple..................................................................................................................................52

Modulul IV
Decizia n logica propozitionala. Tabele de adevar. Principalele proprietati ale operatorilor
propozitionali....................................................................................................................................54
IV.1. Metodele de decizie n logica propozitionala (metoda tabelelor de adevar complete si
metoda tabelelor de adevar indirecte)........54
IV.II. Principalele legi logice.................................................................................................57

Modulul V
Verificarea validitatii argumentelor cu propozitii compuse. Silogismul.....................................61
V. 1. Etapele procesului de verificare a validitatii argumentelor cu propozitii compuse......61
V. 2. Metodele de verificare a validitatii argumentelor cu propozitii compuse (metoda
tabelelor de adevar complete si metoda tabelelor de adevar indirecte...............................................62
V. 3. Definitia si regulile generale ale silogismului..............................................................65

Modulul VI
Elemente de logica a normelor administrative. Contributiile logicii modale si ale logicii
deontice.............................................................................................................................................68
VI. 1. Elemente de logica modala..........................................................................................68
VI. 2. Elemente de logica a normelor....................................................................................70
VI. 1. Norma: definitie si tipuri de norme.............................................................................75
VI.4. Caracterizarea, structura si validitatea normelor (cu referire la normele
administrative)79

Modulul VII
Fundamentele logice ale deciziei si analiza logica a relatiilor de putere.....................................90
VII.1. Procesul decizional proces de tip logic rational........................................................90
VII. 2. Formalizarea deciziilor si a relatiilor de putere..........................................................93
Modulul VIII
Aplicatii............................................................................................................................112
Bibliografie.....................................................................................................................................115
Notiuni introductive. Caracterizarea limbajului specific stiintelor si practicii
administrative. Actiunea sociala, publica si administrativa. Termeni si notiuni.
I.1. Ce este logica?; Scurt istoric, Clasificarea logicii.
Definitia si obiectul logicii
Termenul logica" provine de la grecescul logos" care nseamna cuvnt, gnd, vorbire,
ratiune. Limbile europene l-au preluat prin intermediul limbii latine. Se pare ca pentru prima data
denumirea logica a fost folosita de catre Alexandru din Afrodisia (sec. III). nsusi Aristotel,
considerat ntemeietorul stiintei logicii, nu a folosit cuvntul logica" pentru a o desemna. n
celebra sa lucrare Organon1", valabila ntru totul si azi, sensurile si semnificatiile logicii se
dezvaluie treptat pe o paleta de sensuri si nuante impresionabile. n cunoscutul Dictionar de
logica" al logicianului romn Gheorghe Enescu, vom remarca nu mai putin de 41 de sintagme n

care este angajat termenul logica", n afara de termenul generic propriu-zis.2

Gndirea logica nseamna gndire clara, consecventa, ntemeiata; att juristul, ct si
functionarul public au nevoie de logica pentru a evita confuziile, erorile, a respinge cotradictiile si a
construi argumente corecte. Drumul cel mai scurt, cel mai economicos, cel mai eficient al gndirii
spre adevar este cel al logicii. Valoarea practica a logicii formale, se poate dovedi oricui,
aratndu-i un comutator, un computer, circulatia pe sosea si un act normativ; ncalcarea legilor
logicii disfunctionalizeaza comutatorul, blocheaza calculatorul, poate provoca multe accidente de
circulatie si duce la un act normativ care nu este valid (nelegal, inconsistent, netemeinic).3
Anton Dumitriu trecnd peste diferitele acceptiuni ale termenului de logica de-a
lungul timpului, propune sistematizarea principalelor conceptii asupra a ceea ce este sau trebuie sa
fie logica4:
- n traditia aristotelica, logica este un instrument al stiintelor un Organon, fara a fi ea
nsasi o stiinta, ci mai mult, o propedeutica generala a oricarei gndiri. Aristotel, referindu-se la
logica, o concepea drept gndirea ce se gndeste singura.
- n traditia stoica, logica este o teorie a cunoasterii si a rationamentului propozitional;
- n traditia medievala, logica este modus scientarium n sens sermocinal si rational;.
- n traditia Logicii de la Port-Royal, logica este arta de a gndi;
- plecnd de la Descartes, logica este arta de a conduce bine intelectul n cautarea adevarului
- odata cu accentuarea reflectiilor despre mecanismul stiintelor, n perioada moderna si
chiar contemporana a istoriei, logica poate fi catalogata drept o metodologie a stiintelor.
- pentru Kant, logica este o teorie a cunoasterii, o stiinta a ratiunii care trateaza forme ale
gndirii: notiune, judecata, rationament, si nimic nu se mai poate adauga acestor forme.5
- pentru Hegel, logica este dialectica idealista;
- n traditia psihologismului logiclogica tine de studiul psihologiei gndirii;
- n traditia pragmatistica logica are valoare prin utilitatea ei, adevarul fiind identificat
cu utilitatea;
- pe linia traditiei neokantiene, dar si n alte perspective focalizate pe axiologie logica
apare ca stiinta normativa, stiinta a valorilor sau tehnica;
- n fenomenologie si dezvoltarile ulterioare, logica apare drept temei absolut al
cunoasterii".
- n conceptia logicii matematice, logica este un sistem formalizat si ,n fond, o teorie a
demonstratiei. n fine, exista o scoala de logica naturala, dupa care logica este studiul
operatiilor naturale ale gndirii.
Trecnd peste toate aceste definitii, n manualele de logica, s-a ncetatenit conceptia
dupa care logica este stiinta gndirii corecte" sau studiul validitatii inferentelor deductive.6
Scurt istoric al logicii
nceputurile logicii sunt legate de gndirea filosofica din Grecia Antica.
Stiinta Logicii si stiinta Geometriei au aparut n secolul al IV lea nainte de Hristos;
mai trziu s-au constituit Gramatica, Astronomia si Mecanica.7

Logica s-a nascut ca stiinta a deductiei valide, iar juristii antici au elaborat teoria
argumentarii si a convingerii prin mbinarea unui lant de rationamente valide. Pledoariile lui
Isocrates, Isaios si Demostene ne dovedesc stadiul nalt de dezvoltare a tehnicii argumentarii
administrative n acea perioada.n afara de retorica administrativa, o alta obrsie a logicii poate fi
gasita n matematica. Matematica si dreptul au puncte de contact sub aspectul formei, aceasta fiind
necesara n vederea probarii rationamentelor si formarii ipotezelor.8
Cu toate ca exista elemente de logica empirica n scrierile lui Parmenide, Zenon, Platon,
si n cele ale sofistilor,, aceste nceputuri nu au fost concretizate ntr-o teorie a logicii. ntemeietorul
logicii ca stiinta a fost Aristotel, iar opera sa este att de completa si perfecta nct I. Kant9
considera ca logicii aristotelice nu i se mai pot aduce perfectionari. Comentnd aportul lui Aristotel,
marele filosof german scria n cea de-a doua prefata la Critica ratiunii pure urmatoarele: ca logica
a urmat acest drum sigur nca din timpurile cele mai vechi se poate vedea din faptul ca de la
Aristotel ncoace ea nu a avut nevoie sa faca un pas napoi, daca nu vrem sa-i socotim ca ameliorari
alaturarea unor subtilitati inutile sau o determinare mai clara a celor expuse, ceea ce apartine nsa
mai mult elegantei dect certitudinii stiintei. Trebuie sa mai remarcam ca pna astazi ea nu a putut
face nici un pas nainte si ca, dupa toata aparenta, ea pare sa fie nchisa si terminata. Opera lui
Aristotel este cu att mai importanta cu ct el nsusi declara ca nu a putut gasi nici un text despre
logica demn de mentionat si a fost nevoit sa porneasca de la nimic n ntemeierea logicii. Lucrarile
de logica ale lui Aristotel au fost reunite sub numele de Organon si contin sase carti10:
- Categoriile n care este abordata tema notiunilor cu gradul cel mai mare de
generalitate;
- Despre interpretare care analizeaza propozitiile, raporturile dintre ele si principiile
logicii;
- Analitica, prima care este dedicata studiului silogismului categoric si modal;
- Analitica secunda consacrata teoriei demonstratiei;
- Topica, care trateaza argumentarea dialectica;
- Respingerile sofistice, care prezinta principalele probleme ale argumentarii eristice si
ale erorilor logice.
Pna n epoca moderna, logicienii s-au multumit sa analizeze opera lui Aristotel si sa-i
aduca mbunatatiri minore. Logica a devenit n aceasta perioada un canon si a nghetat pentru o
buna bucata de timp. Dezvoltarea cercetarii stiintifice si a experimentului n perioada Renasterii a
facut evident faptul ca gndirea stiintifica nu urmeaza regulile logicii deductive, regulile
silogismului. Sesiznd acest fapt, Francis Bacon a enuntat n Novum Organon ideea ca cercetarea
stiintifica trebuie sa foloseasca inductia si ca logica stiintei este o logica inductiva. Aceasta directie
a fost urmata peste un secol de J.S. Mill, care a reconstruit logica din perspectiva inductiei.
Adevaratul impuls nnoitor n logica l aduce crearea logicii matematice. Leibniz a ncercat sa
elaboreze un limbaj special (de tip matematic) al logicii care sa ne dea posibilitatea sa verificam pe
calea calculului orice propozitie sau teorie stiintifica. Aceasta idee a deschis noi orizonturi n fata
cercetarii logice. Intentiile lui Leibniz au fost concretizate de catre George Boole, care este
considerat de multi ca fiind ntemeietorul logicii simbolice. Boole a elaborat o algebra a logicii, adaptata
specificului limbajului logic si a reconstruit logica dupa modelul matematicii. El a
descoperit structuri comune logicii si matematicii si a tradus unele reguli logice n limbajul
algebrei logice.11
Daca Boole concepea stiinta logicii ca o parte a matematicii, un succesor al sau, Gottleb
Frege, a ncercat sa nglobeze matematica logicii considernd-o pe aceasta administratiei un caz
particular de logica. Frege a simplificat logica propozitiilor, a construit logica predicatelor si a

initiat semantica logica.12

Secolul al XX - lea este marcat de ramificarea logicii, de construirea unor sisteme
logice pornind de la probleme particulare si de dezvoltarea unor teorii logice neoclasice. n aceasta
perioada, au aparut o logica modala dezvoltata de C. I. Lewis13, logica polivalenta a lui J.
Lukasiewicz14, logica deontica a lui G. H. Von Wright15, metalogica, etc.
Totodata, au fost impulsionate cercetarile de logica aplicata: logica juridica, logica
stiintei, logica microfizicii, logica ntrebarilor, precum si logica aplicata n administratia publica etc.
Clasificarea logicii
Dezvoltarea logicii a coincis cu luarea n posesie a unor noi domenii necercetate pna
atunci de logicieni. Totodata, unele idei prezentate succint n operele unor logicieni clasici au fost
dezvoltate dnd nastere unor noi ramuri ale logici. Logica se prezinta acum ca un sistem alcatuit
dintr-o mare varietate de subsisteme. Formele sau subsistemele logicii pot fi clasificate n functie
de diferite criterii.
n functie de criteriul cronologic, logica a fost mpartita n:16
a) logica clasica (aristotelica sau traditionala), aceasta foloseste limbajul natural si a
fost divizata n teoria notiunii, teoria judecatii si teoria rationamentului; Logica clasica foloseste cu
precadere metoda deductiva. n acest tip de logica nu se face o distinctie stricta ntre nivelul teoretic
si cel metateoretic sau ntre logica pura si cea aplicata.
b) logica moderna care a s-a conturat n a doua jumatate a secolului XIX, ncercnd sa
rezolve o serie de probleme aparent nerezolvabile n logica traditionala. Specific logicii moderne
este abandonarea limbajului natural n favoarea unui limbaj simbolic si elaborarea unor sisteme de
calcul logic.
n functie de metodele folosite pentru verificarea validitati si de domeniile
abordate, logica poate fi mpartita n17:
a) logica formala care studiaza formele propozitionale si metodele de rationare care ne
permit o trecere valida de la rationamente adevarate la alte rationamente adevarate. Logica formala
foloseste mai ales metodele deductiei si inductiei, definirea si clasificarea. Scopul sau ultim este
identificarea unor forme valide de rationament care sa poata fi aplicate n toate domeniile.
b) logica simbolica este o logica formala care foloseste limbajul simbolic si ncearca sa
elimine limbajul natural din perimetrul logicii. Prin simbolizare a fost restrnsa nsa aria de aplicare
practica a logicii si s-a ajuns la elaborarea unor demonstratii si lanturi de rationamente fara
acoperire n realitate.
c) logica matematica reprezinta un domeniu de intersectie ntre logica simbolica si
matematica. Unii autori considera ca aceasta disciplina studiaza logica cu metodele matematicii
(axiomatizare si calcul n primul rnd). Alti autori considera ca logica matematica are drept obiect
analiza fundamentelor matematicii. n acest domeniu mai persista nca disputele izbucnite nca n
sec. XIX ntre teoreticienii care ncercau sa includa logica n corpul matematicii (matematismul) si
cei care ncercau sa acrediteze ideea ca matematica este unul dintre subdomeniile logicii
(logicismul).
n functie de tipul de inferente folosit pentru descoperirea adevarului, logica este
mpartita n18:
a) logica deductiva este acea parte a logicii care studiaza modalitatile de trecere valida

de la judecati adevarate cu un anumit grad de generalitate la judecati adevarate cu acelasi grad de

generalitate sau cu un grad mai mic de generalitate. Pastrarea certitudinii validitatii unui astfel de
rationament este platita prin aportul nul de cunostinte noi aduse de metoda deductiva.
b) logica inductiva. care cuprinde rationamente prin care se trece de la judecati
particulare la alte judecati particulare sau la judecati generale. Metodele inductive duc la o oarecare
incertitudine asupra valorii de adevar a rezultatelor (aceasta fiind de obicei mai degraba statistica
dect certa) dar sunt larg folosite n cercetarea stiintifica.
n functie de numarul de valori de adevar cu care opereaza, logica se mparte n19:
a) logica bivalenta care opereaza cu doua valori de adevar, sau valori alethice: adevarul
sau falsul. De obicei adevarul se noteaza cu 1 si falsul se noteaza cu 0. Ea a constituit domeniul
principal de studiu al logicii clasice aristotelice, care neglija n mare parte modalitatile si era bazata
pe principiul tertului exclus. Practic, logica bivalenta ocupa cea mai mare parte a logicii pure.
b) trivalenta, n care alaturi de adevarat si fals este admis posibilul ca o a treia valoare
de adevar.
c) logica polivalenta (n-valenta), care merge si mai departe, admitnd existenta mai
multor tipuri de propozitii dect cele adevarate sau false. Acest lucru este realizat prin modalizarea
valorilor logice (necesar-adevarat, necesar-fals, posibil-adevarat, posibil-fals) sau prin
reinterpretarea matematica a unor sisteme axiomatice.
Potrivit conceptelor tematice de baza avem logica rationamentelor certe, logica modala,
logica deontica, logica epistemica, logica topologica, logica probabilitatilor, logica preferintei, a
valorilor comparative (mai adevarat, mai putin adevarat etc), a convingerilor, (a cunoaste, a
crede,etc.) interogativa (a ntrebarilor).20
n functie de gradul n care logica se implica n diversele domenii ale realitatii, ea se
mparte n:
a) logica pura. Logica pura este o logica formala care urmareste elaborarea unor forme
generale de propozitii si a unor legi valabile pentru toate domeniile cunoasterii;
b)logica aplicata. Logica aplicata reprezinta coborrea logicii pe tarmul realitatii si
aplicarea logicii pure n domenii specifice. Fiecare domeniu de aplicare are n afara de principiile de
baza preluate din logica pura diferite pricipii si legi specifice. Logici aplicate sunt: logica juridica,
logica actiunii administrative, logica microfizicii, logica matematica etc.
I.2. Caracterizarea si structura limbajului, tipuri fundamentale de limbaj
Discutia despre limbaj a reprezentat si continua sa reprezinte o tema de mare interes
pentru o multitudine de domenii. Gndirea nu poate fi separata de limbaj. Sentimentele, dar si
gndurile noastre pot fi exteriorizate doar prin intermediul limbajului. n alta ordine de idei,
gndurile care se nasc n mintea cuiva nu pot fi transmise, facuse cunoscute, dect prin intermediul
limbajului. Interesul trezit de studiul limbajului pentru o larga categorie de specialisti a facut sa se
nasca si o serie de controverse, de dispute n legatura cu caracterizarea limbajului, cu functiile lui.
Limbajul reprezinta un sistem complex de semne (un sistem de simboluri) si de
reguli privitoare la utilizarea acestora. Aceasta definitie pleaca de la ideea ca n structura unui
limbaj exista doua componente:- lexicul sau vocabularul, adica totalitatea semnelor caracteristice
acelui limbaj si gramatica, adica totalitatea regulilor referitoare la utilizarea semnelor.desprinderea
particularitatilor generale ale limbajului pleaca de la ideea de semn ca element fundamental al
limbajului.

Structura limbajului
Asa cum reiese si din caracterizarea facuta initial limbajului, acesta este alcatuit din
doua componente de baza: vocabularul (lexicul), care reprezinta totalitatea semnelor proprii acelui
limbaj, si gramatica, constituita din totalitatea regulilor ce privesc utilizarea respectivelor semne.23
Gramatica reprezinta partea stabila a limbajului, deoarece regulile din care este alcatuita
nu sufera modificari dect, cel mult, la intervale de timp foarte mari. Vocabularul sau lexicul
reprezinta componenta dinamica a limbajului. Modificarile pe care sufera vocabularul sunt destul de
frecvente, se manifesta n doua directii distincte (opuse) si vizeaza att numarul semnelor care
alcatuiesc vocabularul, ct si sensul respectivelor semne.
Cele doua directii sunt: una ascendenta, care conduce la continua mbogatire a
vocabularului, si una descendenta, care conduce la saracirea vocabularului. Prima dintre directiile
de modificare are prioritate asupra celei de-a doua. Se poate spune ca se produce o amplificare
continua a limbajului, a vocabularului, att cantitativ, adica n ceea ce priveste numarul de semne,
ct si calitativ, n ceea ce priveste numarul de sensuri ale unui semn.
Un alt aspect al limbajului este faptul ca se poate discuta despre doua tipuri de
vocabular: cel general al limbii romne, care exista ca un potential consemnat n dictionarele
enciclopedice, si vocabularul individual. Vocabularul general este unic, dar cel individual este
specific fiecarui vorbitor al limbii romne. Voacabularul individual mai are o caracteristica: el este
mai sarac dect cel general, indiferent ce individ ar fi luat ca exemplu.
Vocabularul individual cunoaste, la rndul lui, modificari de tipul celor mentionate, cu
sens ascendent si descendent. n conditii de normalitate, au prioritate modificarile ascendente. Pe
plan individual, att modificarile pe care le sufera vocabularul, ct si prioritatea schimbarilor
ascendente se bazeaza pe cauze naturale (dezvoltarea naturala normala a individului) dar si
psihosociale (cresterea experientei de viata a individului si a nivelului sau de educatie
sistematica).24
n ceea ce priveste limbajul practicii administrative n literatura de specialitate ntlnim
conceptul de stil administrativ25 sau stil oficial.
Stilul oficial-administrativ se ntlneste n textele si activitatile administrative, juridice,
diplomatice si economice si are urmatoarele caracteristici:26
- este mai conservator dect celelalte stiluri;
- este realizat n cea mai mare parte n forma scrisa monologata, putnd lua uneori si forma dialogului (n
corespondenta oficiala, n negocieri, n raporturile cetatenilor cu autoritatile
sau n actiunile judiciare);
- se desfasoara ntr-un cadru institutional, local si temporal, precis;
- poate mbraca mai multe forme: normative (legi, decrete, hotarri, ordonante,
instructiuni, circulare, etc.), de documentare (procesul-verbal, memoriul, protocolul, rezolutia,
contractul etc.), de informare (anuntul, declaratia, nstiintarea, notificarea, formularul de nscriere,
telegrama), de serviciu (tabel nominal, inventarul, factura, diploma), de corespondenta (scrisoarea,
oferta etc.).
- este mai nchis la influente fata de alte stiluri, fiind el nsusi sursa de mprumuturi
pentru stilului publicistic.
Vicisitudinile stilului administrativ27

Trebuie precizat ca invatarea artei de a scrie se face mai putin. Pentru mai multe motive,
care sunt initial considerate ca deficiente n nvatamntul primar si secundar, serviciile
administrative gazduiesc de multe ori un personal a caror formare este foarte slaba.
Patrunderea economiei n administratie si mprumutul frecvent de termeni din engleza
(n domeniul fiscal, tehnologie, marketing, comunicare) doar accentueaza aceasta miscare (astfel de
functionar n timpul unei ntlniri de lucru interdepartamental, nu ezita, n ncalcarea regulilor de
utilizare, a invocat de jos in sus, mai degraba dect de sus n jos pentru a caracteriza modul n care
acesta doreste sa procedeze la servicii de informare).
Privatizarea ntreprinderilor publice a contribuit la evolutia stilului administrativ,
cauznd o coliziune ntre normele n vigoare n administratie si cele aplicate n afaceri.
Prin urmare, este necesar sa se reexamineze situatia actuala de stil administrativ, pentru
a garanta ca merita sa fie, promovati anumiti termeni din afaceri si pentru a elimina, daca este
posibil, expresiile rele.
Gradele stilului administrativ28
Stilul administrativ poate fi catalogat n functie de calitate, drept: bun, corect sau
execrabil. Sunt evidente calitatile sale, rapoartele directe de calitate intelectuala, gradul de instruire
a celor care l utilizeaza. Aceasta este nca ceva de natura misiunilor si responsabilitatilor fiecaruia.
El scoate n evidenta valoarea structurilor administrative, puterea lor, experienta agentilor lor.
Toate guvernele, toate departamentele n sine nu sunt de fapt la acelasi nivel.
Serviciile n contact direct cu viata de afaceri sunt mai putin formale dect serviciile
traditionale si de personal, disciplinele vechi de ministere editoriale de arme la politie apara Planul
de dinainte de potop, oficiile prefecturale sunt oarecum diferite fata de Inspectia de Finante sau
Auditul National.
Avnd n vedere ca stilul este omul nsusi, calitatea, specificul sau este n mod natural
proportionala cu gradul de personalitate ale editorului (aproape standardizat instruirea functionarilor
publici n viitor printr-un sistem de recrutare prin concurs deschis, dar contribuie la o uniformizare
a stilurilor, lasnd putin loc pentru originalitatea editorilor).
Aceasta tendinta ar putea fi, de asemenea, consolidata cu utilizarea de software pentru a
ajuta la redactarea administrativa.
Stilul este, de asemenea, conditionat de administrarea sistemului de luare a deciziilor,
care implica o validare a originalitatii redactarii la fiecare pas si la toate nivelurile lantului
administrativ.
Justificare29
Statul este, prin definitie, n partea de sus a societatii organizate. Statul si serviciile sale
nu sunt destinate de a vinde sau de a obtine profit. Acest principiu este esential pentru dezbaterea de
astazi fluturnd reforma serviciilor publice (telecomunicatii, energie, transport) ntr-un mediu
competitiv (sfrsitul termenului de monopoluri, liberalizarea, globalizarea).
Indiferent de evolutia noastra, forma regimului si structura de stat, administratia va
ramne mai mult sau mai putin aparent autoritara, si continua.
Caracteristici30
Un stil administrativ bun, se recunoaste n general dupa urmatoarele caracteristici:

- O singura caracteristica diferentiaza stilul de afaceri publice de corespondenta

privata, si anume limba. Delegatia autoritatii publice trebuie sa scrie n limba nationala si ntr-o
anumita forma, astfel nct tonul documentului permite cititorului sa identifice caracterul oficial.
- Politetea, n toate cazurile trebuie sa marcheze literatura de specialitate
administrativa. Indicele civilizatiei si factorul de relaxare a relatiilor sociale, politetea de stil, un
corolar al calitatii sale, este legat de exercitarea autoritatii. Politetea si curtoazia nu trebuie sa
excluda fermitatea. Progrese majore au fost realizate n acest domeniu, pentru punerea n aplicare a
unei politici proactive de simplificare administrativa, inclusiv simplificarea formelor, si faciliteaza
utilizarea de noi tehnologii.

- Obiectivitatea este caracteristica profunda a stilului administrativ. Reactiile si

consideratiile subiective, adjectivele si epitetele ocupa un loc mic n documentele oficiale. Stilul
administrativ are o imagine de continuitate, ceea ce explica faptul ca, n ciuda succesiunii generatiilor de
ministri, pastreaza unitatea relativa de ton, cu lipsa ei de pasiune si de abuz.
- Omogenitatea de exprimare este o constanta a formei administrative;
- Claritatea si concizia, sunt att de evident necesare pentru buna exprimare
administrativa.
Tipurile fundamentale de limbaj
n viata de zi cu zi, cnd ne exprimam ideile sau comunicam cu alte persoane, n functie
de context si de preocupari, utilizam o mare varietate de limbaje, ce pot fi grupate n functie de mai
multe criterii:31
1. Dupa substratul material care sta la baza semnelor32, deosebim: limbaje verbale si
limbaje neverbale.
n cazul limbajelor verbale, semnele sunt cuvinte sau grupuri de cuvinte, simboluri sau
formule din matematica, logica etc., care pot fi scrise sau pronuntate, n acest sens avnd de a face
cu un limbaj vorbit si un limbaj scris.33
n cazul limbajelor neverbale, semnele coincid cu fenomene fizice cum ar fi: lumini de
diferite culori, constructii grafice (semnele de circulatie), sunete produse cu diferite instrumente,
miscari executate cu bratele cu capul sau cu stegulete,etc.
Limbajele verbale au prioritate neta si sub aspect cantitativ, si sub aspect calitativ n
raport cu cele neverbale. Pe de alta parte, desi limbajele neverbale sunt net inferioare n raport cu
limbajele verbale, asemenea limbaje au roluri specifice si devin indispensabile n situatiile pentru
care au fost create. n foarte multe situatii, cele doua tipuri de limbaj se ntrepatrund.
2. n functie de sensul semnelor se diferentiaza:34
- limbajul de ordinul I, numit si limbaj obiect;
- limbajul de ordinul al II - lea , numit si metalimbaj
Diferenta ntre aceste doua tipuri de limbaj este aceea ca, datorita sensului care le este
specific, semnele care compun limbajul de ordinul I au ca denotat (referent) un element

extralingvistic, adica ceva ce tine de lumea exterioara (ex: propozitia "Afara ninge viscolit." face
referire la starea vremii, adica la un fenomen natural, nu la un element de limbaj). n cazul
limbajului de ordinul II, denotatul semnelor face parte din alcatuirea limbajului de ordinul I (ex: n
propozitia "E adevarat/ nu e adevarat ca afara ninge viscolit", referirea nu se face la fenomenul de
afara, ci la valoarea de adevar a propozitiei de ordin I; doar propozitiile cognitive pot fi calificate
drept adevarate sau false.).
ntlnim si n activitatea juridica diferentierea ntre limbajul obiect si metalimbaj35 , aici
ntlnim limbajul legal (specific legiuitorului si fiind folosit pentru a construi textul reglemetarilor
juridice) si limbajul juridic (folosit de catre juristi pentru a comenta sau a arata daca o anumita
reglemetare juridica este su nu este valida36).
3. Dupa natura regulilor de semnificatie37, distingem limbajul natural si limbajul
artificial.
Limbajul natural (cel vorbit) se formeaza "de la sine", pe parcursul construirii
comunitatii umane care foloseste acel limbaj. Din aceasta cauza, regulile de semnificatie
caracteristice unui asemenea limbaj s-au sedimentat la rndul lor treptat si au ajuns sa fie ceea ce
sunt la un moment dat, n baza istoriei mentionate.
n schimb, limbajul artificial (cel scris) a fost inventat, creat, produse n mod constient
de catre o persoana sau o comunitate de specialisti, acestea fiind destinate unor utilizari n contexte
speciale.
Exista o mare varietate de limbaje naturale, ca si de limbaje artificiale. Principalele
varietati de limbaje naturale sunt: limbile nationale, unele limbaje neverbale (limbajul corporal).
Limbajele artificiale cunosc si ele o mare diversitate: limbajul Morse, limbajul semnelor de
circulatie, limbajul matematic, etc.
4. Dupa precizia constructiei, limbajele sunt:38
- limbaje formalizate; acestea fiind ntlnite n matematica (1, 2, +, -,=) logica
formala (p, q, r, &, V, Op, etc.) si n fragmente ale stiintelor care folosesc calcule matematice;
- limbaje neformalizate, fiind alcatuite din cuvinte ntr-o anumita limba sau alta.
I.3. Actiunea sociala, publica si administrativa
n precizarea continutului notiunii , dictionarele de logica, psihologie, psiho-sociologie
si sociologie, stabilesc cteva repere, ce trebuie luate n considerare.
Pentru a ntelege ce nseamna o actiune, trebuie ntr-o prima faza sa stabilim cum este
conceputa activitatea, aceste doua notiuni fiind complementare.
Activitatea, este conceputa, n sens larg, ca o form de relationare a individului cu
mediul, bazat pe reflectarea si semnalizarea de ordin psihic, adic receptionarea si prelucrarea
informatiei despre propriettile stimulilor externi, compararea semnificatiei informatiei externe cu
strile interne de necesitate si manifestarea unei succesiuni de reactii cu caracter finalist n raport cu
stimulii dati.
n sens restrns este considerat o form specific umana de relationare cu mediul, de
manifestare a structurilor psihice caracteristice omului, fiind orientat n general ctre satisfacerea
trebuintelor si atingerea unor scopuri, care pot conduce la crearea unui mediu existential de tip
uman.
Actiunea nu este o inovatie a filosofiei moderne, sub forme variate si definit n diverse

feluri, acest concept l regasim n scrierile filosofilor antici (Platon, Aristotel), este prezent n
filosofia renasterii si n scrierile materialistilor englezi si nu lipseste din filosofia clasica germana
(Kant, Fichte, Hegel).
Termenul actiune, ca multe alte cuvinte, este polisemantic.
Prin actiune ntelegem n mod curent desfasurarea unei activitati sau o fapta ntreprinsa
pentru atingerea unui scop, exercitarea unei forte, cheltuirea unor energii, provocarea unei influente
asupra unui obiect etc.39
Termenul este folosit cu diverse acceptiuni n fizica, n contexte ca principiul minimei
actiuni, n stiintele juridice cu sensul de cerere adresata unei instante judecatoresti pentru
recunoasterea unui drept, n teoria literara cu sensul de desfasurare a unui conflict, n arta dramatica
cu ntelesul de ansamblu de miscari, gesturi si atitudini executate de catre un actor, n fiziologie cu sensul de ansamblu de procese si transformari declansate n organism de o substanta sau un
aliment. Termenul mai este folosit cu valori si functii diferite n stiintele economice, n psihologie,
sociologie si n logica, n stiintele politice, administrative si n cele militare. 40
Actiunea, componenta de baz a activittii umane, constnd dintr-un ansamblu integrat
de transformri, aplicate unui obiect material sau ideal, n vederea obtinerii unui rezultat cu caracter
adaptativ, se refer, de cele mai multe ori, la un proces delimitat, individual sau colectiv, care se
desfsoar hic et nunc, spre deosebire de activitate, care are o sfer larg de cuprindere, ntinznduse pe coordonate spatio-temporale indefinite.
Actiunea reprezinta un cuvnt care se aplica uneori la lucruri (de exemplu actiunea unui
acid asupra unui metal), dar cu precadere la faptele unor agenti care urmaresc scopuri. Aristotel
facea distinctie ntre actiune, adica ceea ce un om face (poiesis) si ceea ce doar i se ntmpla
(pathos: tradus de obicei prin afect sau pasiune).41
Dac din punct de vedere psihologic exista actiuni mintale (n plan intern), motorii (n
plan extern), simple, alctuite dintr-un numr mic de secvente si complexe, care includ numeroase
transformri, cu relatii variate ntre diferitele faze ale actiunii respective, din punct de vedere
psihosocial, actiunea devine indicatorul obiectiv principal de apreciere al valorii indivizilor, luati izolati, ca si
al grupurilor, din perspectiva obiectivelor si idealurilor sistemului social.
T. Parsons urmareste sa prezinte actiunea ca o constructie intentional, ca produs al unui
actor nzestrat cu resurse, care opereaza optiuni finalizate si ntrebuinteaza n acest scop mijloace
materiale simbolice.
Organizndu-se, n principiu, dup aceeasi schem psihologic ca si activitatea, actiunea
include urmtoarele verigi: motiv, scop, mijloc, evaluare, conexiune invers, verigi care permit
realizarea unor interactiuni si interdependente ntre elementele ei componente.
Acestea sunt:
- un actor, individual sau colectiv;
- situatie actional (ansamblul conditiilor natural-sociale si culturale n care se
desfsoar actiunea, si care le ofer actorilor posibilitatea optiunii ntre diferite alternative);
- mecanismele actiunii (ansamblul mijloacelor disponibile si al scopurilor, valorilor,
nevoilor si motivelor precum si totalitatea formelor de adecvare ntre ele);

