Sunteți pe pagina 1din 6

Ministerul Educaţiei şi

Cercetării Universitatea
“Lucian Blaga”
din Sibiu Facultatea de
Drept

STRUCTURA CĂRȚII FUNCIARE

Cartea funciară este un registru public din România, care cuprinde evidența juridică
integrală și exactă a imobilelor, proprietatea persoanelor fizice și juridice din aceeași
localitate. Ansamblu de documente care arată descriptiv starea fiecărui imobil si care
determină situația lui juridică. Cartea funciară dovedește existența dreptului real înscris, în
folosul persoanei care a dobândit sau constituit cu bună- credință un drept real imobiliar, cât
timp nu se dovedește contrariul. Publicitatea imobiliară se îndeplinește pe tot teritoriul țării
prin carte funciară și are ca obiect înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate și a
celorlalte drepturi reale care se transmit, se constituie, se modifică sau care, după caz, se sting
și se radiază, ca urmare a actelor și faptelor juridice referitoare la un bun imobil. În cartea
funciară se mai înscriu, sau, după caz, se radiază și alte raporturi juridice, drepturi personale,
interdicții, incapacități și litigii judiciare în legatură cu bunul imobil. 1
Orice întabulare a unui contract de vânzare-cumparare (echivalentul transcrierii în registrul
de inscriptiuni și transcriptiuni imobiliare) trebuie precedată de deschiderea cărții funciare,
indiferent dacă este apartament, casă sau teren, trebuie să dispună de o carte funciară. Aceasta
se deschide la Oficiul de Cadastru și Publicitate imobiliară, fiind reglementată de:
• Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996
• Ordinul nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi
înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară.
Conform legislației în vigoare, aceasta are următoarele scopuri:
• determinarea informaţiilor tehnice, economice şi juridice referitoare la imobile;
• asigurarea publicităţii drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor şi
faptelor juridice, precum şi a oricăror altor raporturi juridice, prin cartea funciară;
• furnizarea de date instituţiilor publice ale statului, necesare sistemului de impozitare şi
pieţei imobiliare;
• contribuie la asigurarea securităţii tranzacţiilor imobiliare şi la facilitarea creditului
ipotecar.
Există trei tipuri de carte funciară: pentru informare, in extenso și pentru autentificare.

1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Cartea_Funciar%C4%83

1 din 6
Ministerul Educaţiei şi
Cercetării Universitatea
“Lucian Blaga”
din Sibiu Facultatea de
Drept

Extrasul de carte funciară pentru informare:


Exact cum reiese și din denumire, reprezintă un document informativ. Acest extras nu
permite încheierea unui contract de vânzare-cumpărare. Orice persoană poate extrage o astfel
de carte funciară pentru un imobil, de la Centrul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Acest
document conține date despre:
• Imobil: suprafața, cotele părților comune, cotele de teren, numărul de încăperi etc.
• Proprietari: date despre proprietar, actul pe baza căruia s-a făcut înscrierea
proprietății, relațiile dintre proprietarii multipli etc.
• Sarcini: date despre procese, ipoteci, promisiuni de vânzare cumpărare
Extrasul de carte funciară in extenso aceasta include istoria imobilului, fiind practic o
copie a cărții funciare ce se află în arhiva Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În
România, există cărți funciare vechi de sute de ani, ce au devenit în zilele noastre documente
cu valoare istorică. Pentru ridicarea unui extras de carte funciară in extenso se procedează la
fel ca în situația anterioară.
Extras de carte funciară pentru autentificare acesta este necesar în momentul în care se
realizează o tranzacție imobiliară. Extrasul de carte funciară pentru autentificare poate fi
solicitat doar de către o persoană autorizată. În situația unei achiziții, aceasta se blochează
până la finalizarea tranzacției, cu scopul de a se evita eventuale fraude. 2

Deschiderea cărții funciare nu este condiționată de o vânzare, dar se realizează cel mai
adesea în această situație.
Pentru fiecare imobil se deschide o singură carte funciară. Potrivit legii cadastrului si a
publicitatii imobiliare – nr. 7/1996 republicata in 2015 cartea funciară este alcătuită din
titlu, indicând numărul ei şi numele localităţii în care este situat imobilul, precum şi din 3
părţi:
A. Partea I sau foaia de avere (A) referitoare la descrierea imobilelor + anexa I la foaia
de avere a carții funciare cuprinzând planul imobilului:
a) numărul de ordine şi cel cadastral al imobilului
b) suprafaţa imobilului, reieşită din măsurători cadastrale, destinaţia, categoriile de folosinţă
şi, după caz, construcţiile. Scoaterea definitivă şi temporară din circuitul agricol a imobilelor
situate în intravilanul aprobat potrivit legii se face prin autorizaţia de construire. Conţinutul
documentaţiilor de scoatere definitivă/temporară din circuitul agricol, precum şi schimbarea
categoriei de folosinţă a imobilelor situate în intravilan se stabilesc prin regulament aprobat
prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale, care se publică
în Monitorul Oficial al României, Partea I. Scoaterea definitivă/temporară din circuitul

