UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ BUCUREŞTI

FACULTATEA DE DREPT ŞI ŞTIINŢE ADMINISTRATIVE

SPECIALIZAREA : DREPT

REFERAT

DISCIPLINA: TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

LECTOR UNIV. DR., STUDENTĂ,

Irina Grigore Rădulescu Suciu (Olaru) Lăcrămioara Alina
Anul I

1
 FUNCŢIILE DREPTULUI
Cuvântul "drept" derivă din latinescul directus, care evocă sensul de direct, rectiliniu,
adică o regulă de conduită.
De regulă, prin termenul drept se desemnează trei situaţii, şi anume:
a. drept ca totalitate a regulilor de conduită legiferate, deci a normelor juridice care au
fost transformate din nevoi ale societăţii în reguli obligatorii de comportament. Acest
drept reglementar se mai numeste şi drept pozitiv sau drept obiectiv.
b. prin drept se întelege consecinţa ce derivă din dreptul pozitiv asupra persoanelor,
facultatea, prerogativele, obligaţiile ce revin persoanelor, pe care-l denumim drept
subiectiv. Dreptul obiectiv creează dreptul subiectiv, deci, acesta nu poate să existe fără
ca în prealabil statul să fie reglementat prin norme juridice, prin drept, anumite drepturi
şi obligaţii pentru individ.
Astfel, o persoană A nu se poate plânge împotriva altei persoane B sau chiar a statului
că i-a fost încălcat un drept (subiectiv), dacă nu poate să facă dovada existenţei dreptului sau
pretins ca fiind încălcat.
De ce este nevoie de aceasta reglementare, deci de dreptul pozitiv? La întrebarea de
faţă, răspunsul este limpede. Individul face parte din societate, el nu poate trăi izolat, în afara
societăţii. Acolo unde există societate, există şi o anumită organizare. Chiar anterior apariţiei
statului, colectivităţile umane prestatale aveau un anumit grad de organizare, existau anumite
reguli de comportament, convenite tacit între membrii colectivităţii, pe care aceştia trebuiau să
le respecte, dacă nu doreau să se expună oprobiului colectivităţii.
Aceste reguli aveau un caracter etic. de bună cuviinţă, convenţional, din considerente
de conservare a unităţii şi stabilităţii grupului social.
Odată cu dezvoltarea şi evoluţia societăţii şi a indivizilor înşişi, aceştia au dobândit
percepţia dinamicii sociale. Faptul căau apărut interese dictate de noi cerinţe sau în
perspectivă, i-a determinat să-şi organizeze activitatea după reguli stricte.
c. Un alt sens al termenului drept, în afară de drept pozitiv şi drept subiectiv, îl reprezintă
şi dreptul ca ştiinţă, deci ştiinţa dreptului, acea activitate de cercetare a nevoilor
sociale, a reglementărilor juridice. Obiectul ştiinţei dreptului îl constituie pe de o parte
normele juridice, legile adoptate de puterea politică, dar şi nevoile sociale care pretind
această reglementare, aceste norme juridice. Dreptul, ca orice ştiinţă, trebuie definit în

