SILOGISMUL

Eseu

Notiunea de silogism isi are originea din grecescul

"silogismos", care inseamna concludere si este un
argument constituit din doua premise si o concluzie.
Desi definitia silogismului este larga, Aristotel se ocupa
numai de un fel de rationamente deductive si anume
silogismele.
Silogismul este o forma de argumentare logica in care o
propozitie (concluzia) este inferata din alte doua propozitii
(premise).
Exemplu: „Toate mamiferele acvatice sunt cetacee; toti
delfinii sunt mamifere acvatice; deci toti delfinii sunt
cetacee”.
Aristotel a definit silogismul in analitica, drept "o vorbire
in care, daca ceva a fost dat, altceva decat datul urmeaza
cu necesitate din ceea ce a fost dat".
Silogismul reprezintă un raţionament deductiv. Silogismul
este o forma de rationament.
Dupa cum se stie logica studiaza si alte forme de
rationament, pe care oamenii le folosec in activitatea lor
practica si de cunoastere, cum sunt cele ipotetice,
disjunctive s.a.m.d.
Logica clasica este teoria rationamentului silogistic creata
de Aristotel, cu toate perfectionarile, tehnicile si
completarile incorporate ulterior, pastrandu-si
caracteristicile care o deosebesc de alte tipuri de logica.
Pentru Aristotel obiectul logicii il constituie demonstratia,
iar demonstratia este un fel de silogism, dar nu orice fel de
silogism, ci este o demonstratie. (Aristoteles – revista de
psih. 4, prof. Al. Surdu).
Demonstratia constituie modalitatea perfecta pentru
sustinerea unei anumite teze, premisele demonstrative
trebuie sa fie prime si adevarate. Silogismul in sine nu
garanteaza decat formal producerea unei demonstratii.
Din definitia pe care o da silogismului se vede ca Aristotel
identifica chiar silogismul cu deductia, asa cum s-a
observat nu o singura data: ,,Silogismul este o vorbire in
care, daca ceva a fost dat, altceva decat datul urmeaza cu
necesitate din ceea ce a fost dat". Trasatura esentiala a
silogismului este decurgerea necesara a concluziei
(,,altceva") din premise (,,ceea ce a fost dat").
Caracterizarea silogismului nu apare limpede de la inceput;
ea se precizeaza abia dupa ce sunt stabilite toate modurile
valide, asertorice si modale, ca si cand Aristotel insusi si-ar
fi precizat ideile pe masura ce a analizat si inventariat
formele silogistice valide.
Dupa ce defineste silogismul, la inceputul analiticelor
prime, se ofera cateva elemente despre premise si
termeni. ,,Premisa este un enunt care afirma ori neaga ceva
despre ceva, o definitie adecvata judecatii in general, dar
care este interesata, deoarece afirma net ca in silogism
intra numai judecati categorice. In cap. 25 in partea din
Analiticelor prime se formuleaza cateva ,,legi" ale
silogismului: ,,este clar ca o concluzie silogistica urmeaza
din doua premise, si nu din mai multe" (Ibid., I. 25, 42, a
45 - 46).
Rezulta ca in structura silogismului intra trei judecati
categorice, doua premise si concluzia.
Aristotel deosebeste termenii in major, mediu, si minor,
asa cum vor ramane in logica, dar precizarea ca ,,lege", in
sensul logicii clasice, ca silogismul are numai trei termeni
care se face tot dupa tratarea intregii silogistici: ,,Orice
demonstratie si orice silogism se intemeiaza numai si
numai pe trei termeni.
In logica post - aristotelica s-a stabilit criteriul functiei
logice din concluzie, in conformitate cu care este major
termenul care in concluzie este predicat si minor termenul
care in concluzie este subiect.
Termenul mediu intervine numai in premise. Premisa care
contine termenul major se numeste premisa majora, iar cea
care cotine termenul minor, premisa minora.
Concluzia silogismului uneste doi termeni care nu sunt
uniti in premise: relatia dintre acesti doi termeni decurge
din relatia in care se gaseste fiecare dintre ei cu termenul
mediu, in premise, sau altfel spus, relatia dintre termenii
concluziei se stabileste prin mijlocirea termenului mediu.
Concluzia nu rezulta din nici una dintre premise luata
separat, ci numai din ambele premise.
De aici si definitia obisnuita a silogismului ca rationament
in care se stabileste o relatie intre doi termeni pe baza
relatiei lor cu un al treilea termen.
Ca si cazul altor notiuni fundamentale, o definitie pe
deplin satisfacatoare a silogismului nu poate fi data si de
aceea ea este adeseori evitata. O definitie mai
cuprinzatoare a silogismului ar putea fi: rationamentul
compus din trei termeni si trei judecati categorice, din care
doua sunt premise ce contin un termen comun, iar alta
concluzia care uneste ceilalti doi termeni, in baza relatiei
lor cu termenul comun.
Demonstratia silogistica apare in gandirea naturala atat in
forma obisnuita, cu premisele urmate de concluzie (CAZ
1), cat si in forma inversa, cu concluzia drept teza urmata
de premisele care o justifica (CAZ 2). Uneori premisele
pot fi cunoscute inaintea concluziei, dificultatea constand
in reducerea cunostintelor anterioare la forme
propozitionale care sa poata juca rol de premise, deci sa
permita obtinerea unei concluzii.

Exemplu: CAZ 1: Toate mamiferele acvatice sunt

cetacee. (premisa)
Toti delfinii sunt mamifere acvatice. (premisa)
Deci toti delfinii sunt cetacee. (concluzie)
CAZ 2: Toti oamenii sunt muritori. (premisa
majora)
Socrate este om. (premisa minora)
Deci Socrate este muritor. (concluzia)

Legi de structura ale silogismului:

Silogismul contine trei propozitii, doua premise si o
concluzie. Cel putin o premisa este afirmativa (se poate
arata ca din doua premise negative nu rezulta cu necesitate
o concluzie).
Silogismul contine trei termeni, numiti dupa marimea
relativa a sferei lor: major, mediu, minor.
Termenul mediu trebuie sa fie distribuit cel putin intr-o
premisa pentru a putea face legatura intre termenii extremi.
Termenii extremi, majorul si minorul, figureaza separat in
cate o premisa si impreuna in concluzie.
Spencer lasa sa se inteleaga faptul ca in mod normal nu
exista nici o regula dupa care premisele sa fie cunoscute
inaintea concluziei sau cazul general sa fie ales inaintea
celui particular, cel din urma fiindu-i oricui mai apropiat.
In cele mai multe cazuri, concluzia este prezenta in mintea
noastra inaintea premiselor. In plus, de multe ori este de
ajuns sa fie exprimata o singura premisa. Cauza o
constituie faptul ca gandirea naturala nu simte nevoia
enuntarii unor adevaruri familiare.
De cele mai multe ori sunt insa subintelese ambele
premise, lucru care este marcat prin adaosuri de tipul: "se
stie ca...", "este evident ca...".
Trebuie adaugat faptul ca exista o mare deosebire intre
modul de a gandi pentru sine, care poate fi cu totul eliptic,
modul de a comunica intr-un cadru familiar, modul de a
incerca sa convingi pe cineva strain sau modul de a incerca
sa dovedesti ceva pe care sa-l admita oricine. Si de
asemenea este important, carei categorii de public doresti
sa i te adresezi.
Cunostimta dobandita prin silogism ilustreaza foarte bine
caracterul discursiv al gandirii logice, care se serveste de
concepte si avanseaza prin trepte intermediare, prin
mediere, opunandu-se intuitiei intelectuale, forma de
cunoastere careia, fie ca este considerata de natura
rationala, fie ca este considerata de natura irationala, i se
atribuie calitatea de a sesiza direct adevarurile cautate.
In silogistica lui Aristotel se folosesc numai termeni
referentiali, pozitivi si generali. In decursul dezvoltarii
logice clasice se vor introduce in silogistica si termeni
singulari si termeni negativi.
Dupa ce da definitia silogismului, Aristotel face o
distinctie capitala pentru teoria silogismului: el imparte
silogismele in perfecte si imperfecte ,,Numesc perfect
silogismul care nu mai are nevoie de nimic altceva decat
datul, pentru ca necesitatea e sa fie evidenta. Iar imperfect
este un silogism, daca el are nevoie de una sau mai multe
determinari care, cei drept, sunt consecinta necesara a
termenilor dati, dar n-au fost enuntate anume ca premise".
Termenul de silogism este un termen general, care se
aplica unei intregi clase de rationamente. Fiecare silogism,
fie ca este exprimat in forma sa logica, fie ca cuprinde
termeni concreti sau apartine unei anumite figuri si unui
anumit mod silogistic. Prin figura se intelege structura
silogismului data de functia logica a termenului mediu in
premise.
Desigur ca o asemenea tratare a silogisticii clasice
presupune asumarea tezei ca ea reprezinta o dezvoltare a
silogisticii aristotelice si ca in istoria logicii poate fi
urmarita o linie continua, in care una si aceeasi doctrina
creste si se amendeaza pastrandu-si identitatea.
Analiza contextuala pune in evidenta circumstantele in
care s-a constituit un anumit silogism, mai precis cine l-a
construit, cum l-a construit si de ce. Aceste circumstante n-
au nici o importanta pentru forma silogistica, dar sunt
esentiale pentru silogismul concret.
In contextul gandirii naturale nu exista insa scheme
silogistice si nici silogisme pure, ci demonstratii,
argumentari si respingeri concrete ad propositum.
Numai experimentele referitoare la acestea pot surprinde
mecanismul psihologic al rationarii silogistice si, prin
urmare, valentele creative propriu-zise ale acestor forme.
Din punct de vedere psihologic, intereseaza producerea
efectiva a acestor tipuri de silogisme.
 Bibliografie:

• Prof. Academician: Al. Surdu, Revista de psihologie 4,

tomul 26, edit. Academiei Republicii Socialiste Romania,
1980.
• H. Spencer, Principes de psychologie, Paris, Felix Alcan,
1892, II.
• Silogistica, Teoria clasica si interpretarile moderne de
Ion Didilescu * Petre Botezatu
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Silogism
• Prof. Academician: Al. Surdu, Revista de psihologie 1,
tomul 27, edit. Academiei Republicii Socialiste Romania,
1981.