TEMA 5.

REGIMUL JURIDIC AL PATRIMONIULUI ÎNTREPRINDERII

5.1. Noţiunea de patrimoniu. Bunurile şi clasificarea lor

5.2. Capitalul social. Capitalul de rezervă şi funcţiile lui

5.1. Noţiunea de patrimoniu. Bunurile şi clasificarea lor

Prin patrimoniu se înţelege ansamblul de drepturi şi obligaţii cu caracter economic

destinat pentru satisfacerea nevoilor şi sarcinilor întreprinderii. Patrimoniul reprezintă suportul
material al societăţii prin aceea că mijloacele materiale şi băneşti ce-l compun dau posibilitatea
acesteia să participe la circuitul economic, să încheie raportul juridic în strînsă legătură cu
obiectul şi scopul său. Patrimoniuinclude toate bunurile care aparţin întreprinderii cu drept de
proprietate.
Conformart. 285 CC, bunuri sînt toate lucrurile susceptibile aproprierii individuale sau
colective şi drepturile patrimoniale asupra lor.Punctul 2 al aceluiaşi articolprevede călucruri sînt
obiectele corporale în raport cu care pot exista drepturi şi obligaţii civile.
În legislaţia civila există o multitudine de criterii de clasificare a bunurilor,dar pentru
dreptul comercial, o importanţă deosebită are clasificarea bunurilor după modul de percepere,
după natura juridică şi după criteriul financiar -economic.
1. După modul lor de percepere:
- bunuri corporale: sînt acele bunuri care au o existenţă materială, fiind perceptibile simţurilor
omului;
- bunuri incorporale: sînt bunuri a căror existenţă este abstractă, ideală. Astfel de bunuri sînt
considerate drepturi patrimoniale: dreptul antreprenorului asupra denumirii de firmă; asupra
mărcii de producţie sau de serviciu, dreptul de autor etc.
2. După natura juridică:
- bunurile imobile: sînt considerate bunurile care prin natura lor, au o aşezare fixă şi care nu
pot fi mutate din loc în loc, fără a-şi pierde valoarea lor economică. Rămîn bunuri imobile
materiale separate în mod provizoriu de un teren, pentru a fi reîntrebuinţate, atît timp cît sînt
păstrate în aceeaşi formă, precum şi părţile integrate ale unui bun imobil care sînt detaşate
reamplasării. Materialele aduse pentru a fi întrebuinţate în locul celor vechi devin bunuri
imobile.
- bunuri mobile sînt considerate bunurile care se pot mişca dint-un loc în altul, fie prin forţă
proprie, fie cu ajutorul energiei străine.
3. După criteriul financiar- economic:
După acest criteriu masa de bunuri se împarte astfel:
- mijloace economice;
- surse economice.
Mijloacele economice sînt formate din totalitatea activelor materiale şi băneşti ce servesc la
desfăşurarea activităţii de antreprenoriat. Activele întreprinderii la rîndul lor se împart astfel:
 active fixe: sînt bunurile materiale care iau parte la mai multe cicluri de producţie,
consumîndu-se treptat şi transferîndu-şi valoarea asupra uzărilor lor (clădirile, maşinele,
instalaţile etc.);
 active circulante: sînt bunuri materiale care se consumă integral în fiecare ciclu de
producţie, îşi schimbă forma materială şi trec succesiv prin fazele de aprovizionare a
producţiei, desfacere (materiile prime, combustibilul).
Sursele mijloacelor economice reprezintă locul de provenienţă al acestora sau modul de
dobîndire. Ele se clasifică astfel:
 capital propriu;
 capital asimilat (atras).
Capitalul propriuprovine din fondurile băneşti ale întreprinderii, adică din capitalul social,
din capitalul de rezervă, din alte fonduri ale ei.
Capitalul atras reprezintă datoriile creditorilor faţă de întreprinderi.
Din punct de vedere al mijloacelor materiale, patrimoniul întreprinderii se împarte astfel:
 activ – în activul întreprinderii se includ toate bunurile pe care le are întreprinderea,
sumele băneşti şi valoarea creanţelor;
 pasiv – în pasiv se includ toate datoriile întreprinderii.
Bunurile corporale şi cele incorporale, fie că sînt transmise de către fondatori ca aport la
capitalul social al întreprinderii, fie că au fost dobîndite de întreprinderi ulterior, intră în
componenţa patrimoniului.
Bunurile incorporale sînt considerate: dreptul asupra denumirii de firmă, dreptul asupra
emblemei, dreptul de autor, clientela, vadul comercial etc. Această categorie de bunuri are o
reglementare specifică, deoarece succesul sau insuccesul unui agent economic depinde foarte
mult de ele. Aceste drepturi, denumite şi drepturi private, conferă comerciantului dreptul
exclusiv de a le exploata în folosul său, în condiţiile stabilite de lege. Aceste drepturi au valoare
economică şi sînt ocrotite de lege.
Firma sau numele comercial reprezintă un element de individualizare a comerciantului în
cîmpul activităţii comerciale. Ea constă în numele, sau după caz, denumirea sub care un
comerciant este înregistrat la CÎS, îşi exercită comerţul şi sub care semnează. Firmele vor fi
scrise în primul rînd în limba română. Firma unui comerciant – persoană fizică se compune din
numele comerciantului şi iniţiala prenumelui sau numele şi prenumele scrise în întregime.
Legea interzice adăugarea altor elemente care ar putea induce în eroare asupra naturii sau
întinderii comerţului ori situaţiei comerciantului. Se pot face menţiuni care să arate mai precis
persoana comerciantului sau felul comerţului său. Firma unei societăţi în nume colectiv se
compune din numele cel puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea “societate în nume colectiv”
scrisă în întregime.Firma unei societăţi în comandită trebuie să cuprindă numele a cel puţin
unuia dintre asociaţii comanditaţi cu menţiunea “societate în comandită” scrisă în întregime. În
scopul protejării terţilor, legea prevede că dacă numele unei persoane străine de societate
figurează, cu consimţământul său, în firma unei societăţi în nume colectiv sau în comandită
simplă, aceasta devine răspunzătoare nelimitat şi solidar de toate obligaţiile societăţii. Firma
unei societăţi pe acţiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma
altor societăţi şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime S.A. în întregime sau prescurtat
S.A.Firma unei S.R.L. se compune dintr-o denumire proprie individualizată, însoţită de
menţiunea scrisă în întregime S.R.L. sau prescurtat.
Comerciantul,persoană fizică sau persoană juridică, este obligat a menţiona pe facturi,
scrisori, oferte, comenzi, tarife, prospecte şi orice alte documente întrebuinţate în comerţ. Firma
trebuie să se caracterizeze prin noutate. În acest sens, legislaţia prevede că orice firmă nouă
trebuie să se deosebească de cele existente şi nici o firmă nu va putea cuprinde o denumire
întrebuinţată de comercianţii din sectorul public. Se refuză înscrierea unei firme care, fără a
introduce elemente de deosebire, poate produce confuzie cu alte firme înregistrate. Cînd o firmă
este asemănătoare cu altă firmă deja înmatriculată, trebuie să se adauge o menţiune care s-o
deosebească de aceasta. Prin înregistrarea unei firme, comerciantul dobîndeşte dreptul de
folosinţă exclusivă asupra ei. În exercitarea comerţului, firma devine un element de atragere a
clientelei. Sub acest aspect, firma dobîndeşte o valoare economică, ea conferă un drept
patrimonial. Asupra firmei, comerciantul dobîndeşte un drept de proprietate incorporală,
