“Dreptul este ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat, care au ca

scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din

societate, într-un climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării
drepturilor esenţiale ale omului şi justiţiei sociale”. - .Popa N. „Teoria generală a
dreptului”, Bucureşti 1996.

Originea principiilor generale ale dreptului

Principiile de drept nu pot izvorî din imaginaţie sau din pure speculaţii.
Principiile capătă o largă răspândire într-o societate, într-o anumită perioadă, încă
înainte de a exista norme juridice care să le recunoască.
Căutarea și explicarea originii principiilor dreptului a constituit o preocupare
permanentă pentru școlile și curentele de gandire juridica. Şcoala modernă a dreptului
natural a argumentat că originea, deci temeiul principiilor juridice este natura umană.
Astfel, ele sunt imuabile, valabile pentru orice timp și orice loc.
In general, se poate remarca faptul ca indiferent daca a fost vorba de orientarile
pozitiviste, jusnaturaliste sau istorice, justificarea fundamentului dreptului, a
principiilor sale generale, călăuzitoare, s-a facut plecandu-se de la considerarea
dreptului ca instrument al asigurarii libertatii si egalitatii oamenilor in raporturile
dintre ei sau in raporturile lor cu statul, independent de variațiile istorice in care s-au
configurat instrumentele juridice de garantare si realizare practica a libertatii si
egalitatii.
Principiile generale de drept sunt prescriptiile fundametale care canalizează
crearea dreptului si aplicarea sa. Ele sunt străbătute de o dubla dialectică – externa si
interna. Dialectica externa priveste dependenta principiilor de ansamblul conditiilor
sociale, de structura societatii in ansamblu. O privire generala asupra evolutiei
sistemelor de drept si a principiilor conducatoare ne indica faptul ca ritmul
transformarii acestora este, in general lent. Dialectica interna a principiilor dreptului
priveste ansamblul legaturilor interne caracterstice sistemului juridic, interferentele
partilor sale componente
Notiunea si delimitarea principiilor dreptului
Principiile dreptului sunt acele idei fundamentale, directoare, care orientează
elaborarea şi aplicarea normelor juridice într-o ramură de drept sau la nivelul
întregului sistem de drept. Ele au forţa şi semnificaţia unor norme superioare,
generale, ce pot fi formulate în textele actelor normative, de regulă în Constituţii, sau
dacă nu sunt formulate expres, sunt deduse în lumina valorilor sociale promovate.
Un principiu general de drept este rezultatul unei experienţe sociale şi o
reflectare a unor cerinţe obiective ale evoluţiei societăţii, ale convieţuirii sociale, ale
asigurării acelui echilibru necesar între drepturile unora şi obligaţiile altora.
Întrucât principiile generale ale dreptului preced şi întemeiază dreptul pozitiv,
aflându-se în amontele normelor juridice, ele sunt cele care clădesc şi orientează
întreg sistemul dreptului, conferind ordinii de drept necesara stabilitate. În acest sens,
Bergel sublinia că, în timp ce dispariţia sau modificarea unei simple reguli de drept nu
are decât un „caracter episodic”, eliminarea unui principiu „riscă să cauzeze un
prejudiciu mare ordinii juridice, pentru că e în joc soarta a numeroase reguli
juridice”.

Delimitarea principiilor dreptului:

a) Exista o anumită corelație intre principiile fundamentale ale dreptului si categoriile

juridice. Aceasta corelatie consta in aceea ca respectivele concepte si categorii juridice
servesc ca elemente de mijlocire pentru principiile fundamentale ale dreptului, iar
acestea, la randul lor, dau continut concret categoriilor juridice.
b) Principiile sistemului dreptului se delimitează de normele juridice, care sunt
prescripţii elementare care reglementează relaţiile de convieţuire dintre oameni.
Normele juridice se raportează la principiile dreptului în două sensuri. În primul
rând, normele juridice substanţializează, dau viaţă determinată principiilor, iar în al
doilea rând, principiile îşi realizează conţinutul prin aplicarea în practică a conduitei
prescrise de norme.
c) Principiile generale se deosebesc si de axiomele, maximele si aforismele juridice.
Acestea reprezinta mici sinteze, cu un grad de cuprindere mult mai mic decat
principiile generale si cu un rol limitat in interpretarea fenomenului juridic. Ele rezulta
din experiența si din traditie.
Caracteristicile principiilor fundamentale ale dreptului
- În fiecare tip istoric de stat şi drept se întâlnesc principii proprii;
- Principiile fundamentale sunt mobile, în sensul că schimbările intervenite în procesul
evolutiv al societăţii îşi pun amprenta asupra conţinutului lor, fiind permanent
regândite;
- Îşi au originea, de regulă, în legile fundamentale ori constituţionale ale statului,
motiv pentru care principiile generale se mai numesc şi constituţionale;
- Au rol valorizator, prin ele fiind exprimate cerinţele obiective ale societăţii;
- Principiile generale ale dreptului stau la baza principiilor de ramură, existând între
ele relaţii de corespondenţă;
- În unele sisteme de drept sunt folosite în practica juridică când nu există
reglementări exprese ori apropiate situaţiei deduse judecăţii.
- Rolul constructiv al principiilor dreptului este dat de relaţia specifică momentului
creării dreptului, iar acest moment este marcat de influenţa tradiţiei şi a inovaţiei.