2
 funcţie de obiectul sau, de ceea ce reglementează activitatea oamenilor în prezent şi în
perspectivă, cu raportare totdeauna la elementul istoric şi la dreptul comparat al altor
state.
Societatea nu se poate dezvolta haotic, ea trebuie sa aibă o perspectivă, o direcţie, o
stabilitate. Aceste concepţii ale societăţii se regăsesc în ceea ce numim curent norme sociale,
care sunt constituite într-un adevărat sistem, sistemul normelor sociale.
În definirea dreptului se confruntă nu numai opiniile strict juridice, ci și cele din
domeniile cunoașterii filozofice, sociologice, istorice, economice, axiologice, antropologice,
etice. Varietatea definițiilor dreptului este determinată îndeosebi de poziția pe care se situează
cel care o formulează, de domeniul cunoașterii căruia îi aparține. Totodată, diversitatea
definițiilor mai este conturată și de poziția ideologică sau doctrinară, de curentul istoric pe
care-l reprezintă teoreticianul, fapt ce se reflectă în accentul pus pe unul sau altul dintre
elementele ce intră în sferă definiției.
Se discută astfel despre drept că un ansamblu de norme ce reglementează relațiile
sociale, ca rezultat al unei convenții (contract) prin care suveranitatea nelimitată are
legitimitate în dreptul individual (natural) delegat de fiecare individ, ca instrument de
represiune a statului; ansamblul prescripțiilor investite la nevoie cu forță de constrângere a
statului etc.
Dreptul este considerat ca fiind sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, în
scopul reglementării relaţiilor sociale conform voinţei de stat, a căror respectare obligatorie
este garantată de forţa coercitivă a statului.
Dreptul ca sistem al normelor creează raporturi sau relatii juridice. Dreptul ca expresie
a voinţei de stat reprezintă un obiectiv important al multor curente juridice şi este privit ca un
fenomen voliţional sau nevoliţional şi îl situează în sfera normativului şi/sau al relaţiilor
sociale. Dreptul se prezintă ca o unitate între conţinut şi formă.
Conţinutul condiţionează formele de exprimare denumite izvoare ale dreptului sau
izvoare formale ale dreptului. Formele de exprimare ale dreptului sunt acte normative şi în
primul rând legile, obiceiul juridic, precedentul juridic, contractul normativ.
Dreptul cuprinde elemente de natură ideologică relaţională şi instituţională. Conţinutul,
apariţia şi dezvoltarea normelor ce sunt realizate prin drept, pot fi înţelese numai prin

3
cunoaşterea mecanismului factorilor ideologici, apolitici. Prin drept sunt aduse la îndeplinire
cele mai importante măsuri politice formulate ca fiind ale statului.
Dreptul, ca fenomen social cu caracter normativ, îşi îndeplineşte rolul ce -i revine,
reglementând conduita umană şi orientând activitatea oamenilor în conformitate cu interesele
generale comune ale societăţii, în diferitele ei etape de dezvoltare.
Rolul şi scopul dreptului se concretizează, în modul cel mai evident, în funcţiile sale.
După cum explică Marea Enciclopedie Franceză, funcţia înseamnă exercitarea unei anumite
activităţi vizând îndeplinirea unui rol determinat. În toate marile dicţionare enciclopedice, se
subliniază că funcţia are o aplicabilitate curentă în matematică şi biologie, evocându-se
exemple care demonstrează sensurile şi semnificaţiile acestei noţiuni în cadrul ştiinţelor
respective.
În domeniul dreptului, funcţiile dau expresie unei acţiuni orientate spre îndeplinirea
rolului dreptului. Termenul ,,funcţie” vine de la cuvântul latinesc ,,fonctio” care înseamnă
,,muncă”, ,,deprindere”, ,,îndeplinire”. La acest termen se apelează tot mai des în ultimul timp,
deoarece este imposibil a se caracteriza vreun fenomen social la justa lui valoare, dacă nu se
înţelege cum fenomenul respectiv activează, funcţionează. Dreptul are ca scop disciplinizarea
societăţii umane acest scop fiind slujit de o serie de funcţii
Problema funcţiilor dreptului este o problemă apărută relativ recent. Ani în şir
problemei nu i-a fost acordată atenţia respectivă, considerându-se că dreptului îi revin aceleaşi
funcţii ca şi statului. O asemenea interpretare însă nu a fost privită cu succes. Deşi statul şi
dreptul sunt indisolubil legate între ele, aceasta însă nu înseamnă că ceea ce-i caracteristic
statului în mod automat poate fi atribuit dreptului şi viceversa. Fiecăreia dintre ele îi sunt
specifice anumite caracteristici şi trăsături.
Dreptul are ca scop disciplinizarea societăţii umane. Acest scop este slujit de o serie de
funcţii. Acestea sunt definite în literatura de specialitate drept direcţii(orientări) fundamentale
ale acţiunii mecanismului juridic la îndeplinirea cărora participă întregul sistem al dreptului
( ramurile, instituţiile, normele dreptului), precum şi instanţele social abilitate cu atribuţii în
domeniul realizării dreptului. Sociologul american Talcott Parsons consideră ca funcţie
primară a sistemului juridic funcţia integrativă, dreptul având rolul de a "calma" elementele
potenţiale de conflict şi de a "unge" mecanismul social.