care poate fi transmis (în condiţiile legii) odată cu fondul de comerţ. Folosirea unei firme care
ar avea drept consecinţă producerea unei confuzii cu firma folosită legitim de alt comerciant
constituie obiectul infracţiunii de concurenţă neloială şi se sancţionează în condiţiile legii
privind combaterea concurenţei neloiale.
Emblema comercială.Ca şi firma, emblema este un atribut de identificare în activitatea
comercială. Emblemaeste semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de
acelaşi gen.Emblemele vor fi scrise în primul rînd în limba română. Consacrarea emblemei, ca
element distinct al fondului de comerţ, a fost impusă de necesităţile practicii comerciale,
întrucît numele comercial s-a dovedit insuficient pentru a realiza, pe de o parte, atragerea
clientelei şi pentru a da satisfacţie, pe de altă parte, cerinţei de originalitate, de individualizare.
Spre deosebire de firmă, care este un element obligatoriu pentru individualizarea
comerciantului, emblema are un caracter facultativ. Conţinutul emblemei este un semnsau o
denumire.Emblema trebuie să fie un semn distinctiv mai sugestiv decît firma, deoarece numai
astfel va fi apt să atragă clientela. Emblema va putea fi folosită de comerciant pe panouri de
reclamă oriunde ar fi aşezate, pe facturi, scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afişe,
publicaţii, cu condiţia să fie însoţită în mod vizibil de firma comerciantului. Emblema poate fi
înstrăinată, spre deosebire de firmă, şi separat, nu numai odată cu fondul de comerţ.
Marca.Conform definiţiei date de Organizaţia Mondială pentru Proprietatea Industrială
(OMPI), marca este un semn care serveşte la diferenţierea produselor sau serviciilor unei
întreprinderi de cele ale altei întreprinderi.Privită din perspectiva procesului decizional,ea
permite consumatorilor să-şi orienteze alegerea uşor şi rapid spre produsele verificate, aparţinînd
antreprenorilor care şi-au cîştigat o bună reputaţie.
Prin urmare, pentru consumator, marca este:
• un instrument pentru identificarea produselor şi serviciilor. Ea concentrează un cumul
de informaţii cu privire la caracteristicile produsului. Foarte important este, în acest sens, numele
de marcă asociat cu un slogan;
• un garant al cumpărăturii , altfel spus, un garant al calităţii, un angajament personal faţă
de client al performanţelor producătorului/ prestatorului. Prin urmare, produsele de marcă, fiind
un simbol al calităţii înalte, au şi un preţ pe măsură;
• un element de poziţionare socială; un posesor de automobil „Mercedes” se poziţionează
altfel decît un posesor de „Lada”. Iar în cazul adolescenţilor, marca reprezintă nu atît o problemă
de convingere personală, cît, în special, de apartenenţă la grup. Dacă „echipa” optează pentru o
anumită marcă, atunci, toţi membrii vor deveni „fani” ai acesteia.
Marca are trei funcţii de bază:
- funcţia de identificare;
- funcţia de comunicare, precum şi una de natură juridică, respectiv:
- funcţia de protecţie.Aceasta din urmă îi asigură titularului de marcă înregistrată dreptul
exclusiv de exploatare şi, implicit, îi „pune la adăpost” atît investiţia făcută în
promovare, cît şi profiturile obţinute.Prin urmare, el are atît dreptul de folosinţă, cît şi
dreptul de interdicţie a folosirii mărcii de către alte persoane pe durata termenului de
valabilitate al acesteia.
Legislaţia prevedeînregistrarea următoarelor tipuri de mărci:
 individuale - cînd se folosesc de o singură firmă;
 colective - servesc la deosebirea produselor sau serviciilor membrilor unei asociaţii de