- sensul actiunii (diferite forme sau tipuri de modificare si transformare a actiunii si a

componentelor ei, ca urmare a interpretarii comportamentelor celorlalti actori).
Actiunea umana
Initiativa de a elabora o teorie explicativa coerenta despre actiunea umana si despre caile
sporirii eficientei ei, i apartine filosofului polonez Tadeusz Kotarbinski si sociologului american
Talcott Parsons, care independent unul de celalalt, au propus n deceniul al patrulea al secolului al
XX lea, doua teorii cuprinzatoare despre actiune umana. Fiecare dintre cei doi autori, de numele
carora este legata praxiologia (stiinta actiunii umane) n filosofia occidentala si recunoaste mai
multi precursori, care au anticipat una sau alta dintre ideile de baza ale praxiologiei. n diferite
studii si articole T. Kotarbinski enumera printre precursorii praxiologiei pe filosofii: Aristotel,
Toma d`Aquino, Petrus Ramus, F. Bacon, Descartes, Herbert Spencer, pe economistii Ludwig von
Mises, Charles Dunoyer, Eugeniusz Slucky, Alfred Victor Espinas, A. Bogdanov, Georges
Hostelet. Printre gnditorii care au influentat conceptia actionalista a lui T. Parsons pot fi
enumerati: G. H. Ruth Benedict, Vilfredo Pareto, Emile Durkheim, Max Weber.42
Actiunea umana este un comportament orientat catre atingerea anumitor scopuri. Desi
aceasta afirmatie poate parea o tautologie, ea sta la baza ntregii stiinte economice, denumita n
acceptiunea lui Ludwig von Mises43 - praxiologie.44
Conform abordarii praxiologice, actiunea umana este singura care poate fi observata de catre terti iar
acestia pot analiza actiunea umana prin prisma ntelegerii scopurilor si a ideilor
tehnologice ale indivizilor observati.
Actiunile umane au cteva proprietati interesante cum ar fi aceea ca se desfasoara n
timp. Aceasta face ca, la un moment dat, sa existe un set de oportunitati de actiune (care se exclud
un pe alta - pentru ca exista actuni pe care nu le putem face n acelasi timp). O alta proprietate
interesanta este aceea ca resursele de care avem nevoie pentru a actiona sunt ntotdeauna limitate.
Oricum, timpul de care dispunem este limitat. Evident, multe alte resurse sunt si ele limitate.
Suntem fortati sa alegem.45
Odata cu introducerea conceptului de eveniment sau schimbare ntr-un sistem dat,
conceptul de actiune umana se poate defini ca fiind declansarea si producerea de catre un agent sau
fiinta umana a unei transformari, sau schimbari ntr-un sistem natural sau social. Nota definitorie a
actiunii umane, este n acest caz, interventia individului uman n desfasurarea fireasca, autonoma a
evenimentelor. Aceasta ar putea fi, asadar, un eveniment fizico-natural modificat. 46
Deci, actiunea umana, poate fi definita , ca o succesiune de schimbari controlate de o
fiinta umana a caror finalitate este producerea unor valori sau satisfacerea unor trebuinte. 47
La rndul lor, alegerile noastre sunt constrnse de reguli. Fiind dat un set de oportunitati,
regulile pot fie sa ne oblige sa urmam un curs al actiunii, fie sa ne mpiedice sa optam pentru
anumite actiuni.
Actiunile oamenilor sunt realitati sui generis, ireductibile la evenimente n lume.
Actiunile sunt determinate n mod intentional (prin intentii); ele reprezinta acte ndreptate spre
realizarea unui anumit scop.(Este ceea ce Max Weber a numit zweckrationales Handeln).48
Georg Henrik von Wright, subliniaza n Explicatie si ntelegere - 1971, ca nu tot ceea
ce se numeste actiune, are un aspect interior ca si un aspect exterior. Actiunea lipsita de
intentionalitate, este numita deseori actiune reflexa. O asemenea actiune este caracterizata de acesta
ca reactie sau raspuns al unui corp (viu) la un stimul.49
O alta specie a actiunii umane ar putea fi considerata actiunea normativa, aceasta fiind
acea actiune care rezulta dintr-o norma (existenta).Acest tip de actiune umana detine un rol

important n viata juridica a omului (legislatia) dar si n viata militara sau n alte forme de actiune
comuna, organizata, n relatiile dintre parinti si copii, profesori si elevi, ca si n alte institutii sau practici
sociale.50
Vilfredo Pareto afirma ca orice actiune umana cuprinde un agent (actor sau autor), adica
un purtator al actiunii, care poate fi un individ (actiune individuala), un grup sau chiar o societate
(actiune colectiva). De asemenea, o actiune se realizeaza n vederea atingerii unui scop a carui
natura poate fi extrem de diversa: economica, sociala, religioasa, magica etc.
Actiunea sociala
Studiul sociologic foloseste de cele mai multe ori notiunea de actiune social, ea
desemnnd orice activitatea uman semnificativ fat de o component structural a societtii, n
sensul c este determinat, sau determin locul, rolul sau functia respectivei componente, n
structura si functionalitatea ansamblului vietii sociale.
Putem afirma ca actiunea social este prin urmare, produsul optiunilor individuale, care
au sens pentru actor, dar n acelasi timp, se afla n legatura cu un ansamblu de valori comune expresie simbolica a preferintelor colective - nscrise ntr-o retea de norme, ce intra n alcatuirea
structurii societatii (toate elemente coercitive ale actiunii individuale).51 T. Parsons propune o
viziune globala asupra actiunii sociale, ca subsistem al actiunii umane n general, surprinznd cu
claritate interdependenta actiunii sociale cu formele actiunii umane, considerate ca sistem.
Colabornd cu specialisti n psihologie, economie si chiar biologie, reuseste o tratare
interdisciplinara mai reala si eficienta dect a predecesorilor sai, descoperind mijloacele de
satisfacere a imperativelor functionale. Urmareste, n acelasi timp, prin teoria general a actiunii,
scopul metodologic, de a construi o schema de analiza logica a actiunilor umane concrete.
Actiunea publica
Putem spune ca actiunea publica include nu numai ceea ce face statul pentru popor, ci si
de asemenea ceea ce face poporul nsusi. Poate fi inclus, de exemplu aici, ceea ce oamenii pot face
pentru a revendica actiunea si a face guvernele responsabile. Legislatia relevanta n acest sens
include nu numai protectia certa a unor prevederi /clauze de baza a suportului public si securitatii
sociale, dar si la un nivel ct mai adnc- garantarea drepturilor democratice a unor alegeri libere,
raportarea stirilor necenzurate si dezlantuirea criticii publice. Totusi, chiar daca aceste caracteristici
/trasaturi politice, la o vedere superficiala, pot fi mai degraba ndepartate de la dorinta unei
probleme economice elementare, ele sunt, de fapt, ndeaproape unite. 52
n al doilea rnd, n timp ce actiunea publica include actiuni ale statului, este important a
se vedea astfel de actiuni n legatura cu alte institutii si practici sociale. Actiunea statului, poate fi n mod
particular decisiva n recuperarea veniturilor pierdute de catre victimele lipsite de posibilitati si
asigurarea sanatatii si serviciilor sociale. Dar aceste actiuni nu trebuie vazute ca excluznd
functionarea eficienta a pietelor, comertului sau stimulentelor. Privirea eroica a statului ca si
domeniu unic este pe att de nereala pe ct este de daunatoare si ignora functiile pozitive ale altor
institutii sociale si economice. Greseala absentei actiunii publice nu trebuie sa fie nlocuita de o
greseala opusa, aceea de a ignora activitatile concentrate asupra statului sau sufocante comert,
comertul ntre tari, cercetari stiintifice, stiri, partide politice, si alte instrumente ale actiunilor
economice, sociale si politice.53
n literatura de specialitate se ntlneste si conceptul de logica a actiunii militare54,
caracterizat de anumite elemente cu o specificitate proprie. Putem afirma ca actiunea militara, ca
specie a actiunii umane, este organizata n structuri functionale care pot fi redate sub forma unor
scheme logice, de aici rezultnd faptul ca exisa o rationalitate specifica n acest domeniu.
ntelegerea rationalitatii n conceperea, organizarea si desfasurarea actiunii militare porneste de la
stabilirea unor perspective sau puncte de vedere n conformitate cu care sa poata fi analizate si
apreciate explicatiile determinarilor, evaluarilor si valorizarile variantelor posibile, conduitelor

orientate spre realizarea unui scop si chiar ntemeierea unui enunt logic pe adevarul altui enunt
logic.
Dupa cum se cunoaste prezentul contemporan este puternic marcat de dezvoltarea
accelerata a stiintei si implicit a tehnicii si a tehnologiilor (vezi de exemplu, Thomas Kuhn,
Structura revolutiilor stiintifice). n acest sens au loc schimbari de paradigme, restructurari de
cadre explicative care stabilesc caracteristicile rationale ale diverselor cunostinte, ipoteze, scopuri,
evaluari etc. n cvasitotalitatea situatiilor (de cunoastere) se ncearca evidentierea organizarii interne
a unui proces, fenomen sau fapt de cunoastere, a structurii profunde pe baza carora subiectul
cunoscator (dublat de rolul de agent al schimbarilor) sa stabileasca coordonatele fundamentale ale
rationalitatii a ceea ce exista si a ceea ce poate sa apara n procesul trecerii de la posibil la real.
Acest proces de sistematizare logica a gndurilor si cunostintelor, a scopurilor si
actiunilor omului ia mai ales astazi forma axiomatizarii si formalizarii teoriilor, a modelarii
matematice, a cibernetizarii si automatizarii.
Trebuie subliniat fapul ca n perimetrul acestui proces de rationalizare se contureaza
doua modalitati predominante: pe de o parte matematizarea cunostintelor, a stiintelor (inclusiv a
celor socio-umane) ca opera de logicizare, de organizare superioara a conceptelor, judecatilor si
rationamentelor, capabila sa puna n evidenta structurile si relatiile de dependenta, de fundamentare
n domeniul cunoasterii; pe de alta parte, cibernetizarea actelor si a interventiilor umane ca
nfaptuire a unui nivel superior de organizare a actiunilor n vederea realizarii scopurilor formulate.
Tinnd seama de cele prezentate mai sus, putem afirma ca, se poate discuta despre
actiunea administrativa - ca fiind o specie a actiunii umane, cu anumite particularitati.
Actiunea administrativa este organizata n structuri functionale care pot fi redate sub
forma unor scheme logice, de aici rezultnd faptul ca domeniul administratiei publice are o rationalitate
specifica.
Trebuie mentionat faptul ca actiunea administrativa reprezinta una dintre componentele
de baza ale activitatii administratiei publice, prin ea realizndu-se organizarea executarii si
executarea n concret a legii.
Actiunea colectiva reprezinta actiunea comuna care urmareste atingerea unor scopuri
mpartasite.55
M. Olsen (1966), arata ca logica actiunii colective nu se poate reduce la logica actiunii
individuale. Nu e suficient ca un numar de indivizi sa aiba un interes comun pentru ca ei sa se
angajeze ntr o actiune colectiva n vederea satisfacerii acestuia. Angajarea ntr - o actiune
colectiva implica pentru fiecare dintre membri grupului un pret de participare (timp, bani, etc). Or,
daca bunul obtinut datorita actiunii colective poate fi folosit pentru toti nu vedem de ce un membru
al grupului sa nu fie tentat sa lase n grija celorlalti suportarea costului actiunii.56
Plecnd de la premisa ca actiunea presupune o infrastructura fizic natural si are un
temei ontologic, trebuie sa subliniem ca nota sa distinctiva consta n mutatiile si abaterile pe care le
provoaca n desfasurarea evenimentelor fizic naturale interventia agentului actiunii. Notiunea de
agent, scria Georg Henrik von Wright, este esentiala pentru distinctia dintre acte si evenimente.57
n sociologie, praxiologie, logica deontica, drept, n afara termenului de agent se mai
utilizeza cu ntelesuri apropiate termenul de actor sau cel de autor. n toate aceste cazuri se are
n vedere elementul sau factorul responsabil de producerea unui eveniment sau a unei stari de
fapt.58
T. Kotarbinski da mai multe definitii conceptului de agent sau autor. El afirma ca
autorul unui anumit eveniment este acela al carui impuls intentionat este cauza evenimentului

respectiv. 59
Literatura de specialitate ne arata dubla natura a conceptului de agent. Pe de o parte
acesta apare ca fiinta biologica apartinnd speciei umane, si deci ca o parte a naturii, fiindu i
inerenta substantialitatea, energia, si existenta spatio-temporala si pe de alta parte ca fiinta
voluntara, nzestrata cu liberul arbitru cu capacitatea de a declansa sau nu evenimente fizico
naturale n functie de starea sa interna, de experienta sa anterioara, de idealurile si aspiratiile pe care
le are.60
Corelativul termenului de agent l reprezinta obiectul actiunii, fiind acela care suporta
sau sufera transformarile provocate de agent61.
n literatura de specialitate se ntlnesc mai multe clasificari ale agentilor, n functie de
anumite criterii, dintre acestea putem enumera:
1) n functie de numarul acestora, avem agenti individuali si agenti colectivi, acestia
fiind catalogati de Wright ca fiind agenti personali, acesta din urma mai vorbeste si despre agentii
impersonali;
2) dupa modalitatea si amploarea participarii lor la conceperea, hotarrea si nfaptuirea
unei actiuni, avem agentul direct care exercita o presiune sau un transfer nemijlocit asupra
obiectului actiunii si agentul indirect, fiind acela care detine numai initiativa sau comanda savrsirii
actiunii fara a fi n acelasi timp executantul nemijlocit al acesteia.

I.4. Tipuri de notiuni si raporturile dintre acestea

Regulile corectitudinii gramaticale sunt complementare cu cele ale logice, ambele fiind
menite sa asigure inteligibilitatea mesajelor intercomunicabile, dar nu se suprapun si nu se
subordoneaza unele celorlalte. Cea mai buna dovada o constituie faptul ca exista anumite persoane
care se exprima cu multe erori gramaticale (fie n limba lor materna, n cazul persoanelor lipsite de
educatie, sau ntr-o limba straina, insuficient exersata), dar fara sa ncalce vreo regula sau principiu
logic; pe de alta parte, nu sunt putine situatiile n care, folosindu-se forme gramaticale corecte, se
comit (premeditat sau involuntar) erori logice cteodat a subtile, alteori de-a dreptul grosolane.
Notiunea. Element de baza al logicii
Fie propozitiile:
1) Toti parlamentarii sunt alesi.
2) Nici un prefect nu este ales.
3) Unii studenti sunt bursieri.
Aici distingem doua clase de cuvinte (elemente lingvistice). Prima clasa este
reprezentata de acele cuvinte care descriu forma logica a propozitiilor. La prima propozitie, cuvintele care
descriu forma logica sunt: toti; sunt, la a doua propozitie: nici un; nu este, la a treia
propozitie: unii; sunt.
A doua clasa este reprezentata de restul cuvintelor care exprima continutul specific al
fiecarei propozitii, fiind numite componente extralogice. Aceste cuvinte variaza de la o propozitie
la alta, prezenta lor facnd ca fiecare propozitie sa exprime un nteles propriu. Cu alte cuvinte,

prima clasa este reprezentata de constantele logice, iar a doua clasa de variabilele propozitionale.
Numim termeni toate aceste componente extralogice ale propozitiilor simple de
predicatie (propozitii categorice) propozitii n care unui obiect i se atribuie sau i se respinge o
anumita proprietate. Situati la nivel lingvistic, termenii sunt asociati n logica traditionala cu asanumitele notiuni sau concepte. Avnd n primul rnd o semnificatie psihologica si epistemologica,
notiunea este o forma de cunoastere, prin care se reflecta la nivel rational proprietatile esentiale ale
claselor sau multimilor de obiecte.62
Prin notiune se mai poate ntelege:63
- un ansamblu de determinari despre un obiect;
- sensul unui cuvnt sau grup de cuvinte.
Unitatea logico-lingvistica formata dintr-un nume si notiunea pe care o evoca acesta
constituie un termen logic. Termenul nu este, deci, un simplu element al limbajului, ci o sinteza
ntre o forma logica (notiunea) si o forma lingvistica (numele). Forma lingvistica prin care se
exprima orice notiune joaca rolul de nume, aceste nume fiind simple (un singur cuvnt) sau
complexe (mai multe cuvinte). 64
Din cele afirmate mai sus, putem spune ca fiecare termen va avea o forma logica numita
notiune si o forma lingvistica numita nume.
Fie propozitia:
Primarii sunt cetatenii care au participat, n conformitate cu legea electorala, la un
scrutin uninominal si care au obtinut cel mai mare numar de voturi valide.
Acestei notiuni i se asociaza o multime de elemente esentiale. Orice notiune se exprima
prin unul sau mai multe cuvinte care constituie suportul lingvistic, iar una si aceeasi notiune se
poate exprima prin cuvinte diferite.65
Exemple:
1) Notiunea de primar sau sef al administratiei publice locale dintr- o anumita
localitate.
2) Presedinte sau sef al statului.
3) Prim ministru sau premier.
n diverse contexte, aceleasi cuvinte exprima notiuni total distincte. 66
Exemple:
1) Notiunea de constitutie poate exprima, n primul rnd, constitutia fizica (structura
fizica generala a corpului omenesc) sau constitutia unui stat (legea fundamentala a unui stat).
2) Notiunea de aval exprima, in primul rnd, notiunea de : n josul unui curs de apa,
n al doilea rnd notiunea de garantie speciala de plata a unei cambii (instrument de plata).
Din aceasta cauza, spunnd doar constitutie sau aval, nu am precizat la ce ne
referim. Pentru a evita ambiguitatea semantica trebuie sa corelam acest cuvnt cu altele, formnd
expresii compuse.
Expresiile care exprima o singura notiune se numesc univoce, n timp ce expresiile care

exprima mai multe notiuni se numesc plurivoce sau polisemantice. Cele mai multe dificultati de
comunicare provin din plurivocitatea expresiilor.67
Continutul si sfera notiunilor
Orice notiune poate avea o dubla raportare:68
4) calitativa, ea fiind un model abstract, n care nu se regasesc nsusirile accidentale
prin care elementele unei multimi se diferentiaza, ci numai trasaturile esetiale comune, fara de care
un obiect s-ar exclude din multime;
5) cantitativa, atunci cnd notiunii i se subsumeazatoate elementele multimii
corespunzatoare.
Prin continutul sau intensiunea unei notiuni ntelegem ansamblul notelor caracteristice
unei clase de obiecte, sau cu alte cuvinte sensul acelei notiuni.
Sfera sau extensiunea unei notiuni este formata din totalitatea membrilor clasei de
obiecte, grupati dupa criteriul nsusirilor comune.
A explicita continutul unei notiuni presupunea raspunde la ntrebarea: Ce nseamna
notinuea respectiva?, iar a preciza sfera unei notiuni presupune un raspuns la ntrebarea: La ce
se refera notinuea respectiva?

Exemplu:
- notiunea de prefect
continutul: nalt functionar public,
reprezentantul guvernului n teritoriu, cetatean
romn, emite ordine;
sfera: totalitatea prefectilor
ntre continutul si sfera notiunii exista un raport de variatie inversa: cu ct sporeste
numarul notelor ce definesc o notiune, cu att se ngusteaza sfera notiunii respective.69
Clasificarea notiunilor
Distinctia dintre diferitele tipuri de notiuni vizeaza doua criterii logice principale:
extensiunea si intensiunea.70
1) n functie de sfera putem deosebi: notiuni vide sau nevide (reale). O notiune este
vida doar daca multimea de obiecte la care se refera nu contine nici un element; n caz contrar,
notiunea este reala.
A) Notiunile vide sunt fie rezultatul comiterii unor contradictii logice explicite (de
exemplu contravenient nevinovat sau primar numit), fie fictiuni necontradictorii din punct de
vedere logic fara niciun corespondent n realitate (de exemplu presedintele Norvegiei, mparatul
Elvetiei, primul ministru Ion Iliescu etc.), dar si pure fictiuni teoretice ( de exemplu punct,
dreapta, plan, gaz ideal, etc.);
B) Notiunile reale pot fi: notiuni individuale (care se refera la un singur obiect; spre
exemplu: Craiova, presedintele Romniei, primarul sectorului 2 al municipiului Bucuresti.

etc. ) sau notiuni generale (cnd clasa la care se refera contine cel putin doua elemente ). Notiunile
generale se mpart n alte doua sub clase: notiuni colective sau distributive (divizive). Notiunile
colective se refer a la clase ntregi de obiecte, privite ca totalitati de elemente, ntregul avnd unele
proprietati diferite fata de proprietatile fiecarui element n parte (de exemplu armata,
biblioteca, guvern). Notiunile divizive sau distributive exprima ceea ce este general, esential si
comun tuturor obiectelor dintr-o multime, astfel nct ceea ce este valabil pentru toate elementele
multimii este valabil si pentru fiecare element luat individual (de exemplu primar, prefect,
consiliu local).
C) Mai putem distinge ntre notiuni precise si vagi. O notiune este precisa doar n cazul
n care satisface conditia : oricare ar fi obiectul ales, se poate spune cu certitudine ca el apartine sau
nu clasei pe care o denota notiunea (de exemplu ministru, consilier local) ; n caz contrar, ea
este vaga (de exemplu bun, inteligent, integru, corupt).
2) n functie de continut avem urmatoarele tipuri de notiuni:
A) Notiuni abstracte sau concrete. O notiune este abstracta atunci cnd desemneaza o
nsusire conceputa n sine, ca si cum ar fi de sine statatoare, nelegata de un obiect (de exemplu
rautate, culoare, duritate, mndrie, etc.). Notiunile concrete desemneaza una sau mai multe nsusiri
ca fiind legate laolalta ntr-un obiect (de exemplu: stat, popor, colectivitate locala,
etc.).
B) Notiuni absolute sau relative. O notiune este absoluta daca notele care formeaza
continutul acesteia pot fi enuntate despre obiecte independente unele fata de altele (de exemplu
om, functionar public, deputat, secretar de stat, etc.) O notiune este relativa daca notele din
continutul ei caracterizeaza un obiect individual numai ntr-o relatie cu unul sau mai multe alte
obiecte (de exemplu sinonim, frate, coleg, nsotitor, egal, identic etc.)
C) Notiuni pozitive sau negative. O notiune este pozitiva daca intensiunea ei se
defineste prin prezenta unor nsusiri care apartin unui obiect (de exemplu actiune n revendicare,
demonstrabil, apel, recurs, etc.) si este negativa daca intensiunea ei exprima privatiunea
obiectului de una sau mai multe nsusiri (de exemplu: orb, asimetric, incoerent,
incompatibil , nedrept, etc.)
Raporturile ntre notiuni71
Din punct de vedere extensional (al sferei), ntre doua notiuni distincte, notate A si B,
pot exista doua tipuri de raporturi: de concordanta, daca sferele lor au cel putin un element n
comun si de opozitie sau excludere, atunci cnd sferele lor nu au nici un element n comun.
Pentru o reprezentare mai sugestiva a raporturilor e dintre notiuni, sfera fiecarei notiuni
va fi reprezentata grafic printr-un cerc; schemele de mai jos fiind cunoscute drept diagramele lui
Euler (1707 1783).
Exista trei tipuri de raporturi de concordanta:
1) Raportul de identitate se ntlneste ntre notiuni daca si numai daca fiecare membru
al clasei de obiecte la care se refera o notiune este membru al clasei de obiecte la care se refera
cealalta notiune. Cu alte cuvinte, daca fiecare obiect din extensiunea unei notiuni notata cu litera A
este obiect si n extensiunea unei notiuni notate cu litera B, atunci notiunile A si B au extensiuni
identice. De exemplu, notiunile presedinte si sef al statului; parlament si putere legislativa
sunt termeni identici.
De exemplu, fie urmatoarele doua notiuni premier si prim ministru. Remarcam ca
obiectul la care se refera termenul premier este obiectul la care se refera celalalt termen (prim
ministru).

Raportul de identitate poate fi prezentat grafic, prin urmatoarea figura:

A, B
2) Raportul de ordonare sau incluziune evidentiaza doua tipuri de notiuni: notiunea
supraordonata si notiunea subordonata. Daca orice obiect din extensiunea unei notiuni notata cu
litera A este obiect si n extensiunea unei notiuni notata cu litera B, dar nu si reciproca, atunci se
poate spune ca notiunile A si B se afla n urmatoarele raporturi de ordonare:
- notiunea A este subordonata notiunii B; A este inclusa n B;
- notiunea B este supraordonata notiunii A; B o include pe A;
De exemplu , daca notiunea A = expert si notiunea B = functionar public, atunci
notiunea de expert este inclusa n extensiunea notiunii functionar public, este subordonata, iar
notiunea functionar public include extensiunea notiunii expert, deci este supraordonata
acesteia.
n cazul raportului de ordonare, extensiunea notiunii subordonate se cuprinde total n
extensiunea notiunii supraordonate. Notiunea supraordonata este gen fata de cea subordonata, iar
notiunea subordonata este specie fata de notiunea supraordonata. Sub raport intensional, datorita
relatiei intesiune-extensiune, lucrurile se inverseaza, astfel ca intensiunea genului va fi cuprinsa n
intensiunea speciei. Totodata spunem ca specia este subordonata genului, iar genul este
supraordonat speciei. 72
De exemplu, notiunea lege organica (A) si notiunea lege (B) se afla n raport de
ordonare, acesta fiind prezentat grafic prin figura urmatoare:
3) Raportul de ncrucisare exista ntre minimum doua notiuni, cnd unele elemente ale
extensiunii uneia dintre acestea reprezinta o parte din elementele extensiunii celeilalte notiuni.
Daca exista cel putin un obiect din extensiunea unei notiuni notate cu A, care este obiect
si al extensiunii unei notiuni notate cu B, fiecare dintre notiunile A si B avnd n extensiunile lor
obiecte proprii, atunci raportul dintre ele este de ncrucisare. De exemplu, notiunile: ministru si
deputat sau notiunile: profesor universitar si senator sunt n raport extensional de ncrucisare.
Raportul de ncrucisare poate fi reprezentat grafic prin urmatoarea figura:
Raportul de opozitie
Daca ntre extensiunile a doua notiuni notate A si B, nu exista nici un obiect comun,
atunci aceste notiuni sunt n raport extensional de opozitie. Astfel, ntre notiunile violare de
domiciliu si violare de corespondenta sau ntre notiunile deputat si senator raportul este de
opozitie.
Raportul de opozitie este reprezentat grafic, prin figura urmatoare:
I.5. Operatiile logice cu notiuni (definitia, clasificarea si diviziunea)
I.5.1. Definitia
este operatia logica prin care se indica notele caracteristice ale unei notiuni, care
deosebesc de oricare alta notiune. Ea reprezinta un mijloc pentru delimitarea si ordonarea
obiectelor. n istoria logicii definitia a fost nteleasa n moduri diferite73:
- operatie de dezvaluire a esentei unui obiect Aristotel

- operatie de stabilire a ntelesului unui nume Hobbes

- operatie de traducere a unei expresii dintr-un limbaj n altul Wittgenstein
- operatie de conventie cu privire la folosirea unui limbaj Curry.
A defini, n opinia lui Kant, nseamna a expune n mod originar conceptul sau explicit al
unui lucru, incluzndu-l astfel n limitele sale. A defini, nseamna si gasi toate caracterele lucrului
ntr-un mod ct mai limpede, n asa fel nct determinarea limitelor sa nu fie derivata din alta
parte.74
Definitia este operatia logica prin care se precizeaza continutul si sfera unei notiuni
respectiv sensul (ntelesul) si aria de aplicabilitate a acesteia.75
Definirea, n opinia lui Gheorhge, C. Mihai, reprezinta operatia logica prin care se
stabileste intensiunea unui termen, adica se indica notele caracteristice ale acestuia, care l
deosebesc de oricare alt termen.76
Structura definitiei:
Definirea se refera la ceea ce n logica se numeste obiectul rational de definit sau definitul (definiendum) :
termenul de definit clasare. Acest obiect este dezvaluit cu ajutorul unei
propozitii care poarta denumirea de definitor sau propozitie definitoare (definiens) : propozitie
definitoare : operatie administrativa de ncheiere a dosarului unei lucrari, prin rezolvarea problemei
si depunerea documentelor corespunzatoare la arhiva.77
ntre propozitia definitoare si obiectul rational de definit exista o relatie de identitate
extensionala si intensionala (relatie de definire notata). Aceasta relatie este foarte importanta pentru
ca ea indica identitatea dintre intensiunea definitului si intensiunea definitorului, ct si identitatea
dintre extensiunea definitului si definitorului : Clasarea (definiedum) este prin definitie operatia
administrativa de ncheiere a dosarului unei lucrari, prin rezolvarea problemei si depunerea
documentelor corespunzatoare la arhiva (definiens).78