2 https://www.reproinvest.ro/news/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-cartea-funciara/

2 din 6
Ministerul Educaţiei şi
Cercetării Universitatea
“Lucian Blaga”
din Sibiu Facultatea de
Drept

agricol şi schimbarea categoriei de folosinţă a imobilelor situate în extravilan se stabilesc prin


regulament aprobat prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al
directorului general al Agenţiei Naţionale, care se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I3
c) planul imobilului cu descrierea imobilului constituie anexa la partea I a cărţii funciare,
întocmită conform regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului
general al Agenţiei Naţionale, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;

B. partea a II-a, referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate şi alte drepturi


reale, care cuprinde:
a) numele proprietarului;
b) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum şi menţionarea
înscrisului pe care se întemeiază acest drept;
c) strămutările proprietăţii;
d) dreptul de administrare, dreptul de concesiune şi dreptul de folosinţă cu titlu gratuit,
corespunzătoare proprietăţii publice;
e) servituţile constituite în folosul imobilului;
f) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile
privitoare la proprietate;

3 https://www.contzilla.ro/care-este-structura-cartii-funciare/

3 din 6
Ministerul Educaţiei şi
Cercetării Universitatea
“Lucian Blaga”
din Sibiu Facultatea de
Drept

g) recepţia propunerii de dezmembrare ori de comasare şi respingerea acesteia, respingerea


cererii de recepţie şi/sau de înscriere, în cazul imobilelor cu carte funciară deschisă;
h) obligaţii de a nu face; interdicţiile de înstrăinare, grevare, închiriere, dezmembrare,
comasare, construire, demolare, restructurare şi amenajare;
i) clauza de inalienabilitate a imobilului, potrivit art. 628 alin. (2) din Codul civil care spune
că ”pentru opozabilitate, clauza de inalienabilitate trebuie să fie supusă formalităţilor de
publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul” 4 şi clauza de insesizabilitate, potrivit art. 2.329
alin. (3) din Codul civil ” pentru a fi opozabile terţilor, clauzele de insesizabilitate trebuie
înscrise în registrele de publicitate mobiliară sau, după caz, imobiliară ; 5
j) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face în titlu, în partea I sau a II-a a cărţii
funciare, cu privire la înscrierile făcute;6

C. partea a III-a, referitoare la înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de


proprietate, drepturile reale de garanţie şi sarcini, care va cuprinde:
a) dreptul de superficie, uzufruct, uz, abitaţie, servituţile în sarcina fondului aservit, ipoteca şi
privilegiile imobiliare, precum şi locaţiunea şi cesiunea de creanţă;
b) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum şi acţiunile
privitoare la drepturile reale înscrise în această parte;
c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;
d) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute în
această parte.

4https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-628-conditii-de-opozabilitate-limite-conventionale-limitele-juridice-ale-
dreptului-de-proprietate-privata

5 https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-2329-clauzele-de-insesizabilitate-dispozitii-generale

6 https://www.contzilla.ro/care-este-structura-cartii-funciare/

4 din 6
Ministerul Educaţiei şi
Cercetării Universitatea
“Lucian Blaga”
din Sibiu Facultatea de
Drept

BIBLIOGRAFIE

1. https://www.reproinvest.ro/news/tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-cartea-funciara/

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Cartea_Funciar%C4%83

3. https://www.contzilla.ro/care-este-structura-cartii-funciare/

4. https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-628-conditii-de-opozabilitate-limite-conventionale-
limitele-juridice-ale-dreptului-de-proprietate-privata

5 din 6
Ministerul Educaţiei şi
Cercetării Universitatea
“Lucian Blaga”
din Sibiu Facultatea de
Drept

5. https://legeaz.net/noul-cod-civil/art-628-conditii-de-opozabilitate-limite-conventionale-
limitele-juridice-ale-dreptului-de-proprietate-privata

STUDENT: ȘANDRU IONELA-CARMINA

GRUPA 3, DREPT ZI

DISCIPLINĂ: DREPT FUNCIAR

6 din 6

S-ar putea să vă placă și