TEORIA GENERALA A DREPTULUI

RAPORTUL JURIDIC
 I. PREMISELE RAPORTULUI JURIDIC

Pentru ca un raport juridic sa poata aparea si desfasura este nevoie de existenta unor
conditii prealabile care trebuie indeplinite. Aceste premise sunt: norma juridica, subiectele de
drept si faptele juridice. Primele doua premise sunt premise generale sau abstracte, in timp ce
faptul juridic este premisa speciala sau concreta.
Normele de drept definesc domeniul comportarii posibile sau datorate, in cadrul unor
raporturi sociale asupra carora statul are interesul sa actioneze intr-un anumit fel. Ele reprezinta
premisa fundamentala a nasterii unui raport juridic. Intr-adevar, fara norma de drept nu putem
vorbi de raport juridic, norma de drept definind capacitatea subiectelor de drept si stabilind, de
asemenea, categoriile de fapte juridice, ca si efectele lor. Norma juridica este o premisa esentiala,
primordiala a unui raport juridic. Aceste norme juridice au misiunea nu numai de a stabili
desfasurarea unor relatii sociale, conduita oamenilor intr-o anumita societate, ci, ele pot avea si
un rol prohibitiv, care sa interzica oamenilor a face ceva anume, a se abtine de la o anumita
conduita, altminteri se incalca ordinea de drept. Se spune despre aceste norme juridice ca practic,
ele nu ajung decat rareori sa constituie premise ale raporturilor juridice, fiindca atata timp cat
oamenii nu le incalca, atat timp cat oamenii se abtin de la o actiune peste limitele legii, inseamna
ca raportul social nu se realizeaza sub incidenta normei juridice, deci norma juridica nu s-a
aplicat unei situatii date.
Subiectele raportului juridic. Daca raportul juridic este un raport social, in primul rand el
este in consecinta, un raport intre oameni. Deci, subiecte ale raporturilor juridice sunt numai
oamenii, fie ei ca se manifesta ca persoane fizice, inzestrate cu capacitate juridica, fie ca se
manifesta ca reprezentanti ai persoanelor juridice. Nu se poate naste un raport intre oameni si
bunuri, ci numai intre oameni, dar uneori, si cu privire la bunuri.
Faptele juridice. Normele juridice au caracter general, deci ele au in vedere situatii
ipotetice. Simpla existenta a normelor juridice nu creeaza raporturi juridice. Nici simpla existenta
a oamenilor si a normelor juridice, de asemenea nu creeaza raporturi juridice. Este necesar ca sa
existe si anumite manifestari ale oamenilor, anumite fapte pe care norma juridica le-a anticipat,
le-a avut in vedere ipotetic, este nevoie de o actiune a omului pentru ca in acest fel sa se creeze
relatia sociala si, sub imperiul normei juridice, aceasta relatie sa se transforme in raport juridic.
Tinand cont de premisele raportului juridic anterior enuntate, se poate spune ca prin
raport juridic definim acel raport social constituit pe baza normelor juridice in vigoare, in

1
care participantii (subiectele) apar ca titulari de drepturi si obligatii reciproce, drepturi ce pot
fi realizate la nevoie, cu ajutorul autoritatilor statului.

I. TRASATURILE RAPORTULUI JURIDIC

In lucrarile de specialitate, raportul juridic este definit ca o relatie sociala, ideologica, o

relatie individualizata, reglementata de norma de drept, aparata de stat si caracterizata prin
existenta drepturilor si a obligatiilor juridice. Ceea ce separa raportul juridic de toate celelalte
raporturi sociale il constituie faptul ca aceasta legatura sociala este reglementata de o norma
specifica, norma de drept, si este susceptibila a fi aparata pe cale statala, prin constrangere.
Fata de aceste imprejurari, putem defini raportul juridic ca acea legatura sociala,
reglementata de norma juridica, continand un sistem de interactiune reciproca intre
participanti determinati, legatura ce este susceptibila a fi aparata pe calea coercitiunii statale.
Studiul raporturilor juridice (constitutionale, civile, de munca, administrative etc.) trebuie
sa tina cont de existenta unor trasaturi generale ale raporturilor de drept, sa le foloseasca ca
puncte de plecare. Este evident ca pe baza acestor caracteristici generale, apar apoi, in functie de
fiecare raport juridic concret, dintr-o ramura sau alta a dreptului, trasturi specifice, note
particulare dintr-un domeniu sau altul.