Relatia de definire se noteaza = df

Exemplu: Consiliul local =df autoritatea deliberativa a administratiei publice locale
Formula A =df B n care A reprezinta definitul (definiendum) si B definitorul
(definiens) , reda structura generala a oricarei definitii. O definitie poate fi considerata corecta daca
si numai daca relatia de definire coincide cu un raport de identitate ntre A si B. Nici un obiect nu se
poate auto-defini, iar daca A se defineste prin B, atunci este exclus ca B sa se defineasca prin A.79
Formulele:
A =df A sunt forme lipsite de sens.
(A =df B) si (B =df A)
Daca notiunea A se defineste prin notiunea B si B sedefineste prin notiunea C, atunci A
se defineste prin C; cu alte cuvinte, formula:81
[(A =df B) & (B =df C)] . (A =df C), este logic corecta.
Regulile definitiei

Pentru a realiza definitii corecte ale unor notiuni trebuie respectate urmatoarele reguli82:
1) Definitia trebuie sa fie caracteristica, cu alte cuvinte definitorul trebuie sa fie astfel
alcatuit nct sa corespunda ntregului definit si numai lui.83
Pentru aceasta din totalitatea notelor existente n continutul definitului, definitorul
trebuie sa selecteze pe cele care, mpreuna formeaza un temei suficient pentru a preciza care este clasa
reflectata de definit. Acestea note sunt comune tuturor obiectelor din aceasta clasa, nu apartin
si altor obiecte, permit identificarea clasei respective si, n acest sens, se numesc note
caracteristice".
Nerespectarea acestei reguli poate conduce la aparitia a trei tipuri de erori:
a) daca definitorul este subordonat extensional definitului (extensiunea definitorului
este mai redusa dect extensiunea definitului), atunci definitia respectiva este prea ngusta;
b) daca definitorul este supraordonat extensional definitului (extensiunea definitorului
este mai extinsa dect extensiunea definitului), atuci definitia respectiva este prea larga;
c) daca extensiunile definitului si definitorului se afla n raport de ncrucisare, atunci
definitiile pot fi considerate incorecte prin prisma faptului ca sunt fie prea largi, fie prea nguste;84

2) Definitia nu trebuie sa fie circulara, ceea ce nseamna ca definitorul nu trebuie sa

contina n alcatuirea sa definitul si nici sa utilizeze definitul pentru propria sa definire. Cu alte
cuvinte definitorul sa fie independent fata de definit.85
ncalcarea acestei reguli se poate face n mai multe modalitati. Uneori, circularitatea
apare n raport cu perechi de definitii (exemplu: definirea cauzei prin efect si a efectului prin
cauza, n aceasta situatie cele doua notiuni fiind corelative, si asemenea notiuni nu pot fi obiect al
definitiei dect mpreuna, ca termeni ai relatiei dintre ele.), iar alteori n raport cu o singura
definitie, acesta fiind formulata prin simpla sinonimie (aceasta definitie se numeste reflexiva, asu
idem prin idem acelasi prin acelasi).
Putem afirma ca sunt circulare si acele definitii n care definitorul presupune implicit
definitul, aceste definitii numindu-se simetrice sau n cerc vicios.86
3) Definitia trebuie sa fie logic - afirmativa, adica ea trebuie sa precizeze ce este
definitul si nu sa arate ce nu este el.87
Prin nsusirile sale, orice obiect (clasa de obiecte) are o individualitate si se deosebeste
de o infinitate de alte obiecte (clase de obiecte). Prin urmare, daca definitia unui obiect ar spune ca
el nu este un anume alt obiect, ar lasa posibilitatea ca el sa fie orice altceva si, ca atare, ar fi o sursa
de confuzii, de neclaritate asupra obiectului definitiei, chiar si atunci cnd definitul ar fi o anume
subclasa dintr-un numar mic de subclase care sunt mpreuna incluse n aceeeasi clasa.
Pentru o mai buna ntelegere trebuie precizat faptul ca, atunci cnd definitul este o
notiune negativa, definitorul este obligatoriu negativ.
O definitie negativa este aceeptabila daca ndeplineste urmatoarele conditii:88

- genul (punctul de referinta) presupune numai doua cazuri care se exclud (sunt
complementare);
- trasatura care diferentiaza definitul de alte obiecte din gen indica unul din cele doua
cazuri;
- nu este vorba de definirea unui caz prin celalalt.
4) Definitia trebuie sa fie clara si precisa, cu alte cuvinte definitorul nu trebuie sa
contina termeni vagi, figuri de stil (metafore) expresii excesiv de tehnice (specializate), sau
ambiguitati.89
Un caz tipic aici este cel al enunturilor retorice, ce pot fi folosite ca mijloace de
convingere pe calea sentimentelor si nu pe aceea a ratiunii, pentru ca ele nu sunt mijloace de
convingere. Desigur, logica nu interzice utilizarea unor enunturi de acest tip n anumite scopuri, dar
avertizeaza ca ele nu sunt definitii n sensul propriu al cuvntului.
5) Definitia trebuie sa fie consistenta ceea ce nseamna ca ea nu trebuie sa intre n
raport de opozitie cu orice alte definitii sau propozitii acceptate n acel moment n domeniul din
care face parte. 90
Unul dintre specialistii n drept administrativ si n stiinta administratiei care s-a
preocupat, ntr-o anumita masura, de ntocmirea corecta a definitiilor din actele normative ce contin
norme de drept administrativ a fost Antonie Iorgovan.
n ultimii ani aproape ca s-a generalizat tehnica legislativa de definirea notiunilor cu
care se opereaza n actul normativ respectiv, dorindu-se ca definitiile sa fie exhaustive, sa nu scape
nici un termen nedefinit, si totodata , ct mai precise, preocupare pe care o regasim si n Legea
contenciosului administrativ nr. 554/200491, definindu se de pilda, nu numai notiunea de baza interes legitim, ci si speciile acestuia (interesul legitim privat si interesul legitim public).92
Antonie Iorgovan remarca si faptul ca, n Legea contenciosului administrativ nr.
554/2004, s-a omis a fi definite actele administrative ale autoritatilor publice care privesc
raporturile cu Parlamentul, sugernd urmatoarea formulare actele emise exclusiv de o autoritate
executiva, n realizarea atributiilor prevazute de Constitutie, n raporturile cu Parlamentul, sau dupa
caz, prin implicarea a doua autoritati, executive, sub controlul politic expres, potrivit Constitutiei, al
Parlamentului.93

Clasificarea definitiilor
Exista diferite criterii n functie de care se pot clasifica definitiile:94
1. Dupa natura entitatii definite, distingem: definitii reale, definitii nominale.
a) Definitiile reale care dezvaluie determinarile caracteristice ale obiectelor gndite,
adica scot n evidenta notele distinctive n raport cu clasele altor obiecte.95
Spre exemplu, norma juridica este o regula generala si obligatorie de conduita ce poate fi
adusa la ndeplinire de catre destinatari, iar n caz de nevoie prin folosirea fortei de constrngere a
statului.
b) Definitiile nominale sunt cele ale caror obiect este cuvntul sau grupul de cuvinte prin
care se exprima o notiune. De exemplu, numim norma juridica regula generala si obligatorie de
conduita ce poate fi adusa la ndeplinire de catre destinatari, iar n caz de nevoie prin constrngere
organizata. Definitiile nominale sunt de trei feluri: 96
- definitii lexicale, ce se ntlnesc n dictionare, n care sunt relevate ntelesurile unui
cuvnt prin trimitere la alte cuvinte. De exemplu, loc,s.n.(lat.locus) portiune determinata n spatiu
sau localitate sau pasaj sau post, sau prilej.
- definitii de precizare, care completeaza sau modifica ntelesul unui termen sau al unei
expresii.
- definitii stipulative, care introduc termeni noi fie cu ajutorul unor cuvinte noi, fie cu
ajutorul unor cuvinte aflate deja n circulatie.
2. Dupa forma logico-lingvistica, definitiile se pot mpartii n definitii implicite si
definitii explicite:97
a) definitiile explicite, au o forma standard, definitul si definitorul fiind bine determinate.
Forma principala a definitiei explicite este definitia generica, aceea care contine gen
proxim si diferenta specifica. Definitul este exprimat printr-o notiune gen a lui, caruia i se asociaza
o nota de diferentiere fata de oricare notiune din genul respectiv.
De exemplu, omul este o fiinta rationala; fiinta reprezentnd genul, iar rationala
este diferenta specifica fata de orice alta specie din genul fiinta.
n functie de forma diferentei specifice, definitiile generice sunt de mai multe feluri:98
definitii atributive, definitii genetice, definitii operationale, definitii relationale, definitii functionale.
n definitiile atributive, definitorul prin notele diferentei specifice exprima calitatile,
nsusirile distinctive ale obiectului definit. De exemplu, majora este o persoana care a mplinit 18 ani.
Definitiile genetice se mai numesc definitii constructive, prin ele definitorul indicnd
modul de formare a entitatii definite. De pilda, omorul este infractiunea care consta n suprimarea
cu intentie a vietii unei persoane.99
Definitiile operationale indica n definitor operatii, actiuni, probe, modalitati de
identificare si delimitare a obiectului la care se refera definitul. De exemplu, cercetarea penala este o
activitate desfasurata n cadrul urmaririi penale de catre organele prevazute de lege, constnd n
strngerea si verificarea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, la indentificarea
faptuitorilor si la stabilirea raspunderii acestora, pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se
dispuna trimiterea n judecata.100

Definitiile relationale indica prin definitor relatii specifice obiectului la care se refera. De
pilda, definitia subiectului de drept: Subiectul de drept este entitatea sociala investita de legea n
vigoare cu calitatea de persoana capabila sa constituie, modifice sau stinge raporturi juridice
concrete.101
Definitiile functionale indica prin definitor functiile obiectului la care se refera. De
exemplu, avocatul este persoana cu pregatire de specialitate care acorda asistenta juridica.
Toate cele cinci definitii sunt definitii reale.
b) definitiile implicite nu au o forma standard, definitul si definitorul fiind evidentiate
prin context.102
I. 5.2. Clasificarea
Clasificarea reprezinta operatia de ordonare a unei multimi de obiecte n functie de
anumite criterii. Rezultatul acestei operatii consta ntr-o serie de submultimi, numite si clase de
obiecte.103
Prin Clasificare se poate ntelege si operatia logica prin care se alcatuieste termenul-gen
din termenii-specii ale sale. Spre exemplu, cnd se afirma ca normele procesuale civile si cele
penale alcatuiesc normele procesuale, s a realizat o clasificare; dispozitiile onerative si cele
prohibitive sunt imperative, s - a efectuat o clasificare. Cnd spunem obligatiile sunt de mai multe
feluri: a, b, c, d am construit o diviziune. Cnd se spune ca a, b, c, d sunt obligatii s - a construit
o clasificare. n prima propozitie virgula tine locul operatorului sau, n a doua operatorului si,
deoarece clasificarea este o recompunere, iar diviziunea este o descompunere.104
n opinia lui Marica M. Adrian, clasificarea este operatia logica prin care termeni mai
putin generali sunt grupati, n virtutea anumitor note din continutul lor, n sfera unor termeni mai
generali.105
Clasificarea este o grupare a obiectelor n clase, dupa anumite criterii, ntr-o ordine
ierarhica si ntr-un tot unitar si organic, astfel nct fiecare clasa sa ocupe un anumit loc, n
conexiune cu celelalte clase.
Operatia de clasificare presupune existenta a trei componente:106
1) elementele clasificarii, respectiv termenii care formeaza obiectul clasificarii si care,
n multe cazuri, sunt reprezentate de notiuni individuale;
2) clasele, adica termenii mai generali obtinuti ca rezultat al clasificarii;
3) criteriul clasificarii notele utilizate pentru gruparea elementelor clasificarii n clase.

Operatia de clasificare poate fi reprezentata schematic, n figura nr. 1:

Figura nr. 1: Operatia de clasificare
Regulile clasificarii

Pentru a realiza clasificari corecte, trebuie respectate urmatoarele reguli:107

1. Clasificarea trebuie sa fie completa, ceea ce nseamna ca ea nu trebuie sa lase rest,:
fiecare din obiectele care formeaza obiectul clasificarii trebuie introdus ntr-o clasa;
2. Pe fiecare treapta a clasificarii, ntre clasele obtinute trebuie sa existe exclusiv
raporturi de opozitie (contrarietate sau contradictie). Cu alte cuvinte, aceasta nseamna ca nici unul
din elementele clasificarii nu trebuie asezat n doua clase diferite, aflate pe aceeasi treapta a
clasificarii;
3. Pe aceeasi treapta a clasificarii , fundamentul clasificarii (criteriul) trebuie sa fie
unic;
4. Asemanarile dintre obiectele aflate n aceeasi clasa trebuie sa fie mai importante
dect deosebirile dintre ele. n conditiile nerespectarii acestor reguli, nu este exclusa posibilitatea de
a aseza n aceeasi clasa elemente, care, prin nsusirile lor, sunt reciproc incompatibile ceea ce ar
nsemna ncalcarea principiului noncontradictiei.
Clasificarea poate fi mpartita la rndul ei n functie de diferite criterii, rezultnd mai
multe tipuri:
1. n functie de caracterul criteriului folosit avem: clasificarea naturala si
clasificarea artificiala (conventionala).
Clasificarea naturala face apel la un criteriu obiectiv, care pune n lumina caracteristici
esentiale ale elementelor din domeniul clasificat, astfel nct sa urmareasca si sa ilustreze ordinea
reala existenta n domeniul n cauza (de exemplu: clasificarea notiunilor n logica, clasificarea
studentilor ntr-o facultate n functie de rezultatele obtinute la examene, etc.). Clasificarea artificiala
foloseste un criteriu ales n mod artificial, a carui utilitate se manifesta prin ordonarea pragmatica a
domeniului avut n vedere, n functie de necesitatile contextuale ale clasificarii (spre exemplu:
clasificarea functionarilor publici dintr-o institutie publica si a studentilor dintr-o facultate n ordine
alfabetica). Clasificarile naturale, aduc un spor de cunoastere si se mai numesc si clasificari
cognitive, iar cele artificiale se mai numesc si clasificari pragmatice, deoarece sunt considerate
mijloace de organizare eficienta a activitatilor practice.108
2. Dupa operatiile care pot fi aplicate obiectelor din clasele obtinute, avem:
clasificarea nominala (cardinala), clasificarea ordinala, clasificarea de interval si clasificarea
de raport.109
ntr-o clasificare cardinala se are n vedere doar simpla mpartire cantitativa a
elementelor clasificarii n clase, fara a se urmari o relatie calitativa ntre acestea, astfel nct clasele
obtinute sa poata fi comparate doar sub aspectul numarului de elemente pe care le contin
(clasificarea cetatenilor n functie de starea civila n casatoriti sau necasatoriti; a oamenilor n
functie de apartenenta religioasa declarata n crestini ortodocsi, catolici, protestanti, etc.; mpartirea
cetatenilor din Romnia n functie de etnie n romni, romi, maghiari, etc.).110
ntr-o clasificare ordinala, pe lnga numarul obiectelor repartizate ntr-o clasa sau alta,
obiectele aflate n diferite clase pot fi ordonate, de la superior la inferior, n functie de gradul n
care satisfac criteriul folosit, ntre elementele si clasele universului clasificarii fiind stabilite
anumite raporturi calitativ ierarhice (spre exemplu clasificarea functiilor publice dupa criteriul
nivelului studiilor necesare n: functii publice din clasa I , cuprinznd functiile publice pentru a
caror ocupare se cer studii superioare de licenta absolvite cu diploma, respectiv studii superioare de
lunga durata absolvite cu diploma de licenta sau echivalenta; functii publice din clasa a II-a,

cuprinznd functiile publice pentru a caror ocupare se cer studii superioare de scurta durata, absolvite cu
diploma si functii publice din clasa a III- a, cuprinznd functiile publice pentru a caror
ocupare se cer studii liceale, respectiv studii medii liceale, absolvite cu diploma de bacalaureat.111).
ntr-o clasificare de interval pe lnga numarul obiectelor repartizate ntr-o clasa sau alta
si ordonarea obiectelor, se poate afirma ca intervalele dintre oricare doua obiecte aflate n clase
consecutive sunt egale.112
mpartirea functionarilor publici ntr-o institutie publica n functie de anul angajarii este
un exemplu de clasificare de interval.
ntr-o clasificare de raport, apare n plus fata de clasificarea de interval, posibilitatea de a
determina proportia n care un obiect aflat ntr-o clasa satisface criteriul folosit, n raport cu un
obiect aflat ntr-o alta clasa.113
Clasificarea cadrelor didactice dintr-o universitate n functie de vechimea n munca
3. n functie de numarul claselor de obiecte, avem: clasificarea dihotomica si
clasificarea politomica.114
n clasificarea dihotomica elementele domeniului clasificarii vor fi mpartite n numai
doua clase (de exemplu clasificarea functionarilor publici n functie de vechimea n munca n
debutanti si definitivi), n timp ce ntr-o clasificare politomica acestea vor fi distribuite n mai mult
de doua clase (de exemplu clasificarea functiilor publice dupa nivelul atributiilor titularului functiei
publice n: functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de executie, functii
publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de conducere si functii publice
corespunzatoare categoriei naltilor functionari publici115).
Diviziunea.
Numita si clasificare multinivelara116 sau clasificare analitica, diviziunea este operatia
logica prin care, pornind de la o notiune generala, dezvaluim nti speciile acesteia, apoi subspeciile
fiecareia dintre ele, continund astfel, din treapta n treapta, pna ce ajungem la obiectele
individuale care apartin clasei denotate de termenul initial.117
n structura diviziunii aflam aceleasi componente ca si la clasificare, dispuse n ordine
inversa:118
1) obiectul diviziunii o notiune generala luata ca gen si mpartita n specii, subspecii
s. a. m. d.
2) criteriul diviziunii nsusirile pe baza carora se grupeaza speciile si subspeciile;
3) membrii (elementele) diviziunii.
Regulile diviziunii coincid, n mare masura, cu regulile clasificarii:119
1) Diviziunea trebuie sa fie completa, astfel nct membrii diviziunii sa epuizeze
obiectul operatiei; grupati laolalta, acestia trebuie sa acopere o extensiune identica celei ce apartine
termenului initial.
2) Pe fiecare treapta a diviziunii, ntre speciile care reprezinta membrii diviziunii trebuie

sa existe un raport de opozitie (contrarietate sau contradictie).

3) Pe aceeasi treapta a diviziunii, fundamentul trebuie sa fie unic.
4) Diviziunea nu trebuie sa faca salturi; notiunile de pe fiecare treapta a diviziunii
trebuie sa-si gaseasca genul proxim pe treapta imediat superioara. Pornind de la notiunea de om,
distingem rasele dupa culoarea pielii albi, negri, galbeni etc. si gresim daca, n specia albilor
divizam subspeciile romni, bulgari, srbi etc., deoarece am sarit treapta diviziunii continentale,
uitnd sa grupam albii mai nti n europeni, nord si sud americani etc.120
Diferitele tipuri de diviziune se deosebesc dupa numarul membrilor diviziunii, n
dihotomice, trihotomice, tetratomice, politomice. n cazul diviziunii dihotomice, ntre membrii
diviziunii exista un raport de contradictie (un membru oarecare nu poate sa faca parte din ambele
specii, dar nici sa lipseasca din amndoua). n celelalte tipuri de diviziune, ntre membrii diviziunii
exista raporturi de contrarietate (un membru oarecare nu poate sa faca parte din doua sau mai multe
specii, dar poate fi absent dintr-una sau mai multe).121
Diviziunea este operatia logica prin care se descompune termenul-gen n speciile sale.
De exemplu, termenul drept se divide n drept public si drept privat; termenul nulitate se
divide n nulitate absoluta si nulitate relativa, universitatile se divid n universitati de stat si
universitati private, de unde si construim propozitiile divizive Dreptul este public sau dreptul
este privat, Nulitatea este absoluta sau relativa. E incorect sa spunem ca norma juridica se
divide n ipoteza, dispozitie si sanctiune, deoarece acestea sunt parti si nu termeni-specii.122
Operatia de diviziune poate fi reprezentata schematic, n figura nr. 2:
Diviziunea se foloseste n doctrina si n argumentarea juridica, dar si n activitatile
administratiei publice. Este recomandabil ca o problema sa fie divizata n subprobleme care sunt
mai usor de solutionat. Diviziunea este importanta pentru ca dezvaluie extensiunea termenilor.123
Exemplu de diviziune:
Dupa nivelul atributiilor titularului functiei publice, functiile publice (A) se mpart n trei
categorii dupa cum urmeaza124:
a) functii publice corespunzatoare categoriei naltilor functionari publici;
b) functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de conducere;
c) functii publice corespunzatoare categoriei functionarilor publici de executie.
La rndul ei, categoria naltilor functionari publici (a) , cuprinde persoanele care sunt
numite n una dintre urmatoarele functii publice125:
a1) secretar general din ministere si alte organe de specialitate ale administratiei publice
centrale;
a2) prefect;
a3) secretar general adjunct din ministere si alte organe de specialitate ale administratiei
publice centrale;
a4) subprefect;
a5) inspector guvernamental.

Argumentul. Forma logica. Conditii fundamentale de rationalitate. Explicatii,

ilustrari, enunturi ipotetice.
II. 1. Definitia, clasificarea si forma logica a argumentelor (rationamentelor).
Redarea cunostintelor se face prin propozitii cognitive, acestea fiind sunt singurele
propozitii carora li se poate atribui o valoare de adevar sau valoare logica: adevarul sau falsul (n
general, ele pot fi notate cu sau ori cu 1 sau A pentru adevar si 0 sau F pentru fals). Principiul
bivalentei exprima faptul ca pentru orice propozitie cognitiva sunt acceptate doua valori de adevar:
adevaratul (1) si falsul(0).126
Stabilirea valorii de adevar a unei propozitii cognitive se poate face prin doua
modalitati:127
1) pe cale empirica atunci cnd se compara informatia oferita de propozitie cu situatia
de fapt la care se refera;
Exemple:
a) Toate alegerile locale din data de 10 iunie 2012 au fost validate.
b) Toti functionarii publici din Romnia vin la ora 8:00 la serviciu.
c) La sedinta de guvern din data de 30.05.2012 au fost prezenti toti ministrii.
2) pe cale teoretica sau printr-un efort teoretic atunci cnd ne raportam la alte
propozitii cognitive a caror valoare de adevar a fost deja stabilita.
Exemple:
a) Primarii sunt alesi.
Pentru a stabili valoarea de adevar a acestei propozitii ne raportam la Constitutia
Romniei, articolul 121, Autoritatile administratiei publice, prin care se realizeaza autonomia
locala n comune si n orase, sunt consiliile locale alese si primarii alesi, n conditiile legii.
b) Parlamentul adopta legi.
Pentru a stabili valoarea de adevar a acestei propozitii ne raportam la Constitutia
Romniei, articolul 67, Camera Deputatilor si Senatul adopta legi, hotarri si motiuni, n prezenta
majoritatii membrilor.
c) Mandatul Presedintelui Romniei este de 5 ani.
Pentru a stabili valoarea de adevar a acestei propozitii ne raportam la Constitutia
Romniei, articolul 83, alineatul 1 Mandatul Presedintelui Romniei este de 5 ani si se exercita de
la data depunerii juramntului
Inferenta reprezina o extragere sau derivare din una sau mai multe propozitii date,
numite premise a unei noi propozitii numita concluzie.128
Inferentele se pot clasifica n functie de doua criterii:129
1) dupa numarul propozitiilor (premiselor) din care extragem concluzia avem:

a) inferente imediate cnd avem o singura propozitie numita premisa, din care
extragem concluzia ( de exemplu avem premisa 2 x = 10, rezulta concluzia x = 5; avem
premisa X este prim ministru rezulta concluzia X este seful guvernului)
b) inferente mediate cnd concluzia decurge din doua sau mai multe propozitii,
numite premise, considerate mpreuna.
Exemplu:
Premisa nr. 1 : Toti subprefectii sunt nalti functionari publici.
Premisa nr. 2 : X este subprefect al judetului Ilfov.
Concluzia : X este nalt functionar public.
2) dupa modul n care concluzia decurge din premise, avem:
a) inferente deductive sau logic necesare , atunci cnd concluzia decurge cu
necesitate logica din premise si informatiile continute de concluzie sunt cele continute n premise.
n aceasta situatie, concluzia nu este mai generala dect premisele.
ntre premisele si concluzia unei inferente deductive exista o relatie ca de la ntreg la
parte a ntregului, sau cu alte cuvinte ca de la general la particular
Exemplu de inferenta deductiva:
Premisa nr. 1 : Toti ministrii sunt numiti de Presedintele Romniei la propunerea
Primului Ministru.
Premisa nr. 2 : X este Ministrul Afacerilor Europene.
Concluzia : X a fost numit de Presedintele Romniei la propunerea Primului Ministru.
b) inferente inductive sau probabile, sunt acelea n care concluzia nu decurge cu
necesitate logica din premise. Putem spune, n aceasta situatie, ca informatia din concluzie este mai
generala dect cea din premise.
ntre premisele si concluzia unei inferente inductive exista o relatie ca de la parte la
ntreg, sau cu alte cuvinte ca de la particular la general.
Exemplu de inferenta inductiva:
Premisa nr. 1 : Primarul depune un juramnt.
Premisa nr. 2 : Functionarii publici depun un juramnt.
Premisa nr. 3 : Alte persoane din administratia publica depun un juramnt
Concluzia : Toti angajatii din administratia publica depun juramntul.
Rezultatul unei inferente reprezinta un rationament sau un argument logic
(deductiv sau inductiv).
Inferenta ne permite sa justificam sau sa ntemeiem concluzia pe baza premiselor.

Pentru constructia unei inferente sau a unui argument se utilizeaza asa numitii
indicatori de concluzie sau de premise.130
Indicatorii de concluzie : deci, rezulta ca, prin urmare, astfel, asadar etc.131
Exemplu : Legea penala se aplica infractiunilor savrsite n timp ct aceasta se afla n
vigoare. Deci, legea penala, de regula nu este nici retroactiva, nici ultraactiva.
Indicatorii de premisa introduc ntr-o inferenta premisele. Indicatorii de premisa
sunt urmatorii: deoarece, ntruct, caci, fiindca, pentru ca, etc.132
Exemplu : Fapta savrsita nu constituie o contraventie, deoarece, desi fapta este
prevazuta n Legea circulatiei, soseaua nu era semnalizata corespunzator.
Exemplu de inferenta n care sunt prezenti indicatori de concluzie si de premisa:
Legea penala nu poate avea n vedere orice caz concret. De aici putem conchide
ca interpretarea legii penale este impusa de diferite considerente teoretice si practice, pornind
si de la ideea ca orice norma are nevoie de interpretare pentru a descifra vointa legiuitorului,
exprimata n acea norma.
Ordinea standard a unui argument logic este aceea n care nti se scriu
premisele si apoi concluzia.
Forma logica a argumentelor133
Forma logica a unui argument mai este ntlnita ca schema de argument si este data de
formulele logice ale propozitiilor care intra n constructia argumentului respectiv.
Exemplu: Toti prefectii sunt nalti functionari publici.
Aceasta propozitie poate fi exprimata prin forma : Toti A sunt B , unde: A si B sunt
variabile logice, iar cuvintele toti si sunt reprezinta constantele logice.
Exemple :
1) Toti primarii sunt alesi.
2) Niciun primar nu este functionar public.
Forma logica a argumentului deductiv va fi :
Premisa nr. 1 : Toti A sunt B .
Premisa nr. 2 : Toti B sunt.
Concluzia : Toti A sunt C .
Exemplu:
Premisa nr. 1 : Toti primarii sunt alesi.
Premisa nr. 2 : Toti alesii sunt desemnati prin vot.

Concluzia : Toti primarii sunt desemnati prin vot..

II.2. Principiile logice (principiul identitatii, principiul necontradictiei, principiul

tertului exclus si principiul ratiunii suficiente.)
Pentru stiinta, ct si pentru filosofile, categoriile de lege si principiu s-au dovedit a fi de
o importanta capitala. n toate fazele dezvoltarii lor istorice, stiintele si filosofia au demonstrat ca nu
se pot dispensa de legi si principii. Se ntelege ca de la aceasta regula nu putea face exceptie nici
logica, aici existnd o veche traditie n studierea a patru mari principii- principiul identitatii,
noncontradictiei, principiul tertului exclus si princiul ratiunii suficiente. Primele trei se cunosc nca
din antichitate, ultimul i se datoreaza lui Leibniz.
n loc de principii logice, auzim vorbindu-se uneori de legi logice si chiar de legi
logice ale gndirii, denumiri pe care le gasesc total improprii. Principiile logicii nu sunt legi si cu
att mai putin legi ale gndirii, acestea fac obiectul altor stiinte( psihologia, eventual). Logica
moderna a dat o noua semnificatie termenului de lege si trebuie lamurit care este raportul dintre
lege si principiu aici.134
Principiul identitatii135
Identitatea este o relatie introdusa prin cuvintele: este identic cu, este acelasi cu, este
sinonim cu, s.a. Simbolic, identitatea se noteaza cu semnul =id
Forma generala a identitatii se exprima prin propozitia: a este identic cu b si aceasta
propozitie este adevarata daca a si b sunt nume diferite ale aceluiasi obiect.
Exemplu : Primarul este identic cu seful administratiei publice locale.
Aceasta propozitie are valoare de adevar adevarul.
Prin principiul identitatii, orice obiect, indiferent de natura sa, are anumite proprietati
care fac ca acel obiect sa fie ceea ce este, adica un obiect inconfundabil cu orice alt obiect, dincolo
de orice asemanare cu unul sau mai multe obiecte.136
Obiectul poate fi reprezentat de cuvinte, concepte, notiuni etc.
Principiul identitatii se poate exprima simbolic prin formula: a =id b. Daca consideram
obiectul ca unitate lingvistica (cuvnt), principiul identitatii ia urmatoarea formulare: ntr-un
context dat, orice cuvnt este sinonim cu sine. Daca obiectele sunt propozitii, principiul are
urmatoarea formulare: ntr-un context dat, orice propozitie este echivalenta cu sine.137
Principiul identitatii exprima cerinta univocitatii, cu privire la propozitii. ncalcarea
acestei cerinte a univocitatii este o sursa de confuzii si ambiguitati.
Exemplu de propozitie cognitiva: Adjectivul este substantiv.138
Aceasta propozitie poate fi privita din doua puncte de vedere:
1. Daca consideram adjectivul ca parte de vorbire, aceasta propozitie este falsa.
2. Daca ne referim la cuvntul adjectiv ca obiect rezulta ca acesta nu este dect un
substantiv articulat. n concluzie, respectarea principiului identitatii confera gndirii claritate si
precizie.