Clasificarea principiilor generale ale dreptului

Principiile de drept sunt extrase din dispoziţiile constituţionale sau sunt deduse
pe cale de interpretare, iar clasificarea lor este modalitatea de a răspunde prin
conţinutul necesităţii soluţionării cauzelor sociale ce se impun în mod esenţial
legiuitorului.
Din punct de vedere al conţinutului lor, principiile pot fi de inspiraţie
filozofică, socială, politică, juridică sau pot să aibă preponderent caracter juridic sau
tehnico-juridic ori pot avea exclusiv acest caracter (de exemplu: principiul "lex
speciali derogat principali" - legea specială derogă de la cea generală).
După criteriul importanţei şi sferei de acţiune, principiile pot fi:
- principii generale sau fundamentale (studiate de teoria generală a dreptului)
- principii de ramură (studiate de ştiinţele juridice de ramură).

Cele mai importante principii generale ale dreptului sunt următoarele:

1. Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului
2. Principiul libertăţii şi egalităţii
3. Principiul responsabilităţii
4. Principiul echităţii şi justiţiei.
1. Asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului (Principiul legalităţii)

Acest principiu, prin acţiunea sa, constituie premisa existenţei statului de

drept. Caracteristica fundamentală a statului de drept o constituie, în această lumină,
cucerirea pe cale legală a puterii, şi apoi exercitarea sa în conformitate cu cerinţele
legalităţii, ceea ce implică şi simţul compromisului, adică recunoaşterea legitimităţii
parţiale a argumentelor celorlalţi.
Funcţionarea acestui principiu garantează că orice putere este instaurată
pe cale legală, fiind expresia voinţei suverane a poporului, putere care trebuie
să se exercite în conformitate cu cerinţele legalităţii. Acest principiu (al legalităţii)
se referă la două aspecte esenţiale:
- activitatea tuturor organelor statului, în exercitarea atribuţiilor ce le revin,
trebuie să se desfăşoare în strictă conformitate cu legile şi reglementările ce le privesc;
- activităţile şi componentele subiectelor de drept (persoane fizice şi
persoane juridice) trebuie să fie circumscrise drepturilor şi obligaţiilor prevăzute de
lege.
Aceste două aspecte esenţiale sunt precizate în art. 16 alin. 2 din
Constituţia României, care precizează că „nimeni nu este mai presus de lege”. Astfel,
statul de drept îşi asigură, în virtutea acestui principiu, bazele legale care îi
permit să excludă comportamentele abuzive ale structurilor sale şi ale cetăţenilor,
construind un climat în care omul să-şi valorifice drepturile şi libertăţile într-o ordine
juridică activă.

2.Principiul libertăţii şi egalităţii

Acest principiu presupune faptul că, într-o societate modernă, democratică,
statul, ca organism politic ce deţine forţă de constrângere, impune şi garantează
manifestarea libertăţii şi egalităţii tuturor persoanelor.
Egalitatea priveşte echilibrul vieţii, iar libertatea priveşte capacitatea oamenilor
de a acţiona fără oprelişti; când face referire la libertate are în vedere atât forma
libertăţii individuale, cât şi forma libertăţii colective şi căile de manifestare ale
libertăţii care pot fi numeroase (libertatea religioasă, libertatea cuvântului, libertatea
presei, libertatea de asociere, libertatea de întrunire, etc).
Principiul străbate întreaga gândire juridică universală actuală, fiind înscris şi
în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: „toate fiinţele umane se nasc libere şi
egale în demnitate şi drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să
se comporte unele faţă de celelalte în spiritul fraternităţii”.
 Principiul egalităţii juridice a cetăţenilor români este şi el înscris în Constituţie
și are în vedere egalitatea juridică, atât în relaţiile dintre ei, cât şi în faţa legii, a
organelor etatice indiferent de rasă, naţionalitate, sex, vârstă, religie, grad de cultură
sau avere (art. 16 din Constituţie).
În societatea democratică, statul, ca organism politic ce dispune de forţa de
constrângere, garantează juridic şi efectiv libertatea şi egalitatea tuturor persoanelor.
Cunoscând faptul că libertatea şi egalitatea reprezintă valorile fundamentale ale vieţii
sociale, ele trebuie prezentate astfel încât să aibă expresie juridică.
Libertatea este prerogativa omului de a acţiona fără nici un fel de constrângeri.
Egalitatea reflectă echilibrul vieţii, absenţa oricăror practici sau decizii arbitrare care
să aducă sau să plaseze oamenii pe poziţii de inegalitate.

3.PRINCIPIUL RESPONSABILITĂŢII SOCIALE A INDIVIZILOR

Responsabilitatea este un fenomen social; ea exprimă un act de angajare
a individului în procesul integrării sociale. Responsabilitatea este o asumare a
răspunderii faţă de rezultatele acţiunii sociale a omului.
Principiul responsabilităţii poate fi analizat astfel:
- responsabilitatea însoţeşte constant libertatea;
- responsabilitatea juridică nu trebuie confundată cu răspunderea juridică: dacă
răspunderea implică un raport juridic de constrângere, impus din afară,
responsabilitatea reprezintă actul de conştiinţă al individului prin care el se raportează
la normele şi valorile societăţii;
- responsabilitatea este o dimensiune a dreptului, deoarece exprimă actul
de angajare a individului prin care îşi asumă consecinţele acţiunii sau inacţiunii sale,
act care este judecat în funcţie de gradul şi conţinutul procesului de transpunere
conştientă în practică a normelor sociale;
Cele mai importante forme ale responsabilităţii sociale sunt:
responsabilitatea civică; responsabilitatea juridică; responsabilitatea morală;
responsabilitatea politică.

4.PRINCIPIUL ECHITĂŢII ŞI JUSTIŢIEI.

 Principiul echitatii si justitiei cuprinde prescripțiile fundamentale rezultate din
rațiunea omului, al cărui scop este sa asigure buna conviețuire și armonie în viața
socială.
Cuvântul echitate vine de la latinescul „aequitas”, care înseamnă: potrivire,
dreptate, cumpătare, nepărtinire. Principiul echităţii priveşte atât activitatea de
elaborare a dreptului, cât şi pe cea de aplicare şi interpretare a acestuia.
Justiţia socială, ca principiu fundamental al dreptului, exprimă acea stare
generală a societăţii care asigură, pentru fiecare individ în parte şi pentru toţi
împreună, realizarea drepturilor şi intereselor lor conforme cu legea.
La romani, justiţia se fonda pe principiul moral al dreptăţii, ei aşezând
la baza justiţiei modul cinstit de a trăi. Morala creştină a influenţat conţinutul ideii de
justiţie, unde au existat numeroase opinii, printre care ale lui Platon, Grotius, care
susţin că preceptele justiţiei se impun raţiunii ca şi adevărurile matematice.

Concluzie
Subliniind importanţa principiilor pentru sistemul dreptului, E. Speranţia nota:
„Dacă dreptul apare ca un total de norme sociale obligatorii, unitatea acestei totalităţi
este datorată consecvenţei tuturor normelor faţă de un număr minim de principii
fundamentale, ele însele prezentând un maxim de afinitate logică între ele” (Speranţia,
1996).
Asadar, aceasta prezentare a principiilor generale ale dreptului, marcheaza
faptul ca o buna cunoaștere a unui sistem juridic nu poate sa nu porneasca de la
examinarea modului în care principiile sunt reflectate în acel sistem.

Bibliografie
■ https://www.slideshare.net/ilienicu/teoria-general-a-dreptului?
from_action=save
■ https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-de-vest-din-timisoara/
proceduri-in-dreptul-afacerilor/3-princi-1-lecture-notes-1-3/3714212
■ https://deliverypdf.ssrn.com/delivery.php?
ID=545088089111020079025121112119094120039012007068065003094083
 109117029107126100114093035043107025020012109114028003121102125
012033055024073042106005083011125094094089003009036119080118118
007092070084115110029009107084095000117097113092121011103027022
094&EXT=pdf&INDEX=TRUE
■ https://www.academia.edu/29502653/
_1_TGD_Principiile_si_functiile_dreptului
■ https://www.univnt.ro/wp-content/uploads/doctorat/rezumate_doctorat/
Comsa_Anghel_Elena.pdf
■ http://ffdc.ro/wp-content/uploads/2018/08/Teoria-generala-a-dreptului.pdf
■ https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-petrol-gaze-din-ploiesti/
teoria-generala-a-statului-si-dreptului/principiile-dreptului-c6/12965238