1.

Noțiuni generale
2. Principiile legiferării
3. Părțile constitutive ale actului normativ
4. Structura conținutului
5. Publicarea actului
6. Sistematizarea actelor normative
Crearea (construcția) dreptului impune
clarificarea noțiunilor de tehnică juridică și
tehnică legislativă. Tehnica juridică reprezintă
ansamblul mijloacelor și procedeelor prin care
relațiile sociale dobândesc formă juridică,
devenind drept. Tehnica legislativă este o parte
a tehnicii juridice, și constă în soluțiile
normative create de legiuitor, prin utilizarea de
metode și procedee juridice. Activitatea de
legiferare ține de stat.
a) Principiul fundamentării științifice a actelor
normative – legiuitorul trebuie să cunoască
realitățile vieții sociale, de aceea, în procesul de
elaborare a actului normativ trebuie cercetate
aspecte economice, sociale și psihologice.
Fundamentarea științifică presupune anticiparea
efectelor reglementării și o evaluare a costului
economic și social.
b) Principiul asigurării echilibrului între dinamica și
statica dreptului – dreptul trebuie să țină cont de
evoluția societății, în același timp asigurând
stabilizarea raporturilor dintre oameni și garantarea
securității și siguranței juridice.
c) Principiul corelării actelor normative – actele
normative trebuie să se coreleze atât pe verticală
(piramida actelor normative, actele de pe nivelurile
inferioare nu trebuie să contravină celor aflate pe
nivelurile superioare), cât și pe orizontală pentru
actele având aceeași forță juridică (trebuie evitate
suprapunerile, dar și lipsa de reglementare).
d) Principiul accesibilității și al economiei de mijloace
în elaborarea normativă – legiuitorul se adresează
tuturor membrilor societății, depășind barierele care
țin de capacitatea diferită a oamenilor de a înțelege
mesajul normativ. Legiuitorul trebuie să aibă în
vedere forța juridică a reglementării, modalitatea
reglementării, conceptualizarea și limbajul folosit.
Pentru elaborarea actelor normative, sediul
materiei este Legea nr.24/2000 privind
normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, republicată
(M.Of. nr.260 din 21 aprilie 2010), care
prevede la art. 1 alin. (3) că activitatea de
legiferare reprezintă principala modalitate de
implementare a politicilor publice, asigurând
instrumentele necesare pentru punerea în
aplicare a soluțiilor de dezvoltare economică și
socială, precum și pentru exercitarea autorității
publice.
Titlul - cuprinde denumirea generică a actului,
în funcție de categoria sa juridică și de
autoritatea emitentă, precum și obiectul
reglementării exprimat sintetic; trebuie evitat
ca titlul unui act normativ să fie același cu al
altui act normativ. Elementul de identificare cu
caracter unic este numărul de ordine
corespunzător anului în care a fost adoptat
actul.
Actul normativ este alcătuit din norme juridice, care
se înfățișează ca articole așezate exclusiv în partea
dispozitivă.
Elementul structural de bază este articolul, care
cuprinde, în general, o singură regulă. Se identifică
prin abrevierea art. urmată de un număr exprimat în
cifre arabe. Dacă în act avem un singur articol, acesta
se definește ca Articol unic.
Denumiri marginale ale articolelor regăsim la coduri
și legi de mare întindere.
Uneori, este nevoie de alineate, (prescurtate alin.,
uneori al.). La începutul fiecăruia, se folosesc cifre
arabe cuprinse între paranteze ().
Preambulul - enunță, în sinteză, scopul și, după caz,
motivarea reglementării. El nu poate cuprinde nici
directive, nici reguli de interpretare. Preambulul
precedă formula introductivă.
Includerea preambulului în cuprinsul actului
normativ se apreciază de la caz la caz.
La ordonanțele de urgență preambulul este
obligatoriu și cuprinde prezentarea elementelor de
fapt și de drept ale situației extraordinare ce impune
recurgerea la această cale de reglementare.
În cazul actelor normative ale administrației publice
centrale de specialitate sau ale administrației publice
locale, în preambul se menționează și avizele
prevăzute de lege.
Formula introductivă - constă într-o propoziție care cuprinde
denumirea autorității emitente și exprimarea hotărârii de luare a
deciziei referitoare la emiterea sau adoptarea actului normativ
respectiv.
În cazul legilor formula introductivă este următoarea: "Parlamentul
României adoptă prezenta lege.„
Pentru actele Guvernului formula introductivă este: "În temeiul art.
108 din Constituția României, republicată, Guvernul României
adoptă prezenta hotărâre" sau, după caz, "ordonanță". La ordonanțe
se face referire și la legea de abilitare.
La ordonanțele de urgență, formula introductivă este: "În temeiul
art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată, Guvernul