Principiul necontradictiei si principiul tertului exclus139

Aceste principii sunt abordate n conditiile acceptarii principiului bivalentei.
Principiul necontradictiei se refera la valorile de adevar 0 si 1 si exprima necesitatea
de a nu atribui unei propozitii ambele valori de adevar n acelasi context. Acest principiu poate fi
exprimat n felul urmator: ntr-un context dat, este imposibil ca o propozitie sa fie si adevarata
si falsa. 140
Principiul tertului exclus se poate exprima sub urmatoarea forma: ntr-un context dat,
orice propozitie este ori adevarata ori falsa, a treia posibilitate fiind exclusa. Acest principiu
exprima ideea de a nu avea propozitii nevalorizate.141
Combinarea celor doua principii (al necontradictiei si al tertului exclus) duce la
urmatoarea exprimare: ntr-un context dat, o propozitie are una si numai una din cele doua
valori de adevar acceptate: adevaratul sau falsul.142
Ca o consecinta a celor doua principii putem spune ca a fi adevarat nseamna acelasi
lucru cu a nu fi fals si a fi fals este acelasi lucru cu a nu fi adevarat.
n situatia de a argumenta ceva, suntem nevoiti sa folosim doua sau trei propozitii ntre
care exista legaturi si formeaza un sistem de propozitii. n acest context, principiul necontradictiei
poate fi formulat astfel: ntr-un sistem de propozitii dat, este imposibil ca o propozitie sa fie
acceptata sau sa nu fie acceptata.143
Propozitiile contradictorii ( aflate n raport de contradictie) sunt propozitiile care nu
pot fi mpreuna nici adevarate si nici false.144
Exemplu:
Consiliul local al sectorului 2 al Municipiului Bucuresti are cel mult 27 de membri.
Consiliul local al sectorului 2 al Municipiului Bucuresti are mai mult de 27 de membri.
Aceste propozitii sunt n raport de contradictie.
Propozitiile reciproc inconsistente sunt propozitii care nu pot fi mpreuna adevarate. O
propozitie si negatia sa sunt reciproc inconsistente.145
Propozitiile aflate n raport de subcontrarietate. Aceste propozitii nu pot fi mpreuna
false, dar pot fi mpreuna adevarate.146
Exemplu:
Consiliul local al sectorului 2 al Municipiului Bucuresti are cel mult 27 de membri.
Consiliul local al sectorului 2 al Municipiului Bucuresti are cel putin 27 de membri.
Propozitiile aflate n raport de contrarietate sunt acele propozitii care dupa forma lor
nu pot fi mpreuna adevarate, dar pot fi mpreuna false.147
Exemplu:
Consiliul local al sectorului 2 al Municipiului Bucuresti are mai putin de 27 de membri.
Consiliul local al sectorului 2 al Municipiului Bucuresti are mai putin de 27 de membri.

Consiliul local al sectorului 2 al Municipiului Bucuresti are chiar de 27 de membri,

aceste propozitii, dupa cum vedem, nu pot fi mpreuna adevarate, dar pot fi mpreuna false.
Principiul ratiunii suficiente148
Daca consideram doua propozitii notate cu literele p si q, atunci vom spune ca
propozitia p este un temei (ratiune) pentru propozitia q, daca propozitia p este utilizata pentru a
justifica adevarul privind propozitia q.149
Avem doua temeiuri: necesar si suficient. n acest context, vom spune ca propozitia p
este un temei necesar pentru propozitia q, daca propozitia q nu poate fi adevarata fara ca propozitia
p sa fie adevarata. Propozitia p este un temei suficient pentru q, daca din faptul ca p este adevarata
rezulta ca propozitia q nu poate fi falsa. Asta nseamna ca adevarul lui p garanteaza adevarul lui
q.150
Exemplu:
Propozitia p: Mircea si Ion au fost contemporani.
Propozitia q: Mircea si Ion au fost membrii ai aceluiasi partid politic.
Observam faptul ca propozitia p este un temei necesar pentru propozitia q si ca
propozitia q, la rndul ei, este un temei suficient pentru propozitia p. Rezulta, de aici, faptul ca
adevarul lui q implica adevarul lui p.151

II. 3. Diferentele dintre argument si explicatie, ilustrare, si enunt ipotetic

Premisele unui rationament sau argument sunt alcatuite din enunturi referitoare la fapte
cunoscute, avansate cu intentia de a dovedi ca lucrurile stau asa cum sunt descrise de un alt enunt,
concluzia, referitor la un fapt necunoscut de cineva. ntr-o explicatie se formuleaza enunturi numite
explanans, referitoare la fapte necunoscute cuiva cu intentia de a dovedi de ce lucrurile stau asa
cum sunt descrise de un alt enunt, numit explanandum, referitor la fapte cunoscute cuiva sau
presupuse a fi cunoscute.152
Exemplu:
Candidatul X a cstigat Primaria Sectorului 5,deoarece a a avut cea mai buna campanie electorala
explanandum explanans
Aceasta propozitie se refera la un fapt cunoscut . Aceasta propozitie nu dovedeste ca Vanghelie a cstigat
, ci din ce cauza a cstigat
Putem concluzia ca aparitia cuvntului deoarece n acest caz, nu arata faptul ca ar fi
vorba de un argument, ci despre o explicatie.
Ilustrarea consta dintr-un enunt general, de obicei cu caracter de regula si unul sau mai
multe enunturi prin care se evidentiaza modalitatea de aplicare efectiva a regulii la cteva cazuri
specifice. Exemplu : ntr-o infractiune proprie, subiectul activ trebuie sa aiba o anumita calitate
ceruta de lege. Astfel, n cazul infractiunii de neglijenta n serviciu, autorul trebuie sa aiba calitatea
de functionar public, iar n cazul infractiunii de ncalcare de consemn, autorul trebuie sa aiba
calitatea de militar.153

Enuntul ipotetic se mai numeste si enunt conditional si este format din doua enunturi:
cel care urmeaza dupa cuvntul daca, numit antecedent si enuntul care urmeaza dupa cuvntul
atuncinumit consecvent.154
Exemplu:
Daca rata inflatiei creste, atunci puterea de cumparare a monedei scade.
antecedent consecvent
n exprimarea de zi cu zi, cuvntul atunci de regula lipseste si uneori enunturile
ipotetice apar n forma , daca ordinea antecedentului si consecventului fiind inversata.
Antecedentul nu este formulat cu intentia de a dovedi ca lucrurile stau asa cum sunt
descrise de consecvent, ci pentru a exprima conditia cu care se realizeaza starea de lucru descrisa de
acesta.
Relatia exprimata de cuvintele daca, atunci, este confundata cu relatia dintre premisa
(premisele) si concluzia unui argument si pentru faptul ca adesea se formuleaza argumente
eliptice155, din care premisa care lipseste este un enunt ipotetic, iar elementele exprimate explicit
sunt componente ale enuntului ipotetic omis.156
Spre exemplu: Sorin Oprescu a obtinut cel mai mare numar de voturi valabil
exprimate, deci este primarul general al Municipiului Bucuresti.
Acesta este un argument eliptic, premisa omisa fiind Daca Sorin Oprescu a obtinut cel
mai mare numar de voturi valabil exprimate, atunci este primarul general al Municipiului
Bucuresti.
Argumentul complet este:
Daca Sorin Oprescu a obtinut cel mai mare numar de voturi valabil exprimate, atunci
este primarul general al Municipiului Bucuresti. Sorin Oprescu a obtinut cel mai mare numar de
voturi valabil exprimate, deci este primarul general al Municipiului Bucuresti.
Prin urmare, aparitia unui indicator de concluzie sau premise nu este o conditie necesara,
dar nici suficienta pentru a avea de a face cu un argument sau rationament.
Notiuni elementare ale logicii propozitionale. Propozitii simple si propozitii
compuse. Variabile propozitionale si operatori propozitionali. Tipuri de
formule logice.
Logica propozitionala ofera un model pentru analiza relatiilor formale dintre propozitii
compuse, precum si pentru evaluarea argumentelor deductive.
III. 1. Propozitii simple si propozitii compuse definitie si exemple
Cuvntul propozitie provine din latinescul propositio. Prin propozitie se ntelege cea
mai mica unitate sintactica prin care se exprima o idee, o judecata, etc. n logica, propozitia
reprezinta un enunt a carui valoare de adevar este ntemeiata pe baza de reguli explicit exprimate.157
Propozitiile simple sunt acele propozitii n alcatuirea carora nu intra alte propozitii, iar
cele compuse sunt acelea n componenta carora figureaza drept componente alte propozitii.158

Exemple:
1) Autonomia universitara este garantata .(propozitie simpla)
2) Stema tarii si sigiliul statului sunt stabilite prin legi organice.(propozitie compusa)
3) Nu era garantat dreptul de proprietate.(propozitie compusa, formata din negatia nu si
propozitia simpla)
4) Camera Deputatilor si Senatul sunt convocate n sedinta comuna.(propozitie simpla)
5) Ion si Marian sunt colegi de partid. (propozitie simpla)
Negatia este o propozitie compusa, deoarece s-a convenit ca propozitia simpla, n logica,
este cea afirmativa.
III. 2. Vocabularul logicii propozitionale.
Cu ajutorul acestuia obtinem formulele logice ale propozitiilor. Vocabularul logicii
propozitionale este compus din urmatoarele elemente:
1) variabile propozitionale
Pentru a formaliza o propozitie compusa, aceasta trebuie mpartita n propozitii simple,
care de obicei se noteaza cu urmatoarele litere: p, q, r, s, t , eventual urmate de indici.
n logica bivalenta159, o variabila propozitionala ia valoarea de adevar adevarulcare se
noteaza cu 1 sau valoarea de adevar falsul, care se noteaza cu 0, si poate fi pusa uneori n
corespondenta cu o propozitie simpla.

Modulul III
2) operatori propozitionali
Principalii operatori propozitionali sau logici sunt: negatia, conjunctia, disjunctia,
conditionalul si biconditionalul.
3) parantezele
n logica formala propozitionala se utilizeaza diverse tipuri de paranteze, drept semne
auxiliare, care pot fi de trei feluri : rotunde (), patrate [ ] si acolade{}160. Acestea indica, n functie
de pozitionarea lor n cadrul unei formule logice, o anumita ordine n efectuarea operatiilor logice.
Parantezele reprezinta transcrierea ntr-un limbaj formal a formelor de punctuatie din limbajul
curent.
Exemplu: p & q V r . Aceasta este o formula ambigua deoarece nu indica ordinea
operatiilor. Ar putea fi rezolvata n doua moduri, n functie de pozitionarea parantezelor, ce
dezambiguizeaza expresia:
1) (p & q) V r
2) p & (q V r )
n anumite lucrari de specialitate mai ntlnim si un al patrulea element al vocabularului
logicii formale propozitionale, si anume meta-variabilele, notate cu litere mari de la nceputul

alfabetului: A, B. C, etc. Acestea ajuta la generalizarea unor relatii, proprietati, legi logice,
demonstrate mai nti la nivelul raporturilor dintre propozitiile atomice, dar care sunt valabile si la
nivelul raporturilor dintre expresii propozitionale, orict de complexe.
Exemplu:
Avem urmatoarea formula propozitionala:
[ p & ( q v r ) ] . [ ( p & q ) v ( p & r )]
Putem nota cu:
- A formula:q v r;
- B formula: p & q;
- C formula: p & r;
- D formula: p & ( q v r );
- E formula: ( p & q ) v ( p & r );
- F formula: [p & ( q v r ) ] . [ ( p & q ) v ( p & r )];
III. 3. Operatori propozitionali
a) Negatia este singurul operator monar, deoarece actioneaza asupra unei singure
propozitii, si se poate nota cu unul dintre urmatoarele simboluri: . p, ; p; Np. n limbajul natural,
negatia se exprima prin urmatoarele cuvinte si expresii: nu; este fals ca ; nu este adevarat ca; non
etc.
Fiecare operator propozitional are un tabel de adevar prin care sunt redate conditiile
semantice. Tabelul (matricea) de adevar pentru negatie este urmatorul:
Definitie
Negatia unei propozitii ia valoarea de adevar adevarul sau 1, daca si numai daca p ia
valoarea de adevar falsul sau o si ia valoarea de adevar o, daca si numai daca p ia valoarea de
adevar adevarul sau 1. Deci putem spune ca negatia ia valori de adevar opuse propozitiei negate.
Exemplu de propozitii compuse cu operatorul de negatie:
Primarul x nu a fost anchetat pentru fapte de coruptie.
Nu este adevarat ca partidul x a cstigat alegerile parlamentare.
b) Operatorul de conjunctie este un operator binar pentru ca actioneaza asupra a doua
propozitii simple. Se poate nota cu unul dintre urmatoarele simboluri : & ; . ; . .
n limbajul natural, conjunctia se exprima prin cuvintele: si, iar, dar, desi, astfel nct,
nsa, totodata, nu numai ci si, la fel, nca si, n timp ce, etc.161 Uneori, o simpla pauza n
intonatie, marcata grafic printr-o virgula exprima ct se poate de clar o legatura conjunctiva ntre
doua propozitii simple.

Tabelul nr.2 : Tabelul de adevar al operatorului de conjunctie

Definitie
O propozitie compusa conjunctiva ia valoarea de adevar adevarul sau 1 daca si numai
daca p respectiv q iau valoarea de adevar adevarul sau 1; de aici reiese ca o propozitie compusa
conjunctiva ia valoarea de adevar falsul sau 0, daca si numai daca cel putin una din propozitiile
componente iau valoarea de adevar falsul sau 0. 162
Exemplu de propozitie compusa cu operatorul de conjunctie:
Domnul profesor x preda disciplina logica actiunii administrative si disciplina
analiza sistemului administratiei publice
c) Operatorul de disjunctie este, la rndul lui un operator binar si poate mbraca doua
forme::

. Disjunctia neexclusiva (slaba) se poate nota cu unul dintre urmatoarele simboluri:

V ; . . Aceasta disjunctie este ntlnita n limbajul natural prin urmatoarele cuvinte : sau, ori, fie,
afara numai daca, afara de cazul cnd, etc.163
Tabelul nr. 3 : Tabelul de adevar al operatorului de disjunctie slaba sau neexclusiva
Definitie
O propozitie compusa disjunctiva (neexclusiva) ia valoarea de adevar adevarul sau 1,
daca si numai daca cel putin una din propozitiile componente ia valoarea de adevar adevarul sau 1 ,
reiese ca o propozitie compusa discjunctiva (neexclusiva) ia valoarea de adevar falsul sau 0 daca si
numai daca ambele propozitii componente iau valoarea de adevar falsul sau 0164.
Exemplu de propozitie compusa cu operatorul de conjunctie neexclusiva:
Victor este ministru sau deputat.
Disjunctia exclusiva (tare) se noteaza cu urmatorul simbol: W . Se ntlneste n
limbajul natural prin urmatoarele cuvinte: sau...sau...; fie...fie...; ori...ori..., (lat. aut...aut...)165 si
este, de asemeni, un operator binar.
Tabelul nr. 4: Tabelul de adevar al operatorului de disjunctie tare sau exclusiva
Sursa: Gheorghe, Mihai, Metoda logica n drept, Vol.1. Logica formala elementara,
Editura All Beck, Bucuresti, 2005, p. 89
Definitie
O propozitie compusa disjunctiva (exclusiva) ia valoarea de adevar adevarul sau 1, daca
si numai daca propozitiile componente iau valori de adevar opuse , reiese ca o propozitie compusa
disjunctiva (exclusiva) ia valoarea de adevar falsul sau 0 daca si numai daca propozitiile
componente iau aceleasi valori de adevar (fie ambele adevarate, fie ambele false);.
Exemple de propozitii compuse cu operatorul de disjunctie exclusiva:
Contravenientul este major sau minor.
Marian candideaza pentru Camera Deputatilor sau pentru Senat.

d) Operatorul conditional se poate nota cu unul dintre urmatoarele simboluri: . ; .;

.. Se mai numeste si operatorul de implicatie logica. Este, la rndul lui, un operator binar si se
ntlneste n limbajul natural prin urmatoarele cuvinte : daca...atunci..., implica, cu conditia ca,
etc.166.
Tabelul nr. 5: Tabelul de adevar al operatorului de implicatie logica
Definitie
O propozitie conditionala, ia valoarea de adevar adevarul sau 1, daca si numai daca p ia
valoarea de adevar sau 0 (oricare ar fi valoarea de adevar a lui q), sau q ia valoarea de adevar
adevarul sau 1 (oricare ar fi valoarea de adevar a lui p); de aici reiese ca o propozitie conditionala,
ia valoarea de adevar falsul sau 0 daca si numai daca p (antecedent) ia valoarea de adevar adevarul
sau 1, iar q (consecvent) ia valoarea de adevar falsul sau 0. 167
Exemplu de propozitie compusa cu operatorul conditional
Daca nveti, atunci promovezi examenul la disciplina x.
e) Operatorul biconditional se mai numeste si echivalenta logica. Este la rndul sau
un operator binar. Se poate nota cu urmatoarele simboluri: . ; .; .. Se poate ntlni prin
urmatoarele cuvinte : daca si numai daca...atunci... , sau echivalent.
Tabelul nr. 6 : Tabelul de adevar al operatorului de echivalenta logica
Sursa: Gheorghe, Mihai, Metoda logica n drept, Vol.1. Logica formala elementara,
Editura All Beck, Bucuresti, 2005, p. 90
Definitie
O propozitie biconditionala, ia valoarea de adevar adevarul sau 1, daca si numai daca p si q iau
aceeasi valoarea de adevar (ambele adevarate sau ambele false); de aici reiese ca O propozitie
biconditionala ia valoarea de adevar falsul sau 0 daca si numai daca p si q iau valori de adevar
opuse.168
Exemplu de propozitie compusa cu operatorul propozitional biconditional
Daca si numai daca ai media anuala 10, atunci iei bursa de merit.
III. 4. Definirea conceptelor de lege logica, formula inconsistenta, formula
contingenta si exemple.169
O formula se numeste lege logica (tautologie) daca n orice interpretare a variabilelor
sale propozitionale, valoarea de adevar obtinuta pentru formula este adevarul sau 1.
n logica bivalenta, o formula cu n variabile propozitionale distincte are 2n interpretari
posibile distincte.
Formula de mai sus, avnd o singura variabila propozitionala (p), are 2 interpretari
posibile.
Aceasta formula ia valoarea de adevar adevarul sau 1 n toate interpretarile variabilelor
propozitionale, deci este o lege logica.
Formulele contingente sunt acele formule logice care iau valoarea de adevar adevarul

sau 1 n cel putin o interpretare a variabilelor sale propozitionale si valoarea de adevar 0 sau falsul
n cel putin o interpretare a variabilelor sale propozitionale
Numarul total de combinatii posibile este dat de formula 2n , unde n reprezinta numarul
variabilelor propozitionale. Aceasta formula ia valoarea de adevar adevarul sau 1 n sapte
interpretari ale variabilelor sale propozitionale si valoarea de adevar falsul sau o ntr-o interpretare a
variabilelor sale propozitionale, deci este o formula contingenta.
Formulele inconsistente sunt acele formule logice care n toate interpretarile
variabilelor sale propozitionale iau numai valoarea de adevar falsul sau 0 (opusul legilor logice).
Aceasta formula ia valoarea de adevar falsul sau 0 n toate interpretarile variabilelor
propozitionale, deci este o formula inconsistenta.
Formulele consistente sunt acele formule logice care n cel putin o interpretare a
variabilelor sale propozitionale iau valoarea de adevar 1 sau adevarul. Acestea sunt legile logice si
formulele contingenete.
Formulele nevalide sunt acele formule logice care n cel putin o interpretare a
variabilelor sale propozitionale iau valoarea de adevar 0 sau falsul. Acestea sunt formulele
inconsistente si formulele contingente.
Clasificarea formulelor logicii propozitionale n functie de valorile de adevar pe care le
iau acestea poate fi prezentata n figura nr. 3 :

LEGI LOGICE
FORMULE CONTINGENTE
FORMULE CONSISTENTE
FORMULE INCONSISTENTE
FORMULE NEVALIDE

Figura nr. 3 : Clasificarea formulelor logicii propozitionale

Decizia n logica propozitionala. Tabele de adevar. Principalele proprietati ale
operatorilor propozitionali.
IV.1. Metodele de decizie n logica propozitionala (metoda tabelelor de adevar
complete si metoda tabelelor de adevar indirecte
A decide, n logica propozitionala, nseamna a stabili, ntr-un numar finit de pasi, daca o
formula logica este lege logica sau nu.
Exista doua metode de decizie n logica propozitionala:

a) metoda tabelelor de adevar complete;

b) metoda tabelelor de adevar indirecte sau partiale.
Metoda tabelelor de adevar complete170
Se stabileste ordinea de construire a formulei respective, cu alte cuvinte stabilim ordinea
operatiilor si aflam care este operatorul principal. Fie formula:
Ultimul operator logic, n acest caz implicatia (opetatorul conditional) se va numi
operator principal al formulei. Putem numi o formula logica n functie de ultimul operator. n acest
caz, formula de mai sus, se va numi formula conditionala.
Metoda tabelelor de adevar complete presupune atribuirea pentru variabilele
propozitionale a tuturor interpretarilor posibile si determinarea valorii de adevar a operatorului
principal. Fie formula:
Modulul IV
Deoarece n formula de mai sus apar 3 variabile propozitionale distincte (p, q, r),
aceasta are opt (23 = 8) interpretari posibile, deci tabelul de adevar complet va avea opt linii.
Pentru a nu gresi n stabilirea interpretarilor posibile, se poate proceda dupa cum
urmeaza: sub variabila p (la fiecare din aparitiile sale) nscriem valoarea de adevar 1 (adevarul) pe
primele patru linii si valoarea de adevar 0 (falsul) pe urmatoarele patru linii; apoi nscriem sub
variabila q valoarea de adevar 1 pe primele doua linii, valoarea de adevar 0 pe urmatoarele doua
linii, apoi valoarea de adevar 1 pe liniile a cincea si a sasea si terminam cu doua valori de adevar 0;
sub variabila r nscriem alternativ valarea de adevar 1 si apoi valoarea de adevar 0 pna la epuizarea
numarului de linii.
Aceasta formula este o lege logica, deoarece am obtinut n toate interpretarile
variabilelor sale propozitionale valoarea de adevar adevarul (1).
Daca avem o formula care contine patru variabile propozitionale distincte (p, q, r, s) cu un
numar de 16 interpretari posibile, pentru a evita greselile putem proceda n felul urmator:
- sub variabila p nscriem valoarea de adevar 1 pe primele opt linii si valoarea de adevar
0 pe urmatoarele opt linii;
- sub variabila q nscriem, alternativ, cte patru valori de adevar de 1 si patru valori de
adevar de 0, pna la epuizarea liniilor;
- sub variabila r nscriem, alternativ, perechi de 1 si de 0, pna epuizam cele saisprezece
linii;
- sub variabila s nscriem valoarea de adevar 1 si valoarea de adevar 0, pna la epuizarea
liniilor.
Metoda tabelelor de adevar indirecte ( partiale)171
Aceasta metoda utilizeaza reducerea la contradictie. n aplicarea acestei metode

ncepem prin a presupune ca formula data nu este lege logica, ceea ce nseamna ca ntr-o anumita
interpretare formula ia valoarea de adevar falsul : 0. Apoi, pe baza tabelelor de adevar ale
operatorilor care apar n formula, ncercam sa obtinem o astfel de interpretare. Daca reusim,
nseamna ca formula nu este lege logica, iar daca cercarea conduce la o contradictie, atunci
presupunerea noastra este falsa (formula nu poate lua n nicio interpretare valoarea de adevar
falsul), deci formula este lege logica.
Fie urmatoarea formula: (p . q) . [(p & r) . ( q & r )]
Presupunem ca formula de mai sus nu este lege logica si nscriem valoarea de adevar 0
sub operatorul principal al acesteia care este conditionalul. Apoi, dupa cum stim din tabelul de adevar al
acestui operator, ca sa ia valoarea de adevar 0, trebuie ca antecedentul sa fie adevarat (1)
si consecventul sa fie fals (0). n formula de mai sus antecedentul este (p . q), iar consecventul
este [(p & r) . ( q & r )].
Mai departe trebuie sa conducem rationamentul nostru spre formula n care avem ct
mai putine interpretari posibile. Deci mergem la consecvent [(p & r) . ( q & r )], care este o
implicatie, si stim ca aceasta ia valoarea de adevar 0 doar atunci cnd un antecedent adevarat
implica un consecvent fals.
Conducnd rationamentul nostru spre formula care are ct mai putine interpretari
posibile, mergem la conjunctia p & r despre care stim ca pentru a lua valoarea de adevar 1, trebuie
ca att p, ct si r sa ia valoarea de adevar 1. Am obtinut n acest fel valoarea de adevar pentru p (1)
si pentru r (1) si o nscriem sub fiecare aparitie a acestora n formula.
Deoarece implicatia p . q ia valoarea de adevar 1, iar p ia valoarea de adevar 1, rezulta
ca valoarea de adevar a lui q trebuie sa fie 1. Aflnd si valoarea de adevar a lui q, o nscriem sub
fiecare aparitie a acestei variabile n formula.
ntruct am obtinut o contradictie (o conjunctie care ia valoarea de adevar 0 si n care
ambele variabile sunt adevarate), rezulta ca formula de mai sus nu poate lua valoarea de adevar 0
nici macar ntr-o interpretare, deci ea este lege logica. Fie formula:
Presupunem ca disjunctia de mai sus nu este lege logica si nscriem valoarea de adevar 0
sub operatorul sau principal.
a. Conform tabelului de adevar al disjunctiei, nscriem valoarea de adevar 0 sub
operatorii principali ai componentelor sale: (p . q ) si ( . q . . p ).
b. Deoarece p . q ia valoarea de adevar 0, rezulta ca antecedentul p ia valoarea
de adevar 1, iar consecventul q ia valoarea de adevar 0.
c. ntruct p ia valoarea de adevar 1, . p (non p) ia valoarea de adevar 0.
d. ntruct q ia valoarea de adevar 0, . q (non q) ia valoarea de adevar 1.
e. Deoarece . q (non q) ia valoarea de adevar 1 si . p (non p) ia valoarea de adevar
0, atunci implicatia . q . . p, ia valoarea de adevar 0.
Deoarece am obtinut o interpretare n care formula de mai sus ia valoarea de adevar 0,
aceasta nu este lege logica.
n anumite cazuri, construirea unui tabel indirect, pentru a decide asupra unei formule,
necesita mai mult de o interpretare. Fie urmatorul exemplu:

ntruct formula este o echivalenta logica, trebuie luate n considerare cele doua
interpretari n care biconditionalul ia valoarea de adevar 0. Aplicnd n continuare metoda obtinem
rezultatul de mai sus.
Deoarece am obtinut contradictie n ambele interpretari (pe fiecare linie), rezulta ca
formula este lege logica.
n situatii de genul celei de mai sus, daca pe cel putin o linie nu am obtine contradictie,
atunci formula respectiva nu ar fi lege logica, deoarece ar exista o interpretare pentru care formula
ia valoarea de adevar 0 (falsul).
IV.2. Principalele legi logice172
I) Proprietatile operatorilor logici:
Comutativitatea operatorilor de disjunctie si conjunctie:
1) Comutativitatea operatorului de disjunctie:
2) Comutativitatea operatorului de conjunctie:
Asociativitatea operatorilor de disjunctie si conjunctie:
3) Asociativitatea operatorului de disjunctie:
4) Asociativitatea operatorului de conjunctie:
Distributivitatea operatorului de conjunctie fata de disjunctie si a disjunctiei fata
de conjunctie:
5) Distributivitatea operatorului de conjunctie fata de disjunctie:
6) Distributivitatea operatorului de disjunctie fata de conjunctie:
Legile de idempotenta:
7)
8)
II) Reflexivitatea si tranzitivitatea implicatiei si a echivalentei:
9) Reflexivitatea implicatiei:
10) Reflexivitatea echivalentei:
11) Tranzitivitatea implicatiei:
12) Tranzitivitatea echivalentei:
III) Relatiile de echivalenta ntre formulele logice:
13) Scrierea implicatiei cu ajutorul negatiei, respectiv a disjunctiei:
Legile absorbtiei:
14)
15)
Legile dublei negatii:
16) Negatia lui non p implica p :
17) Negatia lui non p este echivalenta cu p:
Legile lui De Morgan:
18) Negatia disjunctiei:
19) Negatia conjunctiei:
IV) Legile implicatiei materiale:
20) Adevarul decurge din orice:
21) Falsul implica orice:
reducerii la absurd:
22)
23)
Orice conjunctie implica orice parte a sa:
24)
25)
Disjunctia este implicata de orice parte a sa:
26)

27)
28) Legea lui Moduss Ponens:
29) Legea noncontradictiei:
30) Legea tertului exclus:
Verificarea validitatii argumentelor cu propozitii compuse. Silogismul
V. 1. Etapele procesului de verificare a validitatii argumentelor cu propozitii
compuse
Notiunea de validitate este sinonima cu corectitudinea logica.
Prin verificarea validitatii ntelegem verificarea corectitudinii din punct de vedere logic a
unor argumente care sunt formate din propozitii compuse.
Pentru a verifica validitatea argumentelor cu propozitii compuse, putem utiliza doua
metode:
a) metoda tabelelor de adevar complete;
b) metoda tabelelor de adevar indirecte sau partiale.
Pentru a stabili validitatea unui argument, este necesara parcurgerea mai multor etape:
1. Formalizarea argumentului respectiv, si anume descompunerea n propozitii simple
si cu ajutorul acestor propozitii simple si a operatorilor propozitionali sau logici se obtine forma
logica a argumentului respectiv.
2. Formalizarea trebuie sa ndeplineasca conditia de adecvare173. Aceasta presupune
faptul ca argumentul obtinut prin refacerea n sens invers a corespondentelor stabilite este acelasi cu
argumentul care a fost formalizat. Argumentul obtinut prin refacere n sens invers a
corespondentelor stabilite se numeste argument recuperat.
3. Procedeele de verificare a validitatii unui argument se bazeaza pe ideea ca un
argument valid este un argument de o astfel de forma nct este logic imposibil ca toate premisele
lui sa fie adevarate si concluzia sa fie falsa.
Daca A1, A2 ...An, unde n = 1 reprezinta formulele corespunzatoare premiselor si B
reprezinta formula concluziei si p, q, r, s, t, u, etc. variabilele propozitionale distincte care apar n
formulele A1, A2 ...An si B. Forma logica a unui argument va fi urmatoarea:
A1 A2 ... An B
Argumentul este valid daca si numai daca nu exista nicio interpretare a
variabilelor p, q, r, etc. n care formulele premiselor sale (A1, A2 ...An ) iau simultan (toate)
valoarea de adevar 1 si concluzia B ia valoarea de adevar 0.
Modulul V
174 Numarul interpretarilor posibile este dat de formula 2n, unde n = cu numarul variabilelor
propozitionale existente.
V. 2. Metodele de verificare a validitatii argumentelor cu propozitii compuse
(metoda tabelelor de adevar complete si metoda tabelelor de adevar indirecte sau partiale)
I) Metoda tabelelor de adevar complete
Fie argumentul:

Functionarul public x si creste singur copilul minor si este singurul ntretinator de

familie. Daca functionarul public x este singurul ntretinator de familie, atunci el poate refuza
detasarea. Functionarul public x este singurul ntretinator de familie. Prin urmare, el poate refuza
detasarea.
p = functionarul public x si creste singur copilul minor
q = functionarul public x este singurul ntretinator de familie
r = functionarul public x poate refuza detasarea
1. Dupa formalizerea fiecarei premise cat si a concluziei, construim forma
argumentului, adica scriem toate formulele premiselor si formula concluziei pe linie orizontala,
premisele fiind separate ntre ele de o dreapta verticala, iar concluzia fiind separata de premise prin
doua drepte verticale. Apoi atribuim variabilelor propozitionale toate interpretarile posibile174 (n
cazul de fata 23 = 8) si calculam valorile de adevar ale fiecarei premise ct si ale concluziei.
2. Cautam apoi toate interpretarile n care premisele sunt simultan adevarate.
3. Daca n toate nterpretarile n care premisele sunt simultan adevarate (1) si concluzia
este adevarata (1), atunci argumentul este valid. Daca n cel putin o interpretare premisele sunt
simultan adevarate (1) si concluzia este falsa (0), atunci argumentul nu este valid.
Inspectnd acest tabel, observam ca nu exista
nicio interpretare n care formulele premiselor iau
valoarea de adevar 1 si concluzia ia valoarea de
adevar 0 (pe prima linie, singura pe care formulele
premiselor iau valoarea de adevar 1, formula
concluziei ia valoarea de adevar 1). Prin urmare,
argumentul este valid deoarece din premise
adevarate (1) rezulta o concluzie adevarata(1).
II) Metoda tabelelor de adevar partiale sau incomplete
Presupunem ca argumentul nu este valid, ceea ce nseamna ca ntr-o anumita
interpretare, formula concluziei ia valoarea de adevar 0, falsul, iar formulele premiselor sunt
simultan adevarate (iau valoarea de adevar 1). Deci, vom aseza n dreptul concluziei cifra 0 de la
fals si n dreptul premiselor cifra 1 de la adevar.
Refacnd n sens invers, vom putea ajunge la o contradictie logica sau nu. Daca obtinem
contradictia logica rezulta ca argumentul este valid, deoarece nu exista nicio interpretare n care
formulele premiselor iau valoarea de adevar 1 si concluzia ia valoarea de adevar 0. Daca nu
obtinem contradictia logica, rezulta ca argumentul nu este valid, deoare exista cel putin o
interpretare n care formulele premiselor sunt toate adevarate (1) si formula concluziei ia valoarea
de adevar 0.
n cazul de fata, ntlnind contradictie, rezulta ca argumentul este valid, deoarece nu
exista nici o interpretare n care din premise adevarate sa rezulte o concluzie falsa.
Fie argumentul :
Daca esti modest, atunci daca reusesti n cariera vei fi invidiat. Daca esti invidiat,
nseamna ca nu esti modest. Deci daca esti invidiat, atunci nu reusesti n cariera.
p = Esti modest
q = Reusesti n cariera
r = Esti invidiat
Inspectnd tabelul de adevar de mai sus observam ca pe linia a cincea, din premise

simultan adevarate (1) rezulta o concluzie falsa (0), deci argumentul nu este valid.
Nu ntlnim contradictie, deci argumentul nu este valid, deoarece exista cel putin o
interpretare n care din premise adevarate (1) rezulta o concluzie falsa (0).
Fie argumentul:
Este fals ca daca oferta de plata a datornicului a fost refuzata, atunci executorul
judecatoresc a ncheiat un proces verbal. Executorul judecatoresc a ncheiat un proces verbal. Prin
urmare, oferta de plata a datornicului a fost refuzata:175
p = Oferta de plata a datornicului a fost refuzata
q = Executorul judecatoresc a ncheiat un proces verbal.
Observam ca pe nici o linie premisele nu sunt simultan adevarate, deci rezulta ca
premisele sunt inconsistente. n aceasta situatie, putem considera ca argumentul este valid, daca
se comite eroarea premiselor inconsistente, ceea ce nseamna ca din premise decurge cu
necesitate logica orice concluzie adevarata (1) sau falsa (0) si deci, un astfel de set de premise nu
poate fi folosit pentru a spijini o concluzie.
Fie argumentul:
Presedintele a gresit sau senatorul a spus adevarul. Daca senatorul a spus adevarul,
atunci purtatorul de cuvnt al presedintelui a mintit sau consilierul presedintelui a ascuns unele
dovezi. Presedintele nu a gresit, iar purtatorul sau de cuvnt nu a mintit. Astfel, consilierul
presedintelui a ascuns unele dovezi.176
p = Presedintele a gresit
q = Senatorul a spus adevarul
r = Purtatorul de cuvnt al presedintelui a mintit
s = Consilierul presedintelui a ascuns unele dovezi
Presupunem ca argumentul nu este valid, si anume ca exista o interpretare n care toate
formulele premiselor iau valoarea de adevar 1 si formula concluziei ia valoarea de adevar 0.
ntlnind contradictie, rezulta ca argumentul este valid, deoarece nu exista nicio
interpretare n care din premise simultan adevarate (1) sa rezulte o concluzie falsa (0).
V. 3. Definitia si regulile generale ale silogismului
Propozitii categorice n forma standard177
Propozitiile categorice, ntlnite si sub denumirea de propozitii de predicatie, sunt printre
cele mai simple propozitii logice, ntruct ele exprima un singur raport ntre doua notiuni, fara a
pune acest raport n legatura cu altceva, fara a-l conditiona n vreun fel.
Propozitiile de mai jos sunt propozitii categorice n forma standard:
Toti S sunt P.
Unii S sunt P.
Nici un S nu este P.
Unii S nu sunt P.

Literele S si P sunt simboluri pentru termeni. Prin litera S este semnalat subiectul logic,
care reda obiectul gndirii si reprezinta acel termen despre care se enunta ceva n propozitie. Cu
litera P este notat predicatul logic, acesta indica ceea ce se spune despre subiectul logic si este
gndit ca o nsusire despre care se spune ca apartine sau nu subiectului logic.
Subiectul logic si predicatul logic ale unei propozitii categorice n forma standard, nu
coincid, respectiv, cu subiectul gramatical si predicatul gramatical ale unei propozitii. Fie
propozitia:
Toti functionarii publici priceputi sunt specialisti apreciati.
Subiectul gramatical este aici toti functionarii publici, iar predicatul gramatical sunt
specialisti, n timp ce subiectul logic este termenul functionarii publici priceputi iar predicatul
logic este termenul specialisti apreciati.
Se poate afirma ca o propozitie categorica n forma standard enunta o relatie de
incluziune sau de excluziune, totala sau partiala ntre doua clase de obiecte ntre clasa (extensiunea)
subiectului logic si clasa (extensiunea) predicatului logic. Termenii care nlocuiesc pe S si P n
astfel de propozitii pot fi simpli sau compusi, cu sau fara negatie.178
Cuvintele sunt, nu este si nu sunt leaga subiectul logic de predicatul logic. Aceste
cuvinte arata ca relatiile desemnate de cei doi termeni este de incluziune (cnd avem cuvntul
sunt) sau de excluziune (cnd avem cuvintele nu este si nu sunt), cu alte cuvinte aceste
cuvinte exprima calitatea unei propozitii categorice n forma standard de a exprima o relatie de
incluziune sau de excluziune. Cuvintele toti, niciun si unii se numesc semne de cantitate
sau cuantori, deoarece ne arata ca relatia de incluziune sau de excluziune este totala (toti,
niciun) sau partiala (unii).179
Caracterizarea propozitiilor categorice n forma standard face abstractie de genul
gramatical al subiectului logic, care poate cere folosirea de semne de cantitate a cuvintelor toate,
nicio sau unele si nu este afectata de prezenta termenilor negati.180 Astfel, urmatoarele
propozitii categorice (de predicatie) sunt n forma standard:
Toate legile sunt adoptate de Parlament.
Unele Hotarri de Guvern sunt neconstitutionale.
Niciun primar nu este functionar public.
n functie de cantitatea propozitiei propozitiile categorice n forma standard se mpart
n:181
1) propozitii universale:
Toti S sunt P. Se noteaza cu A si sunt universal afirmative;
Niciun S nu este P. se noteaza cu E si sunt universal negative;
2) propozitii particulare:
Unii S sunt P. Se noteaza cu I si sunt particular afirmative.
Unii S nu sunt P.- Se noteaza cu O si sunt particular negative.
Pentru redarea prescurtata a formelor A, E, I si O se folosesc formule de tipul: Sap,
SeP, SiP, SoP, n care termenii sunt desemnati prin litere care arata formele standard.
Silogismul182
Prin silogism se ntelege orice argument deductiv alcatuit din numai trei propozitii
categorice, din care doua reprezinta premisele, iar a treia este concluzia.
Denumirea de silogism i-a fost data de catre unul din cei mai mari gnditori ai
antichitatii, Aristotel (384-322.Hr.). El a descoperit si a analizat pe larg acest rationament si, ca
autor al primului tratat de logica intitulat Organon, este considerat fondatorul stiintei logicii.

Concluzia unui silogism nu poate decurge din niciuna din cele doua premise ale acestuia luate separat.
Daca premisele si concluzia unui astfel de argument (rationament) sunt propozitii
categorice, atunci se foloseste denumirea de silogism categoric.
Silogismul poate fi reprezentat ca o schema de deductie cu urmatoarea forma:
.(A . B) &(B . C) . (A . C).
Silogismul se bazeaza pe asa-numita axioma a silogismului, care poate fi exprimata pe
scurt : dictum de omni et nullo = a spune despre toti si despre niciunul. ntr- o forma
completa, axioma silogismului este exprimata astfel: ceea ce se enunta, afirmativ sau negativ,
despre toti membrii unei clase de obiecte este valabil si despre membrii oricarei specii a ei,
despre orice membru individual al ei;Trebuie recunoscut faptul ca silogismele nu pot fi construite
din premise oarecare, cu singura conditie ca ele sa fie adevarate.
Exemplu:
Premisa nr. 1: Toate primariile sunt institutii publice
Premisa nr. 2: Toate legile sunt adoptate de Parlament.
Din aceste doua premise nu se poate extrage nicio concluzie, chiar daca au valoarea de
adevar 1 (adevarul), deoarece nu au n comun nici un element de ordin semantic.
Exemplu de silogism:
Premisa nr.1: Toti primarii sunt alesi.
Premisa nr. 2: Ion este primar.
Concluzia: Ion este ales.
Elemente de logica a normelor administrative. Contributiile logicii modale si ale
logicii deontice.
VI.1. Elemente de logica modala
Logica modala a fost ntemeiata de Aristotel n principal ca silogistica modala si
vorbeste despre viitori contingenti, (ntmplatori, posibili).183
Un enunt modal este acela care contine cuvntul necesar sau cuvntul posibil sau
echivalentul unuia dintre acestia. Silogismul modal este cel n care cel putin una dintre premise este
un enunt modal.184
Logica modala reprezinta acea parte a logicii care studiaza relatiile de rationare n care
intervin pe lnga propozitii asertorice, propozitii de forma: Este posibil p, Este necesar p, Este
imposibil p, Este contingent p.185
Pornind de la Teoria aristotelica a modalitatii, Athanase Joja afirma ca ar fi cinci
moduri: posibilul, contingentul, imposibilul, necesarul, adevaratul. n realitate diviziunea tripartita
(innese, necessario innese, contingenter inesse) este, dupa cum se pare, mentinuta, deoarece
posibilul si contingentul sunt notiuni foarte apropiate una de cealalta, att de apropiate, nct sunt
confundate pna la identificare. n ceea ce priveste imposibilul, el este contrariul posibilului, iar n
ceea ce priveste adevaratul, el este mai degraba o modalitate a subiectiva, ce afecteaza cunoasterea
si nu realul. Modalitatea adevaratului si a ne - adevaratului intereseaza numai teoria cunoasterii.186
Nu toate aspectele vietii pot fi acoperite prin cunoastere, cu ajutorul tipurilor

fundamentale de judecati, adica prin cele de forma: Toti A sunt B, Unii A sunt B, Unii A nu
sunt B sau Nici un A nu este B. Lumea este o unitate de procese necesare si ntmplatoare, o
succesiune de stari reale rezultate fiecare prin actualizarea unuia din posibilii anteriori. Prin urmare,
reflectarea unor aspecte ale realitatii se preteaza a fi nuantata cu ajutorul unor operatorilor modali
(necesar, posibil, imposibil sau ntmplator (contingent)). Prin introducerea lor n propozitii
asertorice se obtin constructii care nu se mai supun principiul tertului exclus, si anume formula p v
~ p (p sau non p) si reduce pretentiile si admite situatiile posibil p si posibil non p, fiindca
noile enunturi se raporteaza la un context (situatie), altul de fiecare data.187
Se poate afirma ca logica modala se nrudeste sau chiar ar putea fi catalogata drept o
logica polivalenta188, deoarece ea admite mai multe valori posibile pentru un enunt. Astfel enuntul
Toti A sunt B poate fi privit din perspectiva logicii modale n patru ipostaze:
- n mod necesar toti A sunt B
- Este posibil ca toti A sa fie B
- ntmplator, toti A pot sa fie B
- Este imposibil ca toti A sa fie B
Aceasta nuantare este facuta n raport cu aspectele existentiale. Noile enunturi
precizeaza, n patru variante distincte, apartenenta unei proprietati B la multimea A a subiectului
logic. Din continutul acestora se poate constata ca o proprietate B poate apartine indivizilor unei
clase A n patru moduri diferite: n mod necesar, numai ca posibilitate, ntmplator sau ca
imposibilitate. Adica, n opinia profesorului Alexandru Leordean se cstiga n exactitatea reflectarii
relatiilor de apartenenta, caci ceea ce poate avea loc n anumite mprejurari nu mai este posibil n
altele sau se poate manifesta doar n anumite situatii (ntmplator). 189
Trebuie subliniat ca modalitatile nu se refera doar la stari de fapt ci si la propozitii. Prin
urmare avem doua propozitii (enunturi) , ontologica si alethica. Propozitiile modale alethice sunt n
realitate metapropozitii despre propozitii asertorice (nemodale) care se refera la stari de fapt (asta
binenteles daca nu avem de a face cu o iteratie a modalitatilor, de exemplu Este posibil sa fie
posibil).190
n opinia lui Georg Henrik von Wright191, modurile de a exprima nuantat valoarea
enunturilor referitoare la existenta formeaza modurile alethice sau de adevar. Ele se caracterizeaza
prin adecvare la realitate si pot fi necesar - adevarate, posibil adevarate, contingent - adevarate
(ntmplatoare) si imposibil adevarate. Aceste moduri pot face referire la fie la prezenta sau absenta
unei proprietati la un obiect (ce poate fi necesara, posibila, ntmplatoare, sau imposibila), fie la
adevarul unei propozitii (n sensul caracterizarii ei ca necesar adevarata, posibil - adevarata,
ntmplator - adevarata si imposibil - adevarata).
Ca o varianta ce se aseamana cu cea alethica o reprezinta modalitatea epistemica, n
cadrul acesteia fiind departajate urmatoarele moduri epistemice (de cunoastere): verificat ca fiind
adevarat, falsificat sau probat a fi fals (infirmat), nefalsificat sau nedovedit a fi fals si nedecis sau
neprobat n ambele sensuri (confirmat sau infirmat).192
Georg Henrik von Wright, defineste modurile deontice: obligatoriu, permis, indiferent si
interzis, extinznd n acest sens ideea de modalitate si asupra caracterului normelor legale.
195 Propozitiile cognitive - sunt singurele propozitii carora li se poate atribui o valoare de adevar
( adevarul sau falsul);
n literatura de specialitate mai ntlnim si alte ncercari de a introduce modalitati noi n

nuantarea discursului.193
Odata cu aparitia logicii moderne, clasificarea modalitatilor a fost extinsa n functie de
domeniu. n tabelul nr. 1194 a fost sintetizata clasificarea n functie domenii corespunzatoare cu
modalitatile alethice.
Moduri alethice
Moduri epistemice
Moduri opinabile
Moduri existentiale
Moduri deontice
Necesar
Posibil
Contingent
Imposibil
Verificat
Nefalsificat
Nedecis
Falsificat
Convingere
Considerare

Parere nedecisa
Dilema
Universal
Existent
Partial
Vid
Obligatoriu
Permis
indiferent
Interzis
Logic adevarat
Nelogic fals
Factual fals
Logic fals

Moduri logice si factuale

Axiologice
Bun
Nu rau
La fel de valoros
Rau
Mai bun
Nu este mai rau
La fel de valoros
Mai rau

Totdeauna
Cel putin, o data
Uneori numai
Niciodata
Mai devreme
Cel trziu
Simultan
Temporale
Mai trziu

VI.2. Elemente de logica a normelor

Trebuie amintit faptul ca logica clasica analizeaza propozitiile cognitive195, dar exista si
propozitii diferite de acestea si anume propozitii normative.
nsusi Aristotel sugera ca unele rationamente pornesc de alte premise si alte reguli dect
cele cognitive. n literatura de specialitate ntlnim diverse sugestii care ndemnau la dezvoltarea
acestui domeniu care provin de la Leibnitz (care sugera aplicarea modalitatilor necesar posibil
imposibil la sfera limbajului juridic), E. Husserl (care contura mai multe teze, n parte invalidate
ulterior, ale logicii normelor), E. Mally, A. Ross etc.
Pornind de la propozitiile normative s-a nascut logica normelor sau logica deontica,
aceasta se mai numeste uneori si logica imperativelor. Ea poate primi si denumirea de logica a autoritatii,
denumire folosita mai ales de J.M. Bochenski.196 Cuvntul deontic este derivat din
grecescul deontos, care ar putea fi tradus prin, ceea ce ar trebui sa fie sau datorie, n timp ce
cuvntul autoritate provine din latinescul auctoritas.197
Literatura de specialitate ne ofera o multitudine de definitii ale logicii deontice:

- Studiul logic formal al conceptelor si discursului normativ198, denumit si Logica

deontica, a fost inaugurat la nceputul anilor 1950.
- ntr-o alta acceptiune, logica deontica reprezinta formularea principiilor logice
specifice conceptului de obligatie, cum este de exemplu principiul imposibilitatii ca ceva sa fie
deopotriva, moralmente obligatoriu si interzis.199
- Sorin Vieru considera ca logica deontica200 poate fi privita ca o logica a normelor
(norma fiind o realitate subadiacenta a discursului normativ).
Filosoful austriac Ernst Mally foloseste pentru prima data expresia Deontik201 pentru a
se referii la studiul logic al normelor. n 1926 el propune primul sistem formal al logicii deontice.
Idei esentiale au fost sugerate si de Hume, Kant, Mill, A. Hfler, K. Menger, A. Ross, dar
fondatorul logicii deontice este considerat logicianul finlandez Georg Henrik von Wright (1926
2003) care a impus termenul ntr-o serie de lucrari dintre care cele mai importante sunt: Deontic
logic (1951), An Essay in Modal Logic (1951), Norm and action (1963), The Logic of
Preference (1963), An Essay in Deontic Logic (1968).
Logica deontica porneste de la studiul categoriei de norma: norme de obligatie, de
permisie, de interdictie. n principal ea imita, problematica logicii pure, se ntelege, cu limitarile
impuse de faptul ca avem o aplicatie la un domeniu restrns si cu o rationalitate deosebita, avnd n
vedere diferentele fundamentale dintre propozitiile cognitive si cele normative. Daca logica pura
urmareste fundamentarea adevarului, logica deontica urmareste fundamentarea actiunii rationale.
Pna la un punct ele, sunt structural identice, dar nu toate formulele logicii pure si gasesc o
interpretare n logica n logica deontica202 (ceea ce a dus la descoperirea unor paradoxuri n logica
deontica), concluziona Gheorghe Enescu n Editia a II - a a Dictionarului de Logica, n anul 2003.
Termenul de norma este folosit alternativ cu alti termeni cum sunt cei de lege sau
reglementare. Sunt autori (specialisti n drept administrativ) care considera ca termenul de norma
are o sfera mai larga dect cea de lege. Aceasta acceptiune este accentuata si prin faptul ca normele
morale nu sunt legi.
G. H. von Wright desprinde trei sensuri n care se foloseste cuvntul lege, cuvnt a
carui semnificatie nu se suprapune peste cea a termenului norma203:
- legi ale statului;
- legi ale naturii;
- legi ale logicii si matematicii.
Legile statului sunt prescriptive. Ele sunt propozitii care contin indicatii pentru
comportamentul oamenilor si vizeaza reglementarea relatiilor sociale. De aceea ele nu pot fi
adevarate sau false.
Legile naturii sunt descriptive. Ele sunt de fapt propozitii care descriu regularitati pe
care le-a descoperit omul n cadrul naturii. Din aceasta perspectiva ele pot fi adevarate sau false.
Spre deosebire de legile statului, legile logicii si matematicii au att un caracter
prescriptiv (prescriu modul corect n care oamenii trebuie sa gndeasca pentru a formula
rationamente valide) ct si un caracter descriptiv (enunta adevaruri despre entitatile logice si
matematice, despre structura logica a realitatii). Datorita caracterului lor ambivalent Wright
considera ca mai corect ar fi sa spunem ca legile logicii nici nu descriu si nici nu prescriu ci
determina ceva.

S-a dezvoltat o logica deontica juridica si se poate vorbi de o logica deontica

administrativa (care sa se ocupe cu studiul normelor administrative).
Trebuie precizat ca exista mai multe sensuri ale termenului de norma204:
1. normele prescriptive sunt acele enunturi care cuprind expresii de obligatie,
interdictie sau permisiune si de cele mai multe ori sunt formulate imperativ. Caracterul imperativ
este dat de prezenta operatorilor deontici: trebuie, este interzis, obligatoriu, etc.
2. normele apreciative - reprezinta enunturi care contin aprecieri de evaluare
normativa, predicate axiologice (bine, rau, insuficient), ierarhii, ( superior, inferior), aprecieri
morale etc.
3. normele cantitative sau descriptive - contin enunturi normative, care obliga subiectii
sa realizeze realitatea cuprinsa n descriptie, sau impun limite cantitative n activitatile desfasurate
de acestia.
Norma legala reprezinta o relatie ntre doua componente:
a. prima componenta consta n descrierea unei stari de fapt;
b. a doua componenta este reprezentata de sanctiunea legala
Trebuie subliniat ca cele doua componente sunt legate printr-un operator deontic. Norma
legala nu este ntotdeauna exprimata explicit n textul legii, acesta putnd avea si o functie dubla, si
anume textul poate exprima direct norma legala sau poate sa dea informatii despre aceasta.
n cazul unui text clar, norma poate fi desprinsa direct din acesta, iar n cazul unui text
obscur (lacunar), norma se obtine prin interpretare.
Este de semnalat faptul ca uneori mai multe texte legale exprima o singura norma, dar si
ca un singur text trimite la mai multe norme.
Trebuie precizat faptul ca, enunturile care introduc norme, reguli sau instructiuni se
refera, tocmai prin intermediul expresiilor adverbiale mentionate, exclusiv la conduite,
comportamente sau actiuni umane si/sau la fapte (stari de fapt) care apar ca un rezultat (efect) al
acestor conduite, comportamente sau actiuni.
Cornel Popa afirma n Noi fundamente pentru logica deontica, ca formularea normelor si luarea deciziilor
au nevoie, de o dubla ntemeiere: una actional-ontologica iar alta
axiologica. Un obiectiv asumat de un decident sau o obligatie a unui agent trebuie sa fie, mai nti
fezabil(a) sau actional accesibila agentilor executanti din starea initiala considerata si n al doilea
rnd trebuie sa fie dezirabil(a) si sa maximizeze utilitatea dobndita de catre agenti.205
Trebuie precizat faptul ca n activitatea practica se apeleaza deseori la propozitii
deontice:
- Este obligatoriu p.
- Este permis p.
- Este interzis p.
Astfel de propozitii se folosesc n rationamentele prescriptive, n discursurile normative,
n textele de lege si chiar n textele actelor administrative cu caracter normativ. Logica deontica (a
normelor) se ocupa cu analiza propozitiilor deontice (normative). Dreptul obiectiv, oricare ar fi
acesta, si din orice timp ar fi, contine propozitii deontice.206
Trebuie mentionat faptul ca este imposibil de formulat vreun text al unei norme juridice
n afara propozitiilor deontice fara ca prin aceasta formularea sa fie incoerenta
Petre Bieltz construieste un tabel n care prezinta: denumirea modului deontic,

Denumirea modulului deontic

Propozitie deontica elementara
Obligatoriu
Este obligatoriu p
Interzis
Este interzis p
Permis
Este permis p
Tolerat
Este tolerat p

Strict controlat
Formula
Op
Fp
Pp
Tp
Sp
Up

Indiferent
Este indiferent p
Tabelul nr. 8: Tabel al operatorilor deontici (obligatoriu, interzis, permis, tolerat, strict
controlat, indiferent)
O propozitie cognitiva oarecare poate deveni deontic modalizabila:
- Propozitia functionarul public x pastreaza secretul de stat, secretul de serviciu,
precum si confidentialitatea n legatura cu faptele, informatiile sau documentele de care ia
cunostiinta. , poate fi deontic modalizabila astfel Este obligatoriu ca functionarul public xsa
pastreze secretul de stat, secretul de serviciu, precum si confidentialitatea n legatura cu faptele,
informatiile sau documentele de care ia cunostiinta (Op);
- Propozitia functionarul public x accepta, direct, pentru el sau pentru altul
daruri. poate fi deontic modalizabila astfel Este interzis ca functionarul public x sa accepte,
direct, pentru el sau pentru altul daruri (Fp);
- Propozitia functionarul public x participa la activitati politice n afara
programului de lucru poate fi deontic modalizabila astfel. Este permisa participarea
functionarului public x la activitati politice n afara programului de lucru. (Pp);
Trebuie mentionat faptul ca operatorii deontici pot intra n componenta unor formule
logice, cum ar fi209:
Op . Pp este o implicatie logica, motiv pentru care se poate sustine ca tot ce este obligatoriu, este
totodata permis., evident reciproca, adica formula Pp . Op nu este o implicatie
logica (nu este adevarata pentru orice interpretare a lui p) si ca atare nu se poate sustine ca tot ceea
ce este permis este, totodata, obligatoriu.
VI.3. Norma: definitie si tipuri de norme
Termenul de norma reprezinta o categorie generala folosita de diferite stiinte: juridice,
administrative, economice, politice, sociologice, tehnice, logice.
ntr-o acceptiune generala notiunea de norma reprezinta acea regula, dispozitie, etc.
obligatorie, cu caracter general si impersonal, fixata prin lege sau prin uz (folosinta).210 Prin norma
mai putem ntelege acea suma de reguli recunoscute de majoritatea unei colectivitati ca
obligatorii.211
Cornel Popa, definea normele ca fiind reguli privind conduita agentilor actiunii sociale
care determina pentru clase distincte de participanti si clase distincte de circumstante ce anume
conduite sunt obligatorii, interzise sau libere.
n stiinta logicii, norma reprezinta acea propozitie prescriptiva, care exprima o obligatie,
o permisie sau o interdictie. Spre deosebire de propozitiile cognitive care au ca scop transmiterea
unor informatii adevarate sau false, normele sunt propozitii care prescriu acte, actiuni, determina
limitele comportamentului nostru: trebuie sa facem, este permis sa facemeste interzis sa
facem, este permis sa facem sau sa nu facem.212
De la nceput trebuie facuta distinctia ntre normele sociale si normele tehnice.
Norma tehnica are n vedere cerinta comportamentului uman fata de natura. Normele
tehnice se ntemeiaza pe legile naturii si au un caracter obiectiv, deci nu depind de vointa omului.
Omul nu le poate schimba, dar le poate si trebuie sa le cunoasca pentru a le folosi n mod corect. Un
exemplu de norma tehnica este prelucrarea pamntului n conformitate cu normele agrozootehnice;
sau normele de folosire a unei masini, a unui agregat sau utilaj tehnic. Fara respectarea normelor

tehnice nu se poate obtine rezultatul dorit.

n literatura de specialitate regasim mai multe definitii ale notiunii de norma sociala.
Putem definii norma sociala ca o regula ce stabileste cum trebuie sa actioneze ori sa se comporte un
agent n conditii determinate, pentru ca interventia lui sa fie eficienta si facil acceptata.213
Norma sociala este o regula sau standard de comportament mpartasita de doua sau mai
multe persoane cu privire la conduita ce trebuie considerata ca social acceptabila. Normele sociale
sunt deci creatii ale omului, sunt o expresie a vointei acestuia.214
Sistemul normelor sociale cuprinde mai multe categorii de astfel de norme, printre care
putem enumera: normele morale sau etice, normele obisnuielnice, normele religioase, normele
politice, normele juridice, etc.215
1) Normele etice (morale)
Morala reprezinta ansamblul deprinderilor, sentimentelor, convingerilor, mentalitatilor, a
principiilor si regulilor ce privesc valorile si idealurile referitoare la relatiile dintre indivizi, dintre
indivizi si societate. Ea se manifesta n fapte si actiuni, n comportamentul oamenilor, n constiinta
lor.
Trebuie precizat faptul ca normele morale au aparut odata cu omul si au la baza categorii
esentiale ca: viata si moartea, binele si raul, datoria si responsabilitatea, justetea si injustetea, etc.
Standardele normative ale comportarii sunt fixate att n psihicul colectiv si individual, n obiceiurile si
conceptele oamenilor ct si n relatiile umane reciproce.216
Normele morale au constituit de cele mai multe ori drept fundament al normelor
juridice, evolutia societatii impunnd transformarea lor n norme de drept.
2) Normele obisnuielnice
mpreuna cu normele etice, normele obisnuielnice reprezinta o categorie aparte de
norme sociale prin faptul aparitiei lor naintea statului si a dreptului. Normele obisnuielnice se
mentin si astazi , fiind recunoscute de statul romn chiar prin legea fundamentala exemplu, art. 44
alin. 7 din Constitutie, conform caruia dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor
privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea altor sarcini care,
potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. Iar Codul civil n mai multe articole face trimiteri
precum: dupa obiceiul obstesc sau nu e iertat a sadi arbori care cresc nalti dect n departarea
hotarta de regulamente particulare sau de obiceiurile constante si recunoscute si n lipsa de
regulamente si obiceiuri, n departare de doi metri de linia de despartire a doua proprietati...
n societatile primitive, arhaice, dar si mai trziu: n antichitate si feudalism, obiceiul
avea un cmp de actiune foarte extins: el reglementa viata de familie, gradul de rudenie, uzurile
alimentare si vestimentare, dar si productia si schimbul de bunuri. Asa se explica de ce numeroase
obiceiuri au capatat caracter juridic, societatea fiind interesata n consolidarea lor cu ajutorul puterii
publice. Obiceiul recunoscut ca norma juridica devine izvor de drept. Obiceiul devine norma
juridica sau cutuma n momentul n care este recunoscut de puterea publica. n acel moment el
devine alaturi de celelalte norme juridice obligatoriu, iar ncalcarea sa atrage dupa sine aplicarea
sanctiunii organizate a statului. Ceea ce distinge obiceiul de morala si drept este natura sa mai putin
rationala, mai putin constienta, natura ce decurge din chiar procesul sau de formare spontana, pe
cnd dreptul si morala implica un proiect constient, rational urmarit a fi realizat. Obiceiul continua
sa existe si n societatea moderna si contemporana, nsa ia forma juridica ntr-o masura foarte
restrnsa.217
Trebuie retinut faptul ca n societatile moderne mai ntlnim, n afara de obiceiuri, si alte

categorii de comportamente regulate cum ar fi:

- uzurile care au un caracter conventional - vezi uzurile de comert si se
ntlnesc cu precadere n relatiile comerciale internationale sau uzurile diplomatice.218
- datina - reprezinta o repetare regulata a unor manifestari ale indivizilor cu anumite
prilejuri, de Paste, de Craciun, de Anul Nou etc.;
- moda, ce are o extensie sociala anume dar porneste din initiativa particulara.219
3) Normele religioase
Doctrina moderna, preocupndu-se de relatia dintre religie si drept, constata faptul ca
nceputurile normelor juridice, si au originea n normele religioase. De cele mai multe ori
conducatorii de state, de popoare, oamenii de drept erau si preoti , iar actele juridice mai importante
cereau confirmarea divinitatii. S-a produs de fapt o confuzie ntre drept si religie, ce s-a perpetuat
multe secole si milenii n special nainte de Hristos. ntlnim teocratia ca regim de guvernamnt ce
nseamna guvernarea societatii prin zei, sau monarhia de drept divin, respectiv guvernarea prin
reprezentantii divinitatii. n epistola Sf. Pavel catre corinteni, cnd se vorbeste despre respectarea
unor reguli institutionale, se spunenu eu poruncesc ci Domnul, iar n capitolul V, versetul 17 dupa
Mate, se spune ca Isus Hristos declara ucenicilor sai ca n-a venit sa strice legea ce a dat o
Domnul, ci ca s-o aplice220. La romani, identificarea dreptului cu religia s-a mentinut foarte multa
vreme: functionarul public era n acelasi timp si laic si religios.
4) Normele politice au aparut mai recent, odata cu aparitia partidelor politice, cu
democratizarea vietii sociale. n relatiile dintre membrii partidelor sau organizatiilor politice se
stabilesc anumite norme de conduita , din nevoia liber consimtita de toti cei care adera la o astfel de
structura.
Norma politica reprezinta un ansamblu de reguli, prescriptii, indicatii referitoare la
comportamentul politic al indivizilor si al grupurilor de indivizi organizati n institutii, partide,formatiuni
politice, raportat la viata politica specifica a unei societati.221
5) Normele juridice
Un loc deosebit de important n sistemul normelor sociale l ocupa normele juridice.
Norma juridica este un element constitutiv al dreptului. Ea reprezinta o regula de
conduita instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta, a carei respectare este asigurata, la
nevoie, prin forta coercitiva a statului. Scopul normei juridice este acela de a asigura convietuirea
sociala n directia promovarii si consolidarii relatiilor sociale potrivit idealurilor si valorilor ce
guverneaza societatea respectiva. Prin intermediul normelor juridice se reglementeaza n forme
specifice dreptului relatiile interumane.222
Norma juridica are urmatoarele trasaturi223:
a) Un caracter general din care decurge si conduita tipica.
b) Un caracter social al normei juridice care se desprinde din faptul ca norma juridica se
adreseaza exclusiv comportamentului uman.
c) Norma juridica este impersonala, ceea ce nseamna ca ea nu se adreseaza unor
persoane anume, ci i vizeaza pe toti oamenii sau o categorie de persoane, cum ar fi de exemplu
functionarii publici, chiriasii, pensionarii etc.

d) Normele juridice sunt obligatorii.

e) Un caracter de repetabilitate si continuitate.
n literatura de specialitate se mai ntlneste o alta categorie de norme si anume
normele organizatiilor nestatale.224
Astfel de organizatii sunt: partidele politice, asociatiile civile, organizatiile apolitice,
organizatiile fara scop lucrativ sau cu scop lucrativ, firmele comerciale, societatile mixte,
organizatiile de tip cooperatist, uniunile profesionale, ligile, asociatiile, cluburile sportive sau de
petrecere a timpului liber, organizatiile stiintifice, culturale etc. Normele acestor organizatii sunt tot
nejuridice, dar totodata foarte importante, deoarece prin ele se stabileste cadrul de organizare si
functionare, raporturile dintre membri. Organizatiile mai sus amintite si elaboreaza norme cu
caracter statutar, institutional si conventional (sunt adunate n statute, conventii, acte de instituire).
O categorie de norme nejuridice, dar asemanatoare acestora, sunt normele sau regulile jocurilor
sportive care se conduc dupa principiul corectitudinii, fair-play-ului, cu arbitri judecatori n
aplicarea lor etc.

225Din cele mai vechi timpuri normele legale elaborate si promulgate de o anume persoana au coexistat
cu cele sedimentate ca traditii
imemoriale. n aceasta ordine de idei, se pare ca cele mai vechi norme juridice produse constient de o
persoana sunt cele cuprinse
n celebrul Cod al lui Hammurabi, care conform informatiilor din Enciclopedia Britannica, contine,pe lnga
282 decizii legale
pronuntate pe parcursul domniei sale (1792 1750 . H), reglementari de domeniul economic si comercial
(preturi, tarife, circulatia
marfurilor, vnzare cumparare), de dreptul familiei (casatorie, divort), de drept penal (omor, tlharie, furt)
si de drept civil
(sclavie, datorii banesti), ca si precizari de sanctiuni (pedepse) pentru fapte ce contraveneau acestor
reglementari, ierarhizate dupa
pozitia sociala a faptasului si dupa circumstantele savrsirii faptei;
Normele organizatiilor nestatale sunt asemanatoare celor juridice, atragnd chiar
sanctiuni pentru nerespectarea lor, nsa nu pot fi confundate cu normele juridice, pentru ca le
lipseste ceea ce este esential si anume: apararea si garantarea lor cu ajutorul puterii publice, a fortei
coercitive a statului. Unii autori le denumesc norme cvasi-juridice. Activitatea organismelor sociale
nestatale si actele lor trebuie sa fie conforme cu legile tarii, sa se nscrie n ordinea de drept
existenta.
VI. 4. Caracterizarea, structura si validitatea normelor (cu referire la normele
administrative)
Pe parcursul dezvoltarii societatii umane, normele legale si-au modificat statutul si o
mare parte din particularitatile lor. Daca la nceput un rol predominant a jucat dreptul cutumiar,
ceea ce nseamna ca normele juridice aveau o origine anonima, asemanatoare traditiilor si
obiceiurilor populare, si ca nu exista o distinctie bine delimitata ntre norme juridice, norme
morale, obiceiuri, traditii si si chiar norme tehnice sau reguli de joc, dupa o etapa, si ea de mult
apusa, n care dreptul cutumiar a coexistat cu dreptul constient (n care normele juridice
erauproduse sau promulgate de persone cu rol predominant n societatea vremii)225, s-a ajuns ca n
societatea moderna normele juridice sa dispuna, n totalitatea lor, de origine usor de identificat.
n literatura de specialitate ntlnim mai multe definitii ale normei de drept
administrativ.
Norma de drept administrativ face parte din acea categorie de norme juridice care
reglementeaza, ordonnd si organiznd, raporturile sociale care constituie obiectul activitatii
administrative a statului si a colectivitatilor locale, cu exceptia raporturilor sociale care se nasc n
procesul realizarii activitatii financiare.226
Normele de drept administrativ pot emana att de catre Parlament, ca autoritate publica
ce detine puterea legislativa, ct si de Presedintele Republicii, Guvern si celelalte autoritati ale
administratiei publice centrale sau locale.
Fiind cuprinse n cele mai diferite acte juridice normative, nseamna ca ele pot mbraca
cele mai variate forme.
De aceea n lucrarile de drept administrativ se atrage atentia asupra distinctiei care
trebuie realizata ntre normele de drept administrativ si actele administrative cu caracter normativ.
227 Foarte multe norme de drept administrativ mbraca forma actelor administrative normative, deci
actele care emana de la organele administratiei publice, dar aceste nu epuizeaza sfera actelor
juridice n care sunt cuprinse norme de drept administrativ. Pe de alta parte, actul administrativ
normativ poata sa cuprinda si alte norme juridice dect cele administrative, cum ar fi: norme de
drept civil, de drept al muncii etc.228 Tocmai de aceea cercetarea normelor de drept administrativ

nu se poate face dect n strnsa corelatie cu formele juridice pe care acestea le mbraca, adica cu
izvoarele dreptului administrativ.229
Pentru normele legale, G. H. von Wright distinge urmatoarele sase componente230:
1. caracterul normei;
2. continutul normei;
3. conditia de aplicare;
4. autoritatea;
5. subiectul sau subiectele;
6. ocazia.
Trebuie mentionat faptul ca cele sase componente se regasesc si la normele
administrative.
1. Caracterul normei reprezinta una din componentele normelor legale si coincide cu
calitatea normei de a introduce o obligatie sau o permisiune, caz n care norma juridica este
pozitiva, respectiv, de a introduce o interdictie, situatie n care vom spune ca norma n cauza este
prohibitiva. De aici reiese ca expresiile adverbiale care apar, explicit sau nu, dar inevitabil si n
alcatuirea normelor juridice ne permit sa determinam caracterul fiecarei norme legale si, totodata, sa
clasificam normele juridice n pozitive sau prohibitive.
G. H. von Wright introduce pentru caracterul trebuie al normelor simbolul O, iar
pentru caracterul este permis simbolul P.231
n ceea ce priveste normele administrative, acestea introduc ntr o mare parte a
cazurilor o obligatie de a proceda ntr-o anumita maniera, cele care interzic, sunt mai putine iar
normele permisive, sunt ntr-un numar foarte redus.
2. Prin continut al unei norme ntelegem, n mare, ceea ce trebuie sau poate, sau este
interzis sa fie sau sa fie facut.232 ntr-o alta opinie, prin continutul normei, ntelegem activitatea, actiunea,
comportamentul sau atitudinea despre care norma stipuleaza ori ca trebuie sa fie realizata
sau ca realizarea sa este permisa , ori ca ea nu trebuie sa fie realizata.233
3. Conditia de aplicare coincide cu precizarile privind efectuarea actelor ( a actiunilor
sau a activitatilor) care reprezinta continutul normei si despre care norma arata ca sunt obligatorii,
permise sau interzise. Cu alte cuvinte, conditia de aplicare a normei este conditia ce trebuie
ndeplinita pentru ca sa existe posibilitatea realizarii continutului normei.234 Deci, conditia de
aplicare a normei se refera la ce trebuie sa faca si, eventual la cum trebuie sa actioneze subiectul
normei pentru a se conforma caracterului normei din perspectiva continutului acesteia.235Astfel, n
cazul Hotarrii unui Consiliu Local de a interzice fumatul n spatiile publice nchise (restaurante,
baruri, cinematografe, cafenele etc.), se pot diferentia doua feluri de conditii de aplicare a normei
administrative n cauza, dupa cum urmeaza:
1. n cazul unei persoane care fumeaza n momentul n care i se aduce la cunostinta
norma mentionata, conditia de aplicare a acestei norme coincide cu actul stingerii tigarii (ncetarii
fumatului);
2. n cazul unei persoane care nu fumeaza n momentul n care i se aduce la cunostinta
norma mentionata, conditia de aplicare a acestei norme coincide cu abtinerea acelei persoane de la
aprinderea unei tigari.
Conditia de aplicare a unei norme este o functie de adevar a normei, ea leaga elementul
descriptiv din corpul normei de realitatea factuala.
Din punctul de vedere al conditiilor lor de aplicare, normele se pot mparti n categorice
si ipotetice. O norma este categorica atunci cnd conditia sa de aplicare este conditia ce trebuie

satisfacuta pentru a exista o posibilitate de nfaptuire a lucrului care constituie continutul acesteia si
cnd nu se mai pune nici o alta conditie.
O norma este ipotetica atunci cnd conditia sa de aplicare este conditia ce trebuie
satisfacuta pentru a exista o posibilitate de nfaptuire a lucrului care constituie continutul acesteia
plus o alta conditie.
Daca o norma este categorica, conditia sa de aplicare este data chiar n continutul ei.
Daca se cunoaste continutul se cunoaste si conditia sa de aplicare. Din acest motiv nu este nevoie ca
formularea normei sa faca mentiune speciala a conditiei acesteia.
4. Autoritatea
n literatura de specialitate autoritatea unei norme se ntlneste sub numele de autoritate
normativa, adica institutia care produce norma n cauza.236
Prin autoritate a unei norme putem ntelege agentul care adopta sau emite norma
respectiva. Autoritatea ordona, permite sau interzice unor subiecte sa nfaptuiasca unele lucruri n
unele ocazii. Pornind de la ideea ca autoritatea unei norme este un agent237, se indica faptul ca
normele apar ca rezultat al actiunii. Acel mod particular de actiune care are ca efect existenta
normelor va fi denumit actiune normativa.238 Trebuie sa precizam aici faptul ca pentru a deslusii
ntelesul notiunii de actiune normativa trebuie sa facem apel la o alta stiinta, si anume la
legistica formala, care n opinia prof. V. D. Zlatescu este identica cu tehnica legislativa, disciplina
abordata la noi, pna la 1989, doar de reprezentantii Consiliului Legislativ.239 Legistica formala are
ca obiect att metodologia elaborarii actelor normative, ct si regulile procedurii legislative.
Ambele categorii de norme au caracter formal si respectarea lor este o conditie sine qua non pentru
a se trece de la dat la construit n drept, de la interesul pentru aparitia unei reglementari
juridice la un act normativ, apt sa produca efecte juridice.240
Normele considerate a avea drept sursa un agent supraempiric se vor numi teonome; ele
se mai numesc si porunci sau legi ale divinitatii.
Georg Henrik von Wright, n lucrarea sa Norma si actiune , sustine ca prescriptiile ale
caror autoritati sunt agenti empirici s-ar putea numi pozitive. Autoritatea unor norme pozitive este
un agent personal, autoritatea altora, un agent impersonal.
Legile statului, ordonantele judecatoresti, statutele unei corporatii sunt exemple de
prescriptii pozitive pe care (n mod normal) le emite o autoritate impersonala. S-ar putea sustine ca
autoritatile impersonale ale prescriptiilor pozitive nu sunt dect constructii logice, pornind de la
finte umane care actioneaza n mod individual, sau colectiv, n calitate de autoritati normative. O
autoritate normativa personala poate fi un individ sau o colectivitate umana. Ultimul caz fiind foarte
frecvent. n cadrul unui grup de egali, prescriptiile de forma Ordonam (adresate de exemplu
unui membru al grupului care nu doreste sa participe la activitatile ndreptate spre un scop colectiv)
se ntlnesc, probabil, mult mai frecvent dect prescriptiile de forma Ordon. Cnd un adult
emite o comanda sau acorda o permisiune unui alt adult , el actioneaza de regula fie ca detinator al
unei anumite functii (ofiter sau agent de politie), fie ca purtator de cuvnt al unui grup de oameni.241
Trebuie precizat faptul ca normele se pot divide n: eteronome si autonome. n cazul n
care norma este adoptata/emisa pentru a fi respectata de altcineva, atunci se numeste eteronoma.
Daca ea este adoptata/emisa de catre o autoritate pentru ea nsasi se numeste autonoma
(Regulamentele de functionare ale Camerelor Parlamentului, Regulamentul de organizare si
functionare al unei Primarii, etc.).242
Trebuie mentionat faptul ca, n societatea contemporana, nu orice autoritate normativa
are competenta de a produce orice fel de norma legala. n aceste conditii, daca autoritatea normativa
care a produs o anumita norma juridica nu are competenta legala pentru a face acest lucru, reiese ca
respectiva norma este juridic nevalida.243

Normele de drept administrativ fiind cuprinse n cele mai diferite acte juridice, nseamna
ca ele pot mbraca cele mai variate forme. Ele pot fi adoptate att de catre Parlament, ca autoritate
publica ce detine puterea legislativa, Guvern, ct si de Presedintele Republicii, si celelalte autoritati
ale administratiei publice centrale sau locale.
5. Subiectul sau subiectele normei
Prin subiectul (sau subiectele) unei prescriptii putem ntelege agentul (sau agentii) carora
li se adreseaza sau li se da prescriptia. Subiectilor li se ordona, li se permite sau li se interzice, de
catre respectiva autoritate normativa, sa nfaptuiasca anumite lucruri si/sau sa se abtina de la
nfaptuirea acestora.244
O prescriptie este particulara n raport cu subiectul ei atunci cnd ea se adreseaza unui
anumit agent specificat si este generala n privinta subiectelor ei atunci cnd se adreseaza fie tuturor
agentilor, fara restrictii, fie tuturor agentilor care satisfac o anumita descriere.
n domeniul administratiei publice, normele administrative se adreseaza n general
autoritatilor administratiei publice centrale sau locale, unor categorii de agenti (persoane juridice)
sau unor categorii de cetateni.
n argumentarea celor enuntate mai sus putem afirma ca n Constitutia Romniei
ntlnim norme de drept administrativ ce se adreseaza tuturor autoritatilor administratiei publice,
att de la nivel central, ct si local. Stabilind drepturi si libertati fundamentale ale cetatenilor,
normele din Titlul II stabilesc, explicit sau implicit, sarcini, drepturi, obligatii, si limite ale
administratiei publice din diverse sectoare de activitate. Apoi n Titlul III sunt prevazute
prerogativele administrative ale Presedintelui Romniei si ale guvernului, si sunt precizate normele
esentiale privind administratia publica centrala de specialitate, respectiv administratia publica
locala.245
n majoritatea legilor organice ntlnim norme administrative, care se adreseaza
anumitor autoritati ale administratiei publice, ct si anumitor categorii de cetateni. Exista legi care
vizeaza administratia publica: organizarea Guvernului si a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii,
regimul starii de asediu si a celei de urgenta, statutul functionarilor publici, contenciosul
administrativ, organizarea generala a nvatamntului, organizarea administratiei publice locale,
organizarea autoritatilor administrative centrale autonome, statutul cadrelor militare.246
Exista si legi ordinare n care ntlnim norme administrative, o categorie fiind acelea
care stabilesc contraventii, aceste adresndu-se cetatenilor ca potentiali agenti care pot savrsii
anumite contraventii.
Normele administrative cuprinse n Hotarri ale Guvernului pot avea ca subiecte agenti
care desfasoara anumite activitati, si anume: norma conform careia nainte de a transporta anumite
substante periculoase, pentru fiecare transportator este obligatorie obtinerea unor avize de la
anumite autoritati ale administratiei publice se adreseaza agentilor care se ocupa cu activitatea de
transport a acelor substante prevazute n hotarrea respectiva, dar si autoritatilor administratiei
publice care elibereaza respectivele avize.
O Hotarre a unui consiliu local prin care se interzice fumatul n spatiile publice nchise
are ca subiecte pe acei cetateni care frecventeaza spatiile publice prevazute n hotarre si care
fumeaza.
O dispozitie cu caracter normativ a unui primar cu privire la interzicerea vnzarii de
bauturi alcoolice ntr-un anumit perimetru, pe timpul desfasurarii unor competitii sportive sau altor
activitati publice, se adreseaza acelor agenti economici care vnd bauturi alcoolice si si au sediul
n perimetrul descris de respectiva norma administrativa.

6. Ocazia
Continuturile prescriptiilor sunt anumite acte si/sau abtineri generice. Aceste continuturi
sunt ordonate sau permise subiectelor normei de catre autoritatile normative pentru a fi realizate
prin acte si/sau abtineri individuale n anumite ocazii. Mentionarea n cuprinsul formularii unei
prescriptii a componentei numite ocazie consta de regula n mentionarea unei locatii temporale,
adica a unui moment sau interval temporal.Acum, astazi, lunea viitoare, ntr-o saptamna ,
la fiecare doi ani. uneori, ntotdeauna, sunt cuvinte si expresii folosite pentru a preciza ocazia
(ocaziile) pentru care sunt adoptate sau emise prescriptiile.247
n afara coordonatei timp, Petre Bieltz248 n lucrarea sa din 1998, Logica Juridica, mai
introduce si coordonata spatiu, si precizeaza ca ocazia, coincide cu determinarile de spatiu si timp,
specificate explicit sau implicit n textul normei, n calitate de cadru de referinta pentru ceea ce
norma cere, prin continutul sau sa fie facut.
Astfel n cazul dispozitiei unui primar cu privire la interzicerea vnzarii de bauturi
alcoolice, de catre agentii economici, ntr-un anumit perimetru, pe timpul desfasurarii unor
competitii sportive: n data de 09 martie 2006 ntre orele 13 24, agentii comerciali care si au
sediul n perimetrul cuprins ntre strazile x, y si z, nu au dreptul sa vnda bauturi alcoolice.,ocazia
apare explicit att n legatura cu timpul ct si cu spatiul, pentru ca norma precizeaza clar n data de
09 martie 2006 ntre orele 13 24 respectiv agentii comerciali care si au sediul n perimetrul
cuprins ntre strazile x si y.
Cum am precizat mai sus, nu de fiecare data ocazia rezulta explicit din textul normei, si
anume n exemplul de norma ipotetica invocat mai devreme Daca urmeaza sa se transporte
substanta periculoasa x, atunci este obligatorie obtinerea avizelor de la autoritatile administratiei
publice abilitate, ocazia apare implicit att n legatura cu timpul, ct si cu spatiul. n cazul acestei
norme determinatia temporala coincide cu momentul anterior efectuarii transportului, iar cea
spatiala vizeaza locul de unde trebuie obtinute avizele respective.
n functie de ocazie, normele legale se diferentiaza n norme juridice particulare si
norme juridice generale.
O norma legala adoptata/emisa exclusiv pentru o ocazie specificata sau pentru un numar
finit de ocazii specificate se numeste norma particulara. Ca exemplu aici este dispozitia primarului
cu privire la interzicerea vnzarii de bauturi alcoolice, de catre agentii economici, ntr-un anumit
perimetru, pe timpul desfasurarii unei competitii sportive (ntr-o anumita zi).
O norma legala adoptata/emisa pentru un numar nelimitat de ocazii se numeste norma
generala. Ca exemplu aici : Functionarii publici au obligatia ca, n exercitarea atributiilor ce le
revin, sa se abtina de la exprimarea sau manifestarea publica a convingerilor si preferintelor lor
politice, sa nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizatie careia i este aplicabil acelasi
regim juridic ca si partidelor politice249.
O norma legala este conjunctiv generala, daca ordona, interzice sau permite realizarea
continutului normei n toate ocaziile mentionate si disjunctiv generala, daca mentioneaza
necesitatea realizarii normei n cel putin una din ocazii, dar nu neaparat n toate.250
Wright mentioneaza nca doua elemente esentiale ale nomelor legale: promulgarea si
sanctiunea, fara sa le considere componente intrinseci ale acestora.
Promulgarea
Promulgarea consta - n linii mari din a face cunoscut subiectelor normei, cu ajutorul
limbajului sau al altor simboluri, ce vrea autoritatea normativa ca ei sa faca sau de la ce sa se abtina.
Promulgarea este necesara, dar prin ea nsasi nu si suficienta pentru instituirea unor
relatii normative ntre agenti. Pe lnga promulgare, n actiunea normativa este implicata si o alta

componenta numita sanctiune, la care ne vom referi n cele ce urmeaza.251

Sanctiunea
n opinia lui Wright sanctiunea poate fi definita drept o amenintare explicita sau
implicita cu pedeapsa pentru nesupunere la norma.
Existenta unei amenintari cu pedeapsa nu este prin ea nsasi un motiv de supunere. n
schimb, cnd amenintarea cu pedeapsa produce teama de pedeapsa putem spune ca avem de a face
cu o amenintare sau sanctiune eficace.252
n sprijinul celor afirmate putem aduce faptul ca o norma juridica cu privire la circulatia
pe drumurile publice care sa prevada sanctiuni mai drastice, poate conduce la reducerea numarului
de accidente auto.
Sanctiunea poate lua forma obligarii faptuitorului de a nlatura daunele pricinuite prin
savrsirea unei fapte contrare legii sau coincide cu anularea efectelor faptei sale, cu confiscarea
unor bunuri, cu obligarea faptuitorului de a plati amenzi si n cele mai grave situatii, cu privarea de
libertate.253
Pentru a realiza o diferentiere ntre sanctiuni, specialisti apeleaza la cel putin trei criterii
pentru diferentierea ntre sanctiuni:
1. gradul de determinare a sanctiunii;
2. ramura de drept careia i este specifica o sanctiune;
3. elementul (aspectul) vizat de sanctiune;
Dupa ramura de drept, cele mai importante sanctiuni sunt civile, disciplinare, financiare,
contraventionale sau penale, iar dupa elementul vizat de ele se distinge ntre sanctiuni patrimoniale,
care au ca efect decaderea din drepturi, sanctiuni care prevad nulitatea unor acte, sanctiuni cu
privare de libertate sau care impun recluziunea unor persoane.254
n ceea ce priveste sanctiunea normelor administrative, aceasta prevede urmarile care
decurg n cazul nerespectarii normei.
Ca si n cazul altor norme de drept, si sanctiunea normei de drept administrativ, nu apare
ntotdeauna n mod expres, urmnd a fi dedusa, n mod logic, din continutul normei juridice
respective, dupa cum poate exista si aceea si sanctiune pentru mai multe norme.255
Din cele opt componente ale normelor legale, trei dintre ele, si anume caracterul normei,
continutul normei si conditia de aplicare a normei alcatuiesc mpreuna nucleul normei si constituie
punctul de plecare n activitatea de interpretare a acestora. Aceasta nu nseamna ca celelalte
componente adica, autoritatea normativa, subiectul sau subiectele normei, ocazia, promulgarea si
sanctiunea pot fi neglijate sau ca ele au o importanta mai mica pentru o interpretare corecta si
eficienta a normelor legale.
Validitatea normelor
O norma ar putea fi considerata valida (ntr-un sistem normativ S), daca si numai daca
actul normativ de emitere sau adoptare a acelei norme este permis (n acel sistem). O autoritate
normativa, care emite sau adopta o norma ce este, numai ca fiind data de aceasta, valida, se poate
spune ca are competenta normativa de a emite sau adopta acea norma.256
O norma nu este valida (n S), daca si numai daca actul normativ de emitere sau adoptare
este interzis (n S).
Georg Henrik von Wright, spune ca o norma este valida, daca apare ca rezultat al unei
actiuni normative si numeste acest lucru Principiu al validitatii normelor. Acest principiu poate fi

privit din doua ipostaze: ca spunnd ca validitatea este o cerinta (logica) pentru succesul actului
normativ , ca o norma nu poate sa apara ntr-un sistem ca rezultat al actiunii normative dect daca
este emisa de o autoritate propriu-zisa, adica normativ competenta, dar poate fi nteles si ca spunnd
ca o norma ce apare ca rezultat al unei actiuni normative de succes, prin aceasta si stabileste
propria validitate (acceptabilitate). 257
Pornind de la cele cinci acceptiuni ale termenului de validitate gasite de catre Petre
Biltz, putem preciza ca acestea pot fi valabile ntr-o mare masura si n cazul normelor
administrative258:
1) Despre o anume reglementare legala (Lege, Hotarre de Guvern, Dispozitie a unui
Primar, Ordin al unui Prefect, etc.) care contine norme administrative , se poate spune ca este
valida, n ntelesul ca este n vigoare, ca nu a fost abrogata;
Aici putem adauga ca o norma legala nu este valida nici n urmatoarele situatii: pe
perioada ct este suspendata, daca a fost anulata, revocata, ori daca a cazut n desuetudine.
2) Raportat la un anumit caz sau la o anumita situatie, o reglementare legala ce contine
norme administrative, se poate spune ca este valida n ntelesul ca se aplica n acel caz (acea
situatie sau cauza), ca este relevanta pentru a evalua, si, eventual a gasi o solutie pentru cazul sau
situatia (cauza) aflata n discutie;
3) Pornind de la ipoteza ca activitatea sociala se desfasoara n conditiile existentei unui
sistem de institutii dintre care o parte sunt institutii juridice ntre care exista, printre altele, anumite
relatii de subordonare si unde fiecarei autoritati publice sau organ i sunt anumite competente,
mergnd pna la producerea unor anumite reglementari juridice; spre exemplu Parlamentul adopta
legi, Guvernul adopta hotarri, ordonante de urgenta si simple, Primarul emite dispozitii, Prefectul
emite ordine, etc. n concluzie, despre reglementarile (actele) juridice care contin norme
administrative, emise sau adoptate de o anumita autoritate publica, se poate spune ca sunt valide
daca acea autoritate publica are competenta emiterii sau adoptarii lor, si , se poate afirma ca sunt
nevalide daca emiterea sau adoptarea lor nu decurge din competentele acelei autoritati publice.
4) Anumite autoritati publice care sunt implicate, n general vorbind, n diferite forme n
activitatea juridica, au competente n directia supravegherii respectarii unor acte normative si chiar
pentru aplicarea de sanctiuni n cazul ca se constata existenta unor abateri n raport cu
reglementarile introdusa de respectivele actele normative. Astfel, despre o anumita decizie
administrativa se spune ca este valida daca exista o baza legala (valida n primul sens al validitatii
juridice). Se mai poate afirma, ca orice decizie sau actiune care si afla un temei suficient (n sensul
cerintelor Principiului ratiunii suficiente) ntr-o reglementare valida este ea nsasi juridic valida.
5) Despre doua reglementari juridice ce contin norme administrative, se spune ca sunt
reciproc valide n raport cu o anumita speta daca ele nu ndeamna la comportamente care se exclud
reciproc; n caz contrar cele doua reglementari juridice sunt reciproc nevalide.
Aleksander Peczenik afirma ca validitatea normelor tine de aplicabilitatea acestora, o
norma fiind aplicabila daca oamenii si pot da seama ce evenimente califica sau reglementeaza
aceasta. El considera ca n functie de relatia normelor cu realitatea, exista trei tipuri de norme: 259
1) norma Nd este direct aplicabila la unele evenimente de catre persoana A, daca A
poate sa si dea seama care evenimente sunt calificate de catre norme si daca A poate face acest
lucru bazndu- se doar pe evidenta observationala;
2) Norma Ni este indirect aplicabila, daca fie Ni , fie negatia ei, rezulta dintr-un set
consistent de norme aplicabile direct;
3) Norma Ns este qvasi empiric semnificativa daca orice individ competent poate

sa si dea seama ca este cel putin indirect aplicabila.

