Raportul intre drept si morala

STUDENT: Palaghiu Loredana- Ioana FACULTATEA: Stiinte Juridice si Administrative

SPECIALIZAREA: Administratie publica ANUL : I, zi

RAPORTUL DREPT-MORALA
Experienta a demonstrat ca viata cotidiana nu este posibila fara anumite reguli de conduita. Acestea au avut, la inceput, un caracter religios, fiind promovate de Biserica, insa apoi s-au imbinat cu reguli etice, imbracand mai tarziu un invelis juridic. Cu timpul, in baza normelor juridice, oamenii au inteles ce este bine si ce este rau pentru activitatile lor zilnice ajungand sa-si calauzeasca conduita dupa aceste norme, ele devenind astfel componenta fireasca a convietuirii umane. Dreptul poate fi asemanat cu un arbore din a carui simpla tulpina se desprind numeroase ramuri care isi trag seva din tulpina si radacina de care nu se pot detasa. Dreptul, ca sistem al normelor juridice, nu constituie un scop in sine. El este creat pentru a reglementa conduita oamenilor prin reglementari juridice ce ii obliga sa se comporte dupa anumite norme juridice ce le dau drepturi si obligatii. Dreptul, ca expresie a vointei de stat, reprezinta un obiectiv important al multor curente juridice, este privit ca un fenomen volitional si se situeaza in sfera normativului si a relatiilor sociale. Max Weber atragea atentia asupra faptului ca dreptul este premisa necesara a coexistentei libertatilor.Astfel acesta afirma ca normele de drept asigura un cadru minim de legitimitate convietuirii umane, ele constituindu-se in conditia existentei posibile a comunitatii. Aceleasi cauze care au determinat aparitia dreptului, stau la baza aparitiei statului. Schimbarile social-economice din Comuna primitiva au facut insuficiente formele de orgnizare existente: ginta, fratria, tribul. Treptat se contureaza o noua forma de organizare sociala, cea politico- statala, caracterizata prin structurarea unei forte publice de constrangere utilizata pentru a promova interesele generale, pentru a apara drepturile cetatenesti, iar cu timpul pentru a impune vointa altor grupuri. Termenul drept poate fi inteles in doua sensuri care acopera doua realitati distincte. In limbajul filosofic care s-a conturat treptat, pornind de la ideile lui Aristotel, Platon sau Thomas DAquino, dreptul este conceput in sensul de justete, echitate. In acest sens, prin drept intelegem indatorirea de a da sau a recunoaste fiecaruia ceea ce-i apartine sau i se cuvine. Sensul acesta este prezentat si in operele jurisconsultilor romani, in lucrarile lor de baza dintre care amintim: Institutiile, Digestele, Questiones, Reponse, Definitiile. Cat priveste sensul juridic al termenului, trebuie facuta distinctia intre drept obiectiv si drept subiectiv. Dreptul obiectiv reprezinta totalitatea normelor de conduita impuse indiviziilor si colectivitatilor in cadrul vietii sociale, in anumite cazuri chiar prin forta de coercitie a statului.Dreptul subiectiv este indreptatirea subiectilor participanti la un raport juridic concret, respectiv ceea ce pot sa pretinda ei de la ceilalti subiecti de drept in cadrul unui raport juridic. Indiferent de diferentierea dintre cele doua, drepturile subiective decurg din cele obiective. Omul, ca fiin social, triete ntr-o colectivitate n care se formeaz anumite norme de conduit care la nceput au fost mai simple, mai rudimentare, dar care s -au constituit nc din vechime n adevrate monumente legislative. In Egiptul Antic primul legiuitor a fost Menes. El a publicat o lege care interzicea luarea unui imprumut fara ca acesta sa fie garantat printr-o mumie, iar aceasta nu putea fi ingropata pana la restituirea imprumutului. O activitate legislativa intensa a avut loc si in timpul lui

Ramses al II-lea(sec XIII i.Hr), ce a urmarit intarirea armatei, a organizatiei de castasi birocratizarea aparatului de stat. Cel mai important document legislativ al Babilonului este Codul legilor lui Hamurabi care numara 282 articole. In cod se prevad masuri severe pentru apararea proprietetii asupra sclavilor, se reglementeaza institutia casatoriei, familiei si succesiunii si se specifica raporturile de munca(dispozitii privind drepturile si obligatiile muncitorilor). In sensul reglementarilor juridice in societate, de-a lungul timpului au fost elaborate multe alte documente importane cum ar fi Codul legilor lui Manu, Naranda(India), Cartea legilor(China). Toate acestea au avut menirea de a reglementa relatile sociale, cu alte cuvinte de a face ordine in societate pe baza unei structuri bine-fundamentate. Morala reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli, cu privire la bine si rau, drept sau nedrept, permis sau nepermis. Normele de morala sunt creatia societati sau grupurilor sociale. Ea este un ansamblu de norme izvorate din experienta societati pe parcursul dezvoltarii sale, in stransa legatura, tot o data, cu gradul de cultura, civilizatie, avutie si chiar influenta asupra comunitati, determinand totodata conceptul despre bine si rau. In elaborarea doctrinei juridice s-au intampinat greutati in a delimita dreptul de etic. Astfel dupa unele conceptii cele doua sfere ale dreptului si moralei ar coincide, sau dreptul ar avea radacinile in morala. O alta grupa de autori, exclud legatura dintre cele doua considerand ca in cercetarea dreptului si eleborarea lui trebuie ferit de influentele moralei. Trebuie tinut cont ca sfera moralei este mai variata decat cea a dreptului. Normele morale sunt de regula nescrise si nu sunt in mod obligatoriu cuprinse in acte. Normele de drept in schimb imbraca forme oficiale de stat. Normele morale nu sunt acte oficiale ce trebuie respectate si nu sunt garantate de forta coercitiva a statului, ci de factori sociali, opinie publica si gupuri sociale si se transmite in general prin educatie. Vechimea moralei este tot att de mare ct i societatea, pentru c ea a jucat i joac un rol deosebit de important n reglementarea relaiilor sociale i n asigurarea ordinii sociale. Relaiile dintre moral i drept sunt att de strnse i necesare, nct ambele au acelai grad de adevr, aceeai valoare. Att dreptului ct i moralei trebuie s li se atribuie acelai caracter de absolutism sau relativitate, de naturalee sau arbitrar. O contradicie sau nepotrivire sub acest aspect nu este posibil, fiindc n ambele este vorba de norme ale aciunii, care se presupun i se ntregesc reciproc si au un fundament unic. Obiecile contrare sunt iluzorii i trebuie s fie ndreptate. Problema raportului dintre drept i moral, fiind una din cele mai importante probleme ale Filosofiei dreptului, a preocupat deseori pe teoreticieni (pentru ca n multe privinte normele morale erau confundate cu normele juridice) i constituie un punct caracteristic de comparaie ntre diverse sisteme. Deosebirea ntre drept i moral s-a delimitat ntr-un mod destul de lent. n fazele primitive ale vieii sociale, exista un OBICEI INDISTINCT, alctuit din norme cu caracter mixt, cu alte cuvinte o for obligatorie puin definitiv in natura sa moral sau juridic. n aceste faze nu este destul de clar dac normele care reglementeaz activitatea uman au un caracter obiectiv sau subiectiv, pn la ce punct, de la cine i n ce forme se pot cere a fi observate. ncetul cu ncetul, dreptul ii asum propriile sale caractere difereniale. n civilizaia elenic, dreptul mai apare nc n parte contopit cu morala. Chiar la cei mai mari gnditori, cum ar fi Platon, ca i in toat gndirea greac, justiia este considerat sub aspect subiectiv, ca virtute sau chiar ca cea mai nalt virtute. Normele emanate de la stat, adic dreptul pozitiv, sunt nc considerate un fel de sfaturi pentru un trai drept, cu scopul de a ajunge la fericire, norme strns unite de cele morale. n Roma, dreptul s-a dezvoltat n mod pozitiv cu o nfiare proprie, deosebit de moral, insa cu toate acestea nu s-a folosit nici o teorie explicit deosebirilor dintre moral i drept.

n 1705 Cristian Thomasius a fost primul care a atacat n mod direct problema distinciei dintre drept si moral, fiind mpins de un scop politic. n aceea perioad s -a simit nevoia limitrii aciunii statului i de revendicare a liberii individuale, libertate de gndire si contiin. Astfel Thomasius a formulat teoria conform creia dreptul este incompetent fa de gndire, fa de contiin i prin urmare fa de religie. Pentru Thomasius, morala se refer numai la forul intern, iar dreptul se adreseaz numai forului extern, fr a se ocupa de cugetare. De aici ar rezulta c morala, spre deosbire de drept nu este coercibil. Cu toate c acest teorie nu este in totalitate adevrat, n ea apar toate elementele pentru schiarea unei adevrate distincii. Ceea ce Thomasius observ este c morala se refer la contiina subiectiv, n timp ce dreptul se refer la organizarea obiectiv a vieii sociale. Ulterior doctrina lui Thomasius a fost urmat de muli autori i chiar de Kant. Separarea dreptului de moral afirmat de Thomasius i Kant a fost dus la extrem de cel mai mare discipol al lui Kant, Fichte. Acesta a spat aproape un abis ntre cele dou pari ale Eticii si a crezut c descoper o contradicie de nenlturat ntre principiile lor. Aceast extremitate atins de Fichte a fost urmat de un efect invers al inteniei sale, n sensul c scriitorii care l-au precedat au avut tendina de a apropia dreptul de moral. Se caut mai mult a arta punctele comune, unitatea principiului si fundamentului. S-a mers att de departe, nct uneori s-au pierdut din vedere caracterele deja distinctive deja puse in lumin. Juritii n cvasitotalitatea lor, sunt de prere c ntre drept i moral exist o corelaie organic deoarece principiile morale ale binelui, dreptii, justiiei i adevrului sunt aprate i promovate i de drept. Dar fiecare din cele dou categorii, respectiv dreptul i morala, i pstreaz identitatea. Dreptul i morala, fiind deopotriv norme de conduit, trebuie s aib un fundament comun, iar conduita uman fiind unic, regulile care o determin trebuie s fie intre ele coerente, s nu se contrazic. Normele morale dintr-o societate nu sunt neaprat unitare. Ele variaz n funcie de grupul social, de colectivitatea naional, social, religioas. Nu exist valori morale absolute, ntruct se schimb dup epoc, dup clase (chiar n aceeai epoc), dup categorii sociale sau profesionale. Dreptul n schimb este i trebuie s fie unitar, asigurnd o ordine juridic unic n societate ntr-o ar dat. Dreptul las o anumit latitudine, admite prin natura sa diverse posibiliti, consimte multe aciuni , dintre care una singur va fi conform datoriei morale. Dreptul determin o sfer pe care o apar,fiindc dreptul are tocmai rolul de a garanta, de a tutela. Ceea ce legea moral prescrie ca datorie este totdeauna premis de drept, adic licit din punct de vedere juridic. Astfel teoria lui Frichte este anulat. Trebuie eliminat ideea conform creia dreptul ia in considerare omul ca fiin fizic, iar morala ca fiin spiritual. Adevarul este c ambele categorii etice imbrieaz omul n integritatea sa, care este totodat fizic si spiritual. De asemenea nu poate fi susinut teza lui Schopenhauer care spune c dreptul are un caracter pur negativ, n timp ce morala are un caracter afirmativ. ntr-adevar, conduita uman este reglementat juridicete prin precepte care impun nu numai abineri, ci i aciuni, care au caracter pozitiv. Dreptul public, de asemenea impune o mulime de prestaii pozitive n sarcina indivizilor fa de stat (impozite, servicii militare etc). Pe de alta parte si morala cuprinde precepte negative, adica impune nu numai actiuni positive, ci si omisiuni (de exemplu datoria cumpatarii). Advarata distinctie se intemeiaza pe pozitia logica diversa a celor doua categorii. Morala impune subiectului o alegere intre actiunile pe care le poate indeplini, adica confrunta o actiune cu alta a aceluiasi subiect. Dreptul, in schimb, confrunta o actiune cu alta, provenind de la subiecte diferite. Astfel spunem ca morala este unilaterala, iar dreptul este bilateral.

O noua proba despre aceasta diversa pozitie logica a dreptului si morale ne-o da o simpla observatie. Fiecare este si se crede un bun judecator al sau in ceea ce priveste morala si a altora in ceea ce priveste dreptul. Judecata morala presupune un punct de vedere interior, iar cea juridica presupune un punct de vedere exterior. Putem spune ca dreptul constituie Etica obiectiva, iar morala Etica subiectiva. Din acesta deductive decurg celelalte caractere diferentiale. In aprecierea actiunilor, dreptul porneste de la aspectul exterior (fizic), in timp ce morala pleaca de la considerarea elementului interior (psihic).Criteriul moral se exercita in sens opus celui juridic, deoarece in constiinta subiectiva are loc o intalnire sau o interferenta intre diversele posibilitati de actiune, dintre care subiectul trebuie sa aleaga una. Dreptul tinde sa stabileasca o ordine obiectiva de coexistent. Coercibilitatea, adica posibilitatea de a constrange la indeplinire, deriva din faptul ca dreptul este o limita, frontiera intre actiunea mai multor subiecti. Norma juridica (spre deosebire de cea morala) stabileste un raport bilateral, prin care obligatia unui subiect ii corespunde facultatea unui alt subiect de a pretinde indeplinirea obligatiei. Prin faptul ca este coercibil, unii au vrut sa atribuie dreptului o mai mare perfectiune. Conform acestei opinii, datoriile dreptului sunt perfecte tocmai pentru ca se impun prin forta, spre deosebire de datoriile morale care sunt imperfect deoarece ducerea la indeplinire a lor nu se face prin constrangere. In fapt, cele doua au metodele proprii de sanctiune. Normele de morala indica conduita oamenilor in societate si in familie, indica consecintele nerespectari acestora si sanctiunile morale si punitive. Mediul social, in speta institutiile, grupurile sociale, familia, reactioneaza la faptele imorale prin oprobiul public si prin sanctiuni de constrangere fizica. Un alt caracter diferential este acela ca dreptul este mai bine determinat decat morala. Daca dreptul este o linie de hotar, in el sunt inadmisibile incertitudinile. Morala, in schimb, traieste in constiinta individual si nu are voie sa fie formulata si fixate in coduri, precum dreptul. Astfel, elementele esentiale ale Eticii capata consistenta juridica, iar cele mai putin importante raman sub forma morala, mai vaga, mai putin determinata. n general, sfera de aciune i cuprindere a moralei este mai extins dect cea a dreptului, dar reglementarea este mai puin concret. n concluzie, este obligatoriu s subliniem c dreptul ajut la promovarea principiilor morale, dar i morala i exercit influena asupra elaborrii dreptului, ct i asupra aplicrii sale. Dreptul este partea Eticii care stabileste temeiurile de coexistenta, iar fara drept nu sar putea inchipui o societate, ci doar comunitati, grupari de oameni care traiesc dupa regulile si preceptele morale proprii.ntre drept si moral nu va exista o deosebire, dar nici o separaie i cu att mai puin o opoziie. Este adevrat c dreptul ngduie multe lucruri pe care morala le interzice, dar aceasta nu implic nici o contradicie. Numai cnd dreptul ar impune s se fac ceea ce este absolut oprit de moral, doar atunci ar fi o contradicie, dar aceasta nu se ntampl i nici nu poate (din necesitatea legilor) sa se ntample vreodat. Omul nu poate tri dect n societate i orice societate uman are nevoie de organizare, ordine i disciplin. Regulile i normele menite a organiza convieuirea oamenilor, a le armoniza i orienta interesele constituie normele de drept. Evoluia societii umane a confirmat dictonul ubi societas, ibi jus (unde este societate, acole este drept).

BIBLIOGRAFIE: 1.Giorgio del Vecchio, Lectii de filosofie juridica(Lezioni di Filosofia del Diritto), Editura Europa Nova . 2. Gheorghe Bobos, Teoria generala a dreptului, note de curs, Cluj-Napoca, 1992.

3. Dumitru Mazilu, Teoria generla a dreptului, Editura All Beck, Bucuresti, 1999. 4. R.P.Vonica - Introducere general n drept, Ed. Lumina Lex, Bucureti 2000.