 produsele sau serviciile aparţinînd altor persoane;
 de certificare - indică faptul că produsele sau serviciile pentru care este utilizată sînt
certificate de titularul mărcii în ceea ce priveşte calitatea, materialul, modul de fabricaţie
a produselor sau de prestare a serviciilor.
Nu sînt puse sub protecţie şi nu pot fi înregistrate:
 mărcile lipsite de caracter distinctiv;
 mărcile compuse exclusiv din semne sau indicaţii devenite uzuale în limbajul curent sau în
practicile comerciale loiale şi constante;
 mărcile care sînt de natură să inducă publicul în eroare cu privire la originea geografică,
calitatea sau natura produsului sau serviciului;
 mărcile care conţin o indicaţie geografică sau sînt consituite dintr-o astfel de indicaţie, pentru
produse, vinuri sau produse spirtoase care nu sînt originare din teritoriul indicat, dacă
utilizarea acestei indicaţii este de natură să inducă publicul în eroare cu privire la locul
adevărat de origine;
 mărcile care sînt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
 mărcile care conţin, fără consimţămîntul titularului, imaginea sau numele patronimic al unei
persoane care se bucură de renume;
 mărcile care cuprind, fără autorizaţia organelor competente, reproduceri sau imitaţii de steme,
drapele, embleme de stat, însemne, sigilii oficiale de control şi garanţie, iniţiale sau denumiri
care aparţin organizaţiilor internaţionale interguvernamentale.
O marcă nu poate fi înregistrată şi dacă:
 este identică sau similară cu o marcă anterioară, iar produsele sau serviciile pentru care
înregistrarea mărcii a fost cerută sînt identice sau similare cu cele pentru care marca
anterioară este protejată, dacă există un risc de confuzie pentru public;
 este identică sau similară cu o marcă notorie pentru produse sau servicii identice sau
similare, pentru produse sau servicii diferite de cele pentru care o marcă este inregistrată cu
condiţia că folosirea mărcii înregistrate pentru aceste produse sau servicii să indice o
legatură între acestea şi titularul mărcii inregistrate, iar această folosire să creeze riscul
producerii de daune titularului mărcii inregistrate.
Protecţia juridică a mărcii se asigură de către Agenţia de Stat pentru Proprietatea
Intelectuală” (AGEPI), în temeiul înregistrării lor.
Clientela şi vadul comercial. Clientela este definită ca totalitatea persoanelor fizice şi
persoanelor juridice care apelează în mod obişnuit la acelaşi comerciant, adică la fondul de
comerţ al acestuia, pentru procurarea unor mărfuri şi servicii. Clientela determină, prin număr,
calitate şi frecvenţă, situaţia economică a comerciantului, succesul şi insuccesul acestuia.Fără
clientelă nu s-ar vinde şi nu s-ar mai produce.Este dificil de apreciat valoarea economică a
clientelei, deoarece, fiind o masă neorganizată, ea oricînd poate fi cucerită de un alt ofertant de
mărfuri şi servicii. Unica cerinţă legală pentru antreprenori în calea atragerii clientelei este cea de
a acţiona în limitele concurenţei licite.
Vadul comercial este considerat factorul obiectiv al clientelei; desemnează obişnuinţa
consumatorilor de a procura mereu produse şi servicii de la o anumită întreprindere.Între
clientelă şi vad există o relaţie de interdependenţă. Clientela este cauza şi efectul vadului. Există
şi concepţii care consideră că clientela şi vadul sînt elemente identice.
Dreptul de autor este un bun incorporal care poate fi inclus în patrimoniul întreprinderii.
El poate fi transmis în capitalul social sub formă de aport sau poate fi dobîndit ulterior de
întreprindere.

5. 2. Capitalul social. Capitalul de rezervă şi funcţiile lui

Capitalul social este definit ca suma tuturor aporturilor efectuate de asociaţi în vederea
constituirii şi funcţionării unei societăţi comerciale. Acesta are o dublă semnificaţie –atît juridică
cît şi contabilă.Din punct de vedere juridic, capitalul social reprezintă gajul general al
creditorilor, iar din punct de vedere contabil, acesta se distinge de activul patrimonial al
societăţii. În momentul constituirii societăţii, capitalul social este egal cu activul patrimonial,însă
pe măsură ce societatea obţine profit, activul patrimonial depăşeşte capitalul social.
Capitalul social este format din aporturile tuturor asociaţilor. Măsura în care asociaţii
contribuie la formarea capitalului social este şi măsura în care aceştia participă la împărţirea
profitului sub formă de dividende. Exemplu: dacă A deţine în urma aporturilor sale 40% din
totalul capitalului social, atunci acesta este îndreptăţit la 40% din beneficiile realizate de
societate.
Capitalul social este divizat astfel:
 acţiuni - în cazul societăţilor pe acţiuni;
 părţi sociale - în cazul societăţii cu răspundere limitată;
 părţi de interes - în cazul societăţii în nume colectiv şi societăţii în comandită.
Capitalul social se poate forma prin subscripţie instantanee, situaţie în care membrii
fondatori aportează integral la capital sumele subscrise sau prin subscripţie continuată,caz în
care completarea capitalului social se face în baza unui prospect de emisiune. Legea mai face
diferenţa dintre capitalul social subscris şi cel vărsat.Capitalul social subscris este cel la care s-
au obligat asociaţii să-l pună în comun în folosul societăţii. Cuantumul acestuia se stabileşte în
actul constitutiv al societăţii şi nu poate fi mai mic decît plafonul minim legal. De exemplu, A şi
B, asociaţi, hotărăsc înfiinţarea societăţii X pe acţiuni. În actul constitutiv convin ca să subscrie
un capital social de 100.000 lei, din care varsă efectiv în contul societăţii 40.000 lei. Suma intrată
efectiv în capitalul societăţii reprezintă un capital social vărsat, iar suma totală la care s-au
obligat asociaţii să o aducă în contul societăţii reprezintă capital social subscris.
Patrimoniul poate coincide cu capitalul social numai la constituirea întreprinderii, ulterior
valoarea patrimoniului va creşte. Legislatorul a prevăzut pentru unele tipuri de întreprinderi o
limită minimă a capitalului social. Capitalul social, odată constituit, devine fix. Modificarea
capitalului social are un caracter de excepţie şi se va face numai în baza hotărîrii fondatorului sau
a adunării generale cu cvorumul prevăzut de lege. Modificarea capitalului social poate fi
efectuată prin majorarea, reducerea, precum şi prin fuziunea a două sau mai multe întreprinderi.
Majorarea capitalului social se poate face prin reevaluarea patrimoniului întreprinderii,
prin trecerea în contul capitalului a rezervelor statutare ale societăţii, prin aducerea de noi
contribuţii băneşti sau bunuri în patrimoniul societăţii, fie de vechii asociaţi, fie de cei noi.
Reevaluarea patrimoniului va fi efectuată în cazul devalorizării monedei sau majorarea
preţurilor. Capitalul social poate fi majorat cu valoarea capitalului de rezervă. Conform
legislaţiei în vigoare,întreprinderile sînt obligate să-şi formeze un fond de rezervă.
Astfel,capitalul de rezervă al SRL şi SA va constitui nu mai puţin de 10% din valoarea
capitalului social. Contribuţiile suplimentare sînt necesare atunci cînd capitalul social existent se
dovideşte a fi insuficient faţă de volumul afacerilor în care întreprinderea este implicată.
Reducerea capitalului social se efectuează de asemenea prin hotărîrea adunării generale,
şi numai în condiţiile legii, prin a nu micşora masa bunurilor fără ca creditorii să ia cunoştinţă de
aceasta.De aceea, hotărîrea de reducere a capitalului social va fi mai întîi publicatăînMO al RM
şi dacă nici unul din creditorii societăţii nu se va opune,capitalul va putea fi micşorat. O altă cale
de reducere a capitalului social este cînd patrimoniul societăţii se devalorizează din cauza uzurii
morale sau fizice a bunurilor. În acest caz, valoarea nominală a cotelor-părţi ori a acţiunilor
scade fără a restitui asociaţilor o parte din aportul adus.O altă cale de reducere este cînd
asociaţilor li se restituie o parte din aportul adus. Este necesar a indica faptul că în întreprinderile
colective, aportul transmis în proprietatea întreprinderilor nu poate fi cerut înapoi de către
fondator atîta timp cît ea funcţionează. Fondatorul poate dispune de certificatul cotei de
participare sau de acţiunile ce-i aparţin.

Literatura recomandată

1. N. Roşca, S. Baieş, Dreptul afacerilor, ediţia a III–a. – Chişinău, Cartier, 2011.

2. Stanciu D. Cărpenaru, Drept comercial român. – Bucureşti, ALL/Educaţional, 1998.
3. N. Roşca, S. Baieş, Dreptul afacerilor. – Chişinău, Cartier, 1997.
4. S. Baieş. N. Roşca, Drept civil (scheme). – Chişinău, Tipografia centrală, 2001.
5. Romul Petru Vonicu, Drept comercial, vol 1. – Bucureşti, Victor, 1997.
6. Romul Petru Vonicu, Drept comercial, Partea generală. – Bucureşti, ed. Lumina Lex,
2000.
7. C. Acostioaie, Drept comercial, Note de curs. – Iaşi, ed. Fundaţiei “Chemarea”, 1999.
Acte normative:1, 2, 3, 6, 10, 11, 13, 17, 18, 23, 31.