României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
La hotărârile date în executarea expresă a unor legi se adaugă și
temeiul din legea respectivă.
La celelalte categorii de acte normative formula introductivă
cuprinde autoritatea emitentă, denumirea generică a actului, în
funcție de natura sa juridică, precum și temeiurile juridice pe baza și
în executarea cărora actul a fost emis.
Partea dispozitivă:
 Dispoziții generale - prevederi care orientează întreaga
reglementare, determină obiectul și principiile acesteia. Ele
se grupează în primul capitol și nu se reiau în restul
reglementării, în afară de cazul în care sunt strict necesare
pentru înțelegerea unor dispoziții cu care formează un tot
unitar.
 Dispoziții de fond- reglementarea propriu-zisă a relațiilor
sociale ce fac obiectul actului normativ.(2) Succesiunea și
gruparea dispozițiilor de fond cuprinse în actul normativ se
fac în ordinea logică a desfășurării activității reglementate,
asigurându-se ca prevederile de drept material să preceadă
pe cele de ordin procedural, iar în caz de instituire de
sancțiuni, aceste norme să fie plasate înaintea dispozițiilor
tranzitorii și finale.
Dispoziții tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie
cu privire la derularea raporturilor juridice născute în
temeiul vechii reglementări care urmează să fie
înlocuită de noul act normativ.
Dispozițiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o
perioadă determinată, corelarea celor două
reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului
act normativ să decurgă firesc și să evite
retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme
succesive.
Dispoziții finale cuprind măsurile necesare pentru punerea în
aplicare a actului normativ, data intrării în vigoare a acestuia,
implicațiile asupra altor acte normative, ca: abrogări, modificări,
completări, precum și dispoziția de republicare, dacă este
cazul.
În cazul în care, pentru punerea în aplicare a unui act normativ,
sunt prevăzute norme de aplicare, în cuprinsul acestuia se va
stabili termenul de elaborare a acestora și data intrării lor în
vigoare, care să nu depășească, de regulă, 30 de zile de la data
intrării în vigoare a actului normativ.
La actul normativ cu caracter temporar se prevede și perioada
de aplicare sau data încetării aplicării sale.
Pentru legile prevăzute de art. 115 alin. (8) din Constituția
României, republicată, în cadrul dispozițiilor finale se prevăd,
dacă este cazul, măsurile necesare cu privire la efectele juridice
produse pe perioada de aplicare a ordonanței.
Se realizează prin Monitorul Oficial al României
pentru actele autorităților publice centrale. Monitorul
Oficial al României este publicația oficială a statului
român în care se publică actele normative. În vederea
publicării, actele normative trebuie semnate:
- Legea se publică imediat după promulgare, însoțită
de actul de promulgare
- Ordonanțele și hotărârile Guvernului se publică
după ce au fost semnate de primul-ministru și
contrasemnate de miniștrii care trebuie să le aplice;
- Toate celelalte acte normative se publică numai
după ce au fost semnate de emitent.
Publicarea se realizează prin monitoarele
oficiale ale unităților administrativ-teritoriale
pentru actele autorităților locale.
Încorporarea este o formă inițială de sistematizare,
care constă în alăturarea unor acte normative în
funcție de anumite criterii (ramură, instituții juridice
reglementate etc.), rezultatul fiind o structură
omogenă care trebuie să înlesnească cunoașterea și
aplicarea actelor normative cuprinse. Încorporarea nu
presupune prelucrarea actelor normative și nici nu le
modifică. Încorporarea poate fi oficială, realizată de
Consiliul Legislativ prin elaborarea de codexuri, sau
neoficială, realizată de persoane particulare sub
forma unor îndrumare legislative (ex: Legislația
achizițiilor publice, C.H. Beck, 2018)
Codificarea este considerată o formă superioară de
sistematizare deoarece presupune eliminarea unor
acte normative disparate și reunirea lor într-un cod
(forță juridică), care este un act nou ce reunește
toate normele juridice aparținând unei ramuri de
drept.
Exemplu: Codul Civil din anul 2009 a abrogat, în tot
sau în parte, preluând sau înlocuind dispoziții,
aproximativ 30 de acte normative anterioare, inclusiv
Codul civil din anul 1864 (intrat în vigoare la 1
decembrie 1865, 1914 articole).
 Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului,
București, C.H. Beck, 2020, pp. 192-210.
 S. Cristea, Teoria generală a dreptului, ed. a

2-a, editura C.H. Beck, București, 2016, pp. 69-75.

 A. Bleoancă, Teoria generală a dreptului, ed. a 2-a,

editura C.H. Beck, 2018, pp. 43-59.