Z. Ziembinski a observat ca validitatea normelor poate fi data de o justificare thetica sau
de catre o justificare axiologica. Validitatea thetica fiind data de faptul ca o norma a fost emisa sau
adoptata de catre o autoritate ndreptatita sa faca acest lucru si nu a fost nca abrogata. n ceea ce
priveste validitatea thetica, chiar daca o norma nu a fost abrogata,ea poate cadea n desuetudine
datorita evolutiei realitatii si deci sa si piarda validitatea. Validitatea axiologica este data de
comportament, si anume cel permis de norma este considerat a fi bun iar cel interzis este rau. Deci,
validitatea normei depinde de consecintele normei., de moralitatea ei.260
Fundamentele logice ale deciziei si analiza logica a relatiilor de putere
VII.1. Procesul decizional proces de tip logic, rational
Prin decizie se ntelege hotarrea luata n urma examinarii unei probleme, a unei
situatii.261
n sensul cel mai general, decizia reprezinta ncheierea normala a deliberarii ntr-un act
voluntar262 sau o linie de actiune constient aleasa dintr-un numar oarecare de posibilitati, n scopul
de a ajunge la un anumit rezultat263.
n literatura de specialitate ntlnim mai multe definitii ale notiunii de decizie.
Prin decizie putem ntelege:
- Alegerea unei directii de actiune (H. Simion, 1960);
- Alegerea unei strategii de actiune (Fishburn, 1964); alegerea conducnd la un anume
obiectiv (Churchman, 1968);
- Linia de actiune constient aleasa ,dintr-un numar oarecare de posibilitati cu scopul
obtinerii unor rezultate (I. Caineap 1978);
- Dintr-o multitudine de solutii posibile pentru rezolvarea unei probleme, trebuie
aleasa, nsusita si aplicata solutia optima si anume ,aceea care prezinta eficienta economica cea mai
ridicata (A. Carabulea, 1978);
- Actul deliberat prin care o persoana sau un grup de persoane pune n miscare un
nreg echipament psihic, ori psihosocial, n vederea atingerii unor scopuri, a reorientarii unor
actiuni, a punerii n aplicare a unor solutii sau idei (P. Gheorghiu, 1979);
- Elborarea unui numar de strategii alternative si alegerea uneia dintre ele (A.
Radulescu, 1983);
- Alegerea unui plan de actiune (Bonczek, 1984);
- Hotarrea de a opta pentru o anumita alternativa de actiune din mai multe variante
posibile , asociate procesului sau fenomenului considerat (M. Andriasiu, 1986);
- Cunostinte care indica o angajare ntr-o anumita directie de actiune (Whinston,

1996);
- Forma specifica de angajare a resurselor ntr-o actiune (Minzberg, 1996);
- Hotarrea luata ca urmare a examinarii unei probleme, situatii etc.; solutia adoptata
(dintre mai multe posibilitati) (DEX, 1998);
- Procesul de alegere a unei ci de actiune n vederea realizrii unor obiective, prin a
crei aplicare se influenteaz activitatea a cel putin unei alte persoane dect decidentul (Ovidiu
Nicolescu, 1999); afirmatie care denota angajamentul pe o directie de actiune (Power, 2000);
- Rezultatul unor activitati constiente de alegere a unei directii de actiune (F.G. Filip,
2002);
- Un proces rational de alegere si aplicare a unei linii de actiune , pe baza efectuarii
unei analize a mai multor variante sau solutii posibile (Ion Verzea, 2005);
- Rezultatul procesului prin care se realizeaza o alegere ntre doua sau mai multe
posibilitati de actiune alternative care pot conduce la ndeplinirea aceluiasi obiectiv (Marius
Constantin Profiroiu, 2009).
Procesul decizional consta n ansamblul fazelor prin intermediul carora se pregateste,
adopta, aplica si evalueaza decizia manageriala264.
Procesul decizional este un proces prin care un sistem inteligent stabileste oportunitatea
si pertinenta unei anumite modificari a comportamentului sau si elaboreaza alternative posibile n
acest sens, selectionnd pe una dintre acestea ca actiune ndreptata constient catre atingerea
scopului propus265.
Procesul decizional, specific deciziilor mai complexe implica un consum de timp mai
mare, pe parcursul caruia se culege si analizeaza o anumita cantitate de informatii, se stabilesc
contacte umane si se consulta mai multe persoane n vederea conturarii situatiei decizionale, putnd
ntlni nsa si decizii simple care presupun perioade de timp foarte scurte.
Elemente componente
Principalele elemente componente implicate n procesul decizional sunt:
- decidentul (individul sau grupul de indivizi care urmeaza sa aleaga varianta optima,
din mai multe variante posibile);
- multimea variantelor decizionale (ansamblul tuturor variantelor decizionale, din care
poate alege decidentul);
- multimea criteriilor decizionale (ansamblul punctelor de vedere apartinnd
decidentului);
- mediul decizional (reprezinta ansamblul conditiilor interne si externe, care sunt
influentate si influenteaza decizia);
- multimea consecintelor (totalitatea rezultatelor potentiale care s-ar obtine n urma
punerii n practica a deciziei );
- obiectivele decizionale (nivelurile criteriilor decizionale pentru stari ale conditiilor
obiective propuse de decident pentru a fi atinse).
Pornind de la ideea ca procesul decizional este considerat un proces de tip logic (etapele
trebuie sa decurga una din cealalta), rational, acesta trebuie sa cuprinda urmatoarele etape, acestea
fiind prezentate n figura nr. 4:

Decizia publica este o specie a deciziei si reprezinta o alegere constienta, un act

voluntar, urmarea finala a unei deliberari, activitati desfasurate de un decident public, avnd ca
obiect de activitate o afacere publica. Pot fi considerate decizii publice, deciziile luate de primar,
9. ETAPA A NOUA: : formularea concluziilor rezultate dupa aplicarea deciziei.
8. ETAPA A OPTA: urmarirea aplicarii si respectarii deciziei;
7. ETAPA A SAPTEA: aplicarea deciziei;
6. ETAPA A SASEA: adoptarea deciziei;
5. ETAPA A CINCEA: conturarea si analiza alternativelor decizionale;
4. A PATRA ETAPA: selectarea si analiza informatiilor culese;
3. A TREIA ETAPA: documentarea n vederea formularii deciziei;
2. A DOUA ETAPA: definirea obiectivului decizional si a mijloacelor de realizare a acestuia;
1. PRIMA ETAPA: Initierea deciziei
Presedintele Consiliului Judetean, ministru, secretar de stat, functionarii publici, avnd ca obiect de
activitate o afacere publica.
Luarea deciziei reprezinta o etapa cruciala n activitatea administratiei publice. Ea
actioneaza ca o etapa delicata care tine cont de factorul uman si de complexitatea problemelor. n
opinia lui Fortmann, decizia este deci un act politic necesar si complex, un ideal de atins, o stiinta
si o arta.266
Decizia constituie punctul central al tuturor activitatilor de management dintr- o
institutie sau autoritate publica, ntr- u - ct ea se regaseste n orice functie a managementului
public. Rolul important al deciziei decurge din faptul ca integrarea institutiei sau autoritatii publice
n sectorul public si n mediul social n general, depinde ntr-o mare masura de calitatea acesteia. n
acelasi timp, calitatea procesului decizional dintr-o institutie publica influenteaza reducerea
cheltuielilor, buna gestionare a tuturor categoriilor de resurse, cresterea gradului de satisfacere a
interesului public.267
Decizia publica este mult mai delicata, dect luarea unei decizii private, personale,
deoarece decidentul public trebuie sa dea socoteala, sa explice n fata cetatenilor, a celor
administrati sau a electoratului. Dreptul la greseala i este rareori recunoscut, el trebuie sa
dovedeasca fara ncetare o rigoare extrema n maniera sa de a decide. Decizia publica trebuie sa fie
legala: judecatorul verifica respectarea legalitatii si poate sanctiona abaterile de orice natura comise
de catre autoritatile publice.
VII. 2. Formalizarea deciziilor si a relatiilor de putere
Fie ca se ia n considerare producerea legilor sau a actelor juridice adoptate sau emise de
autoritatile administratiei publice (Hotarri de Guvern, dispozitii ale primarilor, hotarri ale
consiliilor locale sau judetene etc.), fie ca se au n vedere dezbaterile si actiunile prin care un
anumit jurist sau specialist n stiinte administrative valorifica normele juridice n vigoare pentru a
rezolva diferite situatii cu care se confrunta, respectiv, care se finalizeaza cu o solutie specifica
fiecarui caz n parte, procesul decizional, de alegere , de adoptare n mod voluntar a unei variante
din mai multe posibile, se impune, uneori, n mod repetat, ca o etapa indispensabila n activitatea
juridica dar si administrativa.
Astfel, daca ne raportam la momentele elaborarii si adoptarii actelor normative este
evident ca autoritatea normativa (Parlament, Guvern, Ministru, Primar, Consiliu judetean, Consiliu
local etc.) este obligata sa hotarasca, adica sa decida, de regula prin vot, n mai multe situatii cum ar
fi: daca un anumit act normativ trebuie sau nu sa intre n vigoare, daca unul sau altul din articolele acelui
act normativ este sau nu admisibil, daca aproba sau nu diferitele amendamente propuse n
timpul dezbaterii acelui act normativ etc.268
Prindecizie, n cadrul capitolului de fata ntelegem procesul de evaluare a mai multor
variante, comparndu-le una cu alta si alegerea uneia dintre aceste variante si nu hotarrea unei

instante judecatoresti, a unui tribunal269.

Sensul termenului decizie, se apropie, pe de o parte de cel care este folosit n cercetare
inductiva, unde a decide asupra unei ipoteze nseamna n fond a verifica, ntr-o maniera specifica,
daca o anumita ipoteza, din mai multe avansate care are sau nu anumite calitati, (putere explicativa,
grad de probabilitate, etc.), astfel nct, sa poata fi acceptata ca explicatie eficienta a unui fenomen
nca necunoscut.270
Sensul care ne intereseaza, al termenului decizie, se apropie si de ntelesul pe care l
are acest termen n cercetarile sociale si n activitatea sociala (activitatea administrativa), si politica
n genere, unde a decide nseamna a alege din doua sau mai multe variante si a prefera pe aceea
considerata capabila sa ne apropie de atingerea unui anumit deziderat, respectiv de a alege din mai
multe proiecte de investitii pe cel care prezinta cea mai buna oportunitate.271
Trebuie sa precizam faptul ca, luata separat, orice decizie sociala, presupune mai multe
componente, cum ar fi de exemplu, una, doua sau mai multe variante din care un agent trebuie sa
aleaga (sa prefere) una, identificarea acestor componente, descoperirea relatiilor dintre ele, a
proprietatilor caracteristice acestor relatii fiind de competenta stiintei logicii.
Din punct de vedere logic, orice tip de decizie sociala, implica n mod necesar cel putin
trei elemente:272
1) O clasa, ce poate fi notata cu litera V (litera a fost aleasa ca fiind prima litera a
cuvntului variante"), de cel putin doua variante v1 si respectiv v2, din care cei care trebuie sa si
exprime optiunea trebuie sa si aleaga una si numai una, ceea ce nseamna ca aceste variante au
statutul de obiect al deciziei;
2) O clasa C de agenti (indivizi), care poate fi redata prin sirul a1, , an, unde n = 1,
abilitati sa si manifeste optiunea individuala pentru una sau alta din variantele oferite, ca obiect al
deciziei, fiecare dintre acestia fiind considerat un potential decident;
3) O regula (norma) a deciziei, ce este fie tacit - acceptata de potentialii decidenti, fie le
este impusa acestora prin lege sau printr un regulament special si conform careia este obligatoriu
sa existe un numar minim273, sa spune m, de potentiali decidenti care sa fi optat pentru o anumita
varianta, astfel nct respectiva varianta sa fie considerata o alegere valida a clasei C.
n conformitate cu aceasta ultima precizare, putem nota k numarul agentilor din C care
si-au exprimat optiunea pentru varianta a, aceasta varianta va fi considerata drept alegere valida a
agentilor din C numai n conditiile n care k = m. Desigur, m = n, dar indiferent de cele doua situatii
posibile pentru m, acest numar caracterizeaza o subclasa a lui C, sa spunem Q, unde Q . C si unde
din perspectiva regulii de decizie, Q reprezinta cvorumul274, iar n cazul n care alegerea grupului C
este valida, n raport cu totalitatea decidentilor potentiali, Q reprezinta grupul decidentilor reali
(efectivi), adica grupul celor care si au impus punctul de vedere n raport cu restul decidentilor
potentiali. De pilda, daca C desemneaza totalitatea deputatilor, cu alte cuvinte, daca C desemneaza
Camera Deputatilor aflata n dezbaterea unei legi oarecare, Q corespunde totalitatii deputatilor a
caror optiune individuala a condus la hotarrea finala a Camerei Deputatilor referitoare la legea n
cauza, adica la adoptarea sau respingerea acelei legi. La fel, putem afirma ca C desemneaza
totalitatea consilierilor locali, altfel spus, daca C desemneaza un Consiliu Local aflat n dezbaterea
unei Hotarri de consiliu oarecare, atunci Q corespunde totalitatii acelor consilieri locali a caror
optiune individuala a condus la decizia finala a Consiliului local referitoare la hotarrea n cauza ,
adica la aprobarea sau respingerea acesteia. La fel, atunci cnd competenta de a decide revine unui
complet, format din mai multi judecatori, C reprezinta completul de judecata n ntregul sau, n timp
ce din Q fac parte numai acei judecatori din completul de judecata a caror alegere individuala a
produs optiunea respectivului complet n totalitate. 275

Din cele exprimate mai sus rezulta, totodata ca, n situatiile n care alegerea finala
revine uni grup de agenti si nu unuia singur dintre acestia, trebuie sa se faca diferenta ntre optiunea
fiecaruia dintre membrii grupului, adica ntre alegerea individuala si alegerea grupului, adica
optiunea generala (efectiva, finala), care s-a constituit pe baza optiunilor individuale si a regulii de
decizie specifica acelei situatii. Putem presupune ca decizia efectiva este de competenta unei clase
(a unui grup) C oarecare, cum ar fi de exemplu un Consiliu local, un Consiliu judetean, un complet
de judecata, Camera Deputatilor, Senatul, o Comisie Parlamentara oarecare, sau orice alta
colectivitate , de pilda chiar electoratul national, implicata n alegerea unei variante din mai multe
posibile si unde din C fac parte agentii a1 .............., an, adica consilierii locali, consilierii judeteni,
judecatorii, deputatii, senatorii, sau persoanele care au optat pentru una din cel mult doua variante,
a sau . n aceste conditii , daca unul din respectivii agenti, fie ai acela, a optat sa spunem, pentru
varianta a, alegerea sa individuala va fi redata prin intermediul formulei:276

(1) Pai (v1, v2)

care se citeste agentul (decidentul) ai a preferat pe v1 lui v2 (a optat pentru v1 n
detrimentul lui v2), iar n cazul n care acel agent, a preferat cealalta varianta optiunea sa individuala
va fi redata de urmatoarea formula:277
(2) Pai (v2, v1)
conform careia reiese ca agentul ai a preferat varianta v2 n detrimentul variantei v1.278
Trebuie precizat faptul ca exista si o a treia varianta de alegere individuala, respectiv aceea n care
agentul n cauza s-a abtinut n momentul n care i s-a cerut parerea, sau pur si simplu nu a exprimat
nici un fel de opinie n legatura cu variantele mentionate; n aceste conditii pentru a reda alegerea
individuala a agentului respectiv putem recurge la formula:279
(3) ~ Pai (v1, v2) & ~ Pai (v2, v1),
din care reiese ca agentul ai nu a optat nici pentru niciuna din cele doua variante
disponibile (v1 si v2).
ntr-o situatie strict determinata, alegerea individuala oricaruia din agentii care alcatuiesc
clasa C nu poate lua dect una din aceste trei forme, ceea ce este valabil si pentru optiunea generala,
adica pentru cea creditata ca fiind a respectivei clase, ca ntreg. Prin urmare decizia clasei C (a
Consiliului local, a Consiliului judetean, a Camerei Deputatilor, a completului de judecata etc.)
poate fi redata prin trei formule asemanatoare celor prin care au fost exprimate variantele posibile
pentru optiunea individuala. Astfel, n cazul n care optiunea clasei C ar coincide cu prima varianta
de alegere a agentului ai , vom recurge la formula:280
(4) P (v1, v2),
conform careia clasa C a optat pentru varianta v1, adica a preferat pe v1 n defavoarea
variantei v2. ntr o alta situatie, decizia clasei C ar putea coincide cu cea de-a doua varianta a
alegerii agentului ai, caz n care poate fi redata prin formula:281
(5) P (v2, v1).
284 De aceea, pentru a exprima formele deciziei individuale sau pe cele ale deciziei de grup am optat
pentru litera P (de la
preferinta) si nu pentru D (de la decizie);
Nu este exclus ca rezultatul optiunii clasei C, sa fie de aceeasi forma cu cea de-a treia
varianta posibila pentru alegerea facuta de agentul ai, situatie n care preferinta clasei C va fi redata
prin urmatoarea formula:282
(6) ~ P (v1, v2) & ~ P (v2, v1),
Din care reiese ca, de aceasta data, clasa C nu a preferat nici pe v1 lui v2 si nici pe v2 lui
v1. Trebuie precizat faptul ca, indiferent de valoarea lui n, se impune diferentierea ntre alegerea
fiecarui membru al unui grup care se va numi decizie individuala, si alegerea grupului din care
acestia fac parte, numita decizie de grup, ceea ce nseamna ca decizia publica se prezinta, de
regula, sub aceste doua forme ntre care trebuie facuta o distinctie clara. Chiar daca exista
asemanari ntre formele deciziei individuale si cele ale deciziei de grup, nu exista nici o ratiune
(temei) pentru concluzia ca rezultatul deciziei grupului, va fi n mod necesar, de fiecare data exact

acelasi cu rezultatul deciziei fiecarui individ (agent) din acel grup, chiar daca uneori o asemenea
coincidenta este fireasca. De aici reiese faptul ca o prima trasatura a deciziei publice ar fi ca:
deciziei publice i corespund doua forme distincte de manifestare, respectiv, ca decizie individuala
si ca decizie de grup.283
Comparnd ntre ele cele trei forme ale deciziei individuale, respectiv cele trei forme ale
deciziei grupului, reiese ca una din principalele diferente dintre formele distincte proprii deciziei
tine de schimbarea ordinii variabilelor, fiecareia dintre aceste forme fiindu-i caracteristica o anumita
ordine a acestor variabile. Trebuie retinut aici faptul ca, formulele (3) si (6) nu contrazic cele
afirmate mai sus, deoarece si ele vizeaza ordinea variabilelor v1 si v2, sub forma unei indiferente
ntre singurele doua posibilitati de ordonare a acestor doua variabile, adica ntre (v1, v2) si (v2, v1),
sau n sensul ca nici una din variantele oferite potentialului decident, ca obiect al deciziei sale, nu
este preferata de catre acesta. n aceste conditii, a alege ntre v1 si v2 este acelasi lucru cu a prefera
fie ordinea (v1, v2), fie ordinea (v2, v1), sau a arata ca nu este preferata niciuna din aceste doua
posibilitati de ordonare a variantelor v1 si v2. Rezulta ca, indiferent daca este vorba despre o decizie
individuala sau despre decizia de grup, optiunea pentru mai multe variante , specifica deciziei
publice, poate fi gndita drept specificarea unei anumite ordini de preferinta pentru variantele care
formeaza obiectul deciziei, sau, altfel spus, punerea acestor variante ntr-o anumita ordine de
preferinta284, ceea ce din punct de vedere logic se poate exprima n urmatoarele cuvinte: a decide
ntre doua sau mai multe variante nseamna a introduce o relatie de preferinta n multimea (clasa)
respectivelor variante.285
Trebuie retinut de asemenea ca, indiferent, fie ca este vorba de decizia individuala, fie de
cea a grupului, decizia nu poate lua nici o alta forma dect una din cele desemnate de formulele de
mai sus. n fond, n fiecare caz n parte (decizia individuala sau a grupului), cele trei formule
corespunzatoare fiecarui tip de decizie epuizeaza posibilitatile de punere n ordine de preferinta (de
ordonare) a celor doua variante care reprezinta obiectul deciziei. Daca luam n considerare si
semnificatia fiecareia din cele trei formule din fiecare caz, este vorba de formulele (1) (3) n cazul
deciziei individuale si respectiv, formulele (4) - (6) n cazul deciziei n grup, rezulta ca decizia
publica nu admite situatii n care decidentul sa nu fi luat nici o pozitie n raport cu variantele care
formeaza obiectul deciziei, n sensul ca pentru fiecare din cele doua forme ale deciziei publice,
oricare dintre cele trei formule specifice ei, reprezinta de fiecare data o luare de pozitie. Daca
presupunem o terminologie specifica votului (spre exemplu n cadrul unui Consiliu local sau n
cadrul altei autoritati publice) si presupunem ca fixata ordinea (v1, v2), atunci formulele (1) si (4)
nseamna a fi pentru v1, formulele (2) si (5) nseamna a fi mpotriva lui v1, iar formulele (3) si (6)
nseamna abtinere sau indiferenta n raport cu variantele oferite potentialului decident ca obiect al
deciziei sale. Fara ndoiala, este posibil, ca un agent (un consilier local, parlamentar, etc.) sa
absenteze n momentul votului, si drept urmare sa nu participe la actul de decizie, deci sa nu
exprime niciuna din aceste trei posibilitati de ordonare ale lui v1 si v2, dar aceasta nu este un
exemplu de situatie nedecidabila cu privire la punerea n ordine de preferinta a variantelor
mentionate. Neparticipnd la decizia al carui obiect erau variantele v1 si v2, cetateanul n cauza a
savrsit totusi un act de decizie individuala, al carei obiect a fost alcatuit din alte doua variante, deci
si - a propus un obiect de decizie propriu, ce poate fi redat prin perechea ordonata (v3, v4), care este
diferit de cel oficial, dar este aflat n strnsa legatura cu acesta si unde v3 = participarea la
procesul de decizie asupra variantelor v1 si v2, iar v4 = neparticiparea la aceasta decizie. n conditiile
de mai sus, daca cetateanul (consilier local, deputat, senator, judecator, etc.) care a absentat de la
vot este ai, optiunea sa este cea exprimata de formula:
(7) Pai (v4, v3),
care daca este adevarata, nseamna ca ai a preferat pe v4 lui v3 si totodata, data fiind
semnificatia lui v3 si , nseamna ca ai s-a pronuntat totusi ntr-un fel aparte, si n legatura cu obiectul
deciziei oficial. 286
289 Pentru proprietatile relatiilor, a se vedea capitolul Logica Formala Elementara din Bieltz, P.;
Gheorghiu, D.; Logica juridica,
Editura Pro Transilvania, Bucuresti, 1998, iar pentru clasificarea relatiilor, dupa proprietatile lor, n relatii de
ordine si relatii de

echivalenta se pot consulta suplimentar: Speranta, F.; Relatii si Structuri, Bucuresti, 1975, sau. Bieltz, P.;
Logica, Bucuresti 1988;
Pentru a fi stabilite ct mai clar particularitatile deciziei sociale si n speta cele ale
deciziei publice trebuie sa se recurga la o simplificare de scriere a formulelor. Indiferent de faptul
ca ar corespunde unei optiuni individuale sau unei decizii de grup (colectiva), formulele elementare
vor fi scrise numai sub forma n care a fost exprimata decizia de grup, mai exact dupa modelul
formulelor (4) si (5), respectiv sub forma P (v1, v2), P (v2, v1), etc. Simplificarea este posibila
deoarece preferinta se bucura de aceleasi proprietati n ambele cazuri, al deciziei individuale si al
deciziei grupului. n al doilea rnd, pentru a putea dobndi mai multa precizie si claritate se
introduce o noua formula de forma I (v1, v2), care se citeste agentul i din grupul C este indiferent n
a- l prefera pe v1 lui v2 ct si n a- l prefera pe v2 lui v1. Altfel spus, formula:287
(8) I (v1, v2) = [~ P (v1, v2) & ~ P (v2, v1)]
poate fi considerata drept definitie a relatiei de indiferenta prin intermediul relatiei de
preferinta. Aceasta definitie este utila pentru ca ne poate oferi posibilitatea de a simplifica formule
mai complicate, de felul formulelor (3) si (6), prezentate mai sus. Trebuie retinut, n acelasi timp si
faptul ca desi se suprapun reciproc, relatia de preferinta si cea de indiferenta, sunt totusi diferite,
ceea ce iese n evidenta prin intermediul proprietatilor caracteristice acestor relatii.
Astfel, relatia de preferinta se bucura de o serie de proprietati, si anume:288
- proprietatea de ireflexivitate, ce poate fi redata prin formula:
( 9) . v1 ~ P (v1, v1)
- proprietatea de a fi asimetrica, care poate fi exprimata prin formula:
(10) . v1 . v2 ~ [ P (v1, v2) & P (v2, v1)]
- proprietatea de tranzitivitate, va fi redata prin formula:
(11) . v1. v2 . v5 .[ P (v1, v2) & P (v2, v5)] . P (v1, v5 ).
Se poate afirma ca relatia de preferinta este un exemplu de relatie de ordine289. Conform
formulei cu numarul (9) , trebuie precizat faptul ca un decident este absurd sa prefere o anume
varianta n raport cu ea nsasi, pentru ca n conditiile unui comportament rational, unde prin
rational se ntelege chiar psihic- sanatos, nicio varianta nu poate fi preferata n raport cu ea
nsasi. n acelasi timp, din formula cu numarul (10) reiese ca, pentru oricare doua variante, v1 si v2,
nu este admisibil ca un decident, fie el si public, sa exprime ntr- o anumita situatie att o optiune
de forma v1este preferata lui v2, ct si una de forma v2 este preferata lui v1. n acelasi timp,
potrivit formulei numarul (11) si n conditiile unui comportament rational din partea sa, pentru un
decident este perfect firesc si chiar necesar ca, pentru oricare trei variante, sa spunem v1, v2, si v5,
oferite lui pentru a alege una din ele, daca el a optat pentru v1 n raport cu v2,, iar cnd s-a pus
problema alegerii ntre v2, si v5, el a optat pentru v2, urmnd ca n final cnd are de ales ntre v1 si
v5, decidentul n cauza trebuie sa opteze pentru v1. 290
De regula, indiferent de cauza care a stat la baza acestui comportament irational,
decidentul n cauza se scuza afirmnd ca din doua rele a ales varianta care i s-a parut mai buna n
raport cu cele afirmate mai sus, trebuie adaugat faptul ca la constituirea pragului de discriminare n
raport cu care se explica optiunea unui decident oarecare, participa pe lnga o serie de importante
componente de natura psihologica si morala, altele la fel de importante , ca de exemplu, convingeri
si interese ale decidentului, capacitatea acestuia de a realiza o analiza exacta si completa a
variantelor cu care se confrunta si a raporturilor dintre ele, calitatea informatiilor pe care el le are la
dispozitie cu privire la variantele care formeaza obiectul deciziei publice n respectiva situatie etc.

