8.3.Noţiunea de echitate şi valorile etice ale echităţii.

Echitatea reprezintă o înţelegere teoretică şi o aşezare practică a raportului dintre oameni, dintre
popoare şi state, în conformitate cu principiile egalităţii , dreptăţii, şi justiţiei sociale. De
asemenea echiatea este un principiu care reglează relaţiile dintre oameni, în ceea ce priveşte
repartizarea valorilor sociale, valori care sunt concepute ca: libertatea posibilităţii benefice şi
semne ale respectului şi prestigiului.

. Echitatea se întemeiază pe respectul reciproc a drepturilor şi a datoriilor, pe satisfacerea în

mod egal a intereselor, a drepturilor şi a datoriilor fiecăruia.
Echitatea a fost analizată de către Platon şi Aristotel ca o virtute socială. Ei au comparat
echitatea cu adevărul şi aşa cum adevărul este principal virtute a gîndirii , tot astffel şi
echitatea este prima virtute a instituţiilor sociale. De aici rezultă că, echitatea este cea care
contribuie la binele comun.

Tot de la Aristotel ia naştere tradiţia distincţiei dintre 2 tipuri de echiate:

1) Distributivă;
2) Corectivă.
Echitatea distributivă presupune să i se dea fiecăruia ce i se cuvine.

Echitatea corectiva are scopul de a corecta inegalităţile între oameni, ea presupune o măsură
obiectivă impersonală şi reprezintă căutarea unei poziţii medii între 2 extreme. Ca virtute socială,
echitatea se deosebeşte prin faptul că gradul relativităţii conţinutului ei, mai precis schimbarea
concret-socială a criteriilor preconizate de ea, sunt cu mult mai înalte. Astfel, echitatea este o
virtute „artificială”, dar şi o milă „naturală”. Ea presupune un anumit nivel al înţelegerii dintre
membrii comunităţii în ceea ce priveşte principiile după care ei trăiesc.

Determinarea echitatii mai presupune 2 principii:

• Fiecare om trebuie să posede un drept egal în privinţa sistemului libertăţii fundamentale.
Inegalitatea socială şi economică pot fi inegale (deoarece egalitatea nu întotdeauna este pentru
toţi o prăpastie).

• Principiul echităţii se concretizează în următoarele cerinţe: „Nu ofensa!”, „Nu aduce

prejudicii!”, „Nu încălca drepturile celorlalţi!”, care într-o formă pozitivă poate fi
exprimată ca cerinţa unei stime reciproce. Aceste cerinţe sânt concretizate prin diverse
reguli, mai ales prin eticheta ce reglementează relaţiile dintre diferiţi oameni.