4
 Premisele înfăţişate de Talcott Parsons ca obiective, dar şi ca funcţiuni ale sistemului
juridic sunt:
a) fundamentul legitim al sistemului normativ;
b) modul de interpretare a normelor dreptului;
c) sancţiunile ce se aplică în cazul încălcării acestora;
d) jurisdicţia.
După Karl Llewellyn, funcţiile dreptului sunt:
a) compoziţia conflictelor;
b) regularizarea comportamentelor;
c) organizarea şi legitimarea puterii sociale;
d) structurarea condiţiilor de viaţă ale societăţii;
e) administrarea justiţiei.
Punctul de vedere a lui Lawrence M. Friedman în această materie pune în evidenţă
faptul că în această opinie se relevă interacţiunea dintre sistemul juridic şi contextul social care
este condiţionată şi dirijată de cultura juridică, dreptul nefiind însă o entitate independentă şi
autonomă ci este sensibil la presiuni externe, reflectând dorinţele şi puterea forţelor sociale
care primează. Funcţiile sistemului juridic după Lawrence Friedman fiind:
a) atenuarea conflictelor;
b) soluţionarea controverselor;
c) controlul social;
d) ingineria socială;
e) shimbarea comportamentelor.
În concepţia profesorului Nicolae Popa, dreptul îndeplineşte:
a) funcţia de instituţionalizare sau formalizare juridică a organizării social-politice;
b) funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii;
c) funcţia de conducere a societăţii;
d) funcţia normativă.
La cele de mai sus, se adaugă şi funcţia educativă şi informativă pentru a evidenţia funcţiile
dreptului în toată complexitatea sa, ca sistem juridic.
Funcția de instituționalizare juridică a organizării social-politice

5
 Dreptul este creat de către stat, el nu a existat înaintea apariției statului. Dar, statul
creează dreptul și în același timp, folosindu-se de normele de drept, este în măsură să creeze
anumite structuri, anumite organe ale statului, stabilindu-le modul de funcționare, raporturile
dintre ele, limitele de competență aplicabile fiecărui organism.
Fără drept, statul nu ar putea rezolva nimic, i-ar lipsi forța organizată de impunere a
propriei voințe. Deci, cu ajutorul dreptului, a normelor juridice, sunt create și organizate
instituțiile fundamentale ale statului, se realizează legătura indisolubila între drept și stat și
importantă fiecăruia pentru celălalt.
Funcțiile dreptului, după cele prezentate mai sus, reprezintă factorii care determină
opțiunea Statului în reglementarea relațiilor din cadrul societății, acele direcții spre care tinde
reglementarea raporturilor sociale, finalitatea acestui demers juridic. Funcțiile dreptului pot fi
diminuate sau extinse în anumite perioade istorice, în raport cu o serie de factori interni sau
externi. Astfel, în societățile în care nivelul de civilizație, conștiință juridică, atașamentul
cetățenilor la ideile de dreptate și justiție sunt puternice, funcțiile dreptului cunosc o diminuare
față de alte societăți în care majoritatea covârșitoare a raporturilor sociale sunt convertite în
raporturi juridice, ceea ce de multe ori duce la instituirea unor măsuri de restrângere a
drepturilor și libertăților individuale, de creștere a forței de implicare a statului și, bineînțeles,
a forței coercitive.
Funcția de conservare, apărare și garantare a valorilor fundamentale ale societății se
referă la faptul că ocrotind și garantând ordinea constituțională , proprietatea, statutul și rolul
individului , dreptul apare că un factor implicat în procesul dezvoltării sociale. Fiind un
instrument al controlului social, dreptul previne dezorganizarea, asigură coeziunea interioară a
colectivităților prin programarea și tipizarea unor conduite socialmente utile. La fel dreptul
este important și prin faptul că definește cadrul general de desfășurare a proceselor sociale și
sancționează conduitele deviante. Deci putem conchide că statul prin intermediul dreptului
apără colectivitatea umană, precum şi pe fiecare membru al colectivității, asigură buna
funcționare a colectivității, neadmițând conflictele în societate.
Funcția de conducere a societății
Dreptul este cel mai important instrument de realizare a conducerii sociale, a
scopurilor social-politice pe care societatea și le propune. Reglementind cu ajutorul normelor
juridice cele mai importante domenii de activitate socială, în drept își găsesc expresie