n comparatie cu relatia de preferinta, relatia de indiferenta, se bucura mai nti de

proprietatea de reflexivitate, cum rezulta si din formula:291
(12) . v1 I (v1, v1)
n al doilea rnd, relatiei de indiferenta, i apartine si proprietatea de a fi simetrica, asa
cum reiese si din formula:292
(13) . v1 . v2 [ I (v1, v2) . I (v1, v2)]
n aceeasi ordine de idei, relatia de indiferenta se bucura si de proprietatea de a fi
tranzitiva, ce a fost constatata si n cazul relatiei de preferinta, dar care de aceasta data, poate fi
redata cu ajutorul urmatoarei formule:293
(14) . v1 . v2 . v5 .[ I (v1, v2) & I (v1, v5)] . I (v1, v5).
Mentionam ca spre deosebire de relatia de preferinta, care s-a dovedit a fi o relatie de
ordine, cea de indiferenta este o relatie de echivalenta fapt care are o importanta deosebita.
De aici rezulta faptul ca, aceasta calitate a relatiei de indiferenta ne permite, ntr-o prima
faza, o noua simplificare de scriere a formulelor. Mai exact, n loc de a scrie I (v1, v2) ori de cte
ori este nevoie, se poate scrie v1 = v2, unde semnul = semnifica faptul ca ntre variantele a si
nu exista nici o diferenta, evident din perspectiva oricarui prag de discriminare pe care si l-ar putea
imagina, sau l-ar putea lua n considerare decidentul public, ceea ce nu nseamna ca a si coincid (
ca ar fi, de fapt, exact aceeasi varianta). Pe de alta parte, tinnd seama de definitia exprimata prin
formula cu numarul (8), ca si de faptul ca formulele (1) (3), respectiv (4) - (6), epuizeaza toate
formele posibile pentru relatia de preferinta, rezulta ca relatia de indiferenta este chiar una din cele
trei forme ale relatiei de preferinta. Ca atare, se poate afirma ca, relatia de preferinta se bucura, n
plus, si de relatia de trihotomie294, ceea ce nseamna, de fapt ca relatia poate lua numai una din
urmatoarele trei forme:295
P (v1, v2), P (v2, v1) sau v2 = v1
Cu alte cuvinte, pentru orice pereche de variante v1 si v2 care ar reprezenta, ntr-o
anumita situatie, obiectul deciziei publice pentru un anumit decident, n conditiile unui
comportament normal din partea acelui decident, una si numai una din aceste trei formule este
adevarata. n plus, faptul ca relatia de preferinta se bucura si de trihotomie, este foarte important
pentru caracterizarea deciziei sociale, dar si a speciei acesteia, si anume a deciziei publice, deoarece
acesta este singurul tip de relatie de ordine care permite decidentului o alegere clara si exacta,
lipsita de orice echivoc.296
Pentru o mai buna ntelegere a proprietatilor de care se bucura relatiile de preferinta si
indiferenta, relatiile de ordine, cum ar fi spre exemplu, relatiile dintre doua sau mai multe variante
dintre care un decident urmeaza sa aleaga una (n principiu pe cea mai buna), diferitele relatii
existente ntre doua sau mai multe persoane, de pilda relatiile de rudenie, cele dintre anumite
persoane si diferite institutii, sau cele dintre institutii, de exemplu, relatii de subordonare,
colaborare, coordonare, si chiar relatiile dintre state, numite de regula, relatii diplomatice, au o
importanta deosebita pentru o corecta interpretare a multiplelor situatii specifice nu doar activitatii
juridice sau administrative, ci oricarei actiuni care presupune exprimarea unei optiuni sau adoptarea
unor solutii. Daca se considera ca, la nivel general, oricarei situatii de acest fel i corespunde o
multime de elemente (variante disponibile ca obiect al deciziei, persoane, institutii, state etc.) si
dispunem de un prag de discriminare ntre aceste elemente, astfel nct, pentru cel putin doua dintre
acestea se poate afirma ca unul dintre ele are cumva prioritate fata de celalalt, vom spune ca ntre
respectivele elemente exista o relatie de ordine, sau ca multimea care le contine este o multime

ordonata ntr - un anume fel.297 Din acest punct de vedere, trebuie retinut faptul ca, n functie de
proprietatile caracteristice ei, se pot deosebi mai multe feluri de relatii de ordine, respectiv mai
multe feluri de multimi ordonate, ce se vor trece n revista n cele ce urmeaza, preciznd de la
nceput ca fiecare tip de relatie de ordine influenteaza n mod specific rigurozitatea si eficienta
actului (procesului) decizional.298
n ceea ce priveste consecintele, posibile ale fiecarui tip de astfel de relatie de ordine,
respectiv, ale fiecarei multimi caracterizata de una sau alta dintre aceste relatii ce au fost prezentate
mai sus, este important sa se retina urmatoarele299:
a) n cazul multimilor partial ordonate singurul lucru care se poate afirma despre
elementele unei astfel de multimi, fie v1 si v2 acestea, este doar acela ca fie v1 are prioritate fata de
v2, fie ca v2 are prioritate fata de v1;
b) n situatia n care multimea n cauza este total ordonat, se poate afirma ca
decidentul dispune de un prag de discriminare satisfacator doar pentru a compara unul cu celalalt
oricare doua elemente continute de acea multime;
c) Daca multimea considerata este strict ordonata, n aceasta situatie decidentul
dispune de un astfel de prag de discriminare ntre elementele acelei multimi, ce i permite, pentru
oricare doua elemente ale multimii n cauza, sa aleaga una si numai una din urmatoarele doua
variante, v1 are prioritate fata de v2 sau v2 are prioritate fata de v1;
d) n cazul n care multimea care contine pe v1 si v2 este total si strict ordonata,
nseamna ca decidentul dispune de un prag de discriminare suficient de puternic, astfel nct, daca
este sincer din cele trei variante posibile pentru variantele mentionate, v1 are prioritate fata de v2,
v2 are prioritate fata de v1 sau v1 are prioritate fata de v2si nici v2 are prioritate fata de v1, este n
masura sa exprime propria optiune pentru numai una din ele.
Revenind la distinctia dintre cele doua tipuri de decizie sociala si n speta decizie publica
(decizie individuala si decizie de grup), trebuie retinut faptul ca n cazul n care alegerea finala este
cea a unui grup, la care nsa se ajunge pe baza optiunilor exprimate de membrii acelui grup, adica n
conditii normale, dependenta deciziei unui grup de deciziile individuale proprii agentilor
(cetatenilor) care intra n alcatuirea acelui grup poate fi exprimata prin urmatoarea formula:300
n care decizia grupului este redata prin P, iar deciziile individuale proprii agentilor care
apartin acelui grup sunt redate de P1, P2, ... , Pn. n contextul de fata, trebuie reamintit faptul ca, n
imensa majoritate a situatiilor de acest fel, decizia grupului nu coincide cu cea a fiecarui agent
individual din acel grup. Ceea ce face ca optiunile unora din membrii grupului sa nu coincida n
final cu optiunea grupului din care ei fac parte se poate explica prin aceea ca de la deciziile
individuale proprii agentilor care alcatuiesc grupul decident conduc la optiunea respectivului grup
numai prin intermediul unei anumite reguli de decizie care defineste n fiecare caz n parte
cvorumul, adica numarul minim de optiuni individuale n favoarea unui variante, necesar conform
legii sau unui regulament special, pentru ca aceasta varianta sa poata fi considerata optiunea valida
a respectivului grup, n calitatea acestuia de decident efectiv. Trebuie mentionat faptul ca n formula
cu numarul (15), . reprezinta, ntr-o maniera generala, o regula de decizie oarecare. Se va nota ca
orice regula de decizie poate fi gndita avnd un rol analog celui ndeplinit de un operator
propozitional prin care ia nastere o functie de adevar301, n sensul ca, asa dupa cum un operator
propozitional transforma valorile de adevar proprii variabilelor propozitionale n valoarea de adevar
a functiei de adevar din care ele fac parte, n mod analog, regula de decizie transforma optiunile
agentilor dintr-un grup n optiunea respectivului grup. Tinnd seama de aceste precizari, se poate ca
formula cu numarul (15), reprezinta, de fapt, ntr-o forma generala, o functie de decizie sociala
(publica).302

nainte de a prezenta cteva exemple concrete de reguli de decizie si n consecinta, a

unor exemple concrete de functii de decizie, se impun cteva precizari suplimentare. Mai nti,
trebuie precizat ca fiecare functie de decizie reclama specificarea lui . din formula (15). Spre
exemplu, considernd aceeasi pereche de variante ca obiect al deciziei, (v1, v2), ntlnim, ca sa ne
referim doar la cele mai frecvente functii de decizie, urmatoarele reglementari: varianta v1 va fi
adoptata numai daca ea ntruneste aprobarea a cel putin jumatate plus unu din agentii din C,
varianta v1 va fi adoptata numai daca ea ntruneste aprobarea a cel putin doua treimi din agentii
din C sau varianta v1 va fi adoptata numai daca ea ntruneste aprobarea tuturor agentilor din C.
n alcatuirea reglementarilor de acest fel, expresii ca cel putin jumatate plus unu, cel putin doua
treimi, (aprobarea) tuturor etc. exista pentru reguli de decizie speciale, respectiv sunt exemple
pentru diferite posibilitati de concretizare a lui . din formula (15).303
Din analiza acestor trei exemple de reguli de decizie (nu singurele posibile), daca n este
numarul total de agenti din C, fiecare regula de decizie n parte stipuleaza ca pentru adoptarea
variantei v1, de exemplu, de catre ntregul grup C, este obligatoriu ca aceasta varianta sa ntruneasca
aprobarea a unui numar m indivizi din C, unde 0 . m . n si unde m este cardinalul submultimii Q
al lui C, adica numarul agentilor din Q, unde Q reprezinta cvorumul definit din perspectiva regulii
de decizie304. Daca avem n vedere si faptul ca, de fiecare data, n cazul n care decizia finala
(efectiva) revine grupului format din anumiti agenti ale caror optiuni individuale au importanta
pentru optiunea respectivului grup, sirul optiunilor individuale ale agentilor n cauza poate fi reprezentat ca
o conjunctie logica de n decizii individuale. n aceste conditii, daca se presupune ca
alegerea grupului, ce va fi redata prin P, a rezultat din optiunile exprimate de exact m agenti din
acel grup, atunci dependenta optiunii grupului de alegerile facute de cei m agenti mentionati poate
fi redata prin urmatoarea formula:305
(16) .P1 (v1, v2) ., , . Pm (v1, v2). . P (v1, v2)
Prin aceasta formula se poate pune n evidenta si faptul ca cele trei reguli de decizie date
aici ca exemplu produc trei exemple distincte de functii de decizie, dupa cum urmeaza. Astfel, daca
regula de decizie este cea exprimata de cuvintele cel putin jumatate plus unu, functia de decizie
produsa de aceasta regula, cunoscuta n literatura de specialitate si sub denumirea de regula
majoritatii simple poate fi exprimata prin formula cu numarul (16), dar numai cu conditia, impusa
de regula de decizie mentionata, ca valoarea lui m sa fie cea desemnata de formula:
(I) (n.2) + 1 . m . n
Prin urmare, n cazul n care lui m i corespunde valoarea redata de urmatoarea
formula:306
(II) 2n/3 . m . n
Formula (16) corespunde functiei de decizie produsa de regula de decizie exprima prin
cuvintele cel putin doua treimi, cunoscuta sub denumirea de regula majoritatii de doua treimi
(pentru adoptarea unor decizii publice aceasta fiind identica cu majoritatea calificata). n cele din
urma, n cazul n care valoarea lui m este:307
(III) m = n
aceeasi formula (16) exprima functia de decizie generata de regula de decizie cunoscuta
sub numele de regula consensului, sau sub acela de regula unanimitatii, si care ar putea fi
explicata prin faptul ca: alegerea unei anumite variante de catre un grup C va fi considerata alegere
valida a acelui grup, numai daca absolut toti agentii din C au fost favorabili (au ales) acelei
variate.308
Trebuie precizat ca ntre aceste trei exemple de functii de decizie exista o deosebire
importanta. Astfel, lund n consideratie ca exista doar doua variante distincte (v1, v2), ordinea lor

fiind astfel fixata nainte de a se pune problema alegerii uneia dintre ele, functia de decizie prin
majoritate simpla, exprimata de formula (16) n situatia n care lui m i corespunde valoarea redata
prin formula (I), este impartiala ntre v1 si v2 deoarece fie ca este vorba de v1, fie ca este vorba de v2,
de fiecare data adoptarea uneia din aceste variante impune un numar minim (n.2) + 1 decizii
individuale favorabile ei. Altfel spus, considernd ca tocmai situatia (I) este specifica formulei (16)
si ca n aceasta situatie formula (16) ar avea valoarea de adevar adevarul, reiese ca si urmatoarea
echivalenta ia tot valoarea de adevar adevarul:
(17) ..P1(v1, v2) ., , . Pm(v1, v2). . P (., .). . ..P1(v1, v2) ., , . Pm(v2, v1). . P(v2, v1).
care arata ca regula majoritatii simple este impartiala n ceea ce priveste sansele pe care
le are fiecare din cele doua variante de a fi ea cea aleasa , n sensul ca att pentru alegerea lui, n
sensul ca att pentru alegerea lui v1, ct si pentru alegerea lui v2 de catre C este nevoie de exact
acelasi numar de optiuni individuale favorabile acelei variante. Daca lucrurile se privesc n sens
invers, adica sa ne raportam la numarul de voturi necesare pentru respingerea uneia dintre variante,
putem constata faptul ca se ajunge la o concluzie asemanatoare: indiferent daca este vorba de v1 sau
de v2, pentru ca varianta respectiva sa fie respinsa este nevoie de exact acelasi numar de voturi, de
aici putnd trage concluzia ca regula majoritatii simple este impartiala si n ceea ce priveste sansele
pe care le are fiecare din cele doua variante de a fi ea cea respinsa. Data fiind aceasta particularitate
de exceptie a regulii majoritatii simple, aceasta regula de decizie se poate afirma ca este singura
regula de decizie autoduala309, si totodata, singura regula de decizie logic - democratica, adica
absolut impartiala.
n schimb n cazul n care m din formula (16) ia valoarea din situatia (II), lucrurile stau
cu totul altfel, deoarece n acest caz, daca este adevarata formula (16), atunci echivalenta din
formula (17) nu mai are valoarea de adevar adevarul. Explicatia este urmatoarea. Presupunem, n
continuare, ca ordinea variantelor oferite decidentului este data si ca v1 si v2, sunt variante opuse
(de pilda, v1 = se aproba hotarrea x , iar v2 = se respinge hotarrea x). n aceste conditii, daca
pentru alegerea de catre C a lui v1 este necesar ca valoarea lui m sa fie cea descrisa de formula (II),
pentru alegerea lui v2 este este suficienta o valoare mult mai mica pentru m si anume, cea descrisa
de formula:310
(IV) (n/3) + 1 . m . n.
Cu alte cuvinte, pentru alegerea de catre C a lui v1 este nevoie de cel putin doua treimi
de decizii individuale ale agentilor din C favorabile variantei v1, n timp ce pentru respingerea
variantei v1 este suficient ca o treime plus unu din agentii din C sa prefere pe v2. De aici se poate
desprinde concluzia ca pentru adversarii lui v1 este mai usor, dect pentru partizanii lui v1, sa-si
atinga scopul. Reiese ca regula majoritatii de doua treimi nu este impartiala n ceea ce priveste
sansele pe care le are fiecare dintre cele doua variante de a fi ea cea aleasa, cu alte cuvinte, aceasta
regula de decizie este formal (logic) - nedemocratica si pentru a nu fi si concret (n plan real)
nedemocratica, la aceasta regula de decizie se poate recurge numai n situatii speciale. ntr-adevar,
cu toate ca regula majoritatii de doua treimi nu este impartiala n ceea ce priveste competitia
dintre variantele v1 si v2, tocmai aceasta particularitate formala a functiei de decizie exprimata mai
sus se poate dovedii avantajoasa n anumite conditii concrete, mai exact, n acele situatii n care
acest lucru este impus de natura variantelor care alcatuiesc obiectul deciziei si de efectul social pe
care l poate avea alegerea uneia sau alteia din variantele n cauza. Astfel, data fiind semnificatia
variantei v1, unde v1 ar reprezenta, de exemplu, varianta modificarii unei legi fundamentale, de pilda
a Constitutiei, folosirea acestei reguli n Parlament, poate fi recomandabila, tocmai ca ea cere un
numar mai mare de optiuni individuale favorabile pentru adoptarea lui v1; n schimb ntr- o alta
situatie ea se poate dovedi complet nerecomandabila tocmai pentru ca introduce asemenea conditii
restrictive pentru adoptarea lui v1 si cu mult mai usor de realizat pentru adoptarea lui v2, cu alte
cuvinte, pentru respingerea (blocarea) lui v1. n aceasta ordine de idei, se va retine ca adoptarea
legilor constitutionale de catre Camera Deputatilor si Senat se poate face numai cu o majoritate de
doua treimi, adoptarea unei legi organice presupune o majoritate absoluta ntlnita si sub denumirea
de majoritate simpla absoluta311, ce se stabileste n raport cu numarul total al membrilor fiecarei

camere, iar adoptarea legilor ordinare reclama o majoritate relativa, numita si majoritate simpla
relativa312, care se stabileste n raport cu numarul parlamentarilor prezenti la sedinta fiecarei
camere si presupune doar un numar mai mare mai mare de voturi pentru dect numarul voturilor
mpotriva. De retinut este faptul ca, adesea, prin Regulamentul Camerelor, sau chiar prin
reglementarile continute n legea ordinara ce urmeaza a fi dezbatuta si votata este stabilit un numar
minim de parlamentari ce trebuie neaparat sa participe la vot, numit cvorum, pentru ca respectiva
lege sa fie adoptata sau respinsa.313
Nu trebuie uitat faptul ca n cele prezentate mai sus s - a facut referire numai la unul din
tipurile de functie de decizie care este produsa de regula majoritate de doua treimi. De exemplu,
urmatoarea disjunctie:
(18)..P1(v1, v2) ., , . Pm (v1, v2). . P(v1, v2). V ..P1(v2, v1) ., , . Pm (v2, v1). . P (v2, v1).,
n care lui m i corespunde valoarea din situatia (II), exprima o alta forma a deciziei cu
majoritate de doua treimi care nseamna: oricare din variante, v1 sau v2, va fi adoptata de C numai
daca cel putin doua treimi din agentii din C au optat pentru respective varianta. n acest mod
formula, regula majoritatii de doua treimi este impartiala fata de v1 si v2 deoarece n cazul n care
nici v1 si nici v2 nu ntruneste numarul mentionat de decizii individuale favorabile ei, respingerea
uneia din cele doua variante nu va mai antrena obligatoriu acceptarea celeilalte, chiar daca aceste
variante sunt opuse.314
Trebuie precizat si faptul ca nici regula de decizie prin unanimitate, caracteristica
functiei de decizie redata prin formula (16) exclusive n conditiile n care lui m i corespunde
valoarea din situatia (III), nu este totdeauna impartiala n raport cu v1 si v2, deoarece, daca v1 si v2 ar
fi variante mutual opuse, este suficient ca un singur agent sa prefere pe v2 lui v1 pentru ca v1 sa fie
respinsa. Aceasta situatie poate fi nsa evitata printr-un tip special de unanimitate denumit regula
adoptarii deciziilor prin consens315. Functia de decizie redata prin disjunctia din cadrul formulei
(18), dar cu precizarea ca lui m i revine valoarea din (III), sau printr-o disjunctie analoga, pentru
care nu ar fi necesara precizarea ca m = n, ntruct, n aceasta noua disjunctie, indicele m din
formula (18) a fost nlocuit cu indicele n. n aceasta noua situatie, regula unanimitatii, devine
impartiala fata de v1 si v2, deoarece, pentru adoptarea oricareia din aceste variante este obligatorie
lipsa oricarei obiectii fata de respectiva varianta. Cu alte cuvinte, daca totusi ar exista una sau mai
multe obiectii fata de una din variante, aceasta nu va avea ca rezultat respingerea acelei variante si
acceptarea automata a celeilalte. n acest fel, regula consensului exclude posibilitatea constiutuirii
n interiorul lui C a unui subgrup care sa-si impuna punctul de vedere n ceea ce priveste optiunea
valida a grupului C, indiferent de punctul de vedere al altor agenti din C.316
n plus fata de cele expuse mai sus, trebuie retinut ca oricare din regulile de decizie
discutate poate fi reformulata n asa fel nct sa corespunda unor situatii speciale. Reformularea se
impune, pentru ca n mai multe situatii n care se pune problema alegerii unei variante din mai
multe posibile termenul cvorum este folosit cu un al doilea nteles, n raport cu cel utilizat pna
acum: acela de numar minim de persoane prezente, pentru ca o adunare sa fie juridic sau
regulamentar valid-constituita pentru a fi ndreptatita sa adopte anumite hotarri. Iata un exemplu
de astfel de situatie n legatura cu regula de decizie cunoscuta sub denumirea de regula majoritatii
de doua treimi.Acest al doilea nteles al termenului cvorum devine prioritar, astfel nct, pentru a
lua o hotarre valida, indiferent de regula de decizie pa baza careia optiunile individuale proprii
agentilor din C se vor transforma n alegerea valida a grupului C, nici nu se pune problema unei
hotarri valide a grupului n cauza, daca la luarea acelei hotarri nu participa, n sensul ca sunt
prezenti doua treimi din agentii din C. Prin urmare, dupa ce s-a constatat ca se afla de fata cel putin
doua treimi din agentii din grupul C, se trece la manifestarea optiunilor agentilor prezenti si n
masura n care actul normativ arata ca alegerea lui C, de pilda pentru v1, va fi validata numai daca
doua treimi din numarul celor prezenti au optat pentru aceasta varianta. Diferenta n aceasta situatie este
evidenta. Initial, cnd s-a discutat despre regula majoritatii de doua treimi, s-a avut n vedere
doua treimi din numarul total de agenti din C, iar acum se au n vedere doua feluri de majoritati de
doua treimi, prima dintre ele fiind prioritara, n sensul ca fara realizarea ei nu se pune problema

realizarii sau nerealizarii celei de- a doua. Pentru a diferentia ntre aceste doua tipuri de majoritate
de doua treimi, respectiv pentru a reprezenta functia de decizie produsa de regula majoritatii de
doua treimi n aceasta situatie speciala, se va nota numarul agentilor din C prezenti cu n*, unde n* .
n, iar n fiind numarul total al agentilor din C. 317
n atare conditii, formula (16) ca si disjunctia exprimata prin formula (18), corespund
noii situatii, cu ntelesul specificat si cu modificarea semnalata, dar numai daca este ndeplinita
conditia:318
(v) 2n*.3 . m . n*
Analiza logica a relatiilor de putere
Aspectele la care vom face referire n cele ce urmeaza sunt legate de extinderi ale
logicii deontice care vizeaza, n principal, domeniul actiunii sociale si n speta al actiunii
administrative, n sensul ca ele sunt legate de felul n care normele juridice de drept administrativ
influenteaza comportamentul unor unor subiecte de drept (cetateni, colectivitati locale etc.) si de
rezultatele (efectele) unei astfel de influente. 319
n ceea ce priveste limbajul folosit, printre simbolurile si formulele la care se va apela
vor fi regasite ,n continuare, variabilele propozitionale p, q, r etc. Care vor fi utilizate pentru a
desemna evenimente, fapte, acte, actiuni, conduite sau propozitii care descriu evenimente, fapte,
acte actiuni, sau conduite. n plus fata de acestea se vor adauga alte simboluri, traditional, cum ar fi
cele utilizate pentru operatori propozitionali, dar si unele semne noi, cum ar fi:320
1) primele doua litere mici de la nceputul alfabetului latin, respectiv a si b, care
desemneaza agenti (subiecte de drept), care au o anumita conduita sau se angajeaza n realizarea
unor diferite acte (fapte) sau actiuni;
2) litera mare R este folosita ca un predicat de doua locuri321, n formule ca Rap,
formula elementara care se citeste a realizeaza, (produce) fapta adopta conduita p iar litera mare
I, corespunde tot unui predicat de doua locuri, dar este utilizata n al doilea tip de formula
elementara, de pilda IaRbp, care se citeste: a influenteaza n asa fel pe b, nct b realizeaza p.
Cu ajutorul simbolurilor de mai sus, se pot construi si diferite formule neelementare,
Formula de mai sus, ce arata ca daca este adevarat ca a influenteaza n asa fel pe b,
nct b realizeaza p, atunci este adevarat ca a realizeaza p, este considerata un exemplu de
implicatie logica si drept urmare, daca antecedentul acestui conditional este adevarat, consecventul
sau nu poate fi fals, dupa cum reiese si din citirea acestei formule.
Simbolurile si formule mentionate se dovedesc utile pentru a pune n evidenta opt
modalitati fundamentale prin care a poate influenta cumva comportamentul lui b n raport cu p , n
sensul ca l determina sau nu pe b sa faca sau nu ceea ce reprezinta p. Despre cele opt tipuri
fundamentale de influentare de catre un subiect de drept a conduitei altui subiect de drept, putem
sustine ca sunt implicate, chiar daca nu n mod evident, n orice norma juridica sau de un alt fel
(sociala, politica, morala, tehnica, de joc, etc.). Si aceasta tocmai prin intermediul operatorului
deontic aflat n constructia acelei norme.
Trebuie retinut faptul ca analiza modalitatilor de influentare de catre un subiect de drept
a felului n care se comporta un alt subiect de drept, permite o ntregire a sensului pe care l are
prezenta modurilor deontice n alcatuirea normelor juridice si chiar o mai exacta ntelegere a
efectelor pe care le au diferite reglementari legale.
Fiecare din cele opt modalitati fundamentale de influentare a conduitei cuiva are o
anumita denumire, o formula specifica si o interpretare (citire).

Prima modalitate se numeste realizare sau producere si este redata de urmatoarea

formula:322
1) IaRbp - care se citeste a influenteaza n asa fel pe b, nct fie ca b realizeaza p, fie
ca b conserva existenta lui p
A doua formula se numeste realizare contrara sau contra - producere.
2) IaRb~ p se citeste astfel: a influenteaza n asa fel pe b, nct b fie ca realizeaza
contradictoriul lui p, fie ca distruge p, fie ca blocheaza realizarea (producerea ) lui p.
Al treilea tip fundamental de influentare numit prevenire sau blocare este redat de
urmatoarea formula:323
3) Ia ~ Rbp din care reiese ca a influenteaza n asa fel pe b, nct b fie ca nu
realizeaza (nu produce) p, fie ca nu conserva existenta lui p.
A patra modalitate se numeste prevenire contrara sau contra blocare este redata
4) Ia ~ Rb ~ p din care reiese ca a influenteaza ntr-o asemenea masura conduita lui
b, nct b fie ca nu realizeaza contradictoriul lui p, fie ca nu distruge p.
Cele patru modalitati de influentare a comportamentului cuiva descrise de primele patru
formule sunt mai puternice dect cele descrise de urmatoarele patru.
Cea de-a cincea modalitate de influentare este numita tolerare si este exprimata
simbolic de urmatoarea formula: 325
5) ~ IaRbp din care reiese, ca de aceasta data a nu influenteaza pe b, n asa fel nct b
este liber fie sa realizeze ( sa faca, sa produca), fie sa conserve existenta lui p.
Tolerarea continua sau contra tolerarea este cea de-a sasea modalitate de
influentare si i corespunde formula:326
6) ~ IaRb~p din care reiese ca a nu influenteaza pe b, astfel nct b este lasat fie sa
produca contradictoriul lui p, adica pe non - p, fie sa l distruga pe p, fie cel putin sa blocheze
realizarea (producerea) lui p.
Permiterea este o modalitate de non actiune a subiectului de drept x asupra conduitei
lui b, care i confera acestuia din urma un grad semnificativ de autonomie. Reprezentata de
formula:327
7) ~ Ia ~Rbp permiterea consta n aceea ca a nu influenteaza pe b, n asa fel nct b
are fie libertatea de a nu produce (realiza) p, fie pe aceea de a nu conserva existenta lui p.
Ultima modalitate fundamentala de influentare , sau mai bine spus de neinfluentarea a
lui Z de catre x, permiterea contrara sau contra - permiterea, va fi redata prin intermediul
formulei:328
8) ~ Ia ~Rb ~p care, presupunnd ca este adevarata, ne arata ca a nu influenteaza pe b,
lasndu-i acestuia autonomia de a lege, fie sa nu realizeze, contradictoriul lui p, adica non p, fie
pe aceea de a nu-l distruge pe p.
Aceste opt tipuri fundamentale de influentare, redate simbolic de formulele (1) - (8) de
mai sus, sunt implicate n situatii speciale care pot fi descrise n felul urmator: un subiect de drept
oarecare (un cetatean sau o autoritate publica), sa spunem a, ncearca sa influenteze ntr-un fel sau
altul conduita (actiunile) unui alt subiect de drept, sa spunem b. n ceea ce priveste sansele lui x de

a avea succes ntr-o asemenea ntreprindere, este important ca x sa tina seama de precizarea facuta
cu privire la puterea diferita a acestor tipuri elementare de influentare, de faptul ca, tocmai datorita
fortei lor diferite, ntre aceste modalitati de influentare exista anumite raporturi de subordonare, dar
si de o alta situatie speciala: se poate observa ca oricare din primele patru modalitati fundamentale
de influentare si afla n una din ultimele patru modalitati de acest fel propria sa negatie.329
Aplicatii
1) Aratati daca propozitiile urmatoare sunt simple sau compuse:
a) Proprietatea este publica sau privata.
b) Guvernul nu a fost demis conform alineatului (2).
c) Parlamentul Romniei este alcatuit din Camera Deputatilor si Senat.
d) Ion si Marian sunt colegi de partid.
e) Este fals ca Primarul x a fost anchetat pentru coruptie.
f) Primarii si consilierii locali sunt alesi pentru un mandat de 4 ani.
g) Partidul X nu a cstigat alegerile alegerile locale datorita disputelor interne.
h) Marin este prefect si Ionel subprefect.
i) Nu este adevarat ca partidul x a cstigat alegerile generale.
j) Camera Deputatilor si Senatul se ntrunesc n sedinta comuna.
k) Presedintele Senatului si Primul Ministru sunt egali n fata legii.
2) Formalizati urmatoarele propozitii si stabiliti, pentru fiecare formula n parte, daca este o lege
logica, o formula inconsistenta sau o formula contingenta:
a) Daca un membru din Corpul de rezerva al prefectilor ndeplineste conditiile prevazute la art.
9 alin (2) din Legea privind institutia prefectului si nu depaseste vrsta de 65 de ani, atunci
el poate fi numit n functia de prefect fara concurs.
b) Daca si numai daca ministrii nu depun juramntul, atunci ei nu sunt validati si nu ncep
exercitarea functiei.

c) Daca unei persoane i-a fost vatamat un drept recunoscut de lege printr- un act administrativ
si acea persoana are capacitatea de a sta n justitie, atunci se poate adresa instantei
judecatoresti competente.
d) Daca si numai daca reclamantul nu mai are actul administrativ contestat, instanta va cere
administratiei prte sa-i comunice actul atacat iar autoritatea publica respectiva este
obligata sa raspunda de ndata cererii instantei.
e) Ion este functionar public, iar, daca doreste sa devina avocat, atunci el va studia stiintele
juridice.
f) Daca Presedintele Romniei intra n imposibilitate definitiva de exercitare a atributiilor,
mandatul acestuia nceteaza si intervine vacanta functiei.
g) Daca si numai daca o persoana ndeplineste conditiile specifice prevazute de legea pentru
ocuparea functiilor publice si are vrsta de cel putin 30 de ani, acea persoana poate participa
la concursul organizat pentru osuparea functiei de prefect.
h) Daca Legea Pensiilor a fost adoptata de Parlament dar nu a fost promulgata de Presedintele
Romniei, atunci ea nu poate fi trimisa spre publicare la Monitorul Oficial.
3) Demonstrati ca formulele urmatoare sunt legi logice (utiliznd metoda tabelelor de adevar
complete sau metoa tabelelor de adevar incomplete)
a) ( p V q) . (q V p)
b) [ (p . q) & (q . r) ] . (p . r)
c) ( p & q ) . ( q & p )
d) [ ( p . q ) & ( q . r ) ] . ( p . r )
e) [ p V (q & r) ] . [ (p V q ) & ( p V r) ]
f) p V . p
g) [ p v ( p & q ) ] . p
h) [(p v q) v r] . [ p v (q v r)]
4) Verificati validitatea urmatoarelor argumente (utiliznd metoda tabelelor de adevar complete sau
metoa tabelelor de adevar incomplete):
a) Daca partidul x a obtinut rezultate bune n timpul guvernarii si a organizat bine campania
electorala, atunci va cstiga alegerile. Partidul x nu va cstiga alegerile, desi a obtinut
rezultate bune n timpul guvernarii. Deci nu a organizat bine campania electorala.
b) Functionarul public x si creste singur copilul minor si este singurul ntretinator de familie.
Daca functionarul public x este singurul ntretinator de familie, atunci el poate refuza
detasarea. Functionarul public x este singurul ntretinator de familie. Prin urmare, el poate
refuza detasarea.
c) Daca Dan candideaza pentru un loc de primar n comuna x, atunci el este suspendat, pe
perioada campaniei electorale, din postul de Secretar de Stat ocupat. Dan este suspendat, pe
perioada campaniei electorale, din postul de Secretar de Stat ocupat, iar, daca doreste sa
devina primar, atunci trebuie sa cstige alegerile locale. Dan doreste sa devina primar. Prin
urmare, el este suspendat, pe perioada campaniei electorale, din postul de Secretar de Stat
ocupat.

d) Functionarul public x este transferat n interesul serviciului sau la cererea acestuia. Daca
functionarul public xeste transferat n interesul serviciului, dar nu exista acordul scris al
acestuia, atunci actul de transfer este nul. Exista acordul scris al acestuia, iar actul de transfer
nu este nul. Prin urmare, functionarul public x este transferat n interesul serviciului.
e) Daca prefectul propune eliberarea din functie a subprefectului, iar Ministerul Administratiei
si Internelor avizeaza propunerea favorabil, atunci subprefectul poate fi eliberat din functia
publica. Daca propunerea a fost facuta n conditiile legii, atunci Ministerul Administratiei si
Internelor o avizeaza favorabil. Prefctul propune eliberarea din functie a subprefectului.
Rezulta ca, subprefectul poate fi eliberat din functia publica.