A. Raportul juridic este un raport social

Raportul juridic se stabileste intotdeauna intre oameni, fie intre parteneri persoane fizice,
fie intre acestea si organele statului, sau intre organele statului. Ca raport social, raportul juridic
se alatura (coexista) cu ansamblul raporturilor social-economice, politice etc. Sublinierea
raportului social al raportului juridic este necesara, data fiind tendinta, prezenta uneori in
literatura juridica mai veche, in conformitate cu care raportul juridic este conceput ca un raport
intre oameni si bunuri. Aceasta tendinta, este prezzenta in principal, in dreptul privat traditional,
cu privire la modul de definire a proprietatii.

B. Raportul juridic este un raport de suprastructura

Intrand in compozitia suprastructurii juridice, raporturile de drept suporta influenta
tuturor raporturilor sociale (materiale si ideologice). Totodata, ca raporturi de suprastructura,
raporturile juridice se pot manifesta intr-un grad de interdependenta relativa fata de raporturile
materiale, putand fiinta si ca o creatie a normei de drept. De asemenea, raportul juridic ne apare

2
in multe cazuri ca o forma a raporturilor materiale; in individualitatea sa, el se prezinta totdeauna
insa ca o unitate a unui continut specific si a unei forme caracteristice.

C. Raportul juridic este un raport volitional

Fiind un raport intre oameni, raportul juridic este un raport de vointa. Analiza
caracterului volitional al caracterului juridic a permis doctrinei juridice sa releve aspecte deosebit
de interesante. S-a subliniat, astfel, faptul ca raportul juridic nu este un simplu raport intre doi
sau mai multi participanti in viata sociala. Singura, vointa subiectilor este insuficienta; este
nevoie ca aceasta vointa sa se exprime in conformitate cu vointa de stat. In acest cadru se releva
din nou legatura organica existenta intre norma juridica si raportul juridic. In lipsa normei
juridice, care garanteaza statal, realizeaza raportul juridic, in conformitate cu dispozitita
cuprinsa in continutul sau, raportul social nu devine juridic.
Ca raport cu caracter volitional, raportul juridic este terenul pe care se intalnesc doua
vointe: vointa statala, exprimata in norma de drept, care consacra drepturile si obligatiile
participantilor si vointa subiectelor. In acest sens, se vorbeste despre dublul caracter volitional al
raportului juridic. Intalnirea celor doua vointe ia aspectul unei colaborari, al unei desfasurari
armonioase, in marea majoritate a cazurilor. Ea poate aparea insa, si ca o confruntate de vointe,
in conditiile in care subiectii nu-si subordoneaza vointa si actiunile individuale fata de conduita
prescrisa in continutul perceptiv al normelor de drept. In acest sens, literatura juridica clasifica
raporturile juridice in: raporturi prin care se realizeaza dispozitia normelor juridice si raporturi
prin care se realizeaza sanctiunea normelor juridice. Corelatia dintre vointa generala si cea
individuala, in stabilirea drepturilor si a obligatiilor reciproce ale subiectilor, prezinta nuanate
diferite in raport cu ramura de drept.

D. Raportul juridic este un raport valoric

Raporturile juridice isi gasesc concretizarea in valorile esentiale ale societatii. Ca produs
al gandirii si al practicii comune a oamenilor, aceste valori sunt sanctionate si li se acorda putere
normativa de catre constiinta sociala, prin intermediul statului si a normelor institutite de acestea.
Pe calea normativitatii juridice statul incurajeaza, promoveaza si apara aceste valori. Valorile se
afirma si traiesc nu in afara societatii, ci dimpotriva, in dinamismul circulatiei lor in societate.
Desfasurarea vietii de relatiune, in conformitate cu normele de drept (ordinea de drept) constituie
un mijloc important de realizare a acestor valori.
3
 Valorile juridice sunt considerate de Mircea Djuvara cadrul necesar in care se agita toata
viata sociala; ele se afla in varful ierarhiei relatiilor sociale: “Valorile juridice se infatiseaza
dintr-un punct de vedere ca realitati si valori sociale, obiect de studiu pentru sociologie, fiind
valorile sociale supreme; dar din alt punct de vedere, ele constitutie un domeniu rational de
cercetare stiintifica speciala, acela al dreptului”.

E. Raportul juridic este o categorie istorica

In orice societate existenta unei vaste retele de raporturi juridice are la baza un tip aparte
de relatii sociale. Tipul raporturilor juridice, in decursul istoriei, variaza, se schimba si se
dezvolta, in directa legatura cu evolutia generala a societatii, cu caracteristicile legaturilor pe
planul productiei si al schimbului de activitati.

II. PARTILE RAPORTULUI JURIDIC

1. Subiectele raportului juridic

Examinarea caracterului social al raportului juridic a permis concluzia ca este ca este
imposibil sa se izoleze faptele juridice de celelalte fapte sociale, ca intotdeauna intelegerea
exacta a raportului juridic se va putea face doar prin raportarea sa la viata sociala, la
interactiunea oamenilor, intr-un context social dat.
Subiecte ale raportului juridic nu pot fi decat oamenii – fie individual, fie grupati in
forme organizate. Statul recunoaste oamenilor o atare calitate ai apara, la zac de nevoie prin
constrangere, realizarea prerogativelor specifice ale titularilor drepturilor in cadrul variatelor
raporturi juridice. In societatea moderna, calitatea de subiect de drept este recunoscuta oricarei
persoane fizice, fara discriminari, ingradirile capacitatii juridice fiind permise cu caracter
exceptional si respectiv, numai ca masura de protectie a persoanei fizice.
Asadar, subiectele raporturilor juridice se clasifica in: subiecte individuale – persoana, ca
subiect – si subiecte colective. Aceasta clasificare tine cont de faptul ca activitatea umana se
poate desfasura in forma unor actiuni individuale sau colective. Subiectele colective isi afla
fundamentul in existenta reala a formei colective de activitate.
1.1. Persoana – subiect de drept. Persoana – cetatenii, strainii, apatrizii – apare in
raportul juridic ca persoana de raza de participare cea mai larga. Cetatenii statului, in principiu,
pot sa participe la toate raporturile juridice, bucurandu-se in acest sens de capacitatea juridica

4
generala1. Cetatenii pot intra in raporturi de drept atat intre ei, cat si cu statul, cu organele
statului, cu organizatiile economice, cat si cu organizatiile nestatale. Participarea persoanei in
raporturile juridice poarta amprenta atat a sistemului de drept, in ansamblul sau, cat si amprenta
specifica a ramurii de drept. Cuvantul “persoana” inseamna “subiect de drept, o fiinta capabila de
a avea drepturi subiective apartinandu-i” – L. Mischoud.
1.2. Subiectele colective – ca subiecte de drept.
a) Statul – subiect de drept. Statul participa in calitate de subiect de drept atat in raporturi
juridice interne, cat si raporturi juridice de drept international. In dreptul intern, statul apare ca
subiect de drept, mai intai, in raporturile de drept constitutional (spre exemplu in raporturile de
cetatenie).
b) Autoritatile publice – subiecte de drept. In procesul de realizare a dreptului, participarea
autoritatilor – organele puterii legislative, organele adminsitratiei, organele justitiei – se
realizeaza in raport de competenta rezervata prin Constitutie si legile de organizare si functionare
fiecarei categorii de organe, precum si fiecarui organ in parte. Ca subiecte de drept, autoritatile
publice indeplinesc cel putin trei categorii de competente: exercitarea conducerii de stat in
diverse domenii, solutionarea problemelor privind temeinicia legala a pretentiilor unor subiecte
de drept fata de altele si asigurarea constrangerii de stat in cazurile necesare, restabilirea ordinii
de drept incalcate, recuperarea prejudiciilor. Analizand participarea autoritatilor la raporturile
juridice, se poate retine ca specific acestei participari este faptul ca drepturile lor, fata de celelalte
subiecte, constituie, in acelasi timp, si obligatiile lor.
c) Persoanele juridice – subiecte de drept. Elementele constitutive ale personalitatii juridice
sunt : organizarea de sine statatoare, patrimoniu propriu, afectat realizarii unui scop, in acord cu
interesul general. Persoanele juridice sunt subiecte distincte in raporturile juridice de drept civil
sau in cele de drept comercial. Persoana juridica reprezinta un subiect de drept cu o larga arie de
raspundere in circuitul juridic. Mai mult decat atat, conceptul personalitatii juridice corespunde
unor realitati social-economice, raspunde unor cerinte practice de mare actualitate si, pentru
aceasta, el este temeinic conturat, atat in planul teoriei juridice, cat si in planul tehnicii
legislative.

2. Continutul raportului juridic

Continutul raportului juridic este format din ansamblul drepturilor si al obligatiilor
subiectelor intr-un raport juridic determinat, drepturi si obligatii prevazute de norma juridica. In

1
Prin capacitate juridical se intelege aptitudinea generala si abstracta a persoanei de a avea drepturi si obligatii in
cadrul raportului juridic.
5
continutul raportului juridic se reflecta legatura indisolubila dintre norma agendi – regula de
drept ce determina conduita posibila si datorata – si facultas agendi – dreptul unui participant la
raportul juridic.
Subiectele raportului juridic apar intotdeauna ca titulari de drepturi si obligatii si se
comporta potrivit cu pozitia specifica fiecaruia – de titular al dreptului sau al obligatiei.
Drepturile si obligatiile subiectelor in raporturi juridice sunt fenomene juridice de cea mai mare
importanta, iar corecta explicare a manifestarii lor conditioneaza o buna intelegere a continutului
raportului de drept.
Dreptul subiectiv (numit si indrituire) este facultatea juridica individuala a unei
persoane sau a unei organizatii intr-un raport juridic determinat. El poartaa denumirea de
subiectiv pentru a-l deosebi de dreptul pozitiv (sau obiectiv), adica de ansamblul drepturilor si al
obligatiilor cuprinse in normele de drept. In teoria dreptului este de acum traditionala clasificarea
drepturilor subiective in drepturi absolute si drepturi relative, in raport cu modul de determinare
a subiectilor obligati sa respecte dreptul subiectiv. Este absolut dreptul subiectiv opozabil erga
omnes, care trebuie deci sa fie respectat de toti ceilalti. Este un drept subiectiv general, in sensul
ca sfera persoanelor obligate a-l respecta este nedeterminata. Dreptul subiectiv este opozabil
tuturor celorlalti in toata plenitudinea sa, ca un tot. Printre drepturile absolute se pot aminti:
dreptul la viata, dreptul la sanatate si integritate corporala, dreptul de proprietate, dreptul la
onoare si demnitate etc. Spre deosebire de drepturile subiective absolute, cele relative se
caracterizeaza prin aceea ca subiectul obligat este determinat (nominalizat) dintru inceput in
raportul juridic.
Dupa continutul lor, drepturile subiective se pot clasifica in drepturi patrimoniale(dreptul
de proprietate, dreptul cumparatorului unui bun de a cere bunul cumparat de la vanzator etc.) si
drepturi nepatrimoniale (dreptul la nume, la domiciliu, la viata, la onoare si demnitate etc.)
Obligatia juridica - indatorirea – reprezinta masura dreptului subiectiv; ea incumba
subiectului tinut sa indestuleze dreptul subiectiv.
Legatura dreptului subiectiv cu obligatia juridica tine alaturi, intr-o unitate dialectica, pe
participantii la raportul juridic, pe tot parcursul desfasurarii sale. Dreptul subiectiv si obligatia
juridica apar, astfel, ca fenomene sociale, care-si conserva realitatea numai pe legatura lor
indisolubila. In realitate nu exista drept subiectiv (ca fenomen juridic) daca el, intr-un fel sau
altul, nu este legat de obligatie. Nu exista nici obligatia (ca fenomen juridic) daca nu-i
corespunde dreptul de a pretinde. Prin continutul sau (prin drepturile subiective si obligatiile
juridice corelative) raportul juridic apare ca o forma fundamentala de implementare a normei in
viata sociala.
6
 La randul lor, obligatiile pot fi de tip activ – spre exemplu obligatia de a achita pretul, de
a plati impozitul, de a intretine periodic contact cu alegatorii etc. – sau de tip pasiv – spre
exemplu obligatia de a se abtine de la savarsirea unor actiuni care ar impiedica exercitiul
proprietatii.

3. Obiectul raportului juridic

Prin obiect al raportului juridic se inteleg actiunile pe care titularul dreptului subiectiv le
intreprindere sau le solicita in procesul desfasurarii raportului juridic. Obiectul raportului juridic
il formeaza deci chiar conduita la care se refera continutul, pe care partile si-o asuma, si-o
stabilesc in cadrul unui raport juridic. Orice raport juridic presupune un obiect, care este partea
intregitoare a insusi raportului juridic, fiindca in orice raport juridic, partile isi asuma o obligatie,
spre exemplu sa dea ceva, adica sa transmita ceva, un bun, o proprietate, sa faca ceva, adica sa
construiasca, sa efectueze, sa redacteze ceva, sa presteze un serviciu, ori sa nu faca ceva ce ar
stanjeni pe celalalt subiect al raportului juridic. Practic, aceasta conduita este nelipsita in orice
raport juridic, pentru ca insasi dreptul, norma juridica, are rolul de a prescrie conduita oamenilor,
fie in sensul de a efectua ceva, deci in sens pozitiv, fie de a se abtine de la efectuarea a ceva, deci
sens negativ.

BIBLIOGRAFIE

1. Corbeanu, Ion, Teoria generala a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004

2. Popa, Nicolae; Eremia Mihail-Constantin., Cristea Simona, Teoria generala a dreptului,

Ed. All Beck, Bucuresti, 2005

3. Popescu, Sofia, Teoria generala a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2000

4. Mazilu, Dumitru, Teoria generala a dreptului, Ed. All Beck, Bucuresti, 2000