6
scopurile pe care societatea și le propune la acea sau altă etapă, problemele cu care ea se
confruntă.
Actul normativ juridic este un act de conducere socială. În forma ei cea mai
generală, legea este formă universală de exprimare a dezideratelor sociale majore. Îmbrăţişând
domeniul organizării sociale, dreptul se circumscrie domeniului de practică socială din două
considerente și anume:
a) mobilurile care pun în mișcare activitatea legiuitorului sunt esențialmente legate
de nevoile reale ale societății, de practica raporturilor inter-umane
b)ca efect al aplicării normei de drept se produce o modificare a realității sociale
prin aceea că dreptul oferă o formă specifică de manifestare a raporturilor sociale-
forma raporturilor juridice ,dreptul reprezentând deci, o tentativă de regularizare a
raporturilor inter și intra sociale.
Funcția normativă
Dreptul urmărește să normeze, să regleze acțiunile indivizilor față de o conduită
prototip, o conduită ce rezultă din nevoile societății, așa cum este conceput acest
comandament al nevoilor societății, și cum este văzut și hotărât de către autoritățile statului cu
competență în domeniu. Este unanim recunoscut că de la începutul organizării sociale, chiar
primitive, oamenii și-au constituit reguli de conduită ce au dat vigoare și continuitate
colectivității. Odată cu apariția statului și a dreptului, una din cerințele sociale, și anume
reglementarea juridică în raporturi sociale s-a realizat cu ajutorul normelor juridice.
Raporturile sociale nu trebuie să se desfășoare anarhic, pentru că astfel ele dăunează
celorlalți membri ai societății și trebuie să se desfășoare ordonat, și această ordonare se
realizează cu ajutorul normelor de drept. Altfel, nu ar avea nici un sens dacă nu ar stabili
norme și reguli de comportament, obligatorii. Prin aceasta, dreptul reprezintă și un mijloc de
organizare și de conducere a societății, ce se constituie într-o funcție distinctă., este un factor
de programare a libertății de acțiune a omului.
Funcția informativă
Reflectând realitatea, în normele juridice se acumulează cunoștințe despre viața
multilaterală a societății și despre problemele stringente ale ei. Dreptul răspunzând
imerativităţii de a corespunde realității orânduirii sociale, concentrează în sine schimbările ce
au loc în societate. Generalizînd normele juridice în vigoare putem face concluzii pentru a

7
aprecia principiile orânduirii sociale și de stat, structură politică a societăți, caracterul relațiilor
economice, nivelul de democratizare al societății etc,.
Deci din conținutul prescripțiilor normative ale dreptului la un anumit moment se poate
culege o informație amplă despre societatea respectivă la acea sau altă etapă de dezvoltare.
Funcția educativă
Adoptând norme juridice , statul asigură cadrul organizatoric necesar activității
spirituale și pune la dispoziția oamenilor o serie de mijloace culturale și spirituale prin
intermediul cărora să se realizezeze educația populației. Deoarece maturizarea personalității,
formarea poziției aciva de viață sunt inseparabile de asimilarea profundă a legilor de către
fiecare cetățean , în mod deosebit de tineri. Creșterea nivelului de cultură juridică, instruirea
generației în spiritul respectului față de legi au la oră actuală o semnificație deosebită.
Dreptul, prin normele sale ocrotește valorile spirituale și culturale care sunt legate
nemijlocit de funcționarea mecanismului social. El stabilește normele conviețuirii sociale,
orientându-i pe oameni ca aceste norme să devină dominante. Chiar și în cazul aplicării
sancțiunilor, scopul urmărit este de a preveni în viitor abateri de la normele juridice,de a educa
și reeduca persoanele pentru reintegrarea lor eficientă în societate.

BIBLIOGRAFIE:

1..Barac, Lidia, Elemente de teoria dreptului, Ediţia 2, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2009;

2.Craiovan, I., Tratat de teoria generală a dreptului, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2009

3. Dogaru, I., Elemente de teoria generală a dreptului, Editura Oltenia, Craiova, 1994