Universitatea Dunărea de Jos din Galați

Facultatea de Stiințe Juridice, Sociale și Politice

Specializarea Științe administrative

REFERAT
La disciplina Logica

Tema
Noțiunea, formă logică
fundamentală

Coordonator: Andreea Elena Matic

Student: Gavrilă Daniela

Galați 2019
Cuprins
1.NOȚIUNEA, FORMĂ LOGICĂ FUNDAMENTALĂ

........................................................................................................................................1
1.1 EVOLUȚIA NOȚIUNII. SCURT ISTORIC..................................................................3
1.2 DEFINIREA NOȚIUNII............................................................................................4
1.3 STRUCTURA NOȚIUNILOR......................................................................................5
1.4 RAPORTURILE LOGICE DINTRE NOTIUNI.............................................................7
1.5 CLASIFICAREA NOTIUNILOR................................................................................8
1.6 DEFINIREA NOȚIUNILOR.....................................................................................11
BIBLIOGRAFIE.........................................................................................................13

2
1.1 Evoluția noțiunii. Scurt istoric

Pe parcursul anilor, subiectul notiunii a fost abordat de numerosi logicieni si psihologi. Se credea ca
notiunile apar dintr-odata ca forme de gandire ce reflecta esente ale lucrurilor. Vîgotsky spune: "se
credea ca notiunea se naste ca Venus din spuma marii. Dintr-odata matura, frumoasa…" In realitate
lucrurile stau cu totul altfel. Notiunile se nasc, se dezvolta trecand anumite stadii, ajung la maturitate
si in dezvoltarea lor ele mereu isi schimba formele.
Termenul "notiune" provine din limba latina, unde notio (notionis) inseamna stiinta, cunoastere.
*"Sive notionis populi romano", spune Cicero, adica fara stirea (cunoasterea) poporului roman.
*"Sine notionis rerum non licebat", fara cunoasterea lucrurilor nu putem trai.
In versiunea latineasca a Organonului1 aristotelic, termenul "notio" a devenit sinonimul
grecescului "logos". Pentru a distinge mai bine sensul termenului, vom urmari un scurt comentariu al
lui Mircea Florian la un text din Topica unde termenul logos a fost tradus prin notiune.

Fiindca intr-o discutie nu este posibil ca sa aducem lucrurile insesi, ci trebuie sa ne folosim, in
locul lor, de cuvintele care le simbolizeaza, noi credem ca ceea ce este valabil pentru cuvinte este
valabil si pentru lucruri unde se intrebuinteaza pietricele, ca in calcul. Dar in acest caz, nu exista
asemanare, caci cuvintele sunt in numar finit, ca si multimea notiunilor, in timp ce lucrurile sunt
nenumarate. De aceea, aceeasi notiune si acelasi cuvant trebuie sa desemneze mai multe lucruri.2

Termenul grec este acel cu numeroase sensuri , dar tipic pentru gandirea greaca, de logos. Unii
traduc acest cuvant prin "definitie", altii (.) prin acel de "formula", ceea ce este foarte vag. Tinand
seama de legarea lui "logos" de termenul "cuvant", "nume" (όυομα), credem ca este mai potrivit a
vorbi de "cuvinte" si "notiuni" caci λόγος(logos) are si sensul de notiune, judecata fiind λόγος(logos)
άποφαυτιχός (declaratie, enuntare), iar rationamentul este un συλλογισμόσ (syllogismὀs), adica o
unire de notiuni. De altminteri, nu exista nici o deosebire apreciabila intre notiune si definitie.
Definitia este totdeauna o determinare a notiunii.3

Nu numai in limba romana, ci si in alte limbi intalnim aceasta echivalare dintre logos si notiune, insa,
odata impus, termenul va suferi multiple resemnificatii devenind, in timp, sinonim cu "idee",
respectiv, "concept". Ceea ce nu inseamna ca vechiul lui inteles ar fi disparut. Cand spui, de exemplu,
1
Numele dat în mod tradițional celor șase tratate de  logică  ale lui  Aristotel, unde reflecta conceptia
peripateticienilor care sustineau ca logica nu este o parte a filozofiei, ci un instrument al tuturor cercetărilor.
2
Aristotel,  Organon IV
3
Florian,Mircea - nota 12 la  Respingerile sofistice, de Aristotel,  Organon IV
3
ca cineva are notiunea unui lucru, presupui ca respectiva persoana stie cate ceva despre acel lucru. A
avea notiunea a ceva, a intelege notiunea, a-si schimba notiunea, a dezvolta notiunea, iata doar
cateva contexte ale limbii romane in care notiunea si-a pastrat semnificatia ei originala de stiinta,
respectiv,  cunoastere.
In logica moderna, teoria notiunilor a fost inlocuita cu studiul termenilor. Se studiaza notiunea doar
in functia ei de termen, adica de componenta a functiilor propozitionale, si aceasta doar in treacat,
foarte pe scurt. Putem spune ca teoria notiunilor aproape a disparut din logica moderna - in special
din tratatele de logica matematica. Teoria notiunilor trebuie sa aiba loc in logica moderna, desigur nu
vechiul loc de teorie de baza a logicii, dar ea trebuie tratata in cadrul logicii claselor, din care face
parte in mod organic.4

1.2 Definirea noțiunii

Din punct de vedere traditional, notiunea este definita ca forma logica elementara ce
reflecta clase de obiecte si fenomene  precum si proprietatile generale (uneori se mai adauga
si esentiale) ale acestora, insa termenul este mult mai complex pentru a ne limita doar la aceasta
definitie. Pentru Engels (filozof german), de exemplu, notiunile erau imaginile mentale ale
lucrurilor, iar Gheorghe Enescu, in cunoscutul sau Dictionar de logica, are urmatoarea formulare:
"notiunea este categoria logica, constând dintr-un ansamblu de determinari relative la un obiect real
sau numai presupus". Dupa cum precizeaza chiar autorul, nu este vorba de o definitie riguroasa, ci
doar de o "caracterizare aproximativa", iar pentru Petre Botezatu notiunea este "sinteza
cunostintelor referitoare la un obiect determinat".
Pentru a intelege mai bine termenul, din punct de vedere al logicii, nu vom da o definitie stricta,ci
doar o forma a definitiei conditionale pentru atunci cand ceva anume este notiune: A este notiune
daca si numai daca:
a) A se predica adevarat sau fals despre anumite obiecte( A implica la randul sau alte predicatii)
b) A se exprima in limbaj printr-un termen sau combinatie de mai multi termeni.
(ex. Filosof, de pilda, se predica (raporteaza) in mod adevarat despre Socrate si in mod fals despre
Aristide.) Niciodata insa notiunea nu se predica simplu, intotdeauna ea implica alte predicatii.
Spunand, de exemplu, ca Socrate este filosof, spunem automat ca el este om, ca este cultivat, intelept,
in general tot ceea ce mai poate fi un filosof.

4
Botezatu,Petre-  Introducere in logica, Editura Polirom, Iași,1997
4
 1.3 Structura noțiunilor

Notiunea, ca forma logica distincta, poseda o structura proprie, a carei existenta constituie cea mai
elocventa dovada că fiinta notiunii nu se reduce la cuvantul care o reda sau la reprezentarea care o
insoteste. Organizarea interna a notiunii nu este o creatie intamplatoare a vreunui factor subiectiv. Ea
rezulta din geneza notiunii, din insasi imprejurarea că notiunea exprima clasele de obiecte in esenta
lor. In notiune ajunge astfel sa se reflecte doua aspecte esentiale ale claselor de obiecte: multimea
obiectelor si multimea proprietatilor comune acestor obiecte.
Prin obiect, in logica se inteleg tot ce poate fi desemnat ca ceva. Obiectele se impart la randul lor in
obiecte concrete ( care pot fi identificate in spatiu si timp) si obiecte abstracte (numerele,categorii).
Pentru ca un obiect sa poate fi desemnat prin notiune, acesta trebuie sa aiba un sens.
Orice notiune este alcatuita din doua elemente: sfera ( extensiunea) si continutul (intensiunea).
Aceste doua aspecte sunt strans legate, dar bine diferentiate una de alta.
Se numeste sfera (sau extensiune, denotatie) acea latura a notiunii care se refera la obiectele ce
alcatuiesc clasa respectiva ( multimea elementelor individuale cuprinse de notiune).
Se numeste continut (sau comprehensiune, intensiune, conotatie) acea latura a notiunii care se
refera la proprietatile comune obiectelor ce alcatuiesc clasa respectiva ( mulțimea proprietăților
caracteristice elementelor noțiunii5)
Au existat si incercari de a unifica cele doua tendinte. Insusi Aristotel, observand ca cele doua
conceptii asupra gandirii logice duc la aceleasi rezultate, le-a considerat echivalente: "Ca un termen
este inclus in altul ca intr-un tot este acelasi lucru ca si a enunta pe unul despre totalitatea celuilalt".
Aceasta inseamna ca enuntul "Toti A sunt B" poate fi interpretat si in extensiune ( toti A sunt inclusi
in sfera lui B) si in comprehensiune (toti A poseda atributul B). Aristotel a folosit un punct de vedere
sau celalalt dupa necesitate si de aceea astazi este dificil sa-i atribuim o dominanta.
Sfera noțiunii este totalitatea obiectelor care cad sub incidența termenului, adică a obiectelor la
care termenul poate fi aplicat6, de exemplu triunghi (include toate figurile geometrice cu trei laturi),
animal, etc. Se mai numește și extensiune sau denotație. Inițial se considera că sfera unei noțiuni este
compusă din totalitatea obiectelor de același tip cunoscute. Dar deși este practică, definiția nu este
completă (de multe ori nu cunoaștem totalitatea speciilor). Mai corect este să considerăm că sfera
unei noțiuni este compusă din totalitatea determinărilor cuprinse în acea noțiune.
Dacă sfera unei noțiuni cuprinde sfera altei noțiuni atunci spunem că ele se află în raport de
generalitate (sfera noțiunii de animal o cuprinde pe cea a noțiunii de mamifer). Pe de altă parte, cu cât
sfera unei noțiuni este mai largă cu atât conținutul ei este mai sărac (din conținutul noțiunii de animal
5
Rusu,Eugen- De la Thales la Einstein - Gîndirea matematică în perspectivă istorică, Editura Albatros, București,
1967
6
Enescu, Gheorghe – Tratat de logică, Editura Lider, București, 1997
5
lipsesc notele specifice ale mamiferelor).
Dupa numarul de elemente pe care le contine sfera notiunii poate fi:
* Vida, care nu contin nici un element sau de semnificatie reala ( nici un element patrat, rotund);
* Singulara, care contin un singur element (unic, persoane);
*finite (european, student);
* infinita determinata ( nr par/impar);
*infinit nedeterminat (corpul).
Sfera notiunii mai poate fi: precisa, daca pentru orice obiect putem decide cu certitudine daca
apartine sau nu sferei respectivului (termen-paralelipiped, pisica etc.) sau imprecisa atunci cand nu
putem decide cu siguranta daca notiunea apartine sau nu sferei respective ( ex. matur, tanar ).
Al doilea element al notiunii este continutul. Elementele continutului se numesc note (insusiri,
atribute, proprietati, caractere, trasaturi. Continutul este fundamental, deoarece pe baza insusirilor
enumerate se poate stabili care sunt elementele componente ale sferei sale.
In principiu, notiunile cu intensiuni diferite pot avea aceeasi sfera (ex. triunghi echilateral si triunghi
echiunghiular au intensitati (continut) diferite, dar aceeasi extensiune (sfera)). "Ambele fac parte din
aceeasi figura geometrica, deoarece daca triunghiul are unghiurile egale, va avea, obligatoriu,
laturile egale, dar invers este imposibil."7 Deci termenii pot avea intensiuni diferite dar aceeasi
extensiune, pe cand termenii cu extensiuni diferite nu pot avea aceeasi intensiune.
În funcție de importanta lor pentru stabilirea apartenenței obiectului la o clasa, notele pot fi: proprii,
generice si accidentale. Notele proprii sunt trasaturi caracteristice ale unei notiuni, care o
diferentiaza de toate celelalte notiuni. Acestea pot fi regasite, in mod exclusiv in continutul unei
singure notiuni. Notele generice se regasesc atat in continutul unei specii cat si in continutul genului
sau. Genul unei specii este format din notele sale proprii si notele generice ale genului sau. Notele
accidentale sunt, pentru notiunea gen, notele proprii ale speciei, propriul speciei este accidentul
genului.
Sfera si continutul, fiind doua aspecte ale aceleiasi forme logice, este firesc ca intre ele sa existe o
foarte stransa legatura. Notele care alcatuiesc continutul sunt proprietati ale obiectelor care alcatuiesc
sfera. Cu alte cuvinte, genul include specia in sfera, specia cuprinde genul in continut.8
Legea dintre sfera si continut poate fi studiata si din punct de vedere al variatiei marimii lor si
astfel, se obtine legea variatiei inverse a intensiunii si extensiunii-conform careia, cu cat continutul
unei notiuni este mai mare, cu atat sfera ei este mai mica si invers. De exemplu, daca avem notiunea
de planta care are o sfera foarte mare, cuprinzand tot ce inseamna specii de plante, adaugam o
determinare noua, aceea de trunchi lemnos, inalt si puternic, restrangem clasa plantelor la arbori, care
are o sfera mai mica. Inaintand in demersul nostru adaugand si proprietatea de a avea frunze vesnic
7
Matic, Andreea, Elena- Logica, manual pentru studenti, Editura Lumen, 2017
8
Botezatu, Petre-Introducere in logica, Editura Polirom, Iași, 1997
6
verzi obtinem conifere, o specie si mai mica. Pas cu pas, am trecut de la gen la specie. Acelasi lucru il
putem realiza si invers, scotand din determinarile sau notele obiectelor.

1.4 Raporturile logice dintre notiuni

Conform lui Petre Botezatu raporturile logice dintre notiuni au fost clasificate dupa metoda formala
si genetica. De asemenea, ele difera din punct de vedere al sferei si al continutului lor. Logicinul a
ajuns la concluzia ca intre notiuni se pot stabili raporturi extensionale dupa metoda formala si
genetica si raporturi intensionale.

Raporturi extensionale stabilite prin metoda formala au la baza raporturile de incluziune si

excluziune care se pot stabili intre sferele notiunilor:
1. Incluziunea partiala neexhaustiva- notiunile A si B se includ partial reciproc
2. Incluziunea partial exhaustiva- extensiunea lui A este inclusa total in sfera lui B, nu exista A
care sa nu fieB
3. Incluziunea totala conversa presupune ca, date fiind notiuni, A si B, nu exista B care sa nu fie A
sau, cu alte cuvinte B ( de exemplu trandafir) este inclus total in A (floare).
4.Incluziunea totala reciproca- A care nu sunt B si B care nu sunt A, exista A care sunt B si nu
exista non-A care sa fie non-B.
5. Excluziunea neexhaustiva presupune ca A include strict pe B si B include strict pe A. Este, de
fapt, un raport de identitate intre termeni.
6. Excluziunea exhaustiva presupune ca A si B epuizeaza intreg universul discursiv, dar nu au nici
un element comun, sunt in raport de contradictie unul fata de celalalt.

Raporturile extensionale dintre notiuni stabilite prin metoda genetica pornesc de la ideea ca
termenii formeaza sisteme. Aceste se impart in rapoarte interioare si exterioare.
Raporturile interioare se stabilesc intre termenii care fac parte din acelasi sistem si pot fi:
1.raportul de supraordonare- de la notiunea gen la notiunea specie
2.raportul de subordonare-de la specie la gen
3.raportul de coordonare- intre spciile aceluiasi gen
Raporturile exterioare se stabilesc intre termeni care apartin unor sisteme diferite, care pot fi:
* din aceeasi multime de obiecte s-au alcatuit sisteme diferite. De exemplu numerele intregi
(inclusiv zero) se pot imparti, in functie de divizibilitate, in numere pare si impare, apoi, in functie de
marimea fata de zero, in numere negative sau pozitive. Cele patru clase formate se suprapun partial,
termenii fiind incrucisati. De exemplu, unele numere pare sunt pozitive, altele sun negative. Din
7
aceasta categorie mai avem doua rapoarte:
4.raportul de incrucisare, care este stabilit intre speciile care provin din impartiri pe criterii diferite
ale aceluiasi gen
5.raportul de identitate- se stabileste intre speciile aceluiasi gen obtinute prin aplicarea unor criterii
diferite, dar identice. Desi termenii sunt diferentiati prin trasaturi diferite, sferele lor sunt identice.
* apartin din multimi diferite de obiecte.
6.raporturi de disparitate-raportul de la specia unui gen la specia altui gen, sau de la gen la specia
altui gen, de exemplu, elementele chimice se impart in metale si nemetale, iar animalele in vertebrate
si nevertebrate. Daca vom dori sa stabilim un raport intre acestea multimi vom constata ca nu avem
nici un element comun. Acestea sunt notiuni disparate, respectiv raportul fiind de disparitate.

Raporturile intensionale dintre notiuni

Daca doi termeni pot construi simultan note ale intensiunii unui alt termen ( de exemplu numarul 2
poate fi in acelasi timp si par si prim), spunem despre acestia ca sunt concordanti si se afla intr-un
raport de concordanta. Daca insa acesti doi termeni nu pot figura impreuna ca note ale unui al treilea
( de exemplu nici un animal nu poate sa fie in acelasi timp patruped si dotat cu ratiune), acestia sunt
opusi si se afla in raporturi de opozitie.
Studiul raporturilor dintre notiuni este fundamental pentru intelegerea structurii propozitiei . Intr-
adevar, din punct de vedere structural , propoziţia este un raport între două noţiuni . De aceea, fiecare
tip de propozitie va putea fi analizat ca un anumit raport intre două notiuni .
Stabilirea raportului exact între două sau mai multe noţiuni contribuie in acelasi timp la precizarea
intelesului lor. Intelesul unei notiuni apare mai clar prin raportarea ei la notiunile vecine :
supraordonate, coordonate, subordonate. Operatia logică a definitiei foloseste chiar aceasta cale.

1.5 Clasificarea notiunilor

Privind clasificarea notiunilor, interpretarile au variat de la Descartes la Leibniz, acestea incercand sa

clasifice notiunile dupa criteriile clare sau obscure si notiuni distincte sau confuze, insa acestea erau
lipsite de claritate. Astfel Petre Botezatu a ajuns la concluzia ca notiunile trebuie clasificate dupa
sfera si continutul notiunii, fiindca distinctia ideilor se refea la continutul notiunii , claritatea ideilor
se raportează la sfera notiunii9.

Din punct de vedere al extensiunii (sferei), notiunile pot fi:

a) Vide si nevide: vide se numesc noţiunile , sferă cărora nu conţine nici un element. Adică nu are
semnificaţie reală. Anumite noţiuni vide sunt rezultatul unei contradicţii logice explicite, de pildă
9
Botezatu, Petre-Introducere in logic, Editura Polirom, Iași, 1997
8
noţiunea cerc-pătrat, iar altele apar ca urmare a unei contradicţii logice implicite, în sensul că obiectul
pe care-l reprezintă noţiunea este înţeles ca având existenţă reală, deşi el nu poate avea decât o
existenţă ideală, de exemplu regele Elveţiei, sau noţiuni ca elixirul vieţii sau piatra filosofală ş.a. care
au circulat cândva şi care sunt, evident, rezultatul unei reflectări eronate, neştiinţifice, pur fanteziste,
favorizată de o cunoaştere insuficientă. Exceptând cazul în care enunţă inexistenţa subiectului, orice
propoziţie în care subiectul logic este o noţiune vidă este absurdă. De exemplu: Regele Elveţiei este
înalt.Nevide sunt noţiunile sfera cărora conţine cel puţin un element.
b) Singulare si generale: singular este termenul care desemnează un obiect singular (extensiunea lui
are un singur element), altfel spus, noţiunea lui reflectă în plan logic o clasă cu un singur element (ex.
Capitala Romaniei). General – termen a cărui extensiune cuprinde cel puţin două elemente (clasa de
obiecte asociate noţiunii are cel puţin două elemente), (ex. numar prim, ocean).
c) Colective si distributive: colectiv care denotă o mulţime de obiecte a căror proprietăţi nu se
conservă prin trecerea de la întreg la parte; termen care exprimă ideea de grup. O colecţie de obiecte
este un întreg constituit prin însumarea unor elemente (obiecte individuale) ca părţi ale sale. Drept
urmare, în cazul noţiunilor colective, nu tot ceea ce se spune despre întreg (colecţia sau clasa de
colecţii) se poate spune şi despre fiecare element din componenţa sa. Dacă o bibliotecă este mare, nu
este obligatoriu ca fiecare carte din care este formată să fie şi ea mare. O pădure poate fi mare sau
deasă, însă nu acelaşi lucru se poate spune despre fiecare element al ei privit ca atare. O armată poate
fi nuneroasă sau distribuită pe câteva sute de kilometri, dar nu acelaşi lucru se poate spune şi despre
fiecare militar din componenţa ei (ex. padure, clasa, armata). Rportul de la intreg la parte este
partitiv.
distributiv – termen în care o proprietate ce se enunţă despre un obiect se enunţă şi despre fiecare
componentă a acestuia. Noţiunea este divizivă numai dacă ea apare în plan logic ca expresie a ceea ce
este general, comun, în obiectele individuale proprii unei clase. Noţiunile distributive sunt totodată
noţiuni generale: creion, figură geometrică, număr prim etc. Tot ce este adevărat despre întreaga clasă
este adevărat şi despre fiecare element al ei, în acest caz spunem că raportul de la clasa la element
este diviziv (ex. mamifer, carte, elev).
d) Vagi si precise: vagi  despre a căror obiect nu se poate spune că aparţine în mod univoc
extensiunii lui. O noţiune este vagă dacă dacă, oricare ar fi obiectul ales, nu putem spune clar dacă
aparţine sau nu clasei de obiecte reflectată de noţiune (ex. intelept, tanar, bun).
Precisa – despre a cărui obiect putem spune că aparţine în mod univoc extensiunii lui (ex. triunghi,
dreptunghi).

9
Din punct de vedere al intensiunii (continutului), notiunile pot fi:
a) absolute si relative: absolute – exprimă proprietăţi ale unor obiecte, putând fi înţeles în mod
independent de alţi termeni. O noţiune este absolută dacă notele care formează conţinutul ei pot fi
enunţate despre obiecte individuale, considerate ca izolate unele de altele ( ex. om, numar par,
animal)
relativa– exprimă o relaţie stabilită între doi termeni (care nu pot fi independenţi în mod izolat). O
noţiune este relativă dacă notele din conţinutul ei caracterizează un obiect individual numai ca
rezultat al unei anumite relaţii dintre acel obiect şi unul sau mai multe obiecte (ex. bun-rau, parinte-
copil, gen-specie)
b) pozitive si negative: pozitiva–termen care indică prezenţa unei proprietăţi/însuşiri. O noţiune este
pozitivă dacă reflectă prezenţa unei sau a mai multor însuşiri la un obiect (clasă de obiecte) (ex. rosu,
coerent, prietenos).
negativ – termen care indică absenţa unei proprietăţi (poate fi construit printr-o prefixare negativă). O
noţiune este negativă dacă reflectă privarea obiectului (clasei) de o însuşire (ex. orb, necoerent,
neprietenos).
Observaţie: Inexistenţa corespondenţei perfecte între forma logică şi forma lingvistică face uneori ca
deosebirea noţiunilor în pozitive şi negative să fie mai dificilă. La nivelul limbii române, de exemplu,
„cuvintele negative” conţin un prefix privativ (a-, ne-, in-, anti- etc.), dar nu orice astfel de cuvânt
materializează o noţiune negativă. Cuvintele „anticorp”, „antiparticulă” sau „antimaterie” sunt
lingvistic-negative dar comunică noţiuni logic-pozitive. Pentru a evita confuziile este recomandabil
să considerăm noţiunile în context, adică după felul în care apar ele în propoziţii.
De reţinut: fiecărei noţiuni pozitive îi corespunde în plan logic o noţiune negativă (om – non-
om, alb – non-alb etc.) şi că principiul noncontradicţiei nu permite să enunţăm două astfel de noţiuni
în acelaşi timp şi despre acelaşi obiect.
c) Simple si compuse: simple – care sunt alcatuite dintr-un singur cuvant (ex. punct, dreapta, plan).
Compuse sunt cele care sunt alcatuite din mai multe cuvinte, cunoscute si ca expresii (ex. carte de
colorat, manual de logica).
d)Independente si corelative: Cele independente reflecta relatia de dependenta sau independenta
dintre notiuni, astfel daca avem doua propozitii niciuna nu o afecteaza pe cealalta sau pe negatia
celeilalte (ex. notiunile zgomot si culoare, nu este nevoie de una din ele pentru a o intelege pe
cealalta)
Notiunile corelative au sens doar impreuna (ex. cauza-efect) si nu pot fi gandite sau definite decat
prin raportare una la cealalta.

10
1.6 Definirea noțiunilor

Definirea noțiunilor este cel mai important proces logic ce precede raționamentul și este condiția
indispensabilă a raționamentului corect.10 Scopul oricărei definiții este de a releva acele caracteristici
ale unui obiect care îl deosebesc de toate celelalte obiecte.
Precizarea termenilor se realizeaza cu cea mai mare claritate prin definitii. Definitia implica
clarificarea sau explicitarea sensului unui termen cu ajutorul altor termeni. O definitie trebuie sa aiba
lungimea unei propozitii sau a unei fraze si sa cuprinda trasaturile esentiale si specifice ale obiectului,
nu descrierea sa detaliata.
Orice definitie este alcatuita din trei elemente:
a) definitul (definiendum), adica obiectul sau termenul pe care vrem sa-l definim;
b) definitorul ( definiens), partea care defineste, formata din genul proxim si diferenta specifica;
c) relatia de echivaalenta dintre definit si definitor.

Definirea noţiunii se poate efectua în mai multe feluri. După cum se sprijină pe sfera sau pe
conţinutul noţiunii, definiţia poate fi denotativă sau conotativă .
Cele mai simple definiţii denotative sunt :
1. Definiţia prin exemplificare: se numeşte un obiect din sfera noţiunii. Exemplu: Continent este
Europa .
2. Definiţia prin enumerare: se numesc mai multe obiecte din sfera noţiunii: Culoarea este roşu,
portocaliu, galben, verde etc.
3. Definiţia prin indicare (definiţia ostensivă sau demonstrativă): se arată obiectul printr-un gest
oarecare: Roşul este această culoare.
Cea mai simplă definiţie conotativă este:
1. Definitia prin sinonime: se defineşte un cuvânt printr-un alt cuvânt care posedă acelaşi înţeles.
Procedeul este foarte frecvent folosit în dicţionare (în special cele mici) . Exemple: loialitate =
sinceritate (cinste, francheţe).
2. Definitia prin gen proxim si diferenta specifica, care implica introducerea in definitor a genului
termenului de definit impreuna cu stabilirea deosebirilor fata de toti termenii anteriori, prin enuntarea
unei trasaturi specifice definitului (ex. triunghiul isoscel este triunghiul care are doua laturi egale).

Pentru asigurarearea preciziei si claritatii unei bune definiri trebuie sa respectam anumite reguli:
1. Regula adecvării – definiția trebuie să convină numai entității definite, sfera definitorului trebuie

10
Enescu, Gheorghe – Tratat de logică, Editura Lider, București, 1997
11
să coincidă cu sfera definitului11. Altfel, definiția este prea largă sau prea îngustă în raport cu
definitul, sau se intersectează
2. Regula ireflexivității – nu trebuie definit un termen prin el însuși (de exemplu: turismul este o
activitate turistică).
3. Regula asimetriei – dacă un termen A este definit printr-un termen B, atunci B nu trebuie să-l
cuprindă în definiția sa pe A, pentru că ne –am afla în prezența unui cerc vicios.
4. Regula clarității și univocității – definiția nu trebuie să cuprindă termeni metaforici sau vagi. De
pildă celebra expresie a lui Blaise Pascal omul este o trestie gânditoare, nu este o definiție.
5. Regula formei afirmative - o definiție satisfăcătoare trebuie să ne arate ce este un lucru, nu ce nu
este el. Foarte rar o definiție corectă este negativă, de pildă definiția noțiunii de burlac= df. bărbat
necăsătorit.
6. Regula eliminabilității - definitul trebuie să poată fi înlocuit de definitor în orice context12.

Bibliografie

11
Enescu, Gheorghe– Tratat de logică, Editura Lider, București, 1997
12
Matic, Andreea Elena-op.cit., pag 76
12
Botezatu, P. (1997). Introducere in logica. Polirom.

Enescu, G. (1997). Tratat de logica. Bucuresti: Lider.

Marga, A. (2006). Argumentarea. Cluj-Napoca: Fundatiei Studiilor Europene.

Matic, A. E. (2017). Logica. Lumen.

Negura, I. https://psyexcelsior.wordpress.com/psihologia-gandirii/.

https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2011/10/03/raportul-dintre-intensiunea-continut-si-extensiunea-
sfera-unui-termen/.

http://www.scritub.com/sociologie/filozofie/CE-ESTE-NOTIUNEA44942.php#_ftn1.
https://facultateadrept.wordpress.com/logica-juridica/